Omul din castelul înalt

8

LA ORA OPT DIMINEAŢA, Freiherr Hugo Reiss, consulul Reich-ului în San Francisco, păşi afară din Mercedes-Benz-ul lui, 220-E şi o luă vioi în sus pe treptele consulatului. În urma lui veneau doi tineri angajaţi ai Ministerului de Externe. Uşa fusese deschisă de portar, iar el pătrunse înăuntru, ridicând mâna în semn de salut către cele două operatoare de la centrala telefonică, vice-consulul Herr Frank, iar apoi, în biroul interior, către secretarul lui, Herr Pferdehuf.

— Freiherr, spuse Pferdehuf, chiar acum a sosit o radiogramă codificată, de la Berlin. Prefaţa unu.

Asta însemna că mesajul era urgent.

— Mulţumesc, spuse Reiss, scoţându-şi pardesiul şi dându-i-l lui Pferdehuf să-l atârne în cuier.

— Acum zece minute a telefonat Herr Kreuz von Meere. Vă roagă să-l sunaţi dumneavoastră.

— Mulţumesc, spuse Reiss.

Se aşeză la măsuţa aşezată sub fereastra din biroul lui, dădu la o parte capacul de pe micul dejun şi îşi văzu pe platou chifla, ouăle prăjite şi carnaţii; îşi turnă cafea neagră fierbinte, din cafetiera de argint, apoi îşi desfăcu ziarul de dimineaţă.

Cel care sunase, Kreuz von Meere, era şeful Sicherheitsdienst din zona S.P.A.; sediul lui era plasat, sub un alt nume, la aeroport. Relaţiile dintre Reiss şi Kreuz von Meere erau destul de încordate. Jurisdicţia lor se suprapunea în nenumărate chestiuni, o politică deliberată fără îndoială, a celor de sus, din Berlin. Reiss deţinea un grad onorific în SS, cel de maior, iar asta îl făcea din punct de vedere tehnic, subordonatul lui Kreuz von Meere. Gradul îi fusese acordat cu câţiva ani în urmă şi la timpul acela Reiss sesizase scopul. Dar nu avusese ce face. Oricum, se mai liniştise.

Ziarul expediat cu Lufthansa şi sosit la şase dimineaţa, era Frankfurter Zeitung. Reiss citi cu atenţie pagina întâi. Von Schirach arestat la domiciliu, probabil mort până acum. Păcat. Göring locuind la o bază de antrenament a Luftwaffe, înconjurat de veterani de război, toţi loiali Grasului. Nimeni nu s-ar putea strecura până la el. Nici un cuţitar SD. Dar ce-i cu Goebbels?

Probabil în inima Berlinului. Bazându-se ca întotdeauna, pe propria-i inteligenţă, pe abilitatea de a ieşi din orice ţinând discursuri. Dacă trimite Heydrich un comando să-l cureţe, reflectă Reiss, micuţul Doctor nu numai că i-ar face să renunţe, dar probabil i-ar convinge să o întoarcă. Să-i facă funcţionari ai Ministerului Propagandei şi ai învăţământului public.

Şi-l putea imagina pe Doctor Goebbels în acest moment, în apartamentul vreunei şocante actriţe de cinema, sfidând unităţile Wermacht-ului înghesuite pe străzile de dedesubt. Nimic nu-l înspăimânta pe acest Kerl[52]. Goebbels ar zâmbi, cu zâmbetul lui batjocoritor… ar continua să mângâie sânul încântătoarei doamne cu mâna stângă, în vreme ce cu dreapta şi-ar scrie articolul zilei pentru Angriff [53]…

Gândurile lui Reiss fură întrerupte de bătaia în uşă a secretarei lui.

— Mă scuzaţi, von Kreuz von Meere este iarăşi la telefon.

Ridicându-se, Reiss se duse la biroul lui şi ridică receptorul:

— Reiss la telefon.

Accentul greoi, bavarian al şefului local SD:

— Ceva despre personajul acela din Abwehr?

Nedumerit, Reiss încercă să-şi dea seama la ce se referea Kreuz von Meere.

— Hmmm, murmură. După câte ştiu eu, sunt trei sau patru "personaje" Abwehr pe Coasta Pacifică în momentul ăsta.

