Plutonia

LUPTA CU FURNICILE

După plecarea celor doi exploratori, Makșeev și Gromeko începură să pescuiască la gura rîului. Pescuitul fu atît de norocos, încît peste un ceas unul din ei trebui să se apuce să curețe peștele și să-l pună la uscat pe frînghii, pentru a face rezerve de hrană.

În timp ce Makșeev continua să pescuiască, botanistul dădu o raită pe la marginea pădurii, adună plante și descoperi cu acest prilej un palmier sagotier. Împreună cu tovarășul său, el doborî copacul, îl despică în lung și, scoțîndu-i măduva comestibilă, o așternură la uscat pe pături.

După ce isprăviră treaba, puseră la fiert ciorba de pește și se așezară să se odihnească, sfătuindu-se ce să facă după-masă.

— Nu ne putem depărta prea mult, observă Gromeko, și mai ales nu putem lăsa peștele în grija lui Generalu.

— Ai dreptate, — se învoi Makșeev, — deși Generalu e un cîine credincios, nu cred să poată rezista ispitei de a se ospăta după pofta inimii, cu pește uscat, care îi amintește de patrie.

— Atunci să mai prindem pește și să facem rezervă bogată pentru noi și pentru cîine. Cine știe cît o să mai treacă pînă o să dăm iarăși de un loc cu atîta pește! Drept să-ți spun, nu prea savurez carnea de reptilă. O mănînc în silă, de mare nevoie. Cînd o mănînc, îmi închipui totdeauna că e nisetru sau morun, iar nu vreun neam de-al broaștei sau șopîrlei.

Între timp, ciorba începuse să fiarbă și Gromeko se îndreptă spre locul unde se aflau păturile, ca să aducă sago pentru ciorbă.

— Aoleu, ia uită-te spre apus, îi strigă el lui Makșeev, care rămăsese lîngă foc, în spatele cortului.

Makșeev veni în fugă pe plajă.

Dinspre apus înaintau de-a lungul litoralului cîțiva coloși, în care recunoscură cu ușurință, după coastele lor vrîstate, niște brontozauri.

Namilele înaintau agale, rupînd în drum frunze tinere din vîrfurile palmierilor și ferigelor. Cînd și cînd se opreau lîngă cîte un copac, pe care-l devorau cu mare plăcere.

— Ce facem? Dumneata ce zici? întrebă Gromeko. E drept că acești monștri sînt fricoși și n-o să ne atace. Dacă însă îi lăsăm să ajungă pînă aici, o să calce în picioare și cortul, și peștele.

— N-avem încotro, trebuie să tragem, răspunse Makșeev. Mai întîi cu alice, iar la nevoie și cu gloanțe explozive.

Ridicară amîndoi armele, ochiră grupul de monștri și liniștea litoralului fu străpunsă de patru detunături.

Bubuiturile neașteptate și alicele care căzură ca o grindină asupra animalelor le înspăimîntară. Dar în loc să facă calea întoarsă, neîndemînaticele animale se aruncară în mare și trecură în goană de-a lungul țărmului, în dreptul taberei, la o mică distanță, stîrnind valuri și trîmbe de apă.

Vînătorii ghinioniști fură udați într-o clipită din cap pînă-n picioare și abia putură ține barca, ca să n-o ducă valurile în larg. Un val doborî prăjina înfiptă în nisip, de care era legată funia cu pește uscat, iar un alt val căzu peste pătura cu sago. Funia împreună cu peștele căzură pe nisip, iar sago-ul se udă.

— Ptiu, afurisite dihănii! izbucni Makșeev, scuturîndu-se de apă după duș. Ne-au făcut un pustiu de bine!

— Uite că acum ai cu ce te ocupa! încercă să-l consoleze Gromeko. Nu ne tăia capul ce să facem după masă, și namilele au avut grijă sa ne dea de lucru. Acum trebuie să curățim iarăși peștele, să spălăm în rîu sago-ul și să să-l punem la uscat.

