Marginea Fundaţiei

64

ÎNTR-UN TÂRZIU, când reuşi să identifice pe ecran nava lui Compor, Stor Gendibal avu senzaţia că ajunsese la capătul unei călătorii incredibil de lungi. Dar bineînţeles că nu era sfârşitul, ci doar începutul. Drumul parcurs de la Trantor până la Sayshell reprezentase numai un prolog.

Novi privi uimită:

— Stăpâne, aceea e o navă a spaţiului?

— O navă spaţială, Novi. Cea pe care trebuia s-o întâlnim. E mai mare decât a noastră şi mult mai perfecţionată. Se poate deplasa prin spaţiu atât de iute, încât, dacă ar fugi de noi, n-am putea nici s-o ajungem din urmă şi nici s-o urmărim.

— Mai iute decât o navă a învăţaţilor? (Sura Novi părea revoltată de o asemenea sfidare.)

Gendibal făcu un semn nepăsător:

— După cum susţii, sunt învăţat şi stăpân, dar nu le pot stăpâni chiar pe toate. Noi, învăţaţii, nu avem nave ca aceea şi nici alte lucruri materiale.

— Dar cum se poate ca învăţaţii să nu aibă aşa ceva, Stăpâne?

— Pentru că noi suntem stăpâni peste ceea ce este important. Progresele lor materiale sunt mofturi.

Novi spuse gânditoare:

— Mie nu mi se pare că-i un moft ca unii să zboare atât de repede iar un învăţat să nu poată. Cine sunt oamenii aceştia care au aşa lucruri de minune, perfecţionate, vreau să zic?

Gendibal se binedispuse:

— Se numesc Fundaţia. Ai auzit vreodată de Fundaţie?

(Se întrebă ce ştiau şi ce nu ştiau hamishii despre Galaxie şi de ce pe Oratori nu-i preocupase problema asta până atunci. Oare el era singurul care nu-şi pusese astfel de întrebări şi considera că hamishii nu erau buni decât să trudească pe pământurile lor?)

Novi îşi însoţi răspunsul de o mişcare a capului:

— N-am auzit niciodată despre ea, Stăpâne. Când m-a învăţat ştiinţa literelor, cititul adică, pedagogul mi-a explicat că există multe alte lumi şi mi-a şi spus numele câtorva. Tot el mi-a povestit că lumea hamish se numeşte de fapt Trantor şi că, demult, ea a domnit peste toate celelate. Zicea că Trantor fusese acoperit cu metal strălucitor şi că avusese un împărat atotputernic. (Zâmbi sfioasă şi ridică ochii spre Gendibal.) Nu puteam să cred toate astea. În nopţile de iarnă se povestesc multe istorii. Când eram mică, credeam tot ce auzeam, dar când am mai crescut, am descoperit că multe nu erau adevărate. Acum nu ştiu dacă mai cred vreuna dintre poveştile pe care le-am auzit. Până şi pedagogii spun uneori lucruri de mirare.

— Cu toate astea, istoria pe care ţi-a spus-o învăţătorul acela a fost adevărată, dar demult. Trantor era acoperit cu metal şi avea un împărat care domnea peste întreaga Galaxie. Acum pe Trantor trăiesc oamenii Fundaţiei care într-o bună zi vor conduce toate lumile. Ei sunt din ce în ce mai puternici.

— Vor cârmui peste, toate. Stăpâne?

— Nu imediat. Peste cinci sute de ani.

— Şi-i vor stăpâni pe stăpâni?

— A, nu. Vor conduce lumile. Noi le vom cârmui spre binele fiecăreia în parte şi spre binele tuturor.

Novi se încruntă:

— Stăpâne, oamenii Fundaţiei au multe nave grozave ca aceea?

— Îmi închipui că da.

— Şi alte lucruri foarte uimitoare?

— Au arme puternice de tot felul.

— Şi ei nu pot sa cucerească toate lumile acum?

— Nu, nu pot. Încă n-a sosit vremea.

— De ce nu pot? I-ar opri învăţaţii?

— Nu va fi nevoie, Novi. Chiar dacă noi nu ne-am opune, tot n-ar putea cuceri toate lumile.

— Dar ce i-ar împiedica?

— Vezi tu, începu Gendibal, există un plan pe care l-a conceput cândva un om înţelept. (Făcu o pauză, zâmbi imperceptibil şi clătină din cap:) Novi, e greu să-ţi explic acum. Poate altă dată. De fapt, dacă vei fi atentă la ceea ce se va întâmpla până ne vom întoarce pe Trantor, s-ar putea să înţelegi şi singură.

— Ce se va-ntâmpla, Stăpâne?

— Nu ştiu sigur. Dar totul se va termina cu bine.

Îi întoarse spatele şi se pregăti să intre în contact cu Compor. În acelaşi timp, nu-si putut reţine un gând care suna: Cel puţin sper că totul se va sfârşi cu bine.

Se supără imediat pe el însuşi, pentru că-şi dădu seama care era sursa acelui gând rătăcit şi prostesc: o imagine a puterii enorme şi a progresului Fundaţiei pe care o reprezenta nava lui Compor, şi propria lui părere de rău pentru admiraţia neascunsă a lui Novi fotă de această navă.

E o prostie! Cum de-şi permite să compare forţa şi puterea cu capacitatea de a dirija evenimentele? Asta era ceea ce generaţii de Oratori numiseră: “Neputinţa braţului care vrea să ucidă.”

Şi când te gândeşti că încă nu era imun în faţa acestei ispite.

65

Munn Li Compor nu ştia prea bine cum să se comporte. Îşi imaginase mai tot timpul că atotputernicii Oratori existau dincolo de tărâmul experienţei lui zilnice. Intrase rareori în legătură cu Oratorii care prinseseră întreaga umanitate în strânsoarea lor misterioasă.

În ultimii ani fusese îndrumat de Oratorul Stor Gendibal. De cele mai multe ori nu comunicase cu o voce, ci cu o simplă prezenţă mentală purtând o conversaţie fără ajutorul unui hiperreleu.

A Doua Fundaţie depăşise cu mult Fundaţia în această privinţă. În absenţa oricăror mijloace materiale, aceste comunicări care nu puteau fi interceptate sau deviate străbăteau distanţe uriaşe numai şi numai prin forţa şi puterea minţii educate şi evoluate. Ele formau o reţea invizibilă şi nedetectabilă care învăluia strâns toate lumile prin intermediul unui număr restrâns de indivizi înzestraţi.

Toate firele mergeau spre Oratori, ca acest Gendibal, bunăoară, despre care Compor credea că într-o bună zi va deveni următorul Prim Orator, cu alte cuvinte, mai puternic decât un împărat al necuprinsului Imperiu.

Gendibal era acum aici, pe o navă de pe Trantor, şi Compor făcu un efort ca să-şi ascundă dezamăgirea că această întâlnire nu avea loc chiar pe Trantor.

Să fie aceea o navă de pe Trantor? Până şi Neguţătorii de-acum câteva secole care cutreieraseră printr-o Galaxie ostilă în căutare de cumpărători pentru mărfurile produse de Fundaţie avuseseră nave mai bune decât asta. Nici nu era de mirare că Oratorului îi trebuise atâta timp pentru a parcurge distanţa dintre Trantor şi Sayshell.

