Rendezvous cu Rama

6. COMITET

Adesea, Dr. Bose se gîndea că stabilirea pe Lună a Sediului Uniunii Planetare reprezentase o eroare importantă. Inevitabil, Pămîntul avea tendinţa să domine întrunirile, aşa cum domina şi peisajul din afara cupolei. Dacă trebuia într-adevăr să fie construit pe Lună, atunci ar fi putut-o face pe faţa nevăzută, unde discul acela hipnotic nu-şi arunca niciodată razele…

Dar în prezent era prea tîrziu să se mai schimbe ceva; oricum nu exista o alternativă reală. Indiferent de opinia coloniilor, Pămîntul avea să rămînă multe secole stăpînul economic şi cultural al Sistemului Solar.

Dr. Bose se născuse pe Pămînt şi emigrase pe Marte după împlinirea a treizeci de ani, astfel că se simţea capabil să privească situaţia politică cu un ochi detaşat. Ştia că nu va mai reveni niciodată pe planeta natală, deşi se afla la o distanţă de ea de numai cinci ore cu naveta spaţială. La 115 ani se bucura de o sănătate perfectă, însă nu mai suporta ideea antrenamentului de reacomodare la o gravitaţie de trei ori mai mare decît cea în care trăise cea mai lungă perioadă a vieţii. Era exilat pentru totdeauna de pe planeta sa de baştină. Nefiind o fire sentimentală, lucrul nu-l deprimase niciodată din cale-afară.

Ceea ce-l deranja uneori era necesitatea contactului, an de an, cu aceleaşi chipuri familiare. Minunile medicinii erau într-adevăr extraordinare şi nu dorea să dea ceasul înapoi, dar în jurul mesei de conferinţe se aflau oameni cu care lucra de peste o jumătate de veac. Ştia absolut precis ce vor spune, cum vor vota, indiferent de subiect. Dorea ca într-o bună zi, unul dintre ei să întreprindă ceva total neaşteptat.. nebunesc chiar!

Probabil că şi ei gîndeau la fel despre persoana lui… Comitetul Rama era destul de restrîns, deşi neîndoielnic, situaţia avea să fie în curînd modificată. Cei şase colegi ai săi ― reprezentanţii U. P. pentru Mercur, Pămînt, Lună, Ganimede, Titan şi Triton se aflau prezenţi cu toţii în persoană. Altminteri nu se putea; distanţele din Sistemul Solar făceau imposibilă diplomaţia electronică. Unii politicieni mai bătrîni, obişnuiţi cu mijloacele de comunicare instantanee pe care Pămîntul le considerase indispensabile, nu se putuseră acomoda nicicînd cu ideea că undele radio aveau nevoie de minute sau chiar de ore pentru a traversa distanţele dintre planete. „Voi, savanţii, nu faceţi nimic?” se plîngeau cu amărăciune, atunci cînd li se explica imposibilitatea tratativelor prin unde între Pămînt şi oricare din copiii lui îndepărtaţi. Doar Luna prezenta o întîrziere acceptabilă, de o secundă şi jumătate, cu toate consecinţele politice şi psihologice pe care le implica aceasta. Datorită acestei particularităţi astronomice, Luna ― şi numai ea ― avea să fie, pe veci, o suburbie a Pămîntului.

În persoană se aflau prezenţi şi trei dintre specialiştii recent cooptaţi în Comitet. Profesorul Davidson, astronomul, era o cunoştinţă mai veche; astăzi nu părea la fel de irascibil ca de obicei. Dr. Bose nu ştia nimic despre discuţiile furtunoase ce precedaseră lansarea primei sonde către Rama, dar colegii nu-l lăsau pe profesor s-o uite.

Dr. Thelma Price era cunoscută prin numeroasele apariţii la televiziune, deşi reputaţia şi-o crease cu cincizeci de ani în urmă, în vremea uriaşului avînt luat de arheologie, elan determinat de secarea imensului muzeu maritim constituit de Marea Mediterană.

Bose nu uitase agitaţia stîrnită atunci cînd comorile pierdute ale grecilor, romanilor şi altor şase civilizaţii fuseseră readuse la lumina zilei. Fusese una dintre puţinele ocazii în care regretase că trăia pe Marte.

