Grădina din Rama

5

Era o ședință deschisă a Senatului și putea asista orice membru al coloniei. Galeria avea numai trei sute de locuri și toate erau ocupate. Altă sută de oameni stătea în picioare de-a lungul pereților sau pe intervale. Cei douăzeci și patru de membri ai corpului legislativ al Noului Eden fură chemați la ordine de președintele ședinței, guvernatorul Watanabe.

După ce bătu de mai multe ori cu ciocănelul pentru a face liniște, Kenji spuse:

— Audierile cu privire la buget continuă azi cu o prezentare făcută de directorul spitalului din Noul Eden, domnul doctor Robert Turner. El va face un rezumat al folosirii bugetului alocat sănătății în ultimul an și-și va prezenta cererile pentru anul următor.

Turner sui la tribună și făcu semn celor doi Tiasso care stătuseră lângă el. Bioții instalară rapid un proiector și un ecran-cub suspendat pentru materialul vizual care avea să susțină prezentarea.

— În ultimul an, am făcut pași mari, atât în construirea unui mediu medical solid pentru colonie, cât și în înțelegerea puternicului nostru inamic, retrovirusul RV-41 care continuă să îmbolnăvească populația. În ultimele douăsprezece luni, am terminat de determinat ciclul de viață al acestui microorganism complex și am pus la punct testele care ne permit să identificăm cu precizie orice persoană bolnavă.

Acum șapte luni, într-o perioadă de 3 săptămâni toți locuitorii Noului Eden au fost testați. La momentul respectiv, nouăzeci și șase de indivizi din colonie au fost identificați ca fiind infectați cu retrovirusul. De la terminarea testării, a fost găsit numai un nou purtător. Între timp, RV-41 a provocat trei decese, așa că numărul actual al persoanelor infectate este de nouăzeci și patru.

RV-41 este un retrovirus mortal, care atacă mușchii cardiaci, provocându-le atrofierea ireversibilă. Nu se cunoaște nici un tratament. Experimentăm diverse tehnici de încetinire a avansării bolii și, recent, am obținut unele succese sporadice, dar neconcludente. În acest moment, până nu înregistrăm un progres semnificativ, trebuie să presupunem cu reținere că toți indivizii afectați de retrovirus vor ceda în cele din urmă virulenței sale.

Diagrama pe care v-o prezint în continuare arată diversele stadii ale bolii. Retrovirusul se transmite de la un individ la altul prin schimbul de fluide corporale, care implică orice combinație de sânge și lichid seminal. Nu există nici un indiciu că ar exista alt mod de transmitere. Repet, — strigă Turner pentru a acoperi larma galeriei — , am verificat transmiterea numai unde este implicat sângele sau lichidul seminal. Nu putem declara categoric că alte fluide ale corpului, transpirația, mucusul, lacrimile, saliva și urina, nu pot fi agenți de transmitere, dar datele de până acum sugerează că RV-41 nu poate fi transmis prin aceste fluide.

Larma din galerie se extinsese. Guvernatorul Watanabe bătu de mai multe ori cu ciocănelul pentru a face liniște în sală. Turner își drese glasul și continuă:

— Acest retrovirus deosebit este foarte inteligent, dacă pot folosi acest cuvânt, și mai ales bine adaptat la gazda lui umană. După cum puteți vedea din diagramă, este relativ inofensiv în primele două stadii ale sale, când locuiește în celulele din sânge și spermă, fără a pricinui vreun rău. S-ar putea ca în acest timp să-și fi început deja atacul asupra sistemului imunitar. Nu putem spune cu certitudine, pentru că în acest stadiu toate datele arată că sistemul imunitar este sănătos.

Nu știm ce declanșează declinul sistemului imunitar. Un proces inexplicabil din organismul nostru complex — și iată o zonă în care trebuie să mai facem cercetări intense — îi semnalează brusc lui RV-41 că sistemul imunitar este vulnerabil și începe un atac puternic. Densitatea lui în sânge și spermă crește brusc de câteva ori. Aceasta este etapa când boala este cel mai contagioasă și când sistemul imunitar este copleșit.

