Baley fusese luat prin surprindere. Nu ştia ce să creadă despre Amadiro şi nu se aşteptase la această încurcătură. Gremionis îl descrisese ca pe o persoană „rezervată”. Din cele spuse de Cicis, se aşteptase ca Amadiro să fie un despot. Totuşi, ca persoană, Amadiro părea jovial, chiar prietenos. Însă, dacă era să se ia după cuvintele lui, Amadiro acţiona cu calm ca să pună capăt investigaţiei. O făcea fără milă — ba chiar cu un zâmbet de compătimire.
Ce fel de individ era el?
În mod automat, Baley privi înspre nişele în care stăteau Giskard şi Daneel, primitivul Giskard bineînţeles inexpresiv, emancipatul Daneel calm şi tăcut. Ca Daneel să-l fi întâlnit vreodată pe Amadiro în scurta lui existentă era, la prima vedere, puţin probabil. În schimb Giskard, în deceniile lui — câte?,- l-ar fi putut foarte bine întâlni. Baley îşi strânse buzele, gândindu-se că l-ar fi putut întreba pe Giskard mai înainte ce fel de persoană era Amadiro. Şi-ar fi dat seama mai bine cât din ceea ce arăta era adevărat şi cât era calculat cu isteţime. De ce naiba, se întrebă Baley, nu folosea el mai inteligent posibilităţile acestor roboţi? Sau de ce nu s-a oferit Giskard să-l informeze — dar nu, asta nu era cinstit. Era clar că lui Giskard îi lipsea capacitatea de a acţiona independent în asemenea situaţii. EI oferă informaţii la cerere, se gândi Baley, dar nu emite nici una din proprie iniţiativă.
Amadiro urmări privirea lui Baley şi zise:
— Cred că sunt unul contra trei. După cum vezi, nici unul dintre roboţii mei nu se află aici, în birou — deşi, dacă îi chem, vin în orice număr, recunosc — în timp ce dumneata ai doi dintre roboţii lui Fastolfe: prietenul de nădejde Giskard şi această minune a proiectării, Daneel.
— Văd că îi cunoaşteţi pe amândoi, spuse Baley.
— Doar din auzite. De fapt îi văd — eu, robotician, era să spun „în carne şi oase” — de fapt îi văd acum pentru prima oară, din punct de vedere fizic, deşi l-am văzut pe Daneel interpretat de un actor în acel spectacol de pe hiperunde.
— Se pare că toată lumea din toate Lumile a văzut acel spectacol de pe hiperunde, zise Baley posomorât. Mie, ca individ real şi mărginit, lucrul ăsta îmi face viaţa grea.
— Nu în ceea ce mă priveşte, spuse Amadiro, iar zâmbetul i se lărgi. Te asigur că n-am luat deloc în serios imaginea dumitale fictivă. Am bănuit eu că în viaţa reală eşti mărginit. Şi aşa şi eşti, altfel nu te-ai fi dedat atât de nestingherit la acuzaţii inadmisibile pe Aurora.
— Dr. Amadiro, zise Baley, vă asigur că nu făceam acuzaţii oficiale. Efectuam doar o investigaţie şi analizam posibilităţile.
— Să nu mă înţelegi greşit, făcu Amadiro cu o ardoare bruscă. Nu te condamn. Sunt sigur că te comportai perfect după regulile de pe Pământ. Numai că acum încalci regulile de pe Aurora. Noi ne apărăm reputaţia cu o putere incredibilă.
— Dacă e aşa, dr. Amadiro, atunci dumneavoastră şi alţi Globalişti nu l-aţi calomniat pe dr. Fastolfe, mult mai mult decât mine?
— Perfect adevărat, încuviinţă Amadiro, dar eu sunt un Aurorian eminent şi am o anumită influenţă, în timp ce dumneata eşti Pământean şi n-ai nici un fel de influenţă. Recunosc, asta e foarte incorect, şi îmi pare rău, dar aşa sunt Lumile. Ce putem face? În plus, acuzaţia împotriva lui Fastolfe poate fi susţinută — şi va fi susţinută iar calomnia nu este calomnie când reprezintă adevărul. Greşeala dumitale a fost să faci acuzaţii care, pur şi simplu, nu pot fi suţinute. Sunt sigur că vei fi de acord că nici domnul Gremionis, nici dr. Vasilia Aliena — separat sau împreună — nu l-ar fi putut scoate din funcţiune pe bietul Jander.
— Oficial, n-am acuzat pe nici unul dintre ei.
— Poate că nu, dar pe Aurora nu te poţi ascunde în spatele cuvântului „oficial”. Păcat că Fastolfe nu te-a prevenit asupra acestui lucru când te-a adus aici să preiei această investigaţie, această… aşa cum e acum, mă tem că e o investigaţie nefericită.
Baley simţi cum îi tresare colţul gurii, la gândul că Fastolfe l-ar fi putut, într-adevăr, preveni. Întrebă:
— Voi obţine o audiere în această privinţă, sau e totul aranjat?
— Bineînţeles că vei obţine o audiere, înainte de a fi condamnat. Aici, pe Aurora, nu suntem sălbatici. Preşedintele va lua în seamă memoriul pe care i l-am trimis, împreună cu toate sugestiile mele pe marginea lui. Probabil că îl va audia pe Fastolfe, în calitate de parte adversă strâns implicată şi, apoi, va aranja o întâlnire cu noi trei, poate mâine. Va trebui luată o hotărâre — atunci sau mai târziu — care va fi ratificată de întreaga Adunare Legislativă. Te asigur că va fi respectat procedeul legal.
— Fără îndoială că va fi respectată litera legii, dar dacă Preşedintele s-a hotărât deja, dacă nimic din ce spun nu va fi acceptat şi dacă Adunarea Legislativă îşi va pune ştampila pe o hotărâre luată dinainte? Aşa ceva e posibil?
Auzind acestea, Amadiro nu zâmbi, deşi păru amuzat:
— Eşti un realist, domnule Baley. Mă bucură asta. Oamenii care visează la dreptate pot fi atât de uşor dezamăgiţi… şi, de obicei, sunt nişte persoane atât de minunate, încât nu-ţi place să vezi ce se întâmplă.
Amadiro îşi fixă din nou privirea asupra lui Daneel:
— O lucrare remarcabilă, acest robot cu aspect uman, zise el. E uimitor cât de bine îşi ascunde dr. Fastolfe unele lucruri. Şi e păcat că Jander nu mai e. Aici Fastolfe e de neiertat.
— Dr. Fastolfe, domnule, neagă orice implicare.
— Da, domnule Baley, bineînţeles că neagă. El spune că eu sunt implicat? Sau implicarea mea este numai ideea dumitale?
Baley spuse cu prudenţă:
— Eu nu am o asemenea idee. Eu vreau numai să vă pun întrebări pe această temă. În ceea ce-l priveşte pe dr. Fastolfe, el nu susţine o acuzaţie împotriva dumneavoastră. EI e sigur că n-aveţi nici o legătură cu ceea ce i s-a întâmplat lui Jander, fiindcă e absolut sigur că vă lipsesc cunoştinţele şi capacitatea de a imobiliza un robot cu aspect uman.
Dacă Baley sperase ca astfel să agite spiritele, dădu greş. Amadiro acceptă terfelirea fără să-şi piardă buna dispoziţie şi spuse:
— Aici are dreptate, domnule Baley. Nici un robotician — viu sau mort — nu are capacitatea necesară, cu excepţia lui Fastolfe însuşi. Nu aşa spune el, modestul nostru profesor al profesorilor?
— Da, aşa spune.
— Atunci, oare ce spune el că i s-a întâmplat lui Jander?
— Ceva întâmplător. Un accident.
Amadiro râse:
— A calculat probabilitatea unui asemenea accident?
