Razboi pe Rama

6

— Ai să vezi, tată: limba lor e fascinantă, spunea Ellie când Nicole se trezi în sfârșit dintr-un somn de unsprezece ore. Este extrem de matematică. Folosesc în total șaizeci și patru de culori, dar numai cincizeci și una alcătuiesc ceea ce am putea numi alfabet. Celelalte treisprezece sunt clarificatoare — ele trebuie să precizeze timpurile sau chiar să identifice gradele de comparație. E o limbă foarte elegantă.

Richard și Ellie luau deja micul dejun.

— Nu-mi imaginez cum poate fi o limbă elegantă — mama ta este lingvistul familiei, replică Richard. Eu am reușit să citesc în germană, dar vorbeam înfiorător.

— Bună dimineața tuturor, spuse Nicole, întinzându-se în pat. Ce avem la micul dejun?

— Niște legume noi… sau poate sunt fructe, căci n-au echivalent în lumea noastră… Toate alimentele octopăianjenilor noi le-am numi, probabil, plante, căci își trag energia din lumină. Viermii sunt singurul lucru pe care octopăianjenii îl mănâncă în mod regulat și care nu-și obține energia primară din fotoni.

— Așadar, toate plantele din lanurile pe lângă care am trecut sunt energizate printr-un fel de fotosinteză?

— Ceva similar, dacă am înțeles bine ce mi-a spus Archie, răspunse Ellie. În societatea octopăianjenilor nu se face risipă… Creaturile acelea pe care tu și tata le numiți „licurici uriași” plutesc săptămânal sau lunar o anumită perioadă de timp programată cu precizie deasupra fiecărui câmp sau lan. Și apa e administrată cu tot atâta grijă ca fotonii.

— Unde-i Eponine? întrebă Nicole, trecând în revistă mâncarea întinsă pe masa din mijlocul camerei.

— Își strânge lucrurile, spuse Ellie. În plus, s-a gândit că n-ar trebui să participe la această conversație de dimineață.

— O să fim șocați din nou, ca aseară? întrebă cu nonșalanță Nicole.

— Poate, spuse încet Ellie. Chiar nu știu cum o să reacționați… Vreți să terminați de mâncat înainte să începem, sau să-i spun lui Archie că suntem gata?

— Vrei să spui că octopăianjenul o să ia parte la conversație și Eponine nu? întrebă Richard.

— A fost alegerea ei, răspunse Ellie. Pe lângă asta, Archie e mult mai implicat în subiectul discuției decât Eponine, cel puțin datorită rolului de reprezentant al octopăianjenilor.

Richard și Nicole se uitară unul la celălalt.

— Ai vreo idee despre ce este vorba? întrebă Richard. Nicole clătină din cap.

— Dar am putea începe, spuse ea.

După ce Archie luă loc alături de membrii familiei Wakefield, Ellie își informă părinții că, de data asta, Archie va asigura „preambulul”; toată lumea râse. Ellie traducea, pe alocuri ezitant, discursul lui Archie care începuse cu scuze față de Richard pentru felul în care fusese tratat cu ani în urmă de „verii” lui Archie. Archie explică faptul că acei octopăianjeni, cei pe care oamenii îi întâlniseră în Rama II înainte de a ajunge la Baza de Tranzit, erau doar rude îndepărtate cu octopăianjenii aflați în prezent la bord. Archie sublinie că abia după ce Rama III intrase în sfera lor de influență octopăianjenii au ajuns la concluzia că marea navă spațială cilindrică e importantă. Câțiva dintre supraviețuitorii celeilalte colonii de octopăianjeni, un „grup mult interior”, conform spuselor lui Archie (aici Ellie îl rugă să repete), erau încă pasageri pe Rama III când nava spațială a fost interceptată, în prima parte a traiectoriei sale, de actuala colonie de octopăianjeni, care fusese aleasă anume să le reprezinte specia. Grupul de supraviețuitori a fost înlăturat din vehicul, dar s-au păstrat toate înregistrările făcute de ei. Archie și ceilalți din colonia lui au aflat ce i se întâmplase lui Richard în acea perioadă și acum voiau să îndrepte cumva greșeala comisă prin acel tratament.

