Rama II

3. CONFERINȚA ECHIPAJULUI

Lângă sala de ședințe din clădirea auxiliară, Janos Tabori ședea pe un scaun confortabil, scăldat de lumina unor mici, dar puternice reflectoare portabile.

— Biotul simulat se afla la distanța limită de acțiune a brațului mecanic, explica el către minuscula cameră video a Francescăi Sabatini. De două ori am încercat să-l apuc și am dat greș. Doctorul Brown a hotărât să trecem elicopterul pe comandă manuală și să-l apropiem ceva mai mult de zid. Am fost surprinși de o pală de vânt…

Ușa sălii se deschise și în cadrul ei apăru o față roșcovană.

— Vă așteptăm, spuse zâmbind generalul O’Toole. Cred că Borzov a devenit un pic nerăbdător.

Francesca stinse reflectoarele și-și puse camera video în buzunarul costumului.

— Foarte bine, eroul meu ungur, râse ea, să ne oprim deocamdată. Știi că șefului nu-i place să aștepte. Se apropie și-l cuprinse cu brațele pe bărbatul scund. Îl bătu ușor pe umărul bandajat. Dar suntem bucuroși că ești teafăr.

Un negru bine făcut, la vreo patruzeci de ani, ce așteptase pe durata interviului în afara cadrului camerei video, bătând pe o tastatură dreptunghiulară de aproximativ un picior pătrat, îi urmă pe Francesca și pe Janos în sala de ședințe.

— Aș vrea să fac săptămâna asta o emisiune despre noile concepte în proiectarea brațului și mănușii teleghidate, șopti Reggie Wilson lui Tabori în timp ce se așezau. O grămadă dintre cititorii mei găsesc absolut fantastică aiureala asta tehnică.

— Sunt bucuros că v-ați făcut disponibili, bubui în întreaga sală vocea sarcastică a lui Borzov. Începusem să cred că o adunare a echipajului reprezintă o corvoadă pentru voi, o activitate menită doar să întrerupă treburi mai importante precum știrile referitoare la accidente sau elaborarea de erudite lucrări științifice. Arătă cu degetul spre Reggie Wilson, a cărui omniprezentă tastatură plată i se afla pe masă înainte. Fie că mă crezi ori nu, Wilson, dar se presupune că ești în primul rând membru al echipajului și de-abia după aceea ziarist. Ce-ar fi să pui deoparte blestematul ăla de obiect și să asculți — măcar pentru o singură dată? Am câteva lucruri de comunicat și nu vreau să fie menționate în darea de seamă.

Wilson luă ordinatorul și-l puse în geantă. Borzov se ridică și începu să vorbească, plimbându-se prin cameră. Masa din sala de conferință, lungă și ovală, avea o lățime maximă de vreo doi metri. Fiecare din cele douăsprezece locuri era prevăzut cu un calculator și un monitor pe jumătate îngropat, acoperit — în caz de neutilizare — cu un soi de capac lustruit, potrivindu-se perfect cu imitația de lemn de bună calitate a mesei. Ca întotdeauna, cei doi militari ai expediției — amiralul european Otto Heilmann (eroul demersului întreprins de Consiliul Guvernelor în criza de la Caracas) și generalul american de aviație Michael Ryan O’Toole — îl flancau pe Borzov la unul din capetele mesei ovale. Ceilalți nouă membri ai misiunii Newton nu aveau locuri fixe, fapt ce-l nemulțumea în primul rând pe rigidul amiral Heilmann și, într-o mai mică măsură, pe superiorul său, generalul Borzov.

Uneori «neprofesioniștii» din cadrul echipajului obișnuiau să se grupeze la un capăt al mesei, lăsându-i pe «cadeții spațiului» — absolvenții Academiei Spațiale — să creeze o zonă tampon spre centru. După aproximativ un an de atenție constantă din partea mass-mediei, opinia publică îi împărțise pe cei doisprezece în trei subgrupe: neprofesioniștii (doi oameni de știință și doi ziariști), troica militară și cei cinci astronauți care de fapt îndeplineau cele mai numeroase activități de înaltă calificare pe parcursul misiunii.

