17. Încheierea unui proiect

Baley îşi privi ceasul aproape cu detaşare. Era 21:45. Peste două ore şi un sfert avea să fie miezul nopţii. Era în picioare de la şase dimineaţa, iar tensiunea nu-l mai părăsise de două zile şi jumătate. Sentimentul vag de irealitate se infiltra peste tot.

Se strădui să-şi menţină glasul inexpresiv şi căută prin buzunare pipa şi tabachera micuţă în care-şi păstra preţioasele fărâme de tutun.

— Despre ce-i vorba, Daneel? întrebă el.

— Nu înţelegi? Nu este evident?

— Nu înţeleg, răspunse răbdător detectivul. Nu este evident.

— Noi ne aflăm aici — şi prin noi, mă refer la oamenii noştri din Oraşul Spaţial — pentru a sfărâma cochilia care înconjoară Pământul şi pentru a-i sili pe pământeni să înceapă o nouă expansiune şi colonizare.

— Ştiu asta. Te rog, nu mai detalia aspectul.

— Trebuie să o fac, deoarece este esenţial. Dacă am solicitat cu insistenţă pedepsirea asasinării doctorului Sarton, nu am făcut-o pentru că în felul acela ne-am fi aşteptat să îl reînviem pe dr. Sarton, ci doar pentru că, dacă nu am fi procedat aşa, am fi consolidat poziţia politicienilor de pe planetele noastre de baştină care se opun înseşi ideii de Oraş Spaţial.

— Acum însă, izbucni brusc Baley, spui că vă pregătiţi să plecaţi acasă în urma propriei voastre decizii. De ce? Pentru Dumnezeu, de ce? Răspunsul la cazul Sarton este aproape. Trebuie să fie aproape, altfel nu ar exista strădaniile acestea de a mă înlătura de la conducerea anchetei. Am senzaţia că deţin toate faptele de care am nevoie pentru a deduce răspunsul. Trebuie să fie aici pe undeva! (Se lovi energic în frunte cu încheieturile degetelor.) O frază l-ar putea scoate la lumină. Un cuvânt…

Strânse pleoapele cu violenţă, ca şi cum gelatina opacă şi tremurătoare din ultimele şaizeci de ore ar fi fost într-adevăr pe punctul de a se limpezi şi a deveni transparentă. Dar nu se întâmpla aşa. Continua să fie de netrecut cu vederea.

Detectivul inspiră profund şi se simţi ruşinat. Îşi afişa slăbiciunea în faţa unei maşini lipsite de simţire şi neimpresionabile, care putea doar să-l privească în tăcere.

— Nu contează asta, mormăi el răguşit. De ce pleacă spaţialii?

— Proiectul nostru s-a încheiat, răspunse robotul. Suntem convinşi că pământenii vor coloniza alte planete.

— Aţi devenit aşadar optimişti?

Baley trase primul fum de tutun liniştitor şi simţi că-şi stăpâneşte mai bine emoţiile.

— Eu am devenit. De mult timp, noi, cei din Oraşul Spaţial, am căutat să schimbăm Pământul prin modificarea economiei sale. Am încercat să introducem propria noastră cultură C/Fe. Guvernul vostru planetar şi diversele forme de conducere ale Oraşelor au cooperat cu noi, fiindcă era convenabil să o facă. Cu toate acestea, după douăzeci şi cinci de ani am ajuns la concluzia că eşuasem. Cu cât ne străduiam mai tare, cu atât partidul opozant al medievaliştilor devenea mai puternic.

— Ştiu toate astea, încuviinţă Baley apoi îşi zise: „Zadarnic! îmi va spune totul în modul lui specific, ca un automat de înregistrare.”

În gând, zbieră spre R. Daneel: „Maşină ce eşti!”

— Dr. Sarton, continuă imperturbabil R. Daneel, a fost primul care a emis teoria conform căreia ar trebui să ne schimbăm tactica. Trebuie mai întâi să găsim un segment al populaţiei Pământului care să dorească ceea ce dorim noi sau care să poată fi convins în această direcţie. Prin încurajarea şi ajutorul acordat persoanelor respective, am putea transforma mişcarea într-una nativă, nu venită din exterior. Dificultatea o constituia găsirea elementului nativ cel mai adecvat pentru scopurile noastre. Tu însuţi, Elijah, ai fost un experiment interesant.

— Eu? Eu? Ce vrei să spui?

