Rama II

43. PSIHOLOGIE EXOBIOLOGICĂ

— Și mai este un motiv ca să nu ne pierdem speranța, pe care am uitat să-l menționez seara trecută, declară vesel Richard de îndată ce ea deschise ochii.

Nicole se trezea întotdeauna foarte greu. Ghiar și când era copil. Îi plăcea să-și savureze ultimul vis, înainte de a înfrunta realitatea dură. Acasă, Pierre și Genevieve știau că nu trebuie, să-i vorbească despre nimic important până ce nu-și sorbea cafeaua de dimineață. Clipi spre Richard, care îndreptase fascicolul lanternei în spațiul dintre ei.

— Acest vehicul se îndreaptă în prezent către Pământ, spuse el. Chiar dacă Newton pleacă, mai devreme sau mai târziu s-ar putea să sosească altcineva aici.

— Cum așa? întrebă Nicole, ridicându-se în capul oaselor.

— În agitația de aseară am uitat complet o chestiune foarte importantă, replică Richard. Manevra — bănuiesc că nu ai simțit-o, zăcând inconștientă pe fundul gropii — a pus Rama pe o traiectorie de coliziune cu Pământul. Asta a făcut evacuarea noastră imperativă.

Richard observă că Nicole îl privea țintă, de parcă el și-ar fi pierdut mințile.

— Nava se găsește în continuare pe o hiperbolă față de soare, continuă el, dar se îndreaptă cu toată viteza spre Pământ. Impactul va avea loc în douăzeci și trei de zile.

— Richard, nu-mi plac glumele atât de devreme dimineața, spuse Nicole tânjind din tot sufletul după o ceașcă de cafea. Dacă-ți consumi energia născocind―

— Nu, nu, o întrerupse el. Sunt foarte serios, crede-mă.

Nicole își scoase termometrul de buzunar și îl verifică.

— Atunci spune-mi, geniul meu ingineresc, de ce temperatura continuă să crească? Dacă ne îndepărtăm de soare, n-ar trebui să scadă?

— Nicole, ești mai deșteaptă decât atât, scutură Richard din cap. Căldura solară de pe exteriorul lui Rama difuzează foarte lent prin înveliș, și abia apoi ajunge în interior. Conductivitatea termică este evident foarte mică. Nu mă aștept ca temperatura să atingă valoarea maximă decât peste cel puțin alte două săptămâni.

Nicole își reamintea destulă termodinamică pentru a-și da seama că Richard avea dreptate. Dar dimineața era prea timpurie pentru difuzia termică. Nicole se lupta cu ideea că Rama era în prezent ațintit spre Pământ. Îi ceru lui Richard o înghițitură de apă. Ce se întâmplă aici? De ce se îndreaptă Rama spre planeta noastră?

Richard îi ghici gândurile.

— Ar fi trebuit să asculți discuțiile tâmpite despre motivul pentru care Rama și-a modificat traiectoria, cât și despre ce ar putea să întreprindă. Subiectul a fost răsucit pe toate părțile într-o conferință de șapte ore.

Râse cu poftă.

— ASI are un angajat, mi se pare un canadian, specializat în psihologie exobiologică. Poți să crezi așa ceva? Idiotul ăsta chiar a participat la conferință, oferind explicații asupra motivelor ramanilor. Richard scutură cu putere din cap. Toți birocrații sunt la fel. Scot sufletul din oamenii cu adevărat creatori și-i transformă în mânuitori de hârtii.

— Care a fost rezultatul conferinței? întrebă Nicole după o scurtă tăcere.

— Majoritatea celor cu mintea întreagă au considerat că Rama va intra pe o orbită în jurul Pământului, efectuând observații pasive de îa distanță. Însă ei au fost în minoritate. După părerea mea, judecata sănătoasă și logica au luat vacanță. Chiar David Brown — care, fie vorba între noi, s-a comportat foarte ciudat după ce ne-am întors pe Newton — a fost de părere că există o mare probabilitate ca Rama să se poarte ostil. Apoi și-a clarificat poziția afirmând că nu va fi de fapt un act ostil, dar că așa va fi perceput de noi.

