Expediția a patra sau cum a pus Trurl în funcțiune feminotronul, vrând să-l izbăvească pe prințul Pantarcticus de chinurile dragostei, și cum a fost apoi nevoit să folosească pruncaruncătorul

ÎNTR-O BUNĂ ZI, dis-de-dimineață, pe când Trurl dormea, cufundat într-un somn adânc, cineva bătu la ușa lui cu atâta putere de parcă ar fi vrut s-o scoată din țâțâni. Când Trurl, cu ochii abia mijiți, trase zăvorul, văzu în fața lui, pe fondul cerului ușor albind, o navă uriașă, asemănătoare unei căpățâni de zahăr de o mărime neobișnuită sau a unei piramide zburătoare. Din interiorul acestui colos, care aterizase chiar în fața ferestrei sale, ieșeau pe o punte largă, în șiruri lungi, niște namile încărcate cu saci, iar niște roboți vopsiți complet în negru, împodobiți cu burnusuri și turbane, descărcau bagajele în fața casei atât de repede, încât în câteva clipe, Trurl, care nu pricepea ce se întâmplă, fu înconjurat de o mulțime de baloturi umflate, ca de un meterez în formă de semicerc, prin care abia fu lăsată o trecere îngustă. Pe aici se îndrepta spre el un electrocavaler de o statură nemaivăzută, cu ochii ca de stele, cu mici antene radar, răsucite bătăios în sus, și cu o mantie încărcată de pietre scumpe. Distinsul oaspete își trecu mantia peste umeri, ridică puțin pălăria blindată și cu un glas puternic, deși moale precum catifeaua, întrebă:

— Am oare cinstea să stau de vorbă cu prea-luminatul domn Trurl, vestitul constructor?

— Mda, sigur, eu… eu sunt… Poftiți, intrați, vă rog… Scuzați-mi dezordinea… N-am știut că… adică… dormeam… bâigui Trurl, teribil de încurcat, trăgându-și la repezeală pe el un halat scurt. Își dăduse seama că e numai în cămașă de noapte și încă în una dintre acelea care nu mai cunoscuse de mult săpunul.

Elegantul electrocavaler se pare că nu observase totuși ținuta sumară a lui Trurl. Scoțându-și încă o dată pălăria, care începu să vibreze, sunând deasupra capului său de fier, intră grațios înăuntru. Trurl se scuză pentru o clipă și, mai aranjându-se un pic, se întoarse, coborând câte două trepte o dată. În vremea asta afară se luminase de-a binelea, soarele se oglindea puternic în armurile negre ale roboților, care, fredonând cu alean vechiul cântec al robilor: „Pe unde-ai umblat”…, înconjurară pe patru rânduri locuința și nava-piramidă. Trurl văzu toate prin fereastră, stând în fața musafirului. Acesta, privindu-l cu scânteieri de briliant în ochi, îi spuse:

— Planeta de pe care am venit, ilustre constructor, se află acum în plin Ev Mediu, așa că o rog pe Domnia Voastră să mă ierte că L-am deranjat atât de mult, aterizând inoportun; dar Vă rog să înțelegeți că în nici un chip n-am putut prevedea că în acel punctum al planetei Domniei Voastre, unde se află acest cinstit lăcaș, noaptea încă își mai întinde stăpânirea, împiedicând accesul razelor soarelui.

În acest moment al cuvântării tuși ușor, de parcă cineva ar fi cântat dulce din muzicuță, și spuse mai departe:

— M-a trimis la Domnia Voastră stăpânul și regele meu, Maiestatea Sa Protrudin Astericus, suveran peste globurile unite Jonit și Eprit, Duce moștenitor al Aneuriei, Împărat al Monoției, Biproxiei și Trifilidei, Mare Prinț de Barnomalva, Eborcyda, Klapundro și Tragantoro, Conte de Euscalpia, Transfioria și Fortransmina, Paladin de Astru-Albastru-Alabastru, Baron Porcîntroacă, Scosdincloacă și Maispalăloleacă, precum și domn atotstăpânitor al Meterei, Heterei, Eterei et Caeterei, pentru ca, în numele Său prea milostiv, să invit pe Luminăția Voastră în țara sa, ca pe un mântuitor al Coroanei mult dorit și așteptat, singurul în stare să ne izbăvească de marele necaz, iscat de nenorocita îndrăgostire a Alteței Sale, moștenitorul tronului, Pantarcticus.

