Rama II

4. MARELE HAOS

Pătrunderea primei nave ramane în interiorul Sistemului Solar la începutul lui 2130 a avut un puternic impact asupra omenirii. Deși nu s-au înregistrat schimbări imediate în viața de zi cu zi după întoarcerea echipajului comandantului Norton, dovada de netăgăduit că o inteligență mult superioară pământenilor exista (sau existase) în altă parte a universului a impus o reevaluare a locului deținut de Homo Sapiens în orânduirea Cosmosului. Devenise evident că din alte elemente chimice, neîndoielnic produse de marile cataclisme stelare, se întrupaseră ființe raționale, în alte locuri și timpuri. Cine erau ramanii? De ce construiseră acea uriașă și sofisticată navă spațială trimisă într-o expediție către Sistemul Solar? Ramanii constituiră subiectul principal de discuție, atât în public cât și în particular, vreme de luni de zile.

Omenirea așteptă răbdătoare mai bine de un an un nou semn al prezenței ramanilor în univers. Intense observații aveau loc pe toate lungimile de undă pentru a obține informații suplimentare legate de îndepărtata navă străină. Nu s-a descoperit nimic. Adâncurile spațiului erau pustii. Ramanii plecaseră la fel de repede și inexplicabil precum veniseră.

De îndată ce Excalibur a devenit operațional și primele sale cercetări asupra spațiilor nesfârșite nu au adus nimic nou, s-a produs o schimbare perceptibilă de atitudine. Întâlnirea a devenit peste noapte un fapt istoric, ceva ce se petrecuse odată, în trecut. Articolele din ziare și reviste care începeau până nu demult cu fraze precum «când se vor întoarce ramanii», se întrebau în prezent «dacă va mai fi vreodată o întâlnire cu ființele care construiseră uriașa navă descoperită în 2130». Ceea ce fusese perceput ca o amenințare palpabilă se transformă rapid în curiozitate. Urgența unor probleme fundamentale, ca întoarcerea ramanilor sau destinul rasei umane într-un univers populat de creaturi inteligente, dispăruse. Omenirea se relaxa — cel puțin pentru un moment. Apoi explodă într-un paroxism de comportare narcisistică, umbrind complet perioadele anterioare de egoism individual.

Creșterea fățișă a indolenței la scară globală era ușor de înțeles. Ca rezultat al întâlnirii cu Rama I, ceva fundamental se modificase în sufletul uman. Înainte de contact, omenirea constituise singura inteligență avansată cunoscută în univers. Ideea că ființele umane — în grup — își puteau controla destinul fusese întotdeauna punctul forte al aproape tuturor filozofiilor de viață. Existența ramanilor schimba însă (sau schimbase, deoarece trecerea timpului nu modifica logica filozofică) totul. Omul nu era unic — și nici măcar special. Rămăsese doar o chestiune de timp până ce percepția esențial homocentrică a universului urma să fie zguduită irevocabil de prezența (Celorlalți. De aceea e ușor de înțeles de ce modelele de viață ale celor mai mulți oameni se îndreptară brusc spre auto-satisfacție, reamintindu-le exegeților literari de vremuri similare de circa cinci sute de ani în urmă, când Robert Herrick povățuia fecioarele să-și petreacă cât mai bine fugarul timp, într-un poem începând cu «Trăiți din plin, o voi boboci de fete/ Căci Timpul zboară trecător…»

Tendința de nestăvilit spre un consum exagerat și o lăcomie globală ținu mai puțin de doi ani. Achiziția frenetică a tot ceea ce crease mintea umană se suprapuse peste o infrastructură economică slabă, al cărei declin era deja vizibil în 2130, în momentul trecerii primei nave spațiale prin Sistemul Solar. Recesiunea inevitabilă fu amânată în 2130 și 2131 prin eforturile combinate ale guvernelor și instituțiilor financiare, deși slăbiciunile economice fundamentale n-au fost niciodată făcute publice. Creșterea bruscă a vânzărilor la începutul anului 2132 a determinat apoi o rapidă dezvoltare economică. Capacitățile de producție se măriră, bursele de valori explodară, iar atât încrederea consumatorilor cât și gradul de utilizare al mâinii de lucru atinse valori maxime. Se asista la o prosperitate fără precedent, având ca rezultat o îmbunătățire semnificativă — deși de scurtă durată — a condițiilor de trai ale aproape tuturor ființelor umane.

Spre sfârșitul lui 2133 deveni evident pentru cei mai experimentați observatori că «boom-ul raman» ducea omenirea în prăpastie.

Avertismente cumplite referitoare la un apropiat și tragic declin economic începură a se face auzite, acoperind strigătele euforice ale milioanelor de oameni care tocmai pătrunseseră în clasele mijlocii și în înalta societate. Sugestiile de echilibrare a bugetelor și de limitare a creditelor la toate nivelurile economiei fură ignorate. În schimb, se depuneau eforturi susținute pentru a găsi tot soiul de metode de creștere a puterii de cumpărare a unei populații ce uitase complet semnificația cuvântului «a aștepta», ca să nu mai vorbim de aceea a lui «nu».