Din cauza agitației, Richard se ridicase în picioare.

-— Ai mai auzit vreodată asemenea caraghioslâcuri? Iar Brown s-a numărat printre cei mai coerenți vorbitori. Membrilor Consiliului ASI li s-a cerut să aleagă cu ce scenariu votează. Și crezi că turma aia de plenipotențiari au răspuns simplu, prin «cred în varianta A, coliziune cu mari distrugeri și modificarea climatului», sau «optez pentru varianta B, orbită terestră cu intenții belicoase»? Pe dracu! Fiecare a trebuit să țină un discurs. Doctorul ăla ciudat, Alexander, care ți-a pus toate întrebările după briefing-ul biometric din noiembrie — a pierdut cincisprezece minute explicând cum existența lui Rama dezvăluise o fisură în structura organizatorică a Agenției. De parcă i-ar fi păsat cuiva! Richard se așeză din nou îngropându-și fața în mâini. Totul a fost incredibil!

Nicole se trezise acum de-a binelea.

— Judecând după iritarea ta, deduc că n-ai fost de acord cu părerea generală, spuse ea ridicându-se pe saltea.

Richard încuviință din cap.

— Aproape trei sferturi din numerosul grup participant la conferință — toți cosmonauții de pe Newton și cea mai mare parte a oamenilor de știință și a directorilor ASI — au fost convinși că manevra lui Rama va fi dăunătoare într-un fel sau altul pentru Pământ. Aproape toți s-au axat pe aceeași idee. Având în vedere că prima navă ne-a ignorat pare-se total, modificarea traiectoriei lui Rama II, în scopul unui rendez-vous cu Pământul, indică faptul că această navă spațială funcționează pe alte principii. Sunt desigur de acord cu această concluzie, dar nu reușesc să pricep de ce fiecare consideră acțiunea lui Rama ca obligatoriu ostilă. Mie mi se pare la fel de probabil ca extratereștrii să fie împinși de curiozitate, ori chiar de dorința de a fi binefăcătorii noștri într-un anume fel. Inginerul britanic făcu o pauză să-și adune gândurile.

— Francesca spune că sondajele de opinie de pe Terra indică că marea majoritate a oamenilor obișnuiți, aproape nouăzeci la sută după estimările ei, sunt îngroziți de apropierea lui Rama. Ei cer ca politicienii să ia măsuri.

Richard desfăcu închizătoarea cortului și păși în piața întunecată. Îndreptă în joacă lumina lanternei pe octaedru.

— La o a doua întrunire, optsprezece ore mai târziu, s-a decretat că echipajul de pe Newton nu va mai intra iarăși în Rama. Din punct de vedere tehnic, eu nu am încălcat acest ordin, deoarece am părăsit Newton-ul înainte de comunicatul oficial. Era însă evident că ordinul se află pe drum.

— În vreme ce liderii planetei noastre discută cum vor proceda cu o navă spațială de mărimea unui asteroid, ațintită exact spre ei, tu și cu mine avem de rezolvat o problemă mult mai concretă, declară Nicole apropiindu-se de Richard. Reuși să zâmbească slab. Trebuie să traversăm Oceanul Cilindric. Facem puțină explorare cât stăm de vorbă?

Richard îndreptă fascicolul de lumină spre fundul gropii. Pepenele era ușor de identificat, în schimb nu același lucru se putea spune despre piesele metalice din grămada de jos.

— Deci alea sunt piesele de rezervă ale unui biot centiped?

Nicole aprobă din cap. Îngenuncheaseră unul lângă altul pe marginea cavității.

— Chiar și la lumina zilei, baza gropii rămâne în umbră. Trebuia să mă asigur că nu privesc corpul lui Takagishi.