— Ne-am bucurat că ai fost recomandat de comisarul Enderby. Pe baza profilului tău psihic, am apreciat că eşti un specimen util, iar cerebro-analiza, proces pe care l-am aplicat asupra ta imediat ce ne-am întâlnit, mi-a confirmat estimarea respectivă. Elijah, tu eşti un om practic. Nu îţi pierzi vremea, meditând romantic asupra trecutului Pământului, în ciuda interesului tău sănătos faţă de acesta. Pe de altă parte, nici nu îmbrăţişezi cu încăpăţânare cultura de tip Oraş a Pământului actual. Am considerat că oamenii ca tine sunt cei care i-ar putea conduce din nou pe pământeni spre stele. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care dr. Fastolfe a fost nerăbdător să te vadă ieri dimineaţă.

În acelaşi timp, spiritul tău practic era stânjenitor de intens. Refuzai să înţelegi că slujirea fanatică a unui ideal, chiar dacă ar fi fost vorba despre un ideal fals, ar putea determina un individ să acţioneze cu totul diferit faţă de capacităţile sale obişnuite, de exemplu să traverseze noaptea ţinutul din exteriorul Oraşului, pentru a ucide pe cineva pe care îl consideră un duşman înverşunat al cauzei sale. De aceea nu ne-a surprins prea mult că ai fost destul de încăpăţânat şi îndrăzneţ pentru a încerca să dovedeşti că asasinatul era o înşelătorie. Într-un fel, reacţia aceasta a dovedit că erai omul pe care îl doream pentru experimentul nostru.

— Pentru numele lui Dumnezeu, despre ce experiment este vorba? lovi Baley cu pumnul în masă.

— Experimentul prin care să te convingem că răspunsul la toate problemele Pământului îl constituie colonizarea.

— Ei bine, în privinţa asta trebuie să recunosc — m-aţi convins.

— Da, sub influenţa narcoticului cuvenit.

Dinţii lui Baley se descleştară de pe muştiuc şi detectivul prinse în ultima clipă pipa care îi căzu din gură. Revăzu cu ochii minţii scena din domul Oraşului Spaţial. Revenirea sa treptată la conştiinţă după şocul cauzat de aflarea faptului că R. Daneel era totuşi un robot… degetele blânde ale acestuia ciupindu-i uşor pielea braţului… aşchia subcutanată întrezărindu-se întunecat sub epidermă şi apoi dizolvându-se.

— Ce era în aşchia subcutanată? întrebă el înecându-se.

— Nimic care să te alarmeze, Elijah. Un narcotic slab, menit să îţi sporească receptivitatea mentală.

— De aceea eram în stare să cred orice mi-aţi fi spus. Aşa este?

— Nu tocmai. Nu ai fi crezut nimic care ar fi fost străin şablonului tău de gândire fundamental. De fapt, rezultatele experimentului au fost dezamăgitoare. Dr. Fastolfe sperase că vei deveni un susţinător fanatic al ideii şi i te vei dedica în exclusivitate. Tu însă ai aprobat-o mai degrabă distant, şi nimic mai mult. Spiritul tău practic bloca orice dezvoltare ulterioară. În felul acela am înţeles că singura noastră speranţă o reprezentau indivizii romantici, dar, din nefericire, aceştia erau cu toţii medievalişti — reali sau potenţiali.

Baley se simţi absurd de mândru de sine, mulţumit de caracterul său încăpăţânat şi fericit că-i dezamăgise pe spaţiali. N-aveau decât să experimenteze cu alţii.

— Aşa că acum, rânji el larg, aţi abandonat şi vă-ntoarceţi pe planetele voastre?

— Nu, nici vorbă. Cu câteva clipe în urmă, am spus că am fost convinşi că pământenii vor coloniza alte planete. Tu ne-ai oferit răspunsul.

Eu vi l-am oferit? Cum?

— I-ai vorbit lui Francis Clousarr despre avantajele colonizării. După aprecierea mea, ai vorbit destul de înfocat. Cel puţin experimentul nostru asupra ta a avut acest rezultat. Iar proprietăţile cerebro-analitice ale lui Clousarr s-au modificat. Desigur, foarte discret, dar s-au modificat.

— Adică l-am convins că am dreptate? Nu cred aşa ceva!

