Roboţii de pe Aurora

52

Baley reveni la afaceri cu o voce puţin mai groasă decât de obicei. Zise:

— Domnule Gremionis, ai pomenit numele conducătorului Institutului de Robotică mai devreme. Îmi poţi spune din nou acest nume?

— Kelden Amadiro.

— Şi pot lua legătura cu el de aici, în vreun fel?

— Ei bine, şi da, şi nu, spuse Gremionis. Poţi lua legătura cu secretarul sau adjunctul lui. Nu cred că vei ajunge la el. Este o persoană destul de rezervată, am auzit. Nu-l cunosc personal, desigur. L-am văzut de câteva ori, dar n-am vorbit niciodată cu el.

— Înţeleg, deci, că nu se foloseşte de dumneata în calitate de creator vestimentar sau pentru tunsoarea personală?

— Nu ştiu dacă se foloseşte de cineva pentru asta şi mi-am dat seama că nu în cele câteva ocazii în care I-am văzut, deşi aş prefera să nu repeţi această observaţie.

— Sunt sigur că ai dreptate, dar rămâne între noi, zise Baley grav. Aş vrea să încerc să ajung, la el, în ciuda reputaţiei lui de om rezervat. Dacă ai un emiţător tridimensional, te-ar supăra dacă m-aş folosi de el în acest scop?

— Brundij poate obţine legătura pentru dumneata.

— Nu, cred că partenerul meu, Daneel, ar trebui… adică, dacă nu te superi.

— Nu mă supăr deloc, spuse Gremionis. Emiţătorul este acolo, aşa că vino după mine, Daneel. Numărul pe care trebuie să-l foloseşti este 75-30-sus-20.

Daneel înclină capul:

— Mulţumesc, domnule.

Camera cu emiţătorul era aproape goală, cu excepţia unui stâlp subţire aflat pe o latură a ei. Acesta se termina la înălţimea taliei cu o suprafaţă plană, pe care se afla un suport destul de complicat. Stâlpul se afla pe podeaua verde deschis, în centrul unui cerc vopsit în gri. Lângă el se afla un cerc identic din punct de vedere al mărimii şi al culorii, dar pe care nu se afla nici un stâlp. Daneel păşi înspre stâlp şi, când făcu asta, cercul pe care stătea străluci cu o radiaţie slabă, albă. Îşi mişcă o mână pe suport, fluturându-şi degetele prea repede ca Baley să-si dea seama ce face. Dură numai o secundă, apoi celălalt cerc se lumină exact în acelaşi fel. Pe el apăru un robot, tridimensional în aparentă, dar tremurând foarte slab, dându-se de gol că e o imagine holografică. Lângă el se afla un suport asemănător cu cel lângă care stătea Daneel, dar suportul robotului tremura şi el, fiind tot o imagine.

Daneel spuse:

— Sunt R. Daneel Olivaw — îl accentuă uşor pe „R”, ca robotul să nu-l ia drept fiinţă umană, si-l reprezint pe partenerul meu, detectivul de pe Pământ, Elijah Baley. Partenerul meu ar dori să vorbească cu Preşedintele Robotician Kelden Amadiro.

Robotul zise:

— Preşedintele Robotician Amadiro este într-o şedinţă. Este suficient dacă vorbeşte cu Roboticianul Cicis?

Daneel privi iute înspre Baley. Acesta încuviinţă, iar Daneel spuse:

— Va fi suficient.

Robotul zise:

— Dacă îl vei ruga pe detectiv să-ţi ia locul, voi încerca să dau de Roboticianul Cicis.

Daneel spuse cu blândeţe:

— Poate ar fi mai bine dacă mai întâi ai…

Dar Baley strigă:

— E-n ordine, Daneel. Nu mă deranjează să aştept.

— Partenere Elijah, zise Daneel, ca reprezentant personal al Profesorului Robotician Han Fastolfe, ai preluat statutul lui social, cel puţin pentru o vreme. Nu se cuvine să aştepţi pentru…

— Este în ordine, Daneel, zise Baley, destul de tăios ca să încheie discuţia. Nu vreau să întârzii din cauza unor dispute pe teme de etichetă.

Daneel ieşi din cerc, iar Baley intră în el. Simţi un bâzâit uşor (poate că era unul imaginar), dar trecu repede.

Imaginea robotului din celălalt cerc păli şi dispăru. Baley aşteptă răbdător si, în sfârşit, apăru altă imagine, aparent tridimensională.

— Sunt roboticianul Maloon Cicis, zise imaginea, cu o voce ascuţită şi clară.

Avea părul negru tuns scurt, suficient cât să-i dea ceea ce Baley numea un aspect tipic de locuitor al Spaţiului, deşi linia nasului avea o anumită asimetrie, nepotrivită pentru un locuitor al Spaţiului.

