O, dacă cuvintele mele
Ar putea să fie gravate în piatră
Pentru totdeauna!
Eu ştiu, Creatorul meu este viu.
El va apare la sfârşitul timpurilor
Pe pământ şi în ceruri.
Şi chiar dacă viermii vor distruge corpul meu,
Tot îl voi vedea pe Dumnezeu.
Prefaţa mea începe printr-o confesiune: această carte nu este prima, ci a doua versiune a cărţii a doua a Evangheliei eseniene. Într-adevăr, mi-au trebuit câţiva ani de muncă riguroasă pentru a elabora o prima traducere plină de nenumărate note filologice şi exegetice. Într-un elan de entuziasm şi de mândrie am prezentat lucrarea prietenului Aldous Huxley. Cincisprezece zile mai târziu, i-am cerut părerea. „Foarte rău”, mi-a răspuns el, „chiar mai rău decât acele tratate de scolastică pe care nimeni nu le citeşte! Ea nu-mi dă nici o poftă de cunoaşte cartea a treia, atât este de plictisitoare”. Cum eu am rămas uluit el a continuat: „Tu ar trebui să o rescrii şi să-i insufli viaţa care animă toate celelalte cărţi ale tale. Fă-o frumoasă, agreabilă, conformă gustului secolului XX. Eu sunt sigur că esenienii nu se exprimau cu atâtea note şi trimiteri în josul paginii! În forma sa actuală cartea ta nu va interesa decât câţiva cititori dogmatici care frecventează seminarele de teologie şi găsesc o plăcere masochistă în a citi astfel de lucrări”. „În schimb” a adăugat el surâzând, „ea este remarcabilă pentru a lupta contra insomniei; de fiecare dată când încerc s-o citesc, adorm imediat! Tu ai putea face publicitate într-o revistă de sănătate: descoperiţi un nou somnifer! Cu această carte, nu mai e nevoie de produse chimice nocive, ea te adoarme imediat! Ar fi cel mai bun mijloc de a vinde câteva exemplare”.
Această critică mi-a spulberat elanul şi am aruncat manuscrisul într-un sertar pentru mai mulţi ani, timp în care am continuat să primesc sute de scrisori cerând apariţia cărţii a doua şi a treia ale Evangheliei eseniene după cum promisesem în prefaţa cărţii întâi. În final, mi-am făcut curaj şi m-am pus pe muncă. Cu trecerea timpului, observaţiile prietenului meu mi-au apărut într-o lumină nouă şi am rescris întreaga carte considerând-o ca un text literar şi poetic asupra marilor probleme ale vieţii.
A rămâne fidel originalului şi a prezenta adevărurile eterne într-un stil adaptat pentru oamenii secolului XX, nu a fost o sarcină uşoară. Totuşi m-am străduit ca să fac cunoscut mesajul exemplar al esenienilor.
Prietenul meu Aldous Huxley nu mai este în viaţă pentru a citi această a doua versiune. Am impresia că el ar fi apreciat-o deoarece nu cuprinde nici o trimitere. Judecata finală revine totuşi cititorilor mei. Dacă cartea a doua şi cartea a treia vor deveni tot atât de populare ca prima, atunci toţi anii mei de eforturi vor fi recompensaţi.
San Diego, California
1 noiembrie 1974
EDMOND BORDEAUX SZEKELY
Există trei căi care duc la Adevăr. Prima este calea conştiinţei, a doua este calea naturii, iar cea de-a treia este experienţa acumulată de generaţiile trecute pe care o primim prin capodoperele tuturor timpurilor. Din cele mai vechi timpuri omul şi umanitatea au urmat toate aceste trei căi.
Prima cale către Adevăr, calea conştiinţei, a fost urmată de marii mistici. Ei considerau conştiinţa ca fiind realitatea cea mai apropiată de noi şi cheia universului. În cursul mileniilor ei au descoperit că legile conştiinţei umane nu erau aceleaşi cu cele ale universului material.
Există în conştiinţa noastră o unitate dinamică şi, în acelaşi timp, unică şi multiplă. Într-adevăr, într-o fracţiune de secundă, conştiinţa noastră poate fi simultan ocupată de gânduri, idei, asociaţii, imagini, reminiscenţe şi intuiţii diverse care, toate, fac parte dintr-o aceeaşi realitate dinamică. Iată pentru ce legile matematice, care permit înţelegerea universului material, nu sunt valabile în domeniul conştiinţei unde doi plus doi nu fac în mod necesar patru. Misticii au descoperit de asemenea că măsurile greutăţilor, ale timpului şi spaţiului nu sunt aplicabile conştiinţei pentru care secundele pot deveni ore sau orele minute.
Câmpul conştiinţei noastre nu poate fi evaluat în dimensiuni „spaţiale” şi noţiunea sa a timpului îi este proprie. Misticii au înţeles că ea nu este numai realitatea noastră imediată şi profundă, ci şi o sursă unică de energie, armonie şi cunoaştere. Pentru esenieni pe drumul care duce din totdeauna spre Adevăr au apărut marile intuiţii, marile învăţături şi capodoperele umanităţii.
Din nefericire, intuiţiile geniale îşi pierd vitalitatea cu trecerea generaţiilor. Ele sunt deformate, modificate şi, în final, sunt transformate în dogme; adesea aceste valori sunt pietrificate în instituţii şi ierarhii organizate. Uneori, un căutător al Adevărului le redescoperă esenţa originară.
Exagerarea este marele pericol care îl paşte pe călătorul care urmează calea conştiinţei. El gândeşte că drumul său este unicul şi neglijează celelalte abordări. Adesea el aplică legile conştiinţei umane universului material unde acestea nu sunt valabile şi ignoră legile proprii acestuia. Misticul îşi creează adesea o lume artificială, din ce în ce mai depărtată de realitate, şi pierde contactul cu realitate sfârşind prin a trăi într-un turn de fildeş.
Cea de-a doua cale către Adevăr este calea naturii. În timp ce prima cale, a conştiinţei, porneşte din interior şi pătrunde în întregul univers, calea naturii procedează invers. Ea porneşte din lumea exterioară. Este calea ştiinţifică care s-a sprijinit întotdeauna pe experiment; metodele sale sunt inductive şi deductive, ea lucrează cu măsurători riguroase în spaţiu şi timp şi face toate corelaţiile posibile.
Cu telescoapele sale, ea pătrunde adânc în univers pentru a atinge diverse sisteme solare şi galactice. Prin analiza spectrală ea determină elementele constitutive ale diferitelor planete. În sfârşit, prin calcule matematice prevede mişcarea corpurilor cereşti. Aplicând legea cauzei şi a efectului, oamenii de ştiinţă stabilesc un lung şir de cauze şi efecte care îi ajută să măsoare şi să explice universul, şi chiar viaţa.
Dar, ca şi misticii, oamenii de ştiinţă exagerează uneori. În timp ce ştiinţa a transformat viaţa omenirii şi a creat mari valori pentru oamenii din toate timpurile, ea a eşuat în găsirea unei soluţii definitive pentru existenţa vieţii şi a universului. Oamenii de ştiinţă au un lung şir de cauze şi efecte în cele mai mici amănunte, dar nu au nici cea mai mică idee ce s-a întâmplat la capătul şirului. Ei nu au nici un punct solid de care să lege sfârşitul acestui şir. Astfel, calea către Adevăr prin natură şi universul material nu poate răspunde la marea şi eterna întrebare privind începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.
Cei mai mari savanţi recunosc că, dincolo de lungul şir de cauze şi efecte, există şi altceva. Totuşi, există şi oameni de ştiinţă dogmatici care neagă orice altă apropiere de Adevăr în afară de a lor şi care consideră că ceea ce nu intră în categoriile şi clasificările lor este lipsit de realitate.
Calea către Adevăr, prin natură, nu este calea oamenilor de ştiinţă dogmatici, la fel cum prima cale nu este calea misticilor unilaterali. Natura este o mare carte deschisă în care poate fi găsit orice, dacă învăţăm să extragem de aici inspiraţia care a fost acordată marilor gânditori din toate timpurile. Dacă îi învăţăm limba, natura ne va revela toate legile vieţii şi universului.
De aceea, marii maeştri ai tuturor timpurilor s-au îndreptat spre natură: Zarathustra şi Moise în munţi, Buddha în pădure, Iisus şi esenienii în deşert, ceea ce le-a permis să urmărească simultan calea conştiinţei şi cea a naturii. Aceste două căi nu sunt contradictorii ci se completează armonios una pe alta. Astfel marii învăţători au ajuns la minunate şi profunde adevăruri care au inspirat milioane de oameni milenii de-a rândul.
A treia carte către Adevăr este reprezentată de înţelepciunea, cunoaşterea şi experienţa acumulată de marii gânditori ai tuturor timpurilor transmise în forma marilor învăţături, a scripturilor şi cărţilor sacre cât şi a marilor capodopere ale literaturii universale care formează împreună ceea ce astăzi se numeşte cultură universală. Pe scurt, deci, accesul nostru către Adevăr se poate face prin cele trei căi simultan: conştiinţă, natură şi cultură.
În capitolele următoare vom urma această cale întreită către Adevăr şi vom studia şi traduce câteva din marile scrieri sacre ale esenienilor.
Există diferite căi de a studia aceste mari scrieri. O cale – cea a tuturor teologilor şi a bisericii oficiale – este de a considera fiecare text ca unul literar. Aceasta este calea dogmatică care a rezultat dintr-un lung proces de pietrificare, în care adevărurile sunt transformate inevitabil în dogme.
Când teologii au urmat această cale uşoară, dar unilaterală, ei s-au încurcat în complicaţii şi contradicţii nesfârşite şi au ajuns la concluzii la fel de depărtate de Adevăr ca şi interpretările ştiinţifice ale acestor texte care le consideră fără valoare şi fără valabilitate. Abordările teologilor dogmatici şi oamenilor de ştiinţă exclusivişti reprezintă două extreme.
A treia eroare este de a crede, aşa cum fac câţiva simbolişti, că această carte nu are decât un conţinut simbolic. Cu modul lor de a exagera aceşti simbolişti fac mii de interpretări contradictorii ale acestor mari scrieri. Spiritul tradiţiilor eseniene este opus tuturor acestor trei căi de interpretare a acestor veşnic tinere scrieri şi urmează un mod de abordare complet diferit.
Metoda eseniană de interpretare a acestor cărţi este, pe de o parte, să le plaseze într-o corelaţie armonioasă cu legile conştiinţei umane şi ale naturii şi, pe de altă parte, să ia în considerare faptele şi evenimentele ţinând cont de timpul şi locul unde acestea au fost scrise. Această interpretare ia în considerare gradul de evoluţie şi de înţelegere al oamenilor cărora li se adresează mesajul.
Deoarece marii maeştri au trebuit să-şi adapteze învăţătura la nivelul ascultătorilor lor, a fost necesar ca aceştia să formuleze atât învăţături ezoterice cât şi învăţături publice. Mesajul public a fost inteligibil pentru toată lumea şi a fost exprimat în termenii unor reguli, forme şi ritualuri variate care răspundeau nevoilor de bază ale oamenilor şi perioadei istorice corespunzătoare. În paralel, învăţăturile ezoterice au supravieţuit de-a lungul timpului, parţial prin scrieri, parţial prin tradiţii orale, fără forme, reguli, ritualuri şi dogme, fiind păstrate şi practicate de mici grupuri de oameni.
În acest spirit au fost traduse evangheliile eseniene respingând atât metodele dogmatice de interpretare pur ştiinţifică şi literară cât şi exagerările simboliste. Am încercat să traducem Evanghelia eseniană în lumina conştiinţei şi a naturii şi, în acelaşi timp în armonie cu marile tradiţii ale esenienilor de a căror fraternitate aparţineau autorii Manuscriselor eseniene de la Marea Moartă.
Dumnezeu vorbeşte Omului.
„Îţi spun
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Ţi-am vorbit
Când te-ai născut.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Ţi-am vorbit
La prima ta privire.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Ţi-am vorbit
La prima ta vorbă rostită.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Ţi-am vorbit
La primul tău gând.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Ţi-am vorbit
La prima ta dragoste.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Ţi-am vorbit
La primul tău cântec.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin iarba păşunilor.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin arborii pădurii.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin văi şi dealuri.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin munţii sfinţi.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin ploaie şi zăpadă.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin valurile mării.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin roua dimineţii.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin pacea serii.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin splendoarea soarelui.
Fii liniştit
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin stelele strălucitoare.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin furtună şi nori.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin tunet şi fulger.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi vorbesc
Prin misteriosul curcubeu.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi voi vorbi
Când vei fi singur.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi voi vorbi
Prin înţelepciunea Părinţilor
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi voi vorbi
La sfârşitul timpului.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi voi vorbi
Când tu vei fi văzut îngerii Mei.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi voi vorbi
În toată eternitatea.
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.
Îţi spun:
Fii liniştit.
Să ştii
Că Eu
Sunt
Dumnezeu.”
Şi muntele Sinai se afla în întregime în fum, deoarece Domnul pogorâse pe el în flăcări: şi fumul se înălţa ca fumul unui cuptor şi întregul munte se cutremura puternic.
Şi Domnul pogorî pe vârful muntelui Sinai; şi Domnul chemă pe Moise la El; şi Moise se duse, urcând la El.
Şi Domnul îl chemă pe Moise în afara muntelui, zicând: „Vino la Mine pentru că vreau să-ţi dau Legea pentru poporul tău, care va fi un legământ pentru Copiii Luminii.
Şi Moise merse la Dumnezeu. Şi Dumnezeu îi spuse aceste cuvinte:
„Eu sunt Legea, Dumnezeul tău, care te-am scos din adâncimile robiei întunericului.”
„Tu nu vei avea altă Lege în afară de Mine.”
„Tu nu-ţi vei face nici o altă imagine a Legii nici în ceruri, nici pe pământ. Eu sunt Legea invizibilă, fără început şi fără sfârşit.”
„Tu nu-ţi vei face legi false, pentru că Eu sunt Legea şi întreaga Lege a tuturor legilor. Dacă tu te vei lepăda de Mine, vei avea parte de dezastre generaţie după generaţie.”
„Dacă tu păstrezi poruncile Mele, tu vei intra în Grădina Infinită, unde se înalţă Arborele Vieţii în mijlocul Mării Eterne.”
„Tu nu vei încălca Legea. Legea este Dumnezeul tău, care te va judeca.”
