Grădina din Rama

8

7 MAI 2205

Asta a fost primăvara nemulțumirii noastre. Oh, Doamne, ce proști suntem noi muritorii! Richard, Richard, întoarce-te, te rog!

De unde să pornesc? Şi cum să încep? Într-un minut există viziuni și iar viziuni, încât un minut… În camera de alături, Michael și Simone intră și ies, vorbind despre Michelangelo.

Tata mi-a spus mereu că toată lumea greșește. De ce greșeala mea a trebuit să fie atât de uriașă? Ideea avea sens. Emisfera cerebrală stângă îmi spunea că era logică. Dar în străfundurile ființei omenești rațiunea nu învinge întotdeauna. Emoțiile nu sunt raționale. Gelozia nu este produsul unui program pe calculator.

Au existat o mulțime de semnale de alarmă. În acea primă după-amiază, în timp ce ședeam lângă Oceanul Cilindric, la „picnic”, mi-am dat seama după ochii lui Richard că există o problemă. Hei, Nicole, las-o mai moale, mi-am spus.

Mai târziu, el a părut însă perfect rezonabil!

— Desigur, ceea ce propui tu e corect din punct de vedere genetic. Voi merge cu tine să-i spunem lui Michael. Să terminăm cât mai repede povestea asta, sperând că o întâlnire va fi de ajuns.

La vremea respectivă, m-am simțit în culmea fericirii. Nu mi-a trecut o clipă prin cap că Michael s-ar putea opune.

— Ar fi un păcat, a spus el în seara aceea, după ce fetele adormiseră, la câteva secunde după ce a înțeles ce îi propuneam.

Richard a preluat ofensiva, argumentând că întregul concept de păcat era anacronic chiar și pe Pământ și că el, Michael, era pur și simplu prost.

— Chiar vrei să fac asta? l-a întrebat direct Michael la sfârșitul conversației.

— Nu, a răspuns Richard după o secundă de ezitare, dar e limpede că este în interesul copiilor noștri.

Trebuia să fi acordat mai multă atenție acelui „nu”.

Nici nu mi-a trecut prin minte că s-ar putea ca planul meu să nu meargă. Mi-am urmărit cu mare grijă ciclul ovulației. Când, în sfârșit, noaptea destinată a sosit, l-am informat pe Richard și el a ieșit din adăpost pentru una dintre lungile lui hoinăreli prin Rama. Michael era nervos și se lupta cu sentimentele de vinovăție, însă nici în cel mai rău scenariu al meu nu-mi imaginasem că s-ar putea să nu fie în stare să aibă un contact sexual cu mine.

Când ne-am scos hainele (pe întuneric, pentru ca Michael să nu se simtă jenat) și ne-am întins alături pe saltea, am descoperit că trupul îi era rigid și încordat. L-am sărutat, masându-i spatele și gâtul. După treizeci de minute de atingeri (dar nimic care să fi fost considerat preludiu sexual), mi-am lipit trupul de al lui într-un mod sugestiv. Era evident că aveam o problemă. Penisul lui rămăsese flasc. Nu știam ce să fac. Primul meu gând, firește complet irațional, a fost că Michael nu mă mai găsea atrăgătoare. Mă simțeam cumplit, de parcă cineva mă pălmuise. Toate sentimentele mele de nepotrivire reprimate au explodat în exterior și am fost surprinzător de supărată. Din fericire n-am spus nimic (nici unul dintre noi n-a vorbit în tot acel timp), iar Michael nu m-a văzut pe întuneric. Dar limbajul trupului meu trebuie să-mi fi semnalat dezamăgirea.

— Îmi pare rău, a șoptit.

— E în regulă, am răspuns, încercând să fiu nonșalantă. M-am proptit într-un cot și l-am mângâiat pe frunte cu cealaltă mână. Am extins masajul ușor, trecându-mi cu blândețe degetele pe fața, pe gâtul și umerii lui. Michael era complet pasiv. A stat pe spate fără să se miște, majoritatea timpului. Deși sunt sigură că savura mângâierile, n-a spus nimic și nici n-a scos vreun murmur de plăcere. De data asta am devenit excesiv de nerăbdătoare. M-am pomenit dorind ca și Michael să mă mângâie pe mine, să-mi spună că sunt perfectă.