Totuși, în ziua aceea, cele două grupe de civili se găseau complet amestecate. Savantul pluridisciplinar Shigeru Takagishi — considerat drept cel mai de seamă expert mondial în expediția ramană de acum șaptezeci de ani, autor al Atlasului Rama, lectură obligatorie pentru toți membrii echipajului — ședea la mijlocul ovalului, între pilotul sovietic Irina Turgheniev și astronautul inginer electronist Richard Wakefield. În fața lor se aflau ofițerul biolog și medicul Nicole des Jardins, o femeie brun-roșcată, cu un corp statuar, de obârșie franco-africană, pilotul japonez Yamanaka, liniștit, cu gesturi aproape mecanice și splendida Signora Sabatini. Ultimele trei locuri dinspre capătul din «stânga» al Ovalului — exact în fața enormelor hărți și diagrame ale lui Rama de pe peretele opus — erau ocupate de ziaristul american Wilson, vorbărețul Tabori (un cosmonaut sovietic originar din Budapesta) și doctorul David Brown. Ultimul, cu un aer serios și practic, tocmai desfășura un vraf de hârtii când începu ședința.

— Mi se pare de neconceput, declară Borzov pășind cu un scop bine determinat prin cameră, ca oricare dintre dumneavoastră să uite — chiar și pentru o clipă — că a fost selectat pentru a lua parte la ceea ce s-ar putea dovedi cea mai importantă misiune a tuturor timpurilor. Bazându-mă însă pe ultimele rezultate de la antrenamente, trebuie să admit că încep să am dubii asupra câtorva dintre dumneavoastră.

Unii cred că acest Rama e o copie identică a predecesorului său, fiind la fel de indiferent față de orice creaturi ar intenționa să-l cerceteze, continuă Borzov. Recunosc că, bazându-ne pe datele furnizate de radar în ultimii trei ani, pare să fie cu siguranță de aceeași mărime și configurație. Dar chiar dacă se dovedește a fi tot o navă abandonată, construită de ființe necunoscute dispărute cu mii de ani în urmă, această misiune rămâne mai departe cea mai importantă la care vom participa vreodată. Și cred că ea merită efort maxim de la fiecare.

Generalul sovietic făcu o pauză pentru a-și aduna gândurile. Janos Tabori încercă să pună o întrebare, dar Borzov îl întrerupse, lansându-se iarăși monolog lung.

— Comportarea noastră la ultimele exerciții de antrenament a fost pur și simplu execrabilă. Câțiva dintre dumneavoastră — știți bine cine anume — s-au remarcat, în schimb, ceilalți, la fel de numeroși, s-au comportat ca și cum habar n-ar fi avut de scopurile misiunii. Sunt convins că doi sau trei nici măcar nu s-au obosit să citească procedurile și procesele verbale înainte de începerea exercițiilor. Admit că de obicei sunt plicticoase, dar ați fost cu toții de acord — când ați acceptat posturile, acum zece luni — să le învățați și să urmați întru totul regulamentele. Chiar și aceia fără nici un fel de experiență anterioară de zbor.

Borzov se opri în fața uneia din enormele hărți de pe perete, reprezentând o vedere interioară a unui colț al orașului New York din interiorul primei nave Rama. Zona înaltelor și zveltelor clădiri asemănătoare zgârie-norilor din Manhattan, construite de-a valma pe o insulă din mijlocul Oceanului Cilindric, fusese parțial cartografiată în timpul precedentei întâlniri.

— Peste șase săptămâni avem rendezvous cu un vehicul spațial necunoscut, poate unul care conține un oraș ca acesta; omenirea întreagă se bizuie pe noi pentru a o reprezenta cu cinste. Nu avem nici o modalitate de a ști ce vom găsi acolo. S-ar putea ca orice pregătiri vom fi făcut până atunci să nu fie de ajuns. De aceea cunoașterea procedurilor pre-elaborate trebuie să fie perfectă și automată, așa încât mintea noastră să fie liberă să facă față oricăror condiții neobișnuite.

Comandantul se așeză în capul mesei.

