Cântarea 1, gl. al 8-lea
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând izraeliteanul a strigat: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul meu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine păcătosul.
Mântuitorule, învredniceşte pe robul Tău a cânta cântare şi a lăuda, după vrednicie, pe îngerul cel fără de trup, pe învăţătorul şi păzitorul meu.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Eu unul acum zac întru neînţelepţie şi în lene, iar Tu, învăţătorul şi păzitorul meu, nu mă lăsa pe mine ca să pier.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu rugăciunea Ta îndreptează mintea mea să fac poruncile lui Dumnezeu, ca să primesc de la Dumnezeu lăsarea păcatelor, şi mă rog Ţie, învaţă-mă să urăsc cele rele.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Roagă-Te, Fecioară, pentru mine, robul Tău, către dătătorul bunătăţilor, cu îngerul, păzitorul meu, şi mă învaţă pe mine să fac poruncile Fiului Tău şi Făcătorului meu.
Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, Cel ce ai Jacut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, Cel ce eşti marginea doririlor, Unule Iubito-rule de oameni.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Tot gândul şi tot sufletul meu spre Tine îl pun, păzitorul meu: deci Tu de toată răutatea vrăjmaşului mă izbăveşte.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Vrăjmaşul mă calcă pe mine şi mă învaţă întotdeauna să fac voile lui, iar Tu, învăţătorul meu, nu mă lăsa pe mine ca să pier.
Slavă… Dăruieşte-mi să cânt cântare cu mulţămită şi cu osârdie Făcătorului şi Dumnezeului meu, şi ţie Preabunule înger, păzitorului meu. Izbăvitorul meu, scoate-mă de la vrăjmaşii cei ce mă urăsc pe mine.
şi acum… Vindecă, Preacurată, rănile cele cu multă durere din sufletul meu şi alungă pe vrăjmaşii cei ce mă urăsc pe mine.
Sedelna
Din dragoste sufletească strig către Tine, păzitorul sufletului meu şi întru tot Sfinte îngere al meu: acopere-mă şi mă apără totdeauna de cursele vrăjmaşului, şi mă îndreptează la viaţa cea cerească, înţelepţindu-mă, luminându-mă şi întă-rindu-mă pe mine.
Slavă… Şi acum…
Nenuntită de Dumnezeu Născătoare, Preacurată, Ceea ce fără de sămânţă ai născut pe Stăpânul tuturor. Pe Acela Roagă-L, să mă izbăvească de toată nepriceperea, şi să dea umilinţă şi lumină sufletului meu şi curăţie greşelilor, Ceea ce eşti Una Grabnică Apărătoare.
Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am, Doamne, taina rânduielii Tale, cunoscut-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Roagă pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, Tu, păzitorul meu, şi nu mă lăsa pe mine, ci pururea apără în pace viaţa mea şi-mi dă mie mântuire neclintită.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Ca pe un păzitor şi apărător, primindu-te de la Dumnezeu, îngere, te rog pe Tine, Sfinte, din toate nevoile mă slobozeşte.
Slavă… Păzitorul meu, toată întinăciu-nea mea curăţeşte-o cu sfinţenia Ta şi cu rugăciunile Tale să fiu lepădat de partea cea de-a stânga şi să fiu părtaş slavei.
Şi acum… Nepricepere îmi stă înainte, Preacurată, de relele ce m-au înconjurat pe mine, ci degrabă din acestea izbăveşte-mă, căci către Tine una am alergat.
Cântarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel ce eşti Lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul. Ci mă întoarce la lumina poruncilor Tale, îndreptează căile mele, rogu-mă.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Ca Cela ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, Sfinte păzitorule al meu, pe Acela roagă-L, să mă izbăvească de relele ce mă supără pe mine.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Lumină luminoasă, străluceşte luminat sufletul meu, învăţătorule al meu şi păzitorule îngere, Cel dat mie de la Dumnezeu.
Slavă… Alinează inima mea de tulburarea de acum şi mă întăreşte a priveghea în cele bune, păzitorule al meu, şi mă îndreptează minunat spre liniştea vieţii.
Şi acum… Cuvântul lui Dumnezeu s-au sălăşluit întru Tine, de Dumnezeu Născătoare, arătându-te pe Tine oamenilor scară cerească, căci prin Tine s-a pogorât la noi Cel Preaînalt.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de reie şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Deci mă rog ca Iona, din stricăciune, Dumnezeule scoate-mă.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
De toată năpasta mă slobozeşte şi de scârbe mă mântuieşte, rogu-mă Ţie, Sfinte îngere, păzitorale al meu cel bun.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Deşteaptă mintea mea şi mă luminează, rogu-mă Ţie, Sfinte îngere, ca să cuget totdeauna cele de folos, îndreptează-mă.
Slavă… îngere a lui Dumnezeu, pe mine, cel ce adorm rău de greutatea păcatelor, păzeşte-mă, ca cel ce priveghezi, şi cu ruga Ta mă scoală la slavoslovie.
Şi acum… Mărie, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, Nenuntită, Nadejdea credincioşilor, înălţările vrăjmaşilor le surpă, iar pe cei ce te cântă pe Tine îi veseleşte.
