Rama II

17. MOARTEA UNUI SOLDAT

În vis, Nicole avea iarăși zece ani și se juca în pădurile din spatele casei situate în suburbia pariziană Chilly-Mazarin. Deodată, o cuprinse sentimentul că mama sa este pe moarte. Fetița intră în panică și alergă spre casă să îi spună tatălui. O pisică mică, cu dinții însă ascuțiți îi blocă calea. Nicole se opri. Auzi un țipăt. Părăsind poteca, o luă printre copaci. Crengile îi zgâriau pielea; pisica o urmărea. Încă un țipăt. Când se trezi, lângă ea stătea un Janos Tabori înfricoșat.

— Generalul Borzov, explică bărbatul. Are dureri cumplite.

Nicole sări într-o clipă din pat, se înfășură în halat, înhăță trusa medicală portativă și-l urmă pe Janos.

— Pare a fi apendicită, totuși nu sunt sigur, menționă Janos în vreme ce se grăbeau de-a lungul coridorului.

Irina Turgheniev îngenunchease lângă comandant, ținându-l de mână. Generalul era întins pe o canapea, cu fața albă ca varul și cu fruntea acoperită de sudoare.

— Ah, iat-o și pe doctorița des Jardins. Reuși să zâmbească, încercă să se ridice, dar se strâmbă de durere și se lăsă din nou pe spate. Nicole, spuse el calm, sufăr cumplit. Nu m-am simțit niciodată așa, nici chiar atunci când am fost rănit în armată.

— De când a început? întrebă ea scoțând din trusă scanerul și monitorul de biometrie, pentru a verifica datele bolnavului. Între timp Francesca, cu aparatul video în mână, se plasase în spatele lui Nicole, intenționând să filmeze punerea diagnosticului; doctorița îi făcu nerăbdătoare semn să se îndepărteze.

— De vreo două sau trei minute, rosti cu greu generalul. Ședeam pe scaun urmărind filmul și râzând din toată inima, când am simțit o durere intensă, ascuțită, în partea dreaptă jos. Ca și cum ceva mă ardea pe dinăuntru.

Nicole programă scanerul să verifice starea sondelor Hakamatsu din ultimele trei minute. Localiză punctul nevralgic al durerii, ușor de aflat din variațiile ritmului cardiac ca și din secrețiile endocrine. Solicită apoi o situație completă a tuturor înregistrărilor din perioada critică de timp.

— Janos, du-te în depozit și adu-mi aparatul de diagnosticare, își rugă colegul întinzându-i cartela magnetică de deschidere a ușii. Ai o febră ușoară, fapt ce sugerează existența unei infecții în corp, i se adresă apoi generalului Borzov. Datele interne confirmă că durerea e acută.

Tabori se întoarse cu un mic dispozitiv electronic, asemănător cu o cutie. Nicole scoase din scaner un cubuleț și-l introduse în noul aparat. După numai treizeci de secunde, monitorul afișa rezultatul: APENDICITĂ, PROBABILITATE 94 %. Doctorița apăsă o tastă și pe ecran apărură alte diagnostice posibile: hernie, ruptură musculară internă, reacție la droguri, dar nici una nu avea o probabilitate mai mare de două procente.

Am două posibilități, reflectă rapid Nicole în vreme ce Borzov se strâmbă iarăși de durere. Pot trimite toate datele. pe Pământ pentru a obține un diagnostic complet, conform cu procedura… Aruncă o privire la ceas și calculă durata transmisiei, estimată în minute lumină, la care adăugă intervalul necesar medicilor ca să ia o hotărâre după analiza diagnosticului. Moment când ar putea fi prea târziu…

— Ce se aude, doctore? întrebă generalul ai cărui ochi o implorau să-i oprească durerea cât mai curând posibil.

— Diagnosticul cel mai probabil e apendicită.

— La naiba! Borzov aruncă o privire circulară spre colegii săi. Se aflau prezenți acolo toți, cu excepția lui Wilson și Takagishi care renunțaseră la film. Misiunea nu va întârzia însă din cauza mea. Continuăm așa cum am stabilit, în timp ce eu mă voi reface. Îl fulgeră o durere ascuțită și fața i se contorsionă.

— Ei, replică Nicole. Nimic nu-i încă sigur. Mai avem nevoie de o serie de înregistrări. Repetă analizele, folosind de astă dată și datele înregistrate în cele două minute de la sosirea ei în încăpere. apendicită, probabilitate 92 %. Nicole tocmai voia să reverifice și celelalte diagnostice posibile, când simți mâna puternică a comandantului pe brațul ei.

— Dacă intervenim rapid, înainte ca otrava să se răspândească în tot trupul, operația nu este dificilă pentru robot, așa-i?

Nicole aprobă din cap.

— Iar dacă pierdem timp ca să așteptăm confirmarea diagnosticului de pe Pământ — auuu! — atunci corpul meu va suferi o traumă mai puternică?

Îmi citește gândurile, se gândi fulgerător Nicole. Apoi își dădu seama că generalul demonstra doar perfecta cunoaștere a procedurilor Newton.

— Încearcă cumva pacientul să-i sugereze doctorului cum să procedeze? se interesă Nicole, zâmbind în ciuda durerii vizibile a lui Borzov.

— Nu mi-aș permite să fiu așa de încrezut, replică comandantul străduindu-se să-i facă cu ochiul.

Nicole aruncă o privire monitorului. Iarăși APENDICITĂ, PROBABILITATE 92 %.

— Ai ceva de adăugat? îl întrebă pe Janos Tabori.

— Doar că am mai văzut și altădată apendicită, ca student la Budapesta, răspunse ungurul. Simptomele erau identice.

— În regulă, declară Nicole. Du-te și pregătește-l pe RoSur pentru operație. Amirale Heilmann și Cosmonaut Yamanaka, vreți să-l transportați pe general la infirmerie? Răsucindu-se, se adresă Francescăi: Îmi dau seama că asta e o știre de pagina întâi! Ai permisiunea să intri în sala de operații numai dacă te supui următoarelor condiții: urmezi procedura uzuală ca orice cadru medical, stai liniștită lângă un perete împreună cu aparatul tău de filmat; te supui oricărui ordin pe care ți-l voi da.

— Îmi convine, dădu din cap Francesca. Mulțumesc.

Irina Turgheniev și generalul O’Toole rămaseră în încăpere după ce Borzov ieși, transportat de Heilmann și Yamanaka.

— Sunt sigur că vorbesc în numele amândurora, declară în stilul său sincer americanul. Vă putem fi cumva de folos?

— Janos mă va asista, în vreme ce RoSur va efectua operația. Însă aș avea nevoie.de ajutor, în caz de urgență.

— Sunt gata, declară O’Toole. Am o oarecare experiență medicală în urma acțiunilor caritabile la care am participat.

— Perfect, replică Nicole. Haideți atunci să facem curat.

RoSur, chirurgul-robot îmbarcat pe Newton tocmai în perspectiva unor asemenea urgențe, nu se compara câtuși de puțin cu sofisticatele și complet autonomele săli de operații ale spitalelor de pe Pământ. Cu toate acestea, RoSur rămânea o minune a tehnicii. Putea fi împachetat într-o valijoară și cântărea doar patru kilograme. Nu avea nevoie de o sursă puternică de alimentare, fiind capabil să lucreze în peste o sută de situații distincte.

Janos Tabori despacheta mașina. Cu toate articulațiile și anexele bine strânse la un loc, chirurgul electronic nu arăta câtuși de puțin impresionant. După ce Janos reciti instrucțiunile de utilizare, conectă dispozitivul central de comandă al robotului la tăblia patului special pe care zăcea generalul. Durerile acestuia se atenuaseră și nerăbdătorul comandant îi presa pe toți să se grăbească.

Janos introduse cuvântul de cod al operației. RoSur își desfășură automat brațele, inclusiv extraordinara sa mână-bisturiu cu patru degete, în poziția cerută pentru extirparea unui apendice. Nicole intră în cameră, într-un costum alb operator și cu mâinile înmănușate.

— Ai terminat verificările?

Janos încuviință în liniște.

— Termin eu testele preoperatorii în timp ce te dezinfectezi, continuă Nicole. Le făcu semn Francescăi și generalului O’Toole, aflați chiar în fața ușii, să intre înăuntru. E ceva mai bine? îl întrebă după aceea pe Borzov.

— Nu prea, mormăi acesta.

— Ți-am administrat un sedativ ușor. RoSur va fi cel care te va anestezia în prima fază a operației. Îmbrăcându-se, Nicole își reîmprospăta memoria; de fapt știa totul pe dinafară, aceasta fiind una din intervențiile simulate pe durata testelor. Introduse datele medicale personale ale lui Borzov în memoria lui RoSur, cuplă dispozitivele electronice ce asigurau transmiterea informațiilor monitorizate ale pacientului către robot în timpul apendictomiei și verifică dacă programele se autotestau. În cele din urmă, reglă minusculul cuplu de camere stereo menite să lucreze în tandem cu mâna chirurgului.

Janos reintră în încăpere. Nicole apăsă pe un buton de pe pupitrul robotului, listând două copii ale etapelor operației. Îi întinse una lui Janos și o păstră pe cealaltă.

— Toată lumea-i pregătită? întrebă ea, privindu-i pe Borzov. Comandantul misiunii Newton dădu din cap, iar Nicole îl activă pe RoSur.

Una din cele patru mâini mecanice administră pacientului un anestezic și într-un minut, Borzov deveni inconștient. Sub ochii camerei video a Francescăi (jurnalista șoptea ocazional comentarii în microfonul ultrasensibil) mâna-bisturiu, ajutată de cei doi «ochi», practică incizia necesară izolării organului suspect. Nici un chirurg nu putea fi mai rapid și mai abil. Având la dispoziție o baterie de senzori ce verificau sute de parametri în fiecare microsecundă, RoSur îndepărtase țesuturile și dezgolise apendicele în aproximativ două minute. Urma o verificare de treizeci de secunde înainte ca robotul să extirpeze organul bolnav.

Nicole se aplecă peste pacient pentru a cerceta apendicele dezgolit. Nu era umflat și nici inflamat.

— Repede, Janos, privește, spuse ea cu ochii ia ceasul digital care număra secundele acordate verificării. Pare normal. Janos se aplecă de cealaltă parte a mesei de operație. Dumnezeule, gândi Nicole, suntem pe punctul de a extirpa… Ceasul digital indica 00:08.

— Oprește-l, țipă ea. Oprește operația. Nicole și Janos se întinseră simultan spre pupitrul de control al robotului.

Și în același moment, întreaga navă Newton se lăsă într-o parte. Nicole fu aruncată înapoi și izbită de perete. Janos se rostogoli în față, lovindu-se cu capul de masa de operație. Degetele sale întinse și țepene căzură pe tastele pupitrului de comandă, apoi alunecară jos, în vreme ce bărbatul se prăbușea pe podea. Generalul O’Toole și Francesca fură proiectați în peretele cel mai îndepărtat. Un bip-hip strident provenind de la câteva sonde Hakamatsu arăta că cineva prezent în cameră avea serioase probleme. Nicole verifică rapid dacă O’Toole și Sabatini nu pățiseră nimic, apoi se strădui să-și reia vechea poziție lângă masa de operație. Cu mare efort reuși să se târască într-acolo, folosind ca punct de sprijin picioarele prinse în podea ale mesei. În cele din urmă se ridică.

În clipa în care capul îi ajunse la nivelul mesei de operație, se trezi împroșcată cu sânge. Se holbă la Borzov, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Incizia era plină de sânge, iar mâna-bisturiu se găsea undeva înăuntru, după toate probabilitățile încă în funcțiune. Sonda implantată în corpul lui Borzov emisese acel sunet, în ciuda faptului că Nicole mărise considerabil valorile de toleranță înainte de operație.

Femeia fu străbătută de un fior de teamă și de greață, dându-și seama că robotul nu încetase să opereze. Împotrivindu-se din toate puterile forței care o împingea spre perete, reuși să ajungă la pupitrul de comandă și să întrerupă alimentarea cu energie. Bisturiul se retrase din balta de sânge, reluându-și poziția inițială, lăsând-o pe Nicole să încerce să oprească masiva hemoragie.

Treizeci de secunde mai târziu, forța neașteptată dispăru la fel de brusc precum apăruse. Generalul O’Toole se ridică cu greu în picioare și se apropie de o Nicole ajunsă deja în pragul disperării. Bisturiul produsese prea multe leziuni. Comandantul se stingea sub ochii lor, din cauza unei hemoragii mult prea intense.

— Oh, nu. Oh, Dumnezeule, nu, rostea încontinuu O’Toole, neputându-și dezlipi privirea de pe trupul prietenului său. Alarma declanșată de sondă continua să sune, ei alăturându-i-se și celelalte sisteme de siguranță branșate la masa de operație. Francesca își reveni în simțiri la timp ca să înregistreze ultimele zece secunde din viața lui Valerii Borzov.

Urmă o noapte lungă pentru întregul echipaj Newton. În cele două ore scurse imediat după operație, Rama mai efectuă încă trei manevre similare cu cea dintâi, fiecare de unul sau două minute. Centrul de Control de pe Terra confirmă că aceste manevre combinate modificaseră poziția, viteza de rotație și orbita vasului extraterestru. Nimeni nu reușise să stabilească scopul exact al manevrelor; fuseseră considerate «modificări de orientare», schimbând înclinația și apsidele orbitei ramane. Și totuși, energia traiectoriei nu se modificase semnificativ: Rama se găsea mai departe pe o curbă hiperbolică în raport cu Soarele.

Atât pe Newton cât și pe Pământ, moartea bruscă a generalului Borzov șocase. Generalul fu elogiat de mijloacele mass-media ale tuturor națiunilor, realizările sale fiindu-i scoase în evidență de colegi și colaboratori. Moartea sa fu catalogată drept accidentală, datorată mișcării surprinzătoare efectuate de Rama în timpul unei banale operații de apendice. Dar la opt ore după deces, mulți specialiști de pe Pământ ridicau deja o serie de întrebări neliniștitoare. De ce se mișcase Rama exact în acel moment? De ce sistemul de siguranță al lui RoSur nu anulase operația? De ce nu reușiseră medicii umani prezenți la intervenție să întrerupă alimentarea cu energie a robotului, înainte să fie prea târziu?

Aceleași probleme le analiza și Nicole des Jardins. Completase documentele necesare în cazul unui deces survenit în spațiu și sigilase corpul lui Borzov într-un sicriu vidat din spatele uriașului depozit al navei militare. Alcătuise propriul ei raport asupra incidentului; la fel procedaseră O’Toole, Sabatini și Tabori. Între toate exista o singură — dar importantă — diferență. Janos uitase să menționeze că ar fi atins pupitrul de comandă în timpul manevrei. În acel moment, Nicole nu acordă importanță acestei omisiuni.

Teleconferințele obligatorii cu oficialii Agenției Spațiale se dovediră extrem de chinuitoare. Nicole fu cea care suportă cele mai stupide și repetate întrebări. De câteva ori se văzu nevoită să-și adune toate puterile pentru a nu-și ieși din sărite. Se așteptase ca Francesca să facă aluzii la incompetența cadrelor medicale de la bordul lui Newton. Însă italianca rămăsese imparțială și corectă în reportajul ei.

După un scurt interviu acordat Francescăi, unde arătă cât de îngrozită fusese observând sângele ce țâșnea din incizia practicată asupra lui Borzov, Nicole se retrase în camera ei, aparent să se odihnească și să doarmă. Dar nu-și permise acest lux. Revăzu de nenumărate ori momentele critice ale operației. Ar fi putut oare să întreprindă ceva care să schimbe desfășurarea ulterioară a lucrurilor? Cum se explica faptul că RoSur nu se oprise automat?

În mintea lui Nicole nu exista nici cea mai mică îndoială că algoritmii de protecție ai robotului erau bine proiectați. Dacă ei ar fi conținut greșeli, nu ar fi trecut riguroasele testări premergătoare lansării. Deci pe undeva trebuia să se fi strecurat o eroare umană, fie o neglijență (în graba lor, ea sau Janos uitaseră oare să introducă vreun parametru de protecție de bază?), fie un accident, în acele secunde de haos ce urmaseră răsucirii neașteptate a navei. Căutarea infructuoasă a unei explicații și cumplita oboseală resimțită se împletiră cu o puternică depresiune nervoasă, și în cele din urmă Nicole adormi. Pentru ea, unul din termenii ecuației pe care se străduia s-o rezolve era absolut limpede. Murise un om și responsabilitatea cădea pe umerii ei.