Într-un târziu, m-am aplecat peste el. Mi-am coborât ușor sânii pe torsul lui și, cu mâna dreaptă, m-am jucat cu părul lui de pe piept. M-am aplecat să-l sărut pe buze, intenționând să-l ațâț altundeva cu mâna stângă, dar s-a retras repede și s-a ridicat în șezut.

— Nu pot să fac asta, a spus clătinând din cap.

— De ce? am întrebat liniștită.

În următoarele câteva minute, am încercat de câteva ori să inițiez o conversație, dar Michael nu voia să vorbească. În cele din urmă, pentru că nu-mi mai rămânea nimic de făcut, m-am îmbrăcat în tăcere pe întuneric. Michael abia a reușit să îngâne un firav „noapte bună”, când am plecat.

Nu m-am întors imediat în camera mea. O dată ce m-am aflat pe coridor, mi-am dat seama că nu eram încă pregătită să dau ochii cu Richard. M-am rezemat de perete și m-am luptat cu emoțiile puternice care mă sfâșiau. De ce presupusesem că totul avea să fie foarte simplu? Şi ce va spune acum Richard?

Când am intrat în camera noastră, am știut că Richard nu dormea după felul în care respira. Dacă aș fi avut mai mult curaj, poate i-aș fi spus chiar atunci ce se întâmplase cu Michael. Dar pe moment mi-a fost mai ușor să ignor povestea. Asta a fost grava greșeală.

Următoarele două zile au fost încordate. Nimeni n-a pomenit de ceea ce Richard numise odată „evenimentul fertilizării”. Bărbații au încercat să se poarte ca și cum totul era normal. În a doua seară, după cină, l-am convins pe Richard să stea de vorbă cu mine, în timp ce Michael culca fetele.

Stând pe parapetul de lângă Oceanul Cilindric, Richard îmi explica fenomenul chimic al noului său proces de fermentare a vinului. La un moment dat, l-am întrerupt și i-am luat mâna.

— Richard, am spus, căutând în ochii lui dragoste și ceva care să mă liniștească, e foarte dificil…

Glasul mi s-a stins.

— Ce este, Nikki? m-a întrebat cu un zâmbet forțat.

— Ei bine, e vorba de Michael. De fapt, nu s-a întâmplat nimic… N-a putut…

Richard m-a privit mult timp.

— Vrei să spui că-i impotent?

Mai întâi am încuviințat din cap, apoi l-am derutat complet, clătinând a negație.

— Probabil că în realitate nu, m-am bâlbâit, dar acum două nopți, cu mine, n-a putut face nimic. Cred că era doar prea încordat, sau se simte vinovat, sau poate că a trecut mult…

M-am oprit, dându-mi seama că vorbeam prea mult. Un timp care mi s-a părut o eternitate, Richard s-a uitat în largul oceanului.

— Vrei să încerci din nou? a întrebat în cele din urmă cu un glas total lipsit de expresie.

Nu s-a întors să se uite la mine.

— Eu… nu știu, am răspuns.

I-am strâns mâna. Eram pe punctul să-l întreb dacă putea face față situației în cazul în care mai încercam o dată, dar Richard s-a îndepărtat brusc.

— Anunță-mă când te hotărăști, a spus scurt.

O săptămână sau două, am fost sigură că aveam să abandonez întreaga idee. Încet, foarte încet, în mica noastră familie s-a restaurat ceva semănând cu voia bună. În noaptea care a urmat după ce mi s-a terminat ciclul, eu și Richard am făcut dragoste de două ori pentru prima dată după un răstimp de un an. El a părut deosebit de mulțumit și foarte vorbăreț, în timp ce stăteam îmbrățișați după a doua partidă de sex.

