Razboi pe Rama

7

După ce ieșiră din zona destinată oamenilor, transportorul o luă pe o rută diferită de cea pe care oamenii ajunseseră la stadion de Ziua Belșugului. De data asta străbătu străzile slab luminate de la periferia orașului. Grupul nu întâlni nici una din scenele aglomerate, pline de culoare pe care le văzuseră în excursia precedentă. După mai mulți fengi, mașina se apropie de o poartă mare, închisă, semănând mult cu cea pe care intraseră la început în Orașul de Smarald.

Doi octopăianjeni veniră și se uitară în mașină. Archie le spuse ceva în culori și unul dintre octopăianjeni se întoarse la ceea ce era probabil echivalentul unui corp de gardă. De la distanță, Richard văzu un perete plat pe care clipeau niște culori.

— Ia legătura cu autoritățile ca să verifice, le spuse Doctorul Blue oamenilor. Am depășit intervalul de timp în care am fost așteptați, așa încât codul nostru de ieșire nu mai este valabil.

În timpul unei așteptări care dură mai mulți nileți, celălalt octopăianjen intră în mașină și o inspectă cu amănunțime. Nici unul dintre oameni nu mai întâlnise măsuri de securitate atât de riguroase, nici chiar la stadion. Disconfortul lui Ellie se accentuă când ofițerul de securitate octopăianjen, fără să-i spună nimic, îi deschise geanta și cercetă conținutul. În cele din urmă inspectorul îi înapoie geanta și coborî. Porțile se deschiseră, mașina ieși de sub cupola verde și apoi, după mai puțin de un minut, parcă în întuneric. În parcare, se mai aflau alte treizeci sau patruzeci de vehicule.

În timp ce coborau din mașină și o pereche de licurici veni în întâmpinarea lor, doctorul Blue explică:

— Zona asta se numește Districtul Artelor. Ea și Grădina Zoologică, aflată nu prea departe de aici, sunt singurele sectoare ale Domeniului Alternativ vizitate cu oarecare regularitate de octopăianjenii care trăiesc în Orașul de Smarald. Optimizatorii nu aprobă multe cereri de vizitare a zonelor de trai alternative aflate mai la sud — de fapt, pentru majoritatea octopăianjenilor, singura priveliște cuprinzătoare a Domeniului Alternativ pe care o au vreodată este cea oferită de turul din ultima săptămână a Înmatriculării.

Aerul era mult mai rece decât în Orașul de Smarald. Doctorul Blue și Archie începură să meargă mai repede decât orice octopăianjen pe care oamenii îl văzuseră până atunci deplasându-se. Archie se întoarse și spuse:

— Trebuie să ne grăbim, altfel vom întârzia. Cei trei oameni încercară să țină pasul cu ei.

În timp ce se apropiau de o zonă luminată aflată la vreo trei sute de metri de mașina lor, Archie și doctorul Blue îi încadrară pe cei trei oameni, astfel încât acum mergeau toți cinci alături.

— Intrăm în Piața Artizanilor, spuse Doctorul Blue. Aici, alternativii își oferă operele artistice pentru transfer.

— Cum adică, „transfer”? întrebă Nicole.

— Artiștii au nevoie de credite pentru hrană și alte lucruri de primă necesitate. Ca atare, își oferă operele de artă acelor rezidenți ai Orașului de Smarald care au surplus de credite.

Oricât ar fi vrut Nicole să continue conversația, atenția îi fu imediat atrasă de uimitoarea etalare de obiecte neobișnuite, dughene provizorii, octopăianjeni și alte animale care-i asaltară privirea în Piața Artizanilor. Piața, un pătrat mare cu latura de șaptezeci sau optzeci de metri, se afla pe o parte a unei străzi late, chiar peste drum de teatrul care era destinația lor.

Îi întâmpinară mai mulți octopăianjeni care le întindeau obiecte pentru transfer. Richard, Nicole și Ellie se convinseră repede de ceea ce le spusese Archie în timpul ședinței, și anume că alternativii nu se conformau normelor limbii oficiale folosită de octopăianjenii din Orașul de Smarald. Benzile colorate din jurul capului acestor octopăianjeni nu erau ordonate și clar delimitate, ci simple succesiuni neglijente de pete colorate cu lățimi extrem de variate. Unul dintre vânzătorii ambulanți care-i acostă era scund, evident un tânăr; Archie îi făcu semn să nu se apropie, dar octopăianjenul o sperie foarte tare pe Ellie înfășurându-și timp de câteva fracțiuni de secunde un tentacul în jurul brațului ei. Archie îl apucă pe contravenient cu trei tentacule și-l azvârli din drum, în direcția unui octopăianjen cu o traistă de pânză pe umăr. Doctorul Blue le explică faptul că traista aceea îl identifica pe octod ca fiind polițist.

