Cavernele de oţel

18. Sfârşitul unei anchete

Ochii comisarului se mijiră, apoi se holbară la Baley.

— Ce vrei să faci? Ai încercat şi ieri dimineaţă aşa ceva, în domul lui Fastolfe. Nu din nou, te rog!

Baley încuviinţă din cap.

— Ştiu. Prima oară m-am înşelat.

Se gândi cu furie: „Şi a doua oară. Dar nu acum, nu de data aceasta, nu…”

Gândul se topi, sfârâind ca o micropilă sub un atenuator pozitronic.

— Judecă şi singur, comisare, zise el. Acceptă-mi ipoteza că dovezile împotriva mea au fost plantate deliberat. Accept-o şi vezi unde te duce. Întreabă-te cine ar fi putut planta aceste dovezi.

În mod evident, doar cineva care ştia că aseară am fost în centrala Williamsburg.

— Bine, accept ipoteza. Cine poate fi persoana respectivă?

— Din cantină, începu Baley, am fost urmărit de un grup de medievalişti. Am scăpat de ei, sau cel puţin aşa am crezut, dar în mod evident cel puţin unul m-a văzut intrând în centrală. Am luat-o pe acolo — înţelegi? — tocmai pentru a scăpa de ei.

Comisarul căzu pe gânduri.

— Clousarr? Era împreună cu ei?

Baley aprobă din cap.

— Bine, spuse Enderby, îl vom interoga. Dacă ştie ceva, vom scoate de la el tot adevărul. Ce aş mai putea face, Lije?

— Stai aşa! Nu s-a terminat. Înţelegi ideea mea?

— Ia să vedem… (Comisarul îşi încleştă mâinile.) Clousarr te-a văzut intrând în centrala atomoelectrică Williamsburg, sau altcineva din grupul său i-a transmis această informaţie. A decis să utilizeze faptul acesta pentru a te inculpa pe tine şi a-ţi stopa investigaţia. Asta vrei să spui?

— Pe aproape.

— Perfect. (Enderby păru să se anime înaintea sarcinii.) Evident, ştia că soţia ta făcea parte din organizaţia lui, motiv pentru care viaţa ta personală nu va fi supusă unei cercetări realmente minuţioase. A crezut că vei demisiona, în loc să te împotriveşti dovezilor circumstanţiale. Apropo, Lije, ce-ai zice să demisionezi? Vreau să zic, dacă lucrurile capătă într-adevăr o întorsătură neplăcută. Am putea păstra tăcerea…

— Nici în ruptul capului!

— Cum vrei, strânse din umeri comisarul. Aşadar, unde rămăsesem? Ah, da, Clousarr a făcut rost de un pulverizator alfa, probabil prin intermediul unui complice din centrală, iar un alt complice s-a ocupat de distrugerea lui R. Sammy. (Răpăi uşor cu vârful degetelor pe masă.) Nu-i o explicaţie prea grozavă, Lije.

— De ce?

— Prea improbabilă. Prea mulţi complici. În plus, Clousarr are un alibi bătut în cuie pentru noaptea şi dimineaţa crimei din Oraşul Spaţial. L-am verificat aproape imediat, deşi eu am fost singurul care a ştiut motivul pentru verificarea acelui interval de timp.

— Comisare, rosti Baley, eu n-am afirmat nici o clipă că asasinul a fost Clousarr, ci tu ai spus-o. Putea să fie oricine din organizaţia medievalistă. Clousarr este doar un individ al cărui chip Daneel l-a recunoscut printr-o întâmplare. Nici măcar nu cred că joacă un rol important în organizaţie. Deşi ceva mi se pare straniu la el…

— Ce anume? se interesă Enderby suspicios.

— Ştia că Jessie făcea parte din organizaţia lui. Crezi că-i cunoaşte pe toţi membrii organizaţiei?

— Nu ştiu, însă într-adevăr ştia despre Jessie. Poate că ea era importantă, fiind soţia unui poliţist. Poate că şi-a reamintit-o tocmai din cauza aceasta.

— Vrei să spui că, pe neaşteptate, a declarat că Jezebel Baley era membru al organizaţiei medievaliste? Pur şi simplu, aşa? Jezebel Baley?

Enderby încuviinţă din cap.

— Îţi repet că l-am auzit cu urechile mele.

— Asta mi se pare straniu, comisare. Dinainte de naşterea lui Bentley, Jessie nu şi-a mai utilizat niciodată prenumele întreg. Ştiu asta cu siguranţă. S-a alăturat medievaliştilor după ce renunţase la prenumele întreg. Şi în privinţa asta sunt absolut sigur. Atunci de unde o cunoştea Clousarr după numele Jezebel?