— Trebuie să spun că, un timp, am fost cu adevărat îngrijorat, mi-a spus. Gândul că ai făcut sex cu Michael, chiar și din motive logice, mă înnebunea. Ştiu că din punct de vedere rațional n-are sens, dar mi-era teribil de teamă că s-ar fi putut să-ți placă — înțelegi? — și că, într-un fel, relația noastră ar putea fi afectată.

Era evident că presupunea că nu voi încerca din nou să rămân gravidă cu Michael. În noaptea aceea nu l-am contrazis, pentru că, pe moment, eram prea mulțumită. Totuși, după câteva zile, când am început să citesc în cărțile mele de medicină despre impotență, mi-am dat seama că eram hotărâtă să duc mai departe planul.

În săptămâna dinaintea următoarei mele perioade de ovulație, Richard a fost ocupat cu fabricarea vinului (și poate cu gustatul lui un pic mai des decât era nevoie — nu doar o dată s-a întâmplat să fie puțin amețit înainte de cină) și crearea noilor roboți după personajele lui Samuel Beckett. Atenția mea era concentrată asupra impotenței. Programa facultății de medicină din studenția mea ignorase, practic, subiectul. Şi întrucât propria mea experiență sexuală era relativ limitată, nu mai avusesem de a face cu problema în cauză. Am fost mirată să aflu că impotența este o maladie extrem de răspândită, având o cauză în principal psihologică, dar și o componentă fizică ce se accentuează, și că există multe tipuri de tratament bine definite, toate concentrându-se asupra reducerii „neliniștii privitoare la performanță” a bărbatului.

într-o dimineață, Richard m-a văzut pregătindu-mi urina pentru testarea ovulației. N-a spus nimic, dar după fața lui mi-am dat seama că era rănit și dezamăgit. Am vrut să-l liniștesc, însă copiii erau în cameră și m-am temut să nu urmeze o scenă.

Nu i-am spus lui Michael că urma să facem a doua încercare. M-am gândit că n-o să mai fie atât de neliniștit dacă nu-i dau timp să se gândească la asta. A fost cât pe ce ca planul meu să funcționeze. După ce am culcat copiii, m-am dus cu Michael în camera lui și, în timp ce ne dezbrăcam, i-am explicat ce se întâmpla. A avut un început de erecție și, în ciuda slabelor lui proteste, m-am grăbit s-o susțin. Sunt sigură că am fi reușit, dacă Katie n-ar fi început să țipe „Mami, mami!”, chiar când eram gata să începem actul sexual.

Bineînțeles că l-am lăsat pe Michael și am luat-o la fugă pe coridor către camera copiilor. Richard era deja acolo. O ținea pe Katie în brațe. Simone stătea în fund pe salteaua ei și se freca la ochi. Toți trei s-au holbat la trupul meu gol din prag.

— Am avut un vis groaznic, a spus Katie, ținându-l strâns pe Richard. Mă mânca un octopăianjen.

Am pășit în cameră.

— Acum te simți mai bine? am întrebat, întinzând mâinile s-o iau.

Richard a continuat s-o țină, iar Katie n-a făcut nici o mișcare să vină la mine. M-am dus la Simone și mi-am petrecut brațele după umerii ei.

— Unde ți-e pijamaua, m-a întrebat fiica mea de patru ani.

De cele mai multe ori, Richard și cu mine dormim în versiunea ramană a pijamalelor. Fetele sunt foarte obișnuite cu trupul meu gol — toate trei facem duș împreună,

practic în fiecare zi, dar seara, când vin în camera lor, aproape întotdeauna port pijama.

Mă pregăteam să-i răspund într-o doară, când am observat că și Richard se uita lung la mine. Ochii îi erau vădit ostili.

— Mă ocup eu de ce se întâmplă aici, a spus el aspru. De ce nu termini ce făceai?

M-am întors la Michael să încerc încă o dată să realizez actul sexual și concepția. A fost o decizie proastă. Preț de câteva minute, am încercat zadarnic să-l excit, apoi el mi-a dat mâna la o parte.