Nicole mergea atât de repede și erau atâtea de văzut în jurul ei, încât se pomeni ținându-și respirația. Deși nu avea habar ce reprezintă multe din obiectele oferite pentru transfer, putu să recunoască și să aprecieze picturile și sculpturile ocazionale, precum și niște reprezentări micuțe, în lemn sau într-un material similar, ale tuturor animalelor care trăiau în Orașul de Smarald. Într-un sector al pieței se aflau expuse pergamente pe care fuseseră aplicate modele colorate; după ce intrară în clădirea teatrului, doctorul Blue o lămuri că reprezentau o formă de artă aparte, o combinație de poezie și caligrafie așa cum înțelegeau oamenii aceste două manifestări artistice.

Chiar înainte de a traversa strada, Nicole zări pe un zid aflat la douăzeci de metri în stânga ei o mare pictură murală de o frumusețe uimitoare. Culorile erau îndrăznețe și atrăgeau ochiul — opera unui artist care înțelegea atât structura cât și atracția optică. Tehnica era și ea extrem de impresionantă, dar ceea ce o fascină pe Nicole erau emoțiile redate de corpurile și fețele octopăianjenilor și ale celorlalte creaturi din frescă.

„Triunghiul Optimizării”, îngână pentru sine Nicole întinzându-și gâtul pentru a citi titlul redat în culori în partea superioară a frescei. Într-o parte a picturii era reprezentată o navă spațială pe un fundal înstelat, în alta un ocean înțesat de ființe vii, iar în celelalte colțuri, o junglă și un deșert. Însă imaginea centrală reprezenta un octopăianjen uriaș care avea un toiag și stătea pe un morman de treizeci-patruzeci de animale care se zvârcoleau în țărână, sub tentaculele lui. Lui Nicole mai să-i sară inima din piept când văzu că una din ființele zdrobite sub tentacule era o femeie tânără aparținând speciei umane, cu pielea cafenie, ochi albaștri pătrunzători și păr scurt, buclat.

— Uitați-vă acolo, la fresca aia! le strigă brusc celorlalți.

În acel moment, un animal mic se împletici printre picioarele lor, abătându-le atenția. Cei doi octopăianjeni rezolvară problema cu animalul și-i zoriră iarăși spre teatru. Nicole se uită înapoi ca să se asigure că nu-și imaginase prezența unei tinere femei în pictură. De la distanță, fața femeii și trăsăturile ei erau vagi, dar Nicole avea convingerea că văzuse o ființă umană în frescă. Dar cum se poate una ca asta? se întrebă Nicole în timp ce intrau în teatru.

Preocupată de descoperirea ei, Nicole ascultă numai cu o ureche discuția dintre Richard și Archie despre cum intenționa Richard să-și folosească translatorul în timpul piesei. Nici măcar nu se uită când Doctorul Blue arătă cu un tentacul sectorul în care se aflau Jamie și ceilalți octopăianjeni care se înmatriculau. Am făcut precis o confuzie, își spuse Nicole. Simți un impuls puternic să alerge înapoi în piață și să verifice ce văzuse, apoi își aminti ce le spusese Archie despre importanța respectării cu strictețe a instrucțiunilor în acea seară. Sunt sigură că am văzut o femeie în pictura aceea, își spuse Nicole în timp ce trei licurici mari coborâră în zbor și plutiră deasupra scenei din mijlocul teatrului. Dar ce înseamnă asta?

Piesa dură mai mult de doi vodeni, fără nici o pauză. Acțiunea se derulă continuu, unul sau mai mulți octozi ocupând tot timpul scena luminată. Nu se foloseau decoruri sau costume. La începutul piesei, cele șapte „personaje” principale veniră în față și se prezentară scurt — doi octozi care se înmatriculau (un mascul și o femelă), o pereche de părinți adoptivi pentru fiecare dintre ei și un mascul alternativ ale cărui culori frumoase și strălucitoare i se răspândeau până la capătul tentaculelor când vorbea.

Primele câteva minute ale piesei propriu-zise lămuriră că cei doi tineri care se înmatriculau erau de mulți ani cei mai buni prieteni și că, în ciuda sfatului bun și înțelept al părinților ce le fuseseră desemnați, aleseseră împreună maturitatea sexuală timpurie. În primul său monolog, femela octopăianjen spuse:

— Dorința mea este să dau naștere unui urmaș din împreunarea cu iubitul meu tovarăș.

