Razboi pe Rama

6

A doua zi, cu o oră înaintea începerii perioadei de masă, o parte a unui perete din fiecare apartament din steaua de mare se transformă într-un mare ecran de televizor. Rezidenții fură informați că peste treizeci de minute se va face un anunț important.

În timp ce se uitau, Max îi spuse lui Nicole:

— Asta e numai a treia oară când avem un fel de transmisiune generală. Prima a fost imediat după ce am sosit aici, iar a doua când s-a decis să se recurgă la zone de locuit separate sau, astfel spus, la segregare.

— Ce-o să se întâmple acum? întrebă Marius.

— Bănuiesc că o să aflăm detaliile mutării, răspunse Max. Cel puțin, ăsta e zvonul dominant.

La ora anunțată, pe monitor apăru chipul Vulturului.

— Anul trecut, când ați fost treziți și mutați din Rama, spuse Vulturul, transmițând simultan același mesaj în culori care i se mișcau pe frunte, v-am spus că acest vehicul nu va fi căminul vostru permanent. Acum suntem pregătiți să vă transferăm în alte locații, unde condițiile voastre de trai vor fi considerabil mai bune.

Vulturul făcu o pauză de câteva secunde înainte de a continua.

— Nu toți veți fi transferați în același loc. Aproximativ o treime din actualii rezidenți ai stelei de mare se vor muta în Transportor, acea navă spațială plată, uriașă care staționează de aproape o săptămână în apropierea Bazei de Tranzit. În următoarele câteva ore, Transportorul își va termina treaba la Baza de Tranzit și se va deplasa în direcția aceasta. Aceia dintre voi care vă mutați în Transportor o veți face diseară, după cină… Restul veți fi transferați la Baza de Tranzit în următoarele trei sau patru zile. Nimeni nu va rămâne aici, pe steaua de mare… Aș vrea să subliniez încă o dată că locuințele din ambele locuri vor fi excelente, cu mult superioare celor din acest vehicul.

Vulturul mai făcu o pauză de cincisprezece secunde, ca pentru a da timp auditoriului să reacționeze la ceea ce spusese, după care continuă:

— După încheierea acestui anunț, ecranele de televiziune din fiecare apartament vor afișa în mod repetat lista tuturor creaturilor de la bord, în ordinea numărului de apartament, și locul în care va fi transportat fiecare. Citirea afișajelor va fi foarte simplă. Dacă numele vostru sau codul de identificare apare pe monitor cu litere negre pe fond alb, veți fi transferați în Transportor. Dacă numele e scris cu litere albe pe fond negru, veți rămâne aici câteva zile și apoi veți fi mutați la Baza de Tranzit… Pentru informarea voastră, în Transportor fiecare specie va avea propria zonă de locuit, de sine stătătoare — separată adică. Nu va exista amestec între specii, exceptând, bineînțeles, aranjamentele simbiotice necesare. Prin contrast…

— Asta ar trebui să-i încânte pe liderii Consiliului, comentă repede Max. De luni întregi se agită pentru separarea completă…

— … viața în Baza de Tranzit va implica activități comune și comunicare regulată între specii… În distribuirea indivizilor în celor două locații, am încercat să-l plasăm pe fiecare dintre voi în mediul care se potrivește cel mai bine cu personalitatea lui. Selecțiile au fost făcute cu grijă, pe baza observațiilor pe care le-am efectuat atât de aici, în steaua de mare, cât și în timpul pe care l-ați petrecut pe Rama… Este important să înțelegeți cu toții că nu va exista interacțiune între cele două grupuri după transferare. Pentru a fi sigur că-mi înțelegeți corect spusele, precizez că aceia care se mută diseară pe Transportor nu-i vor mai vedea niciodată pe cei care urmează să fie transferați la Baza de Tranzit… Dacă ați fot repartizați pentru Transportor, continuă Vulturul, trebuie să începeți imediat să vă faceți bagajele și să fiți gata de mutare înainte de a veni la cină. Dacă vă numărați printre cei care au fost destinați să se mute la Baza de Tranzit și considerați că repartizarea nu este corespunzătoare, puteți solicita reconsiderarea ei. Diseară, după ce toți rezidenții care au fost selectați să fie transferați în Transportor vor fi ajuns acolo, mă voi întâlni în cantină cu aceia care vor să meargă în Transportor și nu la Baza de Tranzit…. Dacă aveți întrebări, în următoarea oră mă voi afla la biroul cel mare din sala de lângă puntea de observație.