— Cel care a sosit cu Lufthansa în ultima săptămână.

— Oh, spuse Reiss.

Ţinând receptorul între ureche şi umăr, îşi scoase cutia cu ţigări.

— Nu a venit deloc pe aici.

— Cu ce se ocupă?

— Dumnezeule, nu ştiu. Întreabă-l pe Canaris.

— Aş vrea să suni la Ministerul de Externe, să sune ei la Cancelarie, ca să ia careva legătura cu Amiralitatea şi să ceară Abwehr-ului fie să-şi retragă oamenii de aici, fie să anunţe de ce se află aici.

— Tu nu poţi face asta?

— Este harababură în toate.

L-au pierdut cu totul pe omul Abwehr-ului, hotărî Reiss. Lor — S.D.-ului local — li s-a spus de către cineva din personalul lui Heydrich să-l urmărească, dar au pierdut contactul. Iar acum vor să-i scot eu din încurcătură.

— Dacă vine aici, spuse Reiss, am să pun pe cineva pe urmele lui. De asta poţi fi sigur.

Desigur, erau puţine şanse, dacă era vreuna, ca omul să vină. Şi o ştiau amândoi.

— Cu siguranţă că foloseşte un nume de împrumut, îi dădu înainte Kreuz von Meere. Desigur, nu ştim care. Este un tip cu înfăţişare aristocratică. De vreo patruzeci de ani. Căpitan. Numele real Rudolf Wegener. Una dintre familiile alea monarhiste din estul Prusiei. Probabil l-a sprijinit pe von Papen în Systemzeit.

Reiss se aşeză comod la biroul lui în vreme ce Kreuz von Meere continua să bâzâie. Singura soluţie pe care o văd eu cu lingăii ăştia monarhişti este să se taie bugetul Marinei, ca să nu-şi mai poată permite.

În cele din urmă, Reiss reuşi să închidă telefonul. Când se întoarse la micul lui dejun, îşi găsi chifla rece. Cafeaua, oricum, era încă fierbinte; o bău şi reîncepu să citească ziarul.

Nu se mai sfârşeşte, se gândi. Tipii ăştia de la S.D. lucrează şi în schimbul de noapte. Te sună la trei dimineaţa.

Secretarul, Pferdehuf, îşi băgă capul în birou, văzu că a terminat cu telefonul şi-i zise:

— Chiar acum a sunat Sacramento, în mare agitaţie. Se plâng că este un evreu care se plimbă pe străzile din San Francisco.

Izbucniră amândoi în râs.

— E-n regulă, zise Reiss. Spune-le să se liniştească şi să trimită documentele necesare. Altceva?

— Aţi citit mesajele de condoleanţe?

— Mai sunt, încă?

— Câteva. Le ţin la mine în birou, dacă le doriţi. Am trimis deja răspunsuri.

— Trebuie să iau cuvântul la întrunirea de azi, zise Reiss. La unu după-amiază. Oamenii ăia de afaceri.

— N-am să vă las să uitaţi, zise Pferdehuf.

Reiss se lăsă pe spătarul scaunului.

— Facem un pariu?

— Nu pentru deliberările din Partei. Dacă la asta vă gândiţi.

— Hangman va fi.

Stând puţin pe gânduri, Pferdehuf zise:

— Heydrich s-a dus cât de departe a putut. Tipii ăia nu trec niciodată la conducerea Partei pentru că toţi se tem de ei. Mahării din Partei fac criză numai cu gândul la asta. Ai o coaliţie în douăzeci şi cinci de minute, imediat ce prima maşină S.S. iese de pe Prinzalbrechtstrasse. Toţi au dat lovituri mari economice, Krupp şi Tayssen…

Se întrerupse. Unul dintre criptografi venise la el cu un plic.

Reiss întinse mâna. Secretarul îi aduse plicul.

Era radiograma codificată, descifrată şi bătută la maşină.

Când o termină de citit, văzu că Pferdehuf aştepta să audă. Reiss rupse mesajul în bucăţele în scrumiera cea mare din ceramică de pe biroul lui şi îi dădu foc cu bricheta.

— Este posibil ca un general japonez să se fi deplasat încoace, incognito. Tedeki. Mai bine te-ai duce la biblioteca publică să iei una dintre revistele militare oficiale japoneze, care să aibă o fotografie a lui. Fă-o discret, desigur. Nu cred să avem aici ceva despre el.

