Marginea Fundaţiei

81

— SERIOS, GOLAN, făcu Pelorat cu o umbră de iritare în glas, nimeni nu lasă impresia că i-ar păsa cât de cât că într-o viaţă destul de lungă — nu excesiv de lungă, Bliss, te asigur — asta-i prima dată când călătoresc prin Galaxie. Şi cu toate astea, nici n-apuc bine să pun piciorul pe o lume, că imediat trebuie s-o părăsesc şi să plec din nou în spaţiu fără ca măcar să mi se ofere o şansă cât de mică de a o studia. Până acum am păţit asta de două ori.

— Adevărat, îl consolă Bliss, dar dacă nu plecai de pe Sayshell atât de precipitat nu aveai norocul să mă întâlneşti decât cine ştie când. Cred că asta compensează pierderea pe care ai suferit-o.

— Sigur. Pe cuvântul meu, draga mea, aşa e.

— Şi, Pel, chiar dacă ai părăsit planeta şi de data asta, mă ai pe mine, iar eu reprezint Gaia şi tot ce înseamnă ea.

Trevize, care ascultase încruntat acest schimb de amabilităţi, nu se mai putu abţine:

— E dezgustător. De ce n-a venit Dom cu noi? Pentru numele Spaţiului, n-o să mă obişnuiesc niciodată cu monosilabele astea. Auzi, să ai un nume format din două sute cincizeci de silabe şi să nu foloseşti decât una. De ce nu ne însoţeşte el, cu toate silabele lui? Dacă treaba e-atât de importantă, dacă însăşi existenţa Gaiei depinde de aventura asta, de ce nu-i cu noi ca să ne sfătuiască?

— Sunt eu aici, Trev, spuse Bliss, iar eu reprezint Gaia la fel de mult ca şi el. Apoi, privindu-l cercetător cu ochii ei negri: Te supără că-ţi spun “Trev”?

— Da. Şi eu, am dreptul la obiceiuri. Numele meu e Trevize. Trei silabe Tre-vi-ze.

— Foarte bine. Nu vreau să te-nfurii, Trevize.

— Nu sunt furios. Doar iritat. (Se ridică brusc, se plimbă dintr-un capăt în celălalt al camerei, păşind peste picioarele întinse în faţă ale lui Pelorat, care şi le trase repede înapoi, şi făcu drumul întors. Se opri şi, întorcându-se, o privi pe Bliss drept în ochi:)

— Ascultă! începu el, arătând cu degetul spre ea. Nu mai sunt propriul meu stăpân! Am fost manevrat de pe Terminus până pe Gaia şi chiar când începusem să bănuiesc asta, nu am găsit calea de a mă smulge din strânsoare. Iar acum, când am ajuns pe Gaia, mi se spune că scopul manipulării a fost ca eu să salvez Gaia. De ce? Şi cum? Ce reprezintă Gaia pentru mine sau, mai bine zis, ce reprezint eu pentru ea ca să trebuiască s-o salvez? Între atâtea cvintilioane de fiinţe umane din Galaxie n-aţi găsit pe altul să facă asta?

— Te rog, Trevize, i se adresă Bliss cu gravitate şi cu o atitudine din care aerul ştrengăresc dispăruse dintr-o dată. Nu te înfuria. Vezi, folosesc numele tău întreg şi o fac cu toată seriozitatea. Şi Dom te-a rugat să ai răbdare.

— Pentru numele tuturor planetelor din Galaxie, locuibile sau nu, nu vreau să mai am răbdare. Dacă-i atât de important nu merit să mi se dea o explicaţie? Întâi şi-ntâî să-mi spui de ce n-a venit Dom cu noi. Nu-i destul de importantă sarcina asta ca să fie şi el pe Far Star?

— Dar este aici, Trevize, spuse Bliss. Dacă-s eu aici, înseamnă că e şi el, după cum fiecare om de pe Gaia, fiecare fiinţă şi fiecare părticică din planetă se află alături de noi.

— Poate că tu eşti convinsă că-i adevărat, dar eu nu socot aşa. Doar nu pot să iau toată planeta pe navă. Abia dacă mai încape o persoană. Te avem pe tine şi Dom e o parte din tine… Foarte bine. De ce n-a mers Dom, iar tu să rămâi o parte din el?

— În primul rând, îl lămuri Bliss, Pel, vreau să spun că Pe-lo-rat a cerut ca eu să vin cu voi. Deci eu, nu Dom.

— A fost galant. Trebuia să-l luaţi în seamă?

— Of, dragă prietene, asta-i bună, izbucni Pelorat, ridicându-se în picioare, roşu în obraji. Am vorbit serios. Nu vreau să fiu ignorat în felul ăsta. Recunosc că n-are importanţă ce parte din Gaia se află pe nava noastră. Însă e mai plăcut pentru mine că ne însoţeşte Bliss, iar tu ar trebui să simţi la fel. Hai, Golan, te porţi ca un copil răsfăţat.

— Da? Chiar aşa? protestă Trevize încruntându-se. Bine, aşa o fi. Cu toate astea, ameninţă el, împungând din nou cu degetul spre Bliss, vă asigur că n-o să fac ce vreţi voi dacă nu sunt tratat omeneşte. Întâi de toate am de întrebat două lucruri: Ce trebuie să fac? Şi de ce tocmai eu?

Bliss rămase cu ochii holbaţi şi se dădu uşor înapoi:

— Iartă-mă, dar nu pot să-ţi spun acum. Nici Gaia, în întregul ei, nu-ţi poate spune. Trebuie în primul rând să ajungi acolo fără a şti nimic. Apoi va trebui să faci ceea ce crezi că trebuie făcut, calm şi fără să te Iaşi purtat de emoţii. Dacă vei rămâne în starea de acum, totul va fi zadarnic şi, într-un fel sau altul, Gaia îşi va găsi sfârşitul. Trebuie să-ţi revizuieşti atitudinea şi nu ştiu cum să te ajut.