Comisarul se înroşi la faţă şi vorbi repede:

— Păi, dacă-i vorba de asta, probabil c-a zis Jessie”. Eu pur şi simplu am completat numele, în mod automat. Da, sunt sigur de asta. A zis Jessie”.

— Până acum ai fost absolut sigur c-a zis Jezebel”. Te-am întrebat de câteva ori.

— Doar nu vrei să mă faci mincinos? ridică glasul Enderby.

— Pur şi simplu mă-ntreb dacă nu cumva Clousarr n-a zis de fapt nimic. Mă-ntreb dacă nu cumva ai inventat totul. Tu o cunoşti pe Jessie de douăzeci de ani şi tu ştii că se numeşte Jezebel.

— Ţi-ai pierdut minţile, omule!

— Chiar aşa? Unde ai fost azi după prânz? Ai lipsit cel puţin două ore.

— Mă interoghezi?

— Voi răspunde tot eu în locul tău. Ai fost în centrala atomoelectrică Williamsburg.

Comisarul sări de pe scaun. Fruntea îi sclipea, iar în colţurile gurii se zăreau stropi albi de spumă.

— Ce dracu' vrei să spui?

— N-ai fost acolo?

— Baley, eşti suspendat din funcţie! Predă-mi legitimaţia.

— Nu încă. Ascultă-mă până la capăt.

— Nici gând! Eşti vinovat. Eşti complet vinovat şi mă scandalizează tentativa ta ieftină de a mă face pe mine - pe mine! — să par că aş fi conspirat împotriva ta.

Îşi pierdu glasul pentru moment într-un chiţăit de indignare, apoi reuşi să icnească:

— De fapt, eşti arestat!

— Nu, rosti Baley apăsat, nu încă. Comisare, am în mână un blaster. Este îndreptat spre tine şi este armat. Te rog, nu încerca vreo prostie, deoarece sunt disperat şi vreau să termin ce am de spus. După aceea, n-ai decât să acţionezi după cum îţi place.

Cu ochii holbaţi, Enderby se zgâi la ţeava ameninţătoare din mâna detectivului.

— Baley, se bâlbâi el, pentru asta capeţi douăzeci de ani în cel mai adânc nivel al închisorii Oraşului.

R. Daneel se mişcă pe neaşteptate şi mâna sa prinse încheietura lui Baley. Vorbi încet:

— Nu pot permite aceasta, partenere Elijah. Nu trebuie să pricinuieşti nici un rău comisarului.

Pentru prima dată de când R. Daneel intrase în Oraş, comisarul i se adresă direct:

— Tu, ţine-l! Legea 1!

— Nu intenţionez să-i fac nici un rău, Daneel, spuse repede Baley, dacă-l vei împiedica să mă aresteze. Ai spus că mă vei ajuta să rezolv cazul. Mai am patruzeci şi cinci de minute.

Fără să elibereze încheietura lui Baley, R. Daneel zise:

— Comisare, cred că Elijah trebuie lăsat să vorbească. Mă aflu chiar în acest moment în legătură cu dr. Fastolfe…

— Cum? Cum? se răsti Enderby.

— Am asupra mea o unitate subeterică autonomă, răspunse robotul.

Comisarul rămase cu ochii holbaţi la el.

— Mă aflu în legătură cu dr. Fastolfe, urmă inexorabil R. Daneel, care mi-a spus că ai lăsa o impresie neplăcută dacă ai refuza să îl asculţi pe Elijah. Ar putea urma nişte implicaţii care să te afecteze negativ.

Enderby se lăsă să cadă în scaun, amuţit.

— Comisare, vorbi Baley, afirm că azi ai fost în centrala atomoelectrică Williamsburg, ai obţinut pulverizatorul alfa şi i l-ai dat lui R. Sammy. În mod deliberat ai ales centrala Williamsburg, pentru a mă învinovăţi. Ba chiar ai profitat de revenirea lui Gerrigel, pentru a-l invita la Departament şi a-i înmâna o baghetă de dirijare reglată greşit în mod premeditat, pentru a-l duce în magazia de resurse fotografice, unde să-l descopere pe R. Sammy. Te-ai bizuit pe el pentru a pune un diagnostic corect în privinţa distrugerii robotului.

Detectivul coborî blasterul.

— Dacă doreşti să mă arestezi, dă-i drumul, dar Oraşul Spaţial nu se va mulţumi cu atât.

— Motivul? se bâlbâi Enderby cu răsuflarea întretăiată. (Ochelarii i se aburiseră şi-i scoase de la ochi, iar în absenţa lor îşi recăpătă expresia neajutorată şi cumva vagă.) Ce motiv aş fi avut să procedez aşa?

— M-ai adus într-o situaţie dificilă, nu? Va pune un băţ în spiţele anchetei Sarton, nu? în plus, R. Sammy ştia prea multe.

