Roboţii de pe Aurora

49

Dură doar câteva minute până ce Baley se pomeni în cea de-a patra locuinţă pe care o văzuse de când sosise pe planetă, cu o zi şi jumătate în urmă: a lui Fastolfe, a Gladiei, a Vasiliei şi, acum, a lui Gremionis.

Casa lui Gremionis părea mai mică şi mai neîngrijită decât celelalte, deşi Baley, neobişnuit cu problemele de pe Aurora, înregistră semne de construcţie recentă. Existau, oricum, nişele roboţilor, trăsătura caracteristică a locuinţelor Aurorienilor. După ce intrară, Giskard şi Daneel se vârâră repede în două locuri libere, cu faţa spre încăpere, rămânând nemişcaţi şi tăcuţi. Robotul lui Gremionis, Brundij, trecu la fel de repede într-o nişă. Părea că îşi aleg locul fără nici o greutate, neîncercând nici măcar o dată să intre doi în una şi aceeaşi nişă. Baley se întrebă cum de reuşeau roboţii să evite un conflict şi ajunse la concluzia că între ei exista un sistem de comunicaţie inaccesibil fiinţelor umane. Era un lucru despre care putea să-l întrebe pe Daneel (cu condiţia să nu uite).

Baley observă că şi Gremionis analiza nişele. Îşi duse mâna la gură şi-şi mângâie o clipă mustaţa cu degetul arătător. Spuse, cam nesigur:

— Robotul dumitale, cel cu aspect uman, parcă nu ar sta bine în nişă. E Daneel Olivaw, nu-i aşa? Robotul de la dr. Fastolfe?

— Da, zise Baley. Şi el a fost în drama de pe hiperunde. Adică a fost un actor- unul care era mai potrivit pentru rol.

— Da, îmi amintesc.

Baley băgă de seamă că Gremionis, ca şi Vasilia, şi chiar ca Gladia şi Fastolfe, păstra o anumită distanţă. Parcă exista în jurul lui un câmp de respingere — invizibil, neperceput în vreun fel — care îi împiedica pe aceşti locuitori ai Spaţiului să se apropie prea mult, îi făcea să-l ocolească. Baley se întrebă dacă Gremionis era conştient de asta sau acţiona, pur şi simplu, automat. Şi ce făceau ei cu scaunele pe care se aşeza el în casele lor, cu farfuriile din care mânca sau cu prosoapele pe care le folosea? Spălatul obişnuit era de-ajuns? Foloseau procedee speciale de sterilizare? Aruncau şi înlocuiau totul? Locuinţa era dezinfectată după plecarea lui de pe planetă sau în fiecare noapte? Dar Personala Comună pe care o folosise? O vor dărâma şi vor construi alta? Dar femeia care, neştiutoare, intrase după ce ieşise el? Sau poate că ea era chiar cea cu dezinfectarea.

Îşi dădu seama că o ia razna. La naiba cu toate. Ce făceau Aurorienii şi cum îşi rezolvau problemele era treaba lor Şi el n-o să-şi mai bată capul cu asta. Pe Iehova! Avea el grijile lui, iar Gremionis făcea parte din ele — va aborda chestiunea după masă.

Prânzul a fost foarte simplu, în mare măsură vegetarian, dar, pentru prima oară, se ivi o mică problemă. Fiecare produs luat în parte avea un gust prea specific. Morcovii prea aveau gust de morcovi şi mazărea de mazăre, dacă se poate spune aşa. Poate cam prea mult.

Mâncă fără tragere de inimă şi încercă să-şi ascundă greaţa care-l cuprindea. Făcând astfel, îşi dădu seama că începea să se obişnuiască şi, parcă, papilele lui gustative puteau să se descurce mai uşor cu diversitatea gusturilor. Lui Baley îi trecu prin minte, cu oarecare tristeţe, că dacă mânca multă vreme mâncare Auroriană, la întoarcerea pe Pământ va duce dorul acestei separări a gusturilor şi va fi revoltat de gusturile amestecate de acolo. Chiar şi faptul că unele produse erau crocante — ceea ce la început îl speriase, pentru că fiecare muşcătură părea să producă un zgomot care (credea el) deranjează conversaţia — începuse să fie o dovadă emoţionantă că el, într-adevăr, mânca. În timpul unei mese pe Pământ ar fi o linişte care i-ar da impresia că lipseşte ceva.

Începuse să mănânce cu atenţie, studiind gusturile. Când Pământenii se vor stabili în alte Lumi, poate că această hrană din Spaţiu va însemna un nou regim, mai ales dacă nu vor exista roboţi care să pregătească şi să servească mâncarea. Apoi se gândi cu neplăcere, nu când, ci dacă Pământenii se vor stabili în alte Lumi — şi probabilitatea asta depindea de el, de detectivul Elijah Baley. Greutatea asta îl strivea.

Masa se terminase. O pereche de roboţi aduseră şerveţele încălzite şi umezite pentru ştersul mâinilor. Numai că nu erau şerveţele obişnuite. Când Baley îl puse pe al lui pe farfurie, acesta se mişcă uşor, se subţie şi deveni ca pânza de păianjen. Apoi, dintr-o dată şi incredibil, sări în sus şi ajunse într-o gaură de scurgere din tavan. Baley tresări şi privi în sus, urmărind şerveţelul dispărut cu gura căscată.

Gremionis spuse:

— E ceva nou, luat de curând. De vânzare, înţelegi, dar deocamdată nu ştiu dacă-mi place. Unii spun că vânzarea va fi oprită după un timp şi alţii se tem de poluare, afirmând că sigur o să ne intre în plămâni. Fabricantul zice că nu, dar…

Dintr-o dată, Baley îşi dădu seama că nu scosese un cuvânt în timpul mesei şi că era prima oară când unul dintre ei vorbea, de la scurtul schimb de replici despre Daneel, înainte de servirea mâncării. Şi discuţia despre şerveţele n-avea nici un rost.

Baley zise, cam morocănos:

— Eşti bărbier, domnule Gremionis?

Gremionis se înroşi până la rădăcina părului. Vorbi, sufocându-se:

— Cine ţi-a spus asta?

Baley spuse:

— Dacă am spus ceva nepoliticos despre profesia dumitale, îmi cer scuze. Pe Pământ e un mod obişnuit de a vorbi şi nu înseamnă nici o insultă.

— Sunt coafor şi creator vestimentar, zise Gremionis. Este o ramură artistică recunoscută. De fapt, sunt artist al personalului.

Îşi duse din nou degetul la mustaţă.

Baley spuse cu seriozitate:

— Am observat mustaţa dumitale. E un lucru obişnuit pe Aurora?