„Respectă pe Maica ta Pământească, ca zilele tale să fie îndelungate pe pământ şi respectă pe Tatăl tău Ceresc ca să ai viaţă eternă în ceruri, pentru că Pământul şi cerurile sunt date ţie de Lege care este Dumnezeul tău.”
„Tu vei saluta pe Maica ta Pământească în dimineaţa Sabatului.”
„Tu vei saluta pe Îngerul Pământului în dimineaţa celei de-a doua zi după Sabat.”
„Tu vei saluta Îngerul Vieţii în a treia dimineaţă după Sabat.”
„Tu vei saluta Îngerul Bucuriei în a patra dimineaţă de la Sabat.”
„Tu vei saluta Îngerul Soarelui în a cincea dimineaţă de la Sabat.”
„Tu vei saluta Îngerul Apei în a şasea dimineaţă de la Sabat.”
„Tu vei saluta Îngerul Aerului în a şaptea dimineaţă de la Sabat.”
„Tu trebuie să saluţi toţi aceşti îngeri ai Maicii Pământeşti şi să te consacri lor pentru a putea să intri în Grădina Infinită în care se înalţă Arborele Vieţii.”
„Tu te vei închina Tatălui Ceresc în seara Sabatului.”
„Tu vei face comuniuni cu Îngerul Vieţii Eterne în cea de-a doua seară de la Sabat.”
„Tu vei face comuniuni cu Îngerul Creaţiei în cea de-a treia seară de la Sabat.”
„Tu vei face comuniuni cu Îngerul Păcii în cea de-a patra seară de la Sabat.”
„Tu vei face comuniuni cu Îngerul Puterii în cea de-a cincea seară de la Sabat.”
„Tu vei face comuniuni cu Îngerul Iubirii în cea de-a şasea seară de la Sabat.”
„Tu vei face comuniuni cu Îngerul Înţelepciunii în cea de-a şaptea seară de la Sabat.”
„Tu vei face comuniuni cu toţi aceşti îngeri ai Tatălui Ceresc ca sufletul tău să se îmbăieze în Fântâna Luminii şi să intre în Marea Eternităţii.”
„Cea de-a şaptea zi este a Sabatului; tu îţi vei aduce aminte întotdeauna de această zi şi o vei păstra ca sfântă. Sabatul este ziua Luminii Legii, Dumnezeul tău. În această zi, tu nu vei lucra nimic, ci vei căuta Lumina, Împărăţia Dumnezeului tău şi toate lucrurile îţi vor fi date ţie.”
„Să ştii că şase zile tu ai lucrat cu îngerii, dar cea de-a şaptea tu o vei petrece în Lumina Domnului tău, care este Legea Sfântă.”
„Tu nu vei lua viaţa nici unei fiinţe vii. Viaţa vine numai de la Dumnezeu; El o dă, El o ia.”
„Tu nu vei strica Iubirea. Ea este dar sfânt al Tatălui Ceresc.”
„Tu nu-ţi vei vinde sufletul, dar nepreţuit al lui Dumnezeu, pentru că bogăţiile lumii sunt ca seminţele care au căzut pe pământ pietros şi, neavând rădăcini, trăiesc foarte puţin.”
„Tu nu vei fi martor fals al Legii şi n-o vei utiliza împotriva fratelui tău. Numai Dumnezeu cunoaşte începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor pentru că ochiul Său este unic şi El este Legea Sfântă.”
„Tu nu vei râvni la averea vecinilor tăi. Legea îţi dă mult mai multe daruri, chiar Pământul şi cerurile, dacă tu păstrezi Poruncile Domnului Dumnezeul tău.”
Şi Moise a ascultat vocea Domnului, şi a încheiat cu El legământul dintre Domnul şi Copiii Luminii.
Şi tablele au fost lucrarea lui Dumnezeu, şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu gravată pe ele.
Dar poporul nu ştia ce s-a întâmplat cu Moise şi atunci s-au adunat, şi-au scos cerceii de aur din urechi, i-au topit şi au făcut un viţel. Şi ei au început să se închine idolului şi să-i ofere jertfe.
Şi ei au mâncat, şi au băut, şi au dansat în faţa viţelului de aur pe care l-au făcut ei, şi s-au abandonat corupţiei şi răului în faţa Domnului.
Şi s-a întâmplat ca Moise să treacă aproape de locul respectiv, unde el a văzut viţelul de aur, şi dansul, şi ticăloşia poporului; şi Moise s-a înfuriat tare şi a aruncat tablele din mâini, spărgându-le pe munte.
A doua zi dimineaţă, Moise a spus poporului: „Voi aţi făcut un mare păcat. Aţi negat pe Creatorul vostru. Voi urca la Domnul şi voi pleda pentru iertarea păcatului vostru.”
Şi Moise s-a înapoiat la Domnul şi a spus: „Doamne, Tu ai văzut pângărirea Legii Tale Sfinte. Copiii Tăi şi-au pierdut credinţa, şi se închină întunericului, şi au făcut un viţel de aur. Doamne iartă-i, pentru că sunt orbi la lumină.”
Şi Domnul i-a spus lui Moise: „Iată, la începutul timpului a existat un legământ între Dumnezeu şi om, şi flacăra sfântă a Creatorului intra în el. Şi el a fost făcut Fiul lui Dumnezeu şi i s-a dat lui păstrarea moştenirii, ca prim-născut, şi să facă fertil pământul Tatălui său şi să-l păstreze sfânt. Dar cine s-a lepădat de Creator, a fost aruncat din drepturile de prim-născut şi în ochii lui Dumnezeu nu există nici un păcat mai cumplit.”
Şi Domnul i-a mai spus: „Numai Copiii Luminii pot păstra Poruncile Legii. Ascultă-Mă ce-ţi spun: Tablele pe care tu le-ai spart nu vor mai fi niciodată scrise în cuvintele oamenilor. Aşa cum tu le-ai dat înapoi pământului şi focului, ele vor trăi nevăzute în inimile acelora care vor fi capabili să urmeze Legea lor. Poporului tău, de slabă credinţă, care a păcătuit faţă de Creator, chiar când tu şedeai pe pământ sfânt în faţa Dumnezeului tău, îi voi da o altă Lege. Ea va fi o lege neînduplecată care-i va încorseta pe oameni, pentru că ei nu cunosc încă Împărăţia Luminii.”
Şi Moise a ascuns Legea invizibilă în pieptul său şi a păstrat-o ca semn Copiilor Luminii. Şi Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea scrisă pentru popor, şi a coborât la el, şi i-a vorbit cu inimă grea.
Şi Moise le-a spus: „Acestea sunt legile pe care vi le-a dat Dumnezeu vouă.”
Tu nu vei avea alt Dumnezeu afară de Mine.
Tu nu-ţi vei face nici un chip cioplit.
Să nu iei numele Dumnezeului tău în deşert.
Să-ţi aminteşti ziua Sabatului, s-o păstrezi ca sfântă.
Respectă pe tatăl tău şi pe mama ta.
Să nu ucizi.
Să nu comiţi adulter.
Să nu furi.
Să nu depui mărturie falsă împotriva vecinului tău.
Să nu râvneşti la casa vecinului tău, nici la soţia sa, la nici un alt lucru care aparţine vecinului tău.
Şi a fost o zi de jale şi de ispăşire pentru marele păcat faţă de Creator care nu s-a sfârşit. Şi tablele sparte ale Legii nevăzute trăiesc ascunse în pieptul lui Moise până ce au apărut Copiii Luminii în deşert şi îngerii au apărut pe pământ.
Bolnavii şi chinuiţii mergeau pe malul unui râu pentru a-L reîntâlni pe Domnul Iisus. Şi asemenea copiilor, ei uitaseră Legea şi tot asemenea copiilor, căutau pe Tatăl lor pentru a-L ruga să le arate greşelile şi de a-i aduce pe calea cea bună. Şi când soarele se ridica la orizont, ei Îl văzură pe Domnul Iisus coborând de pe munte şi îndreptându-Se către ei, cu capul aureolat de lumină. El ridică mâna şi le zise zâmbind:
„Pace vouă!”
Dar lor le fu ruşine să răspundă la salut, căci fiecare în felul său se abătuse de la învăţăturile sfinte şi îngerii Maicii Pământeşti şi ai Tatălui Ceresc nu mai erau cu ei.
Un bărbat ieşi în faţă şi declară cu tristeţe:
„Doamne, avem nevoie de înţelepciunea Ta. Noi ştim ce este bine şi totuşi ne ataşăm răului. Noi ştim că pentru a intra în împărăţia cerurilor, trebuie să mergem cu îngerii zilei şi ai nopţii, dar picioarele noastre iau calea răului. Lumina zilei nu luminează decât mersul nostru către plăcere şi noaptea cade asupra nechibzuitei noastre letargii. Spune-ne, Doamne, cum putem să vorbim cu îngerii şi să rămânem în compania lor, astfel ca Legea să ardă în inimile noastre cu o flacără durabilă?”
Şi Domnul Iisus le-a zis:
„Să ridici ochii la ceruri,
Când toţi oamenii privesc în pământ,
Nu este uşor.
Să adori îngerii
Când toţi oamenii adoră faima şi bogăţiile,
Nu este uşor.
Dar cel mai dificil lucru dintre toate
Este de a gândi cum gândesc îngerii,
Şi de a acţiona ca îngerii.”
Cineva exclamă: „Dar, Doamne, noi suntem doar oameni, nu îngeri! Cum putem noi spera să urmăm calea lor? Spune-ne ce trebuie sa facem?”
Şi Domnul Iisus le-a răspuns:
„După cum fiul moşteneşte pământul de la tatăl său,
Tot aşa, noi am moştenit Pământul Sfânt
De la părinţii noştri.
Acest tărâm nu este un câmp de lucrat,
Ci un loc în sufletul nostru
Unde noi putem construi
Templul nostru Sfânt.
Dar chiar şi un templu trebuie construit
Piatră cu piatră,
Tot aşa vă voi da pietrele necesare,
Pentru a ridica acest Templu Sfânt
Pe care noi l-am moştenit
De la Părinţii noştri
Şi de la Părinţii Părinţilor noştri.”
Şi toţi se adunară în jurul Domnului Iisus, şi feţele lor exprimau dorinţa de a auzi cuvintele ce aveau să le pronunţe buzele Sale. El Îşi ridică capul spre soarele care răsărea şi strălucirea razelor sale se reflecta în ochii Săi, în timp ce El vorbea:
„Templul Sfânt poate fi construit
Numai cu vechile Comuniuni,
Acelea care sunt vorbite,
Acelea care sunt gândite,
Şi acelea care sunt trăite.
Pentru că dacă sunt spuse numai cu gura,
Ele sunt ca stupul mort
Pe care albinele l-au părăsit
El nu mai dă miere.
Comuniunile sunt o punte
Între om şi îngeri
Şi întocmai ca o punte,
Ele nu pot fi construite decât numai cu răbdare,
Pentru că iată, chiar un pod peste un râu
Este făcut piatră cu piatră
Până ce se poate trece de pe un mal pe celălalt.
Comuniunile sunt în număr de patrusprezece,
După cum îngerii Tatălui Ceresc
Sunt şapte,
Şi îngerii Maicii Pământeşti
Sunt tot şapte.
Şi după cum rădăcinile pomului
Se afundă în pământ şi sunt hrănite,
Iar ramurile lor
Se întind ca nişte braţe spre ceruri,
Tot aşa omul, asemenea trunchiului copacului,
Cu rădăcinile sale se afundă
În sânul Maicii sale Pământeşti,
Iar sufletul său se înalţă
Către stelele strălucitoare ale Tatălui său Ceresc.
Iar rădăcinile Arborelui
Sunt îngerii Maicii Pământeşti
Iar ramurile lui,
Îngerii Tatălui Ceresc.
Şi acesta este Arborele Sfânt al Vieţii
Care se înalţă în Marea Eternităţii.
Prima Comuniune este cu
Îngerul Soarelui.
El vine în fiecare dimineaţă
Şi, asemenea unei logodnice, iese din camera sa,
Pentru a arunca lumina aurie asupra lumii.
O, tu nemuritor cursier, scânteietor de lumină
Înger al Soarelui!
Nu există căldură fără tine.
Nici foc,
Nici viaţă.
Frunzele verzi ale arborilor
Te venerează.
Prin tine, micul bob de grâu
Se metamorfozează în râuri de fire aurii
Unduind în bătaia vântului.
Prin tine înfloreşte floarea.
În străfundul fiinţei mele,
Niciodată nu mă voi ascunde
De tine.
Înger al Soarelui,
Sfânt mesager al Maicii Pământeşti,
Intră în Templul Sfânt din mine
Şi dă-mi focul vieţii!
Cea de-a doua Comuniune este cu
Îngerul Apei.
El aduce ploaia pe câmpiile însetate
Şi umple puţurile aride.
Da, noi te venerăm
Apă a vieţii.
Din marea cerească
Curg şi şiroiesc ape
Către izvoarele nesecate.
În sângele meu curg
Mii de izvoare pure,
Şi vapori, şi nori,
Şi toate apele
Care se răspândesc pe toate cele şapte împărăţii
Toate apele
Pe care le-a făcut Creatorul
Sunt sfinţite.
Vocea Domnului
Este deasupra apelor;
Vocea Sa izbucneşte în tunet.
Domnul domneşte asupra tuturor apelor.
Înger al Apei,
Sfânt mesager al Maicii Pământeşti,
Intră în sângele care circulă în mine
Spală-mi corpul în ploaia
Care cade din ceruri
Şi dă-mi Apa Vieţii!
Cea de-a treia Comuniune este cu
Îngerul Aerului
Care răspândeşte parfumul
Suav al câmpurilor,
Al ierbii de primăvară după ploaie,
Al mugurilor de
Trandafiri de Sharon.
Noi venerăm Suflul Sacru
Care este mai presus
De toate lucrurile create.
Pentru că, iată, spaţiul luminos,
Etern şi suveran
În care se deplasează nenumăratele stele
Este aerul pe care îl inspirăm
Şi aerul pe care îl expirăm.
Iar în momentul care separă inspiraţia
De expiraţie
Sunt ascunse toate misterele
Grădinii Infinite.
Înger al Aerului,
Sfânt mesager al Maicii Pământeşti
Intră adânc în mine
Asemenea rândunicii care împodobeşte cerul,
Ca să cunosc secretele vântului
Şi muzica stelelor.
Cea de-a patra Comuniune este cu
Îngerul Pământului.