— Da, domnule Preşedinte Robotician. Totuşi, poate avea loc şi o întâmplare neprevăzută, mai ales dacă apar condiţii nefavorabile.
— Ca de pildă?
— Asta sper să aflu de la dumneavoastră. Deoarece aţi aranjat, deja, să fiu evacuat de pe planetă, aveţi acum de gând să împiedicaţi anchetarea dumneavoastră, sau îmi pot continua investigaţia până ce activitatea mea în acest domeniu ia sfârşit în mod legal? Înainte de a răspunde, dr. Amadiro, vă rog să ţineţi seama de faptul că investigaţia încă nu a luat sfârşit din punct de vedere legal şi, în orice audiere, care poate veni mâine sau mai târziu, vă pot acuza că aţi refuzat să răspundeţi la întrebările mele, dacă veţi insista să punem capăt acum acestei întrevederi. Asta l-ar putea influenţa pe Preşedinte în luarea hotărârii sale.
— Nu-l va influenţa, dragă domnule Baley. Să nu-ţi închipui că poţi să mă încurci în vreun fel. Oricum, îmi poţi pune câte întrebări vrei. Voi colabora deschis cu dumneata, de-ar fi numai bucuria spectacolului de a-l vedea pe bunul Fastolfe încercând inutil să se descurce în această afacere nenorocită. Nu sunt foarte răzbunător, domnule Baley, dar faptul că Jander era propria creaţie a lui Fastolfe nu-i dă dreptul să-l distrugă.
Baley spuse:
— Nu s-a stabilit legal că el a făcut asta, aşa că, cel puţin virtual, este o calomnie ceea ce, tocmai, aţi spus. Deci, să lăsăm asta deoparte şi să ne continuăm discuţia. Am nevoie de informaţii. Eu voi pune întrebările pe scurt şi direct şi, dacă dumneavoastră răspundeţi la fel, această întrevedere va lua repede sfârşit.
— Nu, domnule Baley. Nu dumneata stabileşti condiţiile acestei întrevederi, spuse Amadiro. Presupun că unul sau ambii dumitale roboţi sunt utilaţi pentru înregistrarea întregii noastre conversaţii.
— Aşa cred.
— Eu ştiu. Am şi eu un dispozitiv de înregistrare. Să nu crezi, bunul meu domn Baley, că mă vei conduce printr-o junglă de răspunsuri scurte spre ceva ce-i va fi de folos lui Fastolfe. Voi răspunde cum voi crede eu de cuviinţă şi voi avea grijă să nu fiu înţeles greşit. Şi propria mea înregistrare mă va ajuta să mă asigur că nu sunt înţeles greşit.
Acum, pentru prima oară, în spatele atitudinii prieteneşti a lui Amadiro se ghicea lupul.
— Foarte bine, atunci, dar dacă răspunsurile dumneavoastră vor fi dinadins lungi şi evazive, şi asta va apărea în înregistrare.
— Evident.
— După ce ne-am înţeles, pentru început, aş dori un pahar cu apă.
— Desigur. Giskard, vrei să-l serveşti pe domnul Baley? Giskard ieşi imediat din nişă. Se auzi inevitabilul zornăit al cuburilor de gheaţă la barul dintr-un capăt al încăperii şi imediat în faţa lui Baley, pe birou, apăru un pahar cu apă.
— Mulţumesc, Giskard, zise Baley, aşteptând ca acesta să intre înapoi în nişă.
Apoi vorbi:
— Dr. Amadiro, am dreptate să cred că sunteţi conducătorul Institutului de Robotică?
— Da, ai.
— Si fondatorul lui?
— Corect. Vezi, răspund pe scurt.
— De cât timp există acesta?
— În concepţie — de decenii. De cel puţin cincisprezece ani adun oameni însufleţiţi de aceeaşi idee. Acum doisprezece ani am obţinut aprobarea Adunării Legislative. Construcţia a început acum nouă ani şi munca propriu-zisă acum şase ani. În forma lui actuală, Institutul funcţionează de doi ani şi avem planuri de dezvoltare pe termen lung. lată un răspuns lung, domnule, dar prezentat foarte pe scurt.
— De ce aţi considerat. necesar să întemeiaţi Institutul?
— A, domnule Baley. Aici cred că nu aştepţi decât un răspuns lung.
— Cum doriţi, domnule.
În acel moment, un robot aduse o tavă cu sandvişuri mici şi prăjituri şi mai mici, toate necunoscute lui Baley. Încercă un sandviş şi îl găsi uscat şi nu tocmai neplăcut la gust, dar destul de ciudat ca să-l înghită cu greu. ÎI făcu să alunece pe gât bând restul de apă.
Amadiro îl urmări cu un fel de plăcere şi spuse:
— Trebuie să înţelegi, domnule Baley, că noi, Aurorienii, suntem oameni neobişnuiţi. Aşa sunt în general cei din Spaţiu, dar acum eu vorbesc despre Aurorieni în special. Suntem urmaşii Pământenilor — un lucru la care majoritatea dintre noi nu se gândeşte cu plăcere — dar suntem autoaleşi.
— Ce înseamnă asta, domnule?
— Pământenii trăiesc de mult timp pe o planetă supraaglomerată şi s-au organizat în oraşe şi mai aglomerate, care, în final, au devenit stupuri şi furnicare pe care le numiţi Oraşe, cu „O” mare. Ce fel de Pământeni, deci, ar pleca de pe Pământ şi ar merge înspre alte Lumi pustii şi duşmănoase şi ar construi societăţi noi din nimic, societăţi pe care nu le-ar vedea terminate într-o viaţă de om — copaci care ar fi lăstari când ar muri ei, ca să spun aşa.
— Oameni foarte neobişnuiţi, cred.
— Foarte neobişnuiţi. Mai precis, oameni care nu depind atât de mult de aglomerările de indivizi încât să nu poată face faţă pustietăţii. Oameni care ar prefera, chiar, pustietatea, cărora le-ar plăcea să muncească pe cont propriu şi să-şi rezolve singuri problemele, mai degrabă decât să se ascundă în gloată şi să împartă greutatea cu alţii, astfel încât sarcina lor să fie egală cu zero. Individualişti, domnule Baley. Individualişti!
— Înţeleg.
— Şi societatea noastră se bazează pe asta. Toate direcţiile în care s-au dezvoltat Lumile din Spaţiu scot şi mai mult în evidenţă individualitatea noastră. Suntem mândri că suntem oameni pe Aurora, decât să fim o turmă de oi pe Pământ. Bagă de seamă, domnule Baley, nu folosesc această metaforă ca să ridiculizez Pământul. Pur şi simplu e vorba de o societate diferită pe care eu o consider de neadmirat, dar pe care cred că dumneata o găseşti plăcută şi ideală.
— Ce legătură are asta cu întemeierea Institutului, dr. Amadiro?
— Până şi mândrul şi sănătosul individualism îşi are dezavantajele lui. Minţile cele mai înaintate — muncind separat, timp de secole — nu pot progresa dacă refuză să-şi comunice descoperirile. O problemă încurcată îl poate întârzia pe un savant un secol, când e posibil ca un coleg să aibă deja soluţia şi nici măcar să nu-si de seama ce problemă rezolvă. Institutul este o încercare, cel puţin în domeniul strict al roboticii, de a introduce o anumită comunitate de gândire.
— E posibil ca problema încurcată la care vă referiţi să fie construcţia unui robot cu aspect uman?