Baley vorbi cu calm:

— Sunt detectivul Elijah Baley, de pe Pământ. Aş vrea să stau de vorbă cu Preşedintele Robotician Kelden Amadiro.

— Ai programare, detectiv Baley?

— Nu, domnule.

— Va trebui să-ţi faci dacă vrei să-l vezi… şi pentru săptămâna asta sau cealaltă nu există nici o „fereastră”.

— Sunt detectivul în haine civile Elijah Baley de pe Pământ…

— Asta am înţeles. Dar nu schimbă faptele.

Baley zise:

— La cererea doctorului Han Fastolfe şi cu permisiunea Adunării Legislative de pe Aurora, cercetez omorârea robotului Jander Panell…

— Omorârea robotului Jander Panell? întrebă Cicis, atât de politicos, încât se simţi dispreţul.

— Roboticid, dacă vă convine, atunci. Pe Pământ, distrugerea unui robot n-ar conta prea mult, dar pe Aurora, unde roboţii sunt trataţi, mai mult sau mai puţin, ca nişte fiinţe umane, mi se pare că ar putea fi folosit cuvântul „omorâre”.

Cicis răspunse:

— Oricum, fie crimă, roboticid sau nimic, tot nu-l poţi vedea pe Preşedintele Robotician Amadiro.

— Îi pot lăsa un mesaj?

— Poţi.

— Îi va fi transmis imediat? Acum?

— Pot încerca, dar, evident, nu pot garanta nimic.

— Îmi ajunge şi atât. Voi prezenta câteva aspecte şi le voi enumera. Poate doriţi să notaţi.

Cicis zâmbi slab:

— Cred că voi ţine minte.

— Mai întâi, unde este o crimă, este un criminal, şi aş vrea să-i dau doctorului Amadiro o şansă ca să vorbească în apărarea lui…

— Nu se poate! făcu Cicis.

(Iar Gremionis, urmărind din cealaltă parte a încăperii, lăsă să-i cadă falca.)

Baley reuşi să imite zâmbetul slab care dispăruse, dintr-o dată, de pe buzele celuilalt:

— Vorbesc prea repede pentru dumneavoastră, domnule? Vreţi, totuşi, să vă notaţi?

— Îl acuzi pe Preşedintele Robotician că are vreo legătură cu acest Jander Panell?

— Dimpotrivă, domnule robotician. Tocmai pentru că nu vreau să-l acuz, trebuie să-l văd. N-aş vrea să sugerez vreo legătură între Preşedintele Robotician şi robotul scos din funcţiune din cauza informaţiilor incomplete, când un cuvânt din partea lui poate clarifica totul.

— Eşti nebun!

— Foarte bine. Spuneţi-i atunci Preşedintelui Robotician că un nebun vrea să stea de vorbă cu el ca să evite acuzaţia de crimă împotriva lui. Ăsta e primul punct. Am şi un al doilea. Îi puteţi spune că acelaşi nebun tocmai a încheiat interogarea amănunţită a artistului pentru personal Santirix Gremionis şi sună de la locuinţa acestuia. Si cel de-al treilea punct… vorbesc prea repede pentru dumneavoastră?

— Nu! Termină!

— Al treilea punct este acesta. S-ar putea ca Preşedintele Robotician, care sigur are pe cap multe lucruri foarte importante, să nu-şi amintească cine este artistul pentru personal Santirix Gremionis. În acest caz, vă rog să observaţi că este cineva care locuieşte pe terenul Institutului, care a făcut multe plimbări, în ultimul an, cu Gladia, o femeie de pe Solaria care trăieşte pe Aurora.

— Nu pot înmâna un mesaj atât de ridicol şi insultător, Pământeanule.

— În acest caz, vreţi să-i spuneţi că voi merge direct la Adunarea Legislativă şi voi anunţa că nu-mi pot continua investigaţiile, deoarece un anume Maloon Cicis îşi ia libertatea să mă asigure că Preşedintele Robotician Kelden Amadiro nu vrea să mă ajute la ancheta referitoare la distrugerea robotului Jander Panell şi nu vrea să se apere împotriva acuzaţiei că este răspunzător pentru această distrugere?

Cicis se înroşi:

— N-ai să îndrăzneşti să spui aşa ceva!

— Nu? Ce-aş avea de pierdut? Pe de altă parte, ce va crede lumea? De fapt, Aurorienii îşi dau perfect de bine seama că dr. Amadiro este al doilea, imediat după dr. Fastolfe, expert în robotică şi că, dacă Fastolfe nu este răspunzător pentru roboticid… Trebuie să continui?

— Vei afla, Pământeanule, că pe Aurora există legi aspre cu privire la calomnie.

— Nu mă îndoiesc, dar dacă dr. Amadiro este într-adevăr calomniat, pedeapsa lui s-ar putea să fie mai mare decât a mea. Dar de ce nu-i transmiteţi, pur şi simplu, mesajul meu acum? Apoi, dacă el poate explica unele aspecte minore, putem evita orice calomnie, acuzaţie sau ceva de genul ăsta.