— Nu, convingerea nu este nici simplă, nici instantanee, dar modificările cerebro-analitice au demonstrat conclusiv că minţile medievaliştilor sunt deschise faţă de genul acela de persuasiune. Eu însumi am continuat experimentările. Când am părăsit oraşul enzimelor, pe baza schimbărilor de natură cerebrală ale lui Clousarr am bănuit ce se întâmplase între voi doi şi am făcut propunerea unei şcoli pentru emigranţi ca modalitate de asigurare a viitorului copiilor săi. El a respins-o, dar, din nou, aura i s-a modificat şi mi s-a părut destul de evident că acesta este unghiul optim de abordare.

R. Daneel tăcu câteva clipe, apoi continuă:

— Aşa-numitul medievalism dovedeşte dorinţă de pionierat. Desigur, direcţia în care se manifestă dorinţa aceasta este chiar Pământul, care se află cel mai aproape şi deţine precedentul unui trecut măreţ. Însă perspectiva altor planete este oarecum similară şi romanticii se pot reorienta cu uşurinţă, la fel cum Clousarr a simţit atracţia respectivă în urma prelegerii tale.

După cum poţi vedea, noi, cei din Oraşul Spaţial, obţinusem deja succesul fără să o fi ştiut. Factorul de instabilitate îl reprezentam noi înşine, nu ceea ce încercasem să implementăm. Noi am fost cei care am determinat cristalizarea în medievalism a impulsurilor romantice ale pământenilor şi am amorsat organizarea lor. La urma urmelor, medievaliştii sunt cei care doresc să distrugă obiceiurile actuale, nu funcţionarii din Oraşe, care au cel mai mult de câştigat din păstrarea situaţiei existente. Dacă părăsim Oraşele acum, dacă nu îi irităm pe medievalişti prin prezenţa noastră permanentă, astfel încât să se dedice Pământului şi numai Pământului, fără putinţă de a mai fi deturnaţi, dacă lăsăm în urmă câţiva indivizi obscuri sau nişte roboţi ca mine, care, împreună cu pământenii simpatizanţi, ca tine, pot înfiinţa şcolile pentru emigranţi despre care vorbeam, medievaliştii îşi vor întoarce în cele din urmă privirea şi în afara Pământului. Ei vor avea nevoie de roboţi şi fie îi vor obţine de la noi, fie îi vor construi singuri. Vor dezvolta o cultură C/Fe care va fi adecvată pentru ei.

Fusese un discurs lung pentru R. Daneel. Probabil că-şi dăduse el însuşi seama de acest lucru, deoarece, după altă pauză, rosti:

— Ţi-am spus toate acestea pentru a îţi explica de ce este necesar să acţionăm într-o modalitate care ţi-ar putea pricinui un rău.

Baley se gândi cu amărăciune: „Robotul n-are voie să pricinuiască vreun rău omului, decât dacă se poate gândi la un mod prin care să demonstreze că totul este spre binele final al omenirii.”

— O clipă, spuse el, dă-mi voie să te întreb un lucru concret. Veţi reveni pe planetele voastre şi veţi anunţa că un pământean a ucis un spaţial, dar n-a fost pedepsit. Lumile Exterioare vor solicita o compensaţie din partea Pământului şi, te avertizez, Pământul nu mai are chef de un asemenea tratament. Vor urma conflicte.

— Nu sunt sigur că aşa se vor petrece lucrurile, Elijah. Acele elemente de pe planetele noastre care ar fi cele mai interesate să exercite presiuni pentru obţinerea de compensaţii vor fi de asemenea cele mai interesate să vadă desfiinţarea Oraşului Spaţial. Putem foarte uşor să oferim desfiinţarea ca monedă de schimb pentru renunţarea la compensaţii. Oricum, aşa intenţionăm să procedăm. Pământul va fi lăsat în pace.

Cu glasul răguşit de disperare, Baley interveni:

— Şi cum rămâne cu mine? Comisarul va închide imediat dosarul Sarton, dacă aşa doreşte Oraşul Spaţial, dar ancheta cazului R. Sammy va trebui să continue, deoarece implică persoane din cadrul Departamentului. Dintr-o clipă în alta, poate să vină cu un maldăr de dovezi împotriva mea. O ştiu! Totul este aranjat. Voi fi declasificat, Daneel. Mai este apoi vorba despre Jessie. Va fi stigmatizată drept conspirator. Apoi Bentley…

— Elijah, zise R. Daneel, nu trebuie să crezi că nu înţeleg poziţia în care te afli. Pentru slujirea binelui omenirii, nedreptăţile minore trebuie tolerate. Dr. Sarton avea o soţie, doi copii, părinţi, o soră, prieteni. Toţi aceştia îi vor deplânge moartea şi vor fi întristaţi la gândul că ucigaşul lui nu a fost descoperit şi pedepsit.

