Grădina din Rama

6

Modelul holografic al Noului Eden era proiectat în mijlocul sălii de conferințe la scara 1:2000. În interiorul lui Rama, habitatul Pământ avea să ocupe, în fapt, o zonă de o sută șaizeci de kilometri pătrați în Câmpia Centrală, începând chiar vizavi de partea inferioară a punții nordice. Avea să măsoare douăzeci de kilometri lungime de jur împrejurul cilindrului, opt kilometri lățime pe direcția paralelă cu axa de rotație a cilindrului, și opt kilometri înălțime de la podeaua coloniei până la plafon.

Oricum, modelul Noului Eden din Modulul de Locuit, pe care Vulturul, Richard și Nicole îl foloseau pentru munca de proiectare, avea o dimensiune mai accesibilă. Încăpea ușor în sala mare, iar proiecțiile holografice îi ajutau pe proiectanți să umble ușor prin diversele structuri. Schimbările se făceau folosind subsecvențele proiectate pe calculatorul care funcționa pe baza comenzilor vocale ale Vulturului.

— Iar ne-am răzgândit, spuse Nicole, începând a treia ședință maraton de proiectare cu Vulturul și încercuind cu „lanterna” ei neagră un grup de clădiri din mijlocul coloniei. Acum considerăm că nu-i bine să avem totul într-un singur loc, cu toți oamenii stând unul peste altul.

Richard și cu mine credem că ar fi mai bine dacă zonele de locuit și prăvălioarele ar fi în patru sate distincte, aflate în colțurile dreptunghiului. Doar clădirile folosite de toți coloniștii vor fi în complexul central.

— Bineînțeles, interveni Richard, că noua noastră concepție va schimba complet cursul traficului, precum și amplasările parcurilor, Pădurii Sherwood, Lacului Shakespeare și Muntelui Olimp. Toate elementele inițiale pot fi totuși cuprinse în actualul nostru proiect pentru Noul Eden. Poftim, uitați-vă la schița asta, ca să vedeți unde am mutat totul.

Vulturul păru să facă o grimasă în timp ce se uita la ajutoarele lui umane. După o secundă, privi harta din notebook-ul lui Richard.

— Sper ca asta să fie ultima modificare majoră, comentă el. Nu prea avansăm dacă, la fiecare întâlnire o luăm practic de la capăt.

— Ne pare rău, spuse Nicole, dar ne-a trebuit ceva timp ca să pricepem magnitudinea sarcinii noastre. Acum înțelegem că proiectăm o situație de conviețuire pe termen lung pentru două mii de ființe umane și, dacă asta necesită mai multe modificări ca să iasă bine, atunci ne trebuie timp.

— Văd că ați mărit iar numărul structurilor mari din complexul central, observă Vulturul. Care este scopul clădirii din spatele bibliotecii și a sălii de spectacole?

— Sporturi și recreere, răspunse Nicole. Va avea pistă de atletism, teren de baschet și fotbal, terenuri de tenis, sală de gimnastică și bazin de înot, plus suficiente bănci în fiecare zonă ca să-i mulțumească pe aproape toți cetățenii. Eu și cu Richard ne imaginăm că atletismul va fi foarte important în Noul Eden, mai ales ținând cont de faptul că atâtea treburi de rutină vor fi realizate de bioți.

— Ați extins și mărimea spitalului și a școlilor…

— Am fost prea conservatori în distribuirea inițială a spațiului, interveni Richard. N-am lăsat suficient loc pentru activități pe care nu le putem încă defini în mod specific.

Primele două ședințe de lucru duraseră câte zece ore fiecare. Inițial, atât Richard cât și Nicole se minunaseră cât de repede era în stare Vulturul să integreze comentariile lor în recomandările specifice de proiectare. La a treia întâlnire, nu mai erau uimiți de viteza și acuratețea capacității lui de sinteză. Însă biotul extraterestru îi surprindea în mod regulat, arătându-se profund interesat de unele detalii ținând de cultură. De exemplu, îi chestionase amănunțit privitor la numele dat de oameni coloniei. După ce Nicole îi explică faptul că era esențial ca habitatul să aibă un nume, Vulturul întrebă despre înțelesul și semnificația „Noului Eden”.

— Întreaga familie a discutat despre numele habitatului și au existat multe propuneri bune, majoritatea derivate din istoria și literatura speciei noastre. Utopia a fost un candidat de frunte. Au fost dezbătute cu seriozitate Arcadia, Elizeu, Paradis, Concordia și Beauvois, dar până la urmă ne-am gândit că Noul Eden era alegerea cea mai bună, spuse Richard.