— Nu, nu este. Sper că va deveni aşa. Masculinizează figura. Multe chipuri pot fi îndreptate şi îmbunătăţite prin aranjamentul artistic al părului de pe faţă. Importantă este creaţia — asta face parte din profesia mea. Desigur, poţi depăşi măsura. Pe Palas, părul de pe faţă este ceva normal, dar acolo e obiceiul să şi-l vopsească în şuviţe. Fiecare şuviţă este vopsită separat şi iese un amestec. Păi, asta-i o prostie. Nu ţine mult, culorile se schimbă cu timpul şi se vede urât. Dar chiar şi aşa, e mai bine decât să fii spân. Nimic nu e mai puţin atrăgător decât o faţă fără păr. Asta e expresia mea. O folosesc în discuţiile personale cu posibilii mei clienţi şi e foarte eficientă. Femeile se pot descurca fără păr pe faţă, pentru că îl compensează altfel. Pe Smitheus…

Cuvintele pe care le rostea cu glas scăzut, dar repede, expresia lui serioasă, felul în care îşi fixa asupra lui Baley ochii mari, plini de sinceritate, toate astea parcă hipnotizau. Baley trebui să facă un efort fizic pentru a se desprinde.

Zise:

— Eşti robotician, domnule Gremionis?

Gremionis păru speriat şi cam încurcat pentru că era întrerupt în mijlocul peroraţiei:

— Robotician?

— Da. Robotician.

— Nu, deloc. Folosesc roboţi, la fel ca toată lumea, dar nu ştiu ce se află în ei. Nici nu-mi pasă.

— Dar locuieşti pe teritoriul Institutului de Robotică. De unde şi până unde?

— De ce n-aş locui?

Vocea lui Gremionis era mult mai duşmănoasă.

— Dacă nu eşti robotician…

Gremionis se strâmbă:

— Asta-i o prostie! Institutul, când a fost proiectat acum câţiva ani, trebuia să fie o comunitate autonomă. Avem propriile noastre ateliere de reparaţii pentru vehicule de transport, ateliere pentru întreţinerea roboţilor personali, medicii noştri, constructorii noştri. Personalul nostru locuieşte aici şi, dacă le trebuie un artist pentru personal, ăsta e Santirix Gremionis şi eu locuiesc tot aici. E ceva în neregulă cu meseria mea, ca să n-am voie?

— N-am spus asta.

Gremionis îşi întoarse privirea destul de bănuitor, tăgada grăbită a lui Baley nereuşind să-l liniştească. Apăsă pe un buton, apoi, după ce examină o fâşie dreptunghiulară multicoloră, făcu un lucru care semăna uimitor cu bătutul darabanei cu degetele.

Din tavan se lăsă în jos, uşor, o sferă, care rămase suspendată la vreun metru deasupra capetelor lor. Se deschise ca o portocală care se desface în felii şi în ea începu să se desfăşoare un joc de culori, însoţit de un sunet slab. Culorile şi sunetul se contopeau atât de măiestrit încât Baley, plin de uimire, descoperi că, după un timp, sunt greu de deosebit unele de altele. Ferestrele se întunecară şi feliile deveniră mai luminoase.

— E prea strălucitor? întrebă Gremionis.

— Nu, răspunse Baley, după o scurtă ezitare.

— E pentru fundal şi am ales o combinaţie liniştitoare, care ne va permite să discutăm într-un mod civilizat, înţelegi?

Apoi zise brusc:

— Nu trecem la subiect?

Baley îşi îndepărtă destul de greu atenţia de la… orice ar fi fost (Gremionis nu îi dăduse vreun nume) şi spuse:

— Dacă vrei. Eu aş vrea.

— Mă acuzi că am vreo legătură cu imobilizarea acelui robot, Jander?

— Am investigat împrejurările sfârşitului robotului.

— Dar ai pomenit de mine în legătură cu acest sfârşit. De fapt, acum două secunde m-ai întrebat dacă sunt robotician. Ştiu la ce te gândeşti. Încerci să mă faci să recunosc faptul că mă pricep la robotică, să mă poţi învinui că sunt… terminatorul robotului.

— Ai putea spune ucigaş.

— Ucigaş? Nu poţi ucide un robot… Oricum, eu nu l-am terminat, sau ucis, sau cum vrei să-i spui. Ţi-am spus, nu sunt robotician. Nu ştiu nimic despre robotică. Cum poţi să-ţi închipui măcar că…

— Eu trebuie să analizez toate legăturile, domnule Gremionis. Jander îi aparţinuse Gladiei — femeia de pe Solaria — şi dumneata erai prietenos cu ea. Asta e o legătură.

— O grămadă de oameni ar putea fi prietenoşi cu ea. Asta nu-i o legătură.

— Eşti gata să declari că nu l-ai văzut niciodată pe Jander, de câte ori ai fost în locuinţa Gladiei?

— Niciodată! Nici măcar o dată!

— N-ai ştiut niciodată că are un robot cu înfăţişare umană?

— Nu!

— Ea n-a pomenit niciodată de el?

— Avea roboţi peste tot. Toţi roboţi obişnuiţi. N-a spus nici o vorbă că ar avea altceva.

Baley dădu din umeri:

— Foarte bine. N-am nici un motiv — până acum — să cred că nu-i adevărat.

— Atunci spune-i-o Gladiei. De asta am vrut să vorbesc cu dumneata. Să-ţi cer s-o faci. Să insist.

— Gladia are vreun motiv să creadă altceva?

— Sigur că da. I-ai împuiat capul. Ai întrebat-o despre mine în legătură cu asta şi ea a bănuit… a devenit nesigură. Vorba e că m-a sunat azi dimineaţă şi m-a întrebat dacă am ceva de-a face cu toată treaba.

— Si ai negat?

— Bineînţeles că am negat, şi încă foarte înverşunat, pentru că n-aveam nimic de-a face cu asta. Dar nu e convingător dacă neg eu. Vreau s-o faci dumneata. Vreau să-i spui că, după părerea dumitale, n-am nici o legătură cu întreaga afacere. Ai spus şi că n-am şi că nu-mi poţi distruge reputaţia fără nici o dovadă. Te pot reclama.

— Cui?

— Comitetului de Apărare Personală. Adunării Legislative. Conducătorul acestui institut este un prieten apropiat al Preşedintelui şi i-am trimis, deja, un raport complet despre această problemă. Înţelegi, eu nu aştept. Acţionez rapid.

Gremionis dădu din cap într-un mod care ar fi putut fi luat drept furie, dar nu era prea convingător, dacă judecai după blândeţea feţei lui.

— Uite ce e, zise, aici nu eşti pe Pământ. Aici suntem apăraţi.