Cicis se încruntă şi spuse cu încăpăţânare:

— Îi voi spune doctorului Amadiro despre toate astea şi-l voi sfătui din răsputeri să refuze să te vadă.

Dispăru.

Baley aşteptă din nou, răbdător, în timp ce Gremionis gesticulă furios şi şopti:

— Nu poţi face asta, Baley. N-o poţi face.

Baley îi făcu semn să tacă.

După vreo cinci minute (lui Baley i se părură mult mai multe), Cicis reapăru, părând grozav de nervos. Spuse:

— Dr. Amadiro îmi va lua locul în câteva minute si-ţi va vorbi. Aşteaptă!

Iar Baley zise imediat:

— N-are rost să aştept. Voi veni direct la biroul doctorului Amadiro şi voi vorbi cu el acolo.

Ieşi din cercul gri şi-i făcu un semn cu mâna lui Daneel, care întrerupse imediat legătura.

Gremionis vorbi, sufocându-se:

— Nu poţi vorbi astfel cu oamenii doctorului Amadiro, Pământeanule.

— Tocmai am vorbit, zise Baley.

— Te va alunga de pe planetă în douăsprezece ore.

— Dacă nu progresez în clarificarea acestei încurcături, oricum pot fi alungat de pe planetă în douăsprezece ore.

Daneel spuse:

— Partenere Elijah, mă tem că îngrijorarea domnului Gremionis este îndreptăţită. Adunarea Legislativă de pe Aurora nu poate face mai mult decât să te evacueze, pentru că nu eşti cetăţean Aurorian. Cu toate acestea, pot insista ca autorităţile de pe Pământ să te pedepsească foarte sever, iar Pământul aşa va face. Cei de acolo nu rezistă la o cerere a Aurorienilor, în acest caz. N-aş vrea să fii pedepsit astfel, partenere Elijah.

— Nici eu nu doresc pedeapsa, Daneel, zise Baley cu amărăciune, dar trebuie să risc. Domnule Gremionis, îmi pare rău că a trebuit să-i spun că vorbesc din locuinţa dumitale. Trebuia să fac ceva ca să-l conving să mă primească şi am crezut că va acorda importantă acestui lucru. Ceea ce am spus era, de fapt, adevărat. Gremionis dădu din cap:

— Dacă aş fi ştiut ce ai de gând să faci, domnule Baley, nu ţi-aş fi permis să-l chemi din locuinţa mea. Sunt sigur că-mi voi pierde slujba aici şi… — adăugă abătut — ce-ai să faci pentru mine ca să compensezi asta?

— Îmi voi da toată silinţa, domnule Gremionis, ca să nu-ţi pierzi slujba. Sunt încredinţat că nu vei avea necazuri. Oricum, dacă dau greş, eşti liber să mă descrii ca pe un nebun care ţi-a aruncat acuzaţii grave şi te-a înspăimântat cu ameninţări şi calomnii, aşa că ai fost nevoit să mă laşi să-ţi folosesc emiţătorul. Sunt sigur că dr. Amadiro te va crede. La urma urmei, i-ai trimis, deja, un memoriu, în care te plângi că te-am calomniat, nu-i aşa?

Îşi ridică o mână în semn de rămas bun:

— La revedere, domnule Gremionis. Îţi multumesc încă o dată. Nu fi îngrijorat şi… aminteşte-ţi ce ţi-am spus despre Gladia.

Cu Daneel şi Giskard înghesuindu-l de o parte şi de alta, Baley ieşi din locuinţa lui Gremionis, aproape fără să-şi dea seama că ieşea, din nou, în Exterior.

53

Afară totul se schimbase. Baley se opri şi-şi ridică privirea.

— Ciudat, spuse. N-aş fi zis că a trecut aşa de mult timp, chiar presupunând că ziua Auroriană este ceva mai scurtă decât cea standard.

— Ce s-a întâmplat, partenere Elijah? întrebă Daneel cu grijă.

— A apus soarele. N-aş fi crezut.

— Soarele încă n-a apus, domnule, interveni Giskard. Mai sunt vreo două ore până la apus.

Daneel zise:

— Se apropie furtuna, partenere Elijah. Norii s-au adunat, dar furtuna n-o să înceapă decât mai târziu.