— Edenul mitologic, adăugă Nicole, a fost începutul, punctul de pornire a ceea ce am putea numi cultura noastră occidentală modernă. Un paradis luxuriant, verde, presupus a fi fost destinat oamenilor de către un Dumnezeu atotputernic care, de asemenea, a creat tot Universul. Acest prim Eden era bogat în forme de viață, dar lipsit de tehnologie. Noul Eden este și el un început. Dar în aproape toate celelalte privințe este opusul străvechii grădini. Noul Eden este un miracol tehnologic fără nici o formă de viață, cel puțin la început, cu excepția câtorva ființe umane.

O dată ce planul general al coloniei fu încheiat, mai rămâneau de discutat sute de detalii. Katie și Patrick primiră sarcina să proiecteze parcurile din cele patru sate. Cu toate că nici unul dintre ei nu văzuse vreodată un petic de iarbă autentică, o floare adevărată sau un copac, vizionaseră o mulțime de filme și văzuseră foarte multe fotografii. Sfârșiră prin a veni cu patru proiecte diferite, întocmite cu gust, pentru cele două hectare de zonă deschisă, grădini comunale și alei liniștite din fiecare sat.

— Dar de unde o să facem rost de iarbă și de flori? îl întrebă Katie pe Vultur.

— Vor fi aduse de oamenii de pe Pământ.

— De unde vor ști ei ce să aducă?

— Le vom spune.

Tot Katie scoase în evidență faptul că în proiectul Noului Eden fusese omis un element cheie, care jucase un rol major în poveștile pe care i le spunea mama ei la culcare când era mică.

— Eu n-am văzut niciodată o grădină zoologică, spuse ea. Putem avea una în Noul Eden?

În următoarea ședință, Vulturul modifică planul principal pentru a include o mică grădină zoologică la marginea Pădurii Sherwood.

Richard lucra cu Vulturul la majoritatea detaliilor tehnice ale Noului Eden. Domeniul lui Nicole era mediul de locuit. Inițial Vulturul propusese un gen de case cu mobile standard pentru fiecare locuință din colonie. Nicole râsese zgomotos.

— Cu siguranță, n-ați învățat prea multe despre noi ca specie, spuse ea. Ființele omenești trebuie să aibă diversitate. Altfel ne plictisim. Dacă am face toate casele la fel, oamenii se vor apuca imediat să le schimbe.

Din cauză că timpul îi era limitat (nevoia de informații a Vulturului îi făcea pe Richard și pe Nicole să lucreze între zece și douăsprezece ore pe zi — din fericire, Michael și Simone erau bucuroși să aibă grijă de copii), Nicole hotărî să rămână la opt planuri de bază pentru case și patru aranjamente de mobilă din module. Chiar și așa, însemna treizeci și două de configurații diferite de locuințe. Variind modelul exterior al clădirilor din cele patru sate (Nicole elabora detaliile împreună cu Richard, după unele sfaturi utile ale criticului de artă Michael O'Toole), femeia își atinse în final scopul de a crea un proiect pentru traiul zilnic care să nu fie nici uniform, nici steril.

În doar câteva ore, Richard și Vulturul căzură de acord asupra sistemelor de transport și comunicație din Noul Eden, atât interne cât și externe. Le fu mai greu cu controlul general al mediului și cu proiectarea bioților. Concepția inițială a Vulturului (pe care se baza infrastructura care susținea Noul Eden) presupunea zilnic douăsprezece ore de lumină și douăsprezece de întuneric. Perioadele de soare, nori și ploaie, urmau să fie regulate și previzibile. Practic, nu avea să existe nici o variație de temperatură în funcție de loc și timp.

Când Richard ceru schimbări sezoniere în lungimea zilelor și mai multă variație în toți parametrii meteo, Vulturul ținu să arate că includerea de „variații semnificative” în enormul volum de aer din habitat ar fi avut ca rezultat folosirea unei „resurse critice calculate” mult mai mari decât fusese inițial alocată în timpul proiectării infrastructurii. Principalii algoritmi de control ar fi trebuit să fie restructurați și reverificați și, ca urmare, data plecării ar fi fost întârziată. Nicole îl susținu pe Richard în problema vremii și a anotimpurilor, explicând Vulturului că adevăratul comportament uman („pe care dumneavoastră și Inteligența Bazei de Tranzit se pare că doriți să-l observați”) depindea în mod hotărâtor de acei doi factori.

Până la urmă se ajunse la un compromis. Lungimea zilelor și nopților pe durata unui an avea să corespundă unei locații de treizeci de grade latitudine pe Pământ. Vremea din Noul Eden avea să evolueze în mod natural în cadrul unor limite impuse, regulatorul principal acționând numai atunci când condițiile atingeau limitele „designului”. Astfel, temperatura, vântul și ploaia puteau să fluctueze în mod liber în cadrul toleranțelor. Totuși, Vulturul rămase neclintit cu privire la două probleme. Nu aveau să existe nici fulgere, nici gheață. Dacă vreuna dintre aceste două condiții meteo erau iminente, chiar dacă restul parametrilor se afla în limitele proiectate, sistemul de control avea să intre automat în funcțiune și să regleze vremea.

