Mâna stângă a întunericului

17 Un mit orgota despre Creaţie

Mit orgota preistoric, cunoscut în mai multe variante. Versiunea de faţă este una dintre cele mai vechi, provine dintr-un text pre-Yomesh, găsit în Peştera Sacră Isenpeth, zona de frontieră Gobrin.

LA ÎNCEPUT n-au fost decât gheaţa şi soarele.

După mulţi ani, strălucirea soarelui a topit o prăpastie uriaşă. Prăpastia nu avea fund, iar în pereţii ei se vedeau forme mari de gheaţă. Din ele se desprindeau picături de apă şi cădeau în adâncuri.

— Sângerez, rosti una dintre forme.

— Plâng, spuse alta.

— Transpir, zise a treia.

Formele de gheaţă ieşiră din pereţi şi se opriră pe câmpie. Cea care spusese: „Sângerez" se întinse până la cer, luă câţiva pumni de fecale din măruntaiele soarelui şi din ele făcu dealurile şi văile pământului. Cea care spusese: „Plâng" suflă peste gheaţă şi, topind-o, făcu mările şi râurile. Cea care spusese: „Transpir" luă ţărână şi apă, şi din ele făcu copacii, plantele, ierburile, grânele câmpului, animalele şi oamenii. Plantele creşteau pe sol şi în apă, animalele alergau pe pământ şi înotau în mări, dar oamenii nu se treziseră. Erau treizeci şi nouă. Dormeau pe gheaţă şi nu se clinteau.

Atunci, cele trei forme de gheaţă se aşezară şi lăsară soarele să le topească. Se preschimbară în lapte, iar laptele curse în gurile oamenilor adormiţi şi ei se treziră. Laptele acela e băut numai de copiii oamenilor şi fără el nu se vor trezi la viaţă.

Primul care s-a trezit a fost Edondurath. Era atât de înalt încât atunci când se sculă, capul lui sfărâmă cerul şi zăpada căzu jos. Îi văzu pe ceilalţi foindu-se şi deşteptându-se, şi se temu de ei, aşa încât îi omorî pe rând, cu câte o lovitura de pumn. Ucise aşa treizeci şi şase. Dar unul dintre ei, penultimul, fugi. Numele lui era Haharath. Alergă departe peste câmpia de gheaţă şi peste întinderile de pământ. Edondurath alergă după el şi în cele din urmă îl prinse şi-l doborî. Haharath muri. Apoi Edondurath se întoarse pe gheaţa natală, pe Gobrin, unde se găseau trupurile celorlalţi, însă ultimul dispăruse. Fugise când Edondurath îl urmărea pe Haharath.

Din trupurile îngheţate ale fraţilor săi, Edondurath a construit o casă şi a aşteptat înăuntrul ei întoarcerea fugarului. În fiecare zi, unul dintre leşuri întreba: „Arde? Arde?", iar celelalte răspundeau cu limbi îngheţate: „Nu! Nu!". Apoi Edondurath intră în kemmer în timpul somnului şi se foi în vise şi vorbi cu glas tare, iar când se trezi, toate stârvurile strigau: „Arde! Arde!". Ultimul frate, cel mai tânăr, le auzi şi intră în casa de trupuri, şi acolo se împreună cu Edondurath. Din ei s-au născut popoarele, din carnea lui Edondurath, din pântecul său. Numele celuilalt, fratele mai tânăr, tatăl, nu este cunoscut.

Oriunde ar fi mers în timpul zilei, copiii lor erau urmaţi totdeauna de o pată de umbră. Edondurath întrebă:

— De ce sunt fii mei urmăriţi de întuneric?

Kemmeringul său spuse:

— Ei s-au născut în casa de trupuri şi de aceea moartea îi urmăreşte îndeaproape. Ei sunt în mijlocul timpului. La început au fost soarele şi gheaţa, şi nu exista nici o umbră. Când va veni sfârşitul, soarele se va autodevora, umbra va înghiţi lumina şi nu vor mai rămâne decât gheaţa şi întunericul.