Conspiraţia

90

"M-au prins, se gândi Chris Harper, înfiorându-se la gândul închisorii. Senatorul Sexton ştie că am minţit în legătură cu PODS." În vreme ce o conducea pe Gabrielle Ashe înapoi în birou şi închidea uşa în urma lor, Harper simţea ura lui faţă de directorul administrativ al NASA intensificându-se cu fiecare secundă. În noaptea asta, managerul proiectului PODS aflase cât de departe putea să meargă directorul cu minciuna. Pe lângă faptul că îl forţase pe el să mintă în legătură cu rezolvarea problemei software, Ekstrom părea să fi contractat un soi de asigurare în caz că lui Harper i se făcea frică şi decidea să dea secretul în vileag.

"Dovezi ale evaziunii, îşi zise el. Şantaj. Foarte vicleană mutare." În definitiv, cine ar crede un deturnător de fonduri care ar încerca să discrediteze cel mai grandios moment din istoria spaţială americană? Harper simţise deja pe propria piele cât de dedicat putea fi Ekstrom cauzei salvării agenţiei spaţiale. Acum, odată cu anunţul descoperirii unui meteorit fosilizat, miza devenise uriaşă.

Harper se plimbă câteva zeci de secunde în jurul mesei mari pe care se odihnea un model la scară redusă al satelitului PODS — o prismă cilindrică având mai multe antene şi lentile în spatele unor scuturi reflectorizante. Gabrielle se aşeză şi aşteptă, urmărind scena. Răul pe care îl simţea acum îi amintea lui Harper cum se simţise în timpul acelei nenorocite conferinţe de presă. În acea noapte, dăduse un spectacol jalnic şi toată lumea îi pusese întrebări. Fusese obligat să mintă din nou şi să afirme că se simţise rău în acea seară şi nu fusese el însuşi. Colegii lui şi presa ridicaseră din umeri urmărind reprezentaţia patetică şi se grăbiseră să uite de ea.

Acum minciuna se întorsese să-l bântuie.

Expresia de pe chipul lui Gabrielle se îmblânzi:

— Domnule Harper, avându-l pe directorul administrativ duşman, veţi avea nevoie de un aliat puternic. Într-un asemenea moment, senatorul Sexton vă poate fi prieten de nădejde. Haideţi să începem cu minciuna despre aplicaţia software PODS. Povestiţi-mi ce s-a întâmplat.

Harper oftă. Ştia că sosise clipa adevărului. "Ar fi trebuit să rostesc acest adevăr chiar de la început!"

— Lansarea satelitului a decurs foarte uşor, începu el. Satelitul s-a poziţionat pe o orbită polară perfectă, exact aşa cum fusese planificat.

Gabrielle părea plictisită. Părea să cunoască aceste amănunte.

— Mai departe.

— Apoi au apărut necazurile. Când am activat scanarea gheţii pentru detectarea de anomalii, aplicaţia software de detectare a anomaliilor de la bord a dat rateuri.

— Îh… Îhî.

Harper începu să vorbească mai repede:

— Se presupunea că aplicaţia software va fi capabilă să examineze cu repeziciune mii de metri pătraţi de sol şi să descopere zone de gheaţă aflate dincolo de limitele densităţii normale. Iniţial, aplicaţia software trebuia să caute zone moi în gheaţă, ca indicii ale încălzirii globale, dar ulterior a fost modificată astfel încât să semnalizeze şi alte anomalii de densitate. Planul prevedea ca PODS să scaneze Cercul Arctic de-a lungul a câteva săptămâni şi să identifice orice anomalii pe care le-am fi putut folosi pentru măsurarea încălzirii globale.

— Numai că PODS devenea inutil fără acea aplicaţie software, îl întrerupse Gabrielle. NASA ar fi trebuit să examineze manual imaginile fiecărui centimetru pătrat din Arctica în căutarea de locuri probleme.

Harper încuviinţă, retrăind coşmarul gafei sale de programare.

— Ar fi fost nevoie de zeci de ani de studiu. Totul a devenit un coşmar. Din cauza unei erori pe care eu am făcut-o în programare, PODS devenise, în esenţă, inutil. Iar cu alegerile care se apropiau cu repeziciune şi cu senatorul Sexton adoptând o asemenea poziţie critică faţă NASA…

Omul oftă.

— Greşeala dumneavoastră ar fi fost fatală pentru NASA şi pentru preşedinte.

— Nu ar fi putut apărea într-un moment mai nepotrivit. Ekstrom era îngrozit. I-am promis rezolvarea problemei în timpul următoarei misiuni a navetei spaţiale. Era o simplă chestiune de schimbare a procesorului care ţinea în spate sistemul software PODS. Numai că o astfel de rezolvare venea un pic cam târziu. Am fost trimis acasă, în concediu fără plată, un eufemism pentru a nu se spune că am fost concediat. Asta se întâmpla acum o lună.

— Şi totuşi aţi apărut la televiziune, acum două săptămâni, anunţând că aţi găsit o cale de evitare a problemelor.

Harper se făcu mic de tot:

— A fost o greşeală teribilă. În ziua aceea, am primit un telefon disperat de la directorul administrativ. Mi-a spus că intervenise ceva, o posibilă cale de a-mi răscumpăra păcatele. Am venit imediat la birou şi m-am întâlnit cu el. Mi-a cerut să susţin o conferinţă de presă şi să spun întregii lumi că am descoperit o modalitate de a rezolva problemele aplicaţiei software PODS şi că urma să dispunem de date în câteva săptămâni. Mi-a mai zis că îmi va explica mai târziu de ce era nevoie de o asemenea conferinţă de presă.

— Şi dumneavoastră aţi fost de acord!

