Mâna stângă a întunericului

4 A nouăsprezecea zi

Legendă din estul Karhidei, povestită de Tobord Chorhawa, din Vatra Gorinhering, şi înregistrată de G.A., 93/1492.

LORDUL BEROSTY rem ir Ipe a sosit în Cetăţuia Thangering, a oferit patruzeci de beriluri şi jumătate din recolta livezilor sale pentru o Prezicere, şi preţul a fost acceptat. Atunci l-a întrebat pe Urzitorul Odren: În ce zi voi muri?

Prezicătorii s-au strâns şi împreună au intrat în întuneric. La sfârşitul întunericului, Odren a dat răspunsul: Vei muri în Odstreth (a 19-a zi din orice lună).

„În ce lună? Peste câţi ani?" a răcnit Berosty, dar legătura se întrerupsese şi nu i-a răspuns nimeni.

Atunci a intrat în cerc, l-a înşfăcat pe Urzitorul Odren de beregată şi i-a strigat că dacă nu capătă şi alt răspuns are să-i frângă gâtul. Ceilalţi l-au îndepărtat şi l-au ţinut locului, deşi era un om puternic. El s-a zbătut în mâinile lor şi l-a implorat: „Răspunde-mi!"

Odren i-a spus: „Răspunsul a fost dat şi preţul plătit. Pleacă!"

Turbat, Berosty rem ir Ipe s-a întors în Oharuthe, al treilea Domeniu al familiei sale, un ţinut sărac în Osnorinerul nordic, pe care-l sărăcise şi mai mult, strângând preţul unei Preziceri. S-a închis singur în odăile cele mai de sus ale turnului Vetrei şi n-a mai vrut să iasă nici pentru prieten sau duşman, nici pentru semănat sau recoltat, nici pentru kemmer sau prădăciuni, nici în luna aceea, nici în următoarea şi nici în următoarea… Au trecut şase luni şi au trecut zece luni, iar el continua să rămână ca un prizonier în odaia lui, aşteptând. În Onnetherhad şi Odstreth (a 18-a şi a 19-a zi din luna) nu mânca nimic, nici nu bea şi nici nu dormea.

Kemmeringul său de iubire şi credinţă era Herbor din clanul Geganner. În luna Grende, el a venit în Cetăţuia Thangering şi i-a spus Urzitorului:

— Doresc o Prezicere.

— Cu ce plăteşti? întrebă Odren, deoarece văzuse că omul era îmbrăcat şi încălţat sărăcăcios, iar sania îi era veche şi tot ceea ce-l înconjura era ponosit.

— Vă dau viaţa mea, răspunse Herbor.

— Nu ai altceva, Lordul meu? întrebă Odren, vorbindu-i acum ca unui nobil. Nu poţi oferi nimic altceva?

— Nu. Nu ştiu însă dacă viaţa mea are vreo valoare pentru voi.

— Nu, încuviinţă Odren, pentru noi n-are nici o valoare.

Atunci Herbor căzu în genunchi, copleşit de ruşine şi iubire, şi strigă:

— Vă implor să-mi răspundeţi la întrebare. Nu-i pentru mine!

— Pentru cine, atunci? întrebă Urzitorul.

— Pentru Lordul şi kemmeringul meu, Ashe Berosty, zise bărbatul şi plânse. De când a venit aici şi a căpătat răspunsul acela, care nu era un răspuns, el nu mai cunoaşte nici iubirea, nici veselia, nici puterea. Va muri din această cauză.

— Aşa va fi. De ce oare moare un om dacă nu de propria-i moarte? vorbi Odren. Totuşi, înflăcărarea lui Herbor îl mişcă şi în cele din urmă adăugă: Voi căuta răspunsul întrebării pe care ai pus-o, Herbor, şi nu voi cere nimic în schimb. Dar ţine minte. Întotdeauna există un preţ. Cel care pune întrebarea plăteşte ceea ce trebuie să plătească.

Atunci, Herbor aşeză palmele lui Odren pe propriii ochi, în semn de recunoştinţă, şi Prezicerea începu. Prezicătorii se adunară şi intrară în întuneric. Herbor merse cu ei şi le puse întrebarea, iar aceasta a fost: Cât va trăi Ashe Beresty rem ir Ipe? Herbor se gândise că în felul acesta va afla numărul de zile sau de ani şi va readuce pacea iubitului său. Apoi Prezicătorii s-au mişcat în întuneric şi, în cele din urmă, Odren a răcnit îndurerat, parca ars în foc: Mai mult decât Herbor de Geganner!

Nu era răspunsul la care sperase Herbor, dar asta a fost tot ce a căpătat şi, fiind o fire plină de răbdare, s-a întors acasă, în Charuthe, prin zăpezile lui Grende. A intrat în Domeniu, s-a suit în turnul cetăţii şi acolo şi-a găsit kemmeringul, pe Berosty, stând mohorât şi cu privirea pierdută lângă un foc mocnit, cu braţele pe o masă din piatră roşie şi cu capul afundat între umeri.

— Ashe, vorbi Herbor, am fost în Cetăţuia Thangering şi Prezicătorii mi-au răspuns. I-am întrebat cât de mult vei trăi, iar răspunsul lor a fost: Berosty va trăi mai mult decât Herbor.

Berosty ridică privirea spre el, atât de încet încât parcă îi înţepenise gâtul, şi i se adresă:

— Aşadar, i-ai întrebat când voi muri?

— Nu… cât de mult vei trăi.

— Cât de mult!? Prostule! Ai fost acceptat de Prezicători şi nu ai vrut să afli când voi muri, ziua, luna, anul, câte zile mi-au mai rămas… ai întrebat cât de mult? Oh, prostule, prost fără de seamăn! Mai mult decât tine? Da, mai mult decât tine!

Răcnind, apucă masa din piatră roşie, ca şi cum n-ar fi fost decât o foaie de aramă, şi o azvârli în capul lui Herbor. Acesta căzu, cu masa peste el. O vreme, Berosty rămase paralizat. Apoi ridică piatra şi văzu că-i zdrobise ţeasta. Aşeză tăblia înapoi pe piedestalul ei, se întinse lângă mort şi-l cuprinse cu braţele, de parcă erau în kemmer şi totul era bine. Aşa i-au găsit locuitorii din Charuthe, când în cele din urmă au pătruns în turn. Berosty înnebunise şi a trebuit să fie închis, deoarece voia să plece ca să-l caute pe Herbor, despre care credea că se afla undeva prin Domeniu. A mai trăit aşa o lună, după care s-a spânzurat, în Odstreth, cea de-a 19-a zi a lunii Thern.