Baley se înfioră. Întunericul în sine nu-l deranja. De fapt, când era în Exterior, noaptea era mult mai liniştitoare, sugerându-i nişte ziduri împrejmuitoare, decât ziua, care îndepărta orizontul în toate direcţiile. Necazul era că acum nu era nici zi, nici noapte. Încercă, din nou, să-si aducă aminte cum fusese ploaia când se găsea în Exterior. Se gândi, dintr-o dată, că nu fusese niciodată afară când ningea şi că nici măcar nu ştia bine cum era ploaia cu apă solidă. Descrierile în cuvinte erau, desigur, insuficiente. Cei mai tineri ieşeau, uneori, să patineze sau să se dea cu sania — sau să facă orice — şi se întorceau strigând de emoţie, dar întotdeauna bucuroşi să ajungă între zidurile Oraşului. Ben încercase odată să-şi facă o pereche de schiuri, după indicaţiile dintr-o carte veche, şi se trezise pe jumătate îngropat într-o grămadă de substanţă albă. Şi până şi descrierea lui Ben, despre cum se vedea şi se simţea zăpada, era chinuitor de neclară şi nesatisfăcătoare. Şi pe urmă, nimeni nu ieşea afară când ningea de fapt, ci doar când substanţa era deja pe jos, pe pământ. Ajuns aici, Baley îşi spuse că singurul lucru asupra căruia toată lumea era de acord era că ningea numai când era foarte frig. Acum nu era foarte frig, era doar răcoare. Acei nori nu însemnau că avea de gând să ningă. Se simţi doar puţin mai liniştit. Nu semăna cu zilele înnorate de pe Pământ, pe care el le văzuse. Pe Pământ, norii erau mai uşori, era sigur de asta. Erau de un alb-cenuşiu, chiar şi când acopereau cerul de tot. Aici, lumina — ce rămânea din ea — era cam gălbejită, o culoare cadaverică. Oare pentru că soarele Aurorei era mai portocaliu decât cel al Pământului?

Spuse:

— Culoarea cerului este… neobişnuită?

Daneel privi în sus, pe cer:

— Nu, partenere Elijah. E o furtună.

— Aveţi des furtuni din astea?

— În această perioadă a anului, da. Uneori cu fulgere. Nu e o surpriză. A fost prevăzută în buletinul meteorologic de ieri şi, din nou, în cel din dimineaţa asta. Se va termina înainte de a se crăpa de ziuă, iar câmpiile au nevoie de apă. Am fost cam deficitari la ploi în ultima vreme.

— Si se face aşa de frig? E normal?

— O, da. Dar să intrăm în vehiculul aeropurtat, partenere Elijah. Poate fi încălzit.

Baley încuviinţă şi merseră împreună înspre vehicul, care stătea pe un petic de iarbă unde fusese adus înainte de amiază. Se opriră.

— Stai, zise Baley. Nu l-am întrebat pe Gremionis unde se află locuinţa lui Amadiro… sau biroul…

— Nu e nevoie, partenere Elijah, spuse Daneel imediat, ţinându-l pe Baley cu o mână de cot, împingându-l uşor, dar neîndoios, înainte. Prietenul Giskard are harta Institutului în banca lui de memorii şi ne va conduce înspre Clădirea Administraţiei. Se prea poate ca dr. Amadiro să-şi aibă biroul acolo.

Giskard spuse:

— Informaţiile mele arată că biroul dr. Amadiro se află în Clădirea Administraţiei. Dacă, din întâmplare, el nu este la birou, ci în locuinţa lui, aceasta este aproape.

Baley se pomeni din nou înghesuit pe locul din faţă, între cei doi roboţi. Îi mulţumi în gând lui Daneel pentru căldura, aproape umană, pe care o emana corpul lui. Deşi învelişul de tip textil al lui Giskard era izolator şi nu era atât de rece cum ar fi fost metalul gol, pentru cât de îngheţat era Baley acesta era mai puţin atrăgător. Baley era cât pe ce să-şi treacă un braţ în jurul umerilor lui Daneel, cu intenţia de a-l trage mai aproape, ca să se încălzească. Fâstâcit, îşi coborî braţul în poală. Zise:

— Nu-mi place cum e afară.

Daneel, dorind poate să distragă atenţia lui Baley de la aspectul Exteriorului, spuse:

— Partenere Elijah, cum de ai ştiut că dr. Vasilia a încurajat interesul domnului Gremionis faţă de domnişoara Gladia? N-am observat ca dumneata să fi avut vreo dovadă în acest sens.

— N-am avut, răspunse Baley. Eram destul de disperat ca să trag la nimereală, adică să risc cu întâmplări puţin probabile. Gladia mi-a spus că Gremionis e singura persoană suficient de atrasă de ea ca să i se ofere întruna. M-am gândit că el l-ar fi putut ucide pe Jander din gelozie. N-am crezut că ar cunoaşte, într-adevăr, destulă roboţică pentru a o face, dar, pe urmă, am aflat că fiica lui Fastolfe, Vasilia, e roboţician şi seamănă cu Gladia din punct de vedere fizic. M-am întrebat dacă Gremionis, fiind fascinat de Gladia, n-ar fi putut fi fascinat înainte de Vasilia — şi dacă nu cumva crima nu a fost rezultatul unei conspiraţii între cei doi. Făcând aluzii vagi la existenţa unei asemenea conspiraţii, am reuşit s-o conving pe Vasilia să mă primească.