În ianuarie 2134, bursele globale de valori începură a fi cuprinse de o agitație prevestitoare unui apropiat faliment, lucru de neconceput pentru cei mai mulți locuitori ai Pământului și ai coloniilor împrăștiate în întreg Sistemul Solar. La urma urmei, economia se afla în continuă dezvoltare de nouă ani, cu o rată de neegalat. Conducătorii lumii insistau că ei descoperiseră mecanismele definitive, capabile să oprească cu adevărat declinul. Și oamenii i-au crezut — până la începutul lunii mai a anului 2134.

În primele trei luni, bursele de valori manifestaseră o cădere inexorabilă, la început moderată, apoi din ce în ce mai abruptă. Numeroși cetățeni, luând în calcul superstițiile legate de comete, la modă de două mii de ani neîntrerupți, asociară dificultățile existente la bursele de valori cu reîntoarcerea cometei Halley, a cărei strălucire se intensificase încă din martie, mult peste așteptările specialiștilor. Savanți din lumea întreagă încercau de săptămâni să explice motivul pentru care ea devenise mai strălucitoare decât se prevăzuse inițial. După ce la sfârșitul lunii trecu de periheliu și pe la mijlocul lui aprilie deveni vizibilă pe cerul serii, enorma ei coadă domină acum bolta cerească.

În contrast, pe afacerile terestre își punea amprenta o criză economică în continuă evoluție. Pe 1 mai 2134, trei din cele mai importante bănci internaționale se declarară în stare de faliment, datorită unor împrumuturi dezastruoase. În numai două zile panica se răspândi pretutindeni în lume. Mai bine de un miliard de terminale personale cu acces la piețele financiare fură utilizate pentru a vinde pachete de acțiuni și bonuri. Sarcina suportată de Sistemul Global de Comunicații era imensă. Mașinile de transfer de date ale SGC erau utilizate mult peste capacitățile și specificațiile tehnice. Blocajul de date întârzie tranzacțiile, la început timp de câteva minute, apoi ore întregi, sporind panica deja creată.

Spre sfârșitul săptămânii, două lucruri se conturaseră cu limpezime: mai mult de jumătate din valoarea acțiunilor mondiale fusese anulată, iar o mulțime de persoane, investitori mari și mici ce-și folosiseră opțiunile de credit la maximum, se treziseră peste noapte săraci lipiți pământului. Calculatoarele supraveghind conturi personale și transferând automat banii pentru a acoperi plățile trimiteau semnale de alarmă în aproape douăzeci la sută din locuințele planetei.

Din păcate, situația era mult mai disperată. Doar o mică parte a tranzacțiilor treceau prin calculatoare, căci ritmul de operare, indiferent de direcție, depășise orice valoare anticipată vreodată. În limbajul computerelor, întregul sistem financiar mondial intrase într-o «eroare ciclică de înregistrare». Miliarde și miliarde de transferuri de informații cu prioritate scăzută erau «amânate» de rețelele de calculatoare, care le procesau în primul rând pe cele cu nivel înalt de prioritate.

Rezultatul net al acestor întârzieri de transmitere a datelor consta în faptul că, în cele mai numeroase cazuri, conturile electronice individuale nu se debitau corect timp de ore, chiar zile, pentru a acoperi pierderile crescânde de capital. De îndată ce investitorii particulari își dădură seama de ce se întâmpla, se repeziră să cheltuie tot ce le mai rămăsese în conturi, înainte ca tranzacțiile să fi fost încheiate de computere. În clipa când guvernele și instituțiile financiare au înțeles pe deplin situația și au încercat să pună stavilă freneticei activități, era deja prea târziu. Sistemul se prăbușise. Pentru a repara urmările, trebuiau verificate și interpolate atent fișiere și programe înmagazinate în aproximativ o sută de centre, comandate de la distanță și răspândite peste tot în lume.

Sistemul financiar-electronic de control al tranzacțiilor monetare fu inaccesibil oricui vreme de peste trei săptămâni. Nimeni nu mai știa câți bani avea în cont. Banii gheață deveniseră de mult un lucru al trecutului, așa încât doar excentricii și colecționarii posedau destule bancnote ca să-și cumpere alimente necesare pentru o săptămână. Oamenii începură să facă troc cu produse strict necesare traiului. Gajuri primite pe baza unor relații de prietenie sau de simplă cunoștință permiseră multora, să supraviețuiască temporar. Dar necazurile abia începeau. De fiecare dată când organizațiile internaționale care supravegheau sistemul financiar mondial anunțau încercarea de a relua lucrul pe rețele, cerând populației să nu apeleze la terminale decât în cazuri de forță majoră, rugămințile erau ignorate, cererile de procesare a datelor inundau, iar sistemele și computerele se blocau din nou.

Se scurseră încă două săptămâni până când savanții căzură de acord asupra explicației referitoare la strălucirea mult mai puternică a cometei Halley. În schimb dură mai mult de patru luni până ce oamenii reușiră să folosească iarăși informații sigure provenite de la SGC. Pierderile produse societății umane de haosul prelungit erau incalculabile. Până la revenirea la o activitate economică normală, lumea se găsi într-un declin financiar cumplit, care nu se va termina decât doisprezece ani mai târziu. Și cincizeci de ani vor mai trece până ce produsul mondial brut să atingă valoarea maximă dinaintea Crahului din 2134.