— Prea multe despre ce, pentru numele lui Dumnezeu?

— Despre felul în care un spaţial a fost asasinat acum cinci zile şi jumătate. Comisare, tu l-ai ucis pe Sarton în Oraşul Spaţial!

Cel care vorbi fu R. Daneel. Enderby putu doar să-şi încleşteze mâinile în păr şi să scuture din cap.

— Partenere Elijah, rosti robotul, mă tem că ipoteza aceasta este discutabilă. După cum ştii, este imposibil ca asasinul doctorului Sarton să fi fost comisarul Enderby.

— Ascultaţi atunci. Ascultaţi-mă! Enderby m-a implorat pe mine să preiau cazul, nu l-a repartizat nici unuia dintre detectivii care aveau o clasificare superioară mie. A făcut asta din câteva motive. În primul rând, am fost colegi de şcoală şi s-a gândit că va putea conta pe faptul că nu m-aş putea gândi niciodată că un vechi prieten şi un superior respectat ar putea fi un criminal. Altfel spus, a contat pe binecunoscuta mea loialitate. În al doilea rând, ştia că Jessie făcea parte dintr-o organizaţie clandestină şi se aştepta să mă poată îndepărta de la conducerea anchetei sau să mă şantajeze pentru a-mi obţine tăcerea, dacă mă apropiam prea mult de adevăr. De fapt, nu-şi făcea prea multe griji în direcţia respectivă. La început, s-a străduit din răsputeri să-mi trezească neîncrederea faţă de tine, Daneel, şi să se asigure că noi doi aveam ţeluri opuse. Ştia de declasificarea tatălui meu şi putea să bănuiască felul în care voi reacţiona. Vedeţi, este un avantaj ca ucigaşul să conducă ancheta asupra propriei sale crime.

Comisarul îşi regăsi glasul şi vorbi slab:

— Cum aş fi putut să ştiu despre Jessie? Se răsuci spre robot: Tu! Dacă transmiţi asta spre Oraşul Spaţial, spune-le că-i o minciună! O minciună!

Baley interveni, ridicând vocea pentru o clipă şi apoi o coborî într-un soi straniu de calm încordat:

— Este sigur că puteai să ştii despre Jessie. Eşti medievalist şi faci parte din organizaţie. Ochelarii de modă veche! Ferestrele! Este evident că temperamentul tău are această orientare. Există însă dovezi şi mai clare.

Cum a aflat Jessie că R. Daneel era robot? La momentul respectiv, am fost extrem de derutat. Desigur, acum ştim că a aflat prin organizaţia medievalistă din care făcea parte, dar explicaţia nu face decât să deplaseze întrebarea cu un pas mai înapoi. De unde ştiau medievaliştii? Comisare, tu însuţi ai răspuns la întrebarea aceasta prin ipoteza că Daneel a fost recunoscut ca robot în timpul incidentului din magazinul de pantofi. Eu n-am crezut teoria asta. N-am putut s-o cred. Când l-am văzut prima dată pe R. Daneel, l-am considerat om şi n-am nici o problemă cu vederea.

Ieri l-am rugat pe dr. Gerrigel să vină de la Washington. Ulterior am decis că aveam nevoie de el din mai multe motive, dar, în clipa când i-am telefonat, unicul meu scop fusese să testez dacă îşi va seama că Daneel este robot, fără să fi ştiut nimic de la mine.

Comisare, nu şi-a dat seama! I l-am prezentat pe Daneel, a dat mâna cu el, am discutat toţi trei şi abia după ce subiectul a ajuns la roboţii umanoizi, a înţeles natura lui Daneel. Iar el era dr. Gerrigel, principalul expert pământean în roboţi! Vrei să spui că o mână de zurbagii medievalişti ar fi mai pricepuţi decât el, în condiţii de confuzie şi tensiune, şi în plus ar fi atât de siguri pe verdictul lor încât să pună toată organizaţia la treabă pornind de la impresia că Daneel ar fi robot?

Este evident că medievaliştii trebuie să fi ştiut din capul locului că Daneel era robot. Incidentul din magazinul de pantofi a fost pregătit în mod deliberat pentru a-i demonstra lui Daneel şi, prin intermediul său, Oraşului Spaţial, amploarea sentimentelor antirobot din Oraşul New York. A fost menit să deruteze situaţia, să deturneze suspiciunile de la individ spre populaţie ca un tot.

Dar dacă medievaliştii au ştiut din capul locului adevărul despre Daneel, de la cine au aflat? Eu nu le-am spus. La un moment dat, am crezut c-a făcut-o chiar Daneel, însă ipoteza respectivă nu poate fi reală. Singurul pământean care îi cunoştea identitatea erai tu, comisare!