Nici măcar nu era echipată cu mecanism de cuplare care să permită unirea cu altă navă atunci când ar fi fost necesar vreun transfer de personal de pe o navă pe alta. Navele Flotei sayshelliene, aşa demodate şi demne de tot dispreţul cum erau, tot aveau asemenea facilităţi. Oratorul trebui să analizeze nava, să o facă să se deplaseze cu aceeaşi viteză şi să arunce un cablu de-a lungul căruia să pornească până la bordul navei lui Compor. Exact ca pe vremea Imperiului.

Asta e situaţia, gândi Compor sumbru, nereuşind să-şi înăbuşe sentimentul de neputinţă. Nu era decât o navă imperială demodată, de dimensiuni mai mult decât modeste.

De-a lungul cablului se mişcau două siluete, una dintre ele atât de stângace şi de caraghioasă încât nu încăpea nici o îndoială că persoana respectivă nu mai ieşise până atunci în spaţiu.

Ajunseră în cele din urmă la bordul navei lui Compor şi-şi scoaseră costumele spaţiale. Oratorul Stor Gendibal, de statură medie, nu-i lăsă o impresie deosebită: nici nu arăta impunător şi robust, nici nu radia un aer de distincţie şi erudiţie. Doar în ochii negri şi adânciţi în orbite se putea citi înţelepciunea. Numai că acum Oratorul privi în jur cu o expresie care arăta fără doar şi poate cât de copleşit se simţea el însuşi. Era însoţit de o femeie cu înfăţişare simplă, cam de aceeaşi statură. Uimită de ceea ce vedea, femeia rămăsese cu gura căscată.

66

Pentru Gendibal, deplasarea de-a lungul cablului întins între cele două nave nu fusese o experienţă cu totul dezagreabilă. Ca oricare alt membru al celei de-a Doua Fundaţii, el nu devenise un expert în zboruri spaţiale, dar nici nu rămăsese complet neştiutor, pentru că nimănui nu-i era îngăduit aşa ceva. La urma urmei, călătoria spaţială putea deveni o necesitate pentru fiecare dintre ei, deşi toţi sperau ca această obligaţie să apară cât mai rar posibil. (Preem Palver, care călătorise atât de mult încât intrase în legendă, spusese odată în glumă că succesul unui Orator putea fi măsurat prin numărul mic de călătorii efectuate cu scopul de a asigura desfăşurarea normală şi reuşita Planului.)

Până acum, Gendibal trebuise să folosească deplasarea pe cablu de trei ori. Asta era a patra oara, şi chiar dacă ideea de a se mişca astfel îi dădea o stare neplăcută, ea dispăru când se gândi îngrijorat cum avea să se comporte Sura Novi. N-avea nevoie să facă un sondaj mental pentru a-şi da seama că acel pas în gol o înspăimânta de moarte.

— Mi-e frică, Stăpâne, spuse ea, după ce el îi explică ce vor trebui să facă. A fi să păşesc în gol. Numai şi recăderea în dialectul hamish trăda starea ei de încordare şi spaimă.

Gendibal îi spuse cu blândeţe:

— Novi, nu te pot lăsa la bord, pentru că eu voi merge pe cealaltă navă şi trebuie să te am alături. Nu e nici un pericol, deoarece costumul spaţial te va proteja şi n-ai unde să cazi. Chiar dacă pierzi contactul cu cablul, să rămâi în apropiere fără să faci mişcări inutile, iar eu voi întinde mâna ca să te ajut. Hai, Novi, dovedeşte-mi că eşti curajoasă şi inteligentă, demnă de a deveni învăţat.

Ea nu mai scoase nici un murmur, iar Gendibal, deşi nu voia să intervină pentru a tulbura starea de moliciune şi netezime a minţii ei, reuşi să-i transmită o undă uşoară şi liniştitoare.

— Poţi să-mi vorbeşti, îi explică el, după ce îmbrăcară costumele etanşe. Dacă gândeşti intens, voi înţelege. Să gândeşti cuvintele limpede, unul câta unul. Acum mă auzi, da.

— Da, Stăpâne, îi răspunse ea.

Reuşi să-i vadă buzele mişcându-se şi o rugă:

— Să spui totul fără să foloseşti buzele, Novi. Costumele învăţaţilor nu au instalaţii radio. Totul se face prin gânduri.

Buzele îi rămaseră nemişcate şi chipul ei deveni îngrijorat: Poţi să m-auzi, Stăpâne?

Perfect, gândi Gendibal, fără să tresară. Dar tu mă auzi?

Da, Stăpâne,

Atunci vino cu mine şi te rog să faci ceea ce fac eu.

Porniră. Gendibal cunoştea teoria, chiar dacă în practică mai dovedea stângăcii. Secretul consta în menţinerea picioarelor perfect drepte şi împreunate şi mişcarea lor doar din coapsă. În felul acesta, centrul de greutate se deplasa în linie dreaptă, în timp ce mâinile se mişcau alternativ de-a lungul cablului. Îi explicase toate acestea Surei Novi şi, fără să se întoarcă pentru a vedea cum se descurca, îi află ţinuta corpului cercetându-i zonele motorii din creier.

Pentru o începătoare, reuşea să se mişte foare bine, aproape la fel de bine ca şi el. Ea îşi domolise încordarea şi respecta întocmai sfaturile primite. O dată în plus, Gendibal era mulţumit de ea.

Apoi, la fel ca şi Gendibal, se bucură sincer când ajunseră la bordul celeilalte nave. Gendibal privi în jur în timp ce-şi scotea costumul spaţial şi rămase mut de uimire văzând luxul şi aspectul aparaturii. Nu recunoaştea aproape nici unul dintre aparate şi se întristă dintr-o dată la gândul că va avea prea puţin timp la dispoziţie pentru a deprinde folosirea lor. Putea să transfere cunoştinţele şi experienţa în mod direct de la Compor, dar acest lucru nu dădea niciodată satisfacţia adevăratei învăţări.

După aceea se concentră asupra lui Compor. Compor era înalt şi zvelt, cu câţiva ani mai în vârstă, foarte atrăgător, însă cu unele trăsături uşor efeminate, poate din cauza părului cârlionţat de un uimitor blond deschis ce amintea de culoarea untului.

Gendibal înţelese dintr-o privire că această persoană era dezamăgită de Oratorul pe care-l întâlnea acum pentru prima oară şi pe care chiar îl dispreţuia. În plus, nici nu reuşea prea bine să-şi ascundă aceste sentimente.

În general, pe Gendibal nu-l deranjau toate acestea. Compor nu era trantorian — nici măcar membru deplin al celei de-a Doua Fundaţii şi bineînţeles că-şi făcuse iluzii. O cercetare superficială a minţii lui arăta limpede ce sentimente nutrea Compor. El îşi închipuia că adevărata putere era în mod necesar legată de aparenţa puterii. Atâta vreme cât iluziile nu dăunau planurilor lui Gendibal, ele puteau fi păstrate, dar în acel moment ceea ce simţea Compor era foarte supărător.

Gendibal îi transmise pe calea gândului echivalentul unui pocnet din degete. Compor se dezechilibră uşor la receptarea unei dureri intense, dar trecătoare. Gândirea lui purta acum pecetea concentrării maxime, căci înţelesese dintr-o dată puterea înfricoşătoare pe care o avea un Orator şi pe care o şi putea folosi oricând.

