ACATISTUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Condacul 1

Apărătorul cel mare şi Doamne, biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbăvit de moartea cea veşnică, cele de laudă aducem Ţie, noi robii Tăi şi zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăveşte pe noi, care strigăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi Doamne al puterilor, deschide-mi mie nepriceputului mintea şi limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul şi limba celui surd şi gângav de demult care grăia, strigând:

Iisuse, preaminunate, mirarea îngerilor; Iisuse, preaputemice, izbăvirea strămoşilor; Iisuse, preadulce, slava patriarhilor; Iisuse, preaslăvite, tăria ocârmuito-rilor; Iisuse, preaiubite, plinirea proorocilor; Iisuse, preaminunate, întărirea mucenicilor; Iisuse, prealine, bucuria călugărilor; Iisuse, preamilostive, dulceaţa preoţilor; Iisuse, preaîndurate, înfrânarea pustnicilor; Iisuse, preadulce, bucuria preacu-vioşilor; Iisuse, preacurate, mintea cea întreagă a celor curaţi cu fecioria; Iisuse, cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoşilor; Iisuse, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul2

Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte şi, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei, pe care îl ducea să-l îngroape, aşa înviază şi sufletul meu cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, şi Te milostiveşte spre mine, care strig: Aliluia!

Icosul 2

înţelesul cel greu de pătruns, căutând Filip să-l înţeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul:

Atâta vreme ai fost cu mine şi n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine şi Eu întru Tatăl? De aceea, Ţie, Gelui ce eşti necuprins, cu frică strigăm:

Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci; Iisuse, împăratul cel preaputernic; Iisuse, Stăpânul cel îndelung-răbdător; Iisuse, Mântuitorul cel preamilostiv; Iisuse, păzitorul meu cel preabun; Iisuse, curăţeşte păcatele mele; Iisuse, ridică fărădelegile mele; Iisuse, iartă nedreptăţile mele; Iisuse, nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine; Iisuse, ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine; Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine; Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 3

Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe Apostolii Tăi, care şedeau în Ierusalim, îmbracă-mă şi pe mine cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, şi-mi dă mie să cânt Ţie cu dragoste: Aliluia!

Icosul 3

Iisuse, Cel ce ai mulţime de îndurări, care ai chemat pe vameşi şi pe păcătoşi şi pe cei necredincioşi, nu mă trece cu vederea acum pe mine cel asemenea lor; ci, ca nişte mir de mult preţ, primeşte cântarea aceasta:

Iisuse, puterea cea nebiruită; Iisuse, mila cea fără de sfârşit; Iisuse, frumuseţea cea prealuminată; Iisuse, dragostea cea nebiruită; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu; Iisuse, miluieşte-mă pe mine, păcătosul; Iisuse, auzi-mă pe mine cel zămislit întru fărădelegi; Iisuse, curăţeşte-mă pe mine, cel născut în păcate; Iisuse, învaţă-mă pe mine, netrebnicul; Iisuse, luminea-ză-mă pe mine întunecatul; Iisuse, cură-ţeşte-mă pe mine, întinatul; Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul4

Vifor de gânduri îndoite având înăuntru Petru, se afunda; iar văzându-Te pe Tine, Iisuse, fiind cu trup şi umblând pe apă, Tea cunoscut pe Tine, Dumnezeu adevărat, şi primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!

Icosul 4

Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale şi a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă; şi chemându-1 i-ai deschis ochii lui. Luminează cu mila Ta şi ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce strig şi grăiesc:

Iisuse, ziditorul celor de sus; Iisuse, răscumpărătorul celor de jos; Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt; Iisuse, înfrumu-seţătorul făpturilor; Iisuse, mângâierea sufletului meu; Iisuse, luminătorul minţii mele; Iisuse, veselia inimii mele; Iisuse, sănătatea trupului meu; Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă; Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă; Iisuse, izbăveşte-mă de toată munca; Iisuse, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 5 Precum ne-ai răscumpărat pe noi de

demult din blestemul Legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, aşa ne scoate pe noi din lanţurile cu care şarpele ne-a împiedicat pe noi, prin patimile cele trupeşti, prin îndemnările spre desfrânare şi prin trândăvirea cea rea, pe cei ce strigăm Ţie: Aliluia!