— E inutil, mi-a zis. Am aproape șaizeci și trei de ani, și de cinci ani n-am mai făcut sex. Nu mă masturbez niciodată și încerc în mod conștient să nu mă gândesc la sex. Erecția anterioară a fost un noroc temporar. A rămas tăcut aproape un minut, după care a adăugat: Îmi pare rău, Nicole, dar n-o să meargă.

Am rămas culcați alături, în tăcere, preț de câteva minute. Mă îmbrăcam și mă pregăteam să plec, când am observat că Michael avea respirația ritmică ce precede somnul. Mi-am amintit, deodată, din ceea ce citisem, că bărbații cu impotență psihică au adesea erecții în timpul somnului și în mintea mea a încolțit altă idee nebunească. M-am întins lângă el și am așteptat până am fost sigură că dormea.

La început, l-am mângâiat foarte ușor. Am fost încântată că a reacționat repede. După un timp, am mărit ușor intensitatea masajului, dar am fost extrem de atentă să nu-l trezesc. Când a fost în mod clar pregătit, m-am suit pe el. Îmi mai trebuiau doar câteva clipe ca să realizez actul sexual, când l-am zgâlțâit prea brutal și s-a trezit. Am încercat să continuu, dar în graba mea probabil l-am lovit, căci a scos un țipăt și m-a privit cu ochi sălbatici, uluiți. În câteva secunde, erecția i-a dispărut.

M-am rostogolit pe spate și am oftat adânc. Eram teribil de dezamăgită. Michael mă tot întreba ceva, dar eram prea îndurerată ca să-i răspund. Ochii mi se umpluseră în lacrimi. M-am îmbrăcat în grabă, l-am sărutat ușor pe frunte și am ieșit împleticindu-mă pe coridor. Am rămas acolo cinci minute, înainte de a avea tăria să mă întorc la Richard.

Soțul meu lucra. Stătea în genunchi lângă Pozzo, din Așteptându-l pe Godot. Micul robot era în mijlocul uneia dintre lungile sale digresiuni despre inutilitatea tuturor lucrurilor. Richard m-a ignorat la început. Apoi, după ce l-a redus la tăcere pe Pozzo, s-a întors spre mine.

— Crezi că ți-a ajuns? m-a întrebat sarcastic.

— Tot n-a mers, am răspuns deprimată. Cred că…

— Nu-mi veni cu rahatul ăsta! a strigat Richard, brusc furios. Nu-s chiar atât de prost. Te aștepți să cred c-ai petrecut două ore goală cu el și nu s-a întâmplat nimic? Ştiu cum sunteți voi, femeile. Crezi că…

Nu țin minte ce a mai spus. Îmi amintesc, în schimb, groaza ce m-a cuprins când a venit spre mine, cu ochii plini de mânie. Am crezut c-o să mă lovească și m-am încordat Lacrimile m-au podidit și au început să mi se rostogolească pe obraji. Richard m-a numit în fel și chip, mi-a spus lucruri oribile și chiar a avut un acces de rasism. Își ieșise din minți. Când a ridicat furios brațul, am țâșnit din cameră și am luat-o la fugă pe coridor, către scările ce duceau în New York. A fost cât pe aici s-o lovesc pe micuța Katie, care se trezise din cauza strigătelor și stătea năucă în ușa camerei.

În Rama era lumină. M-am plimbat aproape o oră, plângând cu intermitențe. Eram furioasă pe Richard, însă eram foarte supărată și pe mine. În mânia lui, Richard îmi spusese că sunt obsedată de ideea mea și că era doar „un pretext inteligent” pentru o relație intimă cu Michael, astfel încât să pot fi „regina stupului”. Nu răspunsesem la nici una dintre acuzații. Exista, oare, vreun sâmbure de adevăr în ele? Interesul meu viu pentru proiect să fi conținut, în parte, dorința de a face sex cu Michael?