— Dom ar şti dac-ar fi aici? întrebă cu îndărătnicie Trevize.

— Dom se află aici. El/eu/noi nu ştim cum să procedăm ca să te linişteşti. Nu înţelegem fiinţele umane care nu pot să simtă care-i locul lor în planul general, care nu simt că sunt o parte dintr-un întreg.

— Nu-i adevărat. Aţi putut captura nava mea de la o distanţă mai mare de un milion de kilometri şi ne-aţi făcut să fim calmi, deşi sentimentul nostru dominant era de disperare. Calmaţi-mă şi acum. Să nu-mi spuneţi că nu puteţi.

— Dar nu trebuie. Nu în aceste clipe. Dacă ţi-am schimba starea sau te-am condiţiona într-un fel sau altul n-ai valora mai mult decât un om obişnuit şi nu ne-ai fi de nici un folos. Dacă te influenţăm în momentul acesta, am fi pierduţi. Te rog. Trebuie să te calmezi prin propriile tale forte.

— Nici o şansă, domnişoară, dacă nu-mi spui măcar o parte din ceea ce vreau să ştiu.

— Bliss, lasă-mă pe mine să-ncerc, se rugă Pelorat. Du-te rogu-te în cealaltă cameră.

— Bliss se retrase încet cu spatele. Pelorat închise uşa în urma ei.

— Poale să audă, să vadă şi să simtă totul, spuse Trevize. Ce importanţă are dacă rămânem singuri sau nu?

— Pentru mine are. Vreau sâ fiu numai cu tine, chiar dacă izolarea nu-i decât o iluzie. Golan, dacă te temi…

— Nu fi caraghios.

— Ba ţi-e teamă. Nu ştii încotro mergi, ce te aşteaptă, ce ar trebui să faci. Ai tot dreptul să te simţi neliniştit.

— Darjm sunt.

— Ba da. Probabil că nu te temi, ca mine, de pericolele fizice. Mie mi-a fost groază să mă aventurez în spaţiu, m-am temut de fiecare nouă lume pe care aveam s-o văd, şi m-a înfiorat orice lucru pe care nu-l mai văzusem până atunci. La urma urmei, mi-am petrecut jumătate de secol în izolare, în renunţări de tot felul, în timp ce tu ai făcut parte din Flotă şi te-ai azvârlit în vârtejul politicii, într-un cuvânt, te-ai învăţat şi cu binele şi cu răul de acasă sau din spaţiu. Eu am încercat să fiu mai curajos şi tu m-ai ajutat. De când suntem împreună ai avut răbdare cu mine, ai fost bun şi înţelegător şi, datorită ţie, am învăţat să-mi stăpânesc teama şi să mă port bărbăteşte. Dă-mi voie şi mie să-ţi întorc serviciul pe care mi l-ai făcut şi să te ajut în clipele astea.

— Dar ţi-ain spus că nu mă tem.

— Ba te temi. Dacă nu de altceva, te temi din cauza răspunderii ce te apasă. Ţi-e limpede că o lume întreagă depinde de tine şi că prin urmare va trebui să trăieşti cu sentimentul că distragerea ei s-a datorat nereuşitei tale. De ce să porţi răspunderea pentru o lume care nu înseamnă nimic pentru tine? Ce drept au ei să-ţi pună în spate o asemenea sarcină? Nu te temi numai de eşec, aşa cum i s-ar întâmpla oricui în situaţia asta, dar te înfurie că ei te-au pus în postura de a-ţi fi frică.

— Te-nşeli amarnic.

— Nu cred, aşa că te rog să mă laşi s-o fac eu în locul tău. Mă ofer să acţionez eu, indiferent despre ce-ar fi vorba. Presupun că nu-i un lucru care să-ţi ceară forţă fizică sau vitalitate, pentru că atunci un simplu mecanism te-ar înlocui cu acelaşi rezultat. Bănuiesc că nu e nici ceva care să necesite aptitudini mentale, pentru că asta e specialitatea lor. S-ar putea să, ei bine, nu ştiu, dar dacă nu-ţi trebuie nici muşchi, nici inteligenţă, atunci întrunesc şi eu calităţile necesare şi sunt gata să-mi asum răspunderea.

— De ce eşti aşa de dornic să preiei povara asta? îl întrebă tăios Trevize.

Pelorat privi în pământ, parcă temându-se să-l privească drept în ochi:

— Am avut o soţie. Am cunoscut femeile, totuşi ele n-au devenit importante în viaţa mea. Întotdeauna interesante, plăcute, dar niciodată foarte importante. Şi deodată, femeia asta…

— Cine? Bliss?

— Pentru mine înseamnă ceva.

— Pentru numele Terminusului, Janov, ea ştie fiecare vorbă de-a ta.

— Asta nu schimbă situaţia. Ştie oricum. Vreau să-i fac pe plac. Voi prelua eu sarcina asta, oricare ar fi ea; voi risca oricât, cu speranţa foarte îndepărtată că ea mă va aprecia.

— Janov, e-un copil.

— Nu-i copil, şi ceea ce crezi tu despre ea nu are nici o importanţă pentru mine.

— Nu-ţi dai seama cum apari în faţa ei?

— Un bătrân? Şi ce dacă? Ea e o parte dintr-un întreg, iar eu nu sunt, şi fie şi numai asta ridică un zid de netrecut între noi. Crezi că nu-mi dau seama? Dar nu-i cer nimic altceva decât să…

— Să aibă o părere bună despre tine?

— Da, sau orice alt simţământ ce l-ar putea nutri.

— Şi pentru atâta lucru vrei să faci totul în locul meu? Janov, poate n-ai ascultat cu atenţie. Nu te vor pe tine, ci pe mine dintr-un motiv blestemat pe care nu-l pricep nici în ruptul capului.

