Sfârşitul Eternităţii

CALCULATOR

Când reintră în Secolul 482, pentru prima oară de când plecase să lucreze cu Twissell, Harlan era Tehnician de doi ani. Şi îl găsi aproape de nerecunoscut.

Nu Secolul se schimbase. Ci el.

Doi ani în branşa Tehnicienilor însemnaseră multe. Într-un fel, sentimentul lui de statornicie crescuse. Nu mai trebuia să înveţe o limbă nouă, să se obişnuiască cu stiluri noi de îmbrăcăminte şi cu noi moduri de viaţă la fiecare proiect de Observaţie. Pe de altă parte, simţea în el un fel de retragere. Aproape că uitase acum camaraderia care-l lega de restul specialiştilor din Eternitate.

Mai mult, încerca sentimentul puterii pe care i-o dădea statutul de Tehnician. Ţinea, în vârful degetelor, soarta a milioane de oameni, şi dacă asta îl făcea să umble singur, îi dădea dreptul, de asemenea, să umble cu capul sus.

Aşa că putu să-l privească lung şi rece pe funcţionarul de la Comunicaţii din spatele biroului de la intrarea în 482 şi să se anunţe, cu silabe hotărâte:

— Andrew Harlan, Tehnician, se prezintă la Calculatorul Finge pentru repartizare temporară la Secolul 482, nebăgând în seamă privirea rapidă a omului de vârstă mijlocie pe care-l avea în faţă.

Era ceea ce unii numeau „privirea Tehnician”, o privire iscoditoare, rapidă, involuntară, piezişă la emblema roşu cu roz de pe umărul Tehnicianului, apoi efortul de a nu o mai privi din nou.

Harlan se uită lung la emblema de pe umărul celuilalt. Nu era galbenul pentru Calculator, verdele pentru Proiectantul-de-Vieţi, albastrul Sociologului sau albul Observatorului. Nu era nici culoarea aprinsă a Specialistului. Era doar o dungă albastră pe fond alb. Acest om însemna Comunicaţii, o subramură a întreţinerii, nici măcar Specialist.

Şi avea şi ei „privirea Tehnician”.

Harlan spuse, cu puţină tristeţe:

— Ei, bine?

Omul de la Comunicaţii răspunse repede.

— Îl sun pe Calculatorul Finge, domnule.

Harlan îşi amintea Secolul 482 ca fiind solid şi masiv, acum i se părea însă aproape meschin.

Se obişnuise cu sticla şi porţelanul din 575, cu acea fetişizare a curăţeniei. Se adaptase la o lume albă a limpezimii, punctată ici-colo cu pete pastelate răzleţe.

Vârtejurile greoaie de ghips ale secolului 482, pigmenţii lui murdari, întinderile de metal vopsit erau aproape respingătoare.

Chiar şi Finge părea altul, sub mărimea naturală, parcă. Cu doi ani înainte, Observatorului Harlan toate gesturile lui Finge îi apăruseră funeste şi atotputernice.

Acum, de pe înălţimile semeţe şi însingurate ale statutului de Tehnician, acelaşi om părea patetic şi pierdut. Harlan îl privea cum frunzăreşte un teanc de foi şi se pregăteşte să ridice ochii cu aerul cuiva care începe să creadă că şi-a făcut vizitatorul să aştepte exact intervalul de timp necesar.

Finge venea dintr-un Secol axat-pe-energie, din seria 600. Twissell era cel care îi relatase acest amănunt, care explica multe. Izbucnirile de irascibilitate ale lui Finge puteau fi cu uşurinţă considerate rezultatul nesiguranţei naturale a unui om greoi, obişnuit cu constanţa forţelor de câmp, nemulţumit că are de-a face doar cu materie şubredă. Mersul lui în vârful picioarelor (Harlan îşi aducea bine aminte de pasul felin al lui Finge. Adeseori, ridicând privirea de pe hârtiile lui, îl vedea pe Finge stând în faţa lui, scrutându-l cu privirea fără să-l fi auzit apropiindu-se.), nu mai era ceva viclean şi furişat, ci mai degrabă pasul temător şi şovăielnic al cuiva care trăieşte cu teama constantă, chiar dacă inconştientă, că podeaua va ceda sub greutatea lui.

