5. Analiza unei crime

Purtând o pălăriuţă sobră şi o jacheţică din cheratofibre, Jessie îşi luă rămas bun de la ei.

— Te rog să mă scuzi, domnule Olivaw, spuse ea. Ştiu că ai multe de discutat cu Lije.

Deschise uşa şi-şi împinse fiul înaintea ei.

— Când vă-ntoarceţi? se interesă Baley. Femeia se opri.

— Când vrei să ne-ntoarcem?

— Păi, n-are rost să staţi noaptea pe-afară. Veniţi ca de obicei, pe la miezul nopţii.

Detectivul privi îngândurat spre R. Daneel. Robotul încuviinţă din cap şi rosti:

— Regret că din cauza mea plecaţi de acasă.

— Nu-ţi face probleme din asta, domnule Olivaw. Nu plecăm câtuşi de puţin din cauza ta. Oricum era seara pe care mi-o petreceam cu fetele. Haide, Ben!

Băiatul traversa o etapă de răzvrătire.

— De ce mai trebuie să vin şi eu? N-o să-i deranjez. Ce prostie!

— Faci cum îţi spun!

— De ce nu pot veni la eterice cu tine?

— Fiindcă eu merg cu nişte prietene, iar tu ai altele de fă… Uşa se închise înapoia lor.

Sosise momentul pe care Baley îl amânase până atunci. Îşi spusese: „Mai întâi, să mă-ntâlnesc cu robotul şi să văd ce-i cu el.” După aceea: „Să-l aduc la mine acasă.” Iar după aceea: „Să mâncăm.”

Acum însă tergiversările aparţineau trecutului şi nu mai putea amâna lucrurile. Ajunsese, în sfârşit, la cazul crimei, al complicaţiilor interstelare, al posibilei promovări în clasificare sau al posibilei dizgraţieri. Iar el nu avea nici măcar o pistă de început, ci trebuia să apeleze la robot pentru ajutor.

Degetele i se mişcară fără ţintă pe masa care nu fusese pliată înapoi în perete.

— Este sigur că nu putem fi auziţi? întrebă R. Daneel. Baley ridică ochii, surprins.

— Nimeni n-ar asculta ce se petrece în apartamentul altuia.

— Nu stă în obiceiul vostru să trageţi cu urechea?

— Aşa ceva pur şi simplu nu se face, Daneel. La fel de bine ai putea presupune despre vecini că… nu ştiu… că s-ar uita în farfuria ta, în timp ce mănânci.

— Sau că ar comite o crimă?

— Poftim?

— Nu stă în obiceiul vostru să comiteţi crime, nu este aşa, Elijah?

Baley simţi cum îi creşte mânia.

— Uite care-i treaba, dacă vom fi parteneri, nu-ncerca să imiţi aroganţa spaţialilor. Nu-i pentru tine, R. Daneel, apăsă el deliberat pe „R” .

— Îmi cer scuze, dacă ţi-am rănit sentimentele, Elijah. Intenţia mea a fost doar să precizez că, deoarece fiinţele omeneşti sunt ocazional capabile de crimă în ciuda obiceiurilor lor, pot fi de asemenea capabile să încalce obiceiurile pentru delictul minor al tragerii cu urechea.

— Apartamentul este fonoizolat corespunzător, răspunse Baley, tot încruntat. N-ai auzit nici un sunet din apartamentele vecine, aşa-i? Ei bine, nici vecinii nu ne vor auzi pe noi. În plus, de ce ar crede cineva că aici s-ar întâmpla ceva important?

— Să nu subestimăm inamicul.

Baley strânse din umeri.

— Să-i dăm drumul! Informaţiile mele sunt extrem de puţine, aşa că le pot pune pe masă imediat. Ştiu că Roj Nemennuh Sarton, cetăţean al planetei Aurora şi rezident în Oraşul Spaţial, a fost ucis de una sau mai multe persoane necunoscute. Am înţeles că spaţialii opinează că n-ar fi vorba despre un incident izolat. Am dreptate?