Planeta dumitale, cu suprapopulaţia ei, face ca oamenii să trăiască în nenumărate stupuri, în furnicare. Vă împiedicaţi unul de celălalt, vă sufocaţi reciproc — şi nu contează. O viaţă sau un milion de vieţi — nu contează.

Baley, ferindu-se ca în voce să i se simtă dispreţul, spuse:

— Citeşti romane istorice.

— Sigur că citesc — şi ele spun adevărul. Într-o singură Lume nu poţi avea miliarde de oameni, fără ca lucrurile să se petreacă astfel. Pe Aurora, fiecare dintre noi înseamnă o viaţă preţioasă. Din punct de vedere fizic; suntem protejaţi de roboţii noştri, astfel încât pe Aurora nu are loc nici un atac, darămite o crimă.

— Cu excepţia lui Jander.

— Asta nu e crimă; el e doar un robot. Şi suntem protejaţi de rele mai mari decât un atac de către Adunarea Legislativă. Comitetul de Apărare Personală are o părere proastă — foarte proastă — despre orice acţiune care aduce, pe nedrept, daune reputaţiei sau statutului social al oricărui cetăţean. Un Aurorian, dacă s-ar purta aşa cum te porţi dumneata, ar avea multe de tras. În ceea ce priveşte un Pământean… păi…

Baley zise:

— Efectuez o investigaţie, presupun că la invitaţia Adunării Legislative. Nu cred că dr. Fastolfe m-ar fi putut aduce aici fără aprobarea Adunării Legislative.

— Poate, dar asta nu-ţi dă dreptul să depăşeşti limitele unei investigaţii cinstite.

— Deci, ai de gând să aduci asta în faţa Adunării Legislative?

— Am de gând să-l pun pe conducătorul Institutului…

— Apropo, cum îl cheamă?

— Kelden Amadiro. Am de gând să-l rog s-o prezinte în faţa Adunării Legislative — şi să ştii că el face parte din Adunarea Legislativă, este unul dintre conducătorii partidului Globaliştilor. Aşa că sunt de părere că ar fi mai bine să-i explici Gladiei că sunt absolut nevinovat.

— Aş vrea s-o fac, domnule Gremionis, deoarece bănuiesc că eşti nevinovat, dar cum să-mi transform bănuiala în certitudine, dacă nu-mi dai voie să-ţi pun nişte întrebări?

Gremionis ezită. Apoi, cu un aer sfidător, se rezemă de scaun şi-şi împreună mâinile la ceafă, imaginea unui om care nu reuşeşte absolut deloc să pară în largul lui. Zise:

— Dă-i drumul cu întrebările. N-am nimic de ascuns. Şi, după ce termini, va trebui s-o chemi pe Gladia, chiar la transmiţătorul tridimensional din spatele dumitale, sau vei da de bucluc mai rău decât îţi închipui.

— Înţeleg. Dar mai întâi… De când o cunoşti pe dr. Vasilia Fastolfe, domnule Gremionis? Sau dr. Vasilia Aliena, dacă o cunoşti sub acest nume.

Gremionis şovăi, apoi vorbi, iritat:

— De ce mă întrebi? Ce legătură are cu asta?

Baley oftă şi chipul lui sever păru să se întristeze:

— Îţi amintesc, domnule Gremionis, că nu ai nimic de ascuns şi că vrei să mă convingi de nevinovăţia dumitale, ca eu s-o pot convinge pe Gladia de acelaşi lucru. Aşa că spune-mi de când o cunoşti. Dacă nu o cunoşti, spune aşa — dar înainte de a o face, e corect să-ţi spun că dr. Vasilia a declarat că o cunoşti bine… cel puţin destul de bine ca să i te oferi.

Gremionis păru întristat. Spuse cu o voce tremurată:

— Nu ştiu de ce unii fac atâta caz. O ofertă este o comunicare socială normală, care nu interesează pe altcineva. Sigur, dumneata eşti Pământean, aşa că dumneata ai face mofturi.

— Înţeleg că nu ţi-a primit oferta.

Gremionis îşi coborî mâinile în poală, cu degetele strânse în pumni:

— Primirea sau refuzul depind în totalitate de ea. Au existat femei care mi s-au oferit mie şi pe care eu le-am refuzat. Nu-i mare lucru.

— Bine, atunci. De când o cunoşti?

— De câţiva ani. Vreo cincisprezece.

— O cunoşti de când locuia încă la dr. Fastolfe?

— Eram doar un puşti pe atunci, zise el, roşind.

— Cum ai ajuns s-o cunoşti?

— Când mi-am terminat pregătirea ca artist pentru personal, am fost solicitat să-i creez garderoba. Ei i-a făcut plăcere şi după aceea s-a folosit de serviciile mele — în această privinţă — în exclusivitate.

— Deci, la recomandarea ei te afli în situaţia actuală, în calitate de, putem spune, artist oficial pentru personalul Institutului de Robotică?

— Ea şi-a dat seama de calificarea mea. Am fost supus la probă, împreună cu alţii, şi mi-am câştigat poziţia pe merit.

— Dar ea te-a recomandat?

Scurt şi enervat, Gremionis răspunse:

— Da.

— Şi dumneata ai considerat că singura răsplată cuviincioasă pe care o puteai găsi era să i te oferi.

Gremionis se strâmbă şi îşi trecu limba peste buze, ca şi cum ar fi gustat ceva neplăcut:

— E… dezgustător! Doar un Pământean ar putea gândi astfel. Faptul că m-am oferit însemna doar că mie mi-a plăcut să fac aşa.

— Pentru că e frumoasă şi are o personalitate cuceritoare?

Gremionis se codi:

— Păi, eu n-aş spune că are o personalitate cuceritoare, zise el cu prudenţă, dar este cu siguranţă frumoasă.

— Mi s-a spus că te oferi oricui — fără deosebire.

— Asta e o minciună.

— Ce e o minciună? Că te oferi oricui sau că mi s-a spus aşa?

— Că mă ofer oricui. Cine a spus asta?

— Nu ştiu la ce-ar servi să-ţi răspund la întrebare. Ţi-ar plăcea să te citez ca pe o sursă de informaţii stânjenitoare? Ai mai vorbi liber cu mine dacă ai crede că aş face asta?

— Ei bine, oricine ar fi spus-o, e un mincinos.

— Poate că era numai o exagerare ca să mă impresioneze. Te-ai oferit altora înainte de a te oferi dr. Vasilia?

Gremionis îşi feri privirea:

— O dată sau de două ori. Nimic serios.

— Dar cu dr. Vasilia ai fost serios?

— Păi…

— Înţeleg că i te-ai oferit în mod repetat, ceea ce e cam împotriva obiceiului de pe Aurora.

