Rendezvous cu Rama

39. DECIZIE

― Ei, Rod, cum se potrivesc mercurienii cu teologia ta?

― Perfect, comandante, făcu Rodrigo cu un zîmbet lipsit de veselie. Veşnicul conflict între bine şi rău. Iar uneori, în acest conflict oamenii devin susţinătorii uneia din cauze.

Mă gîndeam că-mi va răspunde aşa, îşi spuse Norton. Situaţia trebuia să-i fi provocat un şoc lui Boris, care nu se resemnase totuşi, adoptînd o atitudine pasivă. Cosmo-creştinii erau indivizi energici şi competenţi. Din anumite puncte de vedere semănau mult cu mercurienii.

― Înţeleg că ai un plan, Rod.

― Da şefule. De fapt, este extrem de simplu. Să dezamorsăm bomba.

― Aha… Şi cum ai de gînd să procedezi?

― Folosind o pereche de cleşti pentru tăiat sîrmă.

Dacă ar fi avut în faţă pe altcineva, Norton ar fi crezut că e o glumă. Nu era însă cazul cu Boris Rodrigo.

― Stai puţin! Racheta are camere TV. Crezi că mercurienii vor încremeni privindu-te?

― Bineînţeles. Asta-i tot ce pot să facă. Semnalul le va parveni cînd va fi deja prea tîrziu. Voi termina în mai puţin de zece minute.

― Am priceput! Într-adevăr ar înnebuni de ciudă. Dar dacă racheta-i împînzită de dispozitive de autodeclanşare în eventualitatea unei intervenţii exterioare?

― Nu-mi vine să cred; de ce ar fi? A fost proiectată în vederea unei anumite misiuni spaţiale şi e normal să fie prevăzută cu dispozitive de siguranţă pentru a evita detonarea, exceptînd comanda de bază. Riscul rămas sînt pregătit să mi-l asum… se poate rezolva fără pericol pentru navă. Am cîntărit totul.

― Sînt convins, încuviinţă Norton.

Ideea era fascinantă, aproape seducătoare; gusta în special imaginea mercurienilor furioşi, şi ar fi dat oricît să-i vadă în clipa în care aveau să înţeleagă, prea tîrziu, ce se întîmpla cu jucăria lor ucigaşă.

Existau însă alte complicaţii, părînd să se înmulţească pe măsură ce Norton medita mai mult. Fără doar şi poate, se găsea înaintea celei mai dificile şi mai importante hotărîri din întreaga lui carieră.

Dar nu, subestima în mod ridicol situaţia. Era pus înaintea celei mai dificile hotărîri luate vreodată de un comandant; viitorul întregii omeniri depindea numai de el. Căci… dacă mercurienii aveau dreptate?

După plecarea lui Rodrigo, comută pe NU DERANJAŢI. Nu-şi amintea de cînd nu mai folosise semnalul şi fu uşor surprins să-l vadă funcţionînd. În prezent se afla complet singur în mijlocul navei supra-aglomerate, singur, cu excepţia figurii căpitanului James Cook fixîndu-l din negura vremurilor.

Nu era posibil să consulte Pămîntul; fusese deja avertizat că mesajele puteau fi interceptate, poate chiar de aparatura din rachetă. Astfel că întreaga responsabilitate cădea pe umerii lui.

Auzise cîndva o istorie legată de un preşedinte al Statelor Unite, nu mai ştia exact cine: Roosevelt sau Perez? care păstra pe birou inscripţia: „Fuga de răspundere se opreşte aici”. Norton nu era sigur ce însemna aceasta, dar ştia cînd ceva i se opreşte pe birou.

Nu putea face nimic altceva decît să aştepte pînă ce mercurienii aveau să-l avertizeze să plece. Cum urma să fie prezentată situaţia în viitor? Pe Norton nu-l impresionau gloria sau ura post mortem, dar nu i-ar fi plăcut să fie pomenit ca părtaş la o crimă cosmică, mai cu seamă dacă avea puterea s-o oprească.

Planul era impecabil. Aşa cum se prevăzuse, Rodrigo analizase toate detaliile, anticipînd orice posibilitate, pînă şi pericolul îndepărtat al autodeclanşării bombei în decursul operaţiunii. Dacă se întîmpla aşa ceva, Endeavour ar fi rămas în continuare în siguranţă, în spatele scutului apărător oferit de Rama. Cît despre locotenentul Rodrigo însuşi, părea să privească cu totala seninătate posibilitatea unei explozii accidentale. Chiar dezamorsînd însă bomba, problemele nu se terminau. Mercurienii ar fi încercat iarăşi, dacă nu se descoperea vreo cale de a-i opri. Ar fi obţinut totuşi cîteva săptămîni; Rama avea să se afle cu mult dincolo de periheliu înainte de-a putea fi atins de altă rachetă. Pînă atunci, se spera ca temerile cele mai grave ale pesimiştilor să se dovedească neîntemeiate. Sau invers…

A acţiona sau a nu acţiona… aceasta era întrebarea. Nicicînd comandantul Norton nu se simţise atît de apropiat prinţului Danemarcei. Indiferent ce ar fi făcut, binele şi râul păreau în echilibru perfect. Avea de luat cea mai dificilă decizie din punct de vedere moral. Urma să afle foarte repede dacă ea fusese greşită, dar dacă avea dreptate… se putea să n-o dovedească niciodată.

Nu avea rost să se bazeze pe argumente logice, pe enumerarea la nesfîrşit a eventualelor posibilităţi. S-ar fi învîrtit în cerc la infinit. Sosise clipa să dea ascultare intuiţiei.

Îi întoarse privirea calmă şi netulburată lui Cook de peste veacuri.

― Sînt de acord cu tine, căpitane, şopti el. Omul trebuie să trăiască cu conştiinţa lui. Indiferent ce argumentează mercurienii, nu e totul să supravieţuieşti.

Apăsă butonul de comunicare cu puntea şi rosti încet:

― Locotenente Rodrigo… vino la mine, te rog.

Închise apoi ochii, strecura degetele mari sub centurile de siguranţă ale scaunului şi se pregăti să se bucure de cîteva momente de relaxare totală.

Era posibil să treacă multă vreme pînă să mai aibă parte de aşa ceva.