— Atunci de ce nu rămâneţi, ca să-l găsiţi?

— Nu mai este necesar.

— De ce nu recunoşti, începu Baley cu amărăciune, că toată ancheta a fost un pretext de a ne studia în condiţii fireşti de existenţă? Nu v-a păsat nici o clipă cine l-a ucis pe Sarton.

— Ne-ar fi plăcut să aflăm adevărul, răspunse imperturbabil R. Daneel, dar nu ne-am autoamăgit nici o clipă cu privire la ce ar fi mai important: un individ sau întreaga omenire. Continuarea anchetei ar implica intervenţia într-o situaţie pe care, acum, o considerăm satisfăcătoare. Nu putem prevedea ce prejudicii am putea cauza.

— Vrei să spui că ucigaşul s-ar putea dovedi un medievalist de frunte, iar spaţialii nu mai doresc în clipa de faţă să acţioneze într-un mod care să-i irite pe noii lor prieteni?

— Nu este tocmai felul în care aş fi prezentat eu circumstanţele, dar exprimarea ta nu este lipsită de adevăr.

— Unde-i circuitul tău justiţiar, Daneel? Asta ţi se pare dreptate?

— Există diverse grade de dreptate, Elijah. Atunci când un grad mic este incompatibil cu altul mai mare, cel mic trebuie să cedeze.

Mintea lui Baley cerceta cu disperare logica de nezdruncinat a creierului pozitronic al lui R. Daneel, căutând o fisură, o slăbiciune.

— Tu nu încerci o curiozitate personală, Daneel? îl întrebă. Te-ai autointitulat „detectiv”. Ştii ce implică asta? îţi dai seama că o investigaţie înseamnă mai mult decât o muncă de rutină? Este o provocare! Mintea ta se duelează cu mintea criminalului. Este o înfruntare între intelecte. Poţi să abandonezi lupta şi să te recunoşti înfrânt?

— Da, în cazul în care continuarea luptei nu slujeşte nici unui scop meritoriu.

— Şi n-ai simţi nici un sentiment de pierdere? De nedumerire? Nu există nici cel mai mic grăunte de insatisfacţie? De curiozitate frustrată?

Speranţele lui Baley, care şi aşa nu fuseseră foarte mari, se destrămau pe măsură ce vorbea. Repetarea cuvântului „curiozitate” îi readuse în minte propriile sale remarci adresate lui Francis Clousarr, cu patru ore în urmă. Atunci ştiuse foarte bine care erau calităţile ce deosebeau un om de o maşină. Curiozitatea fusese una dintre ele. O pisicuţă de şase săptămâni este curioasă, dar cum poate fi curioasă o maşină, chiar dacă este atât de umanoidă?

R. Daneel se făcu ecoul acelor gânduri, spunând:

— La ce te referi prin „curiozitate”? Detectivul se strădui să fie cât mai exact.

— Curiozitatea este termenul pe care-l atribuim dorinţei de extindere a cunoaşterii.

— O asemenea dorinţă există şi în mine, atunci când extinderea cunoaşterii este necesară pentru efectuarea unei sarcini specifice.

— Da, încuviinţă Baley sarcastic, de pildă atunci când pui întrebări despre lentilele de contact ale lui Bentley, pentru a afla mai multe despre obiceiurile neobişnuite ale pământenilor.

— Exact, aprobă R. Daneel fără a dovedi că sesizase sarcasmul. Pe de altă parte însă, extinderea lipsită de sens a cunoaşterii, pe care cred că o defineşti de fapt prin „curiozitate”, este pur şi simplu ineficientă. Eu am fost proiectat pentru a evita ineficienţa.

Şi tocmai atunci „fraza” pe care o aşteptase sosi pentru Elijah Baley, iar gelatina opacă se cutremură, se decantă şi se transformă într-o transparenţă luminoasă.

În timp ce robotul vorbea, gura detectivului se deschise şi rămase căscată.

Era imposibil ca totul să-i fi apărut brusc şi pe deplin dezvoltat în minte. Lucrurile nu merg în felul acesta. Undeva, adânc în subconştientul său, Baley construise un eşafodaj, atent şi detaliat, dar incomplet din cauza unei singure incompatibilităţi. O incompatibilitate peste care nu putea sări, pe sub care nu se putea strecura şi pe care nici n-o putea ocoli. Atâta timp cât incompatibilitatea aceea exista, cazul rămânea îngropat sub gândurile sale, dincolo de posibilitatea de sondare a conştientului.