Condac
Milostiv arată-te spre mine, Sfinte îngere al Domnului, păzitorul meu şi nu te depărta de la mine, spurcatul, ci mă luminează pe mine cu lumina Ta cea neapropiată şi mă fă vrednic împărăţiei Cereşti.
Icos
Pe sufletul meu cel înjosat cu mulţimea smintelilor, tu, înaintestătătorule, învred-niceşte-1 slavei cereşti celei negrăite şi împreună cântător cu cetele puterilor celor fără de trup ale lui Dumnezeu. Pe mine, dar mă miluieşte, mă apără şi cu gânduri bune luminează sufletul meu, şi cu slava Ta, îngere al meu să mă îmbogăţesc. Surpă pe vrăjmaşii cei ce-mi gândesc mie rău şi fă-mă vrednic împărăţiei Cereşti.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii evreilor în cuptor cu îndrăzneală au călcat văpaia şi focul în rouă l-au prefăcut, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Fii milostiv şi roagă-L pe Dumnezeu, îngere al Domnului, căci pe Tine te am apărător în toată viaţa mea şi iarăşi învăţător şi păzitor de la Dumnezeu dăruit mie în veci.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Nu lăsa ticălosul meu suflet, cel ce pe cale călătoreşte, să fie ucis de tâlhari, Sfinte îngere, care s-a încredinţat ţie nevinovat, de la Dumnezeu, ci îl povăţuieşte pe el la calea pocăinţei.
Slavă… Pe sufletul meu cel cu totul ruşinat, scoate-1 de la gândurile şi faptele cele viclene, apucă înainte, învăţătorule al meu, şi-mi dă vindecare prin cugete bune, ca întotdeauna să mă îndreptez la calea cea dreaptă.
şi acum… Umple de înţelepciune şi de tărie dumnezeiască pe toţi, Cela ce eşti înţelepciune Ipostasnică a Celui Preaînalt, pentru Născătoarea de Dumnezeu, pe cei ce strigă: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori muncitorul haldeilor a ars cuptorul nebuneşte pentru cinstitorii de Dumnezeu, iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, a strigat: Pe Făcătorul şi Mântuitorul, tineri, binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoarepreaînâlţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Cel de la Dumnezeu trimis, întăreşte viaţa mea, a robului Tău, Preabunule îngere, şi nu mă lăsa pe mine în veci.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
Pe Tine, cela ce eşti înger bun, păzitor şi învăţător al sufletului meu, Te laud, Preafericite în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Să fii mie acoperemânt şi îngrădire în ziua ispitirii tuturor oamenilor, întru care cu foc se vor ispiti faptele şi cele bune şi cele rele.
şi acum… Fii mie ajutătoare şi linişte, robului Tău, de Dumnezeu Născătoare pururea Fecioară, şi nu mă lăsa pe mine să fiu lipsit de stăpânirea Ta.
Cântarea a 9-a
Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele Tău s-a jacut mai desjătat decât cerurile. Pentru aceea pentru Tine Născătoare de Dumnezeu, căpeteniile cetelor îngereşti şi omeneşti Te slăvesc.
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.
Miluieşte-mă, Unule Mântuitorul meu, că milostiv şi îndurat eşti, şi mă fă pe mine părtaş cetelor drepţilor.
Stih: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele…
îngere al Domnului, dăruieşte-mi mie pururea a gândi şi a face cele de folos, arată-mă tare în neputinţă şi fără prihană.
slavă… Ca cel ce ai îndrăzneală către împăratul Ceresc, pe Acela roagă-L şi cu ceilalţi fără de trupuri, să mă miluiască pe mine ticălosul.
şi acum… îndrăzneală multă având, Fecioară, către Cel ce s-a întrupat din Tine, slobozeşte-mă din legături şi-mi dă mie dezlegare şi mântuire cu rugăciunile Tale.
Rugăciune către îngerul Păzitor
îngerul lui Hristos cel preasfânt, către Tine cad şi mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care eşti dat mie de la Sfântul Botez spre păzirea sufletului şi păcătosului meu trup. Iar eu, cu lenea şi cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurată lumina Ta şi te-am izgonit de la mine cu toate lucrurile cele de ruşine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osândirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de fraţi şi cu ţinerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu necurăţia, cu mânia, cu scumpetea, cu mâncarea cea fără saţ, cu beţia, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele şi viclene, cu obiceiurile cele rele şi cu îndrăznirea spre păcate, având deosebită voire spre toată pofta cea rea, trupească. O, reaua mea voire, pe care nici dobitoacele cele necuvântătoare nu o au! Dar cum vei putea să cauţi la mine, care mă aflu căzut în păcate? Sau cu ce ochi, îngerul lui Hristos, vei căuta spre mine, cel ce m-am împleticit aşa de rău în lucruri întinate? Sau cum voi putea să-mi cer iertare faptelor mele celor amare, rele şi viclene, în care cad în toate zilele şi nopţile şi în tot ceasul! De aceea cad înaintea Ta şi mă rog, Păzitorul meu cel sfânt, milostiveşte-te spre mine păcătosul robul tău. Fii mie ajutor şi sprijinitor asupra pizmaşului meu celui rău, cu sfintele Tale rugăciuni şi împărăţiei lui Dumnezeu mă fă părtaş cu toţi sfinţii, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.