Compor căpătă un respect neţărmurit faţă de Gendibal care-i vorbi binevoitor:

— Prietene Compor, n-am făcut decât să-ţi atrag puţin atenţia. Te rog să-mi comunici unde se află amicul tău, Golan Trevize şi celălalt, Janov Pelorat.

Nehotărât, Compor întrebă:

— Pot vorbi în prezenţa femeii, Orator?

— Compor, femeia reprezintă o prelungire a mea. Nu văd motivele care te-ar împiedica să vorbeşti fără ezitare.

— Cum doreşti, Orator. În aceste momente, Trevize şi Pelorat se apropie de o planetă cunoscută sub numele de Gaia.

— Mi-ai comunicat acelaşi lucru acum câteva zile. Trebuie să fi coborât deja pe Gaia şi probabil că au plecat de acolo. N-au stat mult nici pe Planeta Sayshell.

— Orator, încă nu coborâseră când am plecat eu de acolo. Se apropiau cu multă precauţie de planetă, oprindu-se îndelung între micro-Salturi. Mi-e clar că nu deţin nici o informaţie despre planetă şi acesta-i motivul ezitărilor.

— Dar tu deţii informaţii despre ea?

— Absolut nimic, Orator. Computerul navei nu deţine date despre planetă.

— Computerul acesta? (Gendibal cercetă din ochi tabloul de control şi întrebă plin de speranţă:) Te ajută cu ceva la conducerea navei?

— Poate să controleze nava şi s-o conducă singur, Orator. Nu trebuie decât să-i comunici gândurile tale.

Gendibal deveni dintr-o dată îngrijorat:

— Atât de departe a ajuns Fundaţia?

— Da, dar cu stângăcii. Computerul nu funcţionează perfect. Trebuie să-mi repet gândurile de câteva ori şi nici aşa nu obţin decât informaţii minime.

— S-ar putea ca eu să mă descurc, mai bine decât tine, spuse Gendibal.

— Sunt sigur de asta, Orator, confirmă Compor respectuos.

— Dar pentru moment să lăsăm asta. De ce nu deţine nici o informaţie despre Gaia?

— Nu ştiu, Orator. Pretinde că deţine informaţii despre toate planetele locuite din Galaxie, dacă se poate spune că un computer are dreptul să emită asemenea pretenţii.

— Nu poate deţine alte informaţii decât cele ce i-au fost introduse în memorie, iar dacă cei care l-au programat şi-au închipuit că au date despre toate planetele, şi de fapt s-au înşelat amarnic, atunci şi computerul lucrează cu această falsă impresie despre sine. Am dreptate?

— Fireşte, Orator.

— Ai făcut cercetări pe Sayshell?

— Orator, răspunse Compor tulburat, pe Sayshell se vorbeşte despre Gaia, dar ceea ce am aflat n-are nici o valoare. Pure superstiţii. Se povesteşte că Gaia e o lume puternică şi că l-a respins până şi pe Catâr.

— Chiar aşa se spune? întrebă Gendibal, controlându-şi emoţia şi tulburarea. Şi încredinţat că asta era o superstiţie n-ai mai cerut şi alte detalii?

— Ba da. Am pus o sumedenie de întrebări, dar ceea ce ţi-am spus e tot ce-am putut afla. Oamenii vorbesc vrute şi nevrute despre planeta asta, dar totul se rezumă la ceea ce ţi-am spus deja.

— Atunci e limpede că şi Trevize a auzit cam aceleaşi lucruri şi a plecat spre Gaia ca să afle mai multe, sau ca să intre în legătură cu această putere. Şi procedează cu atâta fereală pentru că probabil se teme de forţa ei.

— Tot ce se poate, Orator.

— Şi cu toate astea, nu l-ai urmărit?

— Ba da, Orator, dar atât cât să fiu sigur că se îndreaptă cu adevărat spre Gaia. După aceea m-am întors aici, la marginea sistemului Gaia.

— De ce asta?

— Din trei motive, Orator. În primul rând, trebuia să soseşti şi voiam să te întâmpin şi să te invit la bordul navei mele cât mai curând posibil, aşa cum ai transmis instrucţiuni. Întrucât nava mea are un hiperreleu la bord, nu puteam să mă îndepărtez prea mult de Trevize şi Pelorat fără a stârni suspiciuni pe Terminus, dar am socotit că nu era nici o primejdie dacă mă deplasez puţin în zonă. În al doilea rând, când am înţeles că Trevize se apropie foarte încet de Planeta Gaia, am considerat că am timp suficient ca să mă îndrept spre tine ca să grăbim întâlnirea, fără a mă lăsa depăşit de evenimente, mai ales că tu vei fi mai potrivit şi mai competent decât mine să-l urmăreşti chiar până pe planetă şi ca să soluţionezi orice problemă care ar putea să apară.

— Până aici foarte adevărat. Şi care-i cel de-al treilea motiv?

— Orator, de la ultimul contact pe care l-am avut, s-a întâmplat ceva neaşteptat şi de neînţeles. De aceea am considerat că ar fi bine să ne întâlnim cât mai curând posibil.

— Şi care-i evenimentul la care te referi?

— Nave ale flotei Fundaţiei se apropie de frontiera sayshelliană. Computerul a recepţionat această informaţie din buletinele de ştiri transmise pe Sayshell. Flotila e formată din cel puţin cinci nave foarte perfecţionate, care au destulă forţă de foc pentru a obţine o victorie asupra Sayshellului.

Gendibal nu răspunse imediat, pentru că nu se cuvenea să arate că nu s-ar fi aşteptat la o asemenea întorsătură a evenimentelor sau că n-ar fi înţeles-o. Prin urmare, după câteva momente de tăcere, spuse nepăsător:

— Crezi că asta are vreo legătură cu deplasarea lui Trevize spre Gaia?

— Asta s-a întâmplat imediat după aceea — şi dacă B urmează lui A, atunci există posibilitatea, chiar minimă, ca evenimentul A să fi provocat evenimentul B, răspunse Compor.

— Ei bine, în cazul acesta se pare că ne îndreptăm cu toţii spre Gaia: Trevize, eu şi Prima Fundaţie. Ai acţionat bine, Compor, spuse Gendibal. Uite cum vom proceda acum. În primul rând să-mi arăţi cum funcţionează computerul şi cum poate fi manevrată nava. Sunt sigur ca n-o să ne ia mult timp. După aceea, vei merge pe nava mea, pentru că îţi voi întipări în minte cum s-o conduci. Nu vei avea probleme deosebite, deşi trebuie să-ţi mărturisesc că e cam primitivă. Cred că ţi-ai dat seama şi singur de asta după înfăţişarea ei. De îndată ce vei prelua controlul asupra navei, o vei menţine în acest punct şi mă vei aştepta.

— Cât timp, Orator?

— Până mă voi întoarce. Nu cred că voi sta atât cât să rişti să rămâi fără provizii, dar dacă voi întârzia nepermis de mult, poţi să te îndrepţi spre vreuna dintre planetele locuite ale Uniunii Sayshell şi mă vei aştepta acolo. Te voi găsi oriunde te-ai afla.

— Cum spui tu, Orator.

— Şi să nu te alarmezi. Dacă va fi nevoie, mă pot ocupa atât de această misterioasă Gaia, cât şi de cele cinci nave ale Fundaţiei.