— Așadar, tot acest preambul, pe lângă faptul că e fascinant, reprezintă o modalitate elaborată de a-mi cere scuze?

Ellie dădu din cap și Archie emise o bandă lată de culoare stacojie, urmată de un strălucitor albastru-verde.

— Pot să pun o întrebare înainte de a continua? spuse Nicole întorcându-se spre octopăianjen. Din ceea ce ne-ai spus, presupun că tu și colonia ta ați urcat la bordul Ramei III în perioada în care noi toți dormeam. Știați că noi suntem acolo?

Archie răspunse că octopăianjenii au presupus existența oamenilor în habitatul din nordul îndepărtat, dar că n-au știut sigur decât după ce învelișul extern al habitatului oamenilor a fost spart. La acea vreme, conform spuselor lui Archie, colonia octopăianjenilor se afla deja la fața locului de doisprezece ani omenești.

— Archie spune că a insistat să-ți prezinte chiar el aceste scuze, spuse Ellie, uitându-se la tatăl ei și așteptând ca el să răspundă.

— În regulă, o accept, cred, spuse Richard. Deși habar n-am care ar fi protocolul corespunzător…

Archie îi ceru lui Ellie să definească termenul „protocol”. Nicole râse.

— Uneori, Richard, ești atât de gomos!

— Oricum, spuse Ellie, ca să câștigăm timp, restul am să vi-l povestesc eu. După spusele lui Archie, însemnările rămase de la colonia cealaltă de octopăianjeni arată că aceștia au făcut pe voi un număr de experimente, cele mai multe dintre ele fiind declarate ilegale în acele colonii de octopăianjeni la care Archie se referă ca fiind „foarte avansate”. Un experiment, după cum adesea ai sugerat, tată, a presupus introducerea în creierul tău a unei serii de microbi specializați ca să-ți șteargă amintirile timpului cât ai stat la octopăianjeni. Eu le-am spus lui Archie și celorlalți că experimentul cu memoria a reușit în mare parte, dar nu complet… Experimentul cel mai complex pe care l-au realizat asupra corpului tău a fost o încercare de a-ți modifica sperma. Colonia de octopăianjeni de atunci nu știa încotro merge Rama II. Ei s-au gândit că poate oamenii și octopăianjenii vor coexista secole întregi, poate chiar milenii și au hotărât că e absolut esențial ca aceste două specii să comunice între ele… Așadar, au încercat să modifice cromozomii din sperma ta astfel încât progenitura ta să aibă atât o capacitate extinsă de vorbire, cât și o mai bună percepție vizuală a culorilor descompuse. Pe scurt, au încercat să mă manipuleze genetic încă înainte de a mă naște, astfel încât să pot să comunic cu ei fără dificultate. Pentru asta, au introdus în corpul tău o serie de creaturi speciale…

Ellie se opri. Richard și Nicole se uitau uluiți la ea.

— Așadar, ești un fel de hibrid? întrebă Richard.

— Un pic, se poate, spuse Ellie, râzând ca să împrăștie încordarea. Dacă am înțeles bine, numai câteva mii din cele trei miliarde de kilobaze care definesc genomul meu au fost modificate… Și, fiindcă a venit vorba, Archie și ceilalți octopăianjeni ar vrea să reconfirme, în scopuri de cercetare științifică, faptul că sunt într-adevăr produsul de concepție rezultat dintr-o spermă modificată. Ar dori să preleveze de la amândoi sânge și alte mostre de celule, ca să poată concluziona fără echivoc că n-am rezultat dintr-o împreunare „normală” a voastră. Ar vrea să știe cu certitudine dacă ușurința cu care le înțeleg limba a fost într-adevăr „fabricată” și nu e doar un noroc incredibil.