Turner se opri. Răsfoi hârtiile de pe care citea înainte de a continua.

— E ciudat că sistemul imunitar nu supraviețuiește niciodată acestui atac. RV-41 știe, cumva, când poate să învingă și nu se multiplică niciodată până nu se atinge condiția de vulnerabilitate. O dată ce sistemul imunitar e distrus, începe atrofierea mușchilor cardiaci și urmează moartea.

În ultimele stadii ale bolii, retrovirusul dispare complet din spermă și sânge. După cum vă puteți imagina, această dispariție nimicește procesul de diagnosticare. Unde se duce el? Oare „se ascunde” în vreun fel, devenind altceva, ce n-am identificat încă? Supraveghează el distrugerea treptată a mușchilor cardiaci, sau atrofierea este pur și simplu un efect secundar al atacului anterior asupra sistemului imunitar? În momentul de față, nu putem răspunde la toate aceste întrebări.

Medicul făcu o scurtă pauză pentru a bea o gură de apă, apoi urmă:

— O parte a sarcinii noastre în ultimul an a fost să investigăm originea bolii. Au existat zvonuri potrivit cărora RV-41 ar fi originar din Noul Eden, plasat aici ca un diabolic experiment extraterestru. Asemenea zvonuri sunt prostii absolute. Nu încape îndoială că noi am adus retrovirusul de pe Pământ. Doi pasageri din Santa Maria au murit din cauza lui la trei luni unul după altul, primul în timpul călătoriei de la Pământ la Marte. Putem fi siguri, deși acest lucru nu-i prea încurajator, că și prietenii și colegii noștri de pe Pământ se luptă cu acest diavol.

Cât despre originea lui, aici nu pot decât să fac speculații. Dacă baza de date medicale pe care am adus-o de pe Pământ ar fi fost mai mare, probabil că i-am fi putut identifica originea fără să umblăm pe ghicite… Cu toate acestea, vă voi arăta că genomul retrovirusului RV-41 seamănă uimitor de bine cu un agent patogen fabricat genetic de către oameni, ca parte a testării unor vaccinuri secrete realizată în primii ani ai secolului XXII.

Dați-mi voie să explic în detaliu. După realizarea cu succes a vaccinurilor de prevenire a retrovirusului SIDA, care a fost o năpastă cumplită în ultimele două decenii ale secolului XX, tehnica medicală a profitat de ingineria biologică pentru a mări gama vaccinurilor disponibile. Mai precis, biologii și medicii au fabricat în mod intenționat retroviruși și bacterii, noi și mai distrugătoare, pentru a dovedi că o clasă de vaccinuri avea o gamă largă de aplicare încununată cu succes. Toată această muncă s-a făcut, bineînțeles, sub controale atente și fără nici un risc pentru populație.

Totuși, când a survenit Marele Haos, finanțările cercetărilor au fost reduse drastic și multe laboratoare medicale au trebuit să fie abandonate. Periculoșii agenți patogeni depozitați în locuri izolate prin lume au fost distruși. Doar dacă… și aici intervin speculațiile mele.

Retrovirusul care ne afectează în Noul Eden seamănă foarte mult cu retrovirusul AQT19, fabricat în 2107 în Laboratorul Medical Laffont din Senegal. Este posibil, recunosc, ca un agent survenit pe cale naturală să aibă un genom similar cu AQT19 și, ca atare, speculațiile mele să fie greșite. Totuși, credința mea este că AQT19 din laboratorul senegalez abandonat nu a fost distrus în întregime. Sunt convins că acest retrovirus a supraviețuit cumva și a suferit mutații ușoare în secolul următor — probabil trăind în gazde maimuțe — iar până la urmă a ajuns la oameni. În acest caz, noi suntem creatorii de bază ai bolii care ne ucide.