67

Littoral Thoobing ocupa funcţia de Ambasador al Fundaţiei pe Sayshell de şapte ani. Îi plăcea tare mult această poziţie.

Înalt şi destul de corpolent, Thoobing purta o mustaţă stufoasă, deşi atât pe Fundaţie cât şi pe Sayshell bărbaţii se bărbiereau cu mare grijă, iar moda căzuse în desuetudine. Chipul îi era adânc brăzdat de riduri la numai cincizeci şi patru de ani şi întreaga lui atitudine trăda o nepăsare studiată care nu lăsa să se înţeleagă adevărata părere pe care o avea despre munca şi despre îndatoririle de ambasador.

Preţuia această funcţie, căci ea îl ţinea departe de vârtejul politic de pe Terminus şi era profund recunoscător pentru asta. În plus, slujba îi dădea şansa de a trăi ca un favorizat al soartei şi de a oferi soţiei şi fiicei lui confortul şi luxul care de-acum ajunseseră să li se pară absolut normale şi meritate. Cu nici un chip n-ar fi vrut ca această tihnă să-i fie tulburată.

Pe de altă parte, nu-l avea la inimă pe Liono Kodell, poate pentru că şi acesta arbora o mustaţă impunătoare, cu toate că a lui era mai mică, mai scurtă şi sură. Pe vremuri, amândoi fuseseră singurele personalităţi ale vieţii publice care purtaseră mustaţă şi asta declanşase între ei o competiţie nemărturisită. “Acum”, se gândea Thoobing, “competiţia dispăruse”; mustaţa Iui Kodell arăta jalnic.

Kodell fusese Director al Siguranţei de pe vremea când Thoobing se mai afla încă pe Terminus, visând să intre în cursă pentru funcţia de Primar împotriva Harlei Branno, dar se lăsase cumpărat şi acceptase postul de ambasador. Branno i-l oferise din motive lesne de înţeles, dar el sfârşise prin a-i fi recunoscător perftru acest gest.

Dar lui Kodell n-avea de ce să-i fie recunoscător. Şi asta din cauza seninătăţii pe care şi-o impunea Kodell şi aerului întotdeauna atât de prietenos, chiar dacă tot el hotărâse cu câteva clipe înainte cum să i se taie capul celui căruia îi era adresată amabilitatea.

Acum apăruse într-o imagine hiperspaţială, radiind bonomie şi bună dispoziţie ca întotdeauna. Era bine că trupul lui Kodell se afla pe Terminus pentru că asta-l scutea pe Thoobing să-i ofere vreun semn palpabil de ospitalitate.

— Kodell, începu el, solicit retragerea navelor.

Kodell îi zâmbi larg:

— Păi şi eu vreau acelaşi lucru, dar bătrâna doamnă a hotărât altfel.

— Parcă te ştiam mai convingător.

— În alte cazuri, poate. Când a vrut să se lase convinsă. De data asta n-a mai vrut… Thoobing, fă-ţi datoria şi calmează spiritele în Sayshell.

— Kodell, acum nu mă gândesc la Sayshell, ci la Fundaţie.

— Nu eşti singurul.

— Kodell, nu te ascunde după deget. Te rog să mă asculţi cu atenţie.

— Întru totul de acord, dar trăim vremuri tulburi pe Terminus şi n-am de gând să te-ascult o veşnicie.

— Voi fi cât se poate de scurt, mai ales că-i vorba de posibilitatea unui eşec pentru Fundaţie. Dacă această linie hiperspaţială nu e interceptată voi vorbi fără nici o reţinere.

— Nu poate fi interceptată.

— Atunci uite ce-am de spus. Am primit acum câteva zile un mesaj de la un anume Golan Trevize. Eu îmi amintesc de un Trevize de pe vremea când eram şi eu în politică, un Ministru al Transporturilor.

— Unchiul tânărului, îl ajută Kodell.

— Aha, atunci îl cunoşti pe acest Trevize care mi-a transmis mesajul. Potrivit informaţiilor pe care le-am primit până acum, el a fost Consilier, însă după rezolvarea cu succes a unei Crize Seldon a fost arestat şi trimis în exil.

— Exact.

— Nu-mi vine a crede.

— Ce nu-ţi vine a crede?

— Că a fost exilat.

— Şi de ce nu?

— Când s-a mai întâmplat ca vreun cetăţean al Fundaţiei să fie exilat? întrebă Thoobing. El e arestat sau nu. Dacă-i arestat, e judecat sau nu. Dacă-i judecat, e condamnat ori nu. Dacă-i condamnat, e amendat, destituit, i se ridică o serie de drepturi, e închis ori executat. Nimeni nu e trimis în exil.

— Toate au un început.

— Vorbe goale. Cu o navă ultraperfecţionată? Orice cretin îşi poate da seama că bătrâna l-a trimis într-o misiune specială. Pe cine îşi închipuie ea că o să păcălească?

— Şi după tine, care ar putea fi misiunea asta?

— Să zicem descoperirea planetei Gaia.

Kodell începu să-şi mai piardă din buna dispoziţie pe care o avusese până în acel moment. În ochi îşi făcu loc o căutătură mânioasă.

— Ştiu că nu te simţi îndemnat să iei în serios afirmaţiile mele, Domnule Ambasador. Dar în acest caz îţi solicit în mod special să mă crezi. Nici Primarul şi nici eu nu auzisem despre Gaia atunci când Trevize a fost trimis în exil. Abia zilele trecute am aflat şi noi despe Gaia. Dacă mă crezi, putem continua djjscuţia.

— O să renunţ la atitudinea mea de scepticism o vreme ca să accept ideea asta, Directore, deşi mi-e foarte greu s-o fac.

— Domnule Ambasador, este foarte adevărat, şi dacă am adoptat dintr-o dată o atitudine oficială în ceea ce afirm, o fac pentru că după ce vom termina discuţia, vei descoperi că va trebui să răspunzi la unele întrebări de-a dreptul stânjenitoare. Te referi la Gaia de parcă ţi-ar fi o lume familiară. Cum se face că ştii ceva ce noi, cei de pe Terminus nu ştim? Nu intră în îndatoririle tale să ne informezi despre tot ce afli despre entitatea politică pe care ai fost numit?

Thoobing spuse moale:

— Gaia nu face parte din Uniunea Sayshelî. Probabil că nici nu există cu adevărat. Trebuia să transmit pe Terminus toate basmele pe care indivizii neşcoliţi şi superstiţioşi din Sayshell le povestesc despre Gaia? Unii dintre ei susţin ca Gaia e situată în hiperspaţiu. După alţii, ar fi o lume care apără Sayshellul prin forţe supranaturale. Ba mai sunt unii care afirmă că Gaia a trimis Catârul pentru a pune mâna pe Galaxie. Dacă ţi-ai pus în minte să comunici guvernului sayshellian că Trevize a fost trimis pentru a găsi Gaia şi că cele cinci nave ale Fundaţiei s-au deplasat până aici pentru a-l sprijini în cercetările lui, nimeni nu te va crede. Poate că oamenii cred în basmele despre Gaia, dar guvernul în nici un caz, şi nu se vor lăsa convinşi că Fundaţia îşi închipuie aşa ceva. Vor considera că intenţionaţi să forţaţi Sayshellul să intre în Federaţia Fundaţiei.