— Ce ți-a spus Vulturul? o întrebă Max.

— Același lucru pe care l-a spus altor douăzeci de oameni din sală care i-au pus aceeași întrebare, răspunse Nicole. Pentru cei repartizați pentru Transportor, nu e posibilă nici o schimbare… Vor fi reconsiderate numai cerințele celor programați pentru transferarea la Baza de Tranzit.

— În acel moment… ăăă, a cedat Nai? întrebă Eponine.

— Da, răspunse Nicole. Până atunci s-a ținut destul de bine. Când a venit la început în apartamentul nostru, după ce s-au afișat listele prima dată, m-am gândit că e extraordinar de calmă… Probabil, la început a fost convinsă că repartizarea lui Galileo e o greșeală de redactare.

— Înțeleg cum trebuie să se simtă, spuse Eponine. Recunosc că și mie mi-a stat inima-n loc câteva clipe, până am văzut că toți ceilalți suntem pe lista de transfer pentru Baza de Tranzit.

— Pun pariu că Nai nu e singura supărată de felul în care s-au făcut repartizările, spuse Max.

Se ridică și începu să se plimbe prin cameră.

— Treaba asta chiar că e o mizerie, spuse el clătinând din cap. Ce ne-am fi făcut dacă Marius ar fi fost repartizat pentru Transportor?

— E simplu, răspunse repede Eponine. Am fi cerut amândoi să mergem cu fiul nostru.

— Da, spuse Max după un moment de gândire. Cred că ai dreptate.

— Asta discută acum Patrick și Nai, spuse Nicole. Le-au cerut tinerilor să iasă, ca să poată vorbi între patru ochi.

— Credeți că Nai poate face față acestui stres suplimentar atât de curând după… ăă… incident? întrebă Eponine.

— N-are de ales, spuse Max. Le-au mai rămas doar două ore ca să ia o decizie.

— Acum două ore mi s-a părut că se simte mult mai bine, spuse Nicole. E clar că sedativul ușor își făcuse efectul… Cred că pe Nai a speriat-o cel mai mult propria izbucnire.

— Chiar l-a atacat pe Vultur? întrebă Eponine.

— Nu… Un robot a imobilizat-o imediat după ce a țipat, spuse Nicole. Dar își pierduse controlul… ar fi putut face orice.

— Fir-ar a dracului de treabă! exclamă Max. Dacă cineva mi-ar fi spus cât am stat în Orașul de Smarald că Nai e capabilă de violență, i-aș fi spus…

Nicole îl întrerupse.

— Numai un părinte poate să înțeleagă sentimentele puternice pe care le are o mamă când e vorba de copilul ei. Nai se simțea frustrată de luni întregi… Nu-i aprob reacția, dar în mod sigur înțeleg…

Nicole se opri. Bătaia din ușă se repetă. Câteva secunde mai târziu, Patrick intră în cameră.

— Mamă, trebuie să vorbesc cu tine.

— Eu și Eponine ieșim pe hol, spuse Max. E bine așa?

— Mulțumesc, Max… Da, v-aș fi recunoscător, spuse Patrick cu greu.

Nicole nu-l mai văzuse atât de supărat.

— Nu știu ce să fac, spuse Patrick de îndată ce rămase singur cu Nicole. Totul se întâmplă atât de repede… nu cred că Nai judecă limpede, dar se pare că nu sunt în stare…

Glasul i se stinse.

— Mamă, ea vrea ca noi toți să solicităm reconsiderare. Toți. Tu, eu, Kepler, Maria, Max… Toți… Spune că altfel Galileo se va considera abandonat.

Nicole își privi fiul. Patrick mai avea puțin și plângea. N-a trăit destul pentru a face față unei crize ca aceasta, se gândi ea. A fost treaz numai zece ani și ceva.

— Ce face Nai acum? întrebă ea cu blândețe.

— Meditează, răspunse Patrick. Spunea că asta o va calma și-i va vindeca spiritul… Și-i va da tărie…

— Se așteaptă ca tu să ne convingi pe noi ceilalți?

— Da… Dar, mamă, Nai nici măcar nu s-a gândit că cineva ar putea să nu fie de acord cu propunerea ei. N-are nici o îndoială că asta trebuie să facem.

Durerea lui Patrick era evidentă.