Icosul 5

Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile, şi cu-noscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ţie cântare, grăind:

Iisuse, Dumnezeul cel adevărat; Iisuse, Fiul lui David; Iisuse, împăratul cel prea-slăvit; Iisuse, Mielul cel nevinovat; Iisuse, Păstorul cel prealuminat; Iisuse, păzitorul prunciei mele; Iisuse, îndreptătorul tinereţilor mele; Iisuse, lauda bătrâneţilor mele; Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea; Iisuse, viaţa mea de după moarte; Iisuse, liniştea mea la judecata Ta; Iisuse, dorirea mea, nu mă ruşina pe mine atuncea; Iisu-se, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 6

Vestirea şi graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat şi cu oamenii ai vieţuit, Cel ce eşti neajuns, şi durerile noastre le-ai ridicat, de unde cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a cânta: Aliluia!

Icosul 6

Răsărit-a în lume luminarea adevărului Tău şi s-a izgonit înşelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăb-dând tăria Ta au căzut, iar noi dobândind mântuire, strigăm Ţie:

Iisuse, adevărul cel ce izgoneşti înşelăciunea; Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile; Iisuse, împărate, întăritorul tuturor tăriilor; Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă; Iisuse, pâinea vieţii, satură-mă pe mine cel flămând; Iisu-se, izvorul înţelepciunii, adapă-măpe mine cel însetat; Iisuse, veşmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine cel întinat; Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acopere-mă pe mine, nevrednicul; Iisuse, dătătorul celor ce cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele; Iisuse, Cel ce afli pe cei pe care-i cauţi, află şi sufletul meu; Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă; Iisuse, răscumpărătorul păcătoşilor, curăţeşte fărădelegile mele; Iisu-se, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 7

Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca o oaie la junghiere Te-ai adus, Iisuse, şi ca un miel, fără de glas înaintea celui ce-1 tunde pe el, şi ca un Dumnezeu din morţi ai înviat şi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi ne-ai ridicat pe noi, care strigăm Ţie: Aliluia!

Icosul 7

Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire S-a întrupat şi din mormânt a înviat, nestricând peceţile, şi la Apostoli prin uşile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea minunându-ne, cu credinţă strigăm:

Iisuse, Cuvântul cel necuprins; Iisuse, Cuvântul cel nevăzut; Iisuse, puterea cea neajunsă; Iisuse, înţelepciunea cea mai presus de cuget; Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris; Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii; Iisuse, împărăţia cea nebiruită; Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârşit; Iisuse, tăria cea preaînaltă; Iisuse, puterea cea veşnică; Iisuse, Făcătorul meu, miluieşte-mă; Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 8

Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei ce cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul era între cei de jos, şi dintre cei de sus nicicum nu S-a despărţit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, şi cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa, a dăruit viaţă celor ce cântă:

Iisuse, bucuria inimii; Iisuse, tăria trupului; Iisuse, lumina sufletului; Iisuse, repejunea minţii; Iisuse, bucuria cunoştinţei; Iisuse, nădejdea cea aleasă; Iisuse, pomenirea cea preaveşnică; IisuSe, lauda cea mai presus de ceruri; Iisuse, slava mea cea preaînaltă; Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine; Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine; Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 9

Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăveşte preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi păcătoşii pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!

Icosul 9

Pe ritorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca pe nişte peşti fără de glas despre Tine, Iisuse, Mântuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat fiind, petreci şi om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credinţă strigăm:

Iisuse, Dumnezeul cel preaveşnic; Iisu-se, împăratul împăraţilor; Iisuse, Stăpânul stăpânilor; Iisuse, Judecătorul celor vii şi al celor morţi; Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde; Iisuse, mângâierea celor ce plâng; Iisuse, slava săracilor; Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele; Iisuse, curăţeşte-mă după mare mila Ta; Iisuse, izgoneşte de la mine trândăvirea; Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii; Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 10

Vrând să mântuieşti lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea s-a preaînălţat numele Tău mai mult decât tot numele, şi de la toate făpturile cereşti şi pământeşti auzi: Aliluia!