— Dacă tu nu vrei şi cineva trebuie oricum s-o facă, mai bine eu decât altul, asta-i clar.

Trevize clătină din cap:

— Nu-mi vine a crede că se poate întâmpla aşa ceva. Bătrâneţea îţi bate la uşă, iar tu descoperi dintr-o dată tinereţea. Janov, încerci tu s-o faci pe eroul ca să poţi muri şi tu pentru trupul acela.

— Nu mai vorbi aşa. Nu-mi arde de glume.

Trevize vru să râdă, dar văzând chipul grav al lui Pelorat îşi drese glasul şi spuse;

— Ai dreptate. Îmi cer scuze. Cheam-o înapoi, Janov. Cheam-o, te rog.

Bliss intră, uşor mâhnită şi vorbi cu glas slab:

— Regret, Pel. Nu-i poţi lua locul. Trebuie să fie Trevize sau nimeni altcineva.

— Foarte bine, încuviinţa Trevize. O să mă calmez. Orice ar fi, o să mă străduiesc să nu dau greş. Sunt în stare de orice ca să-l scutesc pe Janov s-o facă pe eroul romantic la vârsta lui.

— Îmi cunosc vârsta, bolborosi Pelorat.

Bliss se apropie încet de Pelorat şi-i puse mâna pe umăr:

— Pel, eu … am o părere bună despre tine.

— Îţi mulţumesc, Bliss, spuse încet Pelorat cu privirea pierdută în gol. Nu-i nevoie să fii atât de amabilă.

— Dar nu-i vorba de amabilitate, Pel. Te apreciez foarte mult.

82

La început confuz, apoi din ce în ce mai limpede, Sura Novi înţelese că se numea Suranoviremblastiran şi că atunci când era mică părinţii îi spuneau Su, iar prietenii Vi.

Bineînţeles că nu uitase cu totul, dar aceste amănunte rămăseseră adânc întipărite şi necunoscute celorlalţi. Şi niciodată nu fuseseră mai tăinuite decât în această ultimă lună, pentru că până acum nu se aflase vreme îndelungată în preajma unei minţi atât de puternice.

Dar acum era momentul. Nu din propria ei vrere se întâmpla. Aproape tot ce însemna ea îşi croia drum către suprafaţă dintr-o necesitate firească şi globală.

Procesul era însoţit de o stare ciudată ca un fel de dorinţă arzătoare care se topea iute într-un sentiment plăcut de revelare a sinelui. De ani de zile nu fusese atât de aproape de globul Gaiei.

Îşi aminti de una dintre formele de viaţă pe care le iubise pe Gaia atunci când era copilă, înţelegând la vremea aceea simţămintele acelei fiinţe drept o părticică din ea însăşi, acum retrăi mai acut, la nivelul propriei existenţe sentimentele acelea confuze. Se simţea ca un fluture care iese din gogoaşă.

83

Stor Gendibal o privi sever şi pătrunzător pe Novi şi din cauza surprizei provocate de vorbele ei, era cât pe ce să piardă controlul asupra lui Branno. Iar asta se întâmpla, probabil, datorită unui sprijin din afară, şi pe care, vreme de o clipă, îl ignorase.

— Novi, ce ştii despre Consilierul Trevize? (Iar apoi, brusc, conştient de complexitatea din ce în ce mai vastă a minţii ei, strigă:) “Ce eşti tu?”.

Încercă să-i pătrundă în minte şi să i-o stăpânească, dar descoperi că devenise impenetrabilă. Şi instantaneu, recunoscu uimit că strânsoarea în care o ţinea pe Branno era susţinută de o forţă mai puternică decât a sa. Repetă:

— Ce eşti tu?

— Stăpâne, spune ea cu o expresie uşor dramatică, Orator Gendibal. Numele meu adevărat este Suranoviremblastiran şi reprezint Gaia.

Spuse doar atât, iar Gendibal, înfuriat dintr-o dată, îşi intensifică aura mentală, şi cu mare abilitate scăpă blocajului din ce în ce mai puternic şi o cuprinse pe Branno într-o strânsoare aprigă în timp ce începu o luptă surdă şi încordată cu mintea lui Novi.

Ea îl îndepărtă cu o pricepere care o egala pe a lui, însă nu-şi putu păstra gândurile ascunse sau nici nu voi acest lucru.

Gendibal îi vorbi ca oricărui alt Orator:

— Ai jucat un rol, m-ai înşelat, m-ai atras aici şi aparţii neamului din care a provenit Catârul.

— Catârul a fost o monstruozitate, Orator. Eu/noi nu suntem Catâri. Eu/noi suntem Gaia.

Întreaga esenţă a Gaiei i se descrise prin acea comunicare complexă cu mult mai precis decât prin cuvinte.

— O întreagă planetă vie, înţelese Gendibal.

— Şi cu un câmp mental mult mai puternic decât al unui individ ca tine. Te rog să nu te opui cu atâta disperare. Mă tem că ţi-ar putea dăuna şi nu vreau să se-ntâmple asta.

— Chiar ca planetă vie, nu sunteţi mai puternici decât cei de pe Trantor la un loc. Şi noi constituim, într-un fel, o planetă vie.

— Doar câteva mii de oameni într-o cooperare mentală, Orator, iar în momentul de faţă nici nu te poţi bizui pe sprijinul lor, pentru că ţi-am blocat orice posibilitate de a intra în legătură cu ei. Încearcă şi te vei convinge.

— Şi ce plănuieşti, Gaia?

— Orator, sper că vei continua să-mi spui Novi. Acum acţionez în numele Gaiei, dar în acelaşi timp sunt şi Novi, şi tot astfel vreau să rămân pentru tine.

— Gaia, ce vrei să faci?

