Grădina din Rama

4

— Mamă, tată, treziți-vă! Vreau să discut cu voi. Nicole visa. Se făcea că se plimba prin pădurea din spatele vilei de la Beauvois. Era primăvară și florile erau superbe. Îi trebuiră câteva secunde ca să-și dea seama că Simone ședea pe patul lor.

Richard se întinse și-și sărută fiica pe frunte.

— Ce-i, iubito? întrebă el.

— Unchiul Michael și cu mine ne strângeam saltelele și mi-am dat seama că-i nefericit. Ochii senini ai lui Simone treceau încet de la un părinte la celălalt. Mi-a povestit toată discuția pe care ați avut-o ieri cu Vulturul.

Nicole se ridică repede în șezut, în timp ce Simone continuă:

— Mai bine de-o oră, m-am gândit cu mare grijă la toate. Ştiu că am doar treisprezece ani, dar cred că am o soluție la această… ă-ă-ă, repartiție, care îi va face fericiți pe toți din familie.

Întinzând mâna spre fiica ei, Nicole rosti:

— Draga mea, nu-i responsabilitatea ta să rezolvi…

— Nu, mamă, o întrerupse Simone cu blândețe. Te rog să mă asculți până la capăt. Soluția mea implică ceva la care nici unul dintre voi, adulții, nu s-a gândit. Acest ceva nu putea veni decât din partea mea. Şi, în mod evident, este cel mai bun plan pentru toți cei implicați. Fruntea lui Richard se încreți.

— Ce vrei să spui?

Simone trase adânc aer în piept.

— Vreau să rămân la Baza de Tranzit cu unchiul Michael. Am să devin soția lui și vom fi „perechea de reproducere” a Vulturului. Nu-i nevoie să mai rămână și altcineva, dar Michael și cu mine am fi fericiți să-l păstrăm pe Benjy alături de noi.

— Ce-e-e? strigă Richard uluit. Unchiul Michael are șaptezeci și doi de ani! Tu n-ai încă nici paisprezece. E aberant, caraghios…

Tăcu brusc. Tânăra femeie care era fiica lui zâmbi.

— Mai aberant decât Vulturul? replică ea. Mai caraghios decât faptul că am plecat de pe Pământ și am călătorit opt ani-lumină ca să ne întâlnim cu un uriaș triunghi inteligent care acum intenționează să-i trimită pe unii dintre noi în direcția opusă?

Nicole se uită la Simone cu surpriză și admirație. Nu spuse nimic, dar întinse mâinile și-și îmbrățișă fiica puternic. Ochii îi înotau în lacrimi.

— E-n regulă, mamă, spuse Simone după ce îmbrățișarea luă sfârșit. După ce vă veți reveni din primul șoc, vă veți da seama că propunerea mea este de departe soluția cea mai bună. Dacă tu și tata veți face împreună călătoria de întoarcere, după cum cred că ar trebui, atunci fie Katie, fie Ellie, fie eu trebuie să rămânem aici la Baza de Tranzit și să ne împerechem cu Patrick sau cu unchiul Michael.

Singura combinație sănătoasă din punct de vedere genetic este ori Katie, ori eu cu unchiul Michael. Am analizat bine toate posibilitățile. Michael și cu mine suntem foarte apropiați. Avem aceeași religie. Dacă rămânem și ne căsătorim, atunci fiecare dintre ceilalți copii este liber să aleagă. Fie rămân cu noi aici, fie se întorc în sistemul solar cu tine și cu tati.

Își puse mâna pe brațul tatălui ei.

— Tati, știu că în multe privințe soluția asta va fi mai grea pentru tine decât pentru mama. Încă nu i-am pomenit unchiului Michael de ideea mea. În mod categoric, nu el a sugerat-o. Dacă tu și mama nu mă sprijiniți, atunci n-o să meargă. Această căsătorie va fi destul de dificil de acceptat pentru Michael, chiar dacă n-aveți nici o obiecție.

Richard clătină din cap.

— Ești uimitoare, Simone. Te rog să ne lași un timp de gândire. Promite-mi că nu mai scoți o vorbă despre asta, până când eu și mama ta vom fi avut ocazia să discutăm.

— Promit, încuviință Simone. Vă mulțumesc foarte mult amândurora. Vă iubesc, adăugă ea din ușa dormitorului lor.