Ochii lui Amadiro clipiră:
— Da, e clar, nu-i aşa? Acum douăzeci şi şase de ani, noul sistem matematic al lui Fastolfe, pe care el îl denumeşte „analiză intersecţională”, a făcut posibilă proiectarea roboţilor cu aspect uman, dar el a păstrat sistemul pentru sine. După mulţi ani, când au fost elaborate toate detaliile tehnice dificile, el şi dr. Sarton au aplicat teoria la proiectul lui Daneel. Apoi Fastolfe singur l-a terminat pe Jander. Dar şi toate aceste detalii au fost ţinute secrete. Cei mai mulţi roboticieni au ridicat din umeri şi s-au gândit că e ceva firesc. Puteau încerca doar, individual, să elaboreze detaliile singuri. Mie, în schimb, mi-a venit ideea unui Institut în care eforturile să fie unite. N-a fost uşor să-i conving pe ceilalţi roboticieni despre utilitatea planului sau să conving Adunarea Legislativă să-l fondeze, în ciuda opoziţiei înverşunate a lui Fastolfe, sau să perseverez în efort ani mulţi, dar am ajuns aici.
— De ce s-a opus dr. Fastolfe? întrebă Baley.
— Din amor-propriu obişnuit, mai întâi, şi să ştii că nu-i fac o vină din asta. Fiecare avem un egoism foarte normal. Este legat de individualism. Este vorba că Fastolfe se consideră cel mai mare robotician din istorie şi mai consideră şi că robotul cu aspect uman este propria lui realizare. Nu vrea ca realizarea să-i fie copiată de un grup de roboticieni, de necomparat cu el însuşi. Îmi închipui că a considerat asta o conspiraţie a inferiorilor pentru a-i micşora şi deteriora propria victorie măreaţă.
— Aţi spus că acesta a fost motivul lui să se opună „mai întâi”. Asta înseamnă că au mai existat şi alte motive. Care au fost acelea?
— El se opune şi întrebuinţării pe care o planificăm noi pentru roboţii cu aspect uman.
— Ce întrebuinţare, dr. Amadiro?
— Ei, nu. Să nu facem pe naivii. Cu siguranţă că dr. Fastolfe ţi-a vorbit despre planul Globaliştilor de a coloniza Galaxia.
— Mi-a vorbit şi, în legătură cu aceasta, dr. Vasilia mi-a povestit despre dificultăţile înaintării în ştiinţă printre individualişti. Oricum, asta nu mă împiedică să ascult părerile dumneavoastră despre aceste probleme. Nici pe dumneavoastră n-ar trebui să vă împiedice să mi le spuneţi. De exemplu, vreţi ca eu să accept interpretarea pe care dr. Fastolfe o dă planurilor Globaliştilor, considerând-o nepărtinitoare — şi aţi înregistra asta? Sau preferaţi să vă descrieţi planurile cu cuvintele dumneavoastră?
— Dacă mă iei aşa, domnule Baley, nu-mi laşi nici o posibilitate de alegere.
— Nici una, dr. Amadiro.
— Foarte bine. Eu… noi, ar trebui să spun, pentru că oamenii de la Institut sunt mânaţi de aceleaşi idealuri în această privinţă, privim în viitor şi dorim ca umanitatea să găsească noi şi noi planete pentru colonizare. Totuşi, nu dorim ca procesul de autoselecţie să distrugă planetele mai vechi sau să le reducă la agonie, ca — iartă-mă — în cazul Pământului. Nu dorim ca noile planete să-i ia pe cei mai buni dintre noi şi să lase în urmă scursurile. Înţelegi, nu-i aşa?
— Vă rog să continuaţi.
— În orice societate orientată spre roboţi, ca şi în cazul propriei noastre societăţi, soluţia la îndemână este să trimitem roboţi colonizatori. Roboţii vor construi societatea şi Lumea, iar noi îi vom urma mai târziu fără să fim nevoiţi să alegem, pentru că noile Lumi vor fi la fel de confortabile şi de adaptate nouă ca şi vechile Lumi, aşa că vom putea pleca înspre ele fără să plecăm de-acasă, ca să spun aşa.
— Roboţii nu vor crea Lumi pentru roboţi, mai degrabă decât Lumi pentru oameni?
— Exact, dacă îi trimitem pe roboţii noştri, care nu sunt decât roboţi. Avem, totuşi, ocazia să trimitem roboţi cu aspect uman, ca Daneel, aici de fată, care, creând Lumi pentru ei, vor crea, automat, Lumi pentru noi. Cu toate acestea, dr. Fastolfe se opune. Consideră nu ştiu ce virtute faptul că fiinţele umane îşi croiesc o nouă Lume pe o planetă străină şi ostilă, dar nu înţelege că efortul nu numai că ar costa multe vieţi omeneşti, dar ar şi crea o Lume transformată de catastrofe în ceva total diferit de Lumile pe care le cunoaştem.
— Aşa cum Lumile din Spaţiu, de astăzi, sunt diferite de Pământ şi ele între ele?
Amadiro îşi pierdu jovialitatea o clipă şi rămase gânditor:
— De fapt, domnule Baley, ai atins un aspect foarte important. Eu vorbesc despre Aurora. Lumile din Spaţiu diferă, într-adevăr, între ele şi eu nu îndrăgesc în mod deosebit pe nici una dintre ele. Pentru mine e clar — cu toate că s-ar putea să mă înşel — că Aurora, cea mai veche dintre ele, e şi cea mai bună şi cea mai reuşită. Nu doresc o diversitate de Lumi noi, dintre care doar câteva ar putea fi, într-adevăr, valoroase. Doresc multe Aurore — multe milioane de Aurore — şi din această cauză vreau ca noile Lumi să fie transformate în Aurore înainte ca fiinţele umane să ajungă acolo. Apropo, de aceea noi ne spunem „Globalişti”. Ne interesează acest glob al nostru — Aurora — şi nu altul.
— Nu vedeţi nici o valoare în diversitate, dr. Amadiro?
— Dacă diversităţile ar fi la fel de bune, poate ar exista valoare, dar dacă unele — sau majoritatea — sunt inferioare, ce beneficiu ar fi pentru umanitate?
— Când începeţi această lucrare?
— Când vom avea roboţii cu aspect uman cu care s-o facem. Până acum existau cei doi ai lui Fastolfe, dintre care el a distrus unul, lăsându-l pe Daneel singurul exemplar.
În timp ce vorbea, privirea îi căzu pe Daneel.
— Când veţi avea robotul cu aspect uman?
— E greu de spus. Încă nu l-am ajuns din urmă pe dr. Fastolfe.
— Chiar dacă el e unul singur şi dumneavoastră sunteţi mulţi, dr. Amadiro?
Amadiro dădu uşor din umeri:
— Îţi iroseşti ironia, domnule Baley. Fastolfe era mult înaintea noastră de la început şi, deşi Institutul se află de mult timp în fază embrionară, lucrăm concret doar de doi ani. În plus, va trebui nu numai să-l ajungem din urmă pe Fastolfe, ci şi să i-o luăm înainte. Daneel este un produs bun, dar este un prototip şi nu este destul de bun.
— În ce fel va trebui să fie îmbunătăţiţi roboţii cu aspect uman, în plus fată de Daneel?
— Evident, trebuie să semene şi mai mult cu oamenii. Trebuie să existe de ambele sexe şi trebuie să aibă şi un echivalent pentru copii. Trebuie să dezvoltăm generaţiile, dacă pe planete trebuie construită o societate suficient de umană.
— Cred că vor fi dificultăţi, dr. Amadiro.
— Fără îndoială: Sunt multe. Ce greutăţi întrevezi, domnule Baley?
— Dacă veţi produce roboţi cu aspect uman care seamănă atât de bine cu omul, încât pot crea o societate umană, şi dacă ei vor fi produşi în mai multe generaţii, de ambele sexe, cum îi veţi deosebi de fiinţele umane?
— Va avea vreo importantă?
— S-ar putea. Dacă aceşti roboţi vor semăna prea mult cu omul, se vor putea amesteca în societatea Auroriană şi vor putea deveni membri ai familiei — şi asta n-ar fi potrivit pentru colonizatori.