Gendibal percepu echivalentul mental al unui oftat, apoi Novi rosti:

— Vom rămâne într-un triplu impas. O vei ţintui pe Primarul Branno prin scutul ei şi eu te voi ajuta, astfel că nu vom obosi. Presupun că tu îţi vei menţine strânsoarea asupra mea, iar eu mi-o voi păstra pe a mea asupra ta, şi nici unul dintre noi nu va osteni. Şi vom rămâne încleştaţi astfel.

— În ce scop.

— După cum ţi-am spus, îl aşteptăm pe Consilierul Trevize, care ne va scoate din impas, dar aşa cum va dori el.

84

Computerul de la bordul navei Far Star localiză cele două nave şi Golan Trevize proiectă imaginea fiecăreia pe câte o jumătate de ecran.

Ambele aparţineau Fundaţiei. Una era exact ca Far Star şi aparţinea neîndoielnic lui Compor. Cealaltă părea mai mare şi mult mai puternică.

Se întoarse către Bliss şi-o întrebă:

— Aşa, ştii ce se-ntâmplă acum? Poţi să-mi dai vreo sugestie?

— Da! Dar nu te alarma. Nu-ţi vor face nici un rău.

— De ce-i toată lumea convinsă că tremur de frică? întrebă Trevize certăreţ.

— Las-o să vorbească, Golan. Nu te răsti la ea, îl îndemnă grăbit Pelorat.

Trevize ridică braţele împăciuitor:

— Nu mă răstesc. Vorbeşte, doamnă.

— Pe nava mare se află cârmuitorul Fundaţiei voastre. Cu ea…

Trevize nu-şi putu reţine uimirea:

— Cârmuitorul? Te referi la Bătrâna Doamnă Branno?

— Nu acesta-i e titlul, răspunse Bliss, uşor amuzată. Dar la ea m-am referit. (Făcu o pauză ca şi cum ar fi ascultat cu atenţie glasul organismului din care făcea, parte.) O cheamă Harlabranno. Mi se pare ciudat că are doar patru silabe când ocupă o asemenea funcţie pe lumea ei, dar presupun că aşa se obişnuieşte acolo.

— Aşa cred şi eu, răspunse posomorât Trevize. Bănuiesc că o să-i spui Brann. Dar ce caută aici? De ce nu se află pe… a, înţeleg. Gaia a atras-o şi pe ea. De ce?

Bliss ignoră întrebarea şi spuse:

— Alături de ea se află Lionokodell, cinci silabe, deşi îi e subordonat. Mi se pare o lipsă de respect, cu toate că ocupă o funcţie oficială suspusă în lumea ta. Mai sunt alţi patru care se ocupă de armele navei. Vrei să ştii cum îi cheamă?

— Nu. Înţeleg că pe cealaltă navă e un bărbat, Munn Li Compor, care reprezintă a Doua Fundaţie. Aţi pus faţă-n faţă cele două Fundaţii. De ce?

— Nu tocmai, Trev, vreau să zic Trevize…

— Hai, lasă, spune-mi cum vrei. Nu-mi mai pasă.

— Bine, Trev. Compor a părăsit nava şi a fost înlocuit de două persoane. Una este Storgendibal, o forţă a celei de-a Doua Fundaţii, supranumit Orator.

— O persoană cu funcţie importantă? Îmi imaginez că are puteri mentale, aşa-i?

— Desigur. Considerabile.

— Poţi să-i rezişti?

— Fireşte. A doua persoană de pe nava lui este Gaia.

— Unul dintre oamenii voştri?

— Da. Se numeşte Suranoviremblastiran. Ar trebui să aibă un nume mai lung, dar a stat mult timp departe de mine/noi/restul.

— Şi poate să ţină sub control un personaj atât de puternic de pe a Doua Fundaţie?

— Nu ea, ci Gaia îl ţine în strânsoare. Ea/eu/noi/toţi putem să-l strivim.

— Şi vrea Gaia să facă aşa ceva? Să-i înfrângă pe el şi pe Branno? Ce-nseamnă asta? Gaia vrea să distrugă Fundaţiile şi să întemeieze propriul ei Imperiu Galactic? Iarăşi Catârul? Unul şi mai puternic?

— Nu, nu Trev. Nu te frământa. Nu trebuie. Toţi trei sunt în impas şi aşteaptă.

— Ce?

— Hotărârea ta.

— Iar o luam de la început. Ce hotărâre? De ce tocmai eu?

— Te rog, Trev, zisg Bliss. Ţi se va explica în curând. Eu/noi/ea am spus tot ce am putut.

85

— E limpede c-am făcut o greşeală, Liono, probabil fatală, constată Branno cu o voce marcată de bătrâneţe şi oboseală.

— Trebuie să facem mărturisiri complete? bolborosi Kodell printre buze.

— Ei ştiu ce gândesc eu. Acum nu mai contează că ţi-o spun. Să nu-ţi închipui că ei nu-ţi cunosc gândurile, chiar dacă vorbeşti fără să-ţi mişti buzele. Trebuia să aştept până duceam la perfecţiune scutul.

— De unde-aveai să ştii, Primare? Dacă am fi aşteptat ca să fim de o mie de ori mai siguri de scut ne-ar fi trebuit încă o viaţă. A, sigur că era mai bine dacă nu veneam noi înşine. Mai bine-i puneam pe alţii să treacă prin chinurile astea, pe Trevize de exemplu.

Branno oftă adânc:

— Voiam să-i iau pe nepregătite, Liono, însă ai pus degetul pe rană. Puteam să mai am răbdare până scutul era impenetrabil, sau aproape de netrecut. Ştiam că există fisuri, dar n-am mai suportat să aştept. Până se rezolva problema fisurilor mi-ar fi expirat mandatul şi voiam să tranşăm confruntarea cât mai eram Primar şi să mă aflu în miezul acţiunii. În orbirea mea neghioabă, m-am silit să cred că scutul era perfect. N-am voit să aplec urechea la sfaturile ce mă invitau la prudenţă şi nici n-am vrut să dau crezare îndoielilor tale.