Se întoarse și ieși în holul luminat. Părul negru și lung îi ajungea aproape la talie. Ai devenit femeie, gândi Nicole, urmărindu-i mersul grațios. Şi nu doar fizic. Ești mult mai matură decât ar trebui la anii tăi. Şi-i imagină pe Michael și Simone soț și soție, și fu surprinsă că nu găsi nimic de obiectat. Ținând cont de toate, își spuse dându-și seama că, după primele proteste, Michael O'Toole avea să fie foarte fericit, ideea ta ar putea să fie alegerea cea mai puțin nesatisfăcătoare în situația noastră dificilă.

Simone nu se abătu de la intenția ei, nici când Michael obiectă cu tărie față de ceea ce numi un „martiriu autoimpus”. Îi explică, răbdător, că mariajul lor era singurul posibil întrucât el și Katie erau, după aprecierea tuturor, personalități incompatibile și, oricum, Katie era încă doar un copil, mai având optsprezece luni până la maturitatea sexuală. Oare prefera ca ea să se mărite cu unul dintre frații materni și să comită incest? Nu, nu, răspunse Michael.

Michael acceptă, când văzu că nu mai exista o alternativă viabilă și că nici Nicole, nici Richard nu aveau obiecții puternice față de căsătoria aceea. Desigur, Richard își justifică aprobarea prin expresia „în aceste împrejurări neobișnuite”, dar Michael își dădu seama că, cel puțin parțial, tatăl lui Simone acceptase ideea ca fiica sa de treisprezece ani să se mărite cu un bărbat destul de bătrân ca să-i fie bunic.

într-o săptămână, cu implicarea copiilor, se hotărî ca Patrick, Katie și Ellie să facă drumul înapoi în Rama cu Richard și Nicole. Patrick avea rețineri să-și părăsească tatăl, dar Michael O'Toole avu bunătatea să accepte faptul că fiul său de șase ani va avea, probabil, o „viață mai interesantă și mai plină” dacă rămânea cu restul familiei. Cu asta, rămase doar Benjy. Adorabilului băiat de opt ani, dar aflat la nivelul mental al unui copil de trei ani, i se spuse că era bine venit atât în Rama cât și la Baza de Tranzit. El abia dacă înțelegea ce avea să se întâmple cu familia, și nu era nicicum pregătit să facă o astfel de alegere importantă. Decizia îl sperie și-l derută; deveni absolut nefericit și căzu într-o depresie profundă. Ca urmare, familia amână discutarea sorții lui pe o perioadă nedefinită.

— Vom lipsi o zi jumătate, poate două, le spuse Vulturul lui Michael și copiilor. Rama este recondiționată într-un hangar aflat la zece mii de kilometri de aici.

— Dar vreau să merg și eu, se bosumflă Katie. Şi eu am niște idei bune pentru modulul Pământ.

— Te vom implica și pe tine în fazele ulterioare ale procesului, o liniști Richard. Vom avea un centru de proiectare, chiar aici lângă noi, în sala de conferințe.

În cele din urmă, Richard și Nicole își luară rămas bun și i se alăturară Vulturului în hol. Își puseră costumele speciale și trecură în zona comună a sectorului. Nicole își dădea seama că Richard avea emoții.

— Iubești aventura, nu-i așa, iubitule? El recunoscu, încuviințând din cap.

— Goethe, mi se pare, a spus că tot ce-și dorește o ființă omenească poate fi clasificat în patru componente: dragoste, aventură, putere și faimă. Personalitatea noastră este modelată după ponderea pe care o căutăm din fiecare componentă. Pentru mine, aventura a fost dintotdeauna pe primul loc.

Nicole era gânditoare când intrară cu Vulturul în mașina ce aștepta. Capota se închise peste ei și nu putură să vadă nimic în drum spre baza de transport. Aventura e importantă și pentru mine, gândi Nicole, iar când eram fată, faima era țelul suprem. Zâmbi în sinea ei. Dar acum acest țel este, neîndoios, dragostea… Am fi plicticoși dacă nu ne-am schimba niciodată.

Călătoreau într-o navetă identică celei care îi adusese prima dată la Baza de Tranzit. Vulturul stătea în față, iar Nicole și Richard în spate. Priveliștea modulelor sferice dinapoia lor, a coridoarelor de transport și a întregului triunghi luminat era absolut senzațională.