Mi-am spus că motivația mea fusese întru totul corespunzătoare, indiferent ce însemna asta, dar că, privitor la întreaga afacere, fusesem incredibil de proastă din capul locului. Trebuia să fi știut, mai ales eu, că ceea ce propuneam era imposibil. După ce văzusem prima reacție a lui Richard (și a lui Michael, de altminteri), trebuia să fi abandonat imediat ideea. Poate că sunt încăpățânată, chiar obsedată de ideea de a le asigura urmașilor noștri maximum de variație genetică, dar știu în mod sigur că n-am născocit toată treaba doar ca să pot face sex cu Michael.

Când m-am întors, în camera noastră era întuneric. M-am schimbat în pijama și m-am trântit, frântă de oboseală, pe salteaua mea. După câteva secunde, Richard s-a întors spre mine, m-a îmbrățișat cu sălbăticie și mi-a spus:

— Nicole, iubita mea, îmi pare tare, tare rău. Te rog să mă ierți.

De atunci nu i-am mai auzit glasul. E plecat de șase zile. În noaptea aceea am dormit buștean, fără să știu că Richard și-a strâns lucrurile și mi-a lăsat un bilet. Dimineața, la ora 7, a sunat o alarmă. Era un mesaj care apărea pe ecranul negru. El spunea: „PENTRU NICOLE DES JARDINS, PERSONAL — când vrei să citești, apasă K”. Copiii nu se treziseră încă, așa că am apăsat tasta K de pe tastatură. Biletul spunea:

„Scumpa mea Nicole, asta-i cea mai dificilă scrisoare pe care am scris-o în viața mea. Vă părăsesc temporar pe tine și familia. Ştiu că acest lucru vă va crea greutăți considerabile ție, lui Michael și fetelor însă, crede-mă, e singura cale. După noaptea trecută, mi-a devenit clar că nu există altă soluție. Iubita mea, te iubesc din toată inima și știu, atunci când creierul mi-e stăpân pe toate emoțiile, că ceea ce încerci tu să faci este spre binele familiei noastre. Mă simt cumplit pentru acuzațiile pe care ți le-am adus noaptea trecută. Mă simt și mai rău că te-am numit cum te-am numit, mai ales pentru epitetele rasiste și pentru folosirea frecventă a cuvântului «târfă». Sper să mă poți ierta, deși nu sunt sigur că eu mă pot ierta, și că vei ține minte dragostea mea, iar nu mânia nebunească, scăpată din frâu.

Gelozia este un lucru cumplit. «Își bate joc de carnea cu care se hrănește», spune o zicală veche. Te consumă complet, este total irațională și absolut epuizantă. Cei mai minunați oameni din lume nu sunt decât animale orbite de mânie, atunci când sunt prinși în chinurile geloziei.

Nicole, iubito, nu ți-am spus tot adevărul despre sfârșitul căsniciei mele cu Sarah. Luni de zile, am bănuit că se vedea cu alți bărbați în nopțile pe care le petrecea în Londra. Au existat o mulțime de semne grăitoare — interesul rărit față de sex, hainele noi pe care nu le purta niciodată cu mine, fascinația bruscă față de noi poziții sau practici sexuale, diferite apeluri telefonice în care la celălalt capăt al firului nu era nimeni — , dar o iubeam atât de nebunește și eram atât de sigur că, dacă-i ceream socoteală, căsnicia noastră avea să se sfârșească, încât n-am făcut nimic, până când am turbat de gelozie.

De fapt, în timp ce stăteam în patul meu din Cambridge și mi-o imaginam pe Sarah făcând sex cu alt bărbat, gelozia mea a devenit atât de puternică, încât n-am putut să adorm până nu mi-am imaginat-o moartă. În noaptea aceea, când m-a sunat doamna Sinclair și am știut că nu mai puteam să pretind că Sarah mi-era credincioasă, am plecat la Londra cu intenția de a-i ucide, atât pe soția mea, cât și pe amantul ei.

Din fericire nu aveam nici o armă, iar mânia stârnită de faptul că-i vedeam împreună m-a făcut să uit de cuțitul pe care-l pusesem în buzunarul pardesiului. Însă cu siguranță i-aș fi omorât, dacă încăierarea n-ar fi trezit vecinii și dacă n-aș fi fost împiedicat.