Exobiologul, Carlisle Perera, reprezenta o altă alegere evidentă, la fel ca Dennis Solomons, istoricul de ştiinţe. Mai puţin încîntat era dr. Bose de prezenţa lui Conrad Taylor, celebrul antropolog combinînd în mod unic erudiţia şi erotismul în studiile sale legate de obiceiurile pubertale din Beverly Hills la sfîrşitul secolului douăzeci.

Nimeni însă nu putea contesta prezenţa în Comitet a lui Sir Lewis Sands, un bărbat ale cărui cunoştinţe erau egalate numai de mondenitatea sa. Despre Sir Lewis se spunea că-şi pierdea calmul doar cînd se auzea poreclit Arnold Toybee al epocii sale.

Marele istoric nu se găsea de faţă; refuzase cu încăpăţînare să părăsească Pămîntul fie şi pentru o şedinţă atît de scurtă ca aceea. Imaginea lui stereo, identică celei reale, părea să ocupe scaunul din dreapta lui Bose. Parcă pentru a întregi iluzia, cineva aşezase un pahar de apă în faţa imaginii. Dr. Bose considera acest tour de force tehnologic un teribilism inutil. Era totuşi surprinzător cît de mulţi oameni, a căror celebritate nu se punea la îndoială, se bucurau ca nişte copii cînd se aflau simultan în două locuri. Uneori, miracolul electronic producea dezastre comice. Bose participase la o recepţie diplomatică, unde cineva încercase să treacă printr-o stereogramă şi descoperise, prea tîrziu, că avea de-a face cu o persoană în carne şi oase. Şi mai amuzant era spectacolul proiecţiilor străduindu-se să-şi strîngă mîinile…

Excelenţa Sa, ambasadorul marţian la Uniunea Planetară, îşi adună gîndurile împrăştiate, îşi drese glasul şi rosti:

― Domnilor, Comitetul îşi începe lucrările. Consider că nu greşesc afirmînd că s-au reunit aici o serie de personalităţi marcante, convocate în scopul rezolvării unei probleme deosebite. Directiva primită din partea Secretarului General este de a evalua situaţia şi de a oferi recomandări comandorului Norton la nevoie.

Cu toţii înţeleseră că se produsese un miracol de simplificare. Comitetul putea lua legătura directă cu comandantul ― doar în cazul unei reale stări de urgenţă! Fusese înfiinţat temporar de către Organizaţia Ştiinţifică a Uniunii Planetare, al cărei Director se subordona Secretarului General. Era adevărat că din U. P. făcea parte şi Controlul Spaţial, însă numai partea operaţională, nu şi cea ştiinţifică. Teoretic, faptul nu avea cine ştie ce însemnătate; nimeni nu împiedica Comitetul Rama ― sau pe oricine altcineva ― să-l cheme pe comandantul Norton spre a-i oferi un sfat folositor.

Însă Comunicaţiile Spaţiale sînt costisitoare. Endeavour putea fi contactată numai prin intermediul lui PLANETCOM, o corporaţie autonomă renumită pentru exactitatea şi promptitudinea serviciilor. Aprobarea unui credit către PLANETCOM dura; undeva, cineva se străduia din greu pentru aceasta. Pînă atunci însă, calculatoarele incoruptibile ale PLANETCOM-ului nu recunoşteau existenţa Comitetului Rama.

― În legătură cu acest Norton…, începu Sir Robert MacKay, ambasadorul Pămîntului. Deţine o responsabilitate unică. Ce fel de om e?

― La această întrebare pot răspunde eu, făcu profesorul Davidson, mişcîndu-şi degetele cu repeziciune pe tastele memoratorului.

Se încruntă înaintea mulţimii de date afişate şi încercă să le rezume:

― William Tsien Norton, născut în 2077 la Brisbane, Oceania, cu studiile efectuate în Sydney, Bombay şi Houston. Cinci ani la Astrograd, în probleme de propulsie. Şi-a încheiat studiile în 2102. A urcat treptele obişnuinţe ale ierarhiei: locotenent în a treia expediţie pe Persefona, s-a distins în decursul celei de-a cincisprezecea tentative de stabilire a unei baze pe Venus… mm… mm… carieră exemplară… cetăţenie dublă: Pămînt şi Marte… nevastă şi un copil în Brisbane, nevastă şi doi copii în Port Lowell, cu opţiune pentru încă ―

― O nevastă? întrebă Taylor inocent.

― Bineînţeles că nu. Al treilea copil, se răsti profesorul înainte de-a zări rînjetele celorlalţi.