— Ai destulă dreptate, Elijah.

— Ei asociază crima tentativelor recente de sabotare a proiectului pe care îl susţin şi care vizează transformarea noastră într-o societate oameni/roboţi integrată, după modelul Lumilor Exterioare, şi consideră că asasinatul este opera unui grup terorist bine organizat.

— Da.

— Perfect. Atunci, prima întrebare: ipoteza spaţialilor este inevitabilă? Nu este posibil ca asasinatul să fi fost comis de un fanatic solitar? Pe Pământ, sentimentele antiroboţi sunt puternice, totuşi nu există nici o organizaţie care să propovăduiască violenţa în această direcţie.

— Mai exact, nu există nici o organizaţie legală de acest fel.

— Chiar şi o organizaţie clandestină dedicată distrugerii roboţilor şi fabricilor de roboţi ar avea inteligenţa elementară de a înţelege că lucrul cel mai prost pe care l-ar putea face ar fi să ucidă un spaţial. Pare mult mai probabil ca asasinatul să fi fost opera unei minţi dezechilibrate.

R. Daneel ascultă cu atenţie, apoi spuse:

— Cred că teoria probabilităţilor nu susţine ipoteza „fanaticului”. Persoana ucisă a fost prea atent aleasă, iar momentul crimei a fost prea exact pentru a putea fi vorba despre altceva decât un plan premeditat din partea unui grup bine organizat.

— În cazul ăsta, deţii mai multe informaţii decât mine. Varsă-le!

— Exprimarea ta este neclară, dar cred că am înţeles subtextul. Mai întâi, va trebui să îţi explic tabloul general. Elijah, Oraşul Spaţial nu consideră satisfăcătoare relaţiile cu Pământul.

— Ce să-ţi zic…, mormăi detectivul.

— Mi s-a spus că, la momentul construirii Oraşului Spaţial, s-a considerat de la sine înţeles de către majoritatea oamenilor noştri că Pământul va fi de acord să adopte societatea integrată care funcţionează atât de bine pe Lumile Exterioare. Chiar şi după primele răzmeriţe, am crezut că va fi numai o chestiune de timp până ce pământenii vor trece peste şocul noutăţii. S-a dovedit însă că lucrurile nu stau aşa. În ciuda cooperării guvernului terestru şi a majorităţii conducerilor Oraşelor, rezistenţa a fost permanentă şi progresul foarte lent. Evident, aceasta i-a îngrijorat mult pe oamenii noştri.

— Din cauza altruismului, presupun, făcu Baley.

— Nu în totalitate, răspunse R. Daneel, deşi este amabil din partea ta să le atribui motive onorabile. Convingerea noastră comună este că un Pământ sănătos şi modernizat va însemna un beneficiu de seamă pentru toată Galaxia. Cel puţin aceasta este opinia împărtăşită de oamenii noştri din Oraşul Spaţial. Trebuie să recunosc că pe Lumile Exterioare există destui care li se opun în mod energic.

— Ce vrei să spui — că între spaţiali există dezacorduri?

— Evident. Unii sunt de părere că un Pământ modernizat va fi imperialist şi periculos. Opinia aceasta este răspândită mai ales în rândul locuitorilor planetelor mai vechi, care sunt mai apropiate de Pământ şi au motive suplimentare să îşi reamintească primele secole de călătorii interstelare, când societăţile lor erau controlate, politic şi economic, de Pământ.

— Istorie antică, suspină Baley. Sunt realmente îngrijoraţi? Ne mai poartă pică pentru evenimente care s-au întâmplat acum o mie de ani?

— Oamenii, spuse R. Daneel, au felul lor aparte de a fi. Din multe puncte de vedere, nu sunt la fel de raţionali ca noi, roboţii, deoarece circuitele lor nu sunt anteprogramate la fel. Mi s-a spus că aspectul acesta ar prezenta totuşi avantaje.

— Poate că da, comentă sec Baley.

