106

Singură în biroul ei, Gabrielle Ashe stătea la fereastră şi se întreba ce avea de făcut în etapa următoare. Cu mai puţin de o oră în urmă, părăsise sediul NASA plină de emoţie pentru a-i împărtăşi senatorului discuţia cu Chris Harper despre frauda PODS.

Acum nu mai era chiar atât de sigură.

Conform celor spuse de Yolanda, doi reporteri neutri ai ABC îl suspectau pe Sexton că lua mită de la SFF. Mai mult, Gabrielle tocmai aflase că Sexton ştia de vizita ei în apartament în timpul întâlnirii cu membrii Fundaţiei, şi totuşi nu-i pomenise despre asta.

Gabrielle oftă. Taxiul ei plecase de mult. Deşi putea să cheme altul în câteva minute, ştia că avea altceva de făcut mai întâi.

"Chiar o să fac aşa ceva?"

Se încruntă, ştiind că n-avea de ales. Habar n-avea în cine să se mai încreadă.

Ieşi din birou şi se duse înapoi în secretariat şi apoi într-un coridor larg din partea opusă biroului senatorial. În capătul coridorului, văzu uşile masive de stejar ale biroului personal al lui Sexton flancate de două steaguri — "Bătrâna Glorie" pe dreapta şi drapelul statului Delaware pe stânga. La fel ca în cazul celor mai multe birouri senatoriale din clădire, uşile erau blindate cu oţel şi asigurate prin broaşte clasice, un sistem electronic de acces şi un sistem de alarmă.

Dacă ar fi putut intra în birou, măcar pentru câteva minute, ar fi găsit răspuns la toate întrebările. Îndreptându-se spre uşile foarte bine asigurate, Gabrielle nu-şi făcea iluzii că ar fi putut trece prin ele. Avea alte planuri în minte.

La trei metri de biroul lui Sexton, Gabrielle o coti brusc spre dreapta şi intră în toaleta femeilor. Lămpile fluorescente se aprinseră automat, reflectându-se cu putere pe faianţa albă. După ce ochii i se obişnuiseră cu lumina strălucitoare, Gabrielle se opri atunci când se văzu în oglindă. Ca de obicei, trăsăturile ei păreau mai blânde decât ar fi sperat ea. Aproape delicate. Gabrielle era întotdeauna mai puternică decât arăta.

"Eşti sigură că eşti pregătită pentru asta?"

Ştia că Sexton o aştepta cu nerăbdare pentru a fi pus în temă în legătură cu situaţia PODS. Din păcate, Gabrielle îşi dăduse seama că senatorul o manipulase cu viclenie în seara asta. Iar ei nu-i plăcea să fie manipulată. Senatorul îi ascunsese lucruri importante. Întrebarea era cât de multe. Iar răspunsurile se aflau în biroul lui — chiar de cealaltă parte a peretelui din toaleta pentru femei.

— Cinci minute, rosti ea cu voce tare, dând glas hotărârii finale.

Se duse până la debara, întinse mâna şi o plimbă peste cadrul uşii. O cheie căzu cu zgomot pe podea. Echipa de curăţenie a clădirii era formată din angajaţi de stat, care păreau să se facă nevăzuţi de fiecare dată când se lăsa cu o grevă de orice fel, abandonând toaleta săptămâni de zile fără hârtie igienică sau tampoane. Enervate să tot fie luate prin surprindere de lipsuri, femeile din biroul lui Sexton preluaseră frâiele întregii poveşti în mâinile lor şi îşi asiguraseră o cheie a debaralei în caz de "urgenţe".

"În seara asta este vorba de o urgenţă", îşi zise ea.

Deschise uşa debaralei.

Interiorul era strâmt şi plin cu şerveţele, cârpe de şters pe jos şi rafturi cu role de hârtie igienică. Cu o lună înainte, Gabrielle căuta acolo prosoape de hârtie, când descoperise ceva neaşteptat. Neputând să ajungă la hârtia de pe raftul de sus, folosise coada unei mături pentru a determina căderea unei role. În timpul operaţiunii, lovise o placă din tavan. Căţărându-se ca să pună la loc placa, auzise cu surprindere vocea senatorului Sexton.

Limpede precum cristalul.

După natura ecoului, îşi dăduse seama că senatorul vorbea singur, în vreme ce se afla în camera lui privată de baie. Încăperea părea a fi separată de debaraua toaletei femeilor doar prin nişte plăci despărţitoare din material lemnos.

Aflându-se din nou în debara în seara asta, cu un scop mult mai important decât obţinerea unor prosoape de hârtie, Gabrielle îşi scoase pantofii, se căţără pe rafturi, scoase placa din tavan şi se trase în sus. "S-a zis şi cu securitatea naţională", îşi spuse ea, în timp ce se întreba câte legi federale şi statale era ea pe punctul de a încălca.

Dându-şi drumul prin tavanul băii senatorului, Gabrielle îşi sprijini piciorul de marginea rece din porţelan a căzii, apoi sări pe podea. Ţinându-şi respiraţia, ieşi din baie şi intră în biroul senatorului.

Covoarele orientale din încăpere îi dădeau o senzaţie de moliciune şi căldură.

Загрузка...