Razboi pe Rama

Prolog

Pe unul din brațele întinse în spirală ale galaxiei numită Calea Lactee, o stea solitară, galbenă și modestă se rotește încet în jurul centrului galactic aflat la trei mii de ani lumină depărtare. Acelei stele stabile, Soarele, îi trebuie 225 milioane de ani ca să încheie o rotație pe orbita sa galactică. Ultima dată când Soarele a fost în poziția sa prezentă, niște reptile uriașe de o putere înspăimântătoare tocmai începuseră să-și instaureze dominația asupra Pământului, o mică planetă albastră care este unul dintre sateliții Soarelui.

Dintre planetele și celelalte corpuri cerești din familia Soarelui, acest Pământ este singurul pe care s-a dezvoltat o viață complexă, de durată. Numai pe această planetă aparte substanțele chimice au evoluat, ajungând până la complexitatea ființelor înzestrate cu conștiință care apoi s-au întrebat, pe măsură ce au început să înțeleagă minunile și dimensiunile universului, dacă miracole similare celor care le dăduseră naștere lor se întâmplaseră și în altă parte.

În definitiv, argumentau acești pământeni înzestrați cu conștiință, doar în galaxia noastră există o sută de miliarde de stele. Suntem destul de siguri că cel puțin douăzeci la sută din aceste stele au planete care se rotesc în jurul lor și că un număr mic, dar semnificativ, din aceste planete au avut, la un moment din istoria lor, condiții atmosferice și termice care să conducă la formarea de aminoacizi și alte substanțe chimice organice care sunt condiția sine qua non a oricărei biologii pe care, în mod rezonabil, am putea-o avansa ca ipoteză. Cel puțin o dată în istorie, aici pe Pământ, acești aminoacizi au descoperit autoreproducerea, și miracolul evolutiv care în cele din urmă a dat naștere ființelor umane a fost pus în mișcare. Cum putem noi presupune că această succesiune a avut loc numai acea singură dată în toată istoria? Atomii cu masă mai mare necesari creării noastre au fost făuriți în cataclismele stelare care explodează de miliarde de ani prin acest univers. După cât se pare, numai aici, în acest unic loc, acești atomi s-au înlănțuit în molecule speciale și au evoluat într-o ființă inteligentă, capabilă să pună întrebarea „Suntem singuri?”

Oamenii de pe Pământ au început să caute tovarăși cosmici mai întâi construind telescoape cu care au putut să vadă planetele vecine din imediata apropiere. Mai târziu, când tehnologia lor a atins un nivel de dezvoltare mai ridicat, au trimis spre aceste alte planete nave spațiale robot sofisticate pentru a le cerceta și a constata dacă există sau nu semne de viață organică. Aceste explorări au dovedit că pe nici unul din corpurile cerești din sistemul nostru solar nu a existat vreodată viață inteligentă. Dacă există cineva undeva prin univers, au concluzionat oamenii de știință, vreo specie similară cu care am putea comunica la un moment dat, aceasta trebuie găsită dincolo de vidul care desparte sistemul nostru solar de toate celelalte stele.

La sfârșitul secolului XX, conform sistemului de măsurare a timpului folosit de oameni, marile antene ale Pământului au început să cerceteze cerul în căutare de semnale coerente, pentru a stabili dacă există posibilitatea ca vreo altă ființă inteligentă să ne trimită un mesaj radio. Cercetarea a continuat timp de peste o sută de ani, intensificându-se în zilele de glorie ale științei internaționale de la începutul secolului XXI și slăbind mai târziu, în ultimele decenii ale aceluiași secol, după ce al patrulea set separat de tehnici de ascultare sistematică nu a reușit nici el să localizeze vreun semnal extraterestru.

Până în anul 2130, când a fost prima dată identificat ciudatul obiect cilindric care se apropia repede de sistemul nostru solar, din întinderile spațiului interstelar, majoritatea oamenilor prudenți hotărâseră că în univers nu prea există viață și că ființele inteligente, dacă într-adevăr există și în altă parte în afară de Pământ, sunt extrem de rare. „Cum altfel am putea explica lipsa de rezultate pozitive a tuturor eforturilor noastre de cercetare extraterestră atentă din ultimul secol?” argumentau oamenii de știință.