— Tu eşti mai în măsură să o spui. În tot cazul, perpetuarea nereuşitelor de pe Pământ a consolidat partidele naţionaliste de pe Lumile Exterioare, care susţin că este evident că pământenii diferă de spaţiali şi nu pot fi încadraţi în aceeaşi structură. Ele mai afirmă că dacă am impune roboţii cu forţa pe Pământ, nu am face decât să dezlănţuim distrugerea în Galaxie. Ele nu uită niciodată faptul că populaţia Pământului numără opt miliarde de oameni, în timp ce populaţia totală de pe cele cincizeci de Lumi Exterioare abia ajunge la cinci miliarde şi jumătate. Oamenii noştri de aici, în mod special dr. Sarton…

— Era medic?

— Nu, ci doctor în sociologie, specialist în roboţi şi un om de o inteligenţă sclipitoare.

— Am înţeles. Continuă.

— Dr. Sarton şi ceilalţi au înţeles că Oraşul Spaţial şi tot ce semnifică el nu va mai dăinui mult timp, dacă sentimentele amintite de pe Lumile Exterioare vor fi lăsate să se dezvolte, alimentate de eşecurile noastre repetate. Dr. Sarton considera că a sosit momentul să facem un efort suprem pentru a înţelege psihologia pământenilor. Este uşor de afirmat că pământenii sunt conservatori înnăscuţi şi de repetat expresii ca „Pământul imuabil” şi „inscrutabila minte terestră”, dar aceasta nu înseamnă decât ocolirea problemei reale. Dr. Sarton a spus că sunt opiniile ignoranţei şi că nu putem trata superficial pământenii, cu proverbe sau bromură. A mai declarat că spaţialii care încearcă să recreeze Pământul trebuie să abandoneze izolarea Oraşului Spaţial şi să se amestece printre pământeni. Trebuie să trăiască, să gândească şi să fie ca pământenii.

— Spaţialii? făcu Baley. Imposibil!

— Ai perfectă dreptate, încuviinţă R. Daneel. În ciuda opiniilor sale, dr. Sarton însuşi nu a fost capabil să intre în nici unul dintre Oraşe, şi o ştia prea bine. Nu ar fi putut suporta dimensiunile gigantice şi mulţimile. Chiar dacă ar fi fost silit să intre sub ameninţarea cu blasterul, factorii externi l-ar fi apăsat într-o asemenea măsură încât nu ar fi putut descifra niciodată adevărurile ascunse pe care le căuta.

— Ca să nu mai amintesc despre modul în care spaţialii îşi fac mereu griji în legătură cu bolile, aminti detectivul. Nu uita de asta! Numai din motivul ăsta şi nu cred că vreunul dintre ei ar risca să intre într-un Oraş.

— Mai este desigur şi acest aspect. Bolile, în sensul pământean al cuvântului, nu sunt cunoscute pe Lumile Exterioare, iar teama de necunoscut este întotdeauna morbidă. Dr. Sarton recunoştea toate acestea, însă continua să insiste asupra necesităţii de a-i cunoaşte în mod intim pe pământeni şi traiul lor.

— Pare să fie un cerc vicios.

— Nu tocmai. Obiecţiile faţă de intrarea în Oraşul New York sunt valabile pentru spaţialii umani. Spaţialii roboţi reprezintă cu totul altceva.

„Uit mereu asta, fir-ar a naibii”, îşi spuse Baley.

— Chiar aşa? făcu el cu glas tare.

— Chiar aşa, încuviinţă R. Daneel. În mod firesc, noi suntem mai flexibili, cel puţin în această privinţă. Putem fi proiectaţi pentru adaptarea la o viaţă terestră. Având din construcţie un aspect exterior foarte similar celui uman, am putea fi acceptaţi ca pământeni, obţinând în modul acesta o imagine de aproape asupra vieţii lor.

— Tu însuţi…, începu Baley înţelegând brusc.