— Exercițiul de astăzi s-a dovedit aproape un dezastru. Puteam foarte ușor să pierdem trei valoroși coechipieri, ca și unul din cele mai costisitoare elicoptere construite vreodată. O dată în plus vreau să vă reamintesc tuturor prioritățile misiunii, așa cum au fost ele stabilite de Agenția Spațială Internațională și de Consiliul Guvernelor. Prioritatea supremă este siguranța echipajului. A doua prioritate o constituie analiza și/sau determinarea oricărei amenințări îndreptate asupra Terrei. Borzov se uită țintă la Brown, care-i răspunse la provocare cu o privire ca de piatră.

Numai după ce aceste două priorități sunt satisfăcute și nava ramană este considerată inofensivă, capturarea unuia sau a mai multor bioți capătă vreo semnificație aparte.

— Aș dori să-i amintesc generalului Borzov, interveni aproape imediat cu voce sonoră David Brown, că unii dintre noi nu consideră că prioritățile trebuie aplicate orbește într-o ordine anume. Importanța bioților pentru comunitatea științifică nu poate fi subliniată îndeajuns. Cum am afirmat de multe ori, atât în întâlnirile cu astronauții, cât și într-o serie de apariții televizate, dacă acest Rama se aseamănă cu primul — ceea ce înseamnă că ne va ignora complet existența — iar noi vom proceda cu mănuși, nereușind să capturăm nici măcar un singur biot înainte de abandonarea navei și de întoarcerea pe Pământ, atunci o ocazie absolut unică pentru știință va fi sacrificată doar în scopul calmării politicienilor.

Borzov încercă să răspundă, dar doctorul Brown se ridică și începu să gesticuleze emfatic cu ambele mâini.

— Nu, vă rog să mă ascultați până la capăt. M-ați acuzat în special de incompetență și am dreptul la replică. Ridică o hârtie și o flutură în fața lui Borzov. Iată condițiile inițiale ale exercițiului de simulare de astăzi, definite de inginerii dumneavoastră. În caz că le-ați uitat, să vă reîmprospătez memoria în câteva puncte esențiale. Condiția de bază nr. 1: ne apropiem de sfârșitul misiunii și s-a stabilit deja cu certitudine că Rama II e complet pasiv și nu reprezintă o amenințare pentru Pământ. Condiția de bază nr. 2: în timpul expediției, bioții au fost văzuți sporadic și niciodată în grup.

Din expresiile celorlalți, David Brown își dădu seama că prezentarea sa se bucura de succes. Răsuflă adânc și continuă:

— După citirea condițiilor date, am presupus că acest exercițiu special constituie ultima noastră șansa de a captura un biot. În timpul testului m-am tot întrebat ce ar însemna dacă am aduce unul sau chiar mai mulți înapoi pe Pământ; de-a lungul întregii istorii, singurul contact absolut sigur cu o cultură extraterestră a avut loc în anul 2130, când astronauții noștri au urcat în acea primă navă spațială Rama.

Și totuși, beneficiul științific pe termen lung al întâlnirii este mai mic decât cel pe care am fi putut sconta. Adevărat, avem maldăre de date obținute de la sensori îndepărtați, inclusiv informații rezultate din disecția bietului păianjen efectuată de doctorul Laura Ernst. Cosmonauții însă au adus acasă un singur produs artificial, o mică piesă dintr-un soi de floare biomecanică ale cărei caracteristici fizice s-au schimbat ireversibil, înainte să-i fi înțeles cineva misterele. Din acea primă excursie nu mai avem nici o altă amintire. Nici o scrumieră, nici un pahar, nici măcar vreun tranzistor de la un dispozitiv care să ne dea o idee despre ingineria ramanilor. Azi avem o a doua șansă.

Doctoral Brown privi tavanul circular de deasupra. Vocea îi era fermă.

— Dacă am găsi cumva și am transporta doi sau trei bioți diferiți pe Pământ, și dacă am putea analiza aceste creaturi ca să le aflăm secretele, atunci misiunea noastră va însemna fără îndoială cel mai important eveniment istoric al tuturor timpurilor. Pentru că înțelegând profunzimea minților inginerilor ramani, vom obține — într-un sens real — un prim contact.