— O, obiceiul de pe Aurora…, începu Gremionis cu furie.

Apoi îşi strânse buzele şi se încruntă:

— Uite ce e, domnule Baley, pot vorbi cu dumneata confidenţial?

— Da. Toate întrebările mele sunt menite să mă convingă că n-ai nici o legătură cu moartea lui Jander. O dată ce m-am convins de asta, poţi fi sigur că părerile dumitale rămân confidenţiale.

— Foarte bine, atunci. Nu e nimic rău… n-are de ce să-mi fie ruşine, înţelegi. Doar că am un puternic simţ al intimităţii şi am dreptul la asta, dacă vreau, nu-i aşa?

— Absolut, zise Baley încurajator.

— Înţelegi, cred, că actul sexual este minunat când între parteneri există o dragoste profundă şi afecţiune.

— Cred că e foarte adevărat.

— Şi apoi, ce nevoie ai de ceilalţi, nu crezi?

— Pare… verosimil.

— Întotdeauna am visat să întâlnesc partenera perfectă şi să nu mai caut pe altcineva. Asta se numeşte monogamie. Nu există pe Aurora, dar în câteva Lumi există… şi există şi pe Pământ, nu-i aşa, domnule Baley?

— Teoretic, domnule Gremionis.

— Asta vreau eu. Am căutat-o ani întregi. Uneori, când încercam actul sexual, îmi dădeam seama că lipseşte ceva. Apoi am întâlnit-o pe dr. Vasilia şi ea mi-a povestit… ştii, oamenii fac confidenţe artiştilor personalului, pentru că este o muncă foarte confidenţială… şi asta este, într-adevăr, partea care trebuie să rămână confidenţială…

— Bine, continuă.

Gremionis îşi linse buzele:

— Dacă se află ce spun eu acum, sunt distrus. Ea îşi va da toată silinţa ca eu să nu mai primesc comenzi. Eşti sigur că are legătură cu cazul?

— Te asigur cât pot de mult, domnule Gremionis, că poate fi extrem de important.

— Ei, atunci… — Gremionis nu părea prea convins — … vorba e că mi-am dat seama din ce mi-a povestit dr. Vasilia, din frânturi, că este… — vocea îi coborî până la şoaptă — … virgină.

— Înţeleg, spuse Baley liniştit (amintindu-şi de convingerea Vasiliei că refuzul tatălui ei îi distrusese viaţă şi înţelegându-i mai bine ura faţă de tatăl ei).

— Asta m-a întărâtat. Mi se părea că puteam să o am numai pentru mine şi că eu voi fi singurul pe care-l va avea ea vreodată. Nu pot spune ce a însemnat asta pentru mine. A făcut ca ea să pară extraordinar de frumoasă în ochii mei şi eu o iubeam foarte mult.

— Aşa că i te-ai oferit?

— Da.

— În mod repetat. Nu te-au descurajat refuzurile ei?

— Asta îi consolida şi mai mult virginitatea, ca să spun aşa, şi mă făcea mai nerăbdător. Era mai captivant pentru că nu era uşor. Nu pot explica şi nu mă aştept să înţelegi.

— De fapt; domnule Gremionis, înţeleg. Dar a venit o vreme când ai încetat să te oferi dr. Vasilia?

— Ei bine, da.

— Si ai început să te oferi Gladiei?

— Ei bine, da.

— În mod repetat?

— Ei bine, da.

— De ce? De ce schimbarea asta? Gremionis zise:

— În cele din urmă, dr. Vasilia mi-a dat de înţeles în mod clar că nu există nici o şansă şi apoi a apărut Gladia, şi ea semăna cu dr. Vasilia şi… şi… asta a fost.

Baley spuse:

— Dar Gladia nu e virgină. Pe Solaria a fost căsătorită, iar pe Aurora am auzit că a cam umblat…

— Ştiam asta, dar s-a… oprit. Înţelegi, este Solariană din naştere, nu Auroriană, şi nu prea înţelege obiceiurile de pe Aurora. Dar s-a oprit pentru că nu e de acord cu ceea ce ea numeşte „promiscuitate”.

— Ţi-a spus ea asta?

— Da. Pe Solaria este obişnuită monogamia. N-a avut o căsnicie fericită. Dar e obiceiul pe care-l cunoaşte, aşa că nu i-a plăcut niciodată cum stau lucrurile pe Aurora, când a încercat… şi ea vrea tot monogamie. Înţelegi?

— Înţeleg. Dar cum te-ai întâlnit cu ea prima oară?

— Am întâlnit-o pur şi simplu. Am văzut-o pe hiperunde când a sosit pe Aurora, o refugiată romantică de pe Solaria. Şi a jucat un rol în drama aceea de pe hiperunde…

— Da, numai că e vorba de altceva, nu-i aşa?

— Nu ştiu ce altceva vrei.

— Ei bine, stai să ghicesc. N-a sosit o clipă în care dr. Vasilia ţi-a spus că te respinge pentru totdeauna… şi nu ţi-a sugerat ea o variantă?

Gremionis, cuprins de o furie bruscă, ţipă:

— Ţi-a spus dr. Vasilia aşa ceva?

— Nu cu atâtea cuvinte, dar cred că ştiu ce s-a întâmplat, chiar şi aşa. Nu ţi-a spus ea că ar fi mai bine dacă ţi-ai pune ochii pe o nou-venită pe planetă, o tânără doamnă de pe Solaria, care era în grija sau sub protecţia doctorului Fastolfe… care ştii că e tatăl Vasiliei? Nu ţi-a spus dr. Vasilia că lumea vorbeşte despre această tânără doamnă, Gladia, că seamănă foarte bine cu ea, doar că e mai tânără şi are o personalitate mai cuceritoare? Pe scurt, nu te-a încurajat dr. Vasilia să-ţi îndrepţi atenţia de la ea înspre Gladia?

Gremionis suferea în mod evident. Privirea i se opri o clipă asupra lui Baley, apoi fugi într-o parte. Era pentru prima oară când Baley vedea în ochii unui locuitor al Spaţiului teama — sau era groază? (Baley dădu uşor din cap. Nu trebuie să fie prea mulţumit că a îngrozit un locuitor al Spaţiului. Putea fi dăunător pentru obiectivitatea lui.)

Spuse:

— Deci? Am dreptate sau greşesc?

lar Gremionis răspunse cu voce mică:

— Atunci, spectacolul de pe hiperunde n-a fost o exagerare… Citeşti gândurile?

50

— Pun numai întrebări, zise Baley calm. Iar dumneata n-ai răspuns direct. Am dreptate sau greşesc?