— Tu ce crezi că ar trebui să facem? întrebă Nicole după o perioadă de tăcere.

— Nu știu, răspunse Patrick începând să se plimbe cu pași mari prin cameră. Ca toți ceilalți, de îndată ce lista a fost afișată, am remarcat că toți membrii activi ai Consiliului sunt transferați în Transportor, la fel și majoritatea oamenilor care au fost luați din camerele normale de locuit. Oamenii care ne plac și pe care îi respectăm, precum și majoritatea octopăianjenilor, merg la Baza de Tranzit… Dar o înțeleg pe Nai. Nu poate suporta gândul că Galileo va fi izolat, rupt definitiv de singurul sistem de sprijin pe care l-a cunoscut…

Ce-ai face în locul lui Nai? o întrebă pe Nicole un glas lăuntric. Tu n-ai intrat în panică azi, când te-ai temut că ai putea fi despărțită de Benjy?

— Vrei să vorbești cu ea, mamă, după ce termină meditația? o rugă Patrick. Pe tine te va asculta. Nai a spus întotdeauna că are mare respect pentru înțelepciunea ta.

— Vrei să-i spun ceva anume? întrebă Nicole.

— Spune-i… zise Patrick frângându-și mâinile, Spune-i că nu are ea căderea să decidă ce e mai bine pentru toți cei din grupul nostru. Ea trebuie să se concentreze pe propriile hotărâri.

— E un sfat bun, spuse Nicole. Spune-mi, Patrick, te-ai hotărât ce ai să faci dacă Nai decide să meargă în Transportor și noi ceilalți nu o urmăm?

— Da, mamă, spuse încet Patrick. Voi merge cu Nai și Galileo.

Nicole își parcă scaunul cu rotile într-un colț în fața ferestrei de observație. Era singură, așa cum solicitase. După-amiaza fusese atât de plină de emoții încât se simțea secătuită. La început, Nicole se gândise că întâlnirea ei cu Nai a decurs foarte bine. Nai îi ascultase cu atenție sfaturile, fără să comenteze. De aceea rămase uluită o oră mai târziu când Nai, spumegând de mânie, o înfruntase de față cu Max, Eponine și Ellie. De fapt, îi înfruntase pe toți.

— Patrick mi-a spus că nici unul dintre voi n-o să meargă cu noi, spusese Nai. Acum văd cum îmi este răsplătit devotamentul constant din toți acești ani… Mi-am smuls băieții din căminul lor din loialitate față de voi, prietenii mei… I-am lipsit pe Galileo și Kepler de o copilărie normală din respect și admirație pentru tine, Nicole, modelul meu… Iar acum, când vă rog și eu o dată ceva…

— Ești nedreaptă, Nai, spuse cu blândețe Ellie. Noi toți te iubim și suntem profund tulburați de toată treaba asta… Am fi mers cu tine și Galileo dacă am fi considerat…

— Ellie, Ellie, o întrerupse Nai, căzând în genunchi în fața prietenei sale și izbucnind în lacrimi. Ai uitat toate orele pe care le-am petrecut cu Benjy în Avalon?… Da, recunosc că am făcut-o din proprie voință, dar crezi că m-aș fi dedicat atât de mult lui Benjy daca nu era fratele tău și dacă tu nu erai cea mai bună prietenă a mea?… Te iubesc, Ellie… Am nevoie de sprijinul tău… Te rog, te rog să vii cu mine. Măcar tu și Nikki…

Și Ellie plânsese. Înainte ca discuția să se termine. nimeni din cameră nu avea ochii uscați. La sfârșit, Nai își ceruse iertare de la fiecare.

Nicole inspiră adânc și se uită pe fereastră. Știa că are nevoie de o pauză. În timpul după-amiezii simțise de două ori dureri în piept. Nici măcar sondele alea magice nu mă pot proteja dacă n-am eu grijă de mine,se gândi ea.

Uriașul Transportor staționa acum la doar câteva sute de metri depărtare. Era o operă inginerească uluitoare, mult mai mare decât păruse când era lângă Baza de Tranzit. Nava spațială era parcată lateral, astfel încât pe fereastră se vedea numai o parte din ea. Suprafața de sus a Transportorului era un plan lung și plat, întrerupt pe alocuri doar de mici grupuri de aparatură și niște cupole transparente sau bășici, cum fuseseră inițial numite, localizate conform unui model ordonat pe lungimea și lățimea planului. Unele cupole erau foarte mari. Una, chiar din fața ferestrei, se înălța la două sute de metri deasupra planului orizontal. Alte cupole erau foarte mici. Pe fereastra de observație se vedeau părți din unsprezece bășici transparente. După-amiaza, în timp ce Transportorul se apropia, fuseseră numărate șaptezeci și opt de cupole.