Se îndreptă către dulapul încuiat, apoi se răzgândi.

— Ia orice informaţie poţi. Statistici. Ar trebui să fie toate, la dispoziţie, la bibliotecă.

Adăugă:

— Generalul ăsta, Tedeki, a fost şef de personal, cu câţiva ani în urmă. Nu-ţi aminteşti nimic în legătură cu el?

— O clipă, zise Pferdehuf. Unul destul de bătăios. Trebuie să aibă vreo optzeci de ani acum. Mi se pare că a pledat pentru un fel de program-trăsnet pentru pătrunderea Japoniei în spaţiu.

— Cu aia a dat greş, zise Reiss.

— Nu m-ar mira să vină încoace în scopuri medicale, spuse Pferdehuf. Au fost aici câţiva militari japonezi bătrâni, să se îngrijească la marele U.C. Hospital[54]. În felul ăsta se pot folosi de tehnicile chirurgicale germane pe care nu le pot obţine acasă. Normal că păstrează tăcerea. Raţiuni patriotice, ştiţi. Aşa că poate ar trebui să avem pe cineva la U.C. Hospital, să supravegheze, dacă Berlinul vrea să fim cu ochii pe el.

Reiss dădu din cap a încuviinţare. Sau bătrânul general ar putea fi implicat în speculaţii comerciale, dintre care multe se desfăşurau în San Francisco. Relaţiile făcute în timpul activităţii i-ar fi utile acum, la pensie. Dar era la pensie? Mesajul îl numea general nu general în re-tragere.

— Îndată ce ai o fotografie, zise Reiss, dă copii oamenilor noştri de la aeroport şi de jos, din port. Se poate să fi venit deja. Ştii cât de mult le ia ca să ne aducă asemenea lucruri.

Şi desigur, dacă generalul ajunsese deja la San Francisco, Berlinul avea să fie supărat pe consulatul din S.P.A. Consulatul trebuia să fie în stare să-l intercepteze — înainte chiar ca ordinul de la Berlin să fi fost dat.

Pferdehuf zise:

— Am să datez radiograma codificată de la Berlin astfel încât, dacă apare vreo întrebare mai târziu, să putem arăta exact când am primit-o. La ce oră, exact.

— Mulţumesc, spuse Reiss.

Cei din Berlin erau mai mult decât maeştri în transformarea responsabilităţilor şi se temea să nu fie prins. Se întâmplase de prea mul-te ori.

— Doar pentru a ne pune la adăpost, spuse. Cred că mai bine te-aş pune să răspunzi la mesajul ăsta. Spune: "Instrucţiunile dumneavoastră ultra-tardive. Persoana deja raportată în zonă. Posibilităţi reduse de interceptare cu succes, în acest stadiu". Pune ceva printre rânduri, să-i dai formă şi trimite-l. Pe un ton cât mai echivoc. Înţelegi tu.

Pferdehuf dădu din cap.

— Îl trimit imediat. Şi-mi notez când a fost trimis.

Închise uşa după el.

Trebuie să fii cu luare aminte, reflectă Reiss, sau te trezeşti deodată consul la o mână de negri pe o insulă în largul coastelor Africii de Sud. Şi cu toate celelalte la care te aştepţi: o amantă neagră, grasă şi mereu asudată şi vreo zece-unsprezece negri mititei care te strigă tata.

Reaşezându-se la masa cu micul dejun, îşi aprinse o ţigară egipteană Simon Artz Numărul 70, închizând apoi cu grijă cutia metalică.

Părea că nu va mai fi întrerupt, aşa că îşi scoase din servietă cartea pe care o citea, o deschise la semn, se făcu comod şi reluă de unde fusese ultima oară silit să se oprească.