Sau cel puțin așa traduse Richard spusele ei. Era foarte mulțumit de funcționarea translatorului său mult îmbunătățit și, după ce își aduse aminte că octopăianjenii erau surzi, vorbi din când în când pe parcursul spectacolului.

Cei patru părinți octopăianjeni veniră împreună în mijlocul scenei și-și exprimară îngrijorarea cu privire la cele ce se vor întâmpla când copiii lor adoptivi vor experimenta pentru prima oară „puternicele emoții noi” care însoțeau transformarea sexuală. Totuși, încercară să fie corecți și toți patru recunoscură că, întrucât aleseseră să nu devină maturi sexual după Înmatriculare, nu puteau da sfaturi bazate pe vreo experiență reală.

La mijlocul piesei, cei doi octopăianjeni tineri fură izolați în colțuri opuse ale scenei și auditoriul trase concluzia, din jocul de lumini al licuricilor plus câteva declarații scurte făcute de actorii octopăianjeni, că fiecare dintre ei încetase să mănânce barrican și se afla singur într-un fel de Domeniu de Trecere.

Când, mai târziu, cei doi octopăianjeni transformați străbătură scena și se întâlniră la mijloc, modelele de culoare din conversația lor arătau deja altfel. Efectul era puternic, deși realizat de actori, pentru că emisiile de culoare aveau mai multă strălucire decât înainte de tranziție și, de asemenea, pentru că benzile rigide, aproape perfecte care caracterizaseră conversația anterioară dintre cei doi tineri erau deja marcate de niște modele individuale diferite, interesante. În acest punct, în jurul lor se mai aflau pe scenă alți șase octopăianjeni, toți alternativi, judecând după limbaj, și două animale tip cârnat polonez, care vânau tot ce găseau. Era clar că perechea se află pe Domeniul Alternativ.

Din întuneric intră în scenă masculul alternativ prezentat la începutul piesei. Cu un joc de culori strălucitoare, făcut pe orizontală și pe verticală în ambele direcții, creând structuri geometrice și chiar explozii de culoare asemănătoare focurilor de artificii, noul venit o fermecă pe tânăra femelă octod și o luă de lângă cel mai bun prieten al ei din copilărie. Nu după mulți mileți, alternativul mai vârstnic cu culori strălucitoare, evident părintele pruncului octod cărat de femelă în punga frontală, o lăsă pe aceasta „plângând” (traducerea lui Richard), singură.

În acest moment al piesei, octopăianjenul mascul, care se înmatriculase în scenele anterioare, năvăli la lumină, își văzu iubita disperată cu pruncul „în brațe” și se repezi în întunericul de la marginea scenei. După câteva momente se întoarse cu alternativul care-i corupsese iubita și cei doi octozi masculi se angajară într-o luptă oribilă, dar fascinantă, în mijlocul scenei. Se bătură timp de un feng întreg. În cele din urmă, octodul mascul mai tânăr câștigă, căci, atunci când acțiunea se termină, alternativul zăcea nemișcat pe scenă. Tristețea exprimată în remarcile de încheiere ale eroului și eroinei avu grijă ca morala piesei să fie foarte clară. Când piesa se termină, Richard le privi pe Nicole și pe Ellie și comentă cu un zâmbet larg, ireverențios:

— Asta-i una din piesele alea deprimante, precum Othello, în care toată lumea moare la sfârșit.

Sub supravegherea plasatorilor octopăianjeni, toți cu traiste, tinerii care se înmatriculau părăsiră teatrul primii, urmați de Archie, doctorul Blue și tovarășii lor oameni. După câteva minute, procesiunea ordonată se opri chiar în fața teatrului și formă un cerc în jurul altor trei octopăianjeni care stăteau în mijlocul străzii. În timp ce se deplasau spre un loc din care să vadă ce se petrecea, Richard, Nicole și Ellie simțiră de-a curmezișul spatelui tentaculele puternice ale prietenilor lor. Doi dintre octopăianjenii din mijlocul străzii aveau toiag și traistă, în timp ce al treilea octod, care stătea ghemuit între ei, transmitea un mesaj colorat, în benzi late și nestructurate: „Ajutați-mă, vă rog!”

— Această femelă octopăianjen, spuse unul dintre polițiști în dungi reci, măsurate, a eșuat în mod constant să-și câștige creditele de când a venit în Domeniul Alternativ după Înmatriculare, acum patru cicluri. În ciclul trecut a fost avertizată că a devenit o povară inacceptabilă pentru resursele noastre comune și de curând, cu două zile înainte de Ziua Belșugului, i s-a spus să se prezinte pentru anihilare. De atunci se ascunde printre prietenii din Domeniul Alternativ.