— Dar n-a fost nici o conspiraţie, partenere Elijah, spuse Daneel, cel puţin în ceea ce priveşte distrugerea lui Jander. Vasilia şi Gremionis n-ar fi putut concepe această distrugere, nici măcar dacă ar fi lucrat împreună.

— De acord, şi totuşi Vasilia a fost enervată de sugestia că ar fi avut o legătură cu Gremionis. De ce? Când Gremionis ne-a spus că la început a fost atras de Vasilia, apoi de Gladia, m-am gândit dacă nu cumva legătura dintre primii doi a fost mai indirectă, dacă Vasilia ar fi putut încuraja transferul dintr-un motiv asociat mai de departe — dar totuşi asociat — cu moartea lui Jander. De fapt, trebuia să existe vreo legătură între cei doi; reacţia Vasiliei la aluzia mea a dovedit-o. Bănuiala mea a fost corectă. Vasilia plănuia trecerea lui Gremionis de la o femeie la alta. Gremionis a fost uimit să vadă că ştiu asta, ceea ce mi-a fost de folos, pentru că, dacă problema ar fi fost complet nevinovată, n-ar fi avut nici un motiv să facă un secret din ea — şi era clar secretă. Ţii minte că Vasilia n-a pomenit nimic în legătură cu faptul că l-a îndemnat pe Gremionis să se îndrepte spre Gladia. Când i-am spus că Gremionis s-a oferit Gladiei, a reacţionat de parcă ar fi auzit prima oară lucrul ăsta.

— Dar, partenere Elijah, cât de importante sunt toate acestea?

— Putem afla. Mie mi s-a părut că nu e deloc important, nici pentru Gremionis, nici pentru Vasilia. Totuşi, dacă ar fi avut vreo importanţă, s-ar putea să fi fost implicată o a treia persoană. Dacă are vreo legătură cu moartea lui Jander, atunci trebuie să fie o persoană chiar mai talentată decât Vasilia — şi aceasta ar putea fi Amadiro. Aşa că am făcut aluzie la existenţa unei conspiraţii, arătându-i intenţionat că îl interogasem pe Gremionis şi că vorbeam din locuinţa lui — şi asta a mers.

— Totuşi, nu ştiu ce înseamnă toate astea; partenere Elijah.

— Nici eu, cu excepţia unor speculaţii. Dar poate vom afla de la Amadiro. Înţelegi, situaţia noastră este atât de proastă, încât n-avem nimic de pierdut dacă întrebăm şi riscăm.

În timpul acestui schimb de replici, vehiculul se înălţase pe jeturile de aer şi ajunsese la o înălţime moderată. Trecu peste un şir de tufe şi pluti, din nou, pe deasupra gazonului şi a aleilor cu nisip. Baley observă că, în locurile unde iarba era mai înaltă, era culcată pe o parte de vânt, de parcă ar fi trecut pe deasupra ei un vehicul aeropurtat invizibil şi mult mai mare.

Baley zise:

— Giskard, tu înregistrezi conversaţiile care au loc în prezenţa ta, nu-i aşa?

— Da, domnule.

— Si le poţi reproduce la nevoie.

— Da, domnule.

— Şi poţi localiza cu uşurinţă — şi reproduce — o anumită declaraţie, făcută de o anumită persoană?

— Da, domnule. Nu trebuie să ascultaţi toată înregistrarea.

— Şi ai putea, dacă e nevoie, să depui mărturie în faţa unui tribunal?

— Eu, domnule? Nu, domnule, zise Giskard, privind fix înspre şosea. Deoarece un robot poate fi făcut să mintă printr-o comandă destul de meşteşugită, iar toate îndemnurile sau ameninţările vreunui judecător nu ar folosi la nimic, legea consideră, cu înţelepciune, că un robot este un martor incompetent.

— Dar, în acest caz, ce rost mai au înregistrările tale?

— Asta, domnule, este altceva. O înregistrare, odată făcută, nu poate fi denaturată la o simplă comandă, deşi ar putea fi ştearsă. Deci, o asemenea înregistrare ar putea fi admisă drept dovadă. Nu există precedente categorice, totuşi, dacă este sau nu admisă, depinde, de la caz la caz, de judecător.

Baley nu putea spune dacă această declaraţie era descurajantă sau dacă era el influenţat de urâta lumină plumburie care scălda peisajul. Spuse:

— Vezi bine ca să conduci, Giskard?

— Sigur, domnule, dar n-am nevoie. Vehiculul este prevăzut cu un radar computerizat care îi dă posibilitatea să evite obstacolele singur, chiar dacă eu, pe neaşteptate, nu mi-aş face datoria. Aceasta a funcţionat ieri dimineaţă, când am călătorit în condiţii bune, deşi toate ferestrele erau acoperite.