Intenția inițială a Vulturului fusese să rețină același tip de bioți care fuseseră în primele două nave Rama. Totuși, Nicole și Richard susținură că bioții ramani, mai ales cei care semănau cu multipezii, călugărițele, crabii și păianjenii, nu erau deloc potriviți.

— Astronauții care au fost la bordul celor două nave Rama nu trebuie să fie considerați oameni de rând, explică Nicole. Departe de asta. Noi am fost special antrenați să ne descurcăm cu mașinării sofisticate, totuși chiar și unii dintre noi s-au speriat de câțiva din bioții voștri. Oamenii mai simpli, care vor forma probabil grosul locuitorilor Noului Eden, nu se vor simți deloc în largul lor cu toate aceste ciudate invenții mecanice forfotind prin regatul lor.

După mai multe ore de discuții, Vulturul fu de acord să reproiecteze personalul de întreținere format din bioți. De exemplu, gunoiul avea să fie adunat de roboți care semănau cu mașinile tipice de gunoi de pe Pământ, doar că nu aveau să existe șoferi. Lucrările de construcție, când erau necesare, aveau să fie realizate de roboți a căror formă era aceeași cu a echipamentelor ce executau lucrări similare pe Pământ. În felul acesta, ciudatele mașinării aveau să le fie familiare coloniștilor și temerile lor xenofobe s-ar fi atenuat.

— Cum rămâne cu executarea activităților zilnice, de rutină? întrebă Vulturul la sfârșitul unei întruniri lungi. Ne gândiserăm să folosim un număr mare bioți umani sensibili la comenzi vocale, care să-i elibereze pe coloniști de toate corvezile. Până la sosirea voastră, am petrecut mult timp perfectând proiectul.

Lui Richard îi plăcu ideea de a avea ajutoare roboți, dar Nicole fu circumspectă.

— Este imperios necesar ca bioții umani să fie absolut identificabili, spuse ea. Nu trebuie să existe nici o șansă ca vreo persoană, nici măcar un copil mic, să-i poată confunda cu o ființă umană adevărată.

— Ai citit prea multe cărți de science-fiction, chicoti Richard.

— Este un motiv de îngrijorare reală, protestă ea. Pot să-mi imaginez bine calitatea bioților umani care ar fi realizați aici la Baza de Tranzit. Nu discutăm despre imitațiile inexpresive pe care le-am văzut în Rama. Oamenii ar fi îngroziți dacă n-ar putea să-și dea seama de diferența dintre un om și o mașinărie.

— Atunci vom limita numărul varietăților, spuse Richard. Şi vor fi ușor de clasificat după funcția primară. Asta te liniștește? Ar fi păcat să nu profităm de tehnologia aceasta incredibilă.

— Așa ceva ar putea să meargă, cu condiția unei scurte expuneri care să familiarizeze pe toată lumea cu diversele tipuri, spuse Nicole. Trebuie să ne asigurăm că nu există probleme de confuzie.

După mai multe săptămâni de efort intens, majoritatea deciziilor critice de proiectare erau luate, și Nicole și Richard scăpară de muncă. Putură să-și reia viața, mai mult sau mai puțin normală, alături de copii și de Michael. într-o seară, Vulturul trecu pe la ei și-i informă că Noul Eden intrase în etapa finală de testări, verificându-se în principal capacitatea noilor algoritmi de a monitoriza și controla mediul într-o gamă foarte largă de condiții posibile.

— Am inserat dispozitive de conversie a gazelor, DCG-uri, în toate locurile — Pădurea Sherwood, parcuri, în lungul malurilor lacului și pe versanții muntelui — în care vor crește plantele venite de pe Pământ. DCG-urile acționează ca plantele, absorbind bioxidul de carbon și eliberând oxigen, și sunt echivalente și cantitativ. Ele previn acumularea de bioxid de carbon în atmosferă, care, într-o perioadă lungă de timp, ar slăbi eficiența algoritmilor meteo. Funcționarea lor necesită destulă energie, așa că am redus nițel puterea necesară consumului uman în primele zile ale coloniei. Totuși, o dată ce plantele vor crește din abundență, DCG-urile pot fi dezafectate și va exista energie din plin pentru orice scop rezonabil.

— În regulă, domnule Vultur, rosti Katie când el termină. Ceea ce vrem să știm cu toții este când o să plecăm.

În colțul gurii Vulturului apărură micile încrețituri care semnalau un zâmbet.

— Aveam de gând să vă anunț de Crăciun, dar mai sunt încă două zile până atunci.