Amadiro râse:
— E clar că ideea asta ţi-a intrat în cap din cauza ataşamentului Gladiei Delmarre pentru Jander. Vezi, din discuţia. cu Gremionis şi cu dr. Vasilia, ştiu câte ceva din întrevederea dumitale cu femeia aceea. Îţi aduc aminte că Gladia e de pe Solaria şi că noţiunea ei despre ce înseamnă un soţ nu este tocmai Auroriană.
— Nu mă gândeam anume la ea. Mă gândeam că actul sexual este foarte tolerat pe Aurora, iar roboţii ca parteneri sunt îngăduiţi acum, roboţi care sunt doar aproximativ asemănători cu omul. Dacă nu veţi deosebi deloc un robot de o fiinţă umană…
— Există problema copiilor. Roboţii nu pot zămisli.
— Dar asta ridică altă problemă. Roboţii vor avea o viaţă lungă, deoarece construirea unei societăţi perfecte poate dura secole întregi.
— Oricum, va trebui ca ei să trăiască mult, dacă vrem să semene cu Aurorienii.
— Şi copiii… tot cu viaţă lungă?
Amadiro nu răspunse.
Baley zise:
— Aceştia vor fi copii artificiali, de robot, şi nu vor creşte niciodată, nu vor îmbătrâni. Cu siguranţă că asta va crea un element suficient de inuman pentru a pune sub semnul întrebării felul societăţii.
Amadiro oftă:
— Eşti pătrunzător, domnule Baley. Într-adevăr, ne gândim să elaborăm o schemă prin care roboţii să poată face copii care să crească şi să se maturizeze cumva… cel puţin până vor construi societatea pe care dorim.
— Şi apoi, când vor sosi fiinţele umane, roboţii vor putea fi reduşi la scheme de comportament mai robotice.
— Poate — dacă aşa vom considera.
— Şi această producţie de copii? Cel mai bine ar fi dacă sistemul folosit ar fi cât mai aproape de cel uman, nu-i aşa?
— Posibil.
— Sex, fertilitate, naştere?
— Posibil.
— Şi dacă aceşti roboţi întemeiază o societate atât de umană încât nu vor mai putea fi deosebiţi de oameni, când vor sosi adevăratele fiinţe umane nu s-ar putea ca roboţii să-i dispreţuiască pe imigranţi şi să încerce să-i ţină la distanţă? Nu s-ar putea ca roboţii să reacţioneze fată de Aurorieni aşa cum reacţionaţi dumneavoastră fată de Pământeni?
— Domnule Baley, roboţii ar mai asculta, încă, de cele Trei Legi.
— Cele Trei Legi vorbesc despre abţinerea de a face rău fiinţelor umane şi de ascultarea fată de fiinţele umane.
— Întocmai.
— Si dacă roboţii vor fi atât de asemănători cu fiinţele umane încât se vor considera pe ei drept fiinţele umane pe care trebuie să le protejeze şi să le asculte? S-ar putea considera, foarte bine, mai importanţi decât imigranţii.
— Bunul meu domn Baley, de ce te interesează atât de mult lucrurile astea? Ele sunt pentru viitorul îndepărtat. Se vor găsi soluţii, pe măsură ce vom înainta în timp şi vom înţelege, observând, care sunt într-adevăr problemele.
— Dr. Amadiro, s-ar putea ca Aurorienii să nu vă aprobe planurile, de îndată ce vor şti despre ce-i vorba. S-ar putea să prefere părerile dr. Fastolfe.
— Zău? Fastolfe crede că, dacă Aurorienii nu pot coloniza noi planete direct şi fără ajutorul roboţilor, atunci trebuie încurajaţi Pământenii s-o facă.
— Mie mi se pare un lucru de la sine înţeles, zise Baley.
— Pentru că eşti Pământean, bunul meu domn Baley. Te asigur că Aurorienii nu-i vor vedea cu ochi buni pe Pământenii care se vor înghesui în noile lor Lumi, construind noi stupuri şi formând un soi de Imperiu Galactic din trilioanele şi cvadrilioanele lor şi reducând Lumile Spaţiului — la ce? La lipsă de importanţă, în cel mai bun caz, şi la pieire, în cel mai rău.
— Dar cealaltă variantă o reprezintă Lumile roboţilor asemănători cu omul, care vor construi societăţi aproape umane şi nu vor îngădui nici o fiinţă umană reală printre ei. Aşa se va dezvolta treptat un Imperiu Galactic robotic, reducând Lumile Spaţiului la lipsă de importanţă, în cel mai bun caz, şi la pieire, în cel mai rău. Sunt sigur că Aurorienii vor prefera un Imperiu Galactic uman în locul unuia robotic.
— De ce eşti atât de sigur, domnule Baley?
— Forma pe care o are acum societatea dumneavoastră mă face sigur. În drum spre Aurora, mi s-a spus că aici nu se face nici o deosebire între roboţi şi fiinţele umane, dar e clar că nu e aşa. Poate că e un ideal dorit, despre care Aurorienii se amăgesc că există, dar el nu există.
— Eşti aici — de când? — de mai puţin de două zile şi-ţi dai, deja, seama?
— Da, dr. Amadiro. Poate tocmai pentru că sunt străin văd atât de bine. Nu sunt orbit de obiceiuri şi idealuri. Roboţii nu au voie să intre în Personale, şi asta e o deosebire care e clar că se face. Le permite fiinţelor umane să găsească un loc unde să fie singure. Dumneavoastră şi cu mine stăm comod, în timp ce roboţii rămân în picioare în nişele lor, după cum vedeţi — Baley arătă cu mâna înspre Daneel — ceea ce este o altă deosebire. Cred că fiinţele umane, chiar şi Aurorienii, vor dori întotdeauna să facă deosebiri şi să-şi păstreze propria umanitate.
— Uimitor, domnule Baley.
— Nu e deloc uimitor, dr. Amadiro. Aţi pierdut. Chiar dacă veţi reuşi să vă impuneţi credinţa că dr. Fastolfe l-a distrus pe Jander faţă de toţi Aurorienii, chiar dacă îl reduceţi pe dr. Fastolfe la neputinţă politică, chiar dacă veţi convinge Adunarea Legislativă şi pe Aurorieni să aprobe planul dumneavoastră de colonizare cu ajutorul roboţilor, veţi câştiga doar timp. De îndată ce Aurorienii vor înţelege implicaţiile planului dumneavoastră, se vor întoarce împotriva dumneavoastră. Atunci, ar fi mai bine dacă aţi pune capăt campaniei împotriva doctorului Fastolfe şi v-aţi întâlni cu el ca să stabiliţi un compromis prin care se poate aranja colonizarea noilor Lumi de câtre Pământeni, astfel încât să nu reprezinte o ameninţare pentru Aurora sau pentru Lumile din Spaţiu în general.
— Uimitor, domnule Baley, spuse Amadiro a doua oară.
— Nu aveţi altă soluţie, zise Baley categoric.
Dar Amadiro răspunse alene şi amuzat:
— Când spun că remarcile dumitale sunt uimitoare, nu mă refer la conţinutul declaraţiilor dumitale, ci doar la faptul că le faci… şi că îţi închipui că au vreo valoare.
Baley îl urmări pe Amadiro luând ultima prăjitură şi muşcând jumătate din ea, cu evidentă plăcere.
— Foarte bună, spuse Amadiro, dar îmi place prea mult să mănânc. Ce spuneam? A, da. Domnule Baley, îţi închipui că ai descoperit un secret? Că ţi-am spus un lucru pe care Lumea noastră nu-l ştie, deja? Că planurile mele sunt periculoase, dar că le flecăresc cu primul venit? Cred că-ţi închipui că, dacă voi vorbi cu dumneata, voi scăpa vreo nerozie de care să te poţi folosi. Fii sigur că n-am de gând s-o fac. Planurile mele pentru mai mulţi roboţi cu aspect uman, pentru familiile de roboţi şi pentru o cultură cât mai umană posibil sunt toate la dosar. Sunt la dispoziţia Adunării Legislative şi a oricui este interesat.
