Roboţii de pe Aurora

36

Baley se opri la intrarea în vehiculul portant şi spuse cu hotărâre:

— Giskard, nu vreau ca ferestrele să fie acoperite. Nu vreau să stau în spate. Vreau să stau pe locul din faţă şi să văd Exteriorul. De vreme ce voi sta între tine şi Daneel, voi fi destul de păzit, doar dacă nu e distrusă chiar maşina. Iar în cazul ăsta, vom pieri cu toţii şi nu mai contează dacă stau în faţă sau în spate.

Giskard răspunse acestei declaraţii violente cu un respect şi mai mare:

— Domnule, dacă vă veţi simţi rău…

— Atunci veţi opri maşina, mă voi duce pe locul din spate şi vei putea să acoperi ferestrele. Nici nu va fi nevoie să opreşti maşina. Pot să sar peste locul din faţă în mers. De fapt, Giskard, e foarte important să mă acomodez cu Aurora cât se poate de bine şi, în orice caz, e important să mă acomodez cu Exteriorul. O spun ca pe un ordin, Giskard.

Daneel zise încet:

— Partenerul Elijah are foarte mare dreptate, prietene Giskard. Va fi în deplină siguranţă.

Giskard, poate fără tragere de inimă (Baley nu putea descifra expresia de pe chipul lui nu tocmai uman), cedă şi se aşeză la comenzi. Baley urcă după el şi privi prin parbriz mai puţin stăpân pe el decât îi sunase glasul. Totuşi, faptul că simţea câte un robot pe fiecare parte îl liniştea.

Maşina se ridică pe jeturile ei de aer şi se legănă puţin, de parcă şi-ar fi pierdut echilibrul. Baley simţi o greaţă uşoară în capul pieptului şi încercă să nu regrete demonstraţia de curaj făcută. N-avea nici un rost să-si spună că Daneel şi Giskard nu dădeau nici un semn de teamă şi că ar trebui să-i imite. Ei erau roboţi şi nu simţeau frica. Apoi maşina înaintă brusc, iar Baley se simţi împins cu putere spre spate. Într-o clipă căpătă o viteză mai mare decât avusese vreodată Expresul de pe Pământ, din Oraş. În faţă se întindea un drum larg, plin de iarbă. Viteza părea să fie şi mai mare, pentru că nu se zăreau, pe nici o parte, luminile cunoscute sau construcţiile Oraşului — erau numai suprafeţe mari de verdeaţă şi contururi neregulate.

Baley încercă să respire normal şi să discute cât mai firesc despre tot felul de lucruri. Zise:

— S-ar părea că nu trecem pe lângă nici o fermă, Daneel. Cred că e pământ nefolosit.

Daneel spuse:

— Acesta e teritoriul oraşului, partenere Elijah. Sunt grădini publice şi terenuri particulare.

— Ale oraşului?

Lui Baley nu-i venea să creadă. Ştia şi el ce înseamnă un Oraş.

— Eos este cel mai mare şi mai important oraş de pe Aurora. Primul care a fost întemeiat. Adunarea Legislativă de pe Aurora îşi are sediul aici. Preşedintele Adunării Legislative îşi are proprietatea aici şi vom trece pe lângă ea.

Nu numai că era oraş, dar era şi cel mai mare. Baley privi în partea cealaltă.

— Aveam impresia că reşedinţele lui Fastolfe şi a Gladiei se află în suburbia oraşului Eos. Cred că de acum am depăşit marginea oraşului.

— Deloc, partenere Elijah. Trecem prin centrul lui. Marginea este la şapte kilometri de aici şi destinaţia noastră se află la aproape patruzeci de kilometri după aceea.

— Centrul oraşului? Nu văd nici o construcţie.

— Nu trebuie să se vadă de pe şosea, dar uite una pe care o poţi zări printre copaci. Aceasta e locuinţa lui Fuad Labord, un binecunoscut scriitor.

— Cunoşti toate locuinţele din vedere?

— Ele se află în banca mea de memorii, zise Daneel cu demnitate.

— Pe şosea nu e deloc circulaţie. De ce?

— Distanţele mari se străbat cu maşini aeriene sau cu maşini magnetice subterane. Legăturile tridimensionale…

— Pe Solaria sunt numite vizionări, zise Baley.

— Şi aici, în discuţiile neoficiale, dar mai exact T.V.C. Această formulă înglobează multe comunicaţii. În fond, Aurorienilor le place să meargă pe jos şi nu e neobişnuit să străbată câţiva kilometri pentru vizite sociale sau, chiar, pentru întâlniri de afaceri, când timpul nu contează.

— Iar noi trebuie să ajungem undeva unde e prea departe de mers pe jos, prea aproape pentru maşini aeriene şi unde vizionarea tridimensională nu este dorită — aşa că folosim o maşină de teren.

— Mai precis un vehicul portant, partenere Elijah, dar presupun că poate fi numit maşină de teren.

— Cât timp facem până la casa Vasiliei?

— Nu mult, partenere Elijah. Ea este la Institutul de Robotică, aşa cum poate ştii.

Urmară câteva clipe de tăcere, apoi Baley zise:

— Acolo, la orizont, parcă ar fi înnorat.

Giskard luă o curbă cu viteză mare, maşina înclinându-se la aproape treizeci de grade. Baley îşi înăbuşi un geamăt şi se agăţă de Daneel, care îşi aruncă braţul stâng pe după umerii lui Baley si-i strânse ca într-o menghină, cu câte o mână pe fiecare umăr. Baley începu să respire încet, pe măsură ce maşina se îndrepta.

Daneel spuse:

— Da, norii aceia vor aduce precipitaţii mai târziu, în timpul zilei, aşa cum era prognoza.