De aceea, Pământul a rămas uluit când, la o examinare mai atentă, obiectul care intra în sistemul nostru solar în 2130 a fost identificat fără nici un dubiu drept un artefact de origine extraterestră. Iată dovada de netăgăduit că există inteligență avansată, sau cel puțin că existase în vreo epocă anterioară, în altă parte a universului. Când o misiune aflată în spațiu a fost abătută din drum pentru a se întâlni cu obiectul cilindric lipsit de strălucire, care s-a dovedit a avea dimensiuni mai mari decât cele mai mari orașe de pe Pământ, cosmonauții misiunii s-au confruntat cu mister după mister. Însă ei nu au putut răspunde la unele dintre întrebările fundamentale legate de enigmatica navă extraterestră. Intrusul venit din stele nu a furnizat nici un indiciu clar privitor la originea sau scopul său.

Acel prim grup de exploratori umani nu numai că au catalogat minunile Ramei (nume ales pentru uriașul obiect cilindric înainte de a se ști că era un artefact extraterestru), dar i-au explorat și interiorul, întocmind o hartă a lui. După ce echipa de explorare a părăsit Rama și nava extraterestră a dispărut ocolind Soarele, îndepărtându-se de sistemul solar pe o traiectorie hiperbolică, oamenii de știință au analizat amănunțit toate datele care fuseseră adunate în timpul misiunii. Toată lumea a confirmat faptul că vizitatorii umani ai Ramei nu i-au întâlnit pe adevărații creatori ai misterioasei nave spațiale. Totuși, analiza atentă de după zbor a dezvăluit un principiu imposibil de ignorat al tehnicii ramane bazate pe redundanță. Fiecare sistem și subsistem vital al vehiculului avea câte două modalități alternative, de rezervă. Ramanii proiectaseră totul în triplu. Oamenii de știință au considerat că există probabilitatea ca în scurt timp să apară alte două nave similare.

În anii imediat următori vizitei din 2130 a Ramei I, pământenii erau plini de așteptări. Savanții și politicienii deopotrivă afirmau că a început o nouă epocă în istoria omenirii. Agenția Spațială Internațională (ASI), împreună cu Consiliul Guvernelor (COG), au elaborat proceduri minuțioase de abordare a viitoarei vizite a ramanilor. Toate telescoapele au fost ațintite spre cer, concurând între ele pentru onoarea de a fi primul care localizează următoarea navă spațială Rama. Dar n-au mai fost semnalate astfel de apariții.

În a doua jumătate a deceniului 2131–2140, explozia economică alimentată parțial, în ultimele ei stadii, de reacțiile din toată lumea față de Rama, s-a întrerupt brusc. Omenirea s-a cufundat în cea mai adâncă depresiune din istoria sa, cunoscută ca Marele Haos, însoțită de anarhie și sărăcie pe scară largă. Întreaga activitate de cercetare științifică a fost abandonată în timpul acestei epoci triste și, după mai multe decenii în care s-a acordat atenție problemelor terestre, oamenii de pe Pământ aproape că au uitat de inexplicabilul oaspete venit din stele.

În anul 2200, în sistemul solar a sosit un al doilea intrus cilindric. Cetățenii Pământului au scos de la naftalină vechile proceduri puse la punct după plecarea primei nave Rama și s-au pregătit în vederea unui rendez-vous cu Rama II. Pentru misiune a fost pregătit un echipaj de douăsprezece persoane. Curând după rendez-vous, cei doisprezece au declarat că cea de-a două navă spațială Rama era aproape similară cu predecesoarea ei. Oamenii s-au confruntat cu noi mistere și minuni, inclusiv câteva ființe extraterestre, dar tot n-au putut răspunde la întrebările legate de originea și scopul Ramei.

Trei decese ciudate în sânul echipajului au creat o mare îngrijorare pe Pământ, unde toate aspectele misiunii istorice erau urmărite la televizor. Când uriașul cilindru a efectuat o manevră neașteptată care l-a plasat pe o traiectorie de coliziune cu Pământul, îngrijorarea s-a preschimbat în panică și teamă. Conducătorii lumii au concluzionat cu reținere că, în absența altor informații, nu au de ales: trebuie să presupună că Rama II e ostilă. Nu puteau permite ca nava extraterestră să lovească Pământul sau să vină suficient de aproape pentru a-și pune în acțiune eventualele arme. Trebuia luată decizia de distrugere a Ramei II cât timp se mai afla la o distanță sigură.