El este acela care face să ţâşnească
Grăunţele şi strugurii
Din plenitudinea pământului.
El este acela care face să se nască copiii
În pântecele mamelor, din unirea cu soţii lor.
Aceluia care cultivă pământul
Cu cele două mâini ale sale
Îi va aduce,
Din abundenţă, fructe şi grâu,
Spice aurite
Care cresc pe pământ
În timpul primăverii,
Peste tot cât se întinde pământul,
Peste tot unde curg apele,
Peste tot unde străluceşte soarele,
Pentru a dărui oamenilor hrana lor de toate zilele.
Aduc omagiu acestui pământ întins,
Ale cărui drumuri duc departe,
Acestui bogat şi fecund pământ
Care este Maica ta, plantă sacră!
Da, aduc omagiu solului
Pe care creşti tu,
Tu care împrăştii un parfum atât de dulce,
Produs bun al Domnului.
Acela care însămânţează grâu, iarbă şi fructe,
Seamănă Legea.
Secerişul său va fi abundent.
Recolta sa va ajunge la maturitate pe coline.
Pentru a recompensa pe aceia care respectă Legea,
Domnul le trimite Îngerul Pământului,
Sfânt mesager al Maicii Pământeşti,
Pentru a face să crească plantele,
Pentru a face ca pântecul femeii să fie fertil
Şi astfel, Pământul să nu înceteze niciodată să răsune
De râsul copiilor.
Să adorăm pe Domnul în El!
Cea de-a cincea Comuniune este cu
Îngerul Vieţii
Acela care dă putere şi vigoare omului.
Pentru că, iată, dacă ceara nu este pură,
Cum ar putea lumânarea să dea o flacără constantă?
Mergi, atunci, către arborii cu ramuri înalte
Şi înaintea unuia dintre ei, care este frumos,
Înalt şi majestos,
Spune aceste cuvinte:
«Te salut pe tine, O, bunule Arbore al Vieţii,
Făcut de Creator!»
Atunci Râul Vieţii
Va curge între tine şi Fratele tău,
Arborele.
Şi, astfel, tu vei avea
Sănătatea corpului,
Sprinteneala picioarelor,
Auzul fin,
Braţele puternice
Şi privirea de vultur.
Astfel este Comuniunea
Cu Îngerul Vieţii,
Sfânt mesager al Maicii Pământeşti.
Cea de-a şasea Comuniune este cu
Îngerul Bucuriei.
El este acela care coboară pe pământ
Pentru a da frumuseţe tuturor oamenilor.
Pentru că Domnul nu poate fi slăvit cu tristeţe
Nici cu crize de disperare.
Abandonaţi plânsetele şi lamentările voastre
Şi cântaţi Domnului un nou cântec:
Cântaţi Domnului întreg Pământul.
Fie ca cerurile să se bucure
Şi Pământul să se înveselească.
Fie să se bucure câmpurile,
Fie ca toate apele să aplaude,
Şi colinele să se bucure împreună
În faţa Domnului.
Pentru că vă veţi naşte în bucurie
Şi veţi creşte în pace,
Veţi auzi cântând munţii şi colinele.
Înger al Bucuriei,
Sfânt mesager al Maicii Pământeşti,
Voi cânta pentru Domnul
Atât cât voi trăi.
Voi cânta laude Dumnezeului meu
Cât timp voi exista.
Cea de-a şaptea Comuniune este cu
Maica Pământească,
Care ne trimite îngerii Săi
Pentru a călăuzi rădăcinile omului
Şi a le trimite adânc în pământul binecuvântat
Noi o invocăm pe Maica Pământească,
Apărătoarea Sfântă!
Păstrătoarea!
Ea este Aceea care va reface lumea!
Pământul Îi aparţine
Şi răspunde de deplinătatea lumii
Şi de toţi cei care o locuiesc.
Noi adorăm pe buna, puternica,
Binefăcătoarea Maică Pământească
Şi toţi îngerii Săi,
Generoşi, curajoşi
Şi plini de putere;
Surse ale stării de bine şi ale sănătăţii.
Prin strălucirea şi gloria Ei
Plantele cresc pe pământ
Datorită izvoarelor inepuizabile.
Prin strălucirea şi gloria Ei,
Vânturile suflă
Antrenând norii
Către izvoarele eterne.
Maica Pământească şi cu mine suntem Una.
Eu am rădăcinile în Ea
Iar Ea îşi găseşte încântarea în mine
Potrivit Legii Sfinte.”
A urmat o îndelungată tăcere, ca şi cum ascultătorii ar fi cântărit cuvintele Domnului Iisus. Exista o nouă putere în ei, iar dorinţa şi speranţa străluceau pe faţa lor. Şi atunci un om vorbi: „Doamne, noi suntem plini de ardoarea de a începe Comuniunile cu îngerii Maicii Pământeşti, Care a plantat Marea Grădină a Pământului. Dar care sunt îngerii Tatălui Ceresc care guvernează noaptea? Cum putem noi vorbi cu ei, care sunt atât de departe de noi şi care sunt invizibili ochilor noştri? Pentru că noi putem vedea razele soarelui, putem simţi apa rece a râului în care ne scăldăm şi strugurii sunt calzi la atingerea noastră, când s-au copt în vii. Dar îngerii Tatălui Ceresc nu pot fi văzuţi, sau auziţi, sau pipăiţi. Doamne, spune-ne ce trebuie să facem?”
Şi soarele dimineţii aureola capul Său cu glorie, în timp ce Domnul Iisus privindu-i, le spuse:
„Copiii Mei, voi ştiţi că Pământul
Şi tot ce găzduieşte el
Nu este decât o reflectare a
Împărăţiei Tatălui Ceresc?
Şi după cum voi sunteţi alăptaţi şi îngrijiţi
De mama voastră când sunteţi copii,
Dar mergeţi la câmp să vă ajutaţi tatăl
Când aţi crescut,
Tot aşa îngerii Maicii Pământeşti
Vă călăuzesc paşii
Către Acela care este Tatăl vostru
Şi către toţi îngerii Săi Sfinţi,
Ca voi să puteţi cunoaşte adevărata voastră casă
Şi să deveniţi adevăraţi
Fii de Dumnezeu.
Când suntem copii,
Vedem razele soarelui,
Dar nu Puterea care l-a creat;
Când suntem copii,
Auzim susurul pârâului care curge,
Dar nu Iubirea care l-a creat.
Când suntem copii,
Noi vedem stelele,
Dar nu mâna care le-a împrăştiat
Pe cer,
Întocmai cum un ţăran împrăştie sămânţa sa pe câmp.
Numai prin Comuniunile
Cu îngerii Tatălui Ceresc
Noi învăţăm să vedem nevăzutul,
Să auzim ceea ce nu poate fi auzit,
Şi să rostim cuvinte de nerostit.
Prima Comuniune este cu
Îngerul Puterii
Care dă căldura soarelui
Şi călăuzeşte mâna omului
În toate lucrările sale.
A Ta, O, Tată Ceresc,
A fost puterea
Când ne-ai dat o cale fiecăruia dintre noi.
Prin puterea Ta
Picioarele mele mă vor purta
Pe calea Legii;
Prin puterea Ta
Mâinile mele vor îndeplini lucrările Tale.
Fie ca râul de aur al puterii
Să curgă întotdeauna de la Tine către mine,
Şi corpul meu să se întoarcă tot timpul către Tine,
Ca floarea care se întoarce după soare.
Pentru că nu există putere în afară de aceea
A Tatălui Ceresc.
Restul nu este decât un vis neclar,
Asemănător unui nor care maschează faţa soarelui.
Nu există nici un om care să aibă putere
Asupra spiritului,
Nici asupra sufletului în ziua morţii.
Numai acea putere care vine de la Dumnezeu
Poate să-l scoată din
Cetatea Morţii.
Călăuzeşte lucrările şi faptele noastre
O, Înger al Puterii,
Sfânt mesager al Tatălui Ceresc.
Cea de-a doua Comuniune este cu
Îngerul Iubirii,
Ale cărui ape vindecătoare curg
Într-un curs inepuizabil Venind din
Marea Eternităţii.
Dragilor, să ne iubim unii pe alţii:
Pentru că iubirea vine de la Tatăl Ceresc
Şi oricine iubeşte
Este născut de Ordinea Cerească
Şi cunoaşte îngerii;
Pentru că fără iubire
Inima unui om este uscată şi crăpată
Ca fundul unui puţ uscat,
Şi cuvintele lui sunt goale
Ca o ploscă goală.
Dar cuvintele iubirii sunt ca mierea,
Dulci sufletului;
Cuvintele de iubire în gura unui om
Sunt ca apele de adâncime,
Iar fântâna iubirii ca un pârâu.
Da, s-a spus în zilele străvechi:
Tu vei iubi pe Tatăl Ceresc
Cu toată inima ta,
Şi cu toată mintea ta,
Şi cu toate faptele tale,
Şi vei iubi pe fraţii tăi,
Ca pe tine însuţi.
Tatăl Ceresc este iubire
Şi cine sălăşluieşte în iubire
Sălăşluieşte în Tatăl Ceresc,
Şi Tatăl Ceresc în el.
Acela care nu iubeşte este ca o pasăre rătăcitoare
Alungată din cuib;
Iarba îi lipseşte şi
Apa râului are un gust amar.
Dacă un om spune:
„Iubesc pe Tatăl Ceresc,
Dar urăsc pe fratele meu.”
El este un mincinos
Pentru că dacă nu iubeşte pe fratele său
Pe care îl vede,
Cum ar putea iubi pe Tatăl Ceresc
Pe Care el nu l-a văzut?
Copiii Luminii sunt aceia care
Merg împreună cu Îngerul Iubirii,
Pentru că ei iubesc pe Tatăl Ceresc,
Şi iubesc pe fraţii lor,
Şi urmează Legea Sfântă.
Iubirea este mai puternică
Decât curenţii apelor de adâncime
Iubirea este mai puternică decât moartea.
Cea de-a treia Comuniune este cu
Îngerul Înţelepciunii
Care eliberează pe om de teamă,
Deschide inima sa
Şi uşurează conştiinţa sa.
Sfântă Înţelepciune
Înţelegere care se desfăşoară
Continuu,
Asemenea unui sul sacru,
Şi care nu provine din învăţătură.
Întreaga înţelepciune vine
De la Tatăl Ceresc
Şi este cu El pentru totdeauna.
Cine poate număra boabele de nisip ale mării,
Şi picăturile ploii,
Şi zilele eternităţii?
Cine poate afla înălţimea cerurilor
Şi dimensiunile pământurilor?
Cine poate spune când a apărut Înţelepciunea?
Înţelepciunea a fost creată
Înaintea tuturor lucrurilor.
Acela care este fără înţelepciune
Este asemenea aceluia care spune lemnului:
„Trezeşte-te!”, şi pietrei mute:
„Ridică-te şi învaţă!”
Cuvintele sale sunt goale
Şi acţiunile sale periculoase
Ca acelea ale unui copil care agită în aer sabia tatălui său
Şi ignoră tăişul lamei.
Dar coroana înţelepciunii
Face pacea şi sănătatea
Să înflorească,
Amândouă fiind daruri ale lui Dumnezeu.
O, Tu, Ordine Cerească!
Şi tu, Înger al Înţelepciunii!
Eu vă voi adora şi voi slăvi Tatăl Ceresc!
Tatăl Ceresc este Acela
Care permite râului gândurilor din noi
Să curgă către
Sfânta Mare a Eternităţii.
Cea de-a patra Comuniune este cu
Îngerul Vieţii Eterne,
Care aduce omului Mesajul eternităţii.
Pentru că acela care merge cu îngerii
Va învăţa să zboare
Deasupra norilor
Şi casa sa va fi
În Marea Eternă
Unde se înalţă Arborele Sfânt al Vieţii.
Nu aştepta moartea
Să-ţi reveleze marele mister.
Dacă tu nu cunoşti Tatăl tău Ceresc
În timp ce picioarele tale calcă solul prăfos,
Nu vor mai exista nimic decât umbre, pentru tine
În viaţa ce va urma.
Aici şi acum
Este misterul revelat.
Aici şi acum
Este cortina ridicată.
Nu-ţi fie frică, O, omule!
Prinde-te de aripile
Îngerului Vieţii Eterne
Şi zboară pe căile stelelor,
Lunii, soarelui
Şi ale Luminii nesfârşite,
Mişcându-te jur împrejur
În revoluţiile lor circulare eterne,
Şi zboară spre Marea Cerească
A Vieţii Eterne.
Cea de-a cincea Comuniune este cu
Îngerul Creaţiei,
Care cântă împreună cu albinele în zumzetul lor
În timp ce ele fac fără încetare mierea aurie;
Cu păstorul care cântă la fluier
Veghind ca turma să nu se risipească;
În cântecul fetei
În timp ce mâna sa mânuieşte fusul.
Şi dacă voi credeţi că acestea
Nu sunt la fel de minunate în ochii Domnului
Ca rugăciunea cea mai avântată
Transmisă de ecoul celor mai înalţi munţi,
Atunci vă înşelaţi.
Pentru că munca cinstită a mâinilor umile,
Este o rugăciune zilnică de recunoştinţă,
Iar muzica plugului
Este un cântec vesel pentru Domnul.
Acela care mănâncă pâinea lenei
Trebuie să moară de foame,
Pentru că un câmp de pietre
Poate produce numai pietre.
Pentru el ziua este fără nici un rost,
Noaptea este un trist cortegiu de vise rele.
Sufletul leneşului
Este invadat de buruienile nemulţumirii;
Dar acela care merge în compania
Îngerului Lucrului
Posedă în el un câmp întotdeauna fertil,
În care grâul şi strugurii
Şi tot felul de ierburi şi flori
Plăcut mirositoare cresc din abundenţă.
Tu vei recolta ce ai semănat.
Omul lui Dumnezeu care şi-a găsit rostul
Nu mai are nevoie de nici o altă binecuvântare
Cea de-a şasea Comuniune este cu
Îngerul Păcii,
Al cărui sărut conferă calmul,
Şi a cărui faţă este ca suprafaţa
Apelor neclintite,
În care se reflectă luna.
Eu voi invoca Pacea,
Al cărei suflu este prietenesc,
A cărei mână descreţeşte fruntea.
În domnia Păcii,
Nu există nici foame, nici sete,
Nici vânt rece, nici vânt cald,
Nici bătrâneţe, nici moarte.