— Publicul ştie? întrebă Baley.
— Probabil că nu. Publicul are priorităţile lui şi e mai interesat de mâncare, de spectacolele de pe hiperunde, de meciurile de fotbal decât de secolul următor şi de mileniul următor. Totuşi, publicul va fi la fel de încântat să-mi aprobe planurile, aşa cum sunt intelectualii care ştiu deja. Cei care vor obiecta nu vor fi destul de numeroşi ca să conteze.
— Sunteţi sigur de asta?
— Ciudat, dar sunt. Dumneata nu înţelegi, mă tem, intensitatea sentimentelor pe care Aurorienii — şi locuitorii Spaţiului în general — le au fată de Pământeni. Bagă de seamă, eu nu împărtăşesc aceste sentimente şi, de exemplu, mă simt foarte în largul meu cu dumneata. Nu am acea teamă primitivă de infecţii, nu-mi închipui că miroşi urât, nu-ţi atribui toate trăsăturile de caracter care sunt jignitoare, nu cred că dumneata şi ai dumitale complotaţi ca să ne luaţi viaţa sau ca să ne furaţi proprietăţile, dar majoritatea Aurorienilor au toate aceste atitudini. Poate că nu se văd prea bine, şi Aurorienii sunt în stare să fie foarte politicoşi cu anumiţi Pământeni care par inofensivi, dar pune-i la încercare şi toată ura şi suspiciunile lor vor izbucni. Spune-le că Pământenii vin grămadă peste Lumile lor şi că vor ocupa galaxia înaintea altora şi vor cere urlând distrugerea Pământului, înainte ca aşa ceva să se întâmple.
— Chiar dacă varianta cealaltă ar fi o societate a roboţilor?
— Desigur. Dumneata nu înţelegi nici ce simţim noi in legătură cu roboţii. Suntem obişnuiţi cu ei. Ne simţim bine cu ei.
— Nu. Ei sunt slugile dumneavoastră. Vă simţiţi superiori faţă de ei Şi vă simţiţi bine cu ei doar pentru că este întreţinută această superioritate. Dacă veţi fi ameninţaţi de o răsturnare a situaţiei, ca ei să devină superiori dumneavoastră, veţi reacţiona cu groază.
— Spui asta doar pentru că Pământenii ar reacţiona aşa.
— Nu. Îi ţineţi departe de Personale. E un simptom.
— Nu au nevoie de aceste încăperi. Pentru spălat au propriile lor instalaţii şi nu excretează. Desigur, nu sunt în întregime asemănători oamenilor. Dacă ar fi, n-am face această deosebire.
— V-aţi teme şi mai mult de ei.
— Zău? făcu Amadiro. Asta-i o prostie. Dumneata te temi de Daneel? Dacă m-aş lua după acel spectacol de pe hiperunde — şi, recunosc, nu cred că pot — ai o deosebită afecţiune pentru Daneel. O simţi, nu-i aşa?
Tăcerea lui Baley era grăitoare, aşa că Amadiro punctă în continuare:
— Chiar acum, zise el, nu te înduioşează faptul că Giskard stă în picioare, liniştit şi fără să vorbească, într-o nişă, în schimb îmi pot da seama, după unele gesturi, că eşti jenat că Daneel este în aceeaşi situaţie. Simţi că este prea uman ca înfăţişare ca să fie tratat ca un robot. Nu te temi mai mult de el din cauză că seamănă cu un om.
— Sunt Pământean. Avem roboţi, spuse Baley, dar nu avem o cultură a roboţilor. Nu puteţi aprecia după mine.
— Si Gladia, care l-a preferat pe Jander fiinţelor umane…
— Ea e Solariană. Nici după ea nu puteţi aprecia.
— Atunci, după ce poţi aprecia? Dumneata presupui, doar. Pentru mine e destul de clar că, dacă un robot e destul de uman, va fi acceptat ca fiind uman. Ceri o dovadă că eu nu sunt robot? Faptul că par uman e suficient. În concluzie, nu ne îngrijorează dacă o Lume nouă e colonizată de Aurorieni care sunt oameni în realitate sau în aparenţă, dacă nimeni nu poate face deosebirea. Dar — oameni sau roboţi — colonizatorii vor fi Aurorieni oricum, nu Pământeni.
Siguranţa de sine a lui Baley slăbi. Spuse, neconvingător:
— Si dacă nu veţi învăţa niciodată cum să construiţi un robot cu aspect uman?
— De ce te aştepţi să n-o facem? Observă că am spus „noi”. Suntem mulţi implicaţi în asta.
— S-ar putea ca o grămadă de mediocrităţi să nu facă un geniu.
Amadiro zise scurt:
— Nu suntem mediocrităţi. Lui Fastolfe i-ar conveni să ni se alăture.
— Nu cred.
— Eu cred. Nu-i va plăcea să nu aibă putere în Adunarea Legislativă şi, când va vedea că planurile noastre pentru colonizarea Galaxiei avansează şi că opoziţia lui nu ne împiedică, ni se va alătura. E firesc să facă aşa.
— Nu cred că veţi câştiga, zise Baley.
— Pentru că îţi închipui că această investigaţie a dumitale îl va disculpa în vreun fel pe Fastolfe şi mă va implica pe mine, poate, sau pe altcineva.
— Poate, spuse Baley deznădăjduit.
Amadiro dădu din cap:
— Prietene, dacă aş crede că poţi face ceva care să-mi strice planurile, aş mai fi liniştit, aşteptând să fiu distrus?
— Nu sunteţi. Faceţi tot ce vă stă în putinţă ca să opriţi această investigaţie. De ce, dacă sunteţi convins că nimic din ce-aş face eu nu v-ar sta în cale?
— Ei bine, poţi să-mi stai în cale demoralizând-i pe unii din membrii Institutului. Nu poţi fi periculos, dar poţi fi enervant, iar eu nu vreau nici asta. Deci, dacă voi putea, voi pune capăt enervării, dar voi face asta cum se cuvine, chiar politicos. Dacă ai fi într-adevăr periculos…
— Ce-aţi face, dr. Amadiro, în acest caz?
— Aş putea da ordin să te prindă şi să te închidă până ce vei fi condamnat. Nu cred că Aurorienilor le-ar păsa prea mult de ce-aş putea face eu unui Pământean.
Baley spuse:
— Încercaţi să mă înspăimântaţi, şi asta n-o să vă meargă. Ştiţi foarte bine că nu mă puteţi atinge nici cu un deget cu roboţii mei de fată.
Amadiro zise:
— Îţi dai seama că la chemarea mea vin o sută de roboţi? Ce vor face ai dumitale împotriva lor?
— Toţi o sută nu-mi pot face rău. Ei nu pot face deosebirea între Aurorieni şi Pământeni. Eu sunt om, conform celor Trei Legi.
— Te pot imobiliza — fără să-ţi facă rău — în timp ce roboţii dumitale sunt distruşi.
— Nu chiar, spuse Baley. Giskard vă putea auzi şi, dacă faceţi vreo mişcare ca să vă chemaţi roboţii, Giskard vă va imobiliza pe dumneavoastră. Se deplasează foarte repede şi roboţii dumneavoastră vor fi neajutoraţi, chiar dacă reuşiţi să-i strigaţi. Ei vor înţelege că orice gest împotriva mea va avea drept rezultat vătămarea dumneavoastră.
— Vrei să spui că Giskard mă va lovi?
— Ca să mă apere pe mine de rău? Cu siguranţă. Vă va ucide, dacă trebuie.