"… chiar se plimbase el pe străzi cu maşini tăcute, pacea de duminică dimineaţa din Tiergarten, atât de departe? Altă viaţă. Îngheţată, un gust cum nu se putea să mai fi existat cândva. Acum fierbeau urzici şi erau bucuroşi să le aibă. Dumnezeule, strigă el. N-au să se oprească? Uriaşele tancuri engleze veneau. O altă clădire, putea să fi fost o locuinţă sau un magazin, o şcoală sau nişte birouri, nu putea spune — ruinele se clătinau, se prăbuşeau în bucăţi. Sub moloz, o altă mână de supravieţuitori îngropaţi, fără măcar un sunet al morţii. Moartea se întinsese pretutindeni, în mod egal, asupra celor vii, a răniţilor, a morţilor straturi-straturi, care începuseră deja să miroasă. Cadavrul împuţit, tremurător, al Berlinului, turnuleţele fără ochi, rămase în picioare, dispărând fără să protesteze, ca acesta, acest edificiu fără nume, pe care omul îl înălţase cândva cu mândrie.

Braţele, observă bărbatul, îi erau acoperite cu o pojghiţă cenuşie, în parte anorganică, în parte produsul final, ars şi cernut, al vieţii. Toate, acum amestecate, ştiu bărbatul, şi o scutură de pe el. Nu se gândi mult mai departe; un alt gând îi stăpânea mintea dacă era să stea să se gândească dincolo de ţiuiturile şi hump-hump-urile obuzelor. Foamea. De şase zile nu mâncase altceva decât urzici, iar acum se sfârşiseră. Maidanele cu buruieni dispăruseră într-un singur crater uriaş de pământ. Alte siluete palide, sfrijite apăruseră la buza craterului, ca şi băiatul, stătuseră tăcute şi apoi se împrăştiaseră. O mamă bătrână, cu o basma legată în jurul capului ei cărunt, cu un coş — gol — sub braţ. Un ciung, cu ochii asemenea coşului. O fată. Dispărută acum între resturile de copaci sfârtecaţi, între care băiatul Eric se ascundea şi el.

Şi totuşi, şenilele veneau.

Se va sfârşi vreodată? se întrebă băiatul, adresându-se nimănui. Şi dacă da, atunci ce? Îşi vor umple burţile, aceşti…"

— Freiherr, se auzi vocea lui Pferdehuf. Îmi pare rău că vă întrerup. Numai un cuvânt.

Reiss sări şi închise cartea.

— Sigur.

Cum poate scrie omul ăsta, se gândi. M-a furat cu totul. Adevărat. Căderea Berlinului în mâinile englezilor, atât de viu ca şi cum s-ar fi întâmplat cu adevărat. Brrr. Se cutremură. Uimitoare, puterea lite-raturii, chiar a literaturii ieftine, de consum.

Nu-i de mirare c-am început-o. Dar e prea târziu; trebuie să termin, acum.

Secretarul lui zise:

— Nişte marinari de pe un vas german. Li s-a cerut să se prezinte la dumneavoastră, să se declare.

— Da, spuse Reiss.

Săltă spre uşă şi ieşi în biroul din faţă. Erau trei marinari, purtând pulovere groase, gri, toţi păr aspru, blond, feţe puternice, puţin nervoşi. Reiss îşi ridică mâna dreaptă:

— Heil Hitler, bombăniră ei.

Începură să-şi prezinte actele.

Imediat ce le certifică vizita la consulat, se grăbi înapoi în biroul lui personal.

Iarăşi singur, redeschise Lăcusta abia se târăşte.

Ochii îi căzură pe un pasaj în care era vorba despre… Hitler. Acum se trezi incapabil să se oprească; începu să citească pasajul, fără să fie la rând, cu ceafa arzându-i.

Procesul, realiză el, al lui Hitler. După terminarea războiului. Hitler în mâinile Aliaţilor, Doamne, Dumnezeule. Şi Goebbels, Göring, toţi ceilalţi. La München. În mod evident, Hitler răspundea procurorului american.

"… negru, în flăcări, spiritul celor vechi păru pentru o clipă să se aprindă iarăşi. Corpul tremurând, clătinându-se, se smuci încordat; capul se înălţă. De pe buzele printre care saliva se scurgea neîncetat, un orăcăit, jumătate lătrat, jumătate şoaptă.

— Germani, vouă vă vorbesc.

Fiori printre cei ce priveau şi ascultau, căşti presate puternic de urechi, feţe încordate de ruşi, americani, englezi şi germani deopotrivă. Da, se gândi Karl. Iată-l în picioare încă o dată… ne-au învins, ba chiar mai mult decât atâta. L-au dezbrăcat pe acest supraom, l-au arătat drept ceea ce este. Numai un…"

— Freiherr.