— Sunt un astfel de robot. Vreme de un an, dr. Sarton a lucrat la proiectarea şi construirea de roboţi precum cei descrişi anterior. Eu am fost primul dintre roboţii lui şi, până acum, singurul. Din nefericire, instruirea mea nu este încă terminată. Ca rezultat al acestei crime, am fost nevoit să îmi intru prematur în rol.

— Prin urmare, nu toţi roboţii spaţiali sunt ca tine? Vreau să zic, unii arată mai mult ca nişte maşini şi mai puţin ca oamenii. Aşa-i?

— Bineînţeles. Aspectul exterior depinde de funcţia robotului. Propria mea funcţie necesită un aspect foarte asemănător omului, dar alţi roboţi sunt diferiţi, deşi toţi sunt umanoizi. În tot cazul, sunt mult mai umanoizi decât modelele deplorabil de primitive pe care le-am văzut în magazinul de pantofi. Aşa arată toţi roboţii voştri?

— Mai mult sau mai puţin. Nu-ţi plac?

— Bineînţeles că nu îmi plac. Este dificil să accept ca egală intelectual o parodie grosolană a formei umane. Fabricile voastre nu pot realiza modele mai bune?

— Sunt sigur că pot, Daneel, dar cred că pur şi simplu noi preferăm să ştim când avem de-a face cu un robot, şi când nu.

Rostind cuvintele acelea, privi direct în ochii robotului. Erau luminoşi şi umezi, la fel ca ai oricărei fiinţe umane, totuşi lui Baley i se păru că uitătura lor era constantă şi nu oscila uşor de la un punct la altul, ca la oameni.

— Sper că în timp, vorbi R. Daneel, voi ajunge să înţeleg punctul acesta de vedere.

Pentru o clipă lui Baley i se păru că detectează sarcasm în propoziţia aceea, apoi alungă posibilitatea respectivă.

— În tot cazul, urmă R. Daneel, dr. Sarton a văzut limpede faptul că era un caz C/Fe.

— „Ce fe”? Ce-i asta?

— Simbolurile chimice pentru elementele carbon şi fier, Elijah. Carbonul reprezintă baza vieţii omului, iar fierul este baza existenţei roboţilor. Expresia C/Fe se utilizează atunci când doreşti să te referi la o societate care combină cele mai bune” caracteristici ale ambelor culturi, privite ca egale, totuşi paralele.

— „Ce fe”… O scrieţi cu o cratimă, sau cum?

— Nu, Elijah. Modalitatea acceptată este cu o liniuţă diagonală între cele două simboluri. Nu reprezintă pe nici una, ci o combinaţie a lor, fără existenţa vreunei priorităţi.

Fără să vrea, Baley se trezi interesat. Pe Pământ, educaţia oficială nu includea practic nici o informaţie despre istoria sau sociologia Lumilor Exterioare, după momentul Marii Rebeliuni care le adusese independenţa faţă de planeta-mamă. Desigur, în cele mai populare cărţi-film de dragoste apăreau personaje de pe Lumile Exterioare: magnatul coleric şi excentric aflat în vizită pe Pământ, moştenitoarea frumoasă, invariabil cucerită de farmecul pământeanului şi al cărei dispreţ era în cele din urmă înecat de iubire, şi arogantul rival spaţial, ticălos şi învins cu regularitate. Erau însă filme lipsite de orice valoare, deoarece negau până şi cele mai elementare şi binecunoscute adevăruri: că spaţialii nu intrau niciodată în Oraşe şi că femeile spaţiale nu vizitau practic niciodată Pământul.

Pentru prima dată în viaţă, Baley fu stârnit de o curiozitate stranie. Cum era, de fapt, viaţa spaţialilor?

Se strădui să-şi readucă gândurile la subiectul curent.

— Cred, rosti el, că înţeleg unde vrei s-ajungi. Sarton a atacat problema convertirii Pământului la C/Fe dintr-un unghi nou şi promiţător. Grupurile noastre conservatoare, medievaliştii, cum îşi spun ei, au intrat în panică şi s-au temut că el ar putea avea succes. De aceea l-au ucis. Aceasta este motivaţia care face să fie un complot organizat, nu un simplu act izolat de violenţă. Corect?