Harlan gândi, cu o condescendenţă plăcută: „Omul nu s-a prea adaptat la Secţia lui. Re-repartizarea ar fi probabil singurul lucru care l-ar ajuta”.

Finge spuse:

— Salut, Tehnician Harlan!

— Salut, Calculator, răspunse Harlan. Finge reluă:

— Se pare că în cei doi ani de când…

— Doi fizio-ani, îl corectă Harlan.

Finge privi în sus, surprins.

— Doi fizio-ani, desigur.

În Eternitate, Timpul nu era ceea ce se credea despre Timp în Universul celălalt, însă corpurile omeneşti îmbătrâneau şi acest lucru dădea măsura de neevitat a Timpului chiar în absenţa fenomenelor fizice semnificative. Din punct de vedere fiziologic, Timpul trecea şi într-un fizio-an al Eternităţii un om îmbătrânea tot atât cât într-un an obişnuit a! Timpului. Cu toate acestea, nici cel mai pedant Etern nu-şi amintea de această distincţie decât foarte rar. Era prea comod să spui „Ne vedem mâine”, sau „Ţi-am simţit lipsa ieri”, sau „Ne vedem săptămâna viitoare”, ca şi cum ar fi existat un mâine sau un ieri sau o săptămână trecută şi în alt fel decât cel fiziologic. Şi instinctele umane erau satisfăcute, măsurându-se activităţile din Eternitate cu o zi arbitrară de 24 de „fizio-ore”, cu o respectare solemnă a zilei şi a nopţii, a unui azi şi a unui mâine.

Finge reluă:

— În cei doi fizio-ani, de când ai plecat, Secolul 482 a intrat, treptat, într-o criză. Destul de ciudată. Delicată. Aproape fără precedent. Avem acum nevoie de o Observaţie corectă, cum nu am mai avut niciodată înainte.

— Şi vreţi să Observ eu?

— Da. Într-un fel, este o risipă de talent să ceri unui Tehnician să facă o Observaţie, însă Observaţiile tale anterioare erau perfecte din punct de vedere al limpezimii şi clarviziunii. Avem din nou nevoie de aşa ceva. Îţi voi schiţa doar câteva amănunte…

Lui Harlan nu-i fu dat să afle chiar atunci care erau aceste detalii. Finge vorbea, dar uşa se deschise şi Harlan nu-l mai auzi.

Privea, încremenit, la persoana care intrase.

Nu că Harlan nu mai văzuse vreodată o fată în Eternitate.

„Vreodată”, e prea mult spus. Rareori, da, dar nu niciodată.

Dar o fată ca asta! Şi încă în Eternitate!

Harlan văzuse multe femei în trecerile sale prin Timp, însă în Timp ele nu erau pentru el decât nişte obiecte, ca zidurile şi ghidurile, farurile şi darurile, casele şi vasele. Erau fapte de Observat.

În Eternitate o fată era altceva. Şi încă una ca asta!

Era îmbrăcată în stilul înaltei societăţi din 482, ceea ce însemna învelişuri transparente şi cam atât în sus de talie şi pantaloni subţiri, până la genunchi. Aceştia, deşi prea puţin transparenţi, sugerau curbe delicate.

Părul îi era negru şi lucios, căzând până pe umeri, buzele îi erau conturate cu creionul roşu, cea de sus subţire şi cea de jos prea plină, într-o bosumflare exagerată. Pleoapele şi lobii urechilor erau fardate într-un roz pal, iar restul feţei sale tinere (aproape de fetişcană) era de un alb lăptos surprinzător. Pandantive cu pietre preţioase coborau de pe umeri şi zornăiau încetişor când de o parte, când de alta, a pieptului, asupra căruia atrăgeau atenţia.

Se aşeză pe locul ei la un birou din colţul încăperii, ridicând genele doar o dată, ca să-şi treacă privirea umbrită peste chipul lui Harlan.