— Este posibil şi ca în Departament să existe spioni, replică Enderby cu o energie surprinzătoare. Medievaliştii puteau să-i fi infiltrat printre noi. Însăşi soţia ta era medievalistă şi dacă nu ţi se pare imposibil ca eu să fiu de asemenea unul dintre ei, de ce să nu existe şi alţii?

Colţurile buzelor lui Baley se îndepărtară într-un rânjet răutăcios.

— Haide să nu invocăm spioni misterioşi, până nu vedem unde ne duce soluţia directă. Eu afirm că tu eşti informatorul cel mai evident, şi cel real.

Privind retrospectiv, este interesant, comisare, să-mi amintesc cum starea ta de spirit era mai mult sau mai puţin jovială, după cum mă îndepărtam sau mă apropiam de soluţie. Ieri dimineaţă, când am vrut să merg în Oraşul Spaţial, dar n-am dorit să-ţi spun motivul vizitei, ai fost practic în pragul colapsului. Credeai că te descoperisem? Că era o cursă menită să te aducă în mâinile spaţialilor? Mi-ai spus că-i urăşti, ba chiar ai fost gata să izbucneşti în lacrimi. Un timp am crezut că reacţia era determinată de amintirea umilinţelor îndurate în Oraşul Spaţial, atunci când ai fost considerat suspect, însă ulterior Daneel mi-a spus că sensibilităţile îţi fuseseră cruţate cu discreţie. N-ai ştiut niciodată că fuseseşi suspectat. Panica ta se datora fricii, nu umilinţei.

Apoi, când mi-am prezentat ipoteza complet eronată, în vreme ce tu participai prin intermediul circuitului trimensional, şi ai văzut cât de departe mă aflam de adevăr, încrederea ţi-a revenit. Ba chiar ai argumentat şi le-ai luat apărarea spaţialilor. După aceea ai fost destul de stăpân pe tine pentru o vreme, de-a dreptul încrezător. La momentul respectiv, am fost surprins că mi-ai iertat cu atâta uşurinţă acuzaţiile greşite la adresa spaţialilor, deşi anterior îmi ţinuseşi o întreagă prelegere despre sensibilitatea lor. Erai încântat de eroarea mea.

L-am apelat apoi pe dr. Gerrigel şi ai dorit să ştii în ce scop o făcusem, dar n-am vrut să-ţi spun. Asta te-a aruncat din nou în ghearele deznădejdii, deoarece te temeai…

R. Daneel ridică pe neaşteptate mâna:

— Partenere Elijah! Baley îşi privi ceasul 23:42!

— Ce este? întrebă el nerăbdător.

— Este posibil ca tulburarea comisarului să fi fost determinată de temerea că vei descoperi legăturile sale cu medievaliştii, în cazul în care admitem existenţa acestora. Nu există totuşi nici o legătură între el şi crimă. Este imposibil să fi fost implicat în ea.

— Greşeşti, Daneel, replică Baley. Comisarul nu ştia ce doream să discut cu Gerrigel, dar putea deduce fără mare greutate că era vorba despre roboţi. Lucrul acesta l-a speriat, fiindcă un robot avea o legătură foarte strânsă cu asasinarea lui Sarton. Nu-i adevărat, comisare?

Enderby scutură din cap:

— Când se va termina aiureala asta…, începu el dar amuţi negăsindu-şi cuvintele.

— Cum a fost comisă crima? întrebă Baley cu o furie mocnită. C/Fe, fir-ar al dracu'! C/Fe! Utilizez denumirea ta, Daneel. Beneficiaţi din plin de atuurile unei societăţi C/Fe, totuşi nu înţelegeţi felul în care un pământean s-ar putea folosi de ea, cel puţin pentru un avantaj temporar. Dă-mi voie să-ţi explic.

Nu există nici o dificultate pentru un robot de a traversa ţinutul din exteriorul Oraşului. Nici chiar noaptea. Nici chiar neînsoţit. Comisarul i-a dat un blaster lui R. Sammy şi i-a spus unde şi când să se ducă. El însuşi a intrat în Oraşul Spaţial prin poarta Personalului, unde şi-a lăsat propriul blaster. L-a luat pe celălalt de la R. Sammy, l-a ucis pe Sarton, i-a dat blasterul lui R. Sammy şi acesta a revenit în Oraşul New York, străbătând câmpia exterioară. Iar azi l-a distrus pe R. Sammy, ale cărui cunoştinţe deveniseră primejdioase.

Asta explică totul. Prezenţa comisarului şi absenţa armei… În plus, nu mai este necesar să presupunem că un locuitor al Oraşului a trebuit să parcurgă aproape doi kilometri noaptea, sub cerul liber.