Dar acela care n-are pacea în sufletul său,
N-are nici un loc în care să poată construi Templul Sfânt;
Deoarece, cum ar putea lucra tâmplarul
În mijlocul unei tornade?
Sămânţa violenţei nu poate aduce
Decât o recoltă tristă,
Iar pe un strat uscat
Nu poate creşte nimic viu.
Căutaţi deci Îngerul Păcii
Care este ca steaua dimineţii
În mijlocul unui nor,
Ca luna plină,
Ca un măslin frumos încărcat cu fructe,
Ca soarele strălucind deasupra templului Celui Preaînalt.
Pacea sălăşluieşte în inima tăcerii
Fii liniştit şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu.
Cea de-a şaptea Comuniune este cu
Tatăl Ceresc,
Care este,
Care a fost şi
Care va fi întotdeauna.
O, Mare Creator!
Tu ai creat Îngerii Cereşti
Şi Tu le-ai revelat Legile Cereşti!
Tu eşti refugiul meu şi cetatea mea.
Tu eşti din veci de veci.
Doamne, Tu ai fost Sălaşul nostru
În toate generaţiile.
Înaintea formării munţilor
Sau chiar înainte ca
Tu să fi făcut Pământul,
Din veci de veci,
Tu eşti Dumnezeu.
Cine a făcut apele
Şi cine face plantele?
Cine a unit vântul
Cu norii furtunii
De la cele mai blânde la cele mai puternice?
Cine, O, Mare Creator
Este izvorul Vieţii Eterne
În sufletele noastre?
Cine a făcut Lumina şi întunericul?
Cine a făcut somnul
Şi animaţia orelor zilei?
Cine a făcut prânzurile
Şi miezurile de noapte?
Eşti Tu, O, Mare Creator!
Tu ai creat Pământul.
Cu puterea Ta,
Ai proiectat lumea.
Prin înţelepciunea Ta,
Şi ai desfăşurat cerurile
Cu iubirea Ta,
Relevă-mi natura Ta O, Tată Ceresc,
Care este puterea
Îngerilor Sfintei Tale Împărăţii.
Tu ai dat imortalitatea şi
Ordinea Cerească O, Creator,
Şi cel mai bun dintre toate darurile,
Legea Ta Sfântă!
Eu voi lăuda lucrările Tale
Tot timpul
Cu cântece de recunoştinţă
În toate generaţiile timpului.
În zorii zilei
Îmbrăţişez pe Maica mea,
La venirea nopţii
Mă ataşez Tatălui meu
Şi cu scurgerea
Tuturor serilor şi dimineţilor,
Voi respira Legea Lor Sfântă,
Şi nu voi întrerupe aceste Comuniuni
Până la sfârşitul timpului.”
Şi deasupra cerurilor şi pământului se lăsă o mare tăcere şi pacea Tatălui Ceresc şi a Maicii Pământeşti străluci deasupra capetelor Domnului Iisus şi ale mulţimii.
Şi văzând mulţimile, Domnul Iisus urcă pe un munte, şi discipolii Săi precum şi toţi cei însetaţi de vorbele Sale, veniră la El. Şi văzându-i adunaţi în jurul Său, le vorbi astfel:
„Pace vă aduc vouă, copiii Mei,
Pacea înşeptită
A Maicii Pământeşti
Şi a Tatălui Ceresc.
Pace aduc corpului vostru,
Pacea călăuzită de Îngerul Puterii,
Pace aduc inimii voastre,
Pace călăuzită de Îngerul Iubirii;
Pace aduc minţii voastre,
Pace călăuzită de Îngerul Înţelepciunii.
Prin Îngerii
Puterii, Iubirii şi Înţelepciunii,
Voi veţi străbate cele Şapte Căi
Ale Grădinii Infinite
Şi corpul vostru, inima voastră şi mintea voastră
Vor fi o Unitate
În zborul Sacru către Marea Cerească a Păcii.
Adevăr zic vouă,
Căile sunt şapte
Prin Grădina Infinită
Şi fiecare trebuie traversată
De corpul, inima şi mintea voastră
Împreună în unitate,
Ca nu cumva să vă împleticiţi şi să cădeţi
În abisul neantului.
Pentru că după cum o pasăre nu poate zbura cu o singură aripă,
Tot aşa, Pasărea Înţelepciunii
Are nevoie de cele două aripi ale Puterii şi Iubirii
Pentru a zbura deasupra abisului
Până la Arborele Sfânt al Vieţii.
Căci corpul singur
Este ca o casă abandonată văzută de departe;
Ceea ce părea frumos
Nu este decât ruină şi tristeţe
Când este privit de aproape.
Corpul singur Este ca un car din aur
Pe care făuritorul său l-a pus pe un piedestal
Pentru a nu se uza în contact cu pământul.
Dar ca idol de aur,
El este urât şi fără graţie,
Pentru că numai în mişcare
Îşi revelează rostul.
Întocmai ca un gol întunecat de fereastră
Când vântul a stins lumânarea,
Este corpul singur,
Fără inimă şi fără minte
Pentru a-l umple cu lumină.
Iar inima singură,
Este ca un soare fără pământ pe care să strălucească,
O lumină în gol.
O minge de căldură cufundată
Într-o mare de întuneric.
Pentru că atunci când un om iubeşte,
Acea iubire se îndreaptă numai către
Propria distrugere
Dacă nu există mâini pentru îndeplinirea
De fapte bune
Şi nici minte pentru a ţese flăcările dorinţei
Într-o ţesătură de psalmi.
Inima singură
Este ca o tornadă în deşert,
Fără corp şi fără minte
Care o fac să cânte
Printre chiparoşi şi pini.
Iar mintea singură
Este un sul sacru
Care s-a uzat cu trecerea anilor
Şi trebuie distrus.
Adevărul şi frumuseţea cuvintelor sale
Sunt neschimbate
Dar ochii nu mai pot citi
Literele şterse
Şi se sfărâmă între degetele care îl ţin.
Aşa este mintea fără inimă
Pentru a exprima cuvinte,
Şi fără corp
Pentru a-şi îndeplini acţiunile sale.
La ce ar mai fi de folos înţelepciunea
Fără o inimă care s-o simtă
Şi fără o limbă care să-i dea grai?
Mintea singură
Este sterilă ca pântecul unei femei în vârstă,
Fără inimă şi fără corp
Pentru a-l umple de viaţă.
Pentru că iată, adevăr zic vouă,
Corpul, inima şi mintea,
Sunt ca un car, un cal şi un căruţaş.
Carul este corpul
Făurit pentru îndeplinirea voinţei
Tatălui Ceresc
Şi a Maicii Pământeşti.
Inima este cursierul înflăcărat,
Glorios şi curajos,
Care trage cu curaj carul,
Indiferent că drumul este bun,
Sau presărat cu pietre şi
Barat de trunchiuri de arbori
În calea sa.
Iar căruţaşul este mintea
Care ţine hăţurile înţelepciunii
Văzând pe deasupra ce se întâmplă
Până departe la orizont,
Călăuzind carul prin roţile şi frânele lui.
Aplecaţi-vă urechea, O, voi ceruri
Şi voi vorbi;
Şi ascultă, O, pământule,
Cuvintele pe care le va rosti gura mea.
Învăţătura mea va cădea în picături ca de ploaie
Cuvântul meu se va împrăştia ca roua,
Ca ploaia liniştită
Pe iarba delicată
Şi ca aversele pe câmpuri.
Binecuvântat este Copilul Luminii
Care are corpul puternic
Pentru că el a fost în uniune cu Pământul.
În fiecare zi voi veţi avea ca o sărbătoare
Cu toate darurile Îngerului Pământului:
Grâul auriu şi meiul,
Strugurii purpurii de toamnă,
Fructele coapte ale pomilor,
Mierea albinelor de culoarea chihlimbarului.
Veţi căuta aerul proaspăt
Al pădurilor şi câmpurilor
Şi acolo, în mijlocul lor
Veţi găsi Îngerul Aerului.
Scoateţi încălţările şi îmbrăcămintea
Astfel ca Îngerul Aerului
Să vă îmbrăţişeze întregul corp.
Respiraţi prelung şi adânc
Astfel ca Îngerul Aerului să intre în voi.
Intraţi apoi în apa rece şi curgătoare a râului
Astfel ca Îngerul Apei
Să îmbrăţişeze întreg corpul vostru.
Aruncaţi-vă în braţele sale
Şi în ritmul respiraţiei
Deplasaţi apa cu corpul vostru.
Căutaţi Îngerul Soarelui
Şi lăsaţi-vă în îmbrăţişarea lui
Care vă purifică cu flăcări sfinte.
Toate aceste lucruri aparţin
Legii Sfinte A Maicii Pământeşti,
Aceea care v-a dat naştere.
Acela care a găsit pacea corpului
A construit un templu sfânt
În care să poată sălăşlui pentru totdeauna
Spiritul lui Dumnezeu.
Cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,
Doriţi această pace cu inima voastră
Şi îndepliniţi această pace cu corpul vostru.
Binecuvânt este Copilul Luminii
Care are mintea înţeleaptă
Pentru că el va crea cerul.
Mintea celui înţelept
Este un câmp fertil
Care dă o recoltă foarte bogată.
Dacă voi arătaţi unui om înţelept
O mână de seminţe de grâu
El va vedea cu ochiul minţii sale
Un câmp de grâu auriu.
Dacă voi arătaţi aceeaşi mână de boabe de grâu
Unui prost
El va vedea numai ce este înaintea lui,
Şi le va trata ca pietre fără valoare.
Şi, aşa cum câmpul omului înţelept
Dă recolte abundente,
Şi al celui prost
Da numai pietre,
Aşa este şi cu gândurile noastre.
După cum snopul de grâu auriu
Există ascuns în bobul de grâu,
Tot aşa împărăţia cerurilor este
Ascunsă în gândurile noastre.
Dacă ele vor fi pline cu
Puterea, Iubirea şi Înţelepciunea
Îngerilor Tatălui Ceresc
Ele ne vor conduce la Marea Cerească.
Dar dacă ele vor fi murdărite
Cu corupţie, ură şi ignoranţă,
Ele ne vor înlănţui picioarele
De pilonii durerii şi ai suferinţei.
Nici un om nu poate sluji la doi stăpâni;
Nici gândurile rele nu pot rămâne într-o minte
Plină cu Lumina Legii.
Acela care a găsit pacea cu mintea sa
A învăţat să zboare dincolo
De Tărâmul Îngerilor.
Fie ca să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,
Să doriţi această pace cu inima voastră,
Şi s-o îndepliniţi cu corpul vostru.
Binecuvântat este Copilul Luminii
Care are inima curată
Pentru că Îl va vedea pe Dumnezeu.
Pentru că Tatăl Ceresc v-a dat vouă
Spiritul Său Sfânt
Şi Maica Pământească v-a dat
Corpul Ei Sfânt,
Tot aşa voi să iubiţi
Pe toţi fraţii voştri.
Iar adevăraţii voştri fraţi sunt toţi aceia care
Îndeplinesc voinţa Tatălui vostru Ceresc
Şi a Maicii voastre Pământeşti.
Fie ca iubirea voastră să fie ca soarele
Care străluceşte deasupra tuturor creaturilor pământului
Nu numai asupra unei frunze de iarbă sau a alteia.
Şi această iubire va curge ca un izvor
De la frate la frate,
Şi pe măsură ce este consumată
Ea este refăcută
Pentru că iubirea este eternă.
Iubirea este mai puternică
Decât curenţii apelor de adâncime.
Iubirea este mai puternică decât moartea.
Şi dacă un om nu iubeşte
Acela construieşte un perete între el
Şi toate creaturile Pământului
Şi acolo va sălăşlui
În singurătate şi durere.
Sau el poate deveni asemeni unui vârtej de râu,
Care atrage în adâncime
Tot ce pluteşte prea aproape de el.
Deoarece inima este o mare cu valuri puternice,
Şi iubirea şi înţelepciunea trebuie s-o tempereze,
După cum soarele cald străbate norii
Şi linişteşte marea agitată.
Acela care a găsit pacea cu fraţii săi
A intrat în împărăţia Iubirii
Şi va vedea pe Dumnezeu în faţă.
Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,
Să doriţi această pace cu inima voastră
Şi să împliniţi această pace cu corpul vostru.
Binecuvântat este Copilul Luminii
Care a construit pe pământ
Împărăţia cerurilor,
Pentru că el va sălăşlui în ambele lumi.
Voi veţi urma Legea
Fraternităţii
Care spune că nimeni nu va fi nici bogat,
Nici sărac,
Şi că toţi vor lucra împreună
În Grădina Fraternităţii.
Dar că fiecare va urma propria cale
Şi că fiecare va asculta de propria inimă.
Pentru că în Grădina Infinită
Există multe şi diverse flori.
Una va spune că ea este cea mai bună
Deoarece culoarea sa este purpurie.
O alta, că ea este avantajată
Deoarece lujerul său este mai lung şi mai delicat
Deşi fraţii pot fi de rase diferite
Ei toţi trudesc împreună
În via Maicii Pământeşti,
Şi îşi înalţă vocile împreună
În lauda Tatălui Ceresc.
Şi împreună rup pâinea sfântă,
Şi în tăcere împărtăşesc sfânta masă
A recunoştinţei.
Nu va exista pace între popoare
Atâta vreme cât nu va fi o singură grădină a fraternităţii
Pe pământ.
Deoarece, cum ar putea fi pace
Când fiecare om îşi urmăreşte propriul său câştig
Şi-şi vinde sufletul în sclavie?
Tu, Copil al Luminii,
Adună-te cu fraţii tăi
Şi apoi porniţi şi răspândiţi-vă
Pentru a-i învăţa căile Legii
Pe aceia care au nevoie să le audă.
Acela care a găsit pacea
Cu fraternitatea omului
A lucrat el însuşi
Alături de Dumnezeu.
Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,
Să doriţi această pace cu inima voastră,
Şi să îndepliniţi această pace cu corpul vostru.
Binecuvântat este Copilul Luminii
Care a studiat Cartea Legii,
Pentru că ea îi va fi ca o lumină
În întunericul nopţii
Şi ca o insulă de adevăr într-o mare de minciună.
Să ştiţi, cuvântul scris
Care vine de la Dumnezeu
Este o reflectare a Mării Cereşti,
Aşa cum stelele sclipitoare
Reflectă faţa cerului.
După cum cuvintele
Părinţilor din vechime
Sunt gravate cu mâna lui Dumnezeu
Pe manuscrisele Sfinte,
Tot aşa Legea este înscrisă în inimile
Credincioşilor care le studiază.