— Bine, dar eu nu…, ncepu repede Trurl. Însă magnatul, făcând un gest scurt, ca semn că încă n-a terminat, continuă cu același glas de oțel:

— Ca răsplată pentru că ați binevoit să Vă aplecați urechea la necazul nostru, că ați acceptat să ne veniți în ajutor în combaterea acestei nenorociri care a lovit greu statul nostru, Maiestatea Sa Protrudin făgăduiește, asigură și jură prin vorbele mele că va înconjura pe Constructivitatea Voastră cu asemenea binefaceri, că înălțimea Voastră nu se va putea sătura de ele până la sfârșitul zilelor Sale. Și ca avans sau, cum se spune, ca arvună, vă numește din chiar această clipă — aici magnatul se ridică, scoase sabia și continuă, lovindu-l pe Trurl cu tăișul la fiecare cuvânt, că acestuia începură să-i salte umerii — Prinț Titular și Independent al Murvidraupiei, Abominentiei, Infamoriei și Mârșavoriei, Conte Ereditar de Trundo și Morigundo, Electro-Octomăciucar al Brazelupei, Condolondei și Pratalaxiei, precum și Marchiz de Gund și Lund, Guvernator Extraordinar al Fluxiei și Pruxiei și totodată General Capitular al Ordinului Mendiților și Mare Preot al Principatelor Pyt, Myt și Tamtadryt, împreună cu tot ceea ce se cuvine acestor demnități, adică dreptul de a fi salutat prin douăzeci și una de lovituri de tun la sculatul de dimineață și seara, la culcare, precum și cu muzica fanfarei după masa de prânz, dreptul de a purta Crucea Grea Infinitezimală, cu perpetuarea pluralistică în abanos, pluriformă în ardezie și plurală în aur. Ca dovadă a bunăvoinței Sale, Regele și Stăpânul meu îți trimite aceste mici atenții, cu care mi-am îngăduit să-ți înconjur locuința.

Într-adevăr, sacii întunecau de-acum lumina zilei, care abia mai pătrundea în odaie. Magnatul își încheie cuvântarea, dar mâna, ridicată, ca un orator, n-o lăsă în jos. Se vede că uitase, căci tăcu, în vreme ce Trurl își pregăti răspunsul:

— Sunt deosebit de recunoscător Maiestății Sale Protrudin, dar chestiunile sentimentale, știți, nu sunt specialitatea mea. De altfel… adăugă, sub privirea de briliant a magnatului — poate că mi-ați putea spune despre ce e vorba…

Cavalerul dădu aprobativ din cap.

— Foarte simplu, Prea Luminate Constructor! Moștenitorul tronului s-a îndrăgostit de Amarandina Ceriberniana, unica fiică a regelui țării vecine, Araubraria. O veche dușmănie desparte de multă vreme țările noastre, iar când Împăratul Nostru Milostiv, după lungi și neîntrerupte rugăminți ale prințului, s-a adresat regelui, cerându-i mâna Amarandinei, răspunsul a fost categoric negativ. De atunci a trecut un an și șase zile, iar prințul moștenitor se stinge văzând cu ochii și nu exista nici o cale să-și vina în fire. Nu ne-a mai rămas altă speranță decât cea care strălucește în persoana Luminăției Voastre.

Spunând acestea, semețul cavaler se înclină, Trurl tuși ușor și, văzând pe fereastră șirurile de luptători, rosti cu glas mai scăzut:

— Nu-mi închipui să pot face ceva… dar… dacă regele dorește… atunci eu… se înțelege…

— Asta și vrem! — exclamă cavalerul, și bătu din palme, făcându-le să sune ca metalul.

Îndată, doisprezece cuirasieri negri ca noaptea, cu un blindaj care făcea zgomot asurzitor, năvăliră înăuntru și, apucându-l pe Trurl, îl ridicară pe sus, ducându-l pe puntea navei. Se auziră douăzeci și una de lovituri de tun, trapele fură ridicate și nava își începu zborul maiestuos, cu steagul în vânt, spre abisul ceresc.

În timpul călătoriei, magnatul, care era Mare Subfierar al Coroanei, îi povesti lui Trurl o mulțime de amănunte despre înamorarea romantică și totodată dramatică a prințului. Cum ajunseră — după primirea solemnă ce i s-a făcut în capitală de-a lungul întregului traseu împodobit cu steaguri, în prezența unor mulțimi fără număr — constructorul se apucă de treabă. Ca loc de muncă își alese splendidul parc regal. Templul Meditării, care se afla acolo, îl transformă în trei săptămâni într-o construcție ciudată de metal, cu cabluri și ecrane luminoase. Făcuse din el, după cum îi explicase regelui, un feminotron, o instalație folosită atât cu rol de antrenajer, cât și de erotor total cu retroacțiune. Cel ce intra în inima aparatului făcea cunoștință dintr-o dată cu toate farmecele, vrăjile, frumusețile, șoaptele, sărutările și mângâierile caracteristice întregului sex frumos din Cosmos. Feminotronul, în care transformase Templul Meditației, avea o putere inițială de patruzeci de megamori, iar productivitatea efectivă în spectrul voluptății penetrante atingea nouăzeci și șase la sută, emisiunea pasională, măsurată ca întotdeauna în kiloteiubescuri, se ridica la șase pentru fiecare sărut teleghidat. Feminotronul mai era prevăzut cu absorbitori turnanți de frenezie, cu amplificator cascadic de îmbrățișări și priviri pierdute, precum și cu un automat al „primei vederi”, căci Trurl era adeptul teoriei doctorului Afrodontus, descoperitorul câmpului îndrăgostirii instantanee.