— Dar acum ce mai contează? întrebă Richard. După părerea mea, singurul lucru care contează este că puteți comunica…

— Mă uimești, tată — tu care întotdeauna ai fost însetat de cunoaștere… Societatea octopăianjenilor pune informația în vârful scării valorilor. Ei sunt practic siguri deja, în urma testelor la care m-au supus, plus însemnările păstrate de la cealaltă colonie de octopăianjeni, că sunt cu adevărat rezultatul unei sperme modificate. Totuși, analizarea amănunțită a genelor voastre le-ar permite să aibă confirmarea acestui fapt.

— În regulă, spuse Nicole după o scurtă ezitare. Accept. Se duse și o îmbrățișă pe Ellie.

— Indiferent în ce fel ai fost concepută, ești fiica mea și te iubesc din toată inima. Și sunt sigură că va fi și tatăl tău de acord, după ce va fi avut timp să se gândească la asta, adăugă ea uitându-se la Richard.

Nicole îi zâmbi lui Archie. Octopăianjenul emise banda stacojiu lată, urmată de una albastru cobalt mai îngustă și una galben strălucitor. În limba octopăianjenilor, propoziția însemna „Mulțumesc”.

În dimineața următoare, Nicole își dori să fi pus ceva mai multe întrebări înainte de a se oferi să-i ajute pe octopăianjeni în cercetarea lor științifică. Chiar după micul dejun, lui Archie, constantul lor însoțitor extraterestru, i se alăturară alți doi octopăianjeni. Unul dintre noii veniți, prezentat de Ellie ca fiind „doctorul Blue — un distins medic savant”, îi lămuri ce se va petrece. Testele lui Richard aveau să fie simple și directe. În esență, octozii voiau doar suficiente date despre Richard pentru a corobora însemnările diacronice făcute în timpul șederii lui, cu ani în urmă, în colonia celorlalți octopăianjeni.

În ceea ce o privea pe Nicole, întrucât baza de date a octopăianjenilor nu conținea informații fiziologice despre ea, iar octozii învățaseră deja în urma examinării minuțioase a lui Ellie că felul în care se exprimă particularitățile genetice e dominat de contribuția mamei, se impunea o procedură mult mai complicată. Doctorul Blue propuse să realizeze o serie de teste complexe pe Nicole, dintre care cel mai important presupunea strângerea de date, în interiorul corpului ei, de către o duzină de creaturi micuțe, spiralate, lungi de aproximativ doi centimetri și late cât un ac cu gămălie. Nicole se trase înapoi îngrozită când dădu cu ochii de creaturile subțirele care forfoteau într-un fel de pungă de plastic ținută de doctorul Blue.

— Dar credeam că nu vă trebuie decât codul meu genetic, pe care-l conține fiecare celulă în parte, spuse Nicole. Nu e nevoie să…

Culori aprinse înconjurau capul doctorului Blue când octopăianjenul o întrerupse pe Nicole.

— Deocamdată, tehnicile noastre de extragere a informațiilor conținute de genomul vostru nu sunt foarte avansate, îi spuse doctorul Blue lui Ellie, care traduse. Metodele noastre ar funcționa cel mai bine dacă am avea multe celule, prelevate din mai multe organe și subsisteme biologice diferite.

Apoi doctorul îi mulțumi din nou politicos lui Nicole pentru cooperare, terminând cu propoziția din benzi albastru-cobalt și galben luminos pe care ea învățase deja s-o interpreteze. Partea albastră a lui „mulțumesc” se prelinse pe partea laterală a capului doctorului Blue, producând un frumos efect vizual care o distrase pe moment pe lingvista Nicole. Așadar, păstrarea riguroasă a acelor benzi de culoare trebuie să fie un comportament învățat, se gândi ea. Iar doctorul nostru are un fel de defect de vorbire.