Baley se încruntă. ÎI prinsese ploaia o dată — o dată — în timpul experimentului pe câmp, în Exterior, pe Pământ. O clipă fusese în panică totală, când îşi dădu seama că nu are pe ce buton să apese ca s-o oprească. De sus curgea apă într-una! Apoi toată lumea a fugit şi a fugit şi el, îndreptându-se către Oraşul uscat şi uşor de controlat. Dar aici era pe Aurora şi n-avea idee ce-ar trebui să facă dacă plouă şi nu era nici un Oraş în care să se adăpostească. Să alerge la cea mai apropiată locuinţă? Refugiaţilor li se urează automat bun venit? Apoi urmă o altă întoarcere scurtă şi Giskard spuse:

— Domnule, suntem în parcarea Institutului de Robotică. Acum putem intra şi vizita locuinţa pe care dr. Vasilia o are în curtea Institutului.

Baley dădu din cap a încuviinţare. Călătoria durase vreo cincisprezece-douăzeci de minute (după cum apreciase el, timp Pământean) şi era bucuros că se terminase. Zise, gâfâind puţin:

— Vreau să ştiu ceva despre fiica lui Fastolfe înainte de a o întâlni. Tu n-ai cunoscut-o, nu-i aşa, Daneel?.

Daneel răspunse:

— Pe vremea când am luat eu naştere, dr. Fastolfe şi fiica lui se despărţiseră de multă vreme. N-am întâlnit-o niciodată.

— Cât despre tine, Giskard, tu şi cu ea vă cunoaşteţi bine. Aşa-i?

— Aşa e, domnule, zise Giskard netulburat.

— Şi ţineţi unul la altul?

— Cred, domnule, că fiica doctorului Fastolfe se simţea bine cu mine.

— Tu te simţeai bine cu ea? Giskard păru că-şi alege cuvintele:

— Îmi dă senzaţia pe care cred că fiinţele umane o denumesc „plăcerea de a fi cu altă fiinţă umană”.

— Dar mai mult cu Vasilia, cred. Am dreptate?

— Faptul că ea se simţea bine cu mine, domnule, zise Giskard, părea, într-adevăr, să stimuleze acele potenţiale pozitronice care mie îmi produc reacţii asemănătoare cu cele pe care le produce plăcerea în fiinţele umane. Cel puţin aşa mi-a explicat dr. Fastolfe odată.

— De ce şi-a părăsit Vasilia tatăl? întrebă brusc Baley.

. Giskard nu răspunse.

— Ţi-am pus o întrebare, băiete, zise Baley, pe tonul dintr-o dată categoric al Pământeanului ce se adresează unui robot.

Giskard întoarse capul şi-l fixă pe Baley, care se gândi o clipă că strălucirea din ochii robotului era o izbucnire de indignare la auzul cuvântului jignitor.

Giskard vorbi, totuşi, calm şi în ochi nu i se citea nimic:

— Aş vrea să răspund, domnule, dar domnişoara Vasilia mi-a dat ordin, atunci, să nu spun nimic referitor la această separare.

— Dar eu îţi dau ordin să-mi răspunzi şi pot s-o fac foarte sever… dacă vreau.

— Îmi pare rău, zise Giskard. Domnişoara Vasilia, chiar de atunci, era talentată în robotică, iar ordinele pe care mi le-a dat au fost suficient de puternice ca să reziste, orice aţi spune dumneavoastră, domnule.

Baley spuse:

— Trebuie să fi fost foarte talentată în robotică, fiindcă dr. Fastolfe mi-a spus că ea te reprograma uneori.

— Nu era periculos, domnule. Dr. Fastolfe în persoană putea corecta, oricând, orice greşeală.

— A trebuit s-o facă?

— N-a trebuit, domnule.

— Care era specificul reprogramării?

— Probleme minore, domnule.

— Poate, dar fă-mi pe voie. Ce anume făcea ea?

Giskard ezită, iar Baley ştiu imediat ce înseamnă asta. Robotul spuse:

— Mă tem că nu pot răspunde la nici o întrebare referitoare la reprogramare.

— Ţi s-a interzis?

— Nu, domnule, dar reprogramarea şterge automat ce a fost înainte. Dacă mi se schimbă ceva anume, mi se pare că am fost întotdeauna schimbat şi nu mai am amintirea a ceea ce a fost înainte de a fi schimbat.

— Atunci de unde ştii că reprogramarea a fost minoră?

— De vreme ce dr. Fastolfe n-a simţit niciodată nevoia să corecteze ce făcea domnişoara Vasilia — cel puţin aşa mi-a spus odată — pot presupune, doar, că schimbările au fost minore. Puteţi s-o întrebaţi pe domnişoara Vasilia, domnule.

— O voi întreba, zise Baley.

— Mi-e teamă, totuşi, că nu va răspunde, domnule.

Lui Baley i se strânse inima. Până acum pusese întrebări doar doctorului Fastolfe, Gladiei şi celor doi roboţi, toţi având motive întemeiate să-l ajute. Acum, pentru prima oară, va înfrunta o problemă neplăcută.

37

Baley ieşi din vehiculul portant, care se odihnea pe un petic de iarbă şi simţi o plăcere deosebită să aibă pământul sub picioare. Privi surprins în jur, deoarece clădirile erau destul de înghesuite, iar în dreapta lui se afla una foarte mare, simplă, mai degrabă un bloc dreptunghiular din metal şi sticlă.

— Asta e Institutul de Robotică? întrebă.

Daneel spuse:

— Acest întreg complex este Institutul, partenere Elijah. Acum vezi doar o parte din el, construită mai înghesuit decât se obişnuieşte pe Aurora, pentru că este o entitate politică de sine stătătoare. Conţine locuinţe, laboratoare, biblioteci, şcoli publice şi aşa mai departe. Construcţia cea mare este centrul administrativ.