Când Harlan auzi din nou vocea lui Finge, Calculatorul spunea:

— Le vei avea pe toate într-un raport oficial şi între timp poţi să-ţi preiei vechiul birou şi camera de dormit.

Harlan se trezi că ieşise din birou fără să-şi amintească clar amănuntele retragerii sale. Probabil că ieşise fără să-şi dea seama.

Sentimentul dinlăuntrul lui cel mai uşor de recunoscut era mânia. Pe Timp, nu trebuia să i se permită lui Finge să facă una ca asta. Dăuna moralei. Era o bătaie de joc…

Se opri, descleştă pumnul, îşi desţepeni falca. Să vedem acum!! Paşii îi sunau puternic în propriile urechi şi merse hotărât către Omul de la comunicaţii din spatele biroului.

Acesta ridică ochii, fără să-i întâlnească efectiv privirea, şi spuse, cu prudenţă:

— Da, domnule.

— La un birou din încăperea Calculatorului Finge se află o femeie. E nouă pe aici?

Avusese intenţia să întrebe ca de un fapt divers. Voise să sune ca o întrebare plictisită, indiferentă. În loc de asta, cuvintele răsunară ca două timpane lovite.

Întrebarea însă îl însufleţi pe cel de la Comunicaţii. Privirea din ochii lui se transformă în ceva care-i înrudeşte pe toţi bărbaţii. Îl îngloba chiar şi pe Tehnician, îl învălui ca pe un tovarăş şi spuse:

— Cine, puştoaica? Mamă, Doamne! Dar, totuşi, nu ţi se pare că e făcută ca o latrină într-un câmp de forţe?

Harlan se bâlbâi puţin.

— Tu doar răspunde-mi la întrebare!

Omul îl privi lung şi euforia lui se mai evaporă.

— E nouă. E o Temporală.

— Ce funcţie are aici?

Un zâmbet ascuns se strecură pe faţa funcţionarului şi se prefăcu într-un rânjet lacom.

— E aşa-zisa secretară a şefului, Se numeşte Noÿs Lambent.

— Bine.

Harlan se răsuci pe călcâie şi plecă.

Prima incursiune de Observaţie a lui Harlan în Secolul 482 fu făcută a doua zi, dar nu dură decât 30 de minute. Era, evident, doar o călătorie de orientare, menită să-l pună în contact direct cu Realitatea. A doua zi în Timp o oră şi jumătate, iar a treia zi deloc.

Îşi umplea timpul reluând rapoartele sale originale, reînvăţând propriile-i cunoştinţe, reîmprospătându-şi în minte sistemul lingvistic al timpului, reobişnuindu-se cu tradiţiile locale.

Secolul fusese afectat de o Schimbare de Realitate, însă de una minoră. Un grup politic care se aflase înăuntru era acum Afară, altfel, însă, în societate nu se vedea nici o altă modificare.

Fără să-şi dea prea bine seama, luă obiceiul de a căuta, în vechile sale rapoarte, informaţii asupra aristocraţiei. Cu siguranţă că făcuse Observaţii.

Făcuse, într-adevăr, dar erau foarte impersonale, păstrând o oarecare distanţă. Datele aduse de el priveau aristocraţia ca pe o clasă, nu ca individualităţi distincte.

Desigur că diagramele sale spaţio-temporale nu-i ceruseră şi nici măcar nu-i permiseseră vreodată să examineze aristocraţia din interior. Motivele acestui fapt depăşeau atribuţiile unui Observator. Dar era nemulţumit de sine însuşi că priveşte acum acest domeniu cu curiozitate.

În timpul celor trei zile o zări în treacăt pe fată, pe Noÿs Lambent, de patru ori. Prima oară nu-i văzuse bine decât hainele şi podoabele. Acum observă că era înaltă cam de un metru şaptezeci, cu o jumătate de cap mai scundă decât el, totuşi destul de zveltă şi cu o ţinută destul de dreaptă şi de graţioasă pentru a da impresia că este mai înaltă. Avea mai mulţi ani decât îi dădeai la prima vedere, apropiindu-se probabil de 30, cu siguranţă peste 25.