— Şi dacă plănuim şi asta?

— Ar fi fatal. Hai să fim serioşi, Kodell, în cinci secole de istorie a Fundaţiei, când s-a pomenit să purtăm un război de cucerire? Am avut războaie ca să respingem încercările altora de a ne cuceri — şi o dată am şi dat greş — dar nici un război nu s-a terminat prin expansiunea noastră teritorială. Afilierea la Federaţie s-a făcut prin acorduri paşnice. Ni s-au alăturat cei care au întrevăzut avantajele care le oferă această uniune.

— N-ar fi posibil ca şi Sayshell să vadă avantajele acestei afilieri?

— Asta nu se va întâmpla atâta vreme cât navele noastre rămân la graniţa lor. Retragele.

— Nu se poate.

— Kodell, situaţia actuală reprezintă un prilej minunat pentru a demonstra bunăvoinţa Federaţiei Fundaţiei. Aproape înconjurat de teritoriul nostru, Sayshell se află într-o poziţie deosebit de vulnerabilă şi totuşi a trăit în siguranţă până acum, şi-a ales singur calea de dezvoltare, a putut chiar să-şi menţină o politică externă anti-Fundaţie fără a se simţi primejduit. Cum altfel putem arăta întregii Galaxii că nu forţăm pe nimeni, că venim către toţi cu gânduri amicale? Dacă vom cuceri Sayshell, vom poseda ceea ce, în esenţă, posedăm deja. La urma urmei, o dominăm din punct de vedere economic, chiar dac-o facem discret. Dar dacă o cucerim prin forţa armelor, ne facem reclamă în Galaxie că am devenit expansionişti.

— Şi dacă-ţi voi spune că de fapt ne interesează Gaia?

— Atunci n-o să cred asta nici cât vă crede Uniunea Sayshell. Omul ăsta, Trevize, mi-a transmis că e în drum spre Gaia şi mi-a cerut să înaintez mesajul către Fundaţie. Cu adâncă părere de rău, am făcut-o pentru că asta mi-e datoria, şi nici nu s-a răcit bine linia de comunicaţie cu voi, că Flota Fundaţiei s-a şi pus în mişcare. Cum veţi ajunge la Gaia fără a viola spaţiul sayshellian?

— Dragul meu Thoobing, cred că nu ştii ce vorbeşti. N-ai spus adineauri că Gaia, dacă ea există cumva, nu face parte din Uniunea Sayshell? Şi presupun că ştii că hiperspaţiul e al tuturor şi că nu aparţine nici unei lumi. Atunci cum ar putea protesta Sayshell dacă noi ne deplasăm din teritoriul Fundaţiei (unde se află acum navele noastre) prin hiperspaţiu, către teritoriul Gaiei, iar în această călătorie nu ocupăm nici un centimetru cub din spaţiul sayshellian?

— Sayshell nu va interpreta evenimentele în felul acesta, Kodell. În caz că există, Gaia este înconjurată total de Uniunea Sayshell, chiar dacă nu-i aparţine din punct de vedere politic, şi cunosc precedente care califică enclavele de acest fel drept porţiuni din teritoriul înconjurător atunci când vine vorba de nave de luptă duşmane.

— Navele noastre n-au intenţii duşmănoase. Suntem în relaţii paşnice cu Sayshell.

— Vă anunţ că s-ar putea ca Sayshell să declare război. Nici nu s-ar aştepta să-l câştige prin superioritate militară, dar adevărul e că un conflict armat în această zonă ar declanşa un val de reacţii anti-Fundaţie în întreaga Galaxie. Noua politică expansionistă a Fundaţiei va încuraja constituirea de alianţe împotriva noastră. Unele dintre lumile membre ale Federaţiei vor începe să-şi reconsidere legăturile cu noi. S-ar putea să pierdem răzoiul din cauza tulburărilor interne şi atunci sigur vom da înapoi procesul de creştere care i-a slujit atât de bine Fundaţiei în aceste cinci sute de ani.

— Hai, lasă, Thoobing, spuse Kodell cu nepăsare. Vorbeşti de parcă cinci sute de ani n-au însemnat nimic, şi am fi rămas aceeaşi Fundaţie de pe vremea lui Salvor Hardin, când ne luptam cu Anacreon, regatul acela prăpădit. Acum suntem cu mult mai puternici decât a fost vreodată Imperiul Galactic la apogeul lui. O escadrilă de nave de-ale noastre ar putea înfrânge întreaga Flotă Galactică sau ar putea ocupa orice sector fără ca măcar să-şi dea seama că a participai la un război.

— Nu luptăm împotriva Imperiului Galactic, ci împotriva planetelor şi sectoarelor existente în prezent.

— Care n-au progresat la fel ca noi. Acum putem cuprinde toată Galaxia.

— Potrivit Planului Seldon nu putem face asta vreme de încă cinci sute de âni.

— Planul Seldon subestimează ritmul de dezvoltare tehnologică. Stă în puterea noastră s-o facem acum! Te rog să mă-nţelegi, nu spun că o vom face sau că ar trebui s-o facem imediat. Spun doar că putem realiza asta foarte curând.

— Kodell, ai trăit toată viaţa pe Terminus. Nu cunoşti Galaxia. Flota şi tehnologia noastră pot înfrânge Forţele Armate ale altor lumi dar n-am reuşi să guvernăm o Galaxie rebelă şi încărcată de ură, căci la asta s-ar ajunge dacă o cucerim prin forţa armelor. Retrage navele!

— Nu se poate, Thoobing. Ia gândeşte-te. Dacă Gaia nu-i un simplu mit?

Thoobing rămase tăcut, cercetând chipul lui Kodell, vrând parcă să-i citească gândurile:

— O lume în hiperspaţiu nu-i un mit?

— O lume în hiperspaţiu e o superstiţie, dar până şi superstiţiile se nasc dintr-un sâmbure de adevăr. Omul ăsta care a fost exilat, Trevize, vorbeşte despre ea de parc-ar fi o lume reală în spaţiu real. Dacă are dreptate?

— Prostii. Nu cred aşa ceva.

— Nu? Încearcă, măcar pentru o clipă. O lume reală, care i-a asigurat Sayshellului imunitatea împotriva Catârului şi împotriva Fundaţiei!

— Dar te contrazici singur. Cum îi apără Gaia pe sayshellieni împotriva Fundaţiei? Nu trimitem nave contra ei?

— Nu contra ei, ci contra Gaiei, care-i atât de misterioasă şi de puţin cunoscută şi care are atâta grijă să rămână ascunsă încât, deşi se află în spaţiul real, convinge lumile vecine că este situată în hiperspaţiu şi reuşeşte chiar să fie trecută cu vederea când se alcătuiesc hărţile computerizate complete ale Galaxiei.

— Atunci e sigur o lume cu totul neobişnuită, pentru că reuşeşte să manipuleze conştiinţele oamenilor.

— Şi n-ai spus chiar tu acum câteva clipe că un basm sayshellian susţine că Gaia a trimis pe Catâr pentru a cuceri Galaxia? Catârul nu manipula minţile?

— Şi-atunci Gaia e o lume a Catârilor?

— Dar n-ar putea să fie?

— Atunci de ce n-ar fi lumea renăscută a celei de-a Doua Fundaţii?