Burta Transportorului avea o suprafață externă de un gri metalic. Ea se întindea sub „avion” pe o distanță de aproximativ un kilometru, având fundul rotund și lateralele ușor înclinate. De la distanță, burta arăta insignifiantă comparativ cu vasta suprafață plată de cel puțin patruzeci de kilometri lungime și cincisprezece kilometri lățime. Totuși, de aproape se vedea limpede că interiorul structurii cenușii avea un volum enorm.

Sub privirea fascinată a lui Nicole, o indentație mică de pe suprafața laterală a burții cenușii începu să se lungească și deveni un tub rotund care se extindea în direcția opusă Transportorului. Tubul se apropie de steaua de mare și apoi, după câteva corecții minore de poziționare, fu conectat la sasul principal.

Nicole zâmbi în sinea ei. Încă o zi incredibilă în uimitoarea mea existență, se gândi ea. Își schimbă poziția scaunului și simți o durere vagă în șold. Aș vrea să fi putut face ceva pentru Nai.Dar să ceri tuturor să se sacrifice pentru Galileo nu e soluția corectă.

Simți o atingere pe braț și se întoarse. Era doctorul Blue.

— Cum te simți? întrebă în culori octopăianjenul.

— Acum, mai bine, răspunse Nicole. Dar mai devreme am avut niște momente proaste.

Doctorul Blue o scană pe Nicole cu aparatul de monitorizare.

— Au fost cel puțin două aritmii majore, îi spuse Nicole octopăianjenului. Mi le amintesc foarte clar pe amândouă.

Octopăianjenul doctor studie culorile de pe monitorul aparatului.

— De ce nu m-ai chemat? întrebă el.

— M-am gândit să te chem, răspunse Nicole. Dar s-au petrecut atâtea… Și mi-am închipuit că ai treburile tale…

Doctorul Blue îi dădu un flacon care conținea un lichid albastru deschis.

— Bea asta, spuse octopăianjenul. Îți va limita reacția cardiacă la stresul emoțional în următoarele douăsprezece ore.

— Noi doi vom rămâne împreună după plecarea Transportorului, nu-i așa?… N-am studiat foarte atent partea voastră de listă.

— Da, răspunse doctorul Blue. Un procent de optzeci și cinci la sută din membrii speciei voastre vor fi transferați la Baza de Tranzit. Mai mult de jumătate din octopăianjenii care se mută în Transportor sunt alternativi.

Nicole bău lichidul, apoi întrebă:

— Ce înțelegi din toată afacerea asta cu transferările?

— Noi bănuim că întreg experimentul ăsta a ajuns la un important punct de bifurcație și că cele două grupuri vor fi implicate în activități radical diferite.

Nicole spuse râzând:

— Nu-mi spui nimic precis.

— Nu, într-adevăr, răspunse octopăianjenul.

În cantină se adunară optzeci și patru de oameni și nouă octopăianjeni la ședința de reconsiderare stabilită de Vultur la cinci minute după ce ultimii rezidenți ai stelei de mare programați inițial pentru transferarea în Transportor plecară prin sas. La ședință aveau voie să participe numai cei care solicitaseră în mod oficial reconsiderarea repartizării. Mulți alți membri ai tuturor speciilor mai zăboveau încă pe puntea de observație sau în zonele comune, discutând despre plecare sau așteptând să afle rezultatul ședinței Vulturului.

Nicole se întorsese la postul ei de la fereastra de observație. Stătea în scaunul cu rotile, uitându-se lung la Transportor și reflectând la scenele la care fusese martoră în ultima oră. Cei mai mulți dintre oamenii care plecau aveau o dispoziție festivă, încântați în mod fățiș că nu vor mai trăi printre extratereștri. În pragul sasului fuseseră și câteva despărțiri triste, dar surprinzător de puține.

Galileo fusese lăsat să petreacă zece minute cu familia și prietenii în zona comună. Patrick și Nai îl asiguraseră pe tânăr, care nu prea manifestase vreo emoție, că ei și Kepler, care încă își făcea bagajul, i se vor alătura în Transportor înainte de sfârșitul serii.