Dar fraza sosise, incompatibilitatea dispăruse şi soluţia cazului i se dezvăluise.

***

Strălucirea fulgerului mental păru să-l fi stimulat extrem de puternic pe Baley. Înţelesese cel puţin care trebuia să fie slăbiciunea lui R. Daneel, slăbiciunea oricărei maşinării gânditoare. Plin de speranţă, febril, îşi spuse: „Trebuie să judece literal, fără interpretare.”

— În cazul acesta, rosti el cu glas tare, proiectul Oraşului Spaţial se încheie azi şi, o dată cu el, cazul Sarton. Aşa este?

— Aceasta este decizia oamenilor noştri din Oraşul Spaţial, încuviinţă R. Daneel calm.

— Dar ziua de azi nu s-a sfârşit deocamdată. (Baley îşi privi ceasul. Era 22:30.) Până la miezul nopţii mai este o oră şi jumătate.

R. Daneel nu replică nimic. Păru să cadă pe gânduri.

— De aceea, urmă repede Baley, proiectul continuă. Eşti partenerul meu şi investigaţia îşi urmează cursul. (În graba lui, devenise aproape telegrafic.) Să procedăm ca şi până acum. Lasă-mă să lucrez. Nu le va pricinui nici un rău alor tăi. Vor avea numai de câştigat. Îţi dau cuvântul. Dacă apreciezi că pricinuiesc un rău, opreşte-mă. Nu-ţi cer decât o oră şi jumătate.

— Ceea ce spui este corect, rosti R. Daneel. Ziua de azi nu s-a terminat încă. Nu m-am gândit la asta, partenere Elijah.

Redevenit „partenerul Elijah”, Baley surâse larg şi vorbi:

— Dacă ţin bine minte, când am fost în Oraşul Spaţial, Fastolfe a pomenit despre un film făcut la locul crimei.

— Aşa este, aprobă R. Daneel.

— Poţi obţine o copie a filmului?

— Da, partenere Elijah.

— Acum, pe loc? Instantaneu?

— În zece minute, dacă pot utiliza transmiţătorul Departamentului.

Procesul dură mai puţin de zece minute. Baley privi cubul micuţ de aluminiu pe care-l ţinea în palmă şi simţi un fior. În interiorul cubuleţului aceluia, forţele subtile transmise din Oraşul Spaţial fixaseră un şablon atomic bine determinat.

În clipa aceea, Enderby apăru în prag. Îl zări pe Baley şi neliniştea îi dispăru de pe chipul rotund, lăsând în urmă altă expresie, de furtună ameninţătoare.

— Măi să fie, Lije, vorbi el cu glas nesigur, dar ştiu că-ţi place să mănânci pe îndelete.

— Eram frânt de oboseală, comisare. Scuză-mă dacă te-am întârziat.

— Pe mine nu m-ar fi deranjat, dar… Ar fi mai bine să vii la mine în cabinet.

Ochii lui Baley fulgerară scurt spre R. Daneel, însă nu primiră nici un răspuns. Împreună ieşiră din sala de mese.

Julius Enderby se plimba agitat prin faţa biroului său, înainte şi înapoi, înainte şi înapoi. Baley îl privea, departe de a se simţi el însuşi relaxat. Ocazional, trăgea cu ochiul spre ceas.

22:45.

Comisarul îşi ridică ochelarii pe frunte şi-şi frecă ochii cu degetul mare şi arătătorul. Apăsarea energică înroşi pielea din jurul orbitelor, după care Enderby îşi coborî ochelarii la loc şi clipi spre Baley dinapoia lentilelor.

— Lije, vorbi el brusc, când ai fost ultima dată în centrala atomoelectrică Williamsburg?

— Ieri, după ce am plecat de la birou, răspunse Baley. Apreciez că era ora 18, sau la scurt timp după aceea.

Comisarul clătină din cap.

— De ce nu mi-ai spus până acum?

— Intenţionam s-o fac, dar încă n-am apucat să completez declaraţia oficială.

— Ce căutai acolo?

— Am traversat centrala, în drum spre garsoniera temporară.

Comisarul se opri brusc în faţa lui.

— Nu-i o explicaţie prea grozavă, Lije. Nimeni nu traversează o centrală atomoelectrică în drum spre altă destinaţie.

Baley strânse din umeri. Nu avea nici un rost să relateze episodul cu medievaliştii urmăritori şi cu goana pe benzi. Cel puţin, nu deocamdată.