Cu toate acestea, când Baley termină de vorbit, R. Daneel rosti:

— Îmi pare rău, partenere Elijah, şi în acelaşi timp îmi pare bine pentru comisarul Enderby, dar teoria ta nu explică nimic. Ţi-am spus că proprietăţile cerebro-analitice ale comisamlui sunt de asemenea natură încât este imposibil ca el să fi comis o crimă premeditată. Nu cunosc termenul exact care ar putea fi aplicat acestei realităţi psihologice: laşitate, conştiinţă sau compasiune. Cunosc definiţiile de dicţionar ale termenilor respectivi, însă nu mă pot pronunţa. Oricum, comisarul nu a ucis.

— Mulţumesc, şopti Enderby iar vocea îi căpătă putere şi încredere. Nu ştiu care îţi sunt motivaţiile, Baley, sau de ce încerci să mă distrugi în felul acesta, dar voi ajunge eu la capătul firu…

— Aşteaptă, spuse Baley. Încă n-am terminat.

Trânti cubuleţul de aluminiu pe biroul lui Enderby şi se strădui să simtă siguranţa pe care spera că o radia. De o jumătate de oră, îşi ascunsese sieşi faptul că habar n-avea ce conţinea filmul. Încerca o cacealma, dar altceva nu-i mai rămăsese de făcut.

Enderby tresări înaintea obiectului micuţ.

— Ce-i asta?

— Nu-i o bombă, făcu Baley sardonic, ci doar un microproiector obişnuit.

— Şi? Ce va dovedi el?

— Păi… să ne uităm.

Unghia sa atinse una dintre fantele cubului şi un colţ al cabinetului se înceţoşă, apoi se lumină, prezentând o scenă tridimensională străină.

Cadrul se ridica din podea până în plafon şi se extindea dincolo de pereţii încăperii. Era scăldat într-o lumină cenuşie al cărei spectru nu fusese niciodată furnizat de utilităţile Oraşului.

„Trebuie să fie zorii despre care vorbesc spaţialii”, gândi Baley cu un fior de neplăcere amestecată cu o atracţie perversă.

Scena prezenta domul lui Sarton. Cadavrul acestuia, un morman oribil de resturi carbonizate, umplea centrul imaginii.

Ochii lui Enderby se holbară, privind.

— Ştiu, zise Baley, comisarul nu-i un asasin. Nu trebuia să mi-o aminteşti, Daneel. Dacă aş fi putut ocoli lucrul acesta mai devreme, aş fi avut şi soluţia. De fapt, n-am întrezărit calea de ieşire decât acum vreo oră, când, într-o doară, ţi-am spus că manifestaseşi curiozitate despre lentilele de contact ale lui Bentley. Asta a fost, comisare! Atunci mi-am dat seama că miopia şi ochelarii tăi reprezentau cheia. Bănuiesc că cei de pe Lumile Exterioare nu ştiu ce este miopia, altfel ar fi ajuns aproape imediat la soluţia crimei. Comisare, când ţi-ai spart ochelarii?

— Ce vrei să spui? se încruntă Enderby.

— Când m-ai chemat ca să-mi încredinţezi cazul, mi-ai spus că ţi-ai spart ochelarii în Oraşul Spaţial. Am bănuit că i-ai spart în tulburarea şi agitaţia care te-au cuprins când ai auzit despre crimă, dar tu însuţi nu mi-ai mărturisit-o niciodată şi n-am avut nici un motiv să fac presupunerea respectivă. Ba chiar, dacă ai fi intrat în Oraşul Spaţial cu gândul să comiţi o crimă, erai deja suficient de agitat pentru ca să-ţi scapi ochelarii şi să-i spargi înainte de comiterea crimei. Aşa este, nu? De fapt, ce s-a-ntâmplat?

— Nu văd scopul întrebării, partenere Elijah, interveni R. Daneel.

„Mai sunt partenerul Elijah pentru numai zece minute”, gândi Baley. „Mai iute! Vorbeşte iute! Şi gândeşte iute!”

În timp ce vorbea, manevră imaginea filmată în domul lui Sarton. O extinse cu stângăcie, cu degete nesigure în tensiunea care-l copleşea. Treptat, prin transfocări sacadate, cadavrul se apropie, crescând. Baley aproape că putea simţi duhoarea cărnii carbonizate. Capul, umerii şi partea de sus a unui braţ erau legate de partea inferioară a trupului prin restul înnegrit al coloanei vertebrale din care se desprindeau cioturile arse ale coastelor.