— Și mai întîi să ne uscam pe noi! Cît despre ciorbă, cred că a dat de mult în foc…

Brontozaurii făcură un ocol mare prin apă, apoi ieșiră din nou pe mal, la răsărit de gura rîului, și continuară să gonească pe plajă.

— Cred că nici lor nu le-a fost prea bine. Ia te uită cum mai fug. Le-am servit o porție bună de alice! se bucura, răutăcios, Makșeev, dezbrăcîndu-se lîngă cort, în timp ce Gromeko lua de pe foc ceaunul cu ciorbă.

După ce își puseră hainele la uscat șî ridicară din nou prăjina cu frînghia, exploratorii, în costumul lui Adam, se apucară să mănînce. Generalu, care se ghiftuise dimineața cu capete și măruntaie de pește, se întinsese pe nisip și ațipise. Nici cîinele și nici oamenii, care prînzeau, nu observară că destul de aproape de tabără ieșiseră din pădure, una după alta, șase furnici. Insectele se opriră pe loc, cătară în jur apoi se mistuiră pe nesimțite în desiș.

Îndată ce terminară masa, Makșeev și Gromeko se întinseră în cort și-și aprinseră pipele; aveau de gînd să se odihnească puțin înainte de a se apuca să curețe de nisip peștele.

Deodată, Generalu începu să mîrîie, sări de la locui lui și se porni pe un lătrat înverșunat. Exploratorii dădură buzna afară din cort și cînd colo, ce să vadă? Tabăra era împresurată de furnici. O coloană de insecte le tăiase retragerea spre gura rîului, iar altă coloană venea din direcția opusa, înaintînd spre frînghia pe care atîrna peștele și spre pătura cu sago.

— Armele sînt neîncărcate! exclamă desperat Gromeko, repezindu-se după cartușieră.

— Ia alice! strigă la rîndu-i Makșeev, încărcîndu-și în grabă arma cu două țevi. Dumneata trage în cele din dreapta, eu le iau în primire pe celelalte.

Între timp, furnicile care veneau din dreapta se năpustiră asupra peștelui și îl trăgeau de pe frînghie, iar cele ce veneau din stînga ajunseră la vreo douăzeci de pași de cort. În acea clipă răsunară primele detunături. Bubuiturile, fumul și prăbușirea furnicilor atinse de alice îngroziră insectele și primele rînduri se opriră șovăind. Dar cele ce veneau din urmă le dădeau ghes, atrase de mirosul de pește, și oastea se puse din nou în mișcare. Postîndu-se la intrarea în cort, de unde Generalu, cu părul zbîrlit, lătra într-una, vînătorii își încărcau armele, ca să tragă o nouă salvă, iar apoi, cu cuțitele și paturile armelor, să înceapă o luptă corp la corp cu dușmanii care năvăleau din toate părțile.

Dar lupta fiind inegală, exploratorii păreau să n-aibă sorți de izbîndă.

Deodată din tufișurile de la gura rîului răsunară una după alta două detunături, care loviră în plin ariergarda furnicilor, iar apoi veni în fugă Kaștanov, care ținea în mînă un mănunchi de vreascuri aprinse. Agitînd în stînga și în dreapta această torță, el se aruncă în mijlocul insectelor, care se împrăștiară pe dată care încotro.

Atunci Makșeev și Gromeko se repeziră și ei spre foc și începură să zvîrle cu tăciuni aprinși. Acest nou mijloc de luptă se dovedi eficace — prima coloană se risipi și inamicul bătu în retragere, dispărînd în desiș și lăsînd pe cîmpul de bătaie insecte ucise, rănite sau cu arsuri grave.

După ce veniră de hac acestei coloane, toți trei, însoțiți de Generalu, care mai prinsese curaj, atacară cu cuțitele și cu vreascuri aprinse insectele care devorau peștele. Multe dintre ele plătiră cu viața lăcomia lor, iar altele o luară la fugă, ducînd în gură pești sau bucăți de sago, ud și fărîmițat. Două furnici începură să tragă pătura, dar fură ajunse din urmă și omorîte. În acest timp, Generalu se îndeletnicea cu uciderea insectelor rănite. Cînd ultimii fugari dispărură în pădure, exploratorii putură să mai răsufle și se apucară să facă bilanțul trofeelor și al pierderilor. Numărară patruzeci și cinci de furnici moarte sau grav rănite.