Echipa de explorare a primit ordin să se întoarcă acasă, dar trei dintre membrii ei, doi bărbați și o femeie, se mai aflau încă la bordul Ramei II când nava extraterestră a evitat atacul nuclear lansat de pe Pământ. Rama a făcut o manevră de distanțare de ostilul Pământ și s-a îndepărtat cu viteză mare de sistemul solar, ducând cu ea atât propriile secrete intacte cât și pe cei trei pasageri umani.

Rama II a avut nevoie de treisprezece ani de călătorie cu viteze apropiate de cea a luminii pentru a ajunge din vecinătatea Pământului la destinația sa, un uriaș complex tehnic numit Baza de Tranzit, localizat pe o orbită îndepărtată a stelei Sirius. Celor trei oameni de la bordul cilindrului uriaș li s-au adăugat cinci copii, devenind astfel o familie. În timp ce investiga minunățiile din căminul ei spațial, familia a reîntâlnit speciile extraterestre pe care le cunoscuse anterior. Totuși, la vremea când au ajuns la Baza de Tranzit, oamenii aveau deja convingerea că acești extratereștri erau, ca și ei, doar pasageri pe Rama.

Familia de oameni a stat la Baza de Tranzit ceva mai mult de un an. În acest timp, nava spațială Rama a fost renovată și utilată pentru a treia și ultima sa călătorie spre sistemul solar. Familia a aflat de la Vultur, o creație nonbiologică a Inteligenței de la Baza de Tranzit, că scopul seriei de nave spațiale Rama era să obțină și să catalogheze cât mai multe informații cu putință despre călătorii spațiali din galaxie. Vulturul, care avea cap, cioc și ochi de vultur, plus corp de om, i-a mai informat că ultima navă spațială din serie, Rama III, avea să conțină un habitat terestru proiectat cu migală, care putea să găzduiască două mii de oameni.

De la Baza de Tranzit a fost transmis pe Pământ un mesaj video prin care era anunțată iminenta întoarcere a celei de a treia nave spațiale Rama. În acest mesaj se explica faptul că o specie extraterestră avansată dorește să observe și să studieze activitatea umană de-a lungul unei perioade de timp extinse și se solicita ca două mii de oameni reprezentativi să fie trimiși pentru a se întâlni cu Rama III pe orbita planetei Marte.

Rama III a parcurs drumul de la Sirius la sistemul solar cu o viteză mai mare decât jumătate din viteza luminii. În interiorul navei dormeau, în capsule speciale, aproape toți membrii familiei de oameni care se aflase la Baza de Tranzit. Pe orbita lui Marte, această familie i-a întâmpinat pe ceilalți oameni veniți de pe Pământ și habitatul virgin din interiorul Ramei a fost repede colonizat. Colonia rezultată, numită Noul Eden, era complet împrejmuită și separată prin ziduri groase de restul navei extraterestre.

Aproape imediat, Rama III a accelerat din nou până la viteze apropiate de cea a luminii, țâșnind din sistemul solar în direcția stelei galbene Tau Ceti. Au trecut trei ani fără vreo intervenție exterioară în treburile oamenilor. Cetățenii Noului Eden s-au implicat atât de mult în noua lor viață de zi cu zi încât abia dacă dădeau atenție universului exterior coloniei lor.

Când o serie de crize au șubrezit democrația din paradisul creat pentru oameni de către ramani, un magnat oportunist a pus mâna pe putere în colonie și a început să suprime fără milă pe oricine i s-a opus. La această vreme, unul din exploratorii inițiali ai Ramei II a fugit din Noul Eden, luând contact, în cele din urmă, cu două specii extraterestre simbiotice care trăiau în habitatul alăturat împrejmuit. Soția lui a rămas în colonie și a încercat, fără succes, să joace rolul de conștiință a comunității. După câteva luni a fost închisă, condamnată pentru trădare și, în cele din urmă, programată pentru execuție.

În timp ce condițiile de trai și cele ambientale din interiorul Ramei continuau să se deterioreze, trupe de oameni au invadat zona locuită adiacentă din Semicilindrul Nordic al Ramei și s-au angajat într-un război de anihilare a celor două specii simbiotice. Între timp, misterioșii ramani, cunoscuți doar prin creațiile lor tehnice, și-au continuat observarea amănunțită de la distanță, conștienți că era numai o problemă de timp ca oamenii să intre în contact cu specia avansată care popula regiunea de la sudul Mării Cilindrice…