— Partenere Elijah, zise Daneel, schimbând din nou subiectul ca să-i abată atenţia lui Baley de la furtuna ce stătea să vină, speri că dr. Amadiro va fi, într-adevăr, de folos?

Giskard parcă vehiculul pe o pajişte întinsă, în faţa unei clădiri încăpătoare dar nu foarte înalte, cu o faţadă sculptată încâlcit, care era evident nouă, deşi dădea impresia că imită ceva foarte vechi.

Baley ştiu că era Clădirea Administraţiei, fără să i se spună. Zise:

— Nu, Daneel, mă aştept ca Amadiro să fie mult prea inteligent ca să ne ajute cât de cât.

— Si dacă e aşa, ce gânduri ai pe urmă?

— Nu ştiu, răspunse Baley, cu un sentiment de déjá vu, dar voi încerca să mă gândesc la ceva.

54

Când Baley intră în Clădirea Administraţiei, primul lui gând a fost de uşurare că a scăpat de lumina nefirească din Exterior. Al doilea a fost unul de recunoaştere. Aici, pe Aurora, casele — locuinţele particulare — erau absolut Auroriene. Nici o clipă n-ar fi putut, stând în camera de zi a Gladiei, sau luând micul dejun cu Fastolfe în sufrageria acestuia, sau vorbind cu Vasilia în biroul ei, sau folosindu-se de emiţătorul tridimensional al lui Gremionis, să se creadă pe Pământ. Toate patru se deosebeau între ele, dar toate erau de un anumit tip, mult diferit de cel al apartamentelor subterane de pe Pământ. Totuşi, Clădirea Administraţiei respira un aer oficial, care depăşea evident diversitatea umană obişnuită. Nu aparţineau tipului de locuinţe de pe Aurora mai mult decât semăna oricare clădire oficială din Oraşul natal al lui Baley cu un apartament din Sectoarele locuibile, dar cele două clădiri oficiale, din cele două Lumi atât de diferite, semănau, în chip ciudat, una cu cealaltă. Acesta era primul loc de pe Aurora unde Baley se crezu, pentru o clipă, pe Pământ. Erau aceleaşi coridoare lungi, reci şi pustii, acelaşi stil al decoraţiunilor interioare, cu fiecare sursă de lumină proiectată astfel încât să enerveze pe cât mai puţini şi să placă la tot atât de puţini. Existau unele elemente care ar fi lipsit pe Pământ — ghivecele suspendate, cu plante, de exemplu, înflorind la lumină şi prevăzute cu dispozitive (ghici Baley) pentru udarea controlată şi automată. Această influenţă naturală lipsea pe Pământ şi prezenţa ei nu-l încânta. Ghivecele astea nu puteau cădea uneori? Nu puteau atrage insecte? Apa nu putea să picure?

Erau şi unele lucruri care lipseau. Pe Pământ, când te aflai într-un Oraş, se auzea permanent vuietul făcut de oameni şi de maşini, chiar şi în cea mai indiferentă clădire administrativă. „Bâzâitul Insistent al Fraternităţii”, era expresia folosită de politicienii şi ziariştii de pe Pământ. Aici, în schimb, era linişte. Baley nu observase liniştea din locuinţele pe care le vizitase în ziua aceea şi cu o zi înainte, pentru că totul părea atât de nefiresc, încât o ciudăţenie în plus nu mai conta. Într-adevăr, fusese mai conştient de bâzâitul insectelor de afară sau de foşnetul vântului prin vegetaţie decât de absenţa permanentului „Freamăt al Umanităţii” (o altă expresie populară). Oricum, aici, unde se simţea o influenţă de pe Pământ, absenţa „Freamătului” era la fel de supărătoare ca şi nuanţa portocalie a luminii artificiale, mai perceptibilă pe albul foarte deschis al pereţilor decât pe ornamentele încărcate ale locuinţelor de pe Aurora.

Reveria lui Baley nu dură mult. Se aflau chiar la intrarea principală şi Daneel îşi întinse un braţ ca să-i oprească pe ceilalţi doi. Trecură vreo treizeci de secunde, după care Baley, vorbind automat în şoaptă din cauza liniştei ce domnea pretutindeni, întrebă:

— De ce aşteptăm?

— Pentru că e bine să facem aşa, partenere Elijah, răspunse Daneel. În faţa noastră este un câmp usturător.

— Un ce?

— Un câmp usturător, partenere Elijah. De fapt, numele e un eufemism. Stimulează terminaţiile nervoase şi produce o durere ascuţită. Roboţii pot trece, dar fiinţele umane, nu. Desigur, orice încălcare, fie de câtre un robot, fie de câtre o fiinţă umană, acţionează o alarmă.

— De unde ştii că un e câmp usturător? întrebă Baley.