— Este atât de neobişnuit pentru Aurora, cu toate aceste clădiri la vedere — cel puţin judecând după ce am văzut în Eos — încât cred că este foarte dezaprobat.

— Cred că a fost, partenere Elijah, dar conducătorul Institutului este prieten cu Preşedintele, care are multă influenţă, şi am înţeles că a fost o dispensă specială, din cauza cerinţelor cercetării.

Daneel privi gânditor în jur:

— Este într-adevăr mult mai înghesuit decât am crezut.

— Decât ai crezut? N-ai fost niciodată aici, Daneel?

— Nu, partenere Elijah.

— Dar tu, Giskard?

— Nu, domnule, zise Giskard.

— Te descurci fără probleme, spuse Baley, de parcă ai cunoaşte locul.

— Am fost corect informaţi, partenere Elijah, zise Daneel, pentru că trebuia să venim cu tine.

Baley dădu gânditor din cap, apoi întrebă:

— De ce n-a venit dr. Fastolfe cu noi?

Şi se convinse din nou că n-avea nici un rost să încerci să prinzi un robot pe picior greşit. Dacă pui o întrebare repede — sau pe neaşteptate — ei pur şi simplu vor aştepta până ce întrebarea este asimilată, apoi vor răspunde. Niciodată nu erau prinşi pe picior greşit.

Daneel vorbi:

— După cum a spus dr. Fastolfe, el nu e membru al Institutului şi crede că nu s-ar cuveni să-l viziteze neinvitat.

— Dar de ce nu e membru?

— Motivul nu mi s-a spus niciodată, partenere Elijah.

Baley îşi îndreptă privirea spre Giskard, care spuse imediat:

— Nici mie, domnule.

Nu ştiau? Li s-a spus să nu ştie? Baley dădu din umeri. N-avea importanţă. Fiinţele umane pot minţi şi roboţii pot fi instruiţi. Desigur, fiinţele umane pot fi terorizate sau manevrate printr-o minciună-dacă cel ce pune întrebările este destul de îndemânatic sau de brutal — iar roboţii pot fi manevraţi prin instruire — dacă cel care întreabă este destul de îndemânatic sau de lipsit de scrupule —, dar abilităţile necesare erau diferite, iar Baley n-avea nici una referitoare la roboţi. Zise:

— Unde am putea-o găsi pe dr. Vasilia Fastolfe?

— Aceasta e locuinţa ei, chiar în faţa noastră, răspunse Daneel.

— Deci ai fost instruit cu privire la localizarea ei?

— Asta a fost înregistrat în banca noastră de memorii, partenere Elijah.

— Bine, atunci, arată-mi drumul.

Soarele portocaliu era acum în înaltul cerului şi era clar că se apropia miezul zilei. Venind înspre casa Vasiliei, păşiră în umbra clădirii şi Baley se înfioră puţin, simţind cum coboară temperatura.

Îşi strânse buzele la gândul de a ocupa şi coloniza Lumi fără Oraşe, unde temperatura nu era controlată, ci supusă modificărilor neprevăzute şi prosteşti. Şi observă cu nelinişte că linia de nori dinspre orizont înaintase puţin. Putea să şi plouă oricând, cu cascade de apă venind de sus.

Pământul! Îi era dor de Oraşe.

Giskard intrase primul în casă şi Daneel întinse un braţ ca să-l împiedice pe Baley să-l urmeze. Desigur! Giskard făcea o recunoaştere. La fel şi Daneel, de altfel. Ochii lui străbătură peisajul cu o atenţie de care nici o fiinţă umană n-ar fi fost capabilă. Baley era sigur că acelor ochi de robot nu le scăpa nimic. (Se întreba de ce roboţii nu erau prevăzuţi cu patru ochi, distribuiţi în mod egal în jurul capului — sau cu o bandă optică de jur împrejur. Daneel n-ar fi fost obligat, normal, pentru că trebuia să semene cu un om, dar Giskard de ce nu? Sau asta ar fi creat complicaţii ale vederii pe care conexiunile pozitronice nu le-ar fi putut descurca? Baley avu, o clipă, o viziune palidă a problemelor care îngreunau viaţa unui robotician.)

Giskard ieşi în prag şi făcu semn cu capul. Braţul lui Daneel îl împinse uşor, iar Baley înaintă. Uşa era întredeschisă.

Nu exista încuietoare la casa Vasiliei, dar nu fusese vreuna (Baley îşi aminti brusc) nici la Gladia şi nici la dr. Fastolfe. O populaţie rară şi izolarea ajutau la asigurarea intimităţii şi ajuta, fără îndoială, şi obiceiul neamestecului. Dacă stai să te gândeşti, paznicii roboţi omniprezenţi erau mai eficienţi decât orice încuietoare.

Apăsarea mâinii lui Daneel pe braţul lui Baley îl făcu pe acesta să se oprească. În faţa lor, Giskard vorbea încet cu doi roboţi, care semănau cu el. Un val de răceală îl izbi pe Baley în coşul pieptului. Ce-ar fi dacă; printr-o manevră rapidă, Giskard ar fi înlocuit cu un alt robot? Ar fi el în stare să observe înlocuirea? Să deosebească doi roboţi de acest tip? Dacă ar fi lăsat cu un robot fără indicaţii speciale, care să-l păzească, unul care l-ar putea atrage cu inocenţă în pericol şi care ar reacţiona cu insuficientă iuţeală când ar fi nevoie de protecţie?

Stăpânindu-şi glasul, îi zise calm lui Daneel:

— E remarcabilă asemănarea dintre aceşti roboţi, Daneel. Tu îi poţi deosebi?