— Chiar. De ce nu? Nu trebuie s-o cercetăm?

Thoobing deveni serios. Zâmbise puţin dispreţuitor în timpul ultimelor schimburi de replici, dar acum lăsă capul în jos şi privi pe sub sprâncene:

— Dacă vorbeşti serios, o asemenea investigaţie nu e periculoasă?

— Chiar aşa?

— Îmi răspunzi la întrebări prin alte întrebări pentru că nu poţi găsi nişte răspunsuri mulţumitoare. La ce ne-ar folosi navele împotriva Catârilor sau a membrilor celei de-a Doua Fundaţii? Nu ţi se pare plauzibil că, dacă ei există, încearcă să ne ademenească pentru a ne distruge? Ascultă, spuneai că Fundaţia poate întemeia Imperiul acum, chiar dacă Planul Seldon s-a desfăşurat doar pe jumătate, iar eu te-am avertizat că te-ai aventurat cam mult şi că iţele Planului te vor trage cu forţa înapoi. Dacă Gaia există şi e ceea ce susţii tu, atunci probabil că ea acţionează ca un mecanism care va produce acea frânare. Fă din proprie iniţiativă ceea ce în curând vei fi silit să faci din constrângere. Fă în mod paşnic şi fără vărsări de sânge ceea ce s-ar putea să fii silit să faci prin nenorociri şi dezastru. Retrage navele.

— Nu se poate. Thoobing, de fapt Primarul Branno în persoană intenţionează să conducă flota şi câteva nave de cercetare au trecut deja prin hiperspaţiu către presupusul teritoriu gaian.

Thoobing bulbucă ochii:

— Cu siguranţă că va izbucni război, aşa zic eu.

— Tu eşti ambasadorul nostru. Fă demersurile necesare pentru a împiedica asta, Dă-le sayshellienilor toate asigurările pe care le solicită. Respinge orice acuzaţie de rea credinţă. Dacă va trebui, spune-le că nu vor avea decât de câştigat dacă rămân liniştiţi şi aşteaptă ca Gaia să ne distrugă. Spune-le tot ce doreşti, dar linişleşte-i.

Kodell făcu o pauză, studie expresia împietrită de pe chipul lui Thoobing şi reluă:

— Serios, asta-i tot. După câte ştiu, nici o navă a Fundaţiei nu va coborî pe vreo lume din Uniunea Sayshell şi nici nu va pătrunde în vreun punct din spaţiul real care aparţine Uniunii. Cu toate acestea, orice navă sayshelliană care va încerca să ne provoace în afara teritoriului Uniunii, adică pe teritoriul Fundaţiei, va fi neîntârziat distrusă. Explică-le asta foarte răspicat şi linişteşte-i pe sayshellieni. Dacă dai greş, vei răspunde direct. Thoobing, până acum ai avut o misiune uşoară, dar te-aşteaptă vremuri grele şi următoarele săptămâni îţi vor hotărî soarta. Dacă ne vei înşela aşteptările, n-o să găseşti nici un colţişor din Galaxie în care să te ascunzi.

Chipul lui Kodell nu mai era nici bine dispus şi nici prietenos când contactul se întrerupse şi imaginea lui dispăru.

Thoobing rămase cu ochii holbaţi şi cu gura căscată către locul din care imaginea tocmai se mistuise.

68

Golan Trevize se trăgea de păr de parcă ar fi încercat să-şi aprecieze stare gândurilor prin intermediul simţurilor. Apoi îl luă pe neaşteptate pe Pelorat:

— Care-i starea ta de spirit?

— Starea de spirit? repetă absent Pelorat.

— Da. Uite în ce situaţie am ajuns, prinşi, fără nici un control asupra navei şi atraşi în mod inexorabil către o lume despre care nu ştim nimic. N-ai un sentiment de panică?

Pe faţa lungă a lui Pelorat trecu o umbră de melancolie:

— Nu. Sunt cam abătut. Mă simt puţin îngrijorat, dar n-am intrat în panică.

— Nici eu. Nu-i ciudat? De ce nu ne agităm mai mult?

— Ne aşteptam la asta, Golan, sau la ceva asemănător.

Trevize se întoarse către ecran. Pe el rămăsese fixată imaginea staţiei spaţiale. Acum era mai mare, ceea ce însemna că se apropiaseră mai mult de ea.

Ca înfăţişare, staţia nu i se părea impresionantă. Nu prezenta nici un elemnt care să sugereze superştiinţa. De fapt, arăta cam primitiv. Şi cu toate acestea, ţinea nava în strânsoare.

— Janov, încerc să analizez situaţia la rece. Aă vrea să cred că nu-s laş şi că mă pot comporta bine în condiţii de criză, dar probabil că mă supraapreciez. Toţi păcătuim prin asta. Ar trebui să mă agit nebuneşte de colo-colo şi să mă treacă toate răcorile. Poate că ne-am aşteptat la ceva, dar nu să fim reduşi la neputinţă şi eventual ucişi.

— Nu cred, Golan. Dacă cei de pe Gaia au putut prelua controlul asupra navei de la o asemenea distanţă, nu ne puteau ucide deja? De vreme ce suntem încă în viaţă…

— Dar nu mai suntem noi înşine. Prea aşteptăm cu calm. Cred că ne-au tranchilizat.

— De ce?

— Ca să ne păstreze întregi la minte. Aşa cred. Poate vor să ne interogheze, iar după aceea să ne ucidă.

— Dacă sunt atât de raţionali încât vor să ne interogheze, s-ar putea să-şi păstreze un dram de minte şi să nu ne ucidă fără un motiv întemeiat.

Trevize se lăsă cu spatele pe spătarul scaunului şi-şi puse picioarele pe pupitrul unde de obicei îşi plasa mâinile pentru a intra în legătură cu computerul.

— Ingenioşi cum sunt, s-ar putea să găsească vreun motiv care să pară întemeiat. Dacă ne-au perturbat gândurile, n-au lucrat prea brutal. Catârul, de exemplu, ne-ar fi făcut să tresăltăm şi să vibrăm din fiecare fibră a fiinţei noastre din dorinţa de a ajunge mai repede acolo, spuse Trevize şi arătă cu degetul spre staţia spaţială. N-ai acelaşi sentiment, Janov?

— Nu. Sigur nu.

— Sper că bagi de seamă că am o stare de spirit în care încă mai pot să analizez totul la rece. Din cale-afară de ciudat! Ori simt altceva? Sunt panicat, incoerent, nebun şi doar am impresia că raţionez?

— Pari întreg la minte, spuse Pelorat ridicând din umeri. Probabil că eu sunt la fel de bolnav la minte ca şi tine şi trăiesc cu aceeaşi iluzie, dar discuţia asta nu ne-ajută să rezolvăm situaţia. S-ar putea ca toată umanitatea să sufere de aceeaşi boală şi să se îmbete cu aceleaşi iluzii în timp ce trăieşte într-un haos comun. Nu ai cum să dovedeşti contrariul, şi pentru că tot n-o să găsim altă cale, trebuie să ne lăsăm în voia simţurilor. (Apoi, brusc înviorat, adăugă:) De fapt, m-am gândit şi eu la ceva.

— Da?

— Ei bine, am ajuns să considerăm Gaia fie o lume a Catârilor, fie o a Doua Fundaţie renăscută. Nu te-ai gândit c-ar putea exista şi o a treia explicaţie, mai plauzibilă?