— Da, Elijah, cam aşa aş fi descris şi eu situaţia.

Baley şuieră gânditor în barbă. Răpăi uşor pe tăblia mesei cu degetele sale prelungi, apoi clătină din cap.

— Nu ţine. Nu ţine deloc.

— Scuză-mă, dar nu te înţeleg.

— Încerc să-mi imaginez tabloul general. Un pământean intră în Oraşul Spaţial, se duce la Sarton, îl împuşcă şi pleacă. Pur şi simplu, nu văd cum ar reuşi s-o facă. Poarta de acces în Oraşul Spaţial este în mod sigur păzită.

R. Daneel încuviinţă din cap.

— Cred că putem afirma fără teama de a greşi că nici un pământean nu ar fi putut trece în mod ilegal prin ea.

— Şi atunci, unde ajungi în felul ăsta?

— Dacă poarta de acces ar fi singura modalitate de a pătrunde în Oraşul Spaţial din Oraşul New York, Elijah, am ajunge într-o situaţie confuză.

Detectivul îşi privi gânditor partenerul.

— Nu mă prind ce vrei să zici. Este singura legătură între cele două.

— Singura legătură directă, da. R. Daneel aşteptă o clipă, după care continuă: Nu înţelegi ce spun, aşa este?

— Aşa-i, nu te-nţeleg defel.

— Ei bine, dacă nu te va ofensa, voi încerca să îţi explic. Poţi să îmi dai o foaie de hârtie şi ceva de scris? Mulţumesc. Uite, partenere Elijah, voi desena un cerc mare şi îl voi numi „Oraşul New York”. După aceea, tangent cu el, voi desena un cerc mai mic şi îl voi numi „Oraşul Spaţial”. Aici, în punctul de tangenţă, desenez o săgeată şi o numesc „Barieră”. Vezi altă legătură între ele?

— Evident că nu văd, replică Baley. Nici nu există.

— Dintr-un punct de vedere, spuse robotul, mă bucur să te aud spunând aceasta. Concordă cu ceea ce am fost învăţat despre modurile de gândire terestră. Bariera este singura conexiune directă. Dar atât Oraşul New York, cât şi Oraşul Spaţial sunt deschise în toate direcţiile spre ţinutul din jurul lor. Este posibil ca un pământean să părăsească Oraşul New York prin una dintre numeroasele sale ieşiri şi să străbată ţinutul exterior spre Oraşul Spaţial, unde nu îl va opri nici o barieră.

Vârful limbii lui Baley atinse buza superioară şi rămase acolo pentru o clipă. După aceea, detectivul repetă:

— Să străbată ţinutul exterior?

— Da.

Ţinutul exterior! Singur?

— De ce nu?

— Pe jos?

— Fără îndoială. Mersul pe jos ar oferi şanse maxime de a nu fi detectat. Crima a avut loc în zorii zilei şi călătoria a fost neîndoios întreprinsă în orele dinaintea răsăritului.

— Imposibil! în tot Oraşul nu există nici un om care s-o facă. Să părăsească Oraşul? Singur?

— Da, sunt de acord, în circumstanţe obişnuite, ar părea improbabil. Noi, spaţialii, ştim asta şi de aceea păzim doar poarta de acces. Chiar şi în timpul Marii Revolte, oamenii voştri au atacat numai bariera care proteja poarta. Nici unul nu a părăsit Oraşul New York.

— Şi atunci?

— Acum însă avem de a face cu o situaţie ieşită din comun. Nu este vorba despre asaltul orbesc al unei gloate ce urmează linia minimei rezistenţe, ci de tentativa organizată a unui grup restrâns de a lovi în mod deliberat în punctul neprotejat. Astfel se explică modul în care, aşa cum spui tu, un pământean a putut să intre în Oraşul Spaţial, să se apropie de victima sa, să o ucidă şi să plece. A atacat printr-o pată complet oarbă a defensivei noastre.