Reiss îşi dădu seama că secretarul intrase în birou.

— Sunt ocupat, spuse nervos.

Închise cartea cu zgomot.

— Încerc să citesc această carte, pentru numele lui Dumnezeu!

Nu ajuta la nimic. Ştia.

— O altă radiogramă codificată soseşte de la Berlin, spuse Pferdehuf. Am aruncat o privire când au început s-o decodifice. Se referă la situaţia politică.

— Ce zicea? murmură Reiss, frecându-se cu degetele pe frunte.

— Doctor Goebbels s-a dus pe neaşteptate la radio. Un discurs important.

Secretarul era surescitat la maximum.

— Trebuie să preluăm textul — ni-l transmit necodificat — şi să avem grijă să fie publicat în presă, aici.

— Bine, bine, spuse Reiss.

În momentul în care secretarul ieşi din nou, Reiss deschise iarăşi cartea. Încă o privire, în ciuda hotărârii mele… căută pasajul anterior.

"… În linişte, Karl contemplă sicriul drapat. Aici zace, iar de acum s-a dus, s-a dus cu adevărat. Nici măcar puterile demonice nu-l mai puteau aduce înapoi. Omul — sau fusese de fapt Übermensch[55] — pe care Karl îl urmase orbeşte, pe care îl adorase… chiar până la marginea gropii. Adolf Hitler trecuse dincolo, dar Karl se agăţa de viaţă. Nu îl voi urma, şoptea mintea lui Karl. Am să merg mai departe, viu. Şi să reconstruiesc. Şi noi toţi vom reconstrui. Trebuie.

Cât de departe, cât de îngrozitor de departe îl purtase vraja Conducătorului. Şi ce era acum, când punctul final fusese pus după acea incredibilă mărturie, acea călătorie de la cătunele din Austria până la sărăcia putregăită a Vienei, de la calvarul de coşmar al tranşelor, tre-când prin intriga politică, fondarea Partidului, către cancelariat, la ceea ce pentru un moment păruse aproape dominarea lumii?

Karl ştia. Bluf. Adolf Hitler îi minţise. Îi condusese cu vorbe goale.

Nu este prea târziu. Îţi vedem cacealmaua, Adolf Hitler. Şi te ştim cine eşti, în sfârşit. Şi Partidul Nazist, înspăimântătoarea epocă de crime şi de închipuire megalomană, ce este. Ce a fost.

Întorcându-se, Karl se îndepărtă de sicriul tăcut…"

Reiss închise cartea şi stătu pentru un timp. În ciuda lui însuşi, era tulburat. Trebuia să-i fi presat mai mult pe japonezi, îşi spuse, ca să interzică afurisita asta de carte. De fapt, este limpede că-i deliberat din partea lor. L-ar fi putut aresta pe acest — cum l-o fi chemând. Abendsen. Au foarte multă putere în Middle West.

Ceea ce-l tulbura era asta. Moartea lui Adolf Hitler, înfrângerea şi distrugerea lui Hitler, a Partei-ului şi a Germaniei însăşi, aşa cum erau descrise în cartea lui Abendsen… totul era cumva mai grandios, mai mult în vechiul spirit decât în cel al lumii actuale. Lumea hegemoniei Germaniei.

Cum se poate una ca asta? se întrebă Reiss. Este numai priceperea de a scrie a acestui om?

Ştiu un milion de şmecherii, romancierii ăştia. Ia-l pe Doctor Goebbels, aşa a început, scriind literatură. Apelează la pofta josnică ce se ascunde în fiecare, indiferent cât de respectabil la suprafaţă. Da, romancierii cunosc omenirea, ştiu cât de lipsiţi de valoare sunt oamenii, guvernaţi de testicule, stăpâniţi de laşitate, vânzând orice cauză, din lăcomie — tot ce are de făcut este să lovească în tobă şi îndată capătă răspunsul. Şi râde, desigur, în dosul mâinii, de efectele pe care le obţine.