Baley trase cu coada ochiului spre comisar. Enderby închisese ochii şi se îngălbenise la faţă. Detectivul simţea de asemenea că i se face rău, dar trebuia să privească. Utilizând comenzile transmiţătorului, ocoli lent cadavrul, rotind imaginea şi prezentând-o din diverse unghiuri. La un moment dat, unghia îi lunecă şi podeaua din imagine se înclină brusc şi se extinse până ce ea şi leşul deopotrivă deveniră o ceaţă care depăşea puterea de rezoluţie a transmiţătorului. Detectivul reduse transfocarea, îndepărtând trupul.

Continua să vorbească. Trebuia s-o facă. Nu se putea opri până nu găsea lucrul pe care-l căuta. Iar dacă nu-l găsea, toată vorbăria lui ar fi fost zadarnică. Mai rău decât zadarnică… Inima îi bubuia, la fel ca şi capul.

— Comisarul, vorbi el, nu putea comite o crimă premeditată. Perfect adevărat! Premeditată. Însă orice om poate să ucidă accidental. Comisarul n-a intrat în Oraşul Spaţial pentru a-l ucide pe Sarton. Voia să te ucidă pe tine, Daneel, pe tine! Există ceva în cerebro-analiza lui care să indice c-ar fi incapabil să distrugă o maşină? Aşa ceva nu ar fi asasinat, ci doar sabotaj.

Comisarul este un medievalist cu trup şi suflet. A lucrat alături de Sarton şi cunoştea scopul pentru care fuseseşi proiectat, Daneel. Se temea că scopul respectiv putea fi atins, că pământenii vor fi în cele din urmă înstrăinaţi de Pământ. De aceea, a decis să te distrugă pe tine, Daneel. Erai singurul robot de acest tip care fusese construit deocamdată şi avea toate motivele să creadă că, prin demonstrarea amplitudinii şi deciziei mişcării medievaliste pământene, avea să-i descurajeze pe spaţiali. Ştia că pe Lumile Exterioare exista o opinie publică puternică în favoar ea stopării proiectului Oraşului Spaţial. Probabil că Sarton discutase cu el despre asta şi de aceea a considerat că distrugerea robotului va fi picătura care să umple paharul.

Nu afirm că gândul de a te lichida pe tine, Daneel, a fost unul plăcut. Bănuiesc că l-ar fi pus pe R. Sammy s-o facă, dacă tu n-ai fi avut un aspect atât de uman încât Sammy să nu poată sesiza ori înţelege deosebirea. Legea 1 l-ar fi oprit. Comisarul ar fi pus alt om s-o facă, însă el era singurul care avea acces permanent în Oraşul Spaţial.

Daţi-mi voie să reconstruiesc cam ce plănuise comisarul. Recunosc că-i doar o ipoteză, dar cred că se apropie destul de mult de adevăr. A stabilit întâlnirea cu Sarton, însă în mod premeditat a venit mai devreme, de fapt, în zori. Bănuiesc că Sarton ar fi dormit, dar tu, Daneel, ai fi fost treaz. Apropo, Daneel, presupun că stăteai în domul lui Sarton, nu?

— Ai dreptate, partenere Elijah, încuviinţă R. Daneel.

— Să continuu atunci. Comisarul s-ar fi apropiat de uşa domului, Daneel ar fi receptat o salvă de blaster în piept sau în cap şi ar fi fost distrus. Comisarul s-ar fi îndepărtat apoi grăbit pe străzile Oraşului Spaţial, pustii la revărsatul zorilor, revenind în locul unde aştepta R. Sammy. I-ar fi înapoiat blasterul şi apoi s-ar fi întors agale spre domul lui Sarton. Dacă ar fi fost necesar, ar fi „descoperit” el însuşi robotul distrus, deşi ar fi preferat s-o facă altcineva. Dacă ar fi fost întrebat de ce venise atât de matinal, cred că ar fi spus că venise să-l anunţe pe Sarton despre zvonurile privind un atac medievalist asupra Oraşului Spaţial, rugându-l să ia măsuri discrete de evitare a unui conflict deschis între spaţiali şi pământeni. Distrugerea robotului i-ar fi întărit spusele.

Dacă ar fi fost întrebat despre intervalul cam lung scurs între intrarea în Oraşul Spaţial şi sosirea la domul lui Sarton, comisarul ar fi putut spune… ia să vedem… că văzuse pe cineva furişându-se pe străzi şi îndreptându-se spre ţinutul înconjurător. Îl urmărise pentru o vreme pe necunoscut, dar nu-l identificase. În felul acesta, spaţialii ar fi fost încurajaţi să urmeze o pistă falsă. Cât despre R. Sammy, el n-ar fi fost băgat în seamă de nimeni. Un robot, printre atâţia de la fermele automatizate din exteriorul Oraşului. Sunt aproape de adevăr, comisare?

— Eu nu l-am…, se foi Enderby.