Era tăcută şi rezervată, şi odată îi zâmbi când trecu pe lângă el pe condor, coborând apoi privirea. Harlan se trase într-o parte ca să evite să o atingă, apoi îşi urmă drumul furios.

La sfârşitul celei de-a treia zile, Harlan începea să simtă că datoria lui de Etern nu îi permitea să acţioneze decât într-un singur fel. Fără îndoială că, pentru ea, situaţia era agreabilă. Desigur că Finge nu ieşea din litera legii. Însă indiscreţia lui în această privinţă, nepăsarea lui, contraziceau cu siguranţă spiritul legii şi aici trebuia intervenit.

Harlan hotărî că, la urma urmei, nu era om în Eternitate pe care să-l antipatizeze atât de mult ca pe Finge. Circumstanţele atenuante pe care i le găsise cu numai câteva zile înainte dispăruseră.

În dimineaţa celei de-a patra zile, Harlan ceru şi obţinu permisiunea de a-l vedea pe Finge între patru ochi. Pătrunse în birou cu pas hotărât şi, spre propria lui surpriză, intră imediat în subiect.

— Calculator Finge, propun ca domnişoara Lambent să fie trimisă înapoi în Timp.

Ochii lui Finge se îngustară. Îi arătă un scaun, îşi puse degetele împletite sub bărbia moale, rotundă şi lăsă să i se vadă câţiva dinţi.

— Ia loc. Ia loc. Găseşti că domnişoara Lambent este incompetentă? Necorespunzătoare?

— În privinţa incompetenţei şi inadecvării ei, Calculator, nu mă pot pronunţa. Depinde de sarcinile care i se dau şi eu nu i-am dat nici una. Dar trebuie să vă daţi seama că dăunează moralei acestei Secţii.

Finge îl privi lung şi distant, ca şi cum mintea lui de calculator cântărea noţiuni abstracte inaccesibile unui Etern de rând.

— În ce fel dăunează moralei, Tehnician?

— Nu văd de ce mă întrebaţi, replică Harlan, din ce în ce mai furios. Costumul ei este exhibiţionist. Şi…

— Stai, stai. Stai puţin, Harlan. Ai fost Observator al acestui Secol. Ştii că hainele ei sunt costumul standard pentru 482.

— În anturajul ei, în mediul ei cultural, n-aş fi avut nimic de zis, cu toate că pot susţine sus şi tare că hainele ei sunt prea mult chiar şi pentru Secolul 482. Daţi-mi voie să fac aprecierea asta. Aici, în Eternitate, o persoană ca ea este cu siguranţă nelalocul ei.

Finge dădu încet din cap. De fapt, părea să se distreze. Harlan înlemni, iar Finge răspunse:

— Ea se află aici cu un scop bine delimitat. Îndeplineşte un rol esenţial. Doar temporar. Deocamdată încearcă s-o suporţi.

Maxilarele lui Harlan tremurau. Protestase şi fusese pus la punct. La naiba cu prudenţa. O să vorbească pe şleau.

— Îmi pot imagina care este „rolul esenţial” al acestei femei. Nu vi se va permite să o păstraţi chiar aşa, în văzul lumii.

Se întoarse, ţeapăn, şi se îndreptă spre uşă. Vocea lui Finge îl opri.

— Tehnician, spuse el, poate legăturile tale cu Twissell ţi-au format o noţiune falsă despre propria ta importanţă. Corecteaz-o! Şi până atunci spune-mi, Tehnician, ai avut vreodată o… (ezită, părând să-şi caute cuvintele)… prietenă?

Cu o precizie elaborată şi insultătoare, întors cu spatele, Harlan cită:

— Pentru a evita orice complicaţie sentimentală cu cineva din Timp, Eternul nu are voie să se căsătorească. Pentru a evita orice complicaţii sentimentale legate de familie, Eternul nu trebuie să aibă copii.

Calculatorul interveni grav:

— Nu te-am întrebat despre căsătorie sau copii.