Icosul 10

împărate cel preaveşnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curăţăşte-ne pe noi de toată întinăciunea, precum ai curăţit pe cei zece leproşi şi ne tămăduieşte pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameşul, ca să cântăm Ţie cu umilinţă, strigând:

Iisuse, vistierul cel nestricat; Iisuse, bogăţia cea neîmpuţinată; Iisuse, hrana cea tare; Iisuse, băutura cea nesecată; Iisuse, îmbrăcămintea săracilor; Iisuse, folositorul văduvelor; Iisuse, apărătorul celor lipsiţi; Iisuse, ajutătorul celor osteniţi; Iisuse, îndreptătorul celor străini; Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare; Iisuse, liniştea celor învăluiţi; Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut; Iisu-se, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 11

Cântare cu totul de umilinţă aduc Ţie, eu nevrednicul, şi strig Ţie ca şi cananian-ca: Iisuse, miluieşte-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, cu patimi şi cu urgie fiind aprins, şi dă-mi tămăduire mie celui ce strig: Aliluia!

Icosul 11

Luminătorul cel primitor de lumină, al celor dintru întunericul necunoştinţei, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului celui de Dumnezeu înţelep-ţitor, şi-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Aşa şi mie luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce strig:

Iisuse, împăratul meu cel preatare; Iisu-se, Dumnezeul meu cel preaputemic; Iisu-se, Domnul meu cel fără de moarte; Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit; Iisuse, îndreptătorul meu cel preabun; Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat; Iisuse, Stăpânul meu cel preamilosârd; Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilosârd; Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile; Iisu-se, tămăduieşte-mi trupul cel rănit cu păcatele; Iisuse, curăţeşte-mi mintea de gândurile cele deşarte; Iisuse, păzeşte-mi inima de poftele cele viclene; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 12

Dăruieşte-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, şi mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, şi mă cheamă pe mine trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, şi mă auzi pe mine, cel ce strig Ţie: Aliluia!

Icosul 12

Slăvind întruparea Ta, Te lăudăm toţi şi credem cu Toma, că Domn şi Dumnezeu eşti, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi va să judeci viii şi morţii. Atunci, adică, mă învredniceşte stării celei de-a dreapta pe mine cel ce strig:

Iisuse, împăratul cel mai înainte de veci, mântuieşte-mă; Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă; Iisuse, căldura cea iubită, încălzeşte-mă; Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acopere-mă; Iisuse, veşmântul cel luminat, înfrumuseţează-mă; Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-mă; Iisuse, piatra cea scumpă, străluceşte peste mine; Iisuse, soarele dreptăţii, luminează-mă; Iisuse, lumina cea sfântă, străluceşte peste mine; Iisuse, de durerile cele sufleteşti şi trupeşti, izbăveşte-mă; Iisuse, scoate-mă din mâna protivnicului; Iisuse, izbăveşte-mă de focul cel nestins şi de alte chinuri veşnice; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Condacul 13

O, preadulce şi întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeşte acum această puţină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, şi păzeşte moştenirea Ta de vrăjmaşii cei văzuţi şi de cei nevăzuţi, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputinţă şi de foamete, de toate scârbele şi rănile cele aducătoare de moarte, şi din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toţi, care strigăm Ţie: Aliluia! (acest condac se zice de 3 ori).

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Făcătorul îngerilor şi Doamne al puterilor… Condacul 1: Apărătorul cel mare şi Doamne…

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr şi lacrimi de întristare şi de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primeşte lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă, patimile mele, Cu rănile Tale, tămăduieşte rănile mele. Cu Sângele Tău, curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău, cel de viaţă făcător. Fierea cu care vrăjmaşii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat: Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalţe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfmtele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Faţa Ta, cea batjocorită, cu pălmuiri şi cu scui-pări, să umple de strălucire faţa mea cea întinată de fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredinţat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povăţuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăinţa, nici umilinţa care întorc pe fii la moştenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumeşti, şi nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite şi nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă neştirbită şi inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi aşadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani şi mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăseşti. Am ieşit de la Tine: ieşi în căutarea mea. Du-mă la păşunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrăneşte-mă împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălaşul Tău şi se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri şi în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învredniceşte şi pe mine, nevrednicul, cu harul şi cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

Загрузка...