— Şi care-ar fi asta?

În ochii lui Pelorat apăru o expresie de concentrare. Nu-l privi pe Trevize, iar vocea îi deveni adâncă şi stăpânită:

— Din vremuri imemoriale, lumea asta, Gaia, a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să rămână într-o strictă izolare. N-a încercat deloc să intre în legătură cu alte lumi, nici măcar cu vecinii săi apropiaţi din Uniunea Sayshell. Are o ştiinţă dezvoltată în unele domenii, dacă dăm crezare poveştilor despre distrugerea unor flote şi sigur pot controla oamenii, dar cu toate acestea n-au făcut nici o tentativă de a-şi extinde puterea. Nu cere decât să fie lăsată în pace.

— Şi?

— Mi se pare inuman. Cei peste douăzeci de mii de ani de istorie umană reprezintă un proces neîntrerupt de expansiune şi de încercări eşuate de extindere a teritoriului. Aproape toate lumile care pot fi populate sunt populate. De-a lungul timpului, aproape fiecare dintre lumi a avut o neînţelegere cu un vecin sau altul. Dacă Gaia se deosebeşte atât de mult de celelalte lumi în privinţa asta, atunci înseamnă că e inumană.

Trevize clătină din cap cu hotărâre:

— Imposibil.

— De ce imposibil? întrebă Pelorat împătimit. Ţi-am spus doar că rasa umană reprezintă o enigmă tocmai pentru că este singura forma inteligentă şi evoluată din Galaxie. Şi ce dacă Gaia nu-i umană? N-ar putea exista pe vreo planetă o altă formă de viaţă căreia să-i lipsească tendinţa de expansiune tipic umană? De fapt, spuse Pelorat din ce în ce mai convins, ce dacă există un milion de inteligenţe în Galaxie şi doar una este expansionistă? Noi înşine. Celelalte ar rămâne acolo unde se află şi acum, discrete, ascunse…

— Ridicol! protestă Trevize. Le-am întâlni. Am coborî pe lumile lor. Ar apare în toate ipostazele şi tipurile de evoluţie tehnologică şi puţine ni s-ar putea opune. Dar nu le-am întâlnit niciodată. Pentru numele Spaţiului! Nu am descoperit nici ruine, nici relicve ale vreunei civilizaţii neumane. Tu eşti istoric, aşa că ar trebui să ştii mai bine. Am întâlnit aşa ceva?

Pelorat clătină din cap:

— Nu, Golan, dar ar putea exista una! Lumea asta!

— Nu cred: Zici că se numeşte Gaia, ceea ce înseamnă “Pământ” într-un dialect antic. Cum ar putea fi non-uman?

— Fiinţele umane i-au dat numele de “Gaia”, dar cine ştie din ce motive? Asemănarea cu vreo lume antică ar putea fi o simplă coincidenţă. Gândeşte-te numai. Aşa cum explicai tu cu câtva timp în urmă, simplul fapt că am fost ademeniţi spre Gaia şi acum suntem atraşi spre ea împotriva voinţei noastre se prezintă ca argumente în favoarea ideii non-umanităţii celor de pe Gaia.

— De ce? Ce are asta cu non-umanitatea?

— Vor să ştie despre noi, oamenii.

— Janov, ai luat-o razna, spuse Trevize. Trăiesc în Galaxie, înconjuraţi de oameni, de mii de ani. De ce ar fi devenit curioşi exact acum? Şi dacă doresc să-şi satisfacă această curiozitate, de ce ne-au ales tocmai pe noi? Dac-ar vrea să studieze fiinţele umane şi cultura lor, de ce n-ar începe cu lumile Sayshelluluî? De ce ne-ar alege neapărat pe noi, de pe Terminus?

— Poate că-i interesează Fundaţia.

— Prostii, izbucni Trevize cu o violenţă neaşteptată. Janov, tu vrei o inteligenţă non-umană şi o vei avea. Eu cred că dacă te-ai gândit că vei întâlni non-umani, nu te-ar mai îngrijora ideea că eşti capturat, neajutorat sau că vei fi chiar ucis, dar numai să-ţi ofere puţin răgaz ca să-ţi satisfaci curiozitatea.

Pelorat încercă să protesteze, dar începu să se bâlbâie, de aceea se opri, trase adânc aer în piept şi zise în cele din urmă:

— Bine, s-ar putea să ai dreptate, Golan, dar o să rămân la părerea mea. Nu cred că va trebui să aşteptăm prea mult ca să vedem cine are dreptate… Priveşte!

Arătă către ecran. Trevize, care în înflăcărarea lui uitase să mai privească la ecran, îşi aruncă ochii înspre el:

— Ce s-a întâmplat?

— Aceea care părăseşte staţia nu-i cumva o navă?

— Da, e ceva, recunoscu Trevize, nevenindu-i să creadă. Încă nu percep detaliile şi nu pot să măresc imaginea mai mult. Şi aşa e la maximum. După ce privi mai atent spuse: Pare să se apropie şi cred că-i o navă. Facem un pariu?

— Ce fel de pariu?

— Dacă ne-om mai întoarce vreodată pe Terminus, să dăm o masă la care fiecare dintre noi să invite pe cine pofteşte, dar maximum patru persoane, şi plătesc eu totul dacă pe nava care se apropie acum de noi sunt non-umani, iar dacă sunt oameni plăteşti tu.

— Mă prind, spuse Pelorat.

— S-a făcut, încuviinţă Trevize şi privi spre ecran, încercând să distingă detaliile navei şi întrebându-se dacă acestea puteau să-i dezvăluie mai presus de orice îndoială umanitatea sau non-umanitatea ocupanţilor ei.

69

Judecând după pieptănătura îngrijită şi atentă şi după vioiciunea tinerească a chipului, puteai jura că Branno se afla încă în Palatul Primăriei. Nimic din comportarea ei nu lăsa să se înţeleagă că se afla în spaţiu doar pentru a doua oară. (Prima ei ieşire în spaţiu, când fusese însoţită de părinţi într-o vacanţă pe Kalgan, nici nu se putea considera cu adevărat o călătorie spaţială. La vremea aceea avea doar trei ani.)

— La urma urmei, se adresă ea lui Kodell cu o voce stinsă, treaba lui Thoobing e să-şi exprime părerea şi să mă avertizeze. Nu-i port ranchiună pentru asta.

Kodell, care se îmbarcase pe nava Primarului pentru a-i putea vorbi neîngrădit de bariera psihologică pe care o creau distanţa şi imaginea nefirească, îi răspunse:

— Se află la post de prea multă vreme. A început să gândească la fel ca şi sayshellienii.

— Ăsta-i riscul meseriei de ambasador, Liono. Să aşteptăm până se va isprăvi totul şi după aceea o să-i dăm o vacanţă mai lungă şi o să-l trimitem la post în altă parte. E un tip capabil. La drept vorbind, a avut curajul şi înţelepciunea de a ne transmite neîntârziat mesajul lui Trevize.

Pe faţa lui Kodell licări un zâmbet:

— Da, mi-a spus că a făcut-o împotriva voinţei lui. “Am făcut-o pentru că trebuia”, cam astea au fost cuvintele lui. Vezi, Doamnă Primar, trebuia să ne anunţe chiar dacă nu era de acord, pentru că imediat ce Trevize a intrat în spaţiul Uniunii Sayshell, eu l-am informat pe Ambasadorul Thoobing să înainteze orice date referitoare la el.