— Nu, aprobă Baley, nu l-ai ucis pe Daneel. El se află aici şi, de când a venit în Oraş, ţi-a fost imposibil să-l priveşti în ochi, ori să i te adresezi pe nume. Priveşte-l acum, comisare!

Enderby nu putu s-o facă. Îşi acoperi faţa cu palme tremurătoare.

Mâinile la fel de tremurătoare ale lui Baley aproape că scăpară transmiţătorul. Găsise!

Imaginea era focalizată acum asupra intrării principale în domul lui Sarton. Uşa rămăsese deschisă, glisând în locaşul ei din perete pe ghidajele din metal lucitor. Jos, în ele… Acolo! Acolo!

Sclipirea era inconfundabilă.

— Iată ce s-a întâmplat, urmă detectivul. Te aflai la dom, când ţi-ai scăpat ochelarii. Probabil că erai agitat şi ştiu cum te comporţi în asemenea ocazii. Îţi scoţi ochelarii de la ochi şi-i ştergi. Aşa ai făcut şi atunci, dar mâinile îţi tremurau şi i-ai scăpat — poate că ai şi călcat pe ei. Oricum, i-ai spart, şi în aceeaşi clipă uşa s-a deschis şi a apărut o siluetă care semăna cu Daneel.

Ai tras cu blasterul în ea, ai cules resturile ochelarilor şi ai fugit. Spaţialii au descoperit cadavrul, nu tu, şi când ai revenit acolo ai aflat că nu-l uciseseşi pe Daneel, ci pe Sarton, care se sculase mai devreme. Spre ghinionul lui, Sarton îl proiectase pe Daneel după chipul şi asemănarea sa, iar în momentul acela de tensiune, lipsit de ochelari, nu i-ai putut deosebi… Iar dacă vrei dovada fizică, iat-o acolo!

Imaginea domului lui Sarton tremură şi Baley aşeză cu atenţie transmiţătorul pe birou, fără să-şi desprindă mâna de pe el.

Trăsăturile lui Enderby erau deformate de groază, iar ale lui Baley de încordare. R. Daneel părea indiferent.

– Daneel, ce era sclipirea aceea din culisa uşii? arătă detectivul.

– Două cioburi minuscule de sticlă, răspunse inexpresiv robotul. N-au însemnat nimic pentru noi.

– Vor însemna acum. Sunt fragmente de lentile concave. Măsuraţi-le proprietăţile optice şi comparaţi-le cu ale ochelarilor pe care-i poartă acum Enderby. Nu-i sparge, comisare!

Se repezi spre acesta şi-i smulse ochelarii din mâini. Îi întinse spre R. Daneel, gâfâind:

– Cred că asta constituie dovada clară că el a fost la dom anterior momentului ştiut până acum.

– Eu sunt convins, spuse R. Daneel. Acum înţeleg că cerebro-analiza comisarului m-a abătut complet de la pista reală. Te felicit, partenere Elijah!

Ceasul lui Baley arăta 24:00. Începea o nouă zi.

Comisarul îşi coborî încet capul pe braţe. Cuvintele i se auziră înăbuşit, printre suspine:

– A fost o eroare… O eroare… N-am vrut să-l omor.

Pe neaşteptate, lunecă de pe scaun şi rămase inert pe podea.

R. Daneel sări spre el, rostind:

– I-ai pricinuit un rău, Elijah. Asta nu este bine.

– Doar n-a murit, nu?

– Nu, este doar inconştient.

– O să-şi revină. Cred că stresul a fost prea mare pentru el. N-am avut încotro, Daneel, am fost nevoit să procedez în felul acesta. Nu aveam nici o dovadă concretă care să poată fi prezentată tribunalului, numai ipoteze. A trebuit să-l înghesui în colţ, să-l şicanez şi să prezint scenariul treptat, sperând că el va ceda. A cedat, Daneel. L-ai auzit mărturisind, da?

– Da.

– Ei bine, ţi-am promis că va fi în beneficiul Oraşului Spaţial, aşa că… Stai, îşi revine.

Comisarul gemu. Pleoapele îi tresăriră şi se deschiseră. Îi privi în tăcere pe cei doi.

– Comisare, vorbi Baley, mă auzi?

Enderby încuviinţă din cap apatic.

– Perfect. Ei bine, spaţialii au probleme mai importante pe cap decât să te pună pe tine sub acuzaţie. Dacă ai coopera cu ei…

– Ce? Ce?

În ochii comisarului începuse să înflorească un licăr de speranţă.

– Eşti probabil un personaj important în organizaţia medievalistă din Oraş, poate chiar la nivel planetar. Manipulează-i pe medievalişti în direcţia colonizării spaţiale. Îţi dau şi o idee pentru lozinca de propagandă: „Putem reveni la sol — dar pe alte planete!”