Harlan cită mai departe:

— Pot fi stabilite legături temporare cu un Temporal numai după o solicitare la Comisia Centrală de Planificare a Consiliului Atottemporal, pentru o Proiectare a Vieţii Temporalului în cauză. Legăturile pot fi dirijate ulterior numai în concordanţă cu cerinţele unei cartografieri spaţio-temporale specifice.

— Foarte adevărat. Ai solicitat vreodată o legătură temporară, Tehnician?

— Nu, Calculator.

— Ai intenţia s-o faci?

— Nu, Calculator.

— Poate că ar trebui. Ţi-ar mai deschide orizontul. Ai deveni mai puţin preocupat de amănuntele costumului unei femei, mai puţin deranjat de relaţiile ei personale posibile cu alţi Eterni.

Harlan plecă. De mânie, îi pierise şi vocea.

Descoperi că îi este aproape imposibil să-şi facă incursiunile zilnice în Secolul 482 (cea mai lungă durată neîntreruptă a unei călătorii rămăsese sub 2 ore).

Era indispus şi ştia şi de ce. Finge! Finge şi sfatul lui vulgar despre legăturile cu Temporalii.

Legături existau. Toată lumea ştia. Eternitatea fusese întotdeauna conştientă de necesitatea unui compromis cu dorinţele umane (lui Harlan această expresie îi provoca un fior de repulsie), însă restricţiile impuse în alegerea femeii făceau din acest compromis orice în afară de ceva neîngrădit, generos. Şi cei care aveau norocul să fie găsiţi corespunzători pentru un astfel de aranjament aveau datoria să păstreze o discreţie absolută, din decenţă şi din respect pentru majoritate.

Prin clasele inferioare de Eterni, mai ales în rândul celor de la Serviciul de întreţinere, circulau întotdeauna zvonuri (pline pe jumătate de speranţă, pe jumătate de invidie) despre femei importate, cu statut mai mult sau mai puţin permanent, pentru motive evidente. Întotdeauna zvonurile îi numeau pe Calculatori şi pe Proiectanţii-de-Vieţi ca fiind grupurile beneficiare. Ei şi numai ei puteau decide care femei puteau fi sustrase din Timp fără pericolul unei Schimbări de Realitate semnificativă.

Mai puţin senzaţionale (şi deci bârfa nu se prea ocupa de ele) erau relatările despre funcţionarii Temporali pe care fiecare Secţie îi angaja, pentru o perioadă (atunci când le permiteau analizele spaţio-temporale), pentru a îndeplini sarcinile plicticoase ca gătitul, făcutul curăţeniei şi muncile mai grele.

Însă o Temporală şi încă o astfel de Temporală, angajată ca „secretară”, nu putea însemna decât că Finge dădea cu tifla idealurilor care făceau din Eternitate ceea ce era.

Indiferent de faptele de viaţă, cărora oamenii practici ai Eternităţii trebuiau să le dea o ascultare formală, rămânea adevărat că Eternul ideal era un om devotat, trăind pentru misiunea pe care o avea de îndeplinit, pentru îmbunătăţirea Realităţii şi mărirea fondului de fericire umană. Lui Harlan îi plăcea să creadă că Eternitatea seamănă cu mănăstirile din timpurile Primitive.

În noaptea aceea visa că vorbea cu Twissell despre această problemă şi că Twissell, Eternul ideal, îi împărtăşea dezgustul. Visă un Finge dărâmat, retrogradat. Se visă pe sine însuşi cu emblema galbenă de Calculator, instituind un regim nou în Secolul 482, dându-i cu mărinimie lui Finge o altă slujbă în Serviciul de întreţinere. Twissell stătea lângă el, zâmbind cu admiraţie, în timp ce el elabora o nouă diagramă organizaţională, corectă, ordonată, fondată şi îi spunea lui Noÿs Lambent să împartă cópii.

Însă Noÿs Lambent era goală şi Harlan se trezi, tremurând şi ruşinat.

Într-o zi o întâlni pe coridor şi se trase în lături, privind în altă parte, ca să o lase să plece.

Însă ea rămase locului, privindu-l, până când el trebui să-şi ridice ochii şi să-i întâlnească pe ai ei. Era plină de culoare şi de viaţă şi Harlan îi simţea parfumul uşor.