La galerie se produse rumoare. Guvernatorul Watanabe își folosi iar ciocănelul pentru a reduce la tăcere auditoriul dorindu-și în secret ca Turner să-și fi ținut pentru sine speculațiile. În acest punct, directorul spitalului începu să vorbească despre proiectele care necesitau finanțare în anul următor și ceru dublarea sumei alocate în ultimul an. Printre senatori se auzi un murmur de nemulțumire.

Cei câțiva vorbitori care urmară imediat după Robert fură de umplutură. Toată lumea știa că singurul discurs important din ziua aceea avea să fie ținut de Ian Macmillan, candidatul opoziției la funcția de guvernator pentru alegerile de peste trei luni. Se înțelegea că atât actualul guvernator, Watanabe, cât și alesul partidului său politic, Ulanov, erau în favoarea unei creșteri semnificative a bugetului alocat sănătății, chiar dacă pentru finanțarea lui se impuneau taxe noi. Macmillan era împotriva oricărei creșteri a fondurilor destinate muncii lui Turner.

Macmillan fusese învins clar de Watanabe în primele alegeri generale ținute în colonie. De atunci, Macmillan își mutase reședința din Beauvois în Hakone, fusese ales în Senat din partea districtului Vegas, și ocupase un post avantajos în imperiul afacerilor în continuă expansiune ale lui Nakamura. Acesta avea nevoie de cineva „acceptabil” pentru a conduce colonia în locul lui, iar Macmillan, care era un om ambițios fără valori sau principii clar definite, voia să fie guvernator.

— Este prea simplu, își începu discursul Macmillan, să-l ascultăm pe domnul doctor Turner și apoi să ne deschidem inimile și pungile, alocând fonduri pentru toate cererile sale. Asta nu este bine la audierile pentru buget. Şeful fiecărui departament poate prezenta un argument puternic pentru propunerile lui. Dar ascultând în mod separat fiecare subiect, pierdem priveliștea tabloului de ansamblu. Nu vreau să sugerez că programul doctorului Turner n-ar merita, totuși consider că în momentul de față se impune să discutăm prioritățile.

Stilul oratoric al lui Macmillan se îmbunătățise considerabil de când se mutase în Hakone. Era evident că fusese instruit cu atenție. Nu era totuși un orator înnăscut, așa că, pe alocuri, gesturile lui exersate păreau aproape comice. Principalul său punct de vedere era că purtătorii de RV-41 alcătuiau mai puțin de cinci la sută din populația Noului Eden, iar costul ajutării lor era incredibil de mare.

— De ce să fie silit restul cetățenilor coloniei să sufere privațiuni în beneficiul unui grup atât de mic? În plus, există alte probleme, mai presante, care necesită mai mulți bani, probleme care îl ating pe fiecare colonist în parte și care, foarte probabil, vor avea impact însăși asupra supraviețuirii noastre.

Când își prezentă versiunea despre picioroangele care „năvăliseră” din habitatul alăturat din Rama și „îngroziseră” echipa de exploratori ai coloniei, Macmillan o făcu să sune ca și cum „atacul” lor fusese prima incursiune dintr-un plănuit război interspecii. Evocă spectrul picioroangelor urmate de „creaturi mai înfricoșătoare” care aveau să-i înspăimânte pe coloniști, mai ales femeile și copii.

— Banii pentru apărare sunt bani utili pentru noi toți, spuse el.

Mai sugeră că cercetarea mediului era o altă activitate „mult mai importantă pentru binele general al coloniei” decât programul medical prezentat de Turner. El lăudă munca depusă de inginerii meteo și prezise un viitor în care coloniștii aveau să dețină cunoștințe complete despre timpul probabil.

Discursul său fu întrerupt de multe ori de aplauzele galeriei. Când în sfârșit vorbi despre indivizii suferinzi de RV-41, Macmillan schiță un plan „mai eficient sub aspectul costurilor” pentru rezolvarea „teribilei lor tragedii”.