Gremionis zise:

— Nu s-a întâmplat chiar aşa. Nu chiar aşa. Ea a vorbit, într-adevăr, despre Gladia, dar…

Îşi muşcă buza de sus, apoi continuă:

— Ei bine, s-a ajuns la ce ai spus dumneata. A fost aproape aşa cum ai povestit dumneata.

— Şi n-ai fost dezamăgit? Ai găsit că Gladia semăna cu dr. Vasilia?

— Într-un fel, semăna, îi străluciră ochii lui Gremionis. Dar nu tocmai. Dacă le pui una lângă alta, vezi diferenţa. Gladia este mult mai delicată şi mai fină. Are un simţ al… umorului, mult mai dezvoltat.

— Te-ai mai oferit Vasiliei de când ai întâlnit-o pe Gladia?

— Eşti nebun? Sigur că nu.

— Dar te-ai oferit Gladiei?

— Da.

— Si ea te-a respins?

— Păi, da, dar trebuie să înţelegi că trebuia să fie sigură, aşa cum ar trebui să fiu şi eu. Gândeşte-te ce greşeală aş fi făcut dacă aş fi convins-o pe dr. Vasilia să mă accepte. Gladia nu vrea să facă această greşeală, iar eu nu o condamn.

— Dar dumneata nu crezi că ea ar greşi dacă te-ar accepta. aşa că te-ai oferit iar… şi iar… şi iar.

Gremionis privi în gol o clipă, apoi păru că se înfioară. Îşi împinse înainte buza de jos, ca un copil neascultător.

— O spui într-un mod insultător…

— Îmi pare rău, nu vreau să insult. Răspunde, te rog, la întrebare.

— Ei da, m-am oferit.

— De câte ori te-ai oferit?

— N-am numărat. De patru ori. Ei bine, cinci. Sau poate mai mult.

— Iar ea te-a respins întruna.

— Da. Sau n-ar fi trebuit să mă mai ofer, ce zici?

— Te-a respins cu mânie?

— O, nu. Nu e felul ei. Foarte blând.

— Asta te-a determinat să te oferi altcuiva?

— Cum?

— Păi, Gladia te-a respins. Un mod de a răspunde ar fi să te oferi altcuiva. De ce nu? Gladia nu te vrea…

— Nu. Nu vreau pe nimeni altcineva.

— De ce oare, ce crezi?

Iar Gremionis răspunse încordat:

— De unde să ştiu de ce? O vreau pe Gladia. E un… e… un fel de nebunie, doar că eu cred că e cea mai frumoasă formă de nebunie. Aş fi nebun dacă nu aş avea nebunia asta. Nu mă aştept să înţelegi.

— Ai încercat să-i explici Gladiei? Ea ar putea înţelege.

— Niciodată. Aş stingheri-o. Aş deranja-o. Despre lucrurile astea nu se vorbeşte. Ar trebui să mă duc la un mentolog.

— Te-ai dus?

— Nu.

— De ce nu?

Gremionis se încruntă:

— Ai un talent de a pune cele mai grosolane întrebări, Pământeanule.

— Poate pentru că sunt Pământean. Nu mă pricep la altceva. Dar sunt şi anchetator şi trebuie să ştiu lucrurile astea. De ce nu te-ai dus la mentolog?

În mod surprinzător, Gremionis râse:

— Ti-am spus. Tratamentul ar fi o nebunie mai mare decât boala. Mai bine să fiu cu Gladia şi respins, decât cu oricine altcineva şi acceptat. Închipuie-ţi că ai mintea deranjată şi că vrei să rămână deranjată. Orice mentolog mi-ar prescrie un tratament radical.

Baley se gândi o clipă, apoi spuse:

— Ştii cumva dacă dr. Vasilia este mentolog?

— E robotician. Se spune că e meseria cea mai apropiată de asta. Dacă ştii cum funcţionează un robot, ştii şi cum funcţionează creierul uman. Cel puţin aşa se spune.

— Crezi că Vasilia cunoaşte aceste sentimente ciudate pe care le ai fată de Gladia?

Gremionis zise cu răceală:

— Nu i-am spus niciodată. Adică, nu cu atâtea cuvinte.

— Nu e posibil ca ea să-ţi înţeleagă sentimentele fără să trebuiască să întrebe? Ştie că te-ai oferit Gladiei în mod repetat?

— Păi… M-a întrebat cum mă descurc. Ca o cunoştinţă mai veche, înţelegi. I-am spus unele lucruri. Nimic personal.

— Eşti sigur că n-a fost niciodată ceva cu caracter intim? Sunt sigur că te-a încurajat să continui să te oferi.

— Ştii, acum că ai pomenit de asta, mi se pare că văd totul în alt fel. Nu prea înţeleg cum ai reuşit să mă aduci la asta. Cred că întrebarea e de vină, dar, acum, mi se pare că ea m-a încurajat, într-adevăr, să continui prietenia cu Gladia. A sprijinit-o întruna.

Păru foarte deprimat:

— Asta nu mi s-a mai întâmplat vreodată. Nici nu m-am gândit la aşa ceva.

— De ce crezi că te-a încurajat să-i faci oferte repetate Gladiei? Gremionis îşi încreţi sprâncenele în chip jalnic şi îşi duse degetul la mustaţă:

— Ar părea că încerca să scape de mine. Încerca să se asigure că n-o s-o deranjez pe ea.

Scoase un sunet care semăna cu un râs scurt:

— Nu e prea măgulitor pentru mine, nu-i aşa?

— Dr. Vasilia a încetat să mai fie prietenoasă cu dumneata?

— Deloc. Era mai prietenoasă ca oricând.

— A încercat să-ţi spună cum să reuşeşti mai bine cu Gladia?

— Nu trebuia să facă asta. Munca Gladiei este foarte asemănătoare cu a mea. Eu lucrez cu fiinţe umane, iar ea cu roboţi, dar amândoi suntem creatori — artişti… Asta apropie, ştii. Ne ajutăm unul pe celălalt, uneori. Când nu mă ofer şi nu sunt respins, suntem prieteni buni. Înseamnă ceva, dacă te gândeşti.

— Dr. Vasilia ţi-a sugerat să arăţi un interes mai mare faţă de munca doctorului Fastolfe?

— De ce mi-ar sugera una ca asta? Nu ştiu nimic despre munca doctorului Fastolfe.

— Gladia ar fi putut fi interesată de munca binefăcătorului ei şi ar fi fost un mod să te faci plăcut în ochii ei.

Gremionis îşi miji ochii. Se ridică aproape ca un uragan, merse în celălalt capăt al încăperii, se înapoie, se opri în faţa lui Baley şi zise:

— Acum…, tu… ascultă la mine! Nu sunt eu primul mare deştept de pe planetă, nici măcar al doilea mare deştept, dar nu sunt un tâmpit fără pereche. Să ştii că înţeleg unde vrei să ajungi.