Poate că te întrebi ce legătură au toate astea cu tine. Vezi tu, dragostea mea, fiecare om dezvoltă în viață șabloane de comportament definitive. Şablonul meu de gelozie nebună era deja prezent când te-am cunoscut. În timpul celor două ocazii când te-ai dus să ai relații intime cu Michael, n-am putut să nu-mi aduc aminte de Sarah. Ştiu că tu nu ești Sarah și că nu mă înșeli, totuși emoțiile mele au revenit sub aceeași formă nebunească. Într-un sens foarte ciudat, din cauză că ideea că mă înșeli este absolut imposibil de conceput, mă simt mai rău, mai înspăimântat când ești cu Michael decât atunci când Sarah era cu Hugo Sinclair sau cu altul dintre prietenii ei.

Sper ca măcar o parte din toate astea să aibă logică. Plec, pentru că nu-mi pot controla gelozia, cu toate că știu că-i irațională. Nu vreau să ajung ca țața, să-mi înec amarul în băutură și să distrug viețile tuturor celor din jurul meu. Simt că vei înțelege această concepție, într-un fel sau altul, și prefer să te scutesc de purtarea mea urâtă în timpul procesului acesta.

Sper să mă întorc curând, în afară de cazul în care, în explorările mele, voi întâlni pericole neprevăzute, dar nu știu cu precizie când. Am nevoie de o perioadă de vindecare, astfel încât să pot fi din nou un membru de bază al familiei. Spune-le fetelor că am plecat într-o călătorie. Fii bună mai ales cu Katie — ei îi va fi cel mai dor de mine. Te iubesc, Nicole. Ştiu că-ți va fi greu să înțelegi de ce plec, dar încearcă, te rog.

Richard”

13 MAI 2205

Azi am petrecut cinci ore sus, în New York, căutându-l pe Richard. M-am dus la puțuri, la ambele rețele, în cele trei piațete. Am zgâlțâit grilajul de la adăpostul octopăianjenilor și am coborât pentru scurt timp în ținutul aviarilor. Pretutindeni, l-am strigat pe nume. Îmi amintesc că Richard m-a găsit acum cinci ani datorită balizei pe care o plasase pe robotul său shakespearean, prințul Hal. Azi mi-ar fi fost de folos o asemenea baliză.

Nicăieri nici urmă de Richard. Cred că a părăsit insula. Este un înotător excelent — putea să ajungă ușor la Semicilindrul Nordic, dar cum rămâne cu creaturile stranii care populează Oceanul Cilindric? L-au lăsat să treacă?

Întoarce-te, Richard. Mi-e dor de tine. Te iubesc.

Este evident că se gândea de câteva zile la plecare. Adusese la zi și pusese la punct catalogul nostru de interacțiuni cu ramanii, pentru a le face cât mai ușoare cu putință pentru Michael și pentru mine. Luase cea mai mare dintre ranițele noastre, precum și pe cel mai bun prieten al său, MB, dar îi lăsase pe roboții Beckett.

De la plecarea lui, mesele noastre sunt îngrozitoare. Katie e aproape mereu bosumflată. Vrea să știe când se întoarce tati al ei și de ce întârzie așa mult. Michael și Simone își îndură amărăciunea în tăcere. Legătura lor continuă să se adâncească — par capabili să se aline foarte bine reciproc. În ceea ce mă privește, am încercat să-i acord mai multă atenție lui Katie, dar nu-l pot înlocui pe mult iubitul ei tătic.

Nopțile sunt cumplite. Nu dorm. Trec în revistă iar și iar relațiile mele cu Richard din ultimele două luni și-mi retrăiesc toate greșelile. Scrisoarea lui dinaintea plecării a fost revelatoare. Nu m-aș fi gândit niciodată că dificultățile lui anterioare cu Sarah aveau să aibă chiar și cel mai mic impact asupra căsniciei cu mine, dar acum știu ce voia să spună cu șabloanele.

