Rugăciune înainte de masă Zicem Tatăl nostru (p. 17), sau:
Ochii tuturor, Doamne, spre Tine nădăjduiesc şi Tu le dai lor hrană la bună vreme. Deschizi Tu mâna Ta şi saturi pe tot cel viu de bunăvoinţă.
Rugăciune pentru binecuvântarea mâncării şi băuturii
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, binecuvântează mâncarea şi băutura aceasta pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
Apoi facem semnul Sfintei Cruci asupra mâncării şi băuturii.
Rugăciune după ce am servit masa
Mulţumim Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, că ne-ai săturat pe noi de bunătăţile Tale cele pământeşti, nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta împărăţie; ci precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându-le lor, aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Slavă… Şi acum… Doamne miluieşte…(de 3 ori)
Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, miluieş-te-ne pe noi. Amin.