— Vom crea un sat nou pentru ei, în exteriorul Noului Eden, unde își pot trăi în tihnă ultimele zile. După părerea mea, pe viitor efortul medical privitor la RV-41 trebuie limitat la izolarea și identificarea tuturor mecanismelor prin care această năpastă se transmite de la un individ la altul. Până când se încheie aceste cercetări, este în interesul tuturor coloniștilor, inclusiv al nefericiților afectați de boală, ca purtătorii să fie ținuți în carantină, astfel încât să nu mai existe și alte contaminări accidentale.

Nicole și familia ei erau la galerie. Îl bătuseră la cap pe Richard să vină, cu toate că el nu putea suferi întrunirile politice. Richard fu dezgustat de discursul lui Macmillan, în timp ce Nicole fu înspăimântată. Ceea ce spunea omul acela avea o anumită atracție. Mă întreb cine îi scrie materialul, gândi ea când Macmillan își încheie discursul. Se învinui că-l subestimase pe Nakamura.

Către sfârșitul expunerii lui Macmillan, Ellie își părăsi în liniște locul de la galerie. Părinții ei fură uimiți când, câteva minute mai târziu, o văzură la parter, îndreptându-se către tribună. La fel și ceilalți de la galerie, care crezuseră că Macmillan fusese ultimul. Cei mai mulți se așezară din nou, când Kenji o prezentă pe Ellie.

— La ora de drepturi și îndatoriri cetățenești de la școală, începu ea cu emoție evidentă, studiem constituția coloniei și procedurile Senatului. E puțin cunoscut faptul că orice cetățean al Noului Eden poate lua cuvântul la una dintre audierile deschise…

Trase adânc aer în piept înainte de a continua. La galerie, atât mama ei cât și Eponine se aplecară și prinseră strâns balustrada din fața lor.

— Am vrut să vorbesc azi, spuse Ellie cu mai multă forță, pentru că eu cred că am o opinie aparte față de problema suferinzilor de RV-41. În primul rând, sunt tânără, iar în al doilea rând, până acum mai mult de trei ani, n-am avut privilegiul de a interacționa cu alte ființe umane decât cele din familia mea.

Ambele motive mă fac să prețuiesc viața omului. Mi-am ales cuvântul cu grijă. A prețui înseamnă a ține la ceva pe care îl consideri foarte valoros. Acest om, acest medic incredibil care muncește toată ziua și uneori toată noaptea pentru a ne ține sănătoși, prețuiește și el în mod evident viața omului.

Când a vorbit mai devreme, doctorul Turner nu v-a spus de ce trebuie să-i finanțăm programul, ci numai ce boală este și cum ar încerca el s-o combată. A presupus că toți ați înțeles de ce. După ce l-am ascultat pe domnul Macmillan, am unele îndoieli.

Trebuie să studiem această boală oribilă până o putem înțelege și controla, pentru că viața omului este un lucru prețios. Fiecare persoană în parte este un miracol unic, o combinație uimitoare de substanțe chimice complexe și talente, visuri și experiențe deosebite. Nimic nu poate fi mai important pentru colonie în general decât o activitate care are ca țel conservarea vieții umane.

Din discuțiile de azi am înțeles că programul doctorului Turner este costisitor. Dacă pentru a-l finanța trebuie mărite taxele, atunci probabil că fiecare dintre noi va trebui să se descurce fără un obiect pe care și l-a dorit. E un preț destul de mic pentru comoara pe care o reprezenta compania altui om.

Familia mea și prietenii îmi spun uneori că sunt o naivă irecuperabilă. S-ar putea să fie adevărat. Dar poate că inocența mea îmi permite să văd lucrurile mai clar decât alții. În cazul de față, cred că există o singură întrebare care trebuie pusă. Dacă dumneavoastră, sau vreun membru al familiei dumneavoastră, ați fi fost diagnosticați ca purtători de RV-41, ați sprijini programul doctorului Turner?… Vă mulțumesc foarte mult.

O tăcere stranie se lăsă în timp ce Ellie se îndepărta de tribună. Apoi izbucniră aplauze furtunoase. Ochii lui Nicole și ai lui Eponine înotau în lacrimi. Jos, la parter, Robert Turner întinse ambele mâini către Ellie.