— Zău?

— Toate întrebările dumitale au vrut să mă facă să spun că dr. Vasilia m-a determinat să mă îndrăgostesc… Asta e… — se opri, dintr-o dată surprins — … sunt îndrăgostit, ca în romanele istorice.

Se gândi la asta, în timp ce în privire i se zărea lumina revelaţiei. Apoi îi reveni furia:

— Că m-a determinat să mă îndrăgostesc şi să rămân îndrăgostit, ca să pot afla lucrurile de la dr. Fastolfe şi să învăţ cum să-l imobilizez pe robotul ăla, Jander.

— Dumneata nu crezi că e aşa?

— Nu, nu este! ţipă Gremionis. Nu ştiu nimic despre robotică. Nimic. Oricât de grijuliu mi s-ar explica orice despre robotică, n-aş înţelege. Si cred că nici Gladia n-ar înţelege. În afară de asta, niciodată n-am întrebat pe nimeni despre robotică. Nu mi s-a spus niciodată — de către dr. Fastolfe sau de către altcineva — nimic despre robotică. Nimeni nu mi-a sugerat vreodată să mă amestec în robotică. Dr. Vasilia nu mi-a sugerat-o niciodată. Toată teoria dumitale împuţită nu ţine.

Îşi desfăcu braţele:

— Nu tine. Las-o baltă.

Se aşeză din nou, îşi încrucişă braţele pe piept, ţeapăn, şi îşi strânse buzele până ce formară o linie subţire, zbârlindu-şi mustaţa. Baley privi înspre portocala desfăcută în felii, care îşi fredona în continuare melodia plăcută în surdină şi etala nişte variaţii line de culori, în timp ce se legăna într-un cerc mic, încet.

Dacă izbucnirea lui Gremionis îi răsturnase planurile, nu lăsa să se vadă nimic. Spuse:

— Înţeleg ce spui, dar e adevărat că o vezi mereu pe Gladia, nu-i aşa?

— Da, o văd.

— Ofertele dumitale repetate nu o supără… şi refuzurile ei repetate nu te supără?

Gremionis ridică din umeri:

— Ofertele mele sunt politicoase. Refuzurile ei sunt blânde. De ce-am fi supăraţi?

— Dar cum petreceţi timpul împreună? E clar că sexul nu intră în discuţie şi nu vorbiţi despre robotică. Ce faceţi?

— Asta-i tot ce poate exista într-o prietenie — sex şi robotică? Facem multe împreună. Vorbim, de exemplu. Ea e foarte curioasă în legătură cu Aurora, iar eu petrec ore în şir descriindu-i planeta. Ştii, a văzut foarte puţine lucruri, iar ea petrece ore în şir povestindu-mi despre Solaria şi ce iad e acolo. Mai degrabă aş trăi pe Pământ — nu vreau să te jignesc. Şi mai e şi soţul ei mort. Ce personaj infect era! Gladia a avut o viaţă grea, sărăcuţa. Mergem la concerte, am dus-o de câteva ori la Institutul de Artă şi muncim împreună. Ţi-am povestit asta. Verificăm creaţiile mele — sau pe ale ei — împreună. Ca să fiu sincer, nu prea văd ce mulţumire ai când lucrezi cu roboţi, dar fiecare are ideile lui, ştii. De aceea, ea a părut foarte amuzată când i-am explicat de ce este important să tunzi părul cum trebuie — părul ei nu e prea aranjat, înţelegi. Dar cel mai mult ne plimbăm.

— Vă plimbaţi? Unde?

— Nicăieri în mod deosebit. Doar ne plimbăm. Ăsta e obiceiul ei — din cauza felului în care a fost educată pe Solaria. Ai fost vreodată pe Solaria? Da, sigur că ai fost. lartă-mă. Pe Solaria, există acele moşii enorme cu numai una sau două fiinţe umane pe ele, în rest numai roboţi. Te poţi plimba mile întregi şi să fii complet singur, iar Gladia spune că asta te face să te simţi stăpânul planetei. Roboţii sunt întotdeauna acolo, desigur, cu un ochi pe tine şi purtându-ţi de grijă, dar, fireşte, nu se arată. Aici, pe Aurora, Gladia duce dorul acestui sentiment de stăpân al lumii.

— Vrei să spui că ea vrea să stăpânească lumea?

— Adică, un fel de sete de putere? Gladia? Eşti nebun. Vrea numai să spună că duce dorul sentimentului de a fi singură cu natura. Nici eu nu înţeleg, îţi dai seama, dar îmi place s-o binedispun. Desigur, pe Aurora nu poţi avea sentimentele de pe Solaria. Trebuie să fie oameni în jur, mai ales în zona oraşului Eos, iar roboţii n-au fost programaţi să se ascundă. De fapt, Aurorienii se plimbă în general cu roboţii. Totuşi, cunosc unele trasee plăcute şi nu foarte aglomerate, iar Gladiei îi plac.

— Si dumitale îţi plac?

— Ei bine, doar pentru că sunt cu Gladia. În general, şi Aurorienii sunt plimbăreţi, dar trebuie să recunosc că eu nu sunt. La început am făcut febră musculară, iar Vasilia a râs de mine.

— Ştia că mergeţi la plimbare, nu-i aşa?

— Păi, într-o zi am intrat şchiopătând şi izbindu-mă de lucruri, aşa că a trebuit să-i explic. Ea a râs şi a spus că e o idee bună şi că cel mai bun lucru ca să-l determini pe un plimbăreţ să accepte o ofertă este să te plimbi cu el. „Ţine-o tot aşa”, a zis ea, „şi o să anuleze toate refuzurile până să apuci să te oferi din nou. O să se ofere chiar ea.” Numai că Gladia nu s-a oferit; dar mie au început să-mi placă foarte mult plimbările până la urmă, oricum.

Părea că a trecut peste criza de furie şi acum se simţea foarte în largul său. „Probabil că se gândeşte la plimbări”, îşi închipui Baley, pentru că pe faţă îi plutea un zâmbet. Părea foarte atrăgător — şi vulnerabil — cu mintea dusă la cine ştie ce fragment dintr-o discuţie, într-o plimbare care îi dusese cine ştie unde. Drept răspuns, lui Baley îi veni să surâdă.

— Deci, Vasilia ştia că voi continuaţi plimbările.

— Cred că da. Începusem să-mi iau liber în zilele de miercuri şi de sâmbătă, pentru că se potriveau cu programul Gladiei, iar Vasilia glumea uneori pe seama „plimbărilor mele de miercurea şi sâmbăta”, când veneam cu câte o schiţă.