— Desigur că nu vorbeşti serios.
— Ba da, zise Baley. Daneel şi Giskard au ordin să mă apere. Prima Lege, în această privinţă, a fost întărită cu toată îndemânarea de care e în stare dr. Fastolfe — şi mai ales în ceea ce mă priveşte. Asta nu mi s-a spus chiar cu atâtea cuvinte, dar sunt foarte sigur că e adevărat. Dacă roboţii mei trebuie să aleagă între răul făcut dumneavoastră şi răul făcut mie, aşa Pământean cum sunt, pentru ei va fi uşor să aleagă răul făcut dumneavoastră. Îmi închipui că vă daţi seama că dr. Fastolfe nu doreşte foarte mult să asigure bunăstarea dumneavoastră.
Amadiro chicoti şi un zâmbet îi lumină faţa:
— Sunt sigur că ai dreptate în toate privinţele, domnule Baley, dar este bine că te-am făcut s-o spui. Ştii, bunul meu domn, că înregistrez şi această conversaţie — ţi-am spus de la început — şi mă bucur. E posibil ca dr. Fastolfe să şteargă ultima parte, dar te asigur că eu n-o voi face. Din ceea ce ai spus reiese clar că el este foarte pregătit să inventeze un robot care să-mi facă rău, chiar să mă ucidă, dacă reuşeşte, având în vedere că din această conversaţie — sau din alta — nu reiese că eu plănuiesc să-i produc un rău fizic lui sau, chiar, dumitale. Care dintre noi este ticălosul, domnule Baley? Cred că ai dedus asta şi mai cred că este un moment bun pentru a pune capăt întrevederii.
Se ridică, încă zâmbind, iar Baley, înghiţind greu, se ridică şi el, aproape automat.
Amadiro zise:
— Mai am totuşi un lucru de spus. N-are nici o legătură cu micile noastre necazuri de aici, de pe Aurora — ale lui Fastolfe şi ale mele. Mai degrabă cu problema dumitale, domnule Baley.
— Problema mea?
— Poate ar trebui să spun problema Pământului. Îmi închipui că eşti foarte nerăbdător să-l salvezi pe bietul Fastolfe din propria lui neghiobie deoarece crezi că asta va da planetei dumitale o şansă de expansiune. Să nu crezi asta, domnule Baley. Te înşeli amarnic, este exact viţăvercea, ca să folosesc o expresie populară. Am dat peste ea în câteva romane istorice de pe planeta dumitale.
— Nu cunosc această expresie, răspunse Baley băţos.
— Vreau să spun că situaţia este exact pe dos. Când părerea mea va câştiga în Adunarea Legislativă — şi observă că am spus „când” şi nu „dacă” — Pământul va fi obligat să rămână în propriul lui sistem planetar, recunosc; dar asta va fi, de fapt, în folosul lui. Aurora va avea perspectiva expansiunii şi întemeierii unui imperiu nemărginit. Dacă vom şti că Pământul nu va fi decât Pământ, nimic altceva, ce treabă vom avea cu el? Având Galaxia la dispoziţia noastră, nu-i vom pizmui pe pământeni cu singura lor Lume. Am fi chiar dispuşi să facem din Pământ o Lume confortabilă pentru oamenii lui, atât cât se poate. În schimb, domnule Baley, dacă Aurorienii fac aşa cum cere Fastolfe şi permit Pământului să-şi trimită grupuri colonizatoare în Spaţiu, nu va dura mult până ce un număr tot mai mare dintre ai noştri se va gândi că Pământul vrea să stăpânească Galaxia şi că noi vom fi încercuiţi şi îngrădiţi, că vom fi sortiţi decăderii şi morţii. Atunci, nu voi mai putea face nimic. Propriile mele sentimente prieteneşti faţă de Pământeni nu se vor putea opune suspiciunii şi prejudecăţilor crescânde ale Aurorienilor şi atunci va fi foarte rău pentru Pământ. Aşa că, domnule Baley, dacă eşti cu adevărat îngrijorat pentru semenii dumitale, ar trebui să fii foarte nerăbdător ca Fastolfe să nu reuşească să impună acestei planete planul lui foarte greşit. Ar trebui să fii un aliat puternic al meu. Gândeşte-te. Îţi spun asta, te asigur, din prietenie sinceră şi simpatie faţă de dumneata şi de planeta dumitale.
Amadiro zâmbea la fel de larg ca şi până atunci, numai că acum era lup întreg.
Baley şi roboţii lui îl urmară pe Amadiro afară din încăpere şi pe coridor.
Amadiro se opri în dreptul unei uşi discrete şi întrebă:
— N-ai vrea să foloseşti instalaţiile înainte de plecare?
Baley se încruntă o clipă, fiindcă nu înţelegea. Apoi îşi aminti expresia veche pe care o folosise Amadiro, pentru că citise romane istorice. Spuse:
— A fost odată un general, al cărui nume nu mi-l amintesc şi care, conştient de exigenţele serviciului militar, a spus cândva: „Nu pierde niciodată şansa de a face pipi.”
Amadiro zâmbi larg şi zise:
— Excelent sfat. Aproape la fel de bun ca sfatul meu de a te gândi serios la cele discutate. Crede-mă, nu sunt un sălbatic. Eşti oaspetele meu în această clădire şi, din acest motiv, eşti în perfectă siguranţă.
Baley spuse prevăzător:
— Dacă ezit, e pentru că mă gândesc la oportunitatea de a folosi… hm… instalaţiile dumneavoastră, ţinând seama de faptul că nu sunt Aurorian.
— Prostii, dragul meu Baley. Ce altă variantă ai? Nevoia nu cunoaşte lege. Te rog să te foloseşti de ele. Să fie ăsta un simbol că eu nu sunt influenţat de prejudecăţile generale de pe Aurora şi că vă doresc, dumitale şi Pământului, bine.
— Puteţi face un pas în plus?
— În ce direcţie, domnule Baley?
— Îmi puteţi dovedi că sunteţi şi deasupra prejudecăţilor de pe planeta asta faţă de roboţi…
— Nu există prejudecăţi faţă de roboţi, spuse Amadiro iute.
Baley dădu solemn din cap, ca şi cum ar fi fost de acord cu observaţia, şi îşi termină fraza:
— … îngăduindu-le să intre în Personală cu mine. Am început să nu mă simt bine fără ei.
Amadiro păru şocat o clipă. Îşi reveni imediat şi spuse, aproape ameninţător:
— Bineînţeles, domnule Baley.
— Dar cine e acum înăuntru s-ar putea opune cu străşnicie. Nu vreau să provoc scandal.
— Nu e nimeni înăuntru. Este o Personală pentru o singură persoană si, dacă ar fi folosit-o cineva, semnalul de ocupat ar fi arătat asta.
— Mulţumesc, domnule Amadiro, zise Baley.
Deschise uşa şi spuse:
— Te rog să intri, Giskard.
Giskard şovăi evident, dar nu se opuse şi intră. La un gest al lui Baley, îl urmă Daneel care, când intră pe uşă, îl apucă pe Baley de cot si-l împinse şi pe el înăuntru.
Închizând uşa, Baley zise:
— Ies imediat. Mulţumesc pentru permisiune.
Intră în încăpere cât putu de degajat, dar cu un junghi în capul pieptului. Ar fi putut conţine vreo surpriză neplăcută?
Baley găsi Personala liberă, totuşi. Nici nu era mult de căutat în ea. Era mai mică decât cea din locuinţa lui Fastolfe.
În cele din urmă, observă că Daneel şi Giskard stăteau liniştiţi unul lângă celălalt, cu spatele lipit de uşă, străduindu-se, parcă, sa ocupe cât mai puţin loc.