— Sigur, partenere Elijah. Desenul hainelor lor e diferit şi sunt diferite şi numerele lor de cod.

— Mie nu mi se par diferite.

— Nu eşti obişnuit să observi asemenea amănunte.

Baley făcu ochii mari:

— Ce numere de cod?

— Sunt uşor de văzut, partenere Elijah, când ştii unde să priveşti şi când ai ochii mai sensibili la infraroşu decât oamenii.

— Păi, atunci, aş avea probleme dacă ar trebui să-i identific, nu-i aşa?

— Deloc, partenere Elijah. Nu trebuie decât să-l întrebi pe robot care îi este numele întreg şi numărul de serie. El îţi va spune.

— Chiar dacă a fost instruit să-mi dea un răspuns fals?

— De ce ar fi un robot instruit astfel?

Baley se hotărî să nu explice.

Oricum, Giskard se întorcea. Îi spuse lui Baley:

— Domnule, veţi fi primit. Pe aici, vă rog.

Cei doi roboţi ai casei arătau drumul. În urma lor veneau Baley şi Daneel, acesta din urmă menţinându-si, protector, apăsarea mâinii pe braţul celuilalt. La urmă venea Giskard.

Cei doi roboţi se opriră în faţa unei uşi duble care se deschise, evident automat, în ambele părţi. Încăperea din spatele lor era inundată de o lumină slabă, cenuşie, lumina zilei pătrunzând prin draperii groase. Baley distinse vag o siluetă omenească mică, aşezată pe jumătate pe un scaun înalt, cu un cot sprijinit pe o masă ce se întindea pe toată lungimea peretelui.

Baley şi Daneel intrară, Giskard veni în spatele lor. Uşa se închise, lăsând camera şi mai întunecată.

O voce de femeie spuse tăios:

— Nu veni mai aproape! Rămâi unde eşti!

Şi în cameră explodă lumina zilei.

38

Baley clipi şi privi în sus. Tavanul era de sticlă şi, prin el, se vedea soarele. Acesta părea, totuşi, ciudat de întunecat şi putea fi privit, chiar dacă faptul nu influenţa calitatea luminii dinăuntru. Probabil că sticla (sau orice alt material transparent ar fi fost) difuza lumina fără s-o absoarbă.

Coborî privirea asupra femeii, care rămăsese în continuare pe scaun, şi spuse:

— Dr. Vasilia Fastolfe?

— Dr. Vasilia Aliena, dacă vrei tot numele. Nu împrumut numele altora. Îmi poţi spune dr. Vasilia. Este numele cu care mă ştiu toţi în Institut.

Glasul, care îi fusese destul de aspru, se înmuie:

— Şi ce mai faci, vechiul meu prieten Giskard?

Giskard răspunse cu o intonaţie ciudat de diferită de cea obişnuită:

— Te salut…

Se opri, apoi zise:

— Te salut, Mică Domnişoară.

Vasilia zâmbi:

— Şi acesta, presupun că este robotul cu aspect uman de care am auzit — Daneel Olivaw?

— Da, dr. Vasilia, zise Daneel vioi.

— Si în sfârşit, îl avem pe… Pământean.

— Elijah Baley, dr. Vasilia, spuse Baley cu răceală.

— Da, ştiu că Pământenii au nume şi că al dumitale este Elijah Baley, zise ea cu indiferenţă. Nu semeni nici un pic cu actorul care a interpretat rolul dumitale în spectacolul de pe hiperunde.

— Sunt conştient de asta, dr. Vasilia.

— Cel care a jucat în rolul lui Daneel semăna mai bine, dar cred că nu ne aflăm aici ca să discutăm despre spectacol.

— Nu.

— Cred că ne aflăm aici, Pământeanule, ca să vorbim despre ce anume vrei să spui în legătură cu Santirix Gremionis şi să terminăm cu asta. Bine?

— Nu tocmai, zise Baley. Nu acesta e motivul principal al venirii mele, deşi cred că o să ajungem la el.

— Zău? Trăieşti cu impresia că suntem aici ca să ne întindem la o discuţie lungă şi complicată despre orice subiect vrei dumneata să alegi?

— Cred, dr. Vasilia, că ai face bine să mă laşi pe mine să pun întrebările cum vreau eu.

— Asta e o ameninţare?

— Nu.

— Ei bine, n-am întâlnit niciodată un Pământean şi ar putea fi interesant de văzut cât de mult semeni cu actorul care a jucat în rolul dumitale — adică, nu numai ca înfăţişare. Eşti, într-adevăr, persoana sigură de sine care părea să fie în spectacol?

— Spectacolul, zise Baley vădit dezgustat, era ultradramatic şi mi-a exagerat trăsăturile de caracter în toate privinţele. Aş vrea, mai degrabă, să mă accepţi şi să mă judeci numai după modul în care mă vezi acum.

Vasilia râse:

— Cel puţin nu pari prea impresionat de mine. Ăsta-i un punct în favoarea dumitale. Sau crezi că Gremionis ăsta, pe care-l ai în minte, îţi dă dreptul să-mi comanzi?

— Nu sunt aici pentru altceva decât pentru a descoperi adevărul în cazul robotului cu aspect uman care a murit, Jander Panell.

— A murit? Deci, a trăit cândva?

— Prefer să folosesc acest cuvânt în locul expresiilor de genul „a fost făcut inoperant”. Cuvântul „mort” te încurcă?

Vasilia zise:

— Te aperi bine. Debrett, adu-i Pământeanului un scaun. Va obosi în picioare dacă va fi o conversaţie lungă. Apoi intră în nişa ta. Şi tu poţi să-ţi alegi una, Daneel… Giskard, vino lângă mine.