— Dr. Vasilia s-a plimbat vreodată cu voi?

— Sigur că nu.

Baley se răsuci pe scaun şi îşi privi atent vârfurile degetelor, spunând:

— Bănuiesc că în plimbările voastre eraţi însoţiţi de roboţi.

— Cu siguranţă. Unul de-al meu, unul de-al ei. Totuşi, se ţineau deoparte. Nu ne însoţeau în felul pe care Gladia îl numea moda de pe Aurora. Ea spunea că doreşte singurătatea de pe Solaria. Aşa că i-am făcut plăcerea, deşi la început mi-am sucit gâtul uitându-mă în jur, să văd dacă Brundij e cu mine.

— Şi ce robot o însoţea pe Gladia?

— Nu era întotdeauna acelaşi. Oricare ar fi fost, se ţinea deoparte. N-am reuşit niciodată să-i vorbesc.

— Dar Jander?

Chipul lui Gremionis îşi pierdu imediat din seninătate:

— Ce-i cu el? întrebă.

— A venit vreodată şi el? Dacă ar fi venit, ai fi ştiut, nu-i aşa?

— Un robot cu aspect uman? Cu siguranţă că aş fi ştiut. Şi nu ne-a însoţit niciodată.

— Eşti sigur?

— Absolut sigur.

Gremionis privi ameninţător:

— Îmi închipui că îl considera mult prea preţios ca să-l obosească făcând lucruri pe care le-ar fi putut îndeplini orice robot.

— Pari nervos. Si dumneata credeai la fel?

— Era robotul ei. N-aveam grija lui.

— Si nu l-ai văzut niciodată când ai fost acasă la Gladia?

— Niciodată.

— Ea a spus vreodată ceva despre el? A discutat despre el?

— După câte îmi amintesc eu, nu.

— N-ai considerat că e ciudat?

Gremionis dădu din cap:

— Nu. De ce să discutăm despre roboţi?

Privirea serioasă a lui Baley îl fixă pe celălalt:

— Aveai idee despre relaţia dintre Gladia şi Jander?

— Vrei să spui că între ei erau relaţii sexuale? întrebă Gremionis.

— Te-ar mira dacă ţi-aş spune-o? întrebă Baley.

Gremionis răspunse indiferent:

— Se întâmplă. Nu e ceva neobişnuit. Te poţi folosi de un robot uneori, dacă ai chef. Iar un robot cu aspect uman… cu aspect absolut uman, cred…

— Absolut, zise Baley, făcând un gest specific.

Colţurile gurii lui Gremionis se curbară în jos:

— Păi, atunci ar fi greu ca o femeie să reziste.

— Dumitale ţi-a rezistat. Nu te deranjează că Gladia a preferat un robot în locul dumitale?

— Ei bine, dacă e vorba de asta, nu sunt sigur că te cred că e adevărat — dar dacă este, n-am de ce să mă îngrijorez. Un robot e doar un robot. O femeie şi un robot — sau un bărbat şi un robot — e numai masturbare.

— Sincer, n-ai ştiut niciodată despre relaţia lor, domnule Gremionis? N-ai bănuit niciodată?

— Nici nu m-am gândit, insistă Gremionis.

— N-ai ştiut? Sau ai ştiut, dar nu i-ai dat atenţie?

— Iar mă presezi, se încruntă Gremionis. Ce vrei să-ţi spun? Acum, că mi-ai dat ideea şi mă presezi, dacă mă uit în urmă, mi se pare că, poate, m-am gândit la aşa ceva. Dar, la fel de bine mi se pare că n-am simţit niciodată că se întâmpla ceva, până când ai început să-mi pui întrebări.

— Eşti sigur?

— Da, sunt sigur. Nu mă bate la cap.

— Nu te bat la cap. Mă întreb dacă se putea să nu ştii că Gladia întreţinea relaţii sexuale regulate cu Jander, dacă ştiai că nu vei fi niciodată acceptat ca iubit al ei cât timp dura situaţia asta, dacă o doreai aşa de mult încât să nu te dai în lături de la nimic pentru a-l elimina pe Jander, pe scurt, dacă erai atât de gelos încât…

Şi în acea clipă, Gremionis, ca şi cum s-ar fi rupt dintr-o dată un arc răsucit, ţinut strâns câteva minute, se repezi la Baley cu un strigăt nedesluşit. Baley, luat absolut prin surprindere; se trase instinctiv înapoi şi se răsturnă cu scaunul.

51

Imediat îl apucară braţe puternice. Baley se simţi ridicat, scaunul fu îndreptat, şi îşi dădu seama că este ţinut de un robot. Ce uşor se uita că roboţii sunt în cameră, dacă stăteau liniştiţi şi nemişcaţi în nişele lor.

Totuşi, cel care venise să-l salveze nu era nici Daneel, nici Giskard. Era robotul lui Gremionis, Brundij.

— Domnule, spuse Brundij, cu o voce puţin cam nefirească, sper că nu v-aţi lovit.

Unde erau Daneel şi Giskard?

Răspunsul veni imediat. Roboţii divizaseră munca elegant şi repede. Daneel şi Giskard, intuind într-o clipă că un scaun răsturnat prezenta mai puţine şanse de rănire pentru Baley decât un Gremionis înnebunit, se aruncaseră asupra gazdei. Brundij, înţelegând imediat că nu era nevoie de el în partea aceea, avusese grijă de bunăstarea musafirului.

Gremionis, încă în picioare, gâfâind, era complet imobilizat în dubla strânsoare grijulie a roboţilor lui Baley. Vorbi, puţin mai tare decât o şoaptă:

— Daţi-mi drumul. Mă stăpânesc.

— Da, domnule, zise Giskard.

— Desigur, domnule Gremionis, spuse Daneel aproape cu amabilitate.

Dar, deşi îl eliberaseră, nici unul dintre ei nu se îndepărtă un timp. Gremionis privi în dreapta şi în stânga, îşi aranjă hainele şi apoi, cu sânge rece, se aşeză. Respiraţia îi era tot accelerată, iar părul puţin în dezordine.

Baley stătea în picioare, cu o mână pe spătarul scaunului pe care şezuse.

Gremionis zise:

— Îmi cer iertare, domnule Baley, pentru că mi-am pierdut cumpătul. E un lucru pe care nu l-am făcut în viaţa mea de adult. M-ai acuzat că sunt g…gelos. Este un cuvânt pe care nici un Aurorian respectabil nu l-ar folosi în legătură cu altcineva, dar ar fi trebuit să-mi aduc aminte că eşti Pământean. Este un cuvânt pe care noi îl întâlnim numai în romanele istorice şi care, chiar şi atunci, este scris, de obicei, cu un „g” urmat de o linioară. Sigur că nu aşa stau lucrurile în Lumea dumitale, îmi dau seama.