Baley încercă să vorbească normal, dar ceea ce ieşi fu o bolboroseală neclară. Îşi drese vocea făcând mai mult zgomot decât trebuia şi zise:
— Poţi veni mai aproape… şi nu-i nevoie să taci, Daneel.
(Daneel fusese pe Pământ. Cunoştea interdicţia de a vorbi în Personală.) Şi dovedi imediat că ştie. Îşi duse un deget la buze.
Baley spuse:
— Ştiu, ştiu, dar las-o baltă. Dacă Amadiro poate încălca interdicţia ca roboţii să intre în Personală, uit şi eu de interdicţia Pământenilor de a vorbi aici.
— N-o să te simţi stânjenit din cauza asta, partenere Elijah? întrebă Daneel încet.
— Nici un pic, răspunse Baley cu glas normal.
De fapt, era altceva să stea de vorbă cu Daneel — un robot. Cuvintele lui nu sunau chiar atât de îngrozitor într-o cameră din asta când, de fapt, nu era de fată nici o fiinţă umană. Şi nu sunau deloc îngrozitor când erau de fată numai roboţi, oricât de asemănător cu omul ar fi fost unul dintre ei. Sigur că Baley nu putea spune asta. Deşi Daneel nu avea sentimente, pe care i le-ar fi putut răni o fiinţă umană, Baley avea sentimente faţă de el.
Apoi, Baley se gândi la altceva şi simţi foarte clar că este un prost cât toate zilele.
— Sau, îi zise lui Daneel aproape şoptind, sugerezi această tăcere pentru că există microfoane în încăpere?
Ultimul cuvânt fu mai degrabă o mişcare a buzelor.
— Dacă te gândeşti, partenere Elijah, că oamenii din afara acestei camere ar putea detecta ce se vorbeşte înăuntru cu ajutorul vreunui dispozitiv de tras cu urechea, asta este absolut imposibil.
— De ce imposibil?
Apa de la toaletă începu să curgă repede şi fără zgomot, iar Baley se îndreptă spre chiuvetă.
Daneel spuse:
— Pe Pământ, aglomerarea Oraşelor a făcut imposibilă intimitatea. Trasul cu urechea a devenit permis şi ar părea firească folosirea unui dispozitiv de auzit mai bine. Dacă un Pământean nu doreşte să fie auzit, pur şi simplu nu vorbeşte, poate de aceea este obligatorie tăcerea în locuri în care intimitatea este o amăgire, ca în încăperile pe care le numiţi Personale. În schimb, pe Aurora, ca şi în toate Lumile din Spaţiu, intimitatea este reală şi este foarte apreciată. Îţi aminteşti de Solaria şi de exagerările bolnăvicioase la care s-a ajuns acolo. Dar chiar şi pe Aurora, care nu seamănă cu Solaria. orice fiinţă umană este izolată de oricare altă fiinţă umană printr-un spaţiu de neimaginat pe Pământ şi printr-un paravan format din roboţi, în plus. Ar fi ceva de neimaginat distrugerea acestei intimităţi.
Baley întrebă:
— Adică ar fi o crimă să pui microfoane în această cameră?
— Mult mai rău, partenere Elijah. N-ar fi un gest demn de un gentleman Aurorian.
Baley privi în jur. Daneel, înţelegând greşit gestul, scoase un prosop dintr-un suport pe care cei neobişnuiţi nu-l zăreau imediat şi i-l întinse lui Baley. Baley primi prosopul, dar nu după asta se uitase el.
Ochii lui căutau un microfon, pentru că îi venea greu să creadă că ar renunţa cineva la un asemenea avantaj doar pentru că ar fi considerat că este necivilizat. Fu în zadar, iar Baley, cam descurajat, Ştia că aşa va fi. N-ar putea detecta un microfon Aurorian, chiar dacă ar exista vreunul aici. Nici n-ar şti ce să caute.
Apoi îşi urmă alt gând plin de suspiciune:
— Spune-mi, Daneel, pentru că îi cunoşti pe Aurorieni mai bine decât mine, de ce crezi că Amadiro îşi dă atâta osteneală cu mine? Discută cu mine pe îndelete. Mă conduce. Îmi dă voie să folosesc această cameră — lucru pe care Vasilia nu l-ar fi făcut. Parcă ar avea o grămadă de timp de pierdut cu mine. Politeţe?
— Mulţi Aurorieni se mândresc cu politeţea lor. S-ar putea ca şi Amadiro să facă la fel. A accentuat de câteva ori că nu e un sălbatic.
— Altă întrebare. De ce crezi că mi-a dat voie să vă iau, pe tine şi pe Giskard, în această încăpere?
— Mie mi s-a părut că vrea să-ţi înlăture bănuiala că ar putea exista vreo capcană în această încăpere.
— De ce i-ar păsa? Pentru că era îngrijorat de faptul că aş putea simţi o teamă nejustificată?
— Alt gest de gentleman Aurorian civilizat, cred.
Baley dădu din cap:
— Ei bine, dacă în această cameră sunt microfoane şi Amadiro mă aude, n-are decât. Eu nu-l consider un gentleman Aurorian civilizat. Mi-a dat clar de înţeles că, dacă nu-mi las baltă investigaţia, va avea grijă ca întregul Pământ să sufere. Asta e o atitudine de gentleman civilizat? Sau de şantajist incredibil de violent?
Daneel spuse:
— Un gentleman Aurorian civilizat poate considera că e nevoie să profereze ameninţări, dar atunci trebuie s-o facă aşa ca un gentleman.
— Cum a făcut şi Amadiro. Deci, felul în care spune un lucru şi nu ceea ce spune contează pentru un gentleman. Dar tu eşti robot, Daneel, şi, deci, nu poţi critica o fiinţă umană, nu-i aşa?
Daneel răspunse:
— Mi-ar fi greu s-o fac. Dar pot să te întreb ceva, partenere Elijah? De ce ai cerut voie să ne aduci, pe prietenul Giskard şi pe mine, în această încăpere? Mai devreme am avut impresia că nu crezi că eşti în pericol. Acum te-ai convins că nu eşti în siguranţă decât în prezenţa noastră?
— Nu, Daneel, nici vorbă. Acum sunt foarte convins că nu sunt în pericol şi că n-am fost.
— Totuşi, gesturile tale când ai intrat în această cameră au trădat o suspiciune deosebită. Ai percheziţionat-o.
— Bineînţeles! Am spus că nu sunt în pericol, dar asta nu înseamnă că nu există pericol, zise Baley.
— Nu cred că înţeleg deosebirea, partenere Elijah, spuse Daneel.
— Vorbim mai târziu despre asta, Daneel. Încă nu sunt sigur dacă în această cameră sunt sau nu microfoane.
Baley aproape terminase. Zise:
— Ei bine, Daneel, am stat pe îndelete, nu m-am grăbit deloc. Acum sunt gata să ies şi mă întreb dacă Amadiro ne mai aşteaptă după atâta vreme sau dacă a trimis vreun subaltern să ne conducă afară. La urma urmei, Amadiro este o persoană ocupată şi nu poate petrece toată ziua cu mine. Ce crezi, Daneel?
— Ar fi mai logic dacă dr. Amadiro ar trimite pe cineva.
— Şi tu, Giskard? Ce părere ai?
— Sunt de acord cu prietenul Daneel, deşi din experienţa mea am văzut că fiinţele umane nu fac întotdeauna ceea ce ar fi logic.
Baley spuse:
— În ce mă priveşte, eu cred că Amadiro ne aşteaptă răbdător. Dacă l-a făcut ceva să piardă atâta timp cu noi, cred că forţa motrice — oricare ar fi ea — încă n-a slăbit.
— Nu ştiu care ar putea fi forţa motrice despre care vorbeşti, partenere Elijah, zise Daneel.
— Nici eu, Daneel, răspunse Baley, şi asta mă deranjează foarte mult. Dar acum să deschidem uşa şi să vedem.
