Conspiraţia

97

Baza aeriană a Pazei de Coastă din Atlantic City este situată într-o porţiune sigură a Centrului Tehnic şi de Administrare Aviatică Federală William J. Hughes din cadrul Aeroportului Internaţional Atlantic City. Printre responsabilităţile Centrului se numără şi paza apelor Atlanticului de la Asbury Park până la Cape May.

Rachel Sexton îşi reveni din aţipeală când roţile avionului se aşezară cu un scrâşnet pe pista pustie cuibărită între două imense depozite de marfă. Surprinsă de faptul că adormise, Rachel se uită ameţită la ceas.

2.13 A.M. I se părea că dormise zile în şir.

Era înfăşurată într-o pătură care-i ţinea cald. Michael Tolland tocmai se trezea şi el alături şi îi oferi un zâmbet obosit.

Corky veni clătinându-se pe coridor şi se strâmbă când îi văzu:

— La naiba, mai sunteţi încă aici? Eu m-am trezit crezând că noaptea asta a fost un coşmar.

Rachel cunoştea senzaţia. "Mă îndrept iar spre mare."

Avionul se opri într-un târziu, iar Rachel şi ceilalţi ieşiră pe pista pustie. Cerul era acoperit de nori, dar briza de coastă era călduţă. Faţă de Ellesmere, New Jersey părea situat la tropice.

— Aici! se auzi o voce strigând.

Rachel şi ceilalţi se întoarseră şi văzură unul dintre clasicele elicoptere HH-65 Dolphin, vopsite în roşu aprins, ale Pazei de Coastă aşteptându-i în apropiere. Încadrat de panglica de un alb strălucitor vopsită pe coada elicopterului, un pilot complet echipat le făcea semn.

Tolland dădu impresionat din cap în direcţia lui Rachel:

— Şeful tău ştie să aranjeze bine lucrurile.

"Habar n-ai tu cât de bine", îi răspunse Rachel în gând.

Corky se uita chiorâş:

— Deja? Fără pauză de masă?

Pilotul îi întâmpină şi îi ajută să se urce. Fără să le ceară numele, le vorbi reverenţios şi cu multe precauţii. Pickering avertizase probabil Paza de Coastă că această misiune avea un caracter secret. Cu toate astea, în ciuda discreţiei cerute de Pickering, Rachel îşi dădu seama că identităţile lor rămăseseră necunoscute doar câteva secunde, căci pilotul nu reuşi să-şi ascundă surpriza când văzu celebra vedetă de televiziune, Michael Tolland.

Punându-şi centura de siguranţă lângă Tolland, Rachel simţi deja cum o cuprinde încordarea. Motorul Aerospatiale de deasupra capetelor lor se trezi la viaţă, iar rotoarele late de treisprezece metri ale Dolphinului porniră să se învârtească într-o ceaţă argintie. Zumzetul se transformă în muget, iar elicopterul se ridică de pe pistă şi porni în ui noapte.

Pilotul se răsuci pe locul lui şi zise:

— Mi s-a spus că îmi veţi spune destinaţia după ce ne ridicăm de la sol.

Tolland îi spuse pilotului coordonatele unei locaţii aflate lângă coastă, la circa cincizeci de kilometri de poziţia lor curentă.

"Nava lui se află la douăsprezece mile în larg", îşi spuse Rachel, cuprinsă de un fior.

Pilotul introduse coordonatele în sistemul de navigaţie, după care dădu drumul mai tare la motoare. Elicopterul ţâşni spre sud-est.

În vreme ce malul nisipos al coastei din New Jersey aluneca sub ei, Rachel îşi întoarse privirea de la întunecimea oceanului care se întindea în faţă. Chiar dacă o îngrijora profund faptul că se întorcea la ocean, Rachel încercă să se calmeze spunându-şi că era însoţită de un bărbat pentru care oceanul devenise prieten pe viaţă. În cabina îngustă, Tolland stătea înghesuit lângă ea, cu şoldurile şi umerii apropiindu-li-se. Nici unul nu încercă să îşi schimbe poziţia:

— Ştiu că n-ar trebui să pomenesc de aşa ceva, izbucni pe neaşteptate pilotul, plin de emoţie, dar e clar că dumneavoastră sunteţi Michael Tolland şi eu trebuie să mărturisesc că, în fine, v-am urmărit la televizor toată noaptea! Meteoritul! E absolut incredibil! Probabil că sunteţi uluit!

Tolland încuviinţă răbdător din cap:

— Am rămas fără grai.

— Documentarul a fost fantastic! Ştiţi, postul de televiziune l-a reluat de nu ştiu câte ori. Nici unul dintre piloţii de serviciu n-au vrut misiunea asta, pentru că toată lumea voia să se uite la televizor, dar eu am tras paiul scurt. Vă vine să credeţi? Paiul scurt! Şi iată-mă aici! Dacă băieţii ar şti că zbor chiar cu…

— Apreciem faptul că ne pilotaţi, îl întrerupse Rachel, dar prezenţa noastră aici trebuie să rămână confidenţială. Nimeni nu trebuie să ştie unde ne aflăm.

— Categoric, domniţă. Ordinele pe care le-am primit au fost foarte clare.

Pilotul ezită, apoi expresia de pe chip i se schimbă:

— Hei, nu cumva ne îndreptăm spre Goya?

Tolland dădu fără tragere de inimă din cap:

— Ba da.

— Fir-ar să fie! exclamă pilotul. Scuzaţi-mă. Îmi cer scuze, dar am văzut nava la televizor. Cea cu chilă geamănă, nu? Ciudat aspect pentru bestia aia! N-am fost niciodată pe un vas proiectat în stil SWATH. Nu mi-am imaginat niciodată că nava dumitale va fi prima!

Rachel îşi luă privirea de la pilot, tot mai îngrijorată de faptul că se îndepărta de ţărm.

Tolland se întoarse spre ea:

— Ţi-e bine? Puteai rămâne la ţărm. Ţi-am spus eu.

"Ar fi trebuit să rămân la ţărm", îşi zise Rachel, ştiind prea bine că mândria n-ar fi lăsat-o să facă un asemenea gest.

— Nu, mulţumesc. N-am nimic.

Tolland zâmbi:

— O să fiu cu ochii pe tine.

— Mersi.

Rachel era surprinsă să constate cum căldura din vocea lui o făcea să se simtă mai în siguranţă.

— Ai văzut şi tu Goya la televizor, nu?

Ea încuviinţă:

— Este o… mm… navă cu aspect interesant.

Tolland izbucni în râs:

— Da. La vremea ei, a fost un prototip extrem de îndrăzneţ, dar proiectarea n-a putut ţine pasul.

— Nu-mi imaginez de ce, glumi Rachel, imaginându-şi bizarul profil al vasului.

— Acum NBC mă presează să folosesc o navă mai nouă. Ceva… nu ştiu, mai sclipitor şi mai atrăgător. Încă un sezon sau două şi mă vor determina să mă despart de ea.

Gândindu-se la această eventualitate, Tolland păru de-a dreptul melancolic.

— Nu ţi-ar plăcea o navă nou-nouţă?

— Ştiu eu… am o mulţime de amintiri de la bordul ei.

Rachel zâmbi:

— Ei bine, aşa cum obişnuia mama mea să spună, mai devreme sau mai târziu cu toţii trebuie să ne despărţim de trecut.

Tolland se uită adânc în ochii ei preţ de câteva clipe:

— Da, ştiu.