Pe frînghie, din cincizeci de pești nu mai rămăseseră decît cincisprezece. La marginea pădurii găsiră alți cîțiva pești, pierduți probabil de dușman în timpul fugii. Mai bine de jumătate din sago fusese mîncat sau făcut una cu nisipul. Gromeko se alese cu o mică mușcătură la mînă, iar Kaștanov la picior, dar cizma groasă îl feri de otrava furnicilor.

— Ai venit tocmai la timp! spuse Makșeev, cînd, după inspectarea cîmpului de bătaie, se așezară toți trei lîngă cort. Fără ajutorul dumitale și mai ales dacă nu-ți venea ideea cu focul, n-am fi putut pune pe fugă aceste hoarde și ele ne-ar fi făcut de petrecanie.

— Dar pe Papocikin unde l-ai lăsat? întrebă deodată Gromeko.

— Aoleu, în focul luptei am și uitat că Semion Semionovici zace în barcă!

— Zace? De ce zace? Ce i s-a întîmplat? E viu? îl asaltară cu întrebările primii doi, care înțeleseră acum de ce Kaștanov se înapoiase atît de repede.

— E viu, e viu! Și noi am avut o încăierare cu furnicile. Semion Semionovici a fost atît de rău mușcat de picior, încît acum nu se mai poate mișca. Ajutați-mă să-l duc în cort.

— Stai o clipă! Așteaptă să ne îmbrăcăm și noi, spuse Gromeko, care abia acum își dădu seama că atît el, cît și Makșeev erau aproape goi.

— Tocmai voiam să vă întreb: ce-i cu ținuta asta a dumneavoastră atît de ciudată? zise rîzînd Kaștanov. Erați la scăldat cînd furnicile au atacat campamentul?

— Nu, dar brontozaurii ne-au făcut din nou un duș, răspunse Makșeev și, în timp ce se îmbrăca, istorisi toată pățania.

Makșeev și Gromeko se echipară la iuțeală, apoi îl urmară pe Kaștanov spre rîu. Cînd furnicile atacaseră, Kaștanov lăsase aici barca, în care Papocikin dormea atît de adînc, încît nu auzise nici detunăturile, nici strigătele, și se trezi abia cînd îl ridicară de mîini și de picioare ca să-l ducă în cort.

După ce îl culcară pe Papocikin, exploratorii atîrnară pe frînghie peștele rămas, aruncară în mare insectele moarte și abia după această treabă neplăcută, în timp ce mînca ceea ce mai rămăsese din ciorbă, Kaștanov povesti tovarășilor săi ce se întîmplase în timpul excursiei lor neizbutite.

Întrucît se putea întîmpla ca furnicile, care avuseseră de suferit în două rînduri de pe urma străinilor nepoftiți, să se întoarcă într-un număr uriaș spre a-și lua revanșa, exploratorii se sfătuiră ce să facă mai departe. Papocikin și Gromeko erau de părere să continue de îndată călătoria pe apă, ca să se depărteze cît mai mult de furnicar. Kaștanov însă voia să continue expediția în susul rîului, pe care fuseseră siliți s-o întrerupă din pricina furnicilor, deoarece numai așa puteau pătrunde în inima misteriosului pustiu negru. Makșeev sprijinea acest plan. Dar pentru înfăptuirea lui trebuiau să nimicească într-un fel sau altul viclenele insecte, căci altminteri primejdia unui atac i-ar fi amenințat tot timpul expediției. De aceea hotărîră să aștepte pînă seara, iar apoi să plutească spre furnicar și să-i dea foc, profitînd de orele cînd insectele dorm. Dacă planul izbutea, calea devenea liberă și puteau naviga în sus, pe rîu, toți patru cu amîndouă bărcile, lăsînd pe țărmul mării, într-un desiș, pluta și toate lucrurile care pentru moment nu le erau de trebuință.