— Mi se pare improbabil, clătină Baley din cap. Aţi făcut ceva pentru a verifica ipoteza asta?

— Da. Comisarul vostru a fost prezent aproape imediat după crimă…

— Ştiu. Mi-a spus.

— Detaliul acesta, Elijah, constituie un alt exemplu al alegerii momentului crimei. Comisarul vostru cooperase în trecut cu dr. Sarton şi era pământeanul cu care dr. Sarton plănuia să facă primele aranjamente referitoare la infiltrarea de R-i ca mine în Oraşele voastre. Întâlnirea din dimineaţa aceea fusese stabilită tocmai în scopul respectiv. Bineînţeles, crima a stopat planurile, cel puţin temporar, iar faptul că ea s-a petrecut tocmai când comisarul vostru se afla în Oraşul Spaţial a făcut incidentul mai dificil şi mai stânjenitor pentru Pământ şi pentru oamenii voştri. Începusem însă să spun altceva. I-am spus comisarului vostru: „Asasinul a traversat probabil ţinutul exterior.” Aidoma ţie, el a replicat „Imposibil”, sau poate „Inimaginabil”. Desigur, era foarte tulburat şi poate că din acest motiv i-a venit greu să înţeleagă ideea esenţială. I-am cerut totuşi să înceapă aproape imediat să verifice această ipoteză.

Baley se gândi la ochelarii sparţi ai comisarului şi, în ciuda gândurilor sumbre, un colţ al gurii îi tresări. Bietul Julius! Avusese toate motivele să fie tulburat. Enderby nu beneficiase de nici o modalitate prin care să explice situaţia spaţialilor superiori, care priveau incapacităţile fizice ca fiind atribute specifice şi dezgustătoare ale pământenilor nemodificaţi genetic. Cel puţin nu putuse s-o facă fără să-şi piardă din prestanţă, iar prestanţa era vitală pentru comisarul de poliţie Julius Enderby. Ei bine, pământenii trebuiau să se susţină în unele privinţe. Robotul n-avea să afle niciodată de la Baley despre miopia lui Enderby.

— Una câte una, urmă R. Daneel, au fost investigate diversele ieşiri din Oraş. Ştii câte sunt, Elijah?

Baley clătină din cap, apoi hazardă un răspuns:

— Douăzeci?

— Cinci sute două.

— Câte?!

— Iniţial au fost şi mai multe, dar numai cinci sute două au rămas funcţionale. Oraşul New York a crescut lent, Elijah. Cândva s-a găsit sub cerul liber şi oamenii ieşeau frecvent în ţinuturile din jur.

— Sigur că da, ştiu asta.

— Ei bine, când Oraşul a fost închis prima dată, au rămas multe ieşiri. Cinci sute două dintre ele mai există şi azi. Restul au fost blocate, sau Oraşul s-a extins pur şi simplu peste ele. Nu punem la socoteală punctele de acces pentru vehiculele aeriene.

— Bun… ce s-a aflat de la ieşiri?

— Investigaţiile au fost zadarnice. Ieşirile nu sunt păzite. Nu am putut găsi nici o persoană oficială care să răspundă de ele, sau care să le considere jurisdicţia sa. Se pare că nimeni nu ştia nici măcar despre existenţa lor. Orice om ar fi putut ieşi prin oricare dintre ele, oricând, pentru ca să revină tot pe acolo, după bunul său plac. Nu ar fi fost detectat niciodată.

— Altceva? Presupun că arma a dispărut.

— Da.

— Indicii de orice fel?

— Nici unul. Am cercetat cu atenţie împrejurimile Oraşului Spaţial. Roboţii de la ferme au fost aproape inutili ca potenţiali martori. Ei sunt cu puţin mai mult decât simple maşinării agricole automatizate, rareori umanoide. În plus, la ferme nu există oameni.

— Mda… Ce-i de făcut în continuare?

— Întrucât am eşuat, deocamdată, la un capăt al firului, respectiv Oraşul Spaţial, vom acţiona în celălalt capăt — Oraşul New York.