— Încă mai putem câştiga dacă avem răbdare.

— Poţi să ordoni deschiderea focului asupra celeilafte nave?

— Nu pot, Primare, şi nu reuşesc să mă împac cu gândul acesta.

— Nici eu. Iar dacă eu sau tu am reuşi să dăm acest ordin, sunt sigură că oamenii noştri nu l-ar respecta, pentru că n-ar puteasă facă nici o mişcare.

— În condiţiile astea nu, dar ele s-ar putea schimba, Primare. De fapt, pe scenă apare un nou personaj.

Arătă spre ecran. Computerul navei împărţise automat ecranul de îndată ce detectase prezenţa unei alte nave în raza lui de acţiune. Ea apăru înjumătăţea din dreapta a ecranului.

— Liono, poţi mări imaginea.

— Fără probleme. E dibaci acest membru al celei de-a Doua Fundaţii. Ne lasă să facem orice manevră care nu-l stânjeneşte pe el.

— Hei, exclamă Branno, după ce studie imaginea, dar asta-i Far Star. Şi-mi închipui că la bord se află Trevize şi Pelorat. (Apoi continuă cu glas amar:) Dacă nu cumva au fost şi ei înlocuiţi de membri ai celei de-a Doua Fundaţii. Paratrăsnetul meu s-a dovedit inutil. Măcar de-am fi avut un scut mai rezistent.

— Răbdare, ceru Kodell.

În camera de comandă a navei răsună o voce şi, fără să ştie cum, Brannoîşi dădu seama că nu era vorba de unde sonore. Auzi totul direct în minte şi aruncând o privire spre Kodell înţelese că şi el o auzise.

Vocea li se adresă:

— Primare Branno, mă auzi? Dacă da, nu este nevoie să-mi răspunzi, Ajunge să gândeşti asta.

— Ce eşti tu? întrebă calm Braanno.

— Eu sunt Gaia.

86

Raportate una la cealaltă, cele trei nave se aflau în stare de repaos. toate rotindu-se încet în jurul planetei Gaia, ca un satelit format din trei părţi distincte, însoţind planeta în nesfârşita ei călătorie.

Aşezat pe un scaun, Trevize privea la ecran, sătul să tot încerce a ghici ce rol avea de jucat după ce parcursese o mie de parseci până aici.

Nu tresări când mesajul îi răsună în minte. Se putea spune că-l aştepta de mult. Îi comunica:

— Golan Trevize, mă auzi? Dacă da, nu este nevoie să-mi răspunzi. Ajunge să gândeşti asta.

Trevize privi în jur. Luat prin surprindere, Pelorat îşi aruncă ochii în toate părţile de parcă ar fi încercat să descopere sursa Sunetului. Bliss stătea liniştită, cu mâinile lăsate pe genunchi. Trevize era absolut convins că şi ea percepuse sunetul.

Trevize ignoră ordinul de a folosi calea gândului şi vorbi limpede şi apăsat:

— Dacă nu aflu despre ce este vorba, nu voi face nimic din ceea ce mi se cere.

Iar vocea îi răspunse:

— Vei afla curând.

87

— Mă veţi auzi doar în minte, anunţă Novi. Aveţi libertatea de a răspunde tot astfel. Voi aranja în aşa fel încât să vă puteţi auzi cu toţii între voi. Şi, după cum vă daţi şi singuri seama, ne aflăm la distanţă relativ mică unii faţă de alţii, iar mesajele vor fi transmise fără întârzieri supărătoare pentru că în cadrul câmpului mental ele călătoresc cu viteza luminii. Vă anunţ dintru început că ne aflăm aici datorită unui aranjament.

— În ce sens? se auzi vocea lui Branno.

— Nu prin intervenţii mentale, explică Novi. Gaia nu a perturbat gândurile nimănui. Noi nu acţionăm astfel. Am profitat doar de ambiţiile fiecăruia. Primarul Branno voia să întemeieze imediat cel de-al Doilea Imperiu; Orator Gendibal voia să devină Prim Orator. Era de ajuns să încurajăm aceste dorinţe şi să lăsăm lucrurile să se desfăşoare de la sine în mod selectiv şi judicios.

— Ştiu cum am fost adus aici, spuse Gendibal cu emfază. Şi chiar ştia de ce se arătase atât de dornic să plece în spaţiu, să-l urmărească pe Trevize şi de ce fusese atât de sigur că va reuşi să rezolve toate problemele.

Novi era cauza. Da, Novi!

— Orator Gendibal, tu constitui un caz special. Ambiţia ta era devoratoare, dar aveai unele puncte slabe care ne-au făcut sarcina mai uşoară. Ai manifestat bunătate faţă de persoane pe care, prin natura educaţiei pe care ai primit-o, trebuia să le socoteşti inferioare ţie din toate punctele de vedere. Am folosit această trăsătură şi-am îndreptat-o împotriva ta. Eu/noi mă/ne ruşinăm din această cauză. Situaţia gravă prin care trece Galaxia justifică şi scuză acţiunea noastră.

Novi făcu o pauză, iar vocea (deşi nu vorbea folosindu-şi coardele vocale) îi deveni mai serioasă şi gravă, asemeni chipului ei.