Există șabloane în viața mea emoțională. Moartea mamei, când aveam doar zece ani, m-a învățat groaza abandonării. Teama de a pierde o relație strânsă a făcut ca intimitatea și încrederea să fie pentru mine lucruri greu de realizat. De la moartea mamei i-am pierdut pe Genevieve, pe tata, iar acum, cel puțin temporar, pe Richard. De fiecare dată când șablonul se repetă, toate himerele trecutului sunt reactivate. Acum două nopți, când am plâns până am adormit, mi-am dat seama că-mi era dor nu numai de Richard, ci și de mama, de Genevieve și de minunatul meu tată. Am simțit din nou toate acele pierderi. Așa că înțeleg cum faptul că am fost cu Michael i-a putut declanșa lui Richard amintirile dureroase legate de Sarah.

Procesul învățării nu se oprește niciodată. Iată-mă pe mine, am patruzeci și unu de ani și descopăr încă o fațetă a adevărului despre relațiile umane. E clar că l-am rănit profund pe Richard. Nu contează că nu există nici o bază logică în îngrijorarea lui și că faptul că m-am culcat cu Michael ar fi putut duce la o răcire a afecțiunii mele față de el. Logica nu se aplică aici. Ceea ce contează sunt percepția și simțirea.

Uitasem cât de devastatoare poate fi singurătatea. Eu și Richard am fost cinci ani împreună. N-o fi avut el toate calitățile lui Făt-Frumos visat de mine, dar a fost un tovarăș minunat și este, fără îndoială, cea mai inteligentă ființă umană pe care am cunoscut-o vreodată. Ar fi o tragedie incomensurabilă dacă nu s-ar mai întoarce. Mă doare când mă gândesc, chiar și pentru o clipă, că s-ar putea să-l fi văzut pentru ultima dată.

Noaptea, când mă simt foarte singură, adesea citesc poezie. Baudelaire și Eliot sunt preferații mei încă din vremea studenției, dar în ultimele câteva seri am găsit alinare în poemele Benitei Garcia.

Cât a fost cadet la Academia Spațială din Colorado, pasiunea ei sălbatică pentru viață i-a adus multă durere. S-a aruncat în studiile de astronautică și în brațele bărbaților din jur cu același elan. Când a fost chemată înaintea comitetului disciplinar al cadeților fără nici o altă vinovăție în afara sexualității neinhibate, Benita și-a dat seama cât de schizofrenici sunt bărbații când e vorba de sex.

Majoritatea criticilor literari îi preferă primul volum de versuri, Visurile unei fete mexicane, care a făcut-o cunoscută pe când era încă adolescentă, prin comparație cu volumul de poezii mai înțelepte, dar mai puțin lirice pe care l-a publicat în ultimul an la Academie.

Acum, când Richard a plecat și mintea mea încă se mai chinuie să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat în aceste ultime luni, cele care găsesc ecou în inima mea sunt poeziile pline de frământări și întrebări scrise de Benita spre sfârșitul adolescenței. Drumul ei spre viața de adult a fost foarte dificil. Deși opera ei a rămas bogată în imagini, n-a mai fost Pollyanna care se plimba printre ruinele de la Uxmal. În seara asta, am citit de mai multe ori o poezie scrisă în universitate care îmi place deosebit de mult.

Rochiile mele îmi înviorează camera Precum florile deșertul după ploaie. Tu vii la noapte, iubirea mea cea nouă, Dar ce față a mea dorești să vezi? Palidele pasteluri pentru cărți sunt bune, Albastrul și verdele mă fac, pentru o seară, Prietenă, sau chiar soție, să fiu. Dar dacă în mintea ta este sexul, Atunci roșul sau negrul și ochii întunecați Devin târfa care trebuie să fiu.

Visurile mele din copilărie nu erau așa, Prințul meu venea pentru un sărut numai, Apoi mă ducea departe de durere. Nu pot eu oare să-l mai văd o dată? Măștile mă jignesc, studentule, Îmi port rochia fără prea multă bucurie. Prețul pe care-l plătesc ca să te țin de mână Îmi scade valoarea, după cum ai plănuit.