— Poate fi văzut, partenere Elijah, dacă ştii la ce să te uiţi. Aerul pare să licărească puţin, iar peretele din spatele acestei zone are o nuanţă slab verzuie, faţă de peretele din faţă.

— Nu sunt deloc sigur că-l văd, spuse Baley indignat. Ce mă poate împiedica — pe mine sau pe oricare alt străin nevinovat — să intru şi să simt durerea? Daneel zise:

— Cei care sunt membri ai Institutului au un dispozitiv neutralizant; cei care sunt vizitatori sunt, aproape întotdeauna, însoţiţi de unul sau mai mulţi roboţi, care vor detecta, cu siguranţă, câmpul usturător.

Pe coridorul de dincolo de câmp se apropia un robot. (Licărul câmpului se observa mai uşor pe suprafaţa lui metalică, netedă.) Păru să-l ignore pe Giskard, dar şovăi o clipă când privi de la Baley la Daneel şi înapoi. Şi apoi, după ce luă o hotărâre, i se adresă lui Baley. („Poate că Daneel pare prea uman, gândi Baley, ca să fie om.”)

Robotul întrebă:

— Numele dumneavoastră, domnule? Baley răspunse:

— Sunt detectivul Elijah Baley de pe Pământ. Sunt însoţit de doi roboţi de la locuinţa doctorului Han Fastolfe — Daneel Olivaw şi Giskard Reventlov.

— Numărul de legitimaţie, domnule?

Numărul de serie al lui Giskard apăru, fosforescent, pe partea stângă a pieptului:

— Garantez pentru ceilalţi doi, prietene, spuse el.

Robotul studie numărul o clipă, de parcă I-ar fi comparat cu un dosar din banca lui de memorii. Apoi încuviinţă şi zise:

— Număr de serie acceptat. Puteţi trece.

Daneel şi Giskard intrară imediat, dar Baley începu să bâjbâie încet. Întinse mâna, ca şi cum ar fi vrut să simtă dacă-l doare.

— Câmpul a fost întrerupt, partenere Elijah, spuse Daneel. Va fi restabilit după ce trecem noi.

„Mai bine încet, decât să mă doară”, se gândi Baley, şi-şi continuă mersul târşâit până ce trecu mult dincolo de bariera de câmp.

Roboţii, fără să dea semne de nerăbdare sau de dezaprobare, aşteptară până ce paşii şovăitori ai lui Baley îi ajunseră din urmă. Apoi se urcară pe o rampă în spirală, care era numai pentru două persoane. Robotul era primul, singur; Baley şi Daneel stăteau unul lângă celălalt, în spatele lui (mâna lui Daneel stătea uşoară, dar aproape posesivă, pe umărul lui Baley); iar Giskard încheia şirul.

Baley îşi dădu seama că pantofii lui cu vârful în sus erau cam incomozi şi presimţi că-i va fi greu să urce rampa, prea abruptă şi să se aplece în faţă, ca să evite o alunecare neîndemânatică. Fie tălpile pantofilor lui, fie suprafaţa rampei — sau şi una, şi alta — ar fi trebuit să aibă striaţii. De fapt, nici una dintre ele n-avea. Robotul din faţă spuse:

— Domnule Baley — ca şi cum ar fi vrut să-l avertizeze de ceva, şi mâna robotului se încleştă de grilajul de care se ţinea.

Imediat rampa se desfăcu în mai multe părţi, care alunecară una pe lângă cealaltă, formând trepte. Apoi întreaga rampă începu să urce. Efectuă o rotaţie completă, trecând prin tavanul din care se retrăsese o parte, apoi, când se opri, se aflau la ceea ce se putea bănui că este etajul întâi. Treptele dispărură şi cei patru porniră.

Baley privi curios în urmă:

— Cred că e bun pentru cei care vor să coboare, dar ce te faci dacă, la un moment dat, sunt mai mulţi cei ce vor să urce, decât cei ce vor să coboare? Până la urmă se va înfige o jumătate de kilometru în cer sau în pământ.

— Asta e o spirală pentru urcat, spuse Daneel cu voce joasă. Există spirale pentru coborât, separate.

— Dar trebuie să coboare din nou, nu?

— Se opreşte în vârf — sau la bază — depinde de care e vorba, partenere Elijah, şi, în perioadele în care nu e folosită, se desfăşoară, ca să spun aşa. Această spirală de urcare coboară acum.

Baley privi în urmă. Poate că suprafaţa aceea plană aluneca în jos, dar nu se vedea nici o neregularitate sau vreun semn că se mişcă.

— Şi dacă vrea cineva să se folosească de ea când a ajuns sus de tot?

— Atunci va trebui să aştepte desfăşurarea, care durează mai puţin de un minut. Mai sunt şi treptele obişnuite, partenere Elijah, şi majoritatea Aurorienilor nu se dau în lături să le folosească. Roboţii folosesc scările aproape întotdeauna. Deoarece eşti vizitator, ţi se oferă, din politeţe, spirala.