Amadiro îi aştepta la uşă, exact în locul în care îl lăsase Baley. Le zâmbi, fără să dea vreun semn de nerăbdare. Baley nu se putut stăpâni să nu-i arunce lui Daneel o privire care însemna „ţi-am spus eu”, iar acesta răspunse cu indiferenţă.
Amadiro spuse:
— Mi-a părut cam rău că nu l-ai lăsat pe Giskard afară când ai intrat, domnule Baley. L-aş fi putut cunoaşte în trecut, când Fastolfe şi cu mine ne înţelegeam mai bine, dar nu ştiu cum s-a făcut că nu l-am cunoscut vreodată. Ştii, Fastolfe mi-a fost profesor.
— Da? făcu Baley. De fapt; n-am ştiut asta.
— N-aveai cum s-o ştii, dacă nu ţi s-a spus… şi în scurtul timp de când te afli pe planetă, oricum, n-ai fi avut timp să afli banalităţi din astea, cred. Hai acum, m-am gândit că nu prea mă poţi considera primitor dacă nu profit să te duc la Institut, ca să-ţi arăt ce-i acolo.
— Zău, zise Baley, puţin îndărătnic, trebuie…
— Insist, zise Amadiro pe un ton autoritar. Ai sosit pe Aurora ieri dimineaţă şi nu cred că vei mai rămâne pe planetă multă vreme. Asta e singura şansă pe care o ai să arunci o privire într-un laborator modern care efectuează lucrări de cercetare în domeniul roboticii.
ÎI luă pe Baley de braţ şi continuă să flecărească. („Limbă-lungă”, îi trecu prin cap lui Baley, care era foarte uimit.)
— Te-ai spălat, zise Amadiro. Ţi-ai făcut nevoile. Poate mai sunt şi alţi roboticieni cărora ai vrea să le pui întrebări şi eu aş fi de acord cu asta, pentru că vreau să-ţi arăt că nu-ţi pun piedici în scurtul timp în care ţi se va mai permite să-ţi faci investigaţia. De fapt, n-ai nici un motiv să nu cinezi cu noi.
Giskard spuse:
— Dacă-mi daţi voie să vă întrerup, domnule…
— Nu-ţi dau! i-o tăie Amadiro şi robotul tăcu.
Amadiro zise:
— Dragul meu domn Baley, îi înţeleg pe aceşti roboţi. Cine să-i cunoască mai bine? Cu excepţia nefericitului de Fastolfe, bineînţeles. Sunt sigur că Giskard voia să-ţi amintească de vreo întâlnire, vreo promisiune, vreo afacere, şi toate astea n-au nici un rost. Deoarece investigaţia este aproape terminată, îţi promit, nimic din ceea ce avea el de gând să-ţi amintească nu mai poate avea importantă. Să uităm de fleacurile astea şi să fim prieteni pentru scurt timp. Trebuie să înţelegi, bunul meu domn Baley, continuă el, că sunt un fel de fan al Pământului şi al culturii lui. Pe Aurora nu e chiar cel mai răspândit subiect, dar eu îl consider fascinant. Mă interesează mai ales istoria veche a Pământului, zilele când pe el se vorbeau o sută de limbi şi Standardul Interstelar încă nu apăruse. Îmi dai voie să te felicit, apropo, pentru felul în care te-ai descurcat cu Interstelara? Pe aici, zise el în continuare, dăm colţul. Vom ajunge în camera pentru simulări la conexiuni pozitronice, care are o frumuseţe a ei, stranie, şi poate că dăm de o simulare în funcţiune. E ca o simfonie. Dar vorbeam despre felul în care te-ai descurcat cu Interstelara. Una dintre multele credinţe de pe Aurora în legătură cu Pământul este că Pământenii vorbesc o Interstelară de neînţeles. Când s-a transmis spectacolul despre dumneata, mulţi au spus că actorii nu puteau fi Pământeni, pentru că puteau fi înţeleşi, dar eu te pot înţelege.
Când spuse acest lucru, zâmbi. Apoi continuă, cu un aer confidenţial:
— Am încercat să-l citesc pe Shakespeare, dar nu-l pot citi în original, desigur, iar traducerea este ciudat de banală. Nu cred altceva decât că vina e a traducerii şi nu a lui Shakespeare. Mă descurc mai bine cu Dickens şi Tolstoi,poate pentru că e proză, deşi numele personajelor sunt, în ambele cazuri, imposibil de pronunţat pentru mine. Ceea ce vreau să spun, domnule Baley, este că sunt un prieten al Pământului. Zău că sunt. Vreau numai binele lui. Înţelegi?
ÎI privi pe Baley şi din nou se zări lupul în ochii lui strălucitori. Baley ridică glasul, străduindu-se să-şi facă loc printre frazele curgătoare ale celuilalt:
— Mi-e teamă că nu pot să vă fac pe plac, dr. Amadiro. Trebuie să-mi văd de treburi şi nu mai am alte întrebări pentru dumneavoastră sau pentru oricine-de aici. Dacă dumneavoastră…
Baley se opri. În aer se auzi un zgomot slab şi ciudat, ca un hodorogit. Privi în sus, uimit:
— Ce-i asta?
— Ce anume? întrebă Amadiro. Nu simt nimic.
Privi la cei doi roboţi, care urmaseră tăcuţi pe cele două fiinţe umane.
— Nimic! zise cu putere. Nimic.
Baley îşi dădu seama că ăsta e un ordin. Nici unul dintre roboţi nu putea pretinde că a auzit zgomotul, contrazicând direct o fiinţă umană, dacă Baley nu aplica o contrapresiune, şi era sigur că nu va reuşi prea bine, faţă de profesionalismul lui Amadiro.
Oricum, nu conta. EI auzise ceva şi nu era robot; nu putea fi contrazis. Spuse:
— După cum aţi spus chiar dumneavoastră, dr. Amadiro, mi-a rămas puţin timp. Ăsta e un motiv în plus pentru care trebuie…
Din nou zgomotul hodorogit. Mai tare.
Baley spuse, foarte tăios:
— Cred că asta e exact ceea ce n-aţi auzit înainte şi nu auziţi nici acum. Lăsaţi-mă să plec, domnule, sau voi cere ajutorul roboţilor mei.
Amadiro dădu imediat drumul braţului lui Baley:
— Prietene, nu trebuie decât s-o spui. Hai! Te voi conduce la cea mai apropiată ieşire şi, dacă mai vii vreodată pe Aurora, ceea ce pare extrem de improbabil, te rog să vii să faci vizita pe care ţi-am promis-o.
Acum mergeau mai repede. Coborâră cu rampa în spirală, ieşiră pe un culoar înspre anticamera spaţioasă, acum liberă, şi pe culoarul prin care intraseră.
Ferestrele din anticameră erau foarte întunecate. Se putea să fie deja noapte?
Nu era. Amadiro murmură pentru el:
— Ce vreme împuţită! Au întunecat ferestrele.
Se întoarse înspre Baley:
— Cred că plouă. Au prevăzut-o şi, de obicei, te poţi încrede în buletinul meteorologic, când e vreme urâtă.
Uşa se deschise şi Baley făcu un salt înapoi. Un vânt rece răbufni înăuntru şi pe cerul nu negru, ci de un cenuşiu închis, ciudat, vârfurile copacilor se legănau încoace şi încolo. Din cer se scurgea apă, coborând în şuvoaie. Şi în timp ce Baley privea îngrozit, o dungă luminoasă traversă cerul cu o strălucire orbitoare şi apoi se auzi, din nou, hodorogeala, de data asta cu o trosnitură de parcă dunga de lumină ar fi rupt cerul şi hodorogeala ar fi fost zgomotul produs de ruptură.
Baley se întoarse şi zbură înapoi pe drumul pe care venise, scâncind.