— Acum era momentul. Gaia nu mai putea sta în aşteptare.Vreme de mai bine de-un secol, oamenii de ştiinţă de pe Terminus au lucrat să perfecţioneze un câmp mental. Netulburaţi timp de încă o generaţie, ei ar fi devenit impenetrabili chiar şi pentru Gaia şi ar fi putut să folosească nestingheriţi armele lor fizice. Galaxia nu ar fi putut să se opună, şi s-ar fi întemeiat un al doilea Imperiu Galactic după modelul impus de Terminus, în pofida Planului Seldon, a oamenilor de pe Trantor şi a Gaiei. Trebuia ca Primarul Branno să fie manipulată pentru a întreprinde o acţiune atâta timp cât scutul avea unele imperfecţiuni. Câteva cuvinte despre Trantor. Planul Seldon funcţiona perfect, pentru că Gaia s-a străduit să dirijeze precis evenimentele pe făgaşul lor firesc. Mai mult de-un secol au existat Primi Oratori inactivi, astfel că Trantor a vegetat. Acum însă, Stor Gendibal era într-o rapidă ascensiune. Urma să devină sigur Prim Orator şi, sub conducerea lui, Trantorul avea să-şi asume un rol activ. Existau indicii că se va concentra asupra forţei fizice, va recunoaşte pericolul pe care-l reprezenta Terminus şi va desfăşura acţiuni împotriva lui. Dacă putea acţiona împotriva Terminusului înainte de perfecţionarea scutului, atunci Planul Seldon se sfârşea printr-un al Doilea Imperiu Galactic după modelul gândit de Trantor, nesocotind dorinţele Terminusului şi ale Gaiei. În concluzie, Gendibal trebuia manipulat într-un fel sau altul pentru a acţiona înainte de a deveni Prim Orator. Din fericire, şi asta întrucât Gaia a acţionat cu luare aminte vreme de zeci de ani, am reuşit să aducem cele două Fundaţii la locul ales într-un moment potrivit. Repet toate acestea pentru ca Golan Trevize, Consilier pe Terminus, să poată înţelege situaţia.

Trevize interveni imediat şi din nou nesocoti invitaţia de a comunica prin gânduri. Vorbi cu hotărâre:

— Nu înţeleg. Prin ce suferă fiecare dintre versiunile celui de-al Doilea Imperiu Galactic?

— După modelul Terminusului, al Doilea Imperiu Galactic va avea un caracter militar, întemeiat pe cale militară, menţinut prin forţă şi va fi sigur distrus prin violenţă. N-ar însemna decât renaşterea primului Imperiu Galactic. Asta este părerea Gaiei.

După modelul construit de Trantor, al Doilea Imperiu Galactic va fi o întruchipare paternalistă, întemeiat prin calcule, menţinut prin calcule şi trăind tot timpul între viaţă şi moarte datorită nesfârşitelor calcule. Înseamnă un permanent impas. Aşa socoteşte Gaia.

— Şi ce soluţie propune Gaia? întrebă Trevize.

— O Gaie cu mult mai cuprinzătoare. Galaxia! Cu fiecare planetă locuită la fel de vie ca şi ea. Şi fiece planetă vie participând la o viaţă hiperspaţială şi mai bogată, în care să fie incluse şi planetele nepopulate. Cu toate stelele. Cu fiecare fărâmă de gaz interstelar. Înglobând chiar şi uriaşa gaură neagră din centrul galaxiei. O galaxie vie care să devină prielnică dezvoltării vieţii în forme pe care încă nu le putem prezice. Un mod de viaţă diferit de ceea ce a existat până în prezent, în care să nu se mai repete nici una din greşelile de până acum.

— Să dea naştere unor greşeli originale, bolborosi sarcastic Gendibal.

— Am avut la dispoziţie mii de ani pe Gaia ca să eliminăm toate greşelile posibile.

— Dar nu la scară galactică.

Neluând în seamă acest duel verbal, Trevize merse direct la ţintă:

— Şi care este rolul meu în această dispută?

Transmisă prin mintea lui Novi, vocea Gaiei bubui: Alege! care e soluţia cea mai bună?

Se lăsă o tăcere adâncă şi atotcuprinzătoare. Într-un târziu, în liniştea aceea se auzi vocea lui Trevize, mentală în cele din urmă, pentru că el era surprins pentru a mai vorbi. Suna slab dar sfidător:

— De ce eu?

Novi spuse:

— Pentru că nu am putut acţiona noi înşine, deşi ne-am dat seama că, la un moment dat, Terminus sau Trantor vor deveni prea puternice ca să mai fie oprite sau, şi mai grav, amândouă vor dobândi o asemenea forţă încât întreaga Galaxie va intra într-un impas mortal şi pustiitor. Pentru a atinge scopul pe care ni-l propusesem aveam nevoie de o anumită persoană capabilă să deosebească adevărul de neadevăr. Te-am găsit pe tine, Consiliere. Nu, nu e numai meritul nostru. Oamenii de pe Trantor te-au descoperit prin Compor, deşi nici ei nu ştiau ce şansă nesperată avuseseră. Golan, faptul că ei te-au ales a atras atenţia noastră asupra persoanei tale. Golan Trevize, tu posezi darul de a alege întotdeauna drumul cel drept.

— Resping această afirmaţie, protestă Trevize.

— Tu eşti mai întotdeauna sigur. Şi vrem ca de data asta să fii sigur în numele Galaxiei. Probabil că nu vrei să-ţi asumi răspunderea. Ai face orice ca să nu fi silit să alegi. Cu toate astea, vei înţelege că se cuvine să hotărăşti. Vei fi sigur! Şi după aceea vei alege. De îndată ce te-am descoperit, am ştiut că toate căutările noastre se sfârşiseră şi apoi ani întregi am trudit pentru a determina desfăşurarea evenimentelor astfel încât, fără amestec mental, să vă aflaţi toţi trei: Primarul Branno, Oratorul Gendibal şi Consilierul Tvevize, în vecinătatea Gaiei în acelaşi moment. Am reuşit!

— În această clipă şi în actualele condiţii, nu e adevărat că tu, Gaia, dacă preferi să-ţi spun aşa, ii poţi înfrânge, atât pe Primar cât şi pe Orator? Nu-i adevărat că poţi întemeia această Galaxie vie despre care vorbeşti şi fără ajutorul meu⁷ De ce n-o faci?