— Da? făcu Primarul Branno şi se întoarse în scaun pentru a-l privi mai bine pe Kodell. Şi ce te-a determinat să procedezi astfel?

— Consideraţii elementare. Trevize avea la dispoziţie o navă de ultimul tip, aparţinând Fundaţiei şi era normal ca sayshellienii să observe asta. De asemenea, comportarea lui lipsită de tact şi de diplomaţie nu putea să le scape. Prin urmare, putea să dea de bucluc şi orice cetăţean al Fundaţiei ştie că trebuie să dea fuga să se plângă celui mai apropiat reprezentant al Fundaţiei. Personal nu mi-ar displace să-l ştiu pe Trevize prins la-nghesuială, căci asta l-ar mai ajuta să-şi vâre minţile în cap, dar l-ai trimis pe post de paratrăsnet şi voiam să poţi aprecia cum se cuvine ceea ce ar lovi, aşa că m-am îngrijit ca reprezentantul cel mai autorizat al Fundaţiei să-l supravegheze.

— Înţeleg! Abia acum pricep de ce Thoobing a reacţionat atât de energic. Şi eu îi transmisesem un avertisment similar. Întrucât a primit separat ordine de la noi, nici nu-i de acuzat dacă-şi închipuie că manevrele câtorva nave ale Fundaţiei ar putea însemna mai mult decât pare la prima vedere. Liono, cum se face că nu m-ai consultat înainte de a transmite acest mesaj?

Kodell răspunse cu răceală:

— Dacă te-aş implica în toate activităţile mele, n-ai mai avea timp să fii cu adevărat Primar. Dar tu de ce nu m-ai informat de intenţiile tale?

— Dacă te-aş ţine la curent cu toate intenţiile mele, ai şti prea multe, îi răspunse Branno fără chef. Asta e o problemă minoră, care nu justifică îngrijorarea Iui Thoobing. Iar reacţiile de protest ale Sayehellului nu mă ating. Pe mine mă interesează Trevize.

— Navele noastre de cercetare l-au reperat pe Compor. Îl urmăreşte pe Trevize şi amândouă înaintează cu precauţie către Gaia.

— Am primit rapoartele acelor nave, Liono. E clar că atât Trevize cât şi Compor au luat în serios problema Gaiei.

— Doamnă Primar, toată lumea zâmbeşte ironic auzind de superstiţia numită Gaia, dar, în acelaşi timp, toţi gândim: “Dacă totuşi…” Chiar şi Ambasadorul Thoobing pare cam îngrijorat de situaţia creată. Ar putea fi o politică foarte şireată din partea sayshellienitor. Ca un fel de culoare protectoare. Dacă răspândeşti zvonuri despre o lume misterioasă şi invincibilă, oamenii se vor feri nu numai de lumea respectivă, dar şi de lumile vecine, precum cele care compun Uniunea Sayshell.

— Crezi că de aceea s-a ferit Catârul să-i supere pe cei de pe Sayshell?

— Probabil.

— Crezi că Fundaţia nu s-a atins de Sayshell din cauza Gaiei? Ştii bine că nu aveam cunoştinţă de existenţa acestei lumi.

— Recunosc că nu există nici o menţiune despre Gaia prin arhivele noastre, dar nu putem găsi o explicaţie plauzibilă pentru atitudinea noastră tolerantă faţă de Uniunea Sayshell.

— Să sperăm că, în ciuda părerii lui Thoobing, guvernul sayshellian s-a convins măcar în parte de puterea Gaiei şi de pericolul pe care-l reprezintă.

— De ce asta?

— Pentru că-n acest caz, Uniunea Sayshell nu va condamna intenţia noastră de a ne îndrepta spre Gaia. Cu cât mai vehement vor respinge planul nostru, cu atât mai grabnic se vor convinge singuri că acţiunea noastră trebuie aprobată, astfel încât Gaia să ne înghită. Îşi vor imagina că lecţia pe care-o vom primi va fi binevenită şi va sluji de exemplu pentru alţi potenţiali invadatori.

— Dacă, totuşi, au motive întemeiate să creadă asta, Primare? Dacă Gaia este cu adevărat primejdioasă?

Branno zâmbi:

— Mereu pui pe “Dacă totuşi” în faţă, Liono.

— Trebuie să cântăresc toate posibilităţile, Primare. Asta mi-e meseria.

— Dacă Gaia e primejdioasă, atunci îl va captura pe Treyize. Asta e menirea lui, ca paratrăsnet al meu. Şi sper ca şi Compor şi păţească la fel.

— Speri asta? De ce?

— Pentru că asta îi va face să se încreadă prea mult în propriile forţe şi ne vom sluji de această slăbiciune. Ne vor subestima puterea şi ne vor uşura astfel sarcina.

— Dar dacă cei care se supraapreciază suntem noi?.

— Nu vom fi noi, i-o reteză sec Branno.

— Dar nu avem nici cea mai vagă informaţie despre Gaia şi nu putem aprecia potenţialul ei. Primare, nu mi-o lua în nume de rău, dar ar trebui luată în calcul şi posibilitatea asta.

— Serios? De unde-ai mai scos-o şi pe asta, Liono?

— Şi tu crezi că, în cel mai rău caz, Gaia ar putea fi cea de-a Doua Fundaţie. Sayshell are o istorie interesantă încă de pe vremea Imperiului. Numai Sayshell a fost lăsată să se autoguverneze. Tot Sayshell a beneficiat de scutiri de taxe în timpul domniei aşa-numiţilor “împăraţi Necruţători”. Pe scurt, Sayshell pare să fi beneficiat de protecţia Gaiei chiar în perioada imperială.

— Şi-atunci?

— A Doua Fundaţie a fost întemeiată de Hari Seldon în acelaşi timp cu Fundaţia noastră. A Doua Fundaţie nu exista în vremurile imperiale, dar Gaia exista. Prin urmare, Gaia nu este a Doua Fundaţie, ci altceva. Probabil ceva mai periculos.

— Nu mi-am propus să mă las intimidată de ceea ce nu cunosc, Liono. Există doar două surse potenţiale de pericol — arme fizice şi arme mentale — iar noi suntem pregătiţi să rezistăm oricăreia dintre ele. Mergi înapoi pe nava ta şi menţine toate navele în alertă la graniţa cu Sayshell. Numai nava mea se va îndrepta spre Gaia, dar va rămâne, tot timpul în legătură cu tine şi te vom aştepta să ne urmezi printr-un singur salt, dacă va fi nevoie… Mergi, Liono, şi alungă expresia asta de tulburare de pe faţa ta.

— Îmi dai voie să-ţi mai pun o întrebare? Ştii sigur în ce te bagi?

— Sigur, răspunse ea sumbru. Şi eu am studiat istoria Sayshellului şi am înţeles că Gaia nu poate fi a Doua Fundaţie dar, aşa cum ţi-am mai spus, am primit raportul complet al navelor de cercetare şi din ele am…

— Da?

— Ei bine, Liono, acum ştiu unde se află a Doua Fundaţie, aşa că ne vom ocupa de amândouă. Întâi Gaia şi după aceea Trantorul.