Sarcina noastră va fi să depistăm toate grupările posibil subversive, să trecem prin sită toate organizaţiile dizidente…

— Cât timp intenţionezi să anchetezi? îl întrerupse Baley.

— Cât mai puţin posibil, cât de mult va fi necesar.

— Ei bine, reflectă detectivul gânditor, aş fi preferat să fi avut alt partener.

— Eu nu, răspunse R. Daneel. Comisarul ţi-a lăudat loialitatea şi capacităţile.

— Frumos din partea lui, mârâi sardonic Baley.

„Bietul Julius”, îşi spuse în gând. „Îi apăs conştiinţa şi se străduieşte din răsputeri.”

— Nu ne-am bizuit exclusiv pe spusele sale, zise R. Daneel. Am verificat propriile noastre arhive. Te-ai exprimat deschis împotriva utilizării roboţilor în Departamentul tău.

— Ai ceva de obiectat?

— Absolut nimic. În mod evident, dreptul la opinie îţi aparţine. A fost totuşi necesar să îţi verificăm cu atenţie profilul psihologic. Ştim că, deşi îi deteşti intens pe R-i, vei lucra alături de unul, dacă apreciezi că este de datoria ta să o faci. Deţii un coeficient extraordinar de mare al loialităţii şi respectului faţă de autorităţile legale. Este exact ceea ce ne trebuie nouă. Comisarul Enderby te-a apreciat corect.

— Nu ai resentimente personale din cauza sentimentelor mele antiroboţi?

— În ce fel pot ele juca vreun rol, dacă nu te împiedică să lucrezi cu mine şi să mă ajuţi în finalizarea anchetei?

Baley se simţi blocat şi ripostă beligerant:

— Ei bine, atunci, dacă eu am trecut testul, ce se poate spune despre tine? Ce face din tine un detectiv?

— Nu te înţeleg.

— Ai fost conceput ca maşină colectoare de informaţii. O imitaţie a omului care să înregistreze evenimentele din viaţa pământenilor pentru a fi analizate de spaţiali.

— A fi o maşină colectoare de informaţii reprezintă un început bun pentru un investigator, nu este aşa?

— Un început, poate, dar în nici un caz asta nu-i totul.

— Desigur, circuitele mele au mai suferit o ajustare finală.

— Aş fi curios să aflu detalii în privinţa asta, Daneel.

— Nimic mai simplu. În băncile mele motivaţionale a fost introdus un factor de impulsionare extrem de puternic: dorinţa justiţiară.

Justiţiară strigă Baley.

Ironia i se destrămă de pe chip, fiind înlocuită de o expresie de vădită neîncredere.

R. Daneel se răsucise însă iute în scaun şi privea spre uşă.

— Este cineva acolo, anunţă el.

Era într-adevăr cineva. Uşa se deschise şi Jessie, palidă şi cu buzele strânse într-o linie subţire, intră în apartament.

***

Baley fu surprins.

— Jessie? se încruntă el. S-a-ntâmplat ceva?

Femeia rămase locului, fără să-l privească în ochi.

— Îmi pare rău c-a trebuit să…, începu ea, apoi se opri.

— Unde-i Bentley?

— Va rămâne peste noapte în Sala Tinerilor.

— De ce? Nu ţi-am spus să faci aşa ceva.

— Am înţeles că partenerul tău va rămâne peste noapte şi m-am gândit că va avea nevoie de camera lui Bentley.

— Nu era necesar, Jessie, rosti R. Daneel.

Ea ridică ochii spre chipul lui R. Daneel, privindu-l deschis.

Baley îşi examină vârfurile degetelor, îngrozit de ceea ce putea să urmeze, dar cumva incapabil să intervină. Tăcerea îi apăsă greu pe timpane, iar apoi, parcă prin nenumărate straturi de plastex, auzi glasul soţiei sale:

— Daneel, cred că eşti un robot.

Şi R. Daneel răspunse cu aceeaşi voce calmă dintotdeauna:

— Da, sunt.

Загрузка...