Conspiraţia

49

Norah Mangor rămase în continuare în genunchi pe gheaţă când Michael Tolland trase, uluit, hârtia imprimată din mâinile ei care tremurau. Zguduit de priveliştea cadavrului plutitor al lui Ming, Tolland încercă să-şi adune gândurile şi să descifreze imaginea pe care o avea în faţa ochilor.

Văzu secţiunea transversală a puţului coborând de la suprafaţă şaizeci de metri în gheaţă. Văzu trupul lui Ming care plutea. Privirea lui Tolland se duse mai jos. Sesiză că ceva nu era în regulă. O coloană întunecată de gheaţă marină se întindea în jos, către adâncul deschis al oceanului de dedesubt, chiar sub puţul de extracţie. Pilonul vertical de gheaţă sărată era masiv — având acelaşi diametru ca al puţului.

— Doamne! strigă Rachel, privind peste umărul lui Tolland. Pare că puţul meteoritului continuă prin pătura de gheaţă până la ocean!

Tolland se uita transpus. Creierul lui refuza să accepte unica explicaţie logică. Corky părea la fel de alarmat.

Norah ţipă:

— Cineva a forat sub banchiză!

Era atât de furioasă, că ochii mai aveau puţin şi îi săreau din orbite:

— Cineva a plantat intenţionat acea rocă de sub banchiza de gheaţă!

Deşi idealistul din Tolland voia să respingă concluzia lui Norah, omul de ştiinţă din el ştia că s-ar putea ca ea să aibă dreptate. Gheţarul Milne plutea pe ocean, lăsând suficient loc dedesubt unui submarin. Deoarece totul cântărea mult mai puţin în mediu submarin, chiar şi un submersibil de mici dimensiuni, asemănător cu modelul monopilot Triton folosit de Tolland în cercetările lui, era capabil să transporte cu uşurinţă meteoritul între braţele sale metalice. Submarinul s-ar fi putut apropia dinspre ocean, s-ar fi scufundat sub banchiza de gheaţă şi ar fi forat în gheaţă drept în sus. Apoi ar fi putut folosi un braţ de extensie sau baloane gonflabile ca să împingă meteoritul în puţ. Odată ce meteoritul ar fi fost pus la locul lui, a-pa sărată care ar fi urcat în puţ în spatele meteoritului ar fi început să îngheţe. Imediat ce puţul s-ar fi închis suficient de mult ca să ţină meteoritul pe loc, submarinul şi-ar fi putut retrage braţul şi ar fi putut dispărea, lăsând Mama Natură să sigileze restul tunelul şi să şteargă toate urmele fra-udei.

— Dar de ce? vru Rachel să afle, luând hârtia de la Tolland şi studiind-o. De ce ar face cineva aşa ceva? Sunteţi siguri că radarul merge bine?

— Bineînţeles că sunt sigură! Iar hârtia asta explică perfect prezenţa bacteriilor fosforescente în apă!

Tolland trebuia să admită că logica lui Norah era înfricoşător de precisă. Dinoflagelatele fosforescente şi-ar fi urmat instinctul şi ar fi înotat în sus, în puţ, fiind prinse în capcană chiar sub meteorit şi încremenind în gheaţă. Ulterior, când Norah încălzise meteoritul, gheaţa din imediata apropiere s-ar fi topit, şi ar fi eliberat planctonul. Acesta ar fi înotat din nou în sus, de această dată ar fi atins suprafaţa în interiorul habisferei, unde, în cele din urmă, ar fi murit

din lipsă de apă sărată.

— E o nebunie! ţipă Corky. NASA dispune de un meteorit cu fosile extraterestre în el. De ce i-ar păsa unde a fost găsit? De ce să-şi fi dat osteneala să-l îngroape sub o banchiză de gheaţă?

— Cine dracu să ştie, ripostă Norah, însă înregistrările GPR nu mint. Am fost înşelaţi. Meteoritul ăla nu are nici o legătură cu fenomenul Jungersol. A fost plantat recent în gheaţă. De mai puţin de un an de zile, altfel planctonul ar fi murit!

Începuse deja să împacheteze echipamentul GPR pe sanie şi să îl asigure:

— Trebuie să ne întoarcem şi să spunem cuiva! Preşedintele se va prezenta în faţa publicului cu date eronate! NASA l-a dus de nas!

— Stai o clipă! îi strigă Rachel. Ca să fim siguri, ar trebui măcar să mai facem o dată testul. Nimic din ce am văzut nu are sens. Cine ne va crede?

— Toată lumea, răspunse Norah, pregătind sania. Când voi intra în habisferă şi voi extrage o altă mostră de la fundul puţului de meteorit care va arăta existenţa apei sărate, vă garantez că toată lumea va crede asta!

Norah retrase frânele saniei, îndreptă vehiculul către habisferă şi începu să urce panta, înfigându-şi crampoanele în apă şi trăgând sania cu o uşurinţă surprinzătoare. Era o femeie hotărâtă să-şi ducă misiunea la bun sfârşit.

— Să mergem! le strigă ea, trăgând grupul după ea către marginea cercului de lumină al făcliei. Nu ştiu ce a încercat NASA aici, dar în mod sigur nu îmi place să fiu folosită ca un pion în…

În acea fracţiune de secundă, capul ei se dădu brusc pe spate, de parcă Norah ar fi fost lovită drept în frunte de o forţă invizibilă. Scoase un icnet gutural de durere, se clătină, apoi căzu pe spate pe gheaţă. Aproape în aceeaşi secundă, Corky scoase un ţipăt şi se răsuci pe loc, ca şi cum umărul i-ar fi fost împins cu putere înