Rama II

49. INTERACȚIUNE

— Mâncarea se apropie de sfârșit, spuse Nicole. Împachetară ceea ce mai rămăsese din pepenele-mană și-l îndesară în rucsacul lui Richard.

— Știu. Am făcut un plan să obții încă un pepene.

— Eu? întrebă femeia. De ce eu?

— Ei bine, în primul rând deoarece-i nevoie de o singură persoană. Tot executând grafică pe computerul raman, mi-a venit o idee. În al doilea rând, eu unul nu-mi pot permite să pierd timp. Cred că sunt pe cale să sparg sistemul operațional. Există vreo două sute de comenzi pe care nu le pot explica, numai dacă nu cumva ele permit trecerea într-un alt nivel, într-un soi de spațiu cu un grad ierarhic mai înalt.

Richard îi explicase lui Nicole în timpul prânzului că intuise modalitatea de a folosi computerul raman ca pe unul terestru. Era capabil să înregistreze și să apeleze informații, să execute calcule matematice, să deseneze grafică și chiar să creeze limbaje noi.

— Dar nu am reușit încă să-i întrebuințez tot potențialul, declarase el. Mâine și poimâine trebuie să-i descopăr mai multe din secrete. Intrăm în criză de timp.

Planul său de a face rost de hrană era într-adevăr extrem de simplu. După lunga noapte ramană — în decursul căreia Richard nu dormise mai mult de trei ore — Nicole se îndreptă spre piața centrală, cu intenția de a-l pune în aplicare. Bazându-se pe analiza matricelor progresive, Richard stabilise trei amplasamente posibile pentru bârlogul avianiior. Avea o asemenea încredere în rezultatul judecății sale, încât nici măcar nu voise să discute ce ar fi trebuit să facă Nicole în eventualitatea că nu găsea placa de deschidere. Richard avu însă dreptate. Nicole descoperi fără dificultate declanșatorul. Deschise capacul și strigă în coridorul vertical. Nu primi nici un răspuns.

Îndreptă fasciculul lanternei spre întunericul de dedesubt. Tancul santinelă se găsea la datorie, patrulând înainte și înapoi în fața tunelului orizontal care se termina în sala cisternei cu apă. Nicole strigă din nou. Dacă se putea, nu dorea să coboare nici până la prima terasă. Chiar dacă Richard îi promisese că îi va veni în ajutor în caz că întârzia, lui Nicole nu-i surâdea deloc să rămână iarăși prizoniera avianilor.

Să fi auzit oare zgomot de voci în depărtare? Așa i se păru. Nicole scoase din buzunar una din monedele descoperite în Camera Albă și o aruncă în puț. Moneda zbură în jos, lovind una din terasele situate în apropierea celui de al doilea nivel principal. De astă dată, vociferările se auziră puternic. Un avian trecu prin raza de lumină a lanternei și zbură peste capul santinelei. Câteva secunde mai târziu, capacul începu să se închidă și Nicole fu nevoită să se dea deoparte.

Discutase această posibilitate cu Richard. Așteptă câteva minute, apoi apăsă din nou plăcuța. Cînd strigă a doua oară spre coridorul vertical, răspunsul veni imediat. Prietenul ei, avianul cu trup negru catifelat, zbură până la cinci metri de suprafață și îi aruncă o serie de țipete. Lui Nicole îi fu limpede că i se cerea să plece. Înainte ca avianul să se întoarcă, totuși, femeia ridică monitorul computerului și activă un program prestabilit. Pe ecran apărură doi pepeni-mană.

În vreme ce pasărea continua să privească, pepenii se colorară, iar o incizie precisă dezvălui conținutul și culoarea interiorului unuia dintre ei.

Avianul negru zbură mai aproape de deschizătură pentru a privi mai bine. Apoi se răsuci și scoase un țipăt pătrunzător către golul de sub el. Peste câteva secunde, o altă pasăre familiară, evident perechea celei dintâi, se opri pe prima terasă a culoarului, Nicole prezentă încă o dată graficele computerizate. Cei doi aviani discutară între ei, după care dispărură în adâncurile adăpostului.

Se scurseră mai multe minute. Din când în când, Nicole auzea frânturi de țipete venind din adâncurile puțului. În cele din urmă, cei doi prieteni reveniră, fiecare ducând în gheare câte un mic pepene-mană. Aterizară în piață, lângă deschizătură. Nicole se apropie de pepeni, însă avianii continuau să-i țină strâns în gheare. Ceea ce urmă fu (după aprecierea lui Nicole) o lungă prelegere. Avianii vociferară singuri și împreună, privind-o întotdeauna și bătând adesea cu ghearele în pepeni. Cincisprezece minute mai târziu, aparent satisfăcuți de a-și fi comunicat mesajul, avianii își luară zborul, se învârtiră de câteva ori deasupra pieței și dispărură în bârlog.

Cred că au vrut să-mi spună că pepenii-mană sunt în cantitate limitată, conchise Nicole revenind în piața estică. Pepenii erau grei. Pusese câte unul în cele două rucsace, golite în acest scop în dimineața aceea, înainte de a părăsi Camera Albă; Sau poate m-au atenționat să nu-i mai deranjez pe viitor. Oricare ar fi mesajul, de acum înainte nu vom fi bineveniți.

Socotise că la întoarcerea ei Richard va fi extaziat. Așa se întâmplă, dar nu datorită ei sau pepenilor-mană. Un rânjet larg i se întipărise pe toată fața, iar o mână și-o ascundea la spate.

— Așteaptă să vezi ce am, zise el în vreme ce Nicole scotea pepenii din saci. Bărbatul întinse mâna și desfăcu palma. Pe ea se afla o minge neagră, solitară, cu diametrul de vreo zece centimetri.

— Nu-mi dau nici pe departe seama de logica lui, sau câtă informație trebuie să conțină cererea, spuse Richard. Dar am stabilit un principiu fundamental. Putem solicita și primi «lucruri» folosind computerul.

— Ce vrei să zici? întrebă Nicole, fără să înțeleagă prea bine de ce pe Richard îl entuziasma mica minge neagră.

— Au făcut-o pentru mine, îi explică el, întinzându-i iarăși mingea. Nu pricepi? Undeva aici au o fabrică, capabilă să confecționeze lucruri pentru noi.

— Atunci poate că «ei», oricine ar fi, ne vor face ceva de mâncare. Nicole era oarecum iritată de faptul că Richard nici nu o felicitase și nici nu-i mulțumise pentru pepeni. Deoarece se pare că avianii n-au de gând să ne mai ajute, continuă ea.

— Nu vor fi probleme. În cele din urmă, odată ce vom descoperi întreaga gamă de posibilități, vom fi în stare să cerem pește și cartofi prăjiți, friptură, salată, orice, cu singura condiție să fim în stare să explicităm totul în termeni științifici clari.

Nicole se uită țintă la bărbat. Cu părul ciufulit, fața nerasă, cearcăne sub ochi și un rânjet larg, arăta ca un evadat dintr-un ospiciu de nebuni.

— Richard, nu vrei să o iei mai încet, te rog? Chiar dacă ai găsit Sfântul Graal, acordă-mi o secundă și explică-mi despre ce e vorba.

— Privește ecranul, zise el. Folosind tastatura, desenă un cerc, după care îl deformă, transformându-l în pătrat. În mai puțin de un minut, Richard desenă cu atenție un cub în trei dimensiuni. După ce termină de executat grafica, poziționă cele opt taste speciale într-o configurație prestabilită. Un șir de simboluri stranii se ivi pe monitorul negru.

— Nu-ți face griji, nu-i nevoie să înțelegem toate amănuntele. Ni se cer doar dimensiunile specifice pentru cub, rosti Richard.

Introduse o serie de rânduri folosindu-se de tastele alfanumerice.

— Acum, spuse el întorcându-se cu fața spre Nicole, dacă am procedat corect, în circa zece minute vom avea un cub, confecționat din același material ca și mingea.

Cât așteptară, se serviră cu două bucăți din pepenele proaspăt. Avea același gust ca și celălalt. Friptură cu cartofi ar fi nemaipomenit, gândea Nicole, în momentul în care peretele se ridică cu o jumătate de metru de la podea, lăsând în deschizătură să se vadă un cub negru.

— Așteaptă o clipă, nu-l atinge! o opri Richard. Uite-te aici! Îndreptă fascicolul lanternei în întunericul din spatele cubului. Dincolo de acești pereți se întinde o rețea vastă de tuneluri și ele trebuie să ducă la uzine atât de avansate tehnologic, încât nu le-am putea nici măcar recunoaște. Imaginează-ți! Să facă orice obiecte la cerere!

Nicole începea să înțeleagă motivul entuziasmului lui.

— De acum avem capacitatea de a ne controla destinul într-o oarecare măsură, continuă el. Dacă voi reuși să sparg repede codul, vom putea cere de mâncare, eventual tot ce avem nevoie ca să construim o barcă.

— Fără motor zgomotos, sper, remarcă cu sarcasm Nicole.

— De acord, fără motor. Richard își termină pepenele și se răsuci din nou spre tastatură.

Nicole începea sa se neliniștească. Richard izbutise să facă o singură descoperire importantă într-o întreagă zi ramană. Tot ceea ce era în stare să prezinte după treizeci și opt de ore de muncă (nu dormise decât opt ore în această perioadă) era un singur material nou. Putea să facă obiecte «ușoare» și negre asemănătoare cu prima minge, a căror densitate se apropia de cea a lemnului de plută, ori obiecte «grele», iarăși negre, având densitatea stejarului sau a pinului. Munca îl extenua treptat. Și nu putea, sau nu voia, să o lase și pe Nicole să preia o parte din povară.

Dacă prima lui descoperire s-a datorat numai norocului? se întrebă Nicole, urcând scările pentru plimbarea obișnuită de dimineață. Sau daca sistemul nu e capabil să confecționeze altceva decât două tipuri de obiecte negre? Nu putea să nu se gândească la timpul irosit. Până la coliziunea cu Pământul mai rămăseseră șaisprezece zile. Nu se zărea nici un semn al unei echipe de salvare. În minte i se strecura tot mai mult ideea că ea și Richard fuseseră abandonați definitiv.

Încercase cu o seară înainte să-i vorbească iui Richard despre planurile lor, dar bărbatul era prea obosit. Nu-i răspunsese. Mai târziu, după ce ea schițase cu grijă fiecare opțiune și îl întrebase cum ar trebui procedat în continuare, constatase că el dormea deja. Când Nicole se trezi la rândul ei după un somn scurt. Richard lucra din nou, refuzând să fie întrerupt fie de micul dejun, fie de conversație. Nicole se împiedicase de maldărul în continuă creștere de obiecte negre de pe podea, în timp ce părăsea Camera Albă pentru exercițiile de dimineață.

Se simțea extrem de singură. Ultimele cincizeci de ore, pe care le petrecuse în cea mai marc parte de una singură, trecuseră foarte încet. Unica salvare o constituise lectura. În computer avea înregistrat textul a cinci cărți. Una era enciclopedia sa medicală, însă celelalte patru erau destinate recreerii. Pariez că întreg spațiul disponibil al lui Richard e plin de Shakespeare, reflectă ea, așezată pe unul din zidurile New York-ului. Privi Oceanul Cilindric. La mare depărtare, abia vizibilă prin binoclu din cauza ceții și a norilor, se observa zona nordică pe unde intraseră prima dată la Rama.

În computer avea două din cărțile tatălui ei. Favorita lui Nicole era Queen For All Ages, povestea anilor de tinerețe ai lui Eleonor de Aquitania, începând cu adolescența petrecută la curtea ducală din Poitiers, căsătoria cu Louis Capet al Franței, cruciada spre Țara Sfântă. Romanul culmina cu divorțul Eleonorei de Louis și căsătoria cu tânărul și entuziastul Henric Plantagenet.

Celălalt roman semnat de Pierre des Jardins îl reprezenta capodopera sa universal apreciată, I, Richard Coeur de Lion, o combinație de jurnal scris la persoana întâi și monolog interior, a cărui acțiune se petrecea pe durata a două săptămâni de iarnă, la sfârșitul secolului doisprezece. În acest roman, Richard și soldații săi plecați într-o nouă cruciadă fuseseră încartiruiți în Messina, sub protecția regelui normand al Siciliei. Și acolo, faimosul rege-războinic și fiu homosexual al Eleonorei de Aquitania și al lui Henric Plantagenetul retrăia, într-un acces de conștiință, principalele evenimente istorice și personale ale vieții sale.

Nicole își aminti lunga discuție purtată cu Genevieve după ce fiica ei citise I, Richard, vara trecută. Povestea o fascinase pe adolescentă, care își surprinsese mama cu o serie de întrebări extrem de inteligente. Amintindu-și de Genevieve, Nicole se întrebă ce făcea fiica ei în acel moment la Beauvois. Ți-au spus că am dispărut, presupuse Nicole. Ce termen utilizează militarii? Dispărut în misiune?

Cu ochii minții, Nicole își vedea fiica întorcându-se acasă de la școală în fiecare zi, pe bicicletă. «Vești?» își întreba probabil bunicul, de îndată ce trecea pe sub portalul vilei. Pierre nu putea face altceva decât să scuture mâhnit din cap.

Au trecut două săptămâni de când am fost văzută oficial ultima dată. Mai ai încă speranțe, scumpa mea? Fu copleșită de o dorință arzătoare să stea de vorbă cu Genevieve. O clipă, dând uitării realitatea înconjurătoare, Nicole nu acceptă ideea că de fiica ei o despărțeau milioane de kilometri și că nu avea nici un mijloc de comunicare. Se ridică pentru a se întoarce în Camera Albă, socotind în confuzia ei momentană că i-ar fi putut telefona Genevievei de acolo.

Când judecata îi reveni după câteva secunde, Nicole fu uluită de ușurința cu care mintea îi jucase o festă. Clătinând din cap, se așeză din nou pe zidul care domina oceanul. Rămase acolo aproape două ore, gândurile zburându-i libere spre o mulțime de subiecte. Spre sfârșit, când se pregătea să se întoarcă în Camera Albă, mintea i se concentră asupra lui Richard Wakefield. Am încercat, prietenul meu britanic, își spuse Nicole în sine. Am fost mai deschisă cu tine decât am făcut-o cu oricare altul de la Henry. Ghinionul meu a făcut să ajung aici cu cineva și mai puțin încrezător decât mine.

Nicole se simțea cuprinsă de o tristețe nedefinită, pe măsură ce cobora scările spre nivelul doi. În tunelul orizontal coti la dreapta. Tristețea i se transformă în surpriză când intră în Camera Albă. Richard sări de pe scăunașul negru și o întâmpină cu o îmbrățișare. Se bărbierise și-și pieptănasc cu grijă părul. Își curățise chiar și unghiile. Pe o masă neagră în mijlocul încăperii, se afla un pepene secționat cu precizie. Câte o bucată se găsea pe fiecare din cele două farfurii negre așezate în fața scaunelor.

Richard îi trase scaunul și o invită să ia loc. Ocoli masa și se așeză la rândul lui. Întinzându-se, îi luă mâna într-a lui.

— Vreau să-mi cer scuze pentru purtarea mea, rosti cu o voce aprinsă. În aceste ultime zile am fost extrem de urâcios.

În aceste ore cât te-am așteptat, m-am gândit la mii de lucruri pe care să ți le spun, continuă el ezitând, cu un zâmbet jucându-i pe buze, dar pe cele mai multe dintre ele nu nu le mai amintesc… Știu că voiam să-ți explic cât de importanți au fost pentru mine Prințul Hal și Falstaff. Erau prietenii mei cei mai apropiați… Nu mi-a fost ușor să suport moartea lor. Durerea este încă foarte mare…

Richard luă o înghițitură de apă.

— Dar mai presus de toate, îmi pare rău că nu ți-am spus ce persoană minunată ești. Ești inteligentă, atractivă, spirituală, sensibilă — tot ce-am visat vreodată să găsesc într-o femeie. În ciuda situației noastre, mi-a fost teamă să-ți mărturisesc ce simt. Bănuiesc că frica de a fi respins a pătruns foarte adânc în mine.

Lacrimi se scurseră pe la colțul ochilor lui Richard, prelingându-i-se pe obraji. Tremura ușor. Nicole își dădea seama ce efort îl costase pe Richard să-i declare aceste lucruri. Îi puse mâinile pe obraji.

— Cred că și tu ești o persoană deosebită, rosti ea.