Pentru că li s-a spus bătrânilor
Că la început au existat uriaşi
Pe pământ
Şi oameni puternici din vechime,
Oameni de renume.
Iar Copiii Luminii
Vor păzi şi păstra
Cuvântul lor scris,
Ca să nu redevenim sălbatici
Şi să cunoaştem
Împărăţia Îngerilor.
Să ştiţi, de asemenea,
Că numai prin cuvântul scris
Veţi putea descoperi acea Lege
Care este nescrisă,
După cum apa care izvorăşte din pământ
Are o sursă ascunsă
În adâncimile secrete ale pământului.
Legea scrisă
Este instrumentul prin care
Este înţeleasă Legea nescrisă,
După cum ramura mută a unui pom
Devine fluier cântător
În mâinile ciobanului.
Sunt mulţi aceia care
Ar vrea să rămână în liniştita
Vale a ignoranţei
Unde se joacă copiii
Şi fluturii dansează în soare
În timpul vieţii lor scurte de o oră.
Dar nimeni nu poate întârzia acolo mult timp,
Pentru că la orizont se înalţă, sumbri,
Munţii uceniciei.
Sunt mulţi aceia cărora
Le este teamă să-i traverseze
Şi, de asemenea, sunt mulţi
Care au căzut poticnindu-se şi rănindu-se
Pe pantele lor abrupte şi accidentate
Dar credinţa este călăuza
Peste prăpăstiile larg deschise
Şi perseverenţa îi susţine
Pe parcursul rocilor prăpăstioase.
Dincolo de vârfurile îngheţate ale acestui efort,
Se întind pacea şi frumuseţea
Grădinii Infinite a Cunoaşterii
Unde înţelesul Legii
Este făcut cunoscut
Copiilor Luminii.
Aici, în centrul pădurii sale,
Se înalţă Arborele Vieţii,
Mister al misterelor.
Acela care a găsit pacea
Cu învăţăturile Patriarhilor,
Prin lumina minţii,
Prin lumina naturii
Şi prin studiul Cuvântului Sfânt,
A străbătut locul mascat de nori
Al Patriarhilor,
Unde sălăşluieşte Sfânta Fraternitate,
Despre care nici un om nu poate vorbi.
Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,
S-o doriţi cu inima voastră
Şi s-o îndepliniţi cu corpul vostru.
Binecuvântat este Copilul Luminii
Care a cunoscut-o pe Maica sa Pământească,
Pentru că Ea este Aceea care i-a dat viaţa.
Să ştiţi că Maica voastră este în voi
Şi voi sunteţi în Ea.
Ea v-a născut
Ea v-a dat viaţa.
Ea este aceea care v-a dat corpul vostru,
Şi Ei Îi veţi reda, într-o zi,
Acest corp.
Să ştiţi că sângele care curge în voi
Este născut din sângele Maicii voastre Pământeşti.
Sângele Ei cade din nori
Ţâşneşte din pântecul pământului,
Susură în pârâurile munţilor
Se scurge în abundenţă în râurile câmpiilor,
Dormitează în lacuri,
Vuieşte cu putere în mările furtunoase.
Să ştiţi că aerul pe care îl respiraţi
Este născut din respiraţia
Maicii voastre Pământeşti.
Respiraţia Ei este de azur
În înălţimile cerurilor,
Suspină pe vârfurile munţilor,
Freamătă printre frunzele pădurii,
Unduie câmpurile de cereale,
Se linişteşte în văile adânci,
Se încălzeşte în deşert.
Să ştiţi că tăria oaselor voastre
Este născută din oasele
Maicii voastre Pământeşti
Ea, a cărei carne se colorează în galben şi roşu
În fructele pomilor.
Lumina ochilor voştri
Şi auzul urechilor voastre
Sunt născute din Culorile şi sunetele
Maicii voastre Pământeşti,
Care vă scaldă în întregime
Ca valurile mării, peştii
Şi ca vârtejul de aer, păsările.
Adevăr zic vouă,
Omul este Fiul Maicii Pământeşti,
Şi de la Ea îşi primeşte Fiul Omului
Întregul său corp,
Chiar dacă corpul nou-născutului
Este născut de pântecul mamei sale.
Adevăr zic vouă,
Voi sunteţi una cu Maica Pământească;
Ea este în voi şi voi sunteţi în Ea.
Din Ea v-aţi născut,
În Ea trăiţi,
Şi în Ea vă veţi întoarce.
Păstraţi, de aceea, Legile Ei,
Pentru că nimeni nu poate trăi îndelungat,
Şi nu poate fi fericit
Decât acela care respectă pe Maica sa
Pământească,
Şi urmează Legile Ei.
Sângele vostru este sângele Ei,
Respiraţia voastră este respiraţia Ei,
Oasele voastre – oasele Ei,
Carnea voastră – carnea Ei,
Ochii şi urechile voastre – ochii şi urechile Ei.
Acela care a găsit pacea
Cu Maica sa Pământească,
Nu va cunoaşte niciodată moartea.
Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,
Să doriţi această pace cu inima voastră
Şi să îndepliniţi această pace cu corpul vostru.
Binecuvântat fie Copilul Luminii
Care Îl caută pe Tatăl său Ceresc
Pentru că el va avea viaţă eternă.
El va sălăşlui în locul secret Al Celui Preaînalt
Va avea adăpost la umbra Celui Atotputernic
Pentru că El a dat ca sarcină îngerilor Săi
De a veghea asupra voastră în toate modurile.
Să ştiţi că Domnul a fost
Sălaşul nostru
În toate generaţiile.
Înaintea formării munţilor
Sau chiar înainte ca El să fi făcut
Pământul şi lumea,
Chiar din veci de veci
A existat iubirea
Între Tatăl Ceresc
Şi copiii Săi.
Cum s-ar fi putut desface această iubire?
De la început
Şi până la sfârşitul timpului
Flacăra sfântă a iubirii
Va înconjura capetele Tatălui Ceresc
Şi a Copiilor Luminii.
Cum ar putea atunci această iubire să se stingă?
Pentru că ea nu arde ca o lumânare,
Nici ca un foc care distruge pădurea,
Ci ea arde cu flacăra Luminii Eterne,
Iar această flacără nu poate fi consumată.
Voi, aceia care iubiţi pe Tatăl vostru Ceresc
Conformaţi-vă poruncii Sale,
Mergeţi cu îngerii Săi sfinţi
Şi găsiţi-vă pacea voastră cu Legea Sa Sfântă.
Pentru că Legea Sa este Legea în întregime
Ba mai mult, este Legea Legilor.
Prin Legea Sa, El a făcut
Pământul şi cerurile să fie una,
Munţii şi marea Sunt lumea Sa.
El ne-a făcut cu mâinile Sale
Ne-a plămădit
Şi ne-a dat înţelegerea
Ca noi să putem învăţa Legea Sa.
El este învăluit cu Lumină
Ca într-o îmbrăcăminte,
El a desfăşurat cerurile
Ca pe o cortină,
El a făcut norii – carul Său;
El merge pe aripile vântului.
El a făcut să ţâşnească izvoarele în văi,
Iar respiraţia Sa este în arborii puternici.
El ţine în mâinile Sale locurile adânci ale Pământului.
A Sa este puterea colinelor
Şi cea a mării,
Iar mâinile Sale au făcut uscatul.
Toate cerurile declară Gloria lui Dumnezeu,
Iar bolta înstelată arată Legea Sa,
Iar Copiilor Săi
Le-a lăsat moştenire Împărăţia Sa,
Acelora care au mers cu îngerii
Şi au găsit pacea lor cu Legea Sa Sfântă.
Vreţi să ştiţi mai mult, copiii Mei?
Cum să spunem cu buzele noastre
Ceea ce nu poate fi exprimat?
Este întocmai ca o rodie mâncată de un mut:
Cum ar putea el descrie gustul ei?
Dacă noi spunem că Tatăl Ceresc
Sălăşluieşte în noi,
Atunci ofensăm cerurile;
Dacă noi spunem că El nu sălăşluieşte în noi,
Este un neadevăr.
Ochiul care scrutează orizontul îndepărtat
Şi al Aceluia care vede inimile oamenilor,
Nu fac decât una.
El nici nu se manifestă,
Nici nu se ascunde.
El nu este revelat,
Nici nerevelat.
Copiii Mei, nu există cuvinte
De a exprima ceea ce este El!
Noi ştim numai că
Noi suntem copiii Săi
Şi El este Tatăl nostru.
El este Dumnezeul nostru
Şi noi suntem copiii turmei Sale,
Oile din grija Sa.
Acela care a găsit pacea
Cu Tatăl său Ceresc
A intrat în Sanctuarul Legii Sfinte,
Şi a făcut un legământ cu Dumnezeu
Care va ţine de-a pururi.
Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră
Să doriţi această pace cu inimile voastre,
Şi să îndepliniţi această pace cu corpul vostru.
Chiar dacă cerul şi pământul ar dispare
Nici o literă a Legii Sfinte
Nu se va schimba sau nu se va şterge.
Pentru că la început a fost Legea,
Şi Legea era cu Dumnezeu
Şi Legea era Dumnezeu.
Fie ca Pacea Înşeptită
A Tatălui Ceresc
Să fie cu voi totdeauna.”
Şi Enoh merse cu Dumnezeu;
şi ei nu mai fu;
pentru că Dumnezeu îl luă la El.
Legea a fost plantată în grădina Fraternităţii pentru a lumina inima omului şi a întinde înaintea lor toate căile adevăratei virtuţi, un suflet umil, un temperament liniştit, o natură generoasă, plină de compasiune, bunătate, înţelegere şi intuiţii permanente, şi înţelepciune puternică care crede în toate lucrările lui Dumnezeu, o încredere nezdruncinată în multele Sale binecuvântări şi un cuget de cunoaştere în toate lucrurile Marelui Ordin, sentimente loiale faţă de toţi copiii adevărului, o puritate radiantă care înlătură orice impuritate, discreţie privind toate lucrurile ascunse ale adevărului şi secretele cunoaşterii interioare.
Tu m-ai făcut să cunosc
Lucrurile Tale adânci, misterioase.
Toate lucrurile există prin Tine
Şi nimic nu există fără Tine.
Prin Legea Ta
Tu ai călăuzit inima mea
Ca eu să-mi îndrept paşii fără ezitare
Pe căile virtuţii
Care duc la Tine.
Legea a fost proiectată pentru a recompensa Copiii Luminii cu pace vindecătoare şi abundentă, cu viaţă lungă, cu sămânţa roditoare a binecuvântărilor eternităţii cu bucurie eternă în imortalitatea Luminii eterne.
Îţi mulţumesc Ţie, Tată Ceresc,
Pentru că Tu m-ai condus la izvorul unei ape curgătoare, la izvorul viu dintr-un ţinut al uscăciunii udând o grădină eternă a minunilor,
Arborele Vieţii, mister al misterelor ale cărui ramuri se dezvoltă etern şi ale cărui rădăcini se alimentează din fluxul vieţii dintr-o sursă eternă.
Iar Tu, Tată Ceresc, protejezi fructele Sale cu îngerii zilei şi ai nopţii şi mistui orice cale cu flăcările Luminii eterne.
Îţi sunt recunoscător Ţie, Tată Ceresc,
Pentru că Tu m-ai înălţat la nivelul eternităţii şi am întâlnit minunăţiile clarităţii.
Tu m-ai călăuzit să ajung în compania Ta eternă din adâncimile pământului.
Tu ai purificat corpul meu pentru a mă ataşa armatei de îngeri ai pământului şi sufletul meu pentru a ajunge în compania îngerilor cereşti.
Tu ai dat omului eternitatea să laude în zori şi în amurguri lucrările şi minunăţiile Tale cu cântece vesele.
Eu voi lăuda lucrările Tale cu cântecele Recunoştinţei continuu, de-a lungul timpului în momentele zilei şi în ordinea lor firească: cu ivirea zorilor şi cu întoarcerea serii şi plecarea luminii, şi plecarea întunericului şi venirea zilei, continuu, în toate generaţiile timpului.
Fie ca Ei să vă binecuvânteze cu toate binefacerile, fie ca El să vă apere de toate relele şi să vă lumineze inimile cu cunoaşterea vieţii şi să vă acorde înţelepciunea eternă.
Şi fie ca El să vă dea binecuvântările Înşeptite pentru pacea veşnică.
La venirea zilei îmi îmbrăţişez Maica Pământească; la venirea nopţii, mă unesc cu Tatăl Ceresc; şi în asfinţit, şi în zori respir Legea Lor; şi nu voi întrerupe aceste Comuniuni până la sfârşitul timpurilor.
El a destinat omului două spirite care îl vor însoţi. Există două spirite, al adevărului şi al minciunii: adevărul născut din izvorul Luminii, minciuna – din adâncimile întunericului.
Stăpânirea tuturor copiilor adevărului este în mâinile Îngerilor Luminii astfel ca ei să poată merge pe căile Luminii.
Spiritele adevărului şi minciunii luptă în inima omului, făcându-l să se comporte cu înţelepciune sau prostie.
Şi în funcţie de cum va moşteni adevărul el va evita întunericul.
Binecuvântaţi toţi aceia care au tras la sorţi Legea pentru că ei vor merge corect pe toate drumurile lor.
Fie ca Legea să-i binecuvânteze cu tot binele şi să-i păzească de tot răul, şi să le ilumineze inimile cu intuiţie pe cărările vieţii, şi să-i răsplătească cu cunoaşterea lucrurilor eterne.
Eu am realizat viziunea interioară şi, prin Spiritul Tău în mine, am aflat secretul Tău minunat.
Prin pătrunderea Ta mistică
Tu ai produs un izvor de cunoaştere care a creat în mine o fântână de putere revărsând ape vii, un potop de iubire şi o înţelepciune atotcuprinzătoare asemănătoare splendorii Luminii eterne.
Domnul mergea spre malul râului, acolo unde se adunase mulţimea avidă de a-l asculta cuvintele. După ce i-a binecuvântat pe toţi, El i-a întrebat ce îi preocupă. Unul dintre ei Îl întrebă:
„Doamne, spune-ne nouă, care sunt acele lucruri cărora trebuie să le acordăm cea mai mare valoare şi care sunt lucrurile de care trebuie să ne ferim?”