Baley se aşeză:

— Mulţumesc, Debrett. Dr. Vasilia, nu am nici o autoritate să-ţi pun întrebări; nu am nici un mijloc legal să te constrâng să-mi răspunzi la întrebări. Totuşi, moartea lui Jander Panell l-a pus pe tatăl dumitale într-o situaţie cam…

— Pe cine l-a pus într-o situaţie?

— Pe tatăl dumitale.

— Pământeanule, eu mă refer uneori la un anumit individ ca la tatăl meu, dar altcineva n-o face. Te rog să foloseşti un nume propriu.

— Dr. Han Fastolfe. E tatăl dumitale, nu-i aşa? Ca fapt înregistrat?

Vasilia spuse:

— Foloseşti un termen biologic. Împart genele cu el într-un anume fel, care pe Pământ ar fi considerat o relaţie tată-fiică. Pe Aurora acest lucru este privit cu indiferenţă, cu excepţia cazurilor medicale şi genetice. Pot spune că sufăr din cauza anumitor stări metabolice în care s-ar cuveni să ţin seama de fiziologia şi biochimia celor cu care împart genele — părinţi, fraţi sau surori de la acelaşi tată, copii şi aşa mai departe. Altminteri, aceste relaţii nu se discută, în general, în societatea civilizată de pe Aurora. Îţi explic asta, pentru că eşti Pământean.

— Dacă am încălcat un obicei, zise Baley, a fost din cauza ignoranţei şi îmi cer scuze. Pot să-i spun pe nume domnului cu pricina?

— Desigur.

— În acest caz, moartea lui Jander Panell l-a pus pe dr. Han Fastolfe într-o situaţie cam dificilă şi presupun că dumneata vei fi destul de îngrijorată ca să vrei să-l ajuţi.

— Dumneata presupui asta, dumneata? De ce?

— Este… Te-a crescut. A avut grijă de dumneata. Aţi nutrit o puternică afecţiune unul faţă de celălalt. El simte, încă, o puternică afecţiune pentru dumneata.

— Ţi-a spus el asta?

— A reieşit din amănuntele conversaţiei noastre… chiar şi din faptul că a manifestat interes faţă de femeia de pe Solaria, Gladia Delmarre, din cauza asemănării ei cu dumneata.

— Ţi-a spus el asta?

— Mi-a spus, dar chiar dacă n-ar fi făcut-o, asemănarea e evidentă.

— Cu toate acestea, Pământeanule, nu-i datorez nimic doctorului Fastolfe. Presupunerile dumitale pot fi scoase din discuţie. Baley îşi drese glasul:

— Pe lângă sentimentele personale pe care ai putea sau n-ai putea să le ai, este problema viitorului Galaxiei. Dr. Fastolfe doreşte ca Lumi noi să fie şi colonizate de fiinţe umane. Dacă urmările politice ale morţii lui Jander vor duce la explorarea şi colonizarea Lumilor noi de către roboţi, dr. Fastolfe crede că aceasta va fi o catastrofă pentru Aurora şi pentru umanitate. Cu siguranţă că nu vrei să joci un rol în această catastrofă.

Vasilia vorbi cu indiferenţă, urmărindu-l atentă:

— Sigur că nu, dacă aş fi de acord cu dr. Fastolfe. Nu sunt. Nu văd nici un rău în faptul că roboţii cu aspect uman fac asta. De fapt, mă aflu aici, la Institut, ca să fac posibil acest lucru. Sunt Globalistă. Întrucât dr. Fastolfe este Umanist, este duşmanul meu politic.

Răspunsurile ei erau repezite şi directe, nu mai lungi decât trebuia. După fiecare urma o tăcere anume, de parcă ea ar fi aşteptat cu interes cealaltă întrebare. Baley avea impresia că o interesează, o amuză, că face singură prinsoare ce întrebare mai vine, hotărâtă să-i ofere doar acele informaţii care îl sileau s-o mai întrebe ceva.

El zise:

— Eşti de mult timp membră a acestui Institut?

— De la formarea lui.

— Sunt mulţi membri?

— După aprecierea mea cam o treime din roboticienii de pe Aurora, deşi numai jumătate din aceştia locuiesc şi lucrează, propriu-zis în Institut.

— Alţi membri ai Institutului îţi împărtăşesc părerile despre explorarea altor Lumi cu ajutorul roboţilor? Se opun, fără excepţie părerilor doctorului Fastolfe?

— Bănuiesc că majoritatea sunt Globalişti, dar nu ştiu să fi supus problema la vot sau măcar s-o fi discutat oficial. Mai bine ai vorbi cu fiecare, separat.

— Dr. Fastolfe este membru al Institutului?

— Nu.

Baley aşteptă puţin, dar ea nu mai spuse nimic.

— Nu e ciudat? Aş zice că el, dintre toţi, ar trebui să fie membru.

— Din întâmplare, nu-l vrem. Şi ce e mai puţin important, poate, el nu ne vrea.

— Nu e şi mai ciudat?

— Nu cred.

Apoi, parcă simţind nevoia să mai spună ceva, adăugă:

— Locuieşte în oraşul Eos. Cred că ştii ce înseamnă numele ăsta, Pământeanule.

Baley încuviinţă şi spuse:

— Eos este vechea zeiţă greacă a zorilor, aşa cum Aurora este vechea zeiţă romană a zorilor.

— Exact. Dr. Han Fastolfe locuieşte în Oraşul Zorilor, în Lumea Zorilor, dar el nu crede în Zori. Nu înţelege metoda necesară de expansiune în Galaxie, de transformare a Zorilor prin Spaţiu într-o mare Zi Galactică. Explorarea Galaxiei cu ajutorul roboţilor este singurul mod practic de îndeplinire a acestei misiuni şi el nu e de acord cu ea — sau cu noi.