Mergeau în direcția lui Sirius, caracteristica dominantă a spațiului ce înconjura Baza de Tranzit. Tânăra stea mare și albă strălucea în depărtare, părând cam de aceeași mărime cu soarele lor natal văzut din centura de asteroizi.

— Cum de ați ales locul ăsta pentru Baza de Tranzit? îl întrebă Richard pe Vultur după vreo oră de mers.

— La ce vă referiți?

— De ce aici, de ce în sistemul Sirius, și nu în altă parte? Vulturul râse.

— Această locație este numai temporară. Îndată ce Rama pleacă, ne vom muta iar.

Richard era nedumerit.

— Vreți să spuneți că întreaga Bază de Tranzit se mișcă? Se întoarse și privi triunghiul care sclipea slab în depărtare. Unde-i sistemul de propulsie?

— În fiecare modul există mici capacități de propulsie, dar ele sunt folosite numai în cazuri de urgență. Transportul între locurile de staționare temporară este realizat de ceea ce voi ați numi odgoane — ele se fixează în porturile de pe părțile laterale ale sferelor și asigură practic viteza necesară schimbării traiectoriei.

Nicole se gândi la Michael și Simone și se îngrijoră.

— Unde va pleca Baza de Tranzit? se interesă ea.

— Încă nu s-a stabilit exact, răspunse vag Vulturul. Oricum, este întotdeauna o funcție stocastică, depinzând de felul în care decurg diversele activități. Când munca noastră într-un anumit loc s-a terminat, întreaga configurație — Baza de Tranzit, Hangarul și Halta — este mutată în altă zonă de interes.

Pe bancheta din spate, Nicole și Richard se priviră lung, în tăcere. Le venea greu să priceapă toate implicațiile celor spuse de Vultur. Întreaga Bază de Tranzit se muta! Era prea mult ca să poți crede. Richard se hotărî să schimbe subiectul.

— Vreți să spuneți că există creaturi inteligente care au evoluat în vid? Cum e posibil?

— Sunteți un șovin atmosferic, răspunse Vulturul. Asemeni tuturor creaturilor, limitați modurile în care se poate exprima viața la mediile similare mediului în care trăiți dumneavoastră.

— Câte specii capabile de călătoria prin spațiu există în galaxia noastră? întrebă Richard puțin mai târziu.

— Răspunsul exact la această întrebare este unul dintre obiectivele proiectului nostru. Nu uitați că în Calea Lactee există peste o sută de miliarde de stele. Mai mult de un sfert din ele sunt înconjurate de sisteme planetare. Dacă ar fi ca doar una dintr-un milion de stele cu planete să găzduiască o specie care străbate spațiul, atunci numai în galaxia noastră ar exista douăzeci și cinci de mii de specii apte de zbor prin Cosmos.

Vulturul se întoarse și se uită la Richard și Nicole.

— Numărul estimat de călători interplanetari și densitatea lor într-o anumită zonă este o informație de Nivel 34, totuși vă pot spune un lucru. Există în galaxie Zone Dense de Viață, în care numărul mediu de voiajori spațiali este mai mare de unul la o mie de stele.

Richard fluieră.

— Uluitor, murmură el impresionat spre Nicole. Asta înseamnă că miracolul evolutiv local care ne-a produs pe noi este o paradigmă răspândită în Univers. Noi suntem unici, fii sigură, căci nicăieri în altă parte procesul care ne-a produs pe noi n-a fost duplicat cu exactitate. Însă trăsătura cu adevărat deosebită a speciei noastre, și anume capacitatea de a ne modela lumea și a o înțelege atât pe ea cât și locul nostru în schema generală, această trăsătură trebuie să fie comună la mii de creaturi! În absența ei, n-ar fi putut deveni călători spațiali.

Nicole era copleșită. Își aminti de un moment asemănător când, cu ani în urmă, se afla cu Richard în camera fotografiilor din adăpostul octopăianjenilor și se chinuia să priceapă imensitatea universului în termenii conținutului total de informații. Acum își dădea seama din nou că întregul set de cunoștințe în domeniul uman, tot ce învățase sau trăise vreodată un membru al rasei umane nu era decât un bob de nisip pe plaja imensă care reprezenta tot ce se știuse vreodată de către toate făpturile conștiente din Univers.