— Şi eu îmi cer scuze, domnule Gremionis, spuse Baley cu seriozitate, pentru că necunoaşterea obiceiurilor de pe Aurora m-a făcut s-o iau razna în clipa asta. Te asigur că nu voi mai face o asemenea greşeală.

Se aşeză şi continuă:

— Nu cred că mai avem multe de discutat…

Gremionis părea că nu ascultă:

— Când eram copil, spuse, mai împingeam pe câte unul câteodată, şi el mă împingea, şi lua ceva timp până ce ne despărţeau roboţii, desigur…

Daneel zise:

— Dacă-mi dai voie să-ţi explic, partenere Elijah. S-a stabilit că surprimarea totală a agresivităţii la cei foarte tineri are urmări nedorite. Este permis, într-o oarecare măsură, jocul care se bazează pe întrecerea fizică — este încurajat chiar — cu condiţia să nu provoace nici un rău. Roboţii care au grijă de cel tânăr sunt programaţi atent să poată face deosebirea între şansele şi nivelul răului posibil a se produce. Eu, de exemplu, nu sunt programat cum se cuvine în această privinţă şi nu am căderea să mă ocup de cei tineri, cu excepţia cazurilor urgente, pe perioade scurte. Nici Giskard n-o are. Baley zise:

— Presupun că o asemenea comportare agresivă este interzisă din adolescenţă.

— Treptat, spuse Daneel, pe măsură ce nivelul răului care ar putea fi provocat creşte, este de dorit un autocontrol mai pronunţat. Gremionis vorbi:

— Când eram la liceu, ştiam foarte bine, ca toţi Aurorienii, că orice întrecere se bazează pe compararea capacităţii mentale şi a talentului…

— Fără întrecere fizică? întrebă Baley.

— Ba da, dar numai într-un mod care să nu implice un contact fizic direct, cu intenţie de vătămare.

— Dar din adolescenţă…

— N-am atacat pe nimeni. Sigur că n-am atacat. Am simţit îndemnul s-o fac de mai multe ori, ca să fiu cinstit. Cred că n-aş fi fost pe de-a-ntregul normal dacă nu l-aş fi simţit, dar până acum am reuşit să mă controlez. Dar vezi, nimeni nu mi-a spus vreodată… aşa.

Baley zise:

— În orice caz, n-ar avea nici un rost să ataci, dacă tot eşti oprit de roboţi, nu-i aşa? Cred că întotdeauna se află un robot, atât lângă atacator, cât şi lângă cel atacat.

— Sigur. Un motiv în plus ca să-mi fie ruşine că mi-am pierdut stăpânirea de sine. Cred că asta nu trebuie să apară în raportul dumitale.

— Te asigur că nu voi povesti nimănui. N-are nici o legătură cu cazul.

— Mulţumesc. Ai spus că întrevederea a luat sfârşit?

— Cred că da.

— În acest caz, vrei să faci aşa cum te-am rugat?

— Ce anume?

— Să-i spui Gladiei că n-am nimic de-a face cu imobilizarea lui Jander.

Baley şovăi:

— Îi voi spune că asta e părerea mea.

Gremionis spuse:

— Te rog să fii mai concret. Vreau ca ea să fie absolut sigură că n-am nici o legătură cu asta. Cu atât mai mult, cu cât ţinea la robot din punct de vedere sexual. N-aş putea suporta să-şi închipuie că sunt g-g… Fiind Solariană, ar putea crede aşa ceva.

— Da, ar putea, spuse Baley, gânditor.

— Dar uite, zise Gremionis, vorbind repede şi pe un ton serios. Nu ştiu nimic despre roboţi şi nimeni — dr. Vasilia sau altcineva — nu mi-a spus nimic despre ei… cum funcţionează. vreau să spun. Pur şi simplu n-aş fi putut să-l distrug pe Jander.

O clipă, Baley păru cufundat în gânduri. Apoi vorbi, cu evidentă repulsie:

— Nu pot decât să te cred. Ca să fiu sincer, nu ştiu tot. Şi este posibil — o spun fără intenţia de a te jigni — ca şi dumneata, şi dr. Vasilia, să minţiţi. Cunosc surprinzător de puţine lucruri despre viaţa intimă a societăţii de pe Aurora şi poate că sunt uşor de păcălit. Şi totuşi, nu pot decât să te cred. Cu toate acestea, nu pot face mai mult decât să-i spun Gladiei că, după părerea mea, eşti absolut nevinovat. Trebuie să spun, totuşi, „după părerea mea”. Sunt sigur că va considera asta destul de concret.

Gremionis zise, posomorât:

— Atunci, va trebui să mă mulţumesc cu atât. Totuşi, dacă îţi e de vreun folos, te asigur, pe cuvântul meu de cetăţean Aurorian, că sunt nevinovat.

Baley zâmbi uşor:

— Nici nu mă gândesc să mă îndoiesc de cuvântul dumitale, dar pregătirea mea mă obligă să mă bazez numai pe dovezi obiective.

Se ridică, îl privi o clipă cu seriozitate pe Gremionis, apoi spuse:

— Ceea ce vreau să spun nu trebuie luat în nume de rău, domnule Gremionis. Înţeleg că vrei să-i dau această asigurare Gladiei pentru că vrei să-i păstrezi prietenia.

— Vreau foarte mult acest lucru, domnule Baley.

— Şi ai de gând să te oferi din nou, când se va ivi vreo ocazie potrivită?

Gremionis roşi, înghiţi cu greu şi zise:

— Da.

— Pot să-ţi dau un sfat, domnule? N-o face.

— Poţi să-ţi păstrezi sfaturile, dacă asta e ce vrei să-mi spui. N-am de gând să renunţ vreodată.

— Adică, nu urma calea oficială, obişnuită. Te-ai putea gândi, pur şi simplu — Baley îşi întoarse privirea, simţindu-se jenat în mod inexplicabil — s-o îmbrăţişezi şi s-o săruţi.

— Nu, zise Gremionis cu seriozitate. Te rog. O femeie de pe Aurora n-ar suporta asta. Nici un bărbat de pe Aurora.

— Domnule Gremionis, nu ţii minte că Gladia nu este de pe Aurora? Ea e Solariană şi are alte obiceiuri, alte tradiţii. Eu aş încerca, în locul dumitale.

Privirea stăpânită a lui Baley ascundea o furie bruscă. Ce era Gremionis pentru el, ca să-i dea asemenea sfaturi? De ce să spună altuia să facă un lucru pe care l-ar fi făcut chiar el?