Nicole redeveni atentă câteva minute mai târziu, când doctorul Blue explică faptul că acele creaturi spiralate îi vor pătrunde în corp prin piele și vor rămâne acolo o jumătate de oră. Groaznic, își spuse imediat Nicole cu scârbă, seamănă cu niște lipitori!

Una dintre creaturi îi fu așezată pe antebraț. Nicole ridică brațul în fața ochilor și se uită cum animalul micuț i se înșurubează în piele. Nu simți nimic în timp ce creatura o invada, dar după ce aceasta dispăru se cutremură involuntar.

Nicole fu rugată să se întindă pe spate. Apoi doctorul Blue îi arătă două creaturi mici cu opt picioare, una roșie și una albastră, fiecare de mărimea unei musculițe de oțet.

— S-ar putea să simți un oarecare disconfort curând, când spiralele ajung la organele interne, îi spuse doctorul Blue prin intermediul lui Ellie. Aceste vietăți micuțe pot fi folosite pentru anestezie, dacă vrei să mai slăbească durerea.

În mai puțin de un minut, Nicole simți un junghi ascuțit în piept. Primul ei gând fu că-i pătrunde ceva în inimă. Când doctorul Blue îi văzu fața schimonosită de durere, îi puse pe gât cele două insecte anestezice. În doar câteva clipe, Nicole se pomeni suspendată într-o stare ciudată, între vis și trezie. Auzea încă vocea lui Ellie continuând să explice ce se întâmplă, dar nu simțea nimic din ceea ce se petrecea în corpul ei.

Nicole se pomeni cu privirea ațintită pe partea din față a capului doctorului Blue, care supraveghea întreaga procedură. Spre marea ei uimire, i se păru că începe să recunoască expresii emoționale formate de încrețiturile superficiale subtile de pe fața octopăianjenului. Își aminti că o dată, în copilărie, fusese sigură că l-a văzut pe câinele ei zâmbind. Simțul văzului are atât de multe fațete, gândi visătoare, mult mai multe decât am folosit noi vreodată!

Se simțea uimitor de liniștită. Închise ochii și, când îi redeschise, redeveni fetița de zece ani care plângea lângă tatăl său, în timp ce flăcările mistuiau catafalcul mamei ei în ceremonia de înmormântare cuvenită reginei senufo. Bătrânul Omeh, străbunicul ei, purtând o mască înspăimântătoare pentru a alunga demonii care ar fi încercat să o însoțească pe mama lui Nicole în lumea de dincolo, veni lângă ea și o luă de mână.

— Profeția cronicilor s-a adeverit, Ronata, spuse el folosind numele senufo al lui Nicole, seminția noastră a ajuns până la stele.

Masca pestriță de șaman dispăru, înlocuită de un alt set de culori, dispuse în benzi care se roteau în jurul capului doctorului Blue. Nicole auzi din nou glasul lui Ellie. Fiica mea e un hibrid, își spuse ea fără emoție. Am dat naștere la ceva ce e mai mult decât un om. A început un nou tip de evoluție.

Mintea ei se desprinse iarăși de prezent și se văzu în chip de pasăre mare sau avion, zburând la înălțime în întuneric, deasupra savanelor de pe Coasta de Fildeș. Părăsise Pământul, întorsese spatele Soarelui și se îndrepta ca o rachetă spre bezna și vidul de dincolo de sistemul solar. Vedea clar cu ochii minții fața lui Omeh.

— Ronata, strigă el pe cerul nopții din Coasta de Fildeș, nu uita. Tu ești cea aleasă.

Oare chiar să fi știut el, cu atâția ani în urmă, în Africa, pe Pământ? se întrebă Nicole, încă în starea crepusculară dintre veghe și somn. Și dacă da, cum? Să existe totuși o altă dimensiune pe care noi abia am început s-o înțelegem?