Şi Domnul le-a răspuns:
„Toate nenorocirile suferite de oameni sunt produse de acele lucruri care sunt în afara noastră; pentru că ceea ce este în interiorul nostru nu ne poate face niciodată să suferim. Un copil moare, o avere este pierdută, casa şi câmpul au ars şi toţi oamenii sunt lipsiţi de ajutor şi se plâng cu voce tare: «Ce mă fac acum? Ce se v-a întâmpla de-acum cu mine? Voi scăpa de acest lucru?» Toate acestea sunt cuvintele acelora care sunt descurajaţi sau se bucură de evenimente pe care ei nu le stăpânesc. Dar când noi ne întristăm de ceea ce nu este în puterea noastră, ne asemănăm copilului mic care plânge când soarele a apus. S-a spus strămoşilor voştri să nu râvnească la nimic din ceea ce aparţine vecinului şi acum Eu vă spun vouă să nu doriţi nimic din ceea ce nu este în puterea voastră, pentru că numai ceea ce este în voi vă aparţine; iar ceea ce este în afara voastră, aparţine altuia. În aceasta constă fericirea: să cunoaşteţi ceea ce vă aparţine şi ceea ce nu vă aparţine. Dacă vreţi sa aveţi viaţă veşnică, păstraţi eternitatea în voi şi nu vă agăţaţi de umbrele lumii oamenilor care poartă germenii morţii.”
„Nu sunt, toate cele ce vi se întâmplă, în afara puterii voastre? Ba da. Şi nu există în voi cunoaşterea despre bine şi rău? Ba da. Nu este deci în puterea voastră să trataţi tot ceea ce vi se întâmplă în lumina înţelepciunii şi iubirii, în locul disperării şi tristeţii? Ba da. Poate vreun om să vă împiedice să faceţi astfel? Nimeni nu poate. Atunci nu vă mai plângeţi: «Ce mă fac acum? Ce se va întâmpla de-acum cu mine? Voi scăpa de acest lucru?» pentru că orice vi s-ar putea întâmpla voi veţi judeca în lumina înţelepciunii şi iubirii şi veţi vedea toate lucrurile cu ochii îngerilor.”
„Pentru că dacă voi veţi cântări fericirea, potrivit celor ce vi se pot întâmpla, înseamnă să trăiţi ca sclavi. Iar a trăi ca îngerii care vorbesc în voi înseamnă a fi liberi. Voi veţi trăi în libertate numai ca adevăraţi Fii ai lui Dumnezeu şi plecaţi-vă fruntea numai la poruncile Legii Sfinte. Dacă voi trăiţi în acest mod, atunci când Îngerul Morţii va veni la voi, voi veţi putea întinde mâinile către Dumnezeu şi veţi putea spune: «Noi n-am neglijat Comuniunile pe care le-am primit de la Tine pentru a cunoaşte Legea Ta şi a merge pe căile îngerilor; noi nu Te-am dezonorat prin actele noastre; vezi cum am utilizat ochiul care vede în noi; Te-am blamat vreodată? Am ţipat împotriva a ceea ce ni s-a întâmplat, sau am dorit ca să fie altfel? Am dorit să încălcăm Legea Ta? Pentru că ne-ai dat viaţa Îţi mulţumim pentru lucrurile Tale pe care ni le-ai dat spre folosinţă atât de mult timp şi noi suntem mulţumiţi; ia-le înapoi şi pune-le unde doreşti, pentru că toate lucrurile sunt ale Tale din eternitate».”
„Să ştiţi că nici un om nu poate sluji la doi stăpâni. Să ştiţi că voi nu puteţi dori să aveţi lumea averilor şi de asemenea Împărăţia Cerurilor. Bogăţiile, pământurile şi puterea, nu aparţin omului, pentru că ele sunt ale lumii. Dar împărăţia Cerurilor este a voastră pentru totdeauna, pentru că ea este în voi. Şi dacă voi veţi dori şi veţi căuta ceea ce nu vă aparţine, atunci în mod sigur veţi pierde ceea ce este al vostru. Adevăr zic vouă, că nimic nu este dat pe nimic. Pentru că orice lucru, atât în lumea oamenilor cât şi a îngerilor, are un preţ. Acela care râvneşte după belşug şi averi, trebuie să alerge după ele, să sărute mâinile acelora pe care nu-i admiră, să irosească timp şi oboseală la alte uşi ale oamenilor, să spună şi să facă lucruri false, să dea cadouri de aur, argint şi uleiuri scumpe; toate acestea şi încă mai multe, trebuie să facă un om pentru a obţine bogăţii şi favoare. Şi când aţi obţinut acestea, ce aveţi? Vă va da acesta bogăţie şi putere siguranţă pentru eliberarea de teamă, pace minţii, o zi petrecută în compania îngerilor Maicii Pământeşti, o noapte petrecută în compania îngerilor Tatălui Ceresc? Doar nu vă aşteptaţi să primiţi pe degeaba lucruri atât de mari? Când un om are doi stăpâni, fie că iubeşte pe unul şi-l urăşte pe celălalt, fie că va ţine la unul şi-l va dispreţul pe celălalt. Voi nu puteţi servi lui Dumnezeu şi în acelaşi timp să serviţi lumii.”
„Întâmplător puţul vostru a secat, uleiul preţios s-a vărsat, v-a ars casa, grădina s-a ofilit; dar voi trataţi tot ce vi se întâmplă cu înţelepciune şi iubire. Ploaia vă poate umple din nou puţul secat, casele pot fi din nou construite, alte seminţe pot fi semănate; toate acestea pot trece şi veni din nou şi trece iarăşi. Dar Împărăţia Cerurilor este eternă şi nu va trece. Să nu schimbăm, deci, ceea ce este etern pe ceea ce poate pieri într-o oră.”
„Când voi sunteţi întrebaţi de care ţară aparţineţi, să nu spuneţi că de cutare sau de cutare, deoarece dacă este adevărat că săracul corp fizic, aparţine unui colţişor oarecare de pe pământ, voi, O, Copii al Luminii, aparţineţi Fraternităţii care cuprinde toate cerurile şi dincolo de ele şi de la Tatăl vostru Ceresc au coborât nu numai seminţele taţilor şi bunicilor voştri dar a tuturor fiinţelor care au fost create pe Pământ. Într-adevăr, voi sunteţi Fii de Dumnezeu şi toţi oamenii sunt fraţii voştri. Şi având pe Dumnezeu, Creatorul vostru şi Tatăl vostru şi Păzitorul vostru, aceasta nu ne eliberează de toate supărările şi de teamă?”
„De aceea, vă spun vouă, nu vă gândiţi să adunaţi bunuri lumeşti, posesiuni, aur şi argint, pentru că acestea nu aduc decât corupţie şi moarte. Căci, cu cât mai mare va fi tezaurul bogăţiei voastre, cu atât mai groşi vor fi pereţii mormântului vostru. Deschideţi larg ferestrele sufletului vostru şi respiraţi aerul proaspăt al omului liber! De ce vă preocupaţi pentru veşminte? Priviţi cum cresc crinii de pe câmp; ei nu trudesc, nici nu deapănă şi vă spun totuşi că nici chiar Solomon în întreaga sa glorie n-a fost împodobit ca aceştia. De ce trebuie să vă preocupaţi de hrană? Priviţi darurile Maicii voastre Pământeşti, fructele coapte ale pomilor şi grăunţele aurii ale pământului Ei. De ce vă preocupaţi de casă şi de terenuri? Un om nu vă poate vinde ceea ce nu-i aparţine şi el nu poate fi proprietarul a ceea ce aparţine tuturor. Acest pământ întins este al vostru şi toţi oamenii sunt fraţii voştri, îngerii Maicii Pământeşti merg cu voi în timpul zilei, îngerii Tatălui Ceresc vă călăuzesc în timpul nopţii, iar în voi este Legea Sfântă. Fii de rege, încetaţi, deci, să mai poftiţi fleacuri. Luaţi, deci, loc la masa de sărbătoare şi îndepliniţi-vă moştenirea cu respect. Pentru că în Dumnezeu trăim, ne mişcăm şi avem lumea noastră. Într-adevăr noi suntem fiii Lui şi El este Tatăl nostru.”
„Este liber numai acela care trăieşte după cum doreşte să trăiască, care nu este împiedicat în actele sale şi a cărui dorinţe îşi găsesc finalitatea. Acela care nu este împiedicat este liber, dar acela care poate fi constrâns este în mod sigur un sclav. Dar cine nu este sclav? Numai acel om poate să nu fie sclav care nu doreşte nimic din ce aparţine altora. Dar care sunt acele lucruri ce vă aparţin vouă? Copiii Mei, numai împărăţia Cerurilor care este în voi, unde sălăşluieşte Legea Tatălui vostru Ceresc, vă aparţine vouă. Împărăţia Cerurilor este asemenea unui negustor în căutare de perle bune care, atunci când găseşte una de mare preţ, merge şi vinde tot ca s-o poată cumpăra. Şi dacă această perlă preţioasă îţi aparţine pentru totdeauna, de ce s-o schimbaţi pe pietre şi pietricele fără nici o valoare? Să ştiţi, casa voastră, pământul vostru, fiii şi fiicele voastre, toate bucuriile averii şi supărările nenorocirilor, nu vă aparţin, chiar dacă părerile altora v-o confirmă. Dar dacă voi poftiţi aceste lucruri, şi ţineţi tare la ele, şi vă îngrijoraţi, şi vă bucuraţi după ele, atunci sunteţi sclavi şi sclavi veţi rămâne.”
„Copiii Mei, nu permiteţi lucrurilor care nu sunt ale voastre să vă dezbine. Nu permiteţi atracţiei lumeşti să se dezvolte în voi, ca o viţă repede urcătoare pe stejar, ca să nu suferiţi când o veţi desprinde. Voi veniţi pe lume fără apărare în pântecele mamelor voastre şi tot fără apărare plecaţi. Lumea dă şi lumea ia înapoi. Dar nici o putere de pe pământ sau din cer nu vă poate lua Legea Sfântă care este în voi. Voi puteţi vedea părinţii voştri măcelăriţi, iar voi puteţi fi izgoniţi din ţară. Atunci voi veţi pleca cu inima voioasă pentru a trăi într-o altă ţară şi veţi privi cu milă pe ucigaşii părinţilor voştri, ştiind că şi ei la fel vor pieri. Pentru că voi ştiţi că voi şi Adevăraţii voştri Părinţi veţi trăi în siguranţă în adevărata voastră ţară. Pentru că Adevăraţii voştri Părinţi sunt Tatăl vostru Ceresc şi Maica voastră Pământească. Moartea nu vă poate separa de adevăraţii voştri părinţi şi pentru adevărata voastră ţară nu există exil. Şi în voi, ca o stâncă ce rezistă tuturor furtunilor, stă Legea Sfântă, fortăreaţa şi salvarea voastră.”
La început a fost Legea, şi Legea era cu Dumnezeu, şi Legea era Dumnezeu. Tot aşa a fost la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute de Dumnezeu; şi fără El n-a fost nimic făcut care a fost făcut. În El era viaţa. Şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina a strălucit în întuneric, şi întunericul n-a cuprins-o.
Din locuri îndepărtate ale deşertului veniră Fraţii pentru a purta mărturia Luminii, ca toţi oamenii prin ei să poată merge în lumina Legii Sfinte. Pentru că lumina adevărată iluminează pe fiecare om care vine pe lume, dar lumea nu cunoaşte acest lucru. Asemenea celor mulţi, ei au primit Legea, şi lor li s-a dat puterea de a deveni Fii de Dumnezeu şi de a intra în Marea Eternă unde se înalţă Arborele Vieţii.
Iar Domnul Iisus i-a învăţat spunându-le: „Într-adevăr, adevăr zic vouă, că dacă un om nu se naşte iarăşi, el nu poate vedea Împărăţia Cerurilor.”
Iar un om a întrebat: „Cum poate un om să fie născut, dacă el este bătrân? Poate el intra a doua oară în pântecul mamei sale şi să fie născut?”
Şi Domnul Iisus a răspuns: „Într-adevăr, adevăr zic vouă, dacă un om nu este născut de Maica Pământească şi Tatăl Ceresc, şi nu merge cu Îngerul Zilei şi Îngerul Nopţii, nu poate intra în Împărăţia Eternă. Ceea ce este născut din carne este carne; iar ceea ce este născut din Spirit, este spirit. Iar carnea corpului tău este născută de Maica Pământească, iar spiritul din tine este născut de Tatăl Ceresc. Vântul bate şi voi auziţi sunetul lui, dar nu ştiţi de unde vine. Aşa este şi cu Legea Sfântă. Toţi oamenii o aud, dar n-o cunosc, deşi de la prima respiraţie este cu ei. Dar dacă ei sunt născuţi din nou de Tatăl Ceresc şi Maica Pământească, ei vor auzi cu urechi noi şi vor vedea cu ochi noi, şi flacăra Legii Sfinte se va aprinde în ei.”
Un om a întrebat: „Cum pot fi aceste lucruri?”
Domnul Iisus le-a răspuns: „Într-adevăr, adevăr zic vouă, noi spunem ceea ce ştim şi mărturisim ceea ce am văzut; şi, iată, nu primiţi mărturia noastră. Pentru că omul este născut să meargă cu îngerii şi nu să caute pietre preţioase în nămol. Lui i-a lăsat Tatăl Ceresc moştenirea Sa, ca el să construiască Împărăţia Cerurilor pe pământ, dar omul şi-a întors faţa de la Tatăl său şi a început să se închine lumii şi idolilor ei. Şi aceasta este condamnarea: lumina să vină în lume, dar oamenii să iubească mai degrabă întunericul decât lumina, deoarece acţiunile lor au fost rele. Pentru că fiecare care a făcut rău, deşi a avut lumină, nu a venit la ea. Pentru că noi suntem Fiii lui Dumnezeu, şi în noi este glorificat Dumnezeu. Iar Lumina care străluceşte în jurul lui Dumnezeu şi al copiilor Săi, este Lumina Legii Sfinte. Dar acela care urăşte lumina neagă pe Tatăl său şi Maica sa care i-au dat naştere.”
Un alt om a întrebat: „Doamne, cum putem noi cunoaşte lumina?”
Şi Domnul Iisus i-a răspuns: „Într-adevăr, adevăr zic vouă, Eu vă mai dau o nouă poruncă: Să vă iubiţi unul pe altul, aşa cum vă iubesc pe voi aceia cu care lucraţi împreună în Grădina Fraternităţii. Prin aceasta oamenii vor şti că toţi sunt deopotrivă fraţi, întocmai după cum noi toţi suntem Fiii lui Dumnezeu.”