Galileo părăsise printre ultimii oameni steaua de mare. Fusese urmat de un mic contingent de aviani și mirmipisici. Materia sesilă și cantalupii rămași fuseseră puși în coșuri mari, cărate de un grup de roboți bloc. Probabil că n-am să mai văd niciodată vreun membru al speciei voastre, se gândise Nicole când avianul care încheia șirul se întorsese și scosese un țipăt de rămas bun adresat privitorilor.

În cantină, Vulturul începu ședința spunând:

— Fiecare dintre voi a solicitat să i se reconsidere repartizarea și să i se permită mutarea în Transportor și nu la Baza de Tranzit… La această oră vreau să vă explic alte două diferențe între mediul de viață din Transportor și cel din Baza de Tranzit. Dacă, după ce cântăriți aceste informații noi, tot mai doriți să vi se schimbe repartizarea, vă vom face pe plac… După cum v-am spus azi după-amiază, în Transportor speciile vor fi complet separate, nu se vor amesteca. Fiecare specie va fi izolată în habitatul său; mai mult decât atât, nu va exista nici un fel de intervenție din partea unei alte inteligențe, nici măcar a celei pe care o reprezint, în treburile fiecărei specii. Nici acum, nici altă dată. Niciodată. Fiecare specie din Transportor va fi pe cont propriu. Prin contrast, viața în lumea caracterizată prin interacțiunea speciilor de la Baza de Tranzit va fi supravegheată. Nu atât de strict cum a fost pe steaua de mare, totuși, supravegheată. Noi suntem încredințați că supravegherea atentă și monitorizarea sunt esențiale acolo unde trăiesc laolaltă specii diferite… Al doilea factor suplimentar este, poate, cel mai important dintre toți. În Transportor nu va exista reproducere. Toți indivizii care locuiesc în Transportor, din toate speciile, vor deveni sterili pe viață. Celor care trăiesc în Transportor li se vor asigura toate elementele necesare unei vieți lungi și fericite, dar nimeni nu va avea voie să se reproducă. Dimpotrivă, la Baza de Tranzit nu va exista nici o restricție privitor la reproducere… Vă rog să mă lăsați să termin, spuse Vulturul când mai mulți membri ai publicului încercară să-l întrerupă cu întrebări… mai aveți două ore să hotărâți… Dacă totuși vreți să fiți transferați în Transportor, nu trebuie decât să vă aduceți bagajele și să-i cereți Marelui Bloc să deschidă sasul…

Pe Nicole n-o surprinse faptul că, acum, Kepler nu mai voia să i se schimbe repartizarea și să meargă în Transportor. De la început tânărului îi fusese greu să se hotărască, și dacă solicitase reconsiderarea, o făcuse numai din loialitate față de mama sa. De atunci, cea mai mare parte a după-amiezii și-o petrecuse cu Maria, pe care se vedea bine că o adoră.

Kepler ceruse ajutorul întregii familii extinse în cazul unei certe cu mama sa, însă nu avu loc nici o dispută. Nai fu de acord că fiul ei nu trebuie lipsit de plăcerea de a fi tată. Ba chiar sugeră, cu mărinimie, că și Patrick poate să-și reevalueze decizia, dar soțul ei răspunse repede că ea a trecut de vârsta la care să poată avea copii și, în plus, el era deja tată pentru Galileo și Kepler, în multe privințe.

Nicole, Patrick, Nai și Kepler fură lăsați singuri într-un apartament, pentru despărțirea finală. Fusese o zi a lacrimilor și a emoțiilor devastatoare. Toți patru erau epuizați emoțional. Două mame spuneau adio pentru totdeauna fiilor lor. Ultimele lor comentarii avură și ele o asemănare înduioșătoare. Nai îi ceru lui Nicole să-l călăuzească pe Kepler cu înțelepciunea ei. Nicole o rugă pe Nai să-i ofere în continuare lui Patrick dragostea ei necondiționată, lipsită de egoism.

Apoi Patrick ridică ambele bagaje și le aruncă pe umeri. În timp ce Nai și cu el ieșeau pe ușă, Kepler stătea lângă Nicole și o ținea de mână. Abia după ce ușa se închise, Nicole dădu drumul râului de lacrimi. Adio, Patrick, se gândi ea cu durere. Adio Genevieve, Simone și Katie. Adio, Richard.