Baley zise încet:

— De ce este singura metodă existentă? Aurora şi celelalte Lumi din Spaţiu nu au fost explorate şi colonizate de roboţi, ci de fiinţe umane.

— Mai exact de Pământeni. A fost un procedeu risipitor şi ineficace şi acum nu vom îngădui altor Pământeni s-o facă pe colonizatorii. Am devenit locuitori ai Spaţiului, cu durată mare de viaţă şi sănătoşi, şi avem roboţi care sunt infinit mai pricepuţi şi mai flexibili decât cei pe care şi-i pot permite fiinţele umane care au colonizat Lumile noastre la început. Timpurile şi problemele s-au schimbat în totalitate şi astăzi este posibilă numai explorarea cu roboţi.

— Să zicem că ai dreptate şi că dr. Fastolfe se înşală. Chiar şi aşa, are un punct de vedere logic. De ce el şi Institutul nu se acceptă reciproc? Numai pentru că nu se înţeleg în această privinţă?

— Nu, această neînţelegere este relativ minoră. Există un conflict mult mai important.

Din nou Baley se opri şi din nou ea nu adăugă nimic la ce spusese. El simţea că nu e bine să arate că e nervos, aşa că zise liniştit, aproape într-o doară:

— Care este conflictul mult mai important?

În glasul Vasiliei se simţi amuzamentul. Chipul i se îmblânzi şi, o clipă, semănă şi mai mult cu Gladia:

— Cred că n-ai ghici, dacă nu ţi s-ar explica.

— Tocmai de aceea întreb, dr. Vasilia.

— Ei bine atunci, Pământeanule, mi s-a spus că Pământenii au viaţă scurtă. N-am fost indusă în eroare, nu-i aşa?

Baley dădu din umeri:

— Unii dintre noi ajung la o sută de ani, după timpul de pe Pământ.

Se gândi puţin:

— Cam o sută treizeci de ani metrici.

— Dumneata câţi ani ai?

— Patruzeci şi cinci după sistemul standard, şaizeci după cel metric.

— Eu am şaizeci şi şase în sistem metric. Mă aştept să trăiesc măcar încă trei secole metrice — dacă am grijă.

Baley îşi desfăcu larg braţele:

— Te felicit.

— Există dezavantaje.

— În dimineaţa asta mi s-a spus că în trei sau patru secole se pot acumula multe pierderi.

— Mă tem că da, zise Vasilia. Se pot acumula şi multe, multe câştiguri. Pe total, se compensează.

— Atunci, care sunt dezavantajele?

— Bineînţeles că nu eşti om de ştiinţă.

— Sunt detectiv sau poliţist, dacă vrei.

— Dar, poate, cunoşti oameni de ştiinţă în Lumea ta.

— Am cunoscut câţiva, zise Baley prevăzător.

— Ştii cum lucrează ei? Am auzit că pe Pământ cooperează de nevoie. Au, cel mult, o jumătate de secol de muncă activă în timpul scurtei lor vieţi. Mai puţin decât şapte decenii metrice. Nu se pot face multe în acest timp.

— Unii dintre oamenii noştri de ştiinţă au realizat multe într-un timp mult mai scurt.

— Pentru că au profitat de descoperirile pe care le-au făcut alţii înaintea lor şi au câştigat din descoperirile contemporane ale altora. E adevărat?

— Desigur. Avem o comunitate de oameni de ştiinţă la care contribuie toţi, în spaţiu şi în timp.

— Exact. Altfel nu merge. Fiecare om de ştiinţă, conştient că e improbabilă realizarea prin el însuşi, este silit să intre în comunitate. N-are încotro şi devine o parte a Oficiului de cliring. În acest fel, progresul este mult mai mare decât ar fi dacă n-ar exista toate acestea.

— Pe Aurora şi în alte Lumi din Spaţiu nu e la fel? întrebă Baley.

— Teoretic, da; practic, nu prea. Constrângerile sunt mai mici într-o societate cu durata de viaţă lungă. Aici, savanţii au trei sau trei secole şi jumătate pentru a se dedica unei probleme, astfel încât apare ideea că un lucrător solitar poate face progrese importante în acest timp. Se poate simţi un fel de lăcomie intelectuală — să vrei să realizezi ceva al tău, să-ţi asumi proprietatea unui aspect al progresului, să doreşti să vezi progresul general mai degrabă încetinit, decât să renunţi la ceea ce consideri că este numai al tău. Şi progresul general este încetinit în Lumile din Spaţiu; până la un punct în care este greu să apreciezi activitatea de pe Pământ, în ciuda avantajelor noastre enorme.

— Cred că n-ai vorbi aşa, dacă n-ai vrea să înţeleg că dr. Han Fastolfe se comportă în acest mod.

— Într-adevăr, aşa se comportă. Analiza teoretică a creierului pozitronic pe care a efectuat-o el a fost cea care a făcut posibil robotul cu chip uman. A folosit-o pentru a-l construi — cu ajutorul răposatului dr. Sarton — pe prietenul dumitale robot Daneel, dar nu şi-a publicat detaliile importante ale teoriei şi nici nu le pune la dispoziţia altcuiva. În acest fel, el — şi numai el — deţine proprietatea asupra producţiei de roboţi cu aspect uman.

Baley se încruntă:

— Şi Institutul de Robotică este destinat colaborării între oamenii de ştiinţă?