Această excepțională construcție mai avea și alte multe instalații, cum ar fi flirtieră rapidă, reductor al insistențelor exagerate, precum și un accesoriu complet de mângâieri și giugiuleli. Pe dinafară, într-o cutie de sticlă separată, se vedeau niște cadrane uriașe de ceasuri, pe care se putea urmări perfect mersul curei de dezîndrăgostire. După cum arătau statisticile, feminotronul dădea rezultate pozitive durabile în nouăzeci și opt de cazuri de superfixație sentimentală dintr-o sută. Deci șansele de salvare a prințului erau deosebit de mari.

Patruzeci de înalți demnitari ai regatului l-au tot tras și împins pe prinț prin parc până la Templul Meditării, timp de patru ore în șir, încet, dar stăruitor, unind hotărârea acțiunilor cu respectul față de persoana acestuia, căci prințul nu voia în nici un chin să se lase dezîndrăgostit. Izbea cu capul și lovea cu picioarele pe credincioșii curteni ca un apucat. Când, în sfârșit, cu ajutorul a numeroase pernițe de puf, prințul a fost împins înăuntru și trapele s-au lăsat în urma lui, Trurl, plin de neliniște, puse în funcțiune automatul, care începu sec numărătoarea inversă: „douăzeci… nouăsprezece… zece…” până ce rosti cu același glas egal: „Zero! Start!”. Sincroerotoarele, pornite cu toată puterea megamoroasă, înghițiră victima sentimentelor atât de fatal direcționate. Aproape o oră privi Trurl la acele ceasurilor, care vibrau sub cea mai înaltă tensiune erotică. Din păcate ele nu arătau schimbări esențiale. Încrederea in efectele curei începu să i se zdruncine, dar acum nu mai putea face nimic. Trebuia să aștepte răbdător, cu mâinile încrucișate. Verifică numai dacă ultarsărutările cad sub unghiul potrivit, fără avânt exagerat, dacă flirtiera și mângâietorii îmbrățișați au mers regulat, având totodată grijă ca densitatea câmpului să fie aproape de cea admisibilă, pentru că se punea problema nu ca pacientul să se transîndrăgostească, schimbând obiectul sentimentelor de la Amarandina la mașină, ci să se dezîndrăgostească total. În sfârșit, într-o tăcere solemnă, trapa fu deschisă. După desfacerea marilor șuruburi cu care era închisă ermetic, o dată cu o pală dintre cele mai dulci miresme, ieși din interiorul semiîntunecos și prințul, acoperit de trandafiri striviți, care-și pierduseră petalele, îmbătați de tensiunea teribilă a pasiunilor. Credincioșii servitori dădură fuga, apucând mădularele fără putere ale prințului și auziră cum buzele palide ale acestuia rostesc, abia șoptit, un singur cuvânt: Amarandina.

Trurl înghiți o înjurătură, înțelegând că s-a trudit degeaba. Sentimentul nebunesc al prințului s-a dovedit, la proba critică, mai puternic decât toți ultramorii și megamângâietorii feminotronului luați la un loc. De altfel, dragostometrul, pus pe corpul aproape inert al prințului, indică o sută șapte linii, geamul îi plesni pe loc și mercurul se vărsă, tremurând neliniștit, de parcă, și lui i s-ar fi transmis clocotul sentimentelor. Prima încercare rămase deci fără rezultat.

Trurl se întoarse în apartamentele sale posomorât ca noaptea și, dacă cineva l-ar fi observat ar fi auzit cum umbla de colo-colo, în căutarea unei soluții salvatoare. În vremea asta un soi de freamăt se auzi în parc; erau niște meșteri care reparau zidul înconjurător și care, din curiozitate, intraseră în feminotron și-i dăduseră drumul. A fost nevoie să fie chemați pompierii, căci săreau ca arși dinăuntru, unul după altul, fumegând de atâtea sentimente înflăcărate.