— Vă rugăm să ne spuneți acum, domnule Vultur, zise Patrick.

— Bine. Data pe care ne-am fixat-o pentru a termina cu Rama în Hangar este 11 ianuarie. Sperăm să vă suim în navetă și să plecăm de la Baza de Tranzit două zile mai târziu, în dimineața zilei de 13 ianuarie.

Mai sunt doar trei săptămâni, gândi Nicole și inima îi zvâcni când realitatea plecării prinse contur. Şi mai sunt atâtea de făcut! Se uită în cealaltă parte a camerei, unde Michael și Simone stăteau pe canapea. Printre altele, fata mea frumoasă, trebuie să te pregătesc de nuntă.

— Așadar ne vom căsători de ziua ta, mamă, rosti Simone. Noi am spus întotdeauna că ceremonia va fi cu o săptămână înainte ca restul familiei să plece.

În ochii lui Nicole apărură involuntar lacrimi. Își coborî capul, astfel încât copiii să nu le vadă. Nu sunt gata să-mi iau la revedere, gândi ea. Nu suport să mă gândesc că n-am s-o mai văd niciodată pe Simone.

Nicole preferase să iasă din jocul care se desfășura în camera de zi. Pretextase că trebuia să dezvolte niște date finale de proiectare pentru Vultur, dar în realitate avea nevoie cu disperare să rămână singură câteva momente, pentru a-și organiza ultimele trei săptămâni de viață în Baza de Tranzit. În timpul cinei, se gândise la toate lucrurile pe care trebuie să le facă și aproape că intrase în panică. Se temea că nu avea destul timp, sau că va uita ceva vital. Totuși, după ce își întocmi o listă amănunțită cu treburile rămase și un grafic pentru realizarea lor, se mai liniști întrucâtva. Nu era o listă imposibilă.

Una din problemele introduse în notebook-ul ei, pe care o scrisese cu majuscule, era BENJY. În timp ce se așeza pe marginea patului, gândindu-se la fiul ei retardat și învinuindu-se că nu abordase subiectul mai devreme, auzi o bătaie puternică în ușă. Era o coincidență uimitoare.

— Ma-mi, rosti foarte rar Benjy cu zâmbetul lui larg și inocent, pot să vorbesc cu tine?

Se gândi o clipă.

— Acum? adăugă el.

— Bineînțeles, iubitule, răspunse Nicole. Intră și stai lângă mine pe pat.

Benjy veni lângă mama sa și o îmbrățișă puternic. Se uită în poală și vorbi cu hopuri. Frământarea lui emoțională era evidentă.

— Tu și Rich-ard și ceilalți co-pii o să ple-cați curând pentru foar-te mult timp, spuse el.

— Așa este, aprobă Nicole încercând să fie veselă.

— Ta-ti și Si-mone vor ră-mâne aici și vor fi căsă-to-riți?

Asta da întrebare! Benjy ridicase capul și aștepta ca Nicole să-i confirme afirmația. Când ea încuviință, ochii lui se umplură pe loc de lacrimi și fața i se contractă.

— Şi Ben-jy? Ce se va în-tâm-pla cu Ben-jy? Nicole îi lipi capul pe umărul ei și plânse alături de el.

Întregul lui trup era scuturat de hohote. Femeia se simțea furioasă pe sine că amânase atât de mult discuția aceea. El a știut tot timpul, gândi ea. Chiar de la prima conversație. A așteptat. Crede că nimeni nu-l vrea.

— Ai de ales, iubitule, reuși Nicole să spună. Nouă ne-ar plăcea la nebunie să vii cu noi. Iar tatăl tău și Simone ar fi încântați dacă ai rămâne aici cu ei.

Benjy se uită la mama sa de parcă n-o credea. Nicole repetă foarte rar aceleași cuvinte.

— Îmi spui ade-vă-rul?

Nicole dădu cu putere din cap. Benjy zâmbi o secundă, apoi își feri privirea. Rămase tăcut mult timp.

— Aici n-am să am cu cine să mă joc, vorbi el în cele din urmă, cu ochii tot la perete. Iar Si-mone va tre-bui să stea cu ta-ti.

Nicole fu uimită de cât de concis își rezumase considerentele. Acum părea să aștepte.

— Atunci vino cu noi, îi zise cu blândețe. Unchiul Richard, Katie, Patrick, Ellie și eu te iubim foarte mult și vrem să te avem cu noi.

Benjy se întoarse și o privi. Pe obraji îi curgeau lacrimi.

— Am să vin cu tine, ma-mi, spuse și-și puse capul pe umărul ei.

Hotărâse deja, gândi Nicole ținându-l lipit de ea. E mai deștept decât credem noi. A venit aici numai ca să se asigure că e dorit.