Octopăianjenul ghemuit se arcui brusc și sări în mulțime, foarte aproape de locul unde stăteau oamenii. Mulțimea se clătină din cauza impactului iar Ellie, care se afla cel mai aproape de locul în care se petrecea tentativa de evadare, se trezi aruncată la pământ în ambuscada care urmă. În mai puțin de un milet, poliția, cu ajutorul lui Archie și al mai multor tineri care se înmatriculau, puse din nou stăpânire pe fugară.

— Neprezentarea pentru anihilare este una dintre cele mai grave infracțiuni pe care le poate comite un octopăianjen, spuse polițistul. Ea se pedepsește prin anihilarea imediată, în momentul arestării.

Unul dintre polițiști scoase din traista de pe umăr niște creaturi asemănătoare cu viermii, care se foiau. Octodul infractor se zbătu puternic prima dată când cei doi polițiști încercară să-i introducă forțat în gură creaturile-viermi. Însă după ce fiecare polițist lovi de două ori cu bastonul octodul renegat, acesta se prăbuși între ei. Ellie, care între timp își recăpătase echilibrul, nu putu să-și reprime un țipăt de groază când creaturile intrară în gura octodului și acesta începu să regurgiteze. Moartea surveni repede.

Nici unul din oameni nu scoase o vorbă cât timp străbătură piața braț la braț cu Archie și Doctorul Blue, până la zona de parcare unde aștepta transportorul lor. Nicole era atât de uluită de cele văzute încât nici nu-și aminti să se uite la tabloul pe care i se păruse că vede desenat un chip omenesc.

În toiul nopții Nicole, care nu putea să doarmă, auzi un zgomot în camera de zi. Se ridică fără zgomot din pat și-și puse halatul. Ellie stătea pe divan, în întuneric. Nicole se așeză lângă fiica ei și-i luă mâna.

— Nu pot să dorm, mamă, spuse Ellie. Am revăzut totul în minte și n-are nici o logică. Mă simt ca și cum aș fi fost trădată.

— Știu, Ellie, spuse Nicole. Și eu simt același lucru.

— Credeam că îi cunosc pe octopăianjeni, spuse Ellie. Aveam încredere în ei… Credeam că ne sunt superiori în multe privințe, dar după cele văzute în seara asta…

— Nici unul dintre noi nu acceptă omorul, spuse Nicole. Chiar și Richard a fost îngrozit la început… Dar după ce ne-am culcat, mi-a spus că e sigur că scena de pe stradă a fost regizată cu grijă, în folosul tinerilor care se înmatriculează… A mai spus că ar trebui să avem grijă, să nu ne repezim să tragem prea multe concluzii sau să reacționăm emoțional la un incident izolat…

— Până acum n-am mai văzut cum o ființă inteligentă este omorâtă chiar sub ochii mei… Și ce crimă a comis? Că nu s-a prezentat pentru anihilare?

— Nu-i putem judeca așa cum i-am judeca pe oameni. Octopăianjenii sunt o specie total diferită, cu o organizare socială complet separată și care poate fi chiar mai complexă decât a noastră. Noi abia începem să-i înțelegem… Deja ai uitat că au vindecat-o pe Eponine de RV-41? Și că ne-au dat voie să ne folosim de tehnologia lor atunci când ne făceam griji cu privire la nașterea lui Marius?

— Nu, n-am uitat, răspunse Ellie. Rămase tăcută câteva secunde.

— Știi, mamă, acum mă simt la fel de frustrată cum eram adesea în Noul Eden, când mă tot întrebam cum pot ființele umane, care sunt capabile de atâtea lucruri bune, să tolereze un tiran ca Nakamura… Acum se pare că și octopăianjenii pot fi la fel de răi, în felul lor… Pretutindeni sunt atâtea contradicții… lucruri care se bat cap în cap…

Nicole își consolă fiica, îmbrățișând-o. Nu există răspunsuri simple, iubita mea Ellie, se gândi Nicole. Revăzu în minte esența incredibilelor întâmplări ale serii, inclusiv o imagine trecătoare a ceea ce crezuse a fi un chip omenesc într-o frescă a octopăianjenilor. Și ce-a fost cu asta,bătrânico? se întrebă ea. Fața aia era cu adevărat acolo sau mintea ta obosită a creat-o ca să te deruteze?