Chiar și Borzov era impresionat. Așa cum făcuse adesea, David Brown își folosise elocința pentru a transforma o înfrângere într-o victorie parțială. Generalul sovietic decise să schimbe tactica.

— Totuși, declară el, să nu uităm niciodată că vieți omenești sunt în joc și că nu trebuie întreprins nimic care să le afecteze securitatea. Aruncă o privire echipajului. Vreau să aduc atât bioți, cât și alte eșantioane de pe Rama, la fel de mult cum doriți și dumneavoastră, dar trebuie să recunosc că această hazlie ipoteză că a doua navă va fi identică cu prima mă deranjează foarte mult. Ce dovezi avem noi că ramanii — sau oricine ar fi ei — sunt binevoitori? Nici una. Ar putea fi periculos să capturăm prea devreme un biot.

— Dar, domnule comandant, nu există nici o modalitate de a fi siguri, oricum am proceda, interveni Richard Wakefield de la locul său situat între Borzov și Brown. Chiar dacă verificăm și constatăm că această navă e la fel cu prima, tot nu avem informații despre ce s-ar întâmpla de îndată ce vom depune un efort concertat pentru a captura un biot. Să presupunem pentru o clipă că doctorul Brown are dreptate și că cele două nave sunt doar roboți supersofisticați, concepuți cu milioane de ani în urmă de o rasă, acum dispărută, din cealaltă parte a galaxiei. Cum să ghicim ce tipuri de programe se vor introduce în bioți în cazul unor acțiuni ostile? Ce se întâmplă dacă bioții fac parte integrantă, într-un mod pe care nu suntem încă capabili să-l discernem, în funcționarea navei? Atunci ar fi firesc, chiar dacă sunt mașini, să fi fost programați pentru autoapărare. Și e ușor de înțeles că orice acțiune aparent ostilă din partea noastră va declanșa schimbări în toate funcțiunile navei. Îmi amintesc că am citit cândva despre naveta-robot prăbușită în marea de etan de pe Titan în 2012 — avea înmagazinate în memorie secvențe total diferite, funcție de―

— Oprește-te, îl întrerupse Janos Tabori cu un zâmbet prietenesc. Misterul primelor explorări robotice ale Sistemului Solar nu se află pe agenda autopsiei de astăzi. Îl privi pe Borzov. Comandante, umărul mă doare, stomacul mi-e gol iar emoțiile exercițiului de astăzi m-au epuizat. Această discuție e minunată, dar dacă nu există un subiect mai concret, ar fi oare deplasată sugestia mea de a o termina cât mai repede, ca să avem timp, măcar o dată, pentru bagaje?

Amiralul Heilmann se aplecă peste masă.

— Cosmonaut Tabori, generalul Borzov conduce întâlnirile echipajului. Este de datoria lui să stabilească―

Comandantul îl opri pe Heilmann cu o mișcare a mâinii.

— Destul, Otto. Cred că Janos are dreptate. A fost o zi lungă, la sfârșitul unei perioade de șaptesprezece zile de activitate intensă. Discuția va fi mai fructuoasă dacă vom fi cu toții odihniți. Borzov se ridică. În regulă, facem pauză. Navetele vor pleca spre aeroport imediat după masă.

Echipajul începu să se pregătească de plecare.

— Pe durata scurtei perioade de odihnă, hotărî Borzov de parcă ideea i-ar fi venit pe loc, vreau ca toți să vă gândiți la etapele pe care le mai avem de parcurs. Ne rămân doar două săptămâni de exerciții simulate în acest centru de pregătire, înaintea vacanței prilejuite de sărbătorile Anului Nou. Imediat după aceea vom începe activitățile intensive dinaintea lansării. Următorul grup de exerciții va reprezenta ultima noastră șansă pentru a ni le însuși perfect. Aștept ca fiecare dintre dumneavoastră să se întoarcă refăcut pe deplin — și să fi reconsiderat între timp importanța misiunii.