Mâna stângă a întunericului

12 Despre Timp şi întuneric

Extras din „Poveţele lui Tuhulme, Marele Preot", îndreptar al Canonului Yomesh, scris în Orgoreynul de Nord, cu aproximativ nouă sute de ani în urmă.

MESHE este Miezul Timpului. Clipa vieţii în care a văzut totul limpede a venit după ce trăise treizeci de ani pe pământ, iar după aceea a trăit alţi treizeci de ani, astfel încât Viziunea a avut loc în mijlocul vieţii sale. Iar toate vârstele până la Viziune au fost tot atât de lungi ca vârstele de după Viziune, şi aceasta s-a întâmplat în Miezul Timpului. Căci acolo nu exista trecut şi viitor. Trecut este oricând, viitor este oricând. Nu a fost şi încă nu va fi. Este. Este totul.

Nimic nu e ne-văzut.

Un sărman din Sheney a venit la Meshe, plângându-se că nu avea mâncare să-i dea copilului său, nici grâne să însămânţeze, căci ploile putreziseră sămânţa din ogor şi toţi cei din Vatra lui flămânzeau. Meshe i-a spus: „Sapă în câmpia de piatră a lui Tuerresh. Acolo vei găsi o comoară de argint şi nestemate, căci văd un rege îngropând-o acum zece mii de ani, când regele vecin l-a călcat cu război."

Sărmanul din Sheney a săpat în morenele din Tuerresh şi a dezgropat, din locul pe care i-l arătase Meshe, o comoară uriaşă de giuvaeruri străvechi. Zărindu-le, a răcnit de bucurie, dar Meshe a lăcrimat şi a spus: „Văd un om ucigându-şi fratele-de-Vatră pentru una dintre aceste pietre. Asta se va petrece peste zece mii de ani şi oasele celui ucis vor zăcea în acest mormânt, în care se afla şi comoara. Omule din Sheney, eu ştiu şi unde se găseşte lăcaşul tău de veci. Te zăresc întins înăuntru."

Viaţa fiecărui om se află în Miezul Timpului, căci toţi au fost zăriţi în Viziunea lui Meshe şi sunt în Ochiul său. Noi suntem pupilele Ochiului său. Fapta noastră este Viziunea lui, existenţa noastră e Cunoaşterea lui.

Adânc în inima pădurii Ornen, lungă de o sută de mile şi tot atât de lată, creştea un copac hemmen, bătrân şi uriaş, cu o sută de ramuri, iar pe fiecare ramură o mie de crenguţe, şi pe fiecare crenguţă o sută de frunze. În fiinţa lui înrădăcinată, copacul spunea: „Toate frunzele mele se pot vedea, în afară de una, care este ascunsă la umbra celorlalte. Această frunză o păstrez, tăinuită numai pentru mine. Cine o va zări în întuneric? Şi cine le va număra pe toate?"

În perindările sale, Meshe trecu prin pădurea Ornen şi din copacul acela rupse tocmai frunza cu pricina.

Picăturile de ploaie ce cad în furtunile toamnelor nu se repetă niciodată, iar ploile au căzut, şi cad, şi vor cădea în toate toamnele anilor. Meshe a văzut fiecare strop, unde a căzut, şi cade, şi va cădea.

În Ochiul lui Meshe sunt toate stelele şi întunericul dintre stele, şi toate strălucesc.

Răspunzând la întrebarea Lordului de Shorth, în clipa Viziunii, Meshe a văzut întregul cer ca pe un singur soare. Deasupra pământului şi sub pământ, sfera cerului scânteia precum razele soarelui şi nu exista beznă. Căci el nu a văzut ceea ce a fost, nici ceea ce va fi, ci ceea ce este. Stelele care dispar, luându-şi cu ele lumina, erau toate în Ochiul său şi lumina lor sclipea neîncetat₅.

Întunericul există doar în ochiul muritor, care crede că vede, dar nu-i adevărat. În Viziunea lui Meshe nu există beznă.

De aceea, cei care slăvesc întunericul sunt dispreţuiţi şi scuipaţi din gura lui Meshe, deoarece ei numesc ceea ce nu există Izvor şi Sfârşit.

Nu exista nici izvor, nici sfârşit, pentru că totul se găseşte în Miezul Timpului. Aşa cum toate stelele pot fi oglindite într-o picătură de ploaie care cade în noapte, tot aşa şi ele oglindesc picătura. Nu există nici întuneric, nici moarte, pentru că toate lucrurile există în lumina Momentului, iar sfârşitul şi începutul lor sunt totuna.

Un miez, o Viziune, o lege, o lumină. Acum priviţi în Ochiul lui Meshe!

Handdarata (n.a.).