Văzând aceasta, Trurl puse în aplicare alt ansamblu, format dintr-un delirizator și o trivialniță. Dar și încercarea asta, trebuie s-o spunem de la început, dădu greș. Prințul nu numai că nu se dezîndrăgosti de Amarandina, ci, dimpotrivă, se simți și mai legat de ea. Trurl începu iar să se plimbe de la un capăt la altul al apartamentelor sale, citind până noaptea târziu tratate de specialitate. La urmă le azvârli cât colo, iar a doua zi îl rugă pe Marele Subfierar să-i înlesnească o audiență la rege. Primit de Maiestatea sa, îi spuse:

— Maiestate! Milostive Stăpâne! Sistemele dezîndrăgostitoare pe care le-am încercat sunt cele mai puternice din câte există. Fiul tău însă nu poate fi dezîndrăgostit de viu. Acesta e adevărul pe care mă simt dator să-l dezvălui Maiestății Voastre.

Regele tăcu, încremenind la auzul acestei vești, iar Trurl reluă:.

— Desigur, aș putea să-l înșel, sintetizând-o pe Amarandina după parametrii ce-mi sunt accesibili, clar mai devreme sau mai târziu prințul ar descoperi șiretenia și ar afla de soarta adevăratei prințese. Așa că nu ne rămâne decât o singură cale: prințul trebuie s-o ia de nevastă pe fiica regelui!

— Nici gând, străine! Tocmai asta e, că regele vecin n-o să o dea niciodată fiului meu!

— Dar dacă ar fi înfrânt? Dacă ar trebui să ducă tratative, cerând, ca învins, îndurare?

— Ei, atunci, da, fără îndoială, dar cum poți crede că aș fi în stare să împing două mari state într-un război sângeros, și încă unul cu un sfârșit nesigur, ca să obțin pentru fiul meu mâna fiicei regelui vecin? Nu, asta nu se poate, în ruptul capului.

— Nici nu așteptam altă hotărâre din partea Maiestății Voastre — zise liniștit Trurl. Sunt fel de fel de războaie, iar cel pe care l-am născocit este unul cu totul nesângeros. Nu-l vom ataca pe regele vecin cu armele. Nu numai că nu vom lua viața nici unuia dintre cetățenii țării lui, ci dimpotrivă!

— Cum adică? Ce tot spui? — întrebă regele mirat.

Pe măsură ce Trurl își destăinuia în șoaptă secretul său la urechea monarhului, chipul, până atunci mohorât al acestuia se lumina treptat, iar la urmă exclamă:

— Bine, fă cum gândești, dragul meu străin, și să te ajute Cel de Sus!

Încă de a doua zi fierăriile și atelierele Curții Regale trecură, după planurile lui Trurl, la fabricarea unui mare număr de aruncătoare, teribil de puternice, dar cu o destinație total necunoscută. Fură instalate pe planetă, mascate de rețele de apărare, așa că nimeni nu bănuia nimic. În același timp, Trurl stătea zi și noapte în laboratorul regal de cibergenetică, supraveghind niște cazane tainice, în care clocoteau fierturi ciudate, iar clacă vreun spion ar fi încercat să-l urmărească, n-ar fi putut afla nimic, în afară de faptul că, din când în când, în laboratoarele închise cu șapte lacăte, se auzea câte un scâncet, iar doctoranții și asistenții alergau în toate părțile cu brațele pline de scutece.

Bombardarea începu o săptămână mai târziu pe la miezul nopții. Puse la punct și lustruite de bătrânii canonieri, țevile se ridicară toate ca una singură, ținând steaua albă a statului vecin și porniră focul, nu aducător de moarte, ci de viață. Trurl bombarda cu prunci, pruncaruncătoarele sale umplură împărăția cu miriade de plozi urlători, care, crescând repede, se agățau de trecători, și erau atât de mulți, că de atâtea țipete de „mamă”, „papa”, „pipi” și „e-e” văzduhul se cutremura de-ți plesneau timpanele. Și acest potop de copilași dură atâta, încât economia imperiului nu-l mai putu suporta și spectrul catastrofei le apăru tuturor evident. Din cer cădeau mereu, veseli și grăsuți, prichindei mărunți, că se făcu noapte în plină zi de atâta vânzoleală de scutece. Atunci împăratul se văzu nevoit să ceară îndurare regelui Protrudin, care făgădui să înceteze bombardamentul, cu condiția ca fiul său să o poată lua de nevastă pe Amarandina. Împăratul se declară de acord în mare grabă. Pruncaruncătoarele fură îndată oprite, feminotronul, pentru mai mare siguranță, fu demontat de Trurl însuși, care, ca prim nuntaș, în veșminte de diamant, cu bastonul de mareșal în mână, dirijă toasturile la nunta celor doi tineri. Apoi încărcă racheta cu diplomele, decorațiile și documentele de proprietate dăruite atât de rege, cât și de împărat și se întoarse acasă, încărcat de glorie…

Загрузка...