— Sunteţi Tehnicianul Harlan, nu-i aşa?

Primul lui impuls fu să o repeadă, să-şi urmeze drumul cu forţa, dar, la urma urmei, îşi spuse, ea nu avea de fapt nici o vină. În plus, să treacă pe lângă ea acum ar însemna să o atingă.

Aşa că încuviinţă scurt din cap.

— Mi s-a spus că sunteţi expert în problemele Timpului nostru.

— L-am vizitat.

— Mi-ar face mare plăcere să vorbim despre asta într-o zi.

— Sunt ocupat, Nu cred că voi avea timp.

— Dar, domnule Harlan, desigur că vă puteţi găsi puţin timp într-o zi.

Şi îi zâmbi.

Harlan spuse, într-o şoaptă disperată:

— Vreţi să treceţi, vă rog? Sau să-mi faceţi loc să trec eu? Vă rog!

Ea îşi schimbă locul cu o legănare a şoldurilor care aduse sângele lui plin de murmur până în obrajii care îi ardeau. Era furios pe ea pentru că-l făcuse să se simtă stingherit, furios pe el însuşi că fusese stânjenit şi furios şi mai mult decât orice, pentru motive confuze, pe Finge.

La sfârşitul a două săptămâni, Finge îl chemă la el. Pe biroul lui se afla o foaie perforată de hârtie subţire, a cărei lungime şi complexitate îi spuseră imediat lui Harlan că nu se referea nicidecum la o călătorie de o jumătate de oră în Timp.

— Vrei să iei loc, Harlan, şi să examinezi aceasta chiar acum? Nu, nu cu privirea. Foloseşte-te de aparat.

Harlan ridică nişte pleoape indiferente şi introduse foiţa cu grijă în fanta aparatului de analizat de pe biroul lui Finge. Aceasta alunecă încet în interiorul mecanismului şi, pe măsură ce intra, schema perforaţiilor era tradusă în cuvinte care apăreau pe dreptunghiul de un alb lăptos al monitorului.

Undeva, pe la jumătate, mâna lui Harlan se ridică brusc şi deconecta aparatul. Smulse foiţa cu o violenţă care îi rupse structura celulară rezistentă.

Finge reacţionă calm.

— Mai am un exemplar.

Însă Harlan ţinea rămăşiţele între degetul mare şi arătător ca şi cum s-ar fi aşteptat să explodeze.

— Calculator Finge, aici este o greşeală la mijloc. Cu siguranţă că nu pot fi pus să folosesc casa acestei femei ca bază pentru o incursiune în timp de aproape o săptămână.

Calculatorul strânse din buze.

— De ce nu, dacă acestea sunt cerinţele spaţio-temporale, Dacă există vreo problemă personală între dumneata şi domnişoara Lam…

— Nici o problemă personală, îl întrerupse Harlan cu aprindere.

— Oricum, o problemă este. În aceste condiţii, voi merge până la a-ţi explica anumite aspecte ale problemei Observaţionale. Desigur însă că această situaţie nu trebuie luată drept crearea unui precedent.

Harlan rămăsese încremenit. Gândea intens şi repede. În mod normal, orgoliul profesional l-ar fi constrâns să respingă orice explicaţie. Un Observator, sau un Tehnician în acest caz, îşi făcea treaba fără să discute. Şi, de obicei, un Calculator nici nu se gândea vreodată să dea o explicaţie.

Aici, totuşi, era ceva neobişnuit. Harlan se plânsese la adresa fetei, aşa-zisa secretară. Finge se temea ca reclamaţia să nu ajungă mai departe, („Cel ce-are vina a fugi se-ncumetă când nimeni pe urmele lui nu se-avântă”, gândi Harlan cu o sumbră satisfacţie şi încercă să-şi amintească unde citise această frază.)

Deci strategia lui Finge era limpede. Plasându-l pe Harlan în locuinţa Femeii, ar fi fost gata să răspundă cu contraacuzaţii dacă lucrurile ajungeau mai departe. Valoarea lui Harlan ca martor împotriva lui ar fi distrusă.