Novi îi răspunse:

— Nu cred că-ţi pot oferi o explicaţie care să te mulţumească. Gaia s-a format cu mii de ani în urmă cu ajutorul roboţilor care, pentru o scurtă perioadă de timp, au slujit speciei umane, dar acum n-o mai fac. Ei ne-au demonstrat cu limpezime că nu vom putea supravieţui decât dacă respectăm strict cele Trei Legi ale Roboticii aplicate la viaţă în general. În formularea lor, Prima lege suna astfel: “Gaia nu are voie să facă rău vieţii sau, prin inacţiune, să permită ca viaţa să fie vătămată.” Am urmat această regulă de-a lungul întregii noastre istorii şi nu putem proceda altfel. Prin urmare, acum suntem neajutoraţi. Nu putem impune viziunea noastră despre o Galaxie vie cvintilionului de fiinţe umane şi nenumăratelor forme de viaţă şi nici nu avem dreptul să facem rău altora. Pe de altă parte, nu putem să stăm cu mâinile încrucişate şi să asistăm cum se autodistruge întreaga Galaxie într-o zbatere pe care avem posibilitatea s-o împiedicăm. Nu ştiu dacă acţiunea sau inacţiunea vor apăsa Galaxia mai mult sau mai puţin. În caz că alegem calea acţiunii, nu avem cum să apreciem dacă ajutorul pe care va trebui să-l acordăm Terminusului sau Trantorului va însemna un rău mai mic pentru Galaxie. Consilierul Trevize să hotărască şi Gaia va face aşa cum va spune el.

— Şi cum aş putea să hotărăsc eu? Ce să fac?

— Ai computerul, îl sfătui Novi. Când l-au conceput, oamenii Terminusului n-au ştiut că performanţele lui vor depăşi orice închipuire. Computerul de la bordul navei tale încorporează ceva din Gaia. Aşează-ţi palmele pe terminal şi gândeşte-te. De exemplu, poate crezi că scutul Primarului Branno este impenetrabil. Dacă-i aşa, s-ar putea ca ea să folosească imediat armele de care dispune pentru a distruge sau deteriora celelalte două nave şi pentru a pune stăpânire întâi pe Gaia, iar apoi pe Trantor.

— Şi nu veţi face nimic ca s-o împiedicaţi? întrebă Trevize împietrit.

— Absolut nimic. Dacă tu eşti sigur că dominaţia Terminusului va provoca Galaxiei mai puţin rău decât orice altă soluţie, noi vom susţine bucuroşi această dominaţie, chiar dacă asta ar însemna propria pieire. Pe de altă parte, poţi descoperi câmpul mental al Oratorului Gendibal şi atunci ai posibilitatea de a-i oferi sprijinul tău amplificat de computer. În cazul acesta, el ar scăpa din strânsoarea minţii mele şi m-ar respinge. Apoi el ar putea să influenţeze gândurile Primarului, şi folosind navele ei, ar reuşi să impună o dominaţie fizică asupra Gaiei şi ar asigura supremaţia Planului Seldon. Gaia nu va întreprinde nimic pentru a împiedica acest curs al evenimentelor.

Ca o alternativă, poţi descoperi câmpul meu mental şi mă poţi sprijini, iar atunci Galaxia vie va fi pusă în mişcare pentru a ajunge la apogeu, nu imediat sau în cursul următoarei generaţii, ci după secole de strădanii şi eforturi, urmând Planul Seldon. Tu trebuie să alegi.

Primarul Branno interveni:

— Aşteaptă! Să nu iei hotărârea acum. Pot să spun şi eu ceva?

— Ai toată libertatea, o invită Novi. La fel şi Oratorul Gendibal.

— Consilier Trevize, începu Branno, când ne-am întâlnit ultima oară pe Terminus ai afirmat: “Doamnă Primar, s-ar putea să vină clipa când mă vei ruga să fac un efort şi arunci voi proceda cum voi crede de cuviinţă, dar ţine seama de ceea ce mi s-a întâmplat în ultimele două zile.” Nu ştiu dacă ai anticipat situaţia asta, dacă ai intuit cum vor evolua lucrurile sau pur şi simplu ai avut talentul de a găsi calea cea mai bună, aşa cum susţine femeia asta care vorbeşte despre o Galaxie vie. În orice caz, ai avut dreptate. Îţi cer ca acum, în numele Federaţiei, să faci un efort. Presupun că ai dori să mi-o plăteşti pentru că te-am arestat şi exilat. Te rog să mă ţii minte că am procedat astfel spre binele Federaţiei Fundaţiei. Chiar dacă am greşit sau am acţionat mânată de interese înguste, să ştii că eu am hotărât, nu Fundaţia. Să nu distrugi întreaga Fundaţie din dorinţa de a-mi plăti cu aceeaşi monedă pentru ce ţi-am făcut. Aminteşte-ţi că eşti fundaţionist şi fiinţă umană, că nu vrei să devii o simplă cifră în planurile matematicienilor trantorieni lipsite de orice sentiment, sau, şi mai puţin de atât în acest talmeş-balmeş galactic de viaţă şi non-viaţă pe care îl propune Gaia. Vrei ca tu însuţi, urmaşii tăi, precum şi restul oamenilor să rămâneţi fiinţe independente, înzestrate cu voinţă neîncătuşată. Nimic altceva nu trebuie să influenţeze hotărârea ta. S-ar putea ca ceilalţi să-şi spună că Imperiul nostru va duce la vărsări de sânge şi la nenorociri, dar nu e obligatoriu să se întâmple astfel. Totul depinde de voinţa noastră. Putem alege şi altă cale. Şi, în orice caz, e mai bine să pleci la luptă din propria-ţi voinţă şi sa pierzi, decât să trăieşti cu certitudinea neroadă că eşti ca o rotiţă într-un mecanism uriaş. Te rog să ţii seama că acum ţi se cere să iei o hotărâre în calitate de fiinţă umană. Înzestrată cu voinţă proprie. Cei de pe Gaia, incapabili să decidă din cauză că maşinăria pe care au pus-o la punct nu le dă libertatea de mişcare, se bazează pe tine. Şi dacă tu le-o vei cere, se vor autodistruge. Asta e ceea ce doreşti să se întâmple în întreaga Galaxie?