Richard și Nicole stăteau împreună în semiîntuneric. Erau singuri pentru o vreme. Ellie și Eponine plecaseră cu Archie ca să facă toate aranjamentele pentru plecarea din dimineața următoare.

— Ai fost foarte tăcută toată ziua, spuse Richard.

— Da, așa e, răspunse Nicole. M-am simțit ciudat, aproape drogată, după ultima procedură de azi dimineață… Memoria mea e neobișnuit de activă. Mă gândesc la părinții mei. Și la Omeh. Și la viziunile pe care le-am avut cu ani în urmă.

— Te-au surprins rezultatele testelor? întrebă Richard după o scurtă tăcere.

— Nu chiar. Cred că ni s-au întâmplat atâtea… Și știi, Richard, tot mai țin minte când a fost Ellie concepută. Tu încă nu-ți amintești pe deplin.

— Am stat de vorbă mult cu Ellie și Archie azi după-amiază, în timp ce tu dormeai. Schimbările pe care octopăianjenii i le-au determinat lui Ellie sunt permanente, precum mutațiile. Probabil că Nikki are câteva din aceleași caracteristici — asta depinde de amestecul exact de gene. Firește că, în generația următoare, ale ei vor fi atenuate…

Richard nu-și termină gândul. Căscă, apoi întinse mâna și o luă pe a lui Nicole. Rămaseră tăcuți mai multe minute, apoi Nicole rupse tăcerea.

— Richard, mai ții minte ce ți-am povestit despre cronicile senufo? Despre femeia din acel trib, fiică de rege, despre care s-a prorocit că va purta seminția senufo „până în stele”?

— Vag, răspunse Richard. N-am mai vorbit de mult despre asta.

— Omeh era convins că eu sunt femeia din cronici… „Femeia fără pereche”, o numea el… Crezi că există vreo cale să putem cunoaște viitorul?

Richard râse.

— În natură, toate urmează anumite legi. Acele legi pot fi exprimate ca ecuații diferențiale în timp. Dacă noi cunoaștem precis condițiile inițiale ale sistemului dintr-o perioadă dată și ecuațiile exacte care reprezintă legile naturii, teoretic putem prevedea toate rezultatele. Desigur, nu putem, din cauză că întotdeauna cunoștințele noastre sunt imperfecte iar regulile haosului limitează aplicabilitatea tehnicilor noastre de estimare…

— Să presupunem, spuse Nicole, proptindu-se într-un cot, că există indivizi sau chiar grupuri care nu știu matematică, dar care pot cumva vedea sau simți atât legile, cât și condițiile pe care le-ai menționat. N-ar putea ei, în mod intuitiv, să rezolve cel puțin o parte din ecuații și să prezică viitorul folosind intuiția pe care noi nu o putem influența sau cuantifica?

— E posibil, spuse Richard. Dar adu-ți aminte, afirmațiile ieșite din comun cer…

— … dovezi ieșite din comun. Știu, spuse Nicole, apoi făcu o scurtă pauză. Mă întreb ce e atunci destinul. E ceva inventat de oameni după fapte? Sau e real? Și dacă destinul chiar există ca noțiune, cum poate fi el explicat prin legile fizicii?

— Mi-e greu să te urmăresc, iubito, spuse Richard.

— E derutant chiar și pentru mine, spuse Nicole. Sunt persoana care sunt pentru că, așa cum susținea Omeh când eram mică, destinul meu a fost să călătoresc în spațiu? Sau sunt persoana care sunt datorită tuturor alegerilor pe care le-am făcut personal și a însușirilor pe care mi le-am dezvoltat în mod conștient?

Richard râse din nou.

— Acum ești foarte aproape de una din enigmele filosofice fundamentale, controversa dintre omnisciența lui Dumnezeu și liberul arbitru al omului.

— Nu asta am urmărit, spuse gânditoare Nicole. Pur și simplu nu pot scăpa de ideea că tot ce s-a întâmplat în viața mea incredibilă n-ar fi fost o surpriză pentru Omeh.