— Nu, am refuzat! O oră mai târziu însă, directorul era din nou în biroul meu, însoţit de consilierul principal al Casei Albe!

— Ce???

Gabrielle păru şocată de informaţie.

— Marjorie Tench?

"O creatură îngrozitoare", gândi Harper, dând încet din cap.

— Ea şi Ekstrom m-au pus să stau jos şi mi-au explicat că greşeala mea adusese NASA şi preşedintele Statelor Unite în pragul colapsului definitiv. Domnişoara Tench mi-a povestit despre planurile senatorului de a privatiza NASA. Mi-a mai spus că aveam o datorie faţă de preşedinte şi faţă de agenţia spaţială şi trebuia să îndrept lucrurile. Apoi mi-a explicat şi cum s-o fac.

Gabrielle se aplecă în faţă ca să audă mai bine:

— Continuaţi!

— Marjorie Tench m-a informat de faptul că, printr-un noroc chior, Casa Albă a interceptat dovezi geologice consistente, legate de un meteorit uriaş care e îngropat în gheţarul Milne. Unul dintre cei mai mari meteoriţi din istorie. O astfel de descoperire ar fi însemnat un eveniment major pentru NASA.

Gabrielle părea uluită:

— Staţi aşa! Deci dumneavoastră afirmaţi că altcineva deja ştia că meteoritul se găsea acolo înainte ca PODS să îl descopere?

— Da. PODS n-a avut nimic de-a face cu descoperirea. Ekstrom ştia de existenţa meteoritului. Pur şi simplu, mi-a dat coordonatele şi mi-a spus să repoziţionez satelitul deasupra gheţarului şi să pretind că PODS a făcut descoperirea.

— Vă bateţi joc de mine!

— Asta a fost şi reacţia mea când mi s-a cerut să iau parte la acea cacealma. Au refuzat să-mi explice cum au aflat ei că meteoritul se afla acolo, iar domnişoara Tench insista că o astfel de chestiune era lipsită de importanţă şi că oportunitatea era una ideală ca să-mi spăl păcatele. Dacă puteam susţine că satelitul a localizat meteoritul, atunci NASA putea anunţa PODS drept un imens succes, astfel propulsându-l pe preşedinte în sondajele electorale de dinainte de alegeri.

Gabrielle aproape că rămăsese fără grai:

— Şi bineînţeles că nu se putea anunţa faptul că PODS a detectat un meteorit până ce nu se anunţa rezolvarea problemei cu software-ul satelitului.

Harper încuviinţă:

— De aici şi minciuna din conferinţa de presă. Am fost forţat să o spun. Tench şi directorul administrativ au fost complet lipsiţi de scrupule. Mi-au reamintit că am dezamăgit pe toată lumea — preşedintele finanţase proiectul PODS, NASA investise ani de zile pentru realizarea lui, iar acum eu ruinasem toate aceste eforturi cu o idioţenie în programare.

— Aşa că aţi fost de acord să daţi o mână de ajutor.

— N-am avut de ales. Dacă nu o făceam, cariera mea se ducea naibii. Iar adevărul era că, dacă n-aş fi comis acea eroare software, PODS ar fi descoperit şi singur meteoritul. Aşadar, pe atunci, mi s-a părut o minciună nevinovata. În acele clipe am acţionat spunându-mi că problema software avea oricum să fie rezolvată în câteva luni, odată cu noua misiune a navetei spaţiale, aşa că nu făceam decât să anunţ rezolvarea problemei un pic mai devreme.

Gabrielle scoase un fluierat uşor:

— O minciună mică pentru a scoate un avantaj din oportunitatea oferită de meteorit.

Harper se simţea rău doar vorbind despre asta:

— Aşa că… am făcut-o. Urmând ordinele lui Ekstrom, am ţinut o conferinţă de presă în care am anunţat că am găsit o cale de evitare a problemelor legate de aplicaţia de detectare a anomaliilor, apoi am aşteptat câteva zile şi am repoziţionat satelitul deasupra coordonatelor date de directorul administrativ. După aceea, urmând ierarhia adecvată de comandă, l-am sunat pe directorul EOS şi i-am relatat că PODS a localizat o anomalie serioasă de densitate în gheţarul Milne. I-am dat coordonatele şi i-am explicat că acea anomalie părea să fie suficient de densă ca să semene cu un meteorit. Entuziasmată la aflarea veştii, NASA a trimis o mică echipă de cercetare până în Milne pentru a extrage mostre. Din acel moment, operaţiunea a devenit strict secretă.

— Aşadar, habar n-aţi avut că meteoritul conţinea fosile până în noaptea asta?

— Nimeni de aici n-a ştiut. Suntem cu toţii şocaţi. Acum toţi mă socotesc un erou pentru găsirea dovezilor de viaţă extraterestră, iar eu nu ştiu ce să le răspund.

Gabrielle tăcu preţ de câteva minute şi îl studie intens pe Harper cu ochii ei negri:

— Dar dacă nu PODS a localizat meteoritul în gheaţă, de unde a ştiut Ekstrom că acesta se afla acolo?

— L-a descoperit altcineva mai întâi.

— Altcineva? Cine?

Harper oftă:

— Un geolog canadian pe nume Charles Brophy — un cercetător din insula Ellesmere. Se pare că omul efectua măsurători geologice asupra gheţii de pe gheţarul Milne când, din întâmplare, a descoperit urmele unui meteorit imens îngropat în gheaţă. A anunţat descoperirea prin radio, iar NASA a interceptat transmisia.

Gabrielle făcu ochii mari:

— Şi nu e acest canadian furios acum că NASA îşi atribuie toate meritele descoperirii?

— Nu, răspunse Harper, simţind un fior pe şira spinării. Lucru care a convenit tuturor, omul e mort.