Şi, desigur, trebuie să aibă vreo explicaţie plauzibilă pentru trimiterea lui Harlan într-un loc ca acesta, şi urma să i-o expună. Harlan îl ascultă cu un dispreţ abia ascuns.

Finge începu:

— Precum ştii, diversele Secole sunt conştiente de existenţa Eternităţii. Ştiu că noi supraveghem comerţul Intertemporal. Ei cred că aceasta este atribuţia noastră esenţială, ceea ce nu e rău. Bănuiesc vag că mai avem şi rolul de a feri omenirea de catastrofe. Aceasta este mai mult o superstiţie, dar este mai mult sau mai puţin corect şi nici asta nu-i rău. Noi dăm generaţiilor imaginea unei paternităţi masificate şi un anumit sentiment de securitate. Îţi dai seama, nu-i aşa?

„Mă crede încă un Novice?”, gândi Harlan. Însă dădu scurt din cap.

Finge continuă.

— Există anumite lucruri, totuşi, pe care nu trebuie să le ştie. Primul dintre ele, desigur, este modul în care modificăm Realitatea atunci când este necesar. Nesiguranţa pe care cunoaşterea acestui fapt ar declanşa-o ar fi foarte dăunătoare. Este întotdeauna necesar să înlăturăm din realitate orice factor care le-ar putea furniza asemenea cunoştinţe şi până acum nu am avut probleme în această privinţă. Totuşi, mai există întotdeauna şi alte păreri despre Eternitate, care se ivesc din când în când într-un Secol sau altul. De obicei, părerile periculoase sunt cele care se concentrează în special în păturile conducătoare ale unei epoci. Clasele care au mai mult contact cu noi şi, în acelaşi timp, au în mână importantul element numit opinie publică.

Finge se opri, ca şi cum ar fi aşteptat ca Harlan să facă vreun comentariu sau să întrebe ceva. Harlan nu făcu nici una, nici alta.

Reluă:

— Încă de la Schimbarea de Realitate 433-486, cu Numărul de Serie F-2, care a avut loc acum aproape un an… un fizio-an, au apărut indicii că în Realitate s-a strecurat din nou o astfel de părere nedorită. Am tras numai anumite concluzii despre natura acestei păreri şi le-am prezentat Consiliului Atottemporal. Consiliul ezită să le accepte, deoarece ele depind de realizarea unui substitut, în cadrul Schemei de Calculare, de o posibilitate extrem de mică. Înainte de a acţiona după recomandările mele, ei insistă să aibă o confirmare prin Observare directă. Este o misiune foarte delicată, iată de ce eu te-am chemat înapoi şi Calculatorul Twissell a îngăduit să fii chemat. Alt lucru pe care l-am făcut a fost să localizez o membră a aristocraţiei Timpului, care s-a gândit că ar fi palpitant sau captivant să lucreze în Eternitate. Am luat-o în biroul meu şi am ţinut-o sub o observaţie strictă ca să-mi dau seama dacă este corespunzătoare pentru scopul urmărit de noi…

Harlan gândi:

— Observaţie strictă! Da!

Din nou mânia se concentra mai degrabă asupra lui Finge decât asupra femeii. Finge mai vorbea încă.

— După toate baremurile, este corespunzătoare. Acum o vom trimite înapoi în timpul ei. Folosind locuinţa ei ca bază, vei putea studia viaţa socială a mediului ei. Înţelegi acum motivul pentru care am adus fata aici şi motivul pentru care socotesc necesară prezenţa ta în casa ei?

Harlan răspunse, cu o ironie aproape vizibilă:

— Vă asigur că înţeleg foarte bine.

— Atunci vei accepta această misiune.

Harlan plecă cu focul luptei arzându-i în piept. Finge nu va fi mai şiret decât el. El nu se va face de râs.

Cu siguranţă că acest foc al bătăliei, că hotărârea de a fi mai viclean decât Finge erau motivele care îl făcură să simtă nerăbdare, aproape exaltare la gândul viitoarei sale călătorii în Secolul 482.

Atât şi nimic altceva.