Cîteva chicote făcură ocolul mesei, deşi Pămîntenii supraaglomeraţi păreau mai mult invidioşi decît amuzaţi. După un secol de eforturi susţinute, Pămîntul nu reuşise încă să-şi coboare populaţia sub un miliard, cifră îndelung visată.

―… numit comandant al Navei de Control şi Cercetare Solară Endeavour. Prima călătorie efectuată pe sateliţii retrograzi ai lui Jupiter… hm, o misiune destul de păcătoasă… cînd a primit ordinul, pentru că se găsea în centura de asteroizi… a reuşit să ajungă la timp…

Profesorul stinse afişajul şi-şi privi colegii.

― Cred că sîntem extrem de norocoşi că Norton a fost singurul disponibil într-un interval atît de scurt. Am fi putut nimeri peste clasicul căpitan de duzină.

Vorbea scîrbit de parcă s-ar fi referit la clasicul ticălos spaţial, cu un picior de lemn, ţinînd într-o mînă un pistol iar în cealaltă o spadă.

― Datele confirmă doar că-i competent, obiectă ambasadorul lui Mercur (populaţie: 112 500, însă în creştere). Cum va reacţiona în faţa unei situaţii complet noi, cum e cea de faţă?

Pe Pămînt, Sir Lewis Sands îşi drese glasul. După o secundă şi jumătate, repetă acelaşi lucru pe Lună.

― Nu tocmai „complet nouă”, chiar dacă de atunci s-au scurs trei secole, reaminti el mercurianului… Dacă Rama este mort, sau pustiu ― şi pînă acum toate dovezile sugerează aceasta ― Norton se găseşte în postura unui arheolog descoperind ruinele unei culturi dispărute. Se înclină politicos spre Dr. Price, care încuviinţă. Exemplele imediate sînt Schliemann cu Troia, sau Mouhot la Angkar Vat. Pericolul e minim deşi, fireşte, posibilitatea unui accident nu trebuie complet exclusă.

― Dar ce e cu capcanele şi mecanismele minate despre care vorbesc indivizii din Pandora? întrebă dr. Price.

― Pandora? repetă ambasadorul mercurian.

― Un grup de dezaxaţi, explică Sir Robert cu maximul de stînjeneală manifestat de un diplomat, convinşi că Rama constituie un grav pericol. O cutie ce nu trebuie deschisă, ştiţi…

Se îndoia că mercurianul ştia despre ce e vorba; studiul clasicilor nu era încurajat pe Mercur.

― Pandora, paranoia, pufni Conrad Taylor. Ah, asemenea lucruri pot exista, însă de ce s-ar folosi o specie inteligentă: de capcane copilăreşti?

― Bun, chiar ignorînd astfel de neplăceri, reluă Sir Robert, rămîne totuşi ipoteza mult mai plauzibilă a unui Rama activ, deşi nelocuit. Ceea ce echivalează cu întîlnirea dintre două culturi de niveluri tehnologice extrem de diferite. Pizzaro şi incaşii, Peary şi japonezii, Europa şi Africa… Aproape invariabil consecinţele au fost dezastruoase ― pentru una sau ambele părţi. Eu nu fac nici un fel de recomandări. Pur şi simplu, arăt care sînt precedentele.

― Vă mulţumim, Sir Robert, spuse Dr. Bose. Gîndi că prezenţa a doi „Sir” într-un comitet atît de mic putea fi niţel cam neplăcută; în ultima vreme, titlul de cavaler constituia o onoare de care puţini englezi scăpau. Sînt convins că ne-am gîndit cu toţii la aceste posibilităţi alarmante. Dacă fiinţele din interiorul lui Rama sînt… ăă… răuvoitoare, lucrurile nu vor sta oare la fel orice-am face noi?

― Ne-ar putea ignora dacă-i lăsăm în pace.

― Cum… după ce au străbătut miliarde de kilometri, vreme de mii de ani?

Argumentul reprezenta punctul de plecare al discuţiei şi se auto-susţinea. Dr. Bose se lasă pe spate în fotoliu, vorbi foarte puţin şi aşteptă să se ajungă la un acord.

Se întîmplă după cum era de prevăzut. Cu toţii acceptară ideea că nu se concepea ca, odată deschisă prima uşă, comandantul Norton să nu o deschidă şi pe următoarea.