— Dacă încerci să faci la aluzie la faptul că am avut ocazia de a pune mâna pe pulverizatorul alfa care l-a dezactivat pe R. Sammy, spuse el, îţi voi reaminti că am fost însoţit de Daneel, care poate depune mărturie că am trecut prin centrală fără să ne oprim şi că la ieşire nu aveam asupra mea nici un pulverizator.

Foarte încet, comisarul se aşeză pe scaun. Nu privi în direcţia lui R. Daneel şi nici nu încercă să-i vorbească. Îşi puse mâinile grăsuţe şi albe pe tăblia biroului şi le privi cu o expresie de suferinţă acută.

— Lije, rosti el, nu ştiu ce să zic sau ce să cred. Şi n-are nici un rost să te bizui pe… partener ca alibi. El nu poate depune mărturie.

— Oricum, neg că aş fi luat pulverizatorul alfa.

Degetele lui Enderby se încrucişară şi se încleştară.

— Lije, de ce a venit Jessie aici azi după-amiază?

— M-ai întrebat deja asta, comisare. Îţi răspund la fel: probleme de familie.

— Lije, am obţinut unele informaţii de la Francis Clousarr.

— Ce fel de informaţii?

— El susţine că Jezebel Baley face parte dintr-o societate medievalistă ce are ca scop răsturnarea prin forţă a guvernului.

— Eşti sigur că este vorba despre aceeaşi persoană? Există mulţi Baley.

— Însă nu şi multe Jezebel Baley.

— Prin urmare, i-a folosit numele?

— A spus Jezebel”. L-am auzit cu urechile mele, Lije, nu-ţi reproduc vorbele altora.

— Este adevărat, Jessie a făcut parte dintr-o societate secretă şi inofensivă de ţicniţi. Activităţile ei s-au rezumat însă la participarea la întruniri şi a regretat amarnic cele făcute.

— Situaţia nu va fi privită aşa de consiliul director…

— Vrei să spui că voi fi suspendat din funcţie şi acuzat de distrugerea unui bun guvernamental public sub forma lui R. Sammy?

— Sper că nu, dar lucrurile stau cum nu se poate mai rău. Toţi ştiu că nu-l plăceai pe R. Sammy. Soţia ta a fost văzută discutând cu el azi după-amiază. Plângea şi unele dintre cuvintele ei au fost auzite. Erau inofensive în sine, dar mozaicul poate fi completat. Este posibil ca tu să fi considerat că era periculos să-i permiţi lui R. Sammy să poată declara ceva. Şi într-adevăr ai beneficiat de oportunitatea de a face rost de arma crimei.

— Dacă aş fi dorit să şterg toate dovezile împotriva lui Jessie, îl întrerupse Baley, l-aş mai fi adus aici pe Francis Clousarr? Se pare că el ştie despre ea mai multe decât ar fi putut şti R. Sammy. Încă un lucru! Am trecut prin centrala atomoelectrică cu optsprezece ore înainte ca R. Sammy să fi vorbit cu Jessie. Ştiusem oare cu atâta timp în avans că va trebui să-l distrug şi furasem un pulverizator alfa pe baza acestei clarviziuni?

— Astea sunt nişte observaţii pertinente, încuviinţă comisarul. O să fac tot ce pot. Îmi pare foarte rău, Lije.

— Serios? Comisare, crezi cu adevărat că n-am făcut-o eu?

— Lije, răspunse încet Enderby, o să fiu sincer cu tine: nu ştiu ce să cred.

— Atunci îţi voi spune ce cred eu: totul este o înscenare complexă, construită cu grijă.

Ţinuta comisarului se încordă.

— Stai aşa, Lije, nu te repezi orbeşte! Cu genul acesta de apărare n-o să atragi simpatia nimănui. A fost utilizată de prea mulţi indivizi fără căpătâi.

— Nu cerşesc simpatie, ci spun pur şi simplu adevărul. Sunt scos din circulaţie ca să nu pot afla detaliile cazului Sarton. Din păcate pentru autorul scenariului, este prea târziu.

— Ce?!

Baley îşi privi ceasul. Era ora 23:00.

— Ştiu cine a pus la cale înscenarea, rosti el, şi mai ştiu cum şi cine l-a ucis pe Sarton. Am la dispoziţie o oră ca să-ţi spun despre ce este vorba, să-l prind pe asasin şi să închid dosarul.

Загрузка...