Ia priveşte cum s-a jucat cu sentimentele mele, reflectă Herr Reiss, nu cu intelectul meu; şi, natural, va fi plătit pentru asta — bani-s acolo. Evident că cineva l-a pus, Hundsfott[56] i-a dat instrucţiuni, ce să scrie. Scriu orice, dacă ştiu că sunt plătiţi. Spun oricâte minciuni, după care publicul ia în serios fermentarea puturoasă, când este servită. Unde a fost asta publicată? Herr Reiss cercetă volumul. Omaha, Nebraska. Ultimul avanpost al fostei industrii editoriale plutocratice a Statelor Unite, cândva localizată în New York şi sprijinită de aurul evreilor şi de cel comunist.

Poate că Abendsen ăsta este evreu.

Încă mai sunt, încercând să ne otrăvească. Această judisches Büch[57].… Izbi cu violenţă una de alta coperţile cărţii. Numele real probabil este Abendstein. Fără îndoială că S.D.-ul s-a uitat prin ea până la ora actuală.

Dincolo de orice dubiu, ar trebui să trimitem pe cineva dincolo, în S.M.S.[58], să-i facă o vizită lui Herr Abendstein. Mă întreb dacă Kreuz von Meere a primit instrucţiuni în sensul ăsta. Probabil că nu, cu toată nebunia de la Berlin. Toţi preocupaţi cu probleme personale.

Dar cartea asta, se gândi Reiss, este periculoasă.

Dacă Abendstein va fi găsit atârnând de tavan într-o bună dimineaţă, ar fi o atenţionare către prudenţă pentru oricine ar fi influenţat de cartea asta. Am avea ultimul cuvânt. I-am scrie post-scriptumul.

Ar fi nevoie de un alb, desigur. Jidanul stă baricadat. Sus în Castelul Înalt. Nu e nimeni prost. Cine ajunge înăuntru şi-i ia gâtul, nu mai iese viu afară.

Poate că e o prostie. În fond, cartea este tipărită. Prea târziu de-acum. Iar ăsta e teritoriu sub dominaţia japoneză… Omuleţii galbeni ar face un tărăboi îngrozitor.

Oricum, dacă se făcea ceea ce trebuia… dacă s-ar putea aranja cum trebuie.

Freiherr Hugo Reiss făcu o însemnare în carneţelul lui. Să deschidă discuţia cu generalul S.S. Otto Skorzeny, sau încă mai bine cu Ohlendorf de la Amt III al Reichssicherheitshauptamt. Nu comanda Ohlendorf Einsattzgruppe D?

Apoi, dintr-o dată, fără nici un avertisment, i se făcu rău de furie. Credeam că toate astea s-au terminat, îşi spuse. Trebuie să continue la nesfârşit? Războiul s-a terminat de ani de zile. Şi credeam că s-a terminat atunci. Dar fiasco-ul din Africa, nebunul ăla de Seyss-Inquart aplicând planurile lui Rosenberg.

Herr Hope ăsta are dreptate, se gândi. Cu gluma lui despre întâlnirile noastre pe Marte. Marte e populat cu evrei. Îi vom vedea şi acolo. Chiar şi cu câte două capete, înalţi de treizeci de centimetri.

Am îndatoririle mele de rutină, hotărî. N-am timp pentru toate aventurile astea aiurite, trimiterea asta a Einsatzkommandos după Abendsen. Am mâinile ocupate cu salutarea marinarilor germani şi cu răspunsul la radiograme codificate; să las pe careva mai de sus să iniţieze un proiect de genul ăsta — e treaba lor.

Oricum, hotărî Reiss, dacă-l propuneam eu şi ieşea prost, se poate imagina unde aş fi: în detenţie preventivă la sediul Guvernului Ge-neral Oriental, dacă nu într-o încăpere stropită cu Zyclon B[59].

Întinzându-se, şterse cu grijă însemnarea din carneţelul lui, apoi arse hârtia în scrumiera din ceramică.

Se auzi o ciocănitură şi uşa biroului lui se deschise. Secretarul intră, cu un teanc mare de hârtii.

— Discursul Doctorului Goebbels. În întregime.

Pferdehuf puse foile pe birou.

— Trebuie să-l citiţi. Foarte bun; unul dintre cele mai bune ale lui.

Aprinzându-şi o nouă ţigară Simon Artz Numărul 70, Reiss începu să citească discursul lui Doctor Goebbels.