– Nu-nţeleg, bolborosi comisarul.

– Asta doresc spaţialii. Şi aşa să mă ajute Dumnezeu, asta-mi doresc şi eu acum, după o mică discuţie pe care am avut-o cu Fastolfe. Asta îşi doresc ei, mai mult decât orice. Venind pe Pământ şi stând aici în acest scop, riscă permanent să se îmbolnăvească şi moară. Dacă uciderea lui Sarton te va ajuta să împingi medievalismul în direcţia reluării colonizării galactice, probabil că o vor considera un sacrificiu meritoriu. Acum înţelegi?

– Elijah are dreptate, interveni R. Daneel. Ajută-ne, comisare, şi vom da uitării trecutul. Vorbesc în numele doctorului Fastolfe şi, în general, al oamenilor noştri. Desigur, dacă ai accepta să ne ajuţi doar pentru ca după aceea să ne trădezi, nu trebuie să uiţi că deţinem dovada vinei tale. Sper că înţelegi şi acest aspect. Este dificil pentru mine să îl menţionez.

– Nu voi fi condamnat? întrebă comisarul.

– Nu, cu condiţia să ne ajuţi. Lacrimile umplură ochii lui Enderby.

– Sigur că da. A fost un accident. Explică-le! Un accident. Am făcut ceea ce mi s-a părut corect.

– Dacă ne ajuţi, rosti Baley, atunci vei face ceea ce este corect. Colonizarea spaţială reprezintă unica salvare posibilă a Pământului. Îţi vei da seama de asta, dacă vei analiza problema fără prejudecăţi. Dacă vezi că nu reuşeşti, stai puţin de vorbă cu Fastolfe. Iar acum poţi începe să fii de ajutor, muşamalizând cazul R. Sammy. Declară că a fost un accident sau altceva. Închide dosarul!

Se sculă în picioare.

– Şi nu uita: eu nu sunt singurul care cunoaşte adevărul. Dacă încerci să scapi de mine îţi semnezi autodistrugerea. Tot Oraşul Spaţial ştie cine a fost ucigaşul. Ai înţeles asta, da?

– Nu mai este necesar să insişti, Elijah, spuse R. Daneel. Este sincer şi ne va ajuta. Toate acestea sunt evidente în cerebro-analiza lui.

– Bine. Atunci eu plec spre casă. Vreau să mă îngrijesc ca Jessie şi Bentley să reînceapă o existenţă normală. Şi vreau să dorm… Daneel, tu vei rămâne pe Pământ după plecarea spaţialilor?

– Nu am fost informat, răspunse robotul. De ce întrebi?

Baley îşi muşcă uşor buza.

– Nu crezusem că voi spune vreodată aşa ceva unui robot, însă… am încredere în tine. Ba chiar te admir. Eu sunt prea bătrân ca să părăsesc vreodată Pământul, dar când şcolile pentru emigranţi vor fi înfiinţate, voi avea grijă de Bentley. Poate dacă într-o bună zi, tu şi Bentley, împreună…

– Poate, încuviinţă R. Daneel inexpresiv.

Robotul se întoarse spre Enderby, care îi privea cu o expresie sfârşită, înapoia căreia se citea totuşi revenirea vitalităţii.

– Prietene Julius, spuse R. Daneel, am încercat să înţeleg unele remarci pe care Elijah mi le-a adresat mai devreme. Poate că am început să le înţeleg deoarece, în mod neaşteptat, mi se pare că distrugerea a ceea ce nu ar trebui să existe — mai precis, distrugerea a ceea ce voi, oamenii, numiţi „rău” — este mai puţin justificată şi mai puţin dezirabilă decât transformarea răului în ceea ce voi numiţi „bine”.

Ezită, apoi parcă surprins de propriile sale cuvinte, adăugă:

– Mergi şi de acum să nu mai păcătuieşti.

Brusc surâzător, Baley îl prinse pe R. Daneel de cot şi ieşiră pe uşă, unul lângă celălalt.

[1] Echivalentele româneşti ale celor două nume biblice sunt Izabela şi Ilie. Izabela a fost soţia lui Ahab, rege al Israelului. Proorocul Ilie a blestemat-o şi i-a prezis că va muri sfâşiată de câini (Biblia, Cartea întâi a Regilor). (N. trad.).

[2] Coeficient de Inteligenţă (n. trad.).

[3] Expresia originală, „a painted Jezebel”, este folosită în limba engleză pentru a desemna o femeie de moravuri uşoare (n. trad.).

[4] Satelit natural al lui Saturn (n. trad.).

[5] Satelit natural al lui Uranus (n. trad.).

[6] Râu american lung de 525 km care trece prin statele Pennsylvania şi New York (n. trad.).