Un om a întrebat: „Toată povestirea Ta este despre fraternitate, dar noi nu putem toţi să aparţinem fraternităţii. Totuşi noi dorim să preamărim lumina şi respingem întunericul, pentru că niciunul dintre noi nu doreşte răul.”
Şi Domnul Iisus a răspuns: „Inima ta să nu se tulbure. Voi să credeţi în Dumnezeu. Să ştiţi că în casa Tatălui nostru sunt multe camere şi fraternitatea noastră nu este decât o sticlă întunecată reflectând Fraternitatea Cerească căreia îi aparţin toate creaturile cerului şi ale pământului. Fraternitatea este via, iar Tatăl nostru Ceresc este fermierul. Oricare ramură din noi care nu produce fructe, este aruncată; iar fiecare ramură care produce fructe este curăţată de El, ca ea să poată produce şi mai multe fructe. Rămâneţi cu noi şi noi să rămânem cu voi. Deoarece nu oricare ramură poate produce fructe prin ea însăşi, excepţia stă în viţa de vie, tot aşa şi voi progresaţi numai dacă rămâneţi în Legea Sfântă, care este stânca pe care se sprijină fraternitatea noastră. Acela care rămâne în Lege este ca acela care adună multe fructe; pentru că fără Lege voi nu puteţi nimic. Dacă omul nu rămâne în Lege, el este ca o ramură îndepărtată şi se veştejeşte; şi oamenii taie şi îndepărtează astfel de ramuri şi le ard în foc.”
„Şi întocmai ca fraţii care au rămas în iubire unul pentru altul, aşa cum i-a învăţat Îngerul Iubirii, tot aşa noi vă cerem să vă iubiţi unul pe altul. Nu există iubire mai mare între oameni, decât de a învăţa Legea Sfântă unul de la altul şi de a se iubi unul pe altul. Tatăl Ceresc este în noi şi noi suntem în El şi noi vă întindem mâinile cu iubire şi vă cerem să fiţi ca unul din noi. Gloria pe care ne-a dat-o nouă, noi v-o dăm vouă; ca voi să puteţi fi ca unul, aşa cum noi suntem ca unul. Pentru că Tatăl vostru din Ceruri v-a iubit înainte de crearea lumii.”
Astfel învăţau fraţii Legea Sfântă pe aceia care îi ascultau şi s-a spus că ei au vindecat bolnavii şi suferinzii cu diverse plante şi cu tratamente minunate ale soarelui şi apei. Şi, de asemenea, ei au făcut multe alte lucruri, încât cărţile care s-ar putea scrie n-ar putea încape în întreaga lume. Amin.
Iată, Îngerul Aerului Îl va aduce,
Şi toţi ochii Îl vor vedea,
Şi fraternitatea,
Întreaga vastă fraternitate a Pământului,
Îşi va ridica vocea ca unul Pentru a-l cânta.
Aşa să fie. Amin.
Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul;
Care este, care a fost şi care va fi în veci.
Şi vocea îmi vorbea şi eu m-am întors să văd
Vocea care îmi vorbea.
Şi, întorcându-mă, am văzut şapte candele de aur;
Şi, în mijlocul luminii lor strălucitoare,
Am văzut pe Cineva asemenea Fiului Omului,
Îmbrăcat în alb, alb ca zăpada.
Iar vocea Sa umplea aerul ca susurul unei ape curgătoare;
Iar în mâinile Sale erau şapte stele
Pline de lumina strălucitoare a cerurilor de unde au venit.
Iar când El vorbea, faţa Sa împrăştia lumină,
Luminoasă şi aurie ca o mie de sori.
Şi El a spus: „Nu te teme, Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă,
Eu sunt începutul şi sfârşitul.
Scrie lucrurile care au fost, care sunt şi care vor fi de aici înainte,
Misterul celor şapte stele care
Îmi umplu mâinile
Şi al celor şapte candele de aur luminând cu lumina eternă.
Cele şapte stele sunt îngerii Tatălui Ceresc,
Iar cele şapte candele, îngerii Maicii Pământeşti.
Iar spiritul omului este flacăra
Care se împrăştie între lumina stelelor şi candelele strălucitoare:
O punte de lumină sfântă între cer şi pământ.
Aceste lucruri ţi le spune
Acela care ţine cele şapte stele în mâinile Sale,
Care merge în mijlocul flăcărilor celor şapte candele de aur.
Cel ce are urechi, să audă ce spune Spiritul:
„Aceluia care va birui, Eu îi voi da să mănânce din Arborele Vieţii,
Care se înalţă în mijlocul Paradisului strălucitor al lui Dumnezeu”.
Şi atunci am privit, şi, iată,
O uşă s-a deschis în cer:
Şi o voce care se auzea din toate părţile, asemenea unei trâmbiţe,
Mi-a vorbit: „Vino încoace,
Şi-ţi voi arăta lucruri care trebuie să se petreacă”.
Şi imediat am fost acolo, în spirit,
La pragul uşii deschise
Şi am intrat prin uşa deschisă
Într-o mare de lumină strălucitoare.
Iar în mijlocul oceanului orbitor de raze era un tron;
Iar pe tron era Cineva a cărui faţă era ascunsă.
Şi exista un curcubeu în jurul tronului,
Care avea aspectul unui smarald.
În jurul tronului se aflau treisprezece scaune înalte.
Şi pe aceste scaune am văzut şezând treisprezece bătrâni,
Învăluiţi în raze de lumină albă,
Iar feţele lor erau ascunse de nori de lumină în vârtej.
Şi şapte lămpi de foc ardeau în faţa tronului:
Focul Maicii Pământeşti.
Iar înaintea tronului străluceau şapte stele ale cerului:
Focul Tatălui Ceresc.
Înaintea tronului
Era o mare de sticlă asemenea cristalului:
Pe aceasta erau reflectate
Toţi munţii şi toate văile şi oceanele Pământului
Şi toate creaturile de pe acesta.
Iar cei treisprezece bătrâni care se închinau în faţa splendorii Aceluia
Care şedea pe tron, a cărui faţă era ascunsă
Din a căror mâini ţâşneau râuri de lumină, de la unul la altul,
Strigau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt,
Domnul Dumnezeul Atotputernic,
Care a fost, este şi va fi.
Tu eşti binecuvântat, O, Doamne
Să primeşti gloria, şi onoarea, şi puterea,
Pentru că Tu ai creat toate lucrurile”.
Şi apoi am văzut în mâna dreaptă
A Aceluia care şedea pe tron,
A cărui faţă era ascunsă
O carte scrisă în interior,
Sigilată în partea din spate
Cu şapte sigilii.
Şi am văzut un Înger întrebând cu voce răsunătoare,
„Cine este demn să deschidă cartea,
Şi să-i desfacă sigiliile?”
Şi nici o fiinţă din ceruri, nici de pe pământ, nici de sub pământ
N-a fost capabilă să deschidă cartea, nici să-i desfacă sigiliile.
Şi eu am plâns că n-a putut fi deschisă cartea,
Nici nu eram capabil să citesc ce era scris.
Iar unul dintre bătrâni mi-a spus: „Nu mai plânge.
Ridică-ţi mâna, şi ia cartea,
Iată, chiar cartea cu şapte sigilii, şi deschide-o.
Pentru că ea a fost scrisă pentru tine,
Cel mai de jos dintre cei de jos,
Şi totodată cel mai de sus dintre cei de sus”.
Şi am întins mâna şi am apucat cartea.
Şi iată, coperta s-a deschis,
Şi mâinile mele au atins paginile aurite,
Şi ochii mei contemplară misterul celor şapte peceţi.
Şi am contemplat şi am auzit vocea multor îngeri
Din jurul tronului,
Iar numărul lor era de zece mii de ori zece mii
Şi mii de mii, spunând cu voce răsunătoare:
„Toată gloria, şi înţelepciunea, şi puterea,
Şi energia în vecii vecilor,
Aceluia care va revela misterul misterelor”.
Şi am văzut vârtejul de nori de lumină aurie
Întinzându-se ca o punte fierbinte între mâinile mele,
Şi mâinile celor treisprezece bătrâni,
Şi picioarele Aceluia care şedea pe tron,
Şi a cărui faţă era ascunsă.
Şi eu am deschis primul sigiliu.
Şi am văzut, şi am contemplat Îngerul Aerului.
Şi între buzele sale curgea suflul vieţii,
Şi el îngenunche pe Pământ
Şi dădu omului suflurile Înţelepciunii.
Şi omul inspiră.
Iar când el expiră cerul se întunecă,
Şi dulcele aer deveni respingător şi fetid,
Şi nori de fum rău atârnau în părţile joase ale Pământului
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al doilea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Apei.
Şi între buzele sale curgea apa vieţii,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ
Şi i-a dat omului un ocean de Iubire.
Şi omul s-a băgat în apele limpezi şi strălucitoare.
Şi când el a atins apa râurile limpezi s-au întunecat,
Şi apele cristaline au devenit groase ca noroiul,
Şi peştele s-a sufocat în întunecimea respingătoare,
Şi toate creaturile au murit de sete.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al treilea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Soarelui.
Şi între buzele sale curgea lumina vieţii,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi a dat omului focurile Puterii,
Şi puterea soarelui a intrat în inima omului,
Şi a luat puterea şi a făcut cu ea un soare fals,
Şi prin aceasta el a răspândit focurile distrugerii,
Arzând pădurile, lăsând pustii văile verzi,
Lăsând numai oasele carbonizate ale fraţilor săi.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al patrulea sigiliu,
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Bucuriei.
Şi între buzele sale curgea muzica vieţii,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi a dat omului muzica Păcii.
Şi pacea şi bucuria au înflorit în sufletul omului,
Ca o muzică,
Dar el a auzit numai discordanţele neînduplecate ale tristeţii şi nemulţumirii,
Şi el şi-a ridicat sabia,
Şi a tăiat mâinile făcătorilor de pace,
Şi a mai ridicat-o încă o dată,
Şi a tăiat capetele cântăreţilor.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al cincilea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Vieţii.
Şi între buzele sale
Curgea sfânta alianţă între Dumnezeu şi Om,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi i-a dat omului darul Creaţiei.
Şi omul a creat o seceră din fier de forma unui şarpe,
Iar recolta pe care a adunat-o a fost foametea şi moartea.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al şaselea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Pământului.
Şi între buzele sale curgea râul Vieţii Eterne,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi a dat omului secretul eternităţii,
Şi i-a spus să deschidă ochii,
Şi să contemple misteriosul Arbore al Vieţii din Marea Infinită.
Dar omul şi-a ridicat mâna şi şi-a scos proprii ochi,
Şi a zis că nu există eternitate.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al şaptelea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat îngerul Maicii Pământeşti.
Şi el a adus cu el un mesaj de lumină strălucitoare
De la tronul Tatălui Ceresc.
Şi acest mesaj era numai pentru urechea omului,
Acela care merge între Pământ şi Cer.
Şi a şoptit acest mesaj în urechea omului,
Dar el nu l-a auzit.
Dar eu nu mi-am mai întors faţa cu ruşine
Ci, iată, mi-am întins mâna spre aripile îngerului
Şi mi-am îndreptat vocea spre cer spunând:
„Spune-mi mesajul pentru că eu aş vrea să mănânc fructul
Arborelui Vieţii care creşte în Marea Eternităţii”.
Şi îngerul m-a privit cu mare tristeţe,
Şi s-a făcut tăcere în ceruri.
Şi apoi am auzit o voce care era asemenea vocii
Care suna ca o trâmbiţă spunând:
„O, Omule, vrei tu să vezi răul pe care l-ai produs
Când tu ţi-ai întors faţa de la tronul lui Dumnezeu,
Când tu n-ai folosit darurile
Celor şapte îngeri ai Maicii Pământeşti
Şi ai celor şapte îngeri ai Tatălui Ceresc?”
Şi o teribilă durere am simţit în mine, ca şi cum aş fi simţit
Sufletele tuturor acelora care au fost orbiţi
Pentru a nu vedea decât dorinţele lor carnale.
Şi am văzut cei şapte îngeri care stăteau în faţa lui Dumnezeu.
Şi lor li s-au dat şapte trâmbiţe.
Şi un alt înger a venit şi s-a aşezat la altar,
Având o cădelniţă din aur.
Şi i s-a dat multă tămâie
Pe care el o va oferi ca ofrandă, împreună cu rugăciunile tuturor îngerilor
Spre altarul de aur care se afla în faţa tronului.
Şi fumul de tămâie se ridică în faţa lui Dumnezeu
Din mâna îngerului.
Şi îngerul luă cădelniţa,
Şi o umplu cu focul de la altar,
Şi-l aruncă pe Pământ,
Şi se auziră voci, şi tunete,
Şi fulgere şi cutremure,
Şi cei şapte îngeri care aveau cele şapte trompete
Se pregăteau să sune.
Şi primul înger sună,
Şi urmară grindină şi foc amestecate cu sânge,
Şi acestea au fost aruncate pe pământ,
Şi pădurile verzi şi pomii au fost arşi.
Şi toată iarba verde a fost transformată în cenuşă.
Şi sună şi cel de-al doilea înger împreună cu cel de-al treilea,
Şi un mare munte de foc
Se prăbuşi în mare,
Şi vapori de sânge se ridicau de la pământ
Şi sună şi cel de-al patrulea înger,
Şi, iată, se produse un mare cutremur de pământ,
Şi soarele se întunecă ca o pânză groasă,
Iar luna se făcu ca sângele.
Şi sună şi cel de-al cincilea înger,
Şi stelele cerului căzură pe pământ
Întocmai cum cad curmalele înainte de a le veni vremea,
Când sunt scuturate de un vânt puternic.
Şi sună şi cel de-al şaselea înger,
Şi cerul se retrase ca un sul care este rulat,
Şi pe întregul Pământ nu mai exista nici un pom,
Nici o floare, nici un fir de iarbă.
Şi eu şedeam pe Pământ,
Şi picioarele mele se afundau în solul moale şi gros amestecat cu sânge,
Când eu mă îndreptam pentru a scruta cu privirea orizontul.
Şi o mare linişte se aşternu asupra întregului pământ.
Şi sună şi cel de-al şaptelea înger
Şi am văzut o fiinţă puternică coborând din ceruri
Învăluită într-un nor,
Şi un curcubeu era deasupra capului său.