— Ce mult mi-ar place să văd un centiped reparându-se. Richard se ridică și se apropie de un perete al hambarului. Ciocăni. Iar specialiștii în materiale de construcții ar înnebuni după așa ceva. Undele radio sunt ecranate din ambele părți, iar de afară nu se vede nimic înăuntru. Totuși, peretele devine transparent atunci când ești de partea cealaltă. Se întoarse spre Nicole. Ia bisturiul. Să vedem dacă reușim să tăiem o bucată.

Nicole încerca să hotărască dacă era necesar ca unul din ei să coboare în groapă pentru a recupera pepenele. N-ar fi trebuit să fie prea dificil, cu condiția ca firul de, sutură să reziste. În cele din urmă, scoase bisturiul din trusă și se apropie de Richard.

— Nu sunt sigură dacă ar trebui să facem asta. Nicole ezită înainte de a atinge peretele cu bisturiul. În primul rând, instrumentul s-ar putea deteriora și e posibil să mai avem nevoie de el. În al doilea rând, hmm, să nu fie considerat cumva un act de vandalism.

— Vandalism? întrebă el retoric, aruncându-i o privire curioasă. Ce idee homocentrică! Ridică din umeri și se îndreptă spre capătul construcției. N-are importanță, probabil că ai dreptate în ce privește bisturiul.

Richard introdusese o serie de date în computer și studia micul monitor în clipa când Nicole se opri alături de el.

— Tu și Francesca stăteați pe undeva pe aici, corect? Nicole răspunse afirmativ. Apoi te-ai întors în hambar să te uiți într-una din gropi?

— Am mai discutat problema o dată, de ce mă întrebi din nou? replică Nicole.

— Cred că Francesca te-a văzut căzând și intenționat ne-a indus în eroare spunându-ne că ai plecat în căutarea profesorului nostru japonez. Nu dorea să te găsească cineva.

Nicole îl privi țintă pe Richard.

— Sunt de acord, răspunse ea încet. Dar de ce crezi tu că așa s-au petrecut lucrurile?

— E singura explicație care stă-n picioare. Am avut o întâlnire bizară cu ea, chiar înainte să revin aici. A intrat la mine în cameră sub pretextul unui interviu, chipurile să explic de ce voiam să mă întorc pe Rama. Când l-am menționat pe Falstaff și baliza ta de navigație, a oprit camera video. A devenit brusc animată, interesându-se de o mulțime de detalii tehnice. Înainte de a pleca, mi-a declarat că e convinsă că nici unul dintre noi n-ar fi trebuit să pună piciorul în Rama. Mai mai să cred că mă va implora să nu mă întorc.

Înțeleg că nu voia să descopăr că te-a abandonat în groapă, reluă Richard după o scurtă pauză. Ceea ce nu pot să înțeleg e de ce te-a lăsat acolo de la bun început.

— Îți amintești noaptea când mi-ai explicat de ce nu au funcționat sistemele de protecție ale lui RoSur? întrebă Nicole după o clipă de gândire. Tot atunci v-am întrebat pe tine și pe Janos dacă l-ați văzut cumva pe generalul Borzov…

Întorcându-se spre piața centrală și cortul amplasat acolo, Nicole petrecu cincisprezece minute explicându-i lui Richard întreaga sa ipoteză despre conspirație. Îi vorbi de contractul mass-media, de medicamentele pe care Francesca le administrase atât lui David Brown cât și lui Reggie Wilson, și despre raporturile sale proprii cu principalii protagoniști. Nu-i pomeni nimic de cubul primit de la Henry. Richard fu de acord că probele erau covârșitoare.

— Deci crezi că te-a părăsit ca să nu fie demascată?

Nicole încuviință din cap, iar Richard fluieră.

— Acum totul se potrivește. Mi-a fost clar că Francesca conducea spectacolul când ne-am întors pe Newton. Atât Brown cât și Heilmann primeau ordine de la ea. Își trecu un braț în jurul umerilor lui Nicole. N-aș vrea s-o am dușman pe femeia asta. E limpede că n-are nici un fel de scrupule.