— Primare, nu ştiu ce înseamnă voinţă liberă, răspunse Trevize. Probabil că gândurile mi-au fost perturbate pentru a da răspunsul pe care Gaia îl aşteaptă

— Mintea nu ţi-a fost perturbată în nici un fel, îl asigură Novi. Dacă puteam să-ţi influenţăm gândurile pentru a sluji scopurilor noastre, nu mai organizam această întâlnire. Dacă am fi atât de lipsiţi de principii, am adopta calea care ne-ar conveni nouă, fară să ne mai preocupe problemele mari şi binele umanităţi.

Gendibal o întrerupse:

— Cred că ar fi timpul să-mi permiteţi şi mie să-mi spun părerea. Consilier Trevize, nu te lasă mânat de o concepţie partizană şi meschină. Faptul că te-ai născut pe Terminus nu trebuie să te facă să crezi că Terminusul are prioritate în faţa Galaxiei. De cinci secole Galaxia se dezvoltă conform Planului Seldon. Procesul s-a desfăşurat şi înăuntrul şi în afara Federaţiei Fundaţiei. Eşti şi ai fost o parte din Planul Seldon, dincolo de locul pe care-l ocupi ca membru al Primei Fundaţii. Să nu întreprinzi ceva care să devieze Planul în numele unei înţelegeri mărunte a patriotismului sau din goana romantică după o experienţă nouă şi neîncercată încă. A Doua Fundaţie nu va împiedica exprimarea liberă a voinţei umanităţii. Suntem îndrumători, nu despoţi. Vă oferim un al Doilea Imperiu Galactic fundamental diferit de Primul. De-a lungul întregii istorii umane, în zecile de mii de ani de când se cunoaşte călătoria prin hiperspaţiu. n-au existat nici măcar perioade de zece ani în care să nu se înregistreze vărsări de sânge şi violenţe în Galaxie. Chiar şi pe vremea când Fundaţia era paşnică s-au petrecut fapte sângeroase. Dacă o vei alege pe Primarul Branno, aceste grozăvii vor continua la nesfârşit. Vom trăi din nou aceleaşi orori. Planul Seldon oferă şansa de a le evita, dar nu devenind atomi într-o Galaxie compusă din atomi, ca egali ai ierburilor, bacteriilor sau firelor de praf.

— Aprob părerea Oratorului Gendibal despre modul în care Prima Fundaţie concepe cel de-al Doilea Imperiu, spuse Novi. Nu aprob felul in care prezintă planurile celei de-a Doua Fundaţii. La urma urmei, Oratorii Trantorului sunt fiinţe umane independente, cu voinţă proprie, aşa cum au fost dintotdeauna. Nu-i animă dorinţe distructive, nu-i atrag politica şi căţărarea în posturi înalte cu orice preţ? Nu există certuri, ba chiar şi dezlănţuiri de ură la Masa Oratorilor? Pot să rămână educatori pe care omenirea să-i urmeze fără nici o reţinere? Onorează-l pe Orator Gendibal cu o astfel de întrebare.

— Nu-i nevoie, se oferi Gendibal. Recunosc deschis că la Masa Oratorilor se manifestă ura, competiţia neloială şi trădarea. Dar când se ia o hotărâre, ea este respectată de către toţi. Nu cunosc excepţii de la această regulă.

— Şi dacă nu aleg ce se va întâmpla?

— Trebuie, îi spuse Novi. Vei înţelege că aşa se cuvine şi până la urmă vei alege.

— Dar dacă încerc să aleg şi nu pot?

— Trebuie să poţi.

— Cât timp am la dispoziţie?

— Până vei fi sigur, oricât ar dura.

Trevize nu scoase nici o vorbă.

Ceilalţi aşteptară în tăcere şi Trevize avu impresia că-şi aude sângele pulsând prin vene.

Apoi auzi vocea hotărâtă a Primarului Branno:

— Voinţă neîngrădită!

Vocea lui Gendibal răsună puternic, parcă neadmiţând replică:

— Îndrumare şi pace!

Şi în cele din urmă se auzi vocea tristă şi melancolică a lut Novi:

— Viaţă.

Trevize întoarse capul şi constată că Pelorat îl privea întrebător.

— Ai auzit, Janov? făcu Trevize.

— Da, Golan, totul.

— Şi cum ţi se pare?

— Nu eu trebuie să hotărăsc.

— Ştiu asta. Dar ce părere ai?

— Nici una. Mă sperie fiecare dintre cele trei soluţii. Şi totuşi mi-a venit o idee ciudată…

— Da?

— Când am ieşit pentru prima dată în spaţiu mi-ai arătat Galaxia. Îţi aminteşti?

— Fireşte.

— Ai făcut timpul să se scurgă mai repede şi Galaxia părea că se roteşte. Şi, ca şi cum aş fi anticipat momentul acesta, eu am exclamat: “Galaxia seamănă cu un organism viu care se târăşte prin spaţiu.” Nu ţi se pare că, într-un fel, e deja vie?

Iar Trevize, amintindu-şi acele clipe, se simţi sigur pe sine; Simţi că şi Pelorat va avea un rol important de jucat. Se răsuci precipitat, din dorinţa de a nu mai avea timp să se gândească, să se-ndoiască, să se lase cuprins de nesiguranţă. Puse palmele pe terminalul computerului şi se gândi cu o încordare şi o intensitate pe care nu le mai cunoscuse până atunci.

Luase hotărârea de care atârna soarta întregii Galaxii.