Mergeau din nou pe un culoar, înspre o uşă mai împodobită decât celelalte. „O purtare curtenitoare”, se gândi Baley. „Un semn dătător de speranţă.” Poate că era alt semn dătător de speranţă faptul că în pragul uşii împodobite apăru un Aurorian. Era înalt, cu cel puţin opt centimetri mai înalt decât Daneel, care era cu vreo cinci centimetri mai înalt decât Baley. Omul din prag era şi lat, masiv, cu o faţă rotundă, un nas cam borcănat, păr negru creţ, era oacheş şi zâmbea. Cel mai demn de luat în seamă era zâmbetul. Larg şi aparent neforţat, dezvelea dinţii proeminenţi, albi şi puternici.

Zise:

— A, iată-l pe domnul Baley, vestitul anchetator de pe Pământ, care a venit pe mica noastră planetă ca să arate că eu sunt un ticălos înspăimântător. Intră, intră. Eşti binevenit. Îmi pare rău dacă ajutorul meu, roboţicianul Maloon Cicis, ţi-a dat impresia că nu sunt disponibil, dar el este un individ precaut şi mult mai grijuliu cu timpul meu decât mine.

Se dădu la o parte când intră Baley şi-l bătu uşor, cu mâna lui grasă, pe omoplat. Părea să fie un gest de prietenie cum Baley nu mai întâlnise pe Aurora.

Baley zise, prevăzător (îndrăznea prea mult?):

— Înţeleg că sunteţi Preşedintele Robotician Kelden Amadiro?

— Întocmai. Întocmai. Omul care are de gând să-l distrugă pe dr. Han Fastolfe ca forţă politică pe planeta asta — dar sper să te conving că asta nu mă face chiar atât de ticălos. La urma urmei, eu nu încerc să dovedesc faptul că Fastolfe e cel ticălos, pur şi simplu din cauza actului prostesc de vandalism pe care l-a comis asupra propriei creaţii — sărmanul Jander. Să spunem că voi demonstra doar că Fastolfe… se înşală.

Făcu un gest uşor, iar robotul care îi condusese intră într-o nişă. Când uşa se închise, Amadiro îi făcu semn lui Baley să se aşeze pe un scaun tapiţat si, cu o economie de gesturi admirabilă, cu cealaltă mână indică nişe în perete pentru Daneel şi Giskard. Baley observă privirea hulpavă pe care Amadiro i-o aruncă lui Daneel, zâmbetul fiind înlocuit de expresia unui animal de pradă. Într-o clipă zâmbetul îi reapăru. Baley se întrebă dacă, nu cumva, schimbarea rapidă a expresiei fusese numai în imaginaţia lui.

Amadiro spuse:

— Deoarece se pare că ne aşteaptă o vreme posomorâtă, hai să ne descurcăm fără lumina ineficientă a zilei, cu care suntem binecuvântaţi acum în mod îndoielnic.

Cumva (Baley nu văzu exact ce făcea Amadiro la panoul de comandă de pe biroul lui) ferestrele deveniră opace, iar pereţii începură să răspândească o lumină blândă, ca şi cea naturală.

Zâmbetul lui Amadiro păru să devină şi mai larg:

— De fapt, nu prea avem despre ce vorbi, dumneata şi cu mine, domnule Baley. Am avut grijă să stau de vorbă cu domnul Gremionis, în timp ce dumneata erai pe drum încoace. Cele spuse de el m-au hotărât să vorbesc şi cu dr. Vasilia. Se pare, domnule Baley, că îi acuzi pe amândoi, mai mult sau mai puţin, de complicitate la distrugerea lui Jander şi, dacă înţeleg bine, mă acuzi şi pe mine.

— Am pus doar întrebări, dr. Amadiro, aşa cum vreau să fac şi acum.

— Fără îndoială, dar dumneata eşti Pământean, aşa că nu-ţi dai seama de monstruozitatea acţiunilor dumitale şi îmi pare foarte rău că va trebui, totuşi, să suporţi consecinţele lor. Probabil ştii că Gremionis mi-a trimis un memoriu referitor la calomnierea lui de câtre dumneata.

— Mi-a spus că aşa a făcut, dar nu m-a înţeles. Nu era calomnie.

Amadiro îşi ţuguie buzele, cugetând, parcă, la cele auzite:

— Îndrăznesc să spun că ai dreptate din punctul dumitale de vedere, domnule Baley, dar dumneata nu înţelegi definiţia Auroriană a cuvântului. Am fost silit să trimit memoriul lui Gremionis Preşedintelui şi, drept urmare, e foarte posibil să se dea ordin să fii expulzat de pe planetă până mâine dimineaţă. Bineînţeles că regret acest lucru, dar mă tem că investigaţia dumitale se apropie de sfârşit.