Şi faţa sa era ca soarele,
Şi picioarele sale ca stâlpi de foc.
Şi ea avea în mână o carte deschisă,
Şi îşi puse piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe uscat
Şi strigă cu o voce tare care era minunată de auzit:
„O, Omule, vrei tu ca această viziune să se realizeze?”
Şi eu am răspuns: „Tu ştii, O, Prea Sfinte
Că aş face orice
Ca aceste lucruri teribile să nu se petreacă.”
Şi El a spus: „Omul a creat aceste puteri ale distrugerii.
Ele au fost născocite de propria sa minte.
Omul şi-a întors faţa
De la îngerii Tatălui Ceresc şi ai Maicii Pământeşti,
Şi şi-a făurit propria sa distrugere.”
Şi eu am spus: „Atunci nu există nici o speranţă, înger luminos?”
Şi o lumină orbitoare ţâşni ca un râu din mâinile sale
Când El răspunse: „Există întotdeauna speranţă,
O, tu, pentru care au fost create cerul şi pământul.”
Şi apoi îngerul,
Cel care şedea cu un picior pe mare şi cu celălalt pe uscat, îşi ridică mâinile la cer,
Şi jură pe Acela care trăieşte din eternitate,
Care a creat Cerul şi tot ce există în el,
Precum şi Pământul cu tot ce există în el
Şi marea cu tot ce conţine ea,
Că acest timp va înceta într-o zi.
Ziua în care vocea celui de-al şaptelea înger va răsuna,
Misterul lui Dumnezeu va fi revelat acelora
Care au mâncat din Arborele Vieţii
Care se înalţă pentru veşnicie în Marea Eternă.
Iar vocea vorbi iarăşi spunând:
„Mergi, ia cartea care este deschisă în mâinile îngerului
Care stă cu un picior pe mare şi cu celălalt pe uscat.”
Şi eu am mers la înger şi i-am spus:
„Dă-mi cartea,
Pentru că eu doresc să mănânc din Arborele Vieţii
Care se înalţă în mijlocul Mării Eterne.”
Şi îngerul mi-a dat cartea,
Şi eu am deschis cartea, şi am citit în ea
Tot ce s-a întâmplat, se întâmplă
Şi se va mai întâmpla.
Am văzut holocaustul care va cotropi pământul,
Şi marea distrugere
Care va îneca toate popoarele sale în oceane de sânge.
Şi am văzut, de asemenea, eternitatea omului
Şi iertarea infinită a Atotputernicului.
Şi am văzut sufletele oamenilor ca pagini albe în carte
Totdeauna gata pentru ca un nou cântec să fie scris.
Şi mi-am ridicat faţa
Către cei şapte îngeri ai Maicii Pământeşti
Şi cei şapte îngeri ai Tatălui Ceresc,
Şi mi-am simţit picioarele atingând sfânta frunte a Maicii Pământeşti,
Şi degetele mele atingând sfintele picioare ale Tatălui Ceresc,
Şi am înălţat un imn de Recunoştinţă:
„Îţi mulţumesc Ţie, Tată Ceresc,
Că m-ai condus la izvoarele râurilor curgătoare,
La un izvor viu într-un ţinut al uscăciunii,
Alimentând cu apă Grădina Eternă a minunilor,
Arborele Vieţii, mister al misterelor,
Care-şi înalţă ramurile nemuritoare în creştere eternă
Şi îşi trage seva prin rădăcinile sale din râul vieţii
Provenind dintr-o sursă eternă.
Şi Tu, Tată Ceresc,
Protejează fructele sale
Cu îngerii zilei şi ai nopţii
Şi cu flăcările Luminii Eterne care arde orice cale.”
Dar vocea vorbi iarăşi,
Şi iarăşi ochii mei fură covârşiţi
De splendorile împărăţiei luminii: „Atenţie, O, Omule,
Tu poţi păşi pe calea dreaptă
Şi poţi merge în prezenţa îngerilor.
Tu poţi cânta Maicii Pământeşti în timpul zilei
Şi Tatălui Ceresc în timpul nopţii.
Şi, prin fiinţa ta, poţi parcurge calea de aur a Legii.
Dar îi vei lăsa tu pe fraţii tăi
Să se cufunde în vâltoarea de sânge,
În timp ce pământul se cutremură de durere şi geme
Sub lanţurile sale de piatră?
Poţi tu să bei din cupa vieţii eterne,
Când fraţii tăi mor de sete?”
Şi inima mea a devenit grea de compasiune,
Şi eu am privit, şi, iată,
A apărut o mare minune în ceruri:
O Femeie îmbrăcată în soare şi cu luna sub picioare,
Şi pe capul Său o coroană de şapte stele.
Şi eu am ştiut că este izvorul apelor curgătoare
Şi Mama Pădurilor.
Şi am mers pe nisipul mării,
Şi am văzut o sălbăticiune ridicându-se din apa mării,
Iar din nările sale adia un aer respingător şi scârbos,
Şi unde se ridica din mare, apele limpezi se transformau în noroi.
Corpul său era acoperit cu o carapace neagră şi fumegândă,
Iar Femeia îmbrăcată cu soarele
A întins braţele sale spre fiara
Care se apropia şi a prins-o în braţe.
Pielea Ei se înfiora sub suflul viciat al animalului,
Căruia îi sfărâmă spatele între braţele Ei de stâncă,
Şi acesta se cufundă în mâl cu lacrimi de sânge.
Şi din gura fiarei ieşiră armate de oameni
Agitându-şi săbiile şi luptând unul cu altul.
Şi ei luptară între ei cu o teribilă furie,
Şi-şi tăiară membrele, şi-şi scoaseră ochii,
Până ce căzură într-o groapă de mâl
Urlând în agonie şi durere.
M-am apropiat de marginea hăului, şi mi-am băgat mâna în el,
Şi am putut să văd un vârtej de sânge,
Şi oameni în interior, prinşi asemenea unor muşte în pânză de păianjen,
Şi am vorbit cu voce tare spunând:
„Fraţilor, lăsaţi săbiile din mâini şi prindeţi-mi mâna
Încetaţi să mai murdăriţi şi să profanaţi pe Aceea
Care v-a dat naştere,
Şi pe Acela care v-a lăsat moştenirea,
Pentru că zilele târguielilor voastre au trecut
Şi trecute, de asemenea, sunt zilele voastre de vânătoare şi ucidere,
Iar acela care ţine în captivitate va avea parte de captivitate,
Şi acela care omoară cu sabia trebuie să moară de sabie,
Şi negustorii Pământului vor plânge şi vor jeli,
Căci nimeni nu va mai cumpăra nimic.
Negustori de aur, argint, de pietre preţioase,
De perle şi de lenjerie fină, de purpură, de mătăsuri şi de vopsele,
De marmură, de vite şi de oi, de cai,
De căruţe, de sclavi şi de suflete umane,
Toate acestea nu le veţi mai putea cumpăra, nici vinde,
Pentru că totul este afundat într-o mare de sânge.
Pentru că v-aţi întors capul de la Tatăl vostru Ceresc şi de la
Maica voastră Pământească
Şi pentru că voi veneraţi animalul care construieşte un paradis din piatră.
Aruncaţi săbiile, fraţii mei, şi apucaţi-mi mâna”.
În clipa în care degetele noastre se uniră
Am văzut în depărtare un mare oraş
Alb şi strălucitor, la orizontul îndepărtat lucitor ca alabastrul.
Şi se auziră voci şi tunete, fulgere ţâşniră
Şi un mare cutremur de pământ se dezlănţui,
De o amploare încă necunoscută pe pământ.
Atât de puternic şi de mare a fost cutremurul că
El împărţi marele oraş în trei
Şi oraşele noroadelor se prăbuşiră.
Şi marele oraş veni în amintire în faţa lui Dumnezeu
Bând până la fund cupa Asprei Sale Mânii.
Şi insulele porniră în derivă, iar munţii dispărură.
Şi căzu asupra oamenilor o mare grindină din cer,
Fiecare piatră având greutatea unui talant[6],
Şi un Înger puternic luă o mare stâncă asemenea unei pietre de moară
Şi o aruncă în mare spunând:
„Astfel cu violenţă va fi distrus oraşul cel mare
Şi nu va mai fi reconstruit.
Şi sunetele harpiştilor, şi muzicienilor, şi flautiştilor,
Precum şi a cântăreţilor, şi a trâmbiţaşilor
Nu vor mai fi auzite în tine.
Şi nici un meşteşugar de nici un fel ar fi
Nu se va mai găsi în tine,
Şi nici sunetul morilor nu vor mai fi auzite
Deloc în tine,
Şi nici lumina vreunei lumânări
Nu va mai lumina în tine deloc,
Nici vocile mirelui şi a miresei nu vor mai fi auzite
Deloc în tine,
Pentru că negustorii au fost marii oameni ai pământului
Şi prin vrăjitoriile tale au fost înşelate toate naţiunile.
În înlănţuirea ta a fost risipit sângele profeţilor, al sfinţilor
Şi al tuturor celor care au fost masacraţi pe pământ”.
Şi fraţii mei îmi prinseră mâna
Şi cu mare greutate se târâră afară din mâl,
Şi ei se aşezară rătăciţi, pe plaja de nisip,
Şi cerul se deschise şi spălă, cu ploaie, trupurile lor goale,
Şi am auzit o voce din cer, ca a multor ape la un loc,
Şi ca a unui mare tunet,
Şi am auzit vocea harpiştilor cântând cu harpele lor,
Şi ei cântară un nou cântec în faţa tronului.
Şi am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului,
Ducând cântecele zilei şi ale nopţii
Şi Evanghelia Eternă pentru a o predica celor
Care rămân pe Pământ,
Acelora care se târâseră din mâl
Şi şedeau goi şi spălaţi de ploaie în faţa tronului.
Şi îngerul strigă: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi glorificaţi-L
Pentru că ora judecăţii Sale a sosit
Şi închinaţi-vă Aceluia care a făcut Cerul şi Pământul
Şi marea, şi fântânile de apă.”
Şi am văzut cerul deschizându-se, şi am contemplat un cal alb,
Şi Acela care era aşezat pe el se numea Credinţa şi Adevărul,
Şi judeca cu Dreptate.
Ochii Săi erau ca flăcările focului,
Şi pe capul Său erau multe coroane,
Şi era învăluit în lumină albă strălucitoare,
Şi picioarele Sale erau goale,
Şi numele Său era Cuvântul lui Dumnezeu.
Şi Sfânta Fraternitate L-a urmat pe cai albi,
Îmbrăcată în ţesături fine, albe şi curate.
Şi ei au intrat în Grădina Infinită Eternă
În mijlocul căreia se înalţă Arborele Vieţii.
Şi mulţimea de oameni goi, spălaţi de ploaie, veniră în faţa lor,
Tremurând pentru a primi judecata lor
Pentru că păcatele lor erau multe şi au pângărit Pământul.
Mai mult decât atât, ei au distrus creaturile pământului şi ale mării,
Au otrăvit solul şi au stricat aerul,
Şi au îngropat vie, pe Maica ce le-a dat naştere.
Dar n-am văzut ce li s-a întâmplat deoarece privirea mi se schimbă,
Şi am văzut un nou Cer şi un nou Pământ,
Căci primul Cer şi primul Pământ dispăruseră,
Şi nu mai exista nici marea.
Şi am văzut oraşul sfânt al Fraternităţii
Venind de la Dumnezeu din cer,
Pregătit ca o mireasă împodobită de soţul ei.
Şi am auzit o voce puternică din cer spunând:
„Iată muntele Casei Domnului Ridicată în vârful munţilor
Şi înălţată deasupra colinelor.”
Şi toată lumea se îndreptă acolo.
„Veniţi să mergem la muntele Domnului,
La Casa lui Dumnezeu.
Şi El ne va învăţa căile Sale,
Şi noi vom merge pe aceste căi
Pentru că Legea Sa se va înălţa din Sfânta Fraternitate.
Iată, tabernacolul lui Dumnezeu este cu oamenii,
Şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Său,
Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei şi va fi Dumnezeul lor.
Şi Dumnezeu le va şterge lacrimile din ochii lor,
Şi nu va mai exista moarte,
Nici tristeţe, nici plânsete,
Nu va mai exista nici un fel de durere,
Căci ceea ce a fost aparţine trecutului.
Aceia care se războiseră, transformară săbiile în brăzdare
Şi lănciile lor în cosoare.
Nici un norod nu va mai ridica sabia împotriva unei alte norod.
Nici nu vor mai învăţa războiul,
Pentru că ceea ce a fost aparţine trecutului.”
Şi El vorbi din nou: „Eu reînnoiesc toate lucrurile.
Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul.
Eu voi da să bea celor însetaţi
Din fântâna apei vieţii libere.
Iar acela care va învinge obstacolele va moşteni totul.
Şi Eu voi fi Dumnezeul lui, iar el va fi Fiul Meu.
Dar fricoşii şi necredincioşii,
Şi răii, şi criminalii, şi toţi mincinoşii
Îşi vor săpa propria lor groapă, unde vor fi îngropaţi cu foc şi sulf arzător.”
Şi din nou imaginea mi s-a schimbat,
Şi am auzit vocile Sfintei Fraternităţi ridicându-se într-un cânt
Care spunea: „Veniţi să mergem în lumina Legii.”
Şi am văzut oraşul sfânt,
Şi Fraţii care au pătruns acolo.
Şi oraşul nu mai avea nevoie de soare,
Nici de lună să-l lumineze,
Pentru că îl lumina gloria lui Dumnezeu.
Şi am văzut râul pur al Apei Vieţii,
Limpede ca un cristal, venind de la tronul lui Dumnezeu,
Iar în mijlocul râului se înălţa Arborele Vieţii
Care purta patrusprezece feluri de fructe
Şi le oferea celor înfometaţi de el.
Şi frunzele arborelui servesc pentru vindecarea naţiunilor.
Şi noaptea nu mai exista,
Şi ei nu mai aveau nevoie de lumânări, nici de lumina soarelui,
Pentru că Domnul Dumnezeu le dădea lumină,
Şi ei domniră pentru totdeauna.
Am atins vederea interioară.
Şi prin Spiritul Tău în mine
Am auzit secretul Tău minunat.
Prin intuiţia Ta mistică
Tu ai făcut ca un izvor de cunoaştere
Să se dezvolta în mine,
O fântână de putere antrenând ape vii,
Un torent de iubire şi o înţelepciune atotcuprinzătoare
Asemenea splendorii Luminii Eterne.