— Întocmai. Acest Institut este format din peste o sută de roboticieni de vârf, de diferite vârste, grade şi calificări, şi sperăm să înfiinţăm sucursale în alte Lumi şi să alcătuim o asociaţie interstelară. Noi toţi ne dedicăm descoperirile sau teoriile unui fond comun — făcând de bunăvoie, pentru binele general, ceea ce voi, Pământenii, faceţi siliţi, pentru că trăiţi atât de puţin. Totuşi, dr. Han Fastolfe nu face asta. Sunt sigură că te gândeşti la dr. Han Fastolfe ca la un patriot Aurorian cu idealuri nobile, dar al nu-şi va pune proprietatea intelectuală — aşa o consideră el — în fondul comun şi, deci, nu ne vrea. Şi pentru că el pretinde dreptul de proprietate personală asupra descoperirilor ştiinţifice, noi nu-l vrem. Cred că nu mai consideri un mister dispreţul reciproc.

Baley dădu din cap, apoi zise:

— Crezi că o să meargă… renunţarea asta voluntară la gloria personală?

— Trebuie, spuse Vasilia înverşunată.

— Iar Institutul, prin efortul comunităţii, a repetat munca individuală a dr. Fastolfe şi a redescoperit teoria creierului pozitronic cu aspect uman?

— În timp, o vom face. E inevitabil.

— Şi nu încerci deloc să scurtezi timpul, convingându-l pe dr. Fastolfe să dezvăluie secretul?

— Cred că suntem pe cale să-l convingem:

— Cu ajutorul scandalului cu Jander?

— Nu cred că trebuia, într-adevăr, să pui această întrebare… Ei, ţi-am spus tot ce voiai să ştii, Pământeanule?

— Mi-ai spus unele lucruri pe care nu le ştiam, răspunse Baley.

— Atunci, e timpul să-mi vorbeşti despre Gremionis. De ce ai pomenit numele acestui bărbier în legătură cu mine?

— Bărbier?

— El se consideră coafor, printre altele, dar e bărbier, pur şi simplu. Vorbeşte-mi despre el — sau să considerăm întrevederea terminată.

Baley se simţi dezgustat. Era clar că Vasiliei îi făcuse plăcere să răspundă în doi peri. Îi oferise destule ca aperitiv, dar acum el trebuia să obţină ceva în plus pe banii lui. Numai că n-avea nimic. Sau avea numai presupuneri. Şi dacă vreuna dintre e!e era greşită, absolut greşită, era terminat.

Aşa că o luă pe cont propriu:

— Înţelegi, dr. Vasilia, că nu poţi scăpa pretinzând că e caraghios dacă îşi închipuie cineva că există o legătură între Gremionis şi dumneata.

— De ce nu, dacă este caraghios?

— O, nu. Dacă ar fi fost caraghios, mi-ai fi râs în faţă şi ai fi întrerupt legătura tridimensională. Simplul fapt că ai fost de acord să renunţi la atitudinea dumitale anterioară şi să mă primeşti… simplul fapt că ai stat mult de vorbă cu mine şi mi-ai spus o grămadă de lucruri… înseamnă că recunoşti că aş putea tăia în carne vie.

Vasilia îşi încleştă fălcile şi vorbi încet şi cu furie:

— Uite ce e, Pământean minuscul, sunt într-o situaţie vulnerabilă şi probabil că ştii asta. Sunt fiica doctorului Fastolfe şi sunt câţiva aici, la Institut, destul de nebuni — sau de ticăloşi — care să nu aibă încredere în mine din această cauză. Nu ştiu ce poveste ai auzit — sau ticluit — dar e sigur că Este caraghioasă, într-un fel sau altul. Oricum, indiferent cât de caraghioasă ar fi, poate fi folosită împotriva mea. Aşa că sunt gata să fac schimb. Ţi-am spus unele lucruri şi ţi-aş mai putea spune, dar numai dacă dai la iveală tot ce ştii şi dacă mă convingi că spui adevărul. Aşa că vorbeşte. Dacă încerci să mă păcăleşti, situaţia mea nu se va înrăutăţi mai mult dacă-ţi dau un picior undeva — cel puţin asta o să-mi facă plăcere. Şi-mi voi folosi influenţa pe care o am pe lângă Preşedinte pentru a-l convinge să anuleze imediat hotărârea prin care ţi s-a permis să vii aici şi să te trimită imediat înapoi pe Pământ. Se fac şi aşa destule presiuni asupra lui pentru asta, aşa că nu-i mai trebuie şi din partea mea. Aşa că vorbeşte! Acum!

39

Baley se simţi îndemnat să treacă la partea cea mai importantă, ca să vadă dacă are dreptate. Dar simţi că n-ar merge. Ea i-ar înţelege jocul — nu era proastă — şi l-ar opri. Ştia că e pe o cale bună şi nu voia să strice totul. Ceea ce spusese despre situaţia ei vulnerabilă, din cauza legăturii cu tatăl ei, putea fi adevărat, dar Vasiliei nu i-ar fi fost frică să-l întâlnească pe Baley, dacă n-ar fi bănuit că el ştia unele lucruri care nu erau caraghioase în totalitate.

Trebuia să spună ceva, prin urmare, ceva important care ar stabili imediat un soi de dominaţie a lui asupra ei. Deci — la noroc. Spuse:

— Santirix Gremionis ţi s-a oferit.

Şi, până să poată Vasilia spune ceva, adăugă cu asprime:

— Şi nu o dată, de mai multe ori.

Vasilia îşi puse mâinile pe genunchi, apoi se ridică şi se aşeză pe scaun, de parcă ar fi vrut să stea mai comod. Privi la Giskard, care stătea lângă ea nemişcat şi inexpresiv. Apoi privi la Baley şi zise:

— Păi, cretinul se oferă oricui, indiferent de vârstă şi sex. Aş fi neobişnuită dacă nu mi-ar da atenţie.

Baley făcu un gest de nerăbdare. (Ea nu râsese. Nu pusese capăt întrevederii. Nici măcar nu se enervase. Aştepta să vadă cu ce mai venea el, deci era ceva cu povestea asta.) Spuse:

— Exagerezi, dr. Vasilia. Oricine alege, indiferent cât de lipsit de discernământ este, iar în cazul acestui Gremionis dumneata ai fost aleasă şi, în ciuda refuzului dumitale, a continuat să se ofere, încălcând chiar şi obiceiurile de pe Aurora.

Vasilia spuse:

— Îmi pare bine că înţelegi că l-am refuzat. Unii consideră că e o problemă de politeţe să accepţi orice ofertă — sau aproape orice ofertă — dar eu sunt de altă părere. Nu văd de ce trebuie să iau parte la un eveniment lipsit de interes care mă va face, doar, să pierd timpul. Ai ceva de obiectat la asta, Pământeanule?

— N-am nici o părere — nici favorabilă, nici defavorabilă — în legătură cu obiceiurile de pe Aurora.

(Ea aştepta în continuare, ascultând-l. Ce aştepta oare? Ceea ce el intenţionase să spună, dar nu îndrăznise, încă?)

Ea vorbi, făcând eforturi să pară voioasă:

— Mai ai ceva de oferit:… sau am terminat?

— N-am terminat, zise Baley, obligat, acum, să rişte din nou. Ţi-ai dat seama de această insistenţă a lui Gremionis, neobişnuită pe Aurora, şi te-ai gândit că te-ai putea folosi de ea.

— Zău? Ce prostie! Cum aş fi putut să mă folosesc de ea?

— Deoarece el era foarte atras de dumneata, n-a fost prea greu să aranjezi să fie atras de altcineva care îţi semăna foarte mult. L-ai îndemnat la asta, promiţându-i că-l accepţi dacă nu-l acceptă cealaltă persoană.

— Cine e această biată femeie care îmi seamănă foarte bine?

— Nu ştii? Hai, e simplu, dr. Vasilia. Vorbesc despre femeia de pe Solaria, Gladia, despre care am spus, deja, că se află sub protecţia doctorului Fastolfe tocmai pentru că seamănă cu dumneata. N-ai fost deloc surprinsă când m-am referit la asta la începutul discuţiei. Acum e prea târziu să te prefaci că nu ştii.

Vasilia îl privi tăios:

— Şi din interesul lui faţă de ea, ai dedus că el trebuie să fi fost interesat mai întâi de mine? Cu bănuiala asta prostească ai venit la mine?

— Nu tocmai o bănuială prostească. Mai sunt şi alţi factori importanţi. Negi toate astea?

Ea mângâie uşor, gânditoare, masa lungă de lângă ea, iar Baley se întrebă ce cuprindeau colile mari de hârtie aflate pe aceasta. De la distanţă distingea scheme complicate, absolut fără nici un înţeles pentru el, oricât de atent şi de grijuliu le-ar fi studiat.

Vasilia spuse:

— Încep să mă plictisesc. Mi-ai spus că Gremionis a fost mai întâi interesat de mine, apoi de sosia mea, Solariana. Şi acum vrei să neg asta. De ce m-aş osteni să neg? Ce importanţă are? Chiar dacă ar fi adevărat, cum mi-ar putea dăuna asta în vreun fel? Spui că am fost enervată de o atenţie pe care nu o doream şi că am îndreptat-o înspre altcineva cu dibăcie. Şi?

— Nu contează aşa de mult ce ai făcut, zise Baley, cât de ce. Ştiai că Gremionis era genul de persoană care va insista. Ţi s-a oferit întruna şi i se va oferi Gladiei întruna.

— Dacă ea îl va refuza.

— Ea e Solariană, are probleme cu sexul şi refuză pe oricine, lucru pe care îndrăznesc să spun că-l ştii, deoarece îmi imaginez că, în ciuda înstrăinării de ta… de dr. Fastolfe, te interesează destul de mult înlocuitoarea dumitale.

— Păi, atunci, bravo ei. Dacă l-a refuzat pe Gremionis, înseamnă că are gust.

— Ştiai că nu e nici o îndoială despre asta. Ştiai că o va face.

— Si totuşi — ce-i cu asta?

— Ofertele repetate adresate ei ar fi însemnat că Gremionis s-ar fi aflat des în casa Gladiei, că se va agăţa de ea.

— Pentru ultima oară — şi?

— Iar în locuinţa Gladiei se afla un obiect foarte neobişnuit, unul dintre cei doi roboţi cu aspect uman existenţi, Jander Panell.

Vasilia ezită. Apoi:

— Unde vrei să ajungi?

— Cred că te-ai gândit că, dacă robotul cu aspect uman ar fi ucis în circumstanţe care l-ar implica pe dr. Fastolfe, acest fapt ar putea fi folosit ca o armă pentru a scoate de la el secretul creierului pozitronic asemănător cu al omului. Gremionis, plictisit de refuzul constant al Gladiei şi având ocazia să se afle permanent în locuinţa ei, a fost îndemnat să se răzbune crunt omorând robotul.

Vasilia clipi nervos:

— Acel biet bărbier ar fi putut avea douăzeci de motive şi douăzeci de ocazii şi n-ar fi contat. N-ar fi ştiut cum să-i ordone unui robot să dea mâna. Cum poate parcurge un an-lumină şi să impună unui robot degajarea mentală?

— Asta, zise Baley încet, ne aduce în sfârşit la problema pe care cred că ai anticipat-o, pentru că te-ai abţinut să mă dai afară, vrând să te asiguri dacă mă gândeam sau nu la ea. Vreau să spun că Gremionis a făcut treaba, cu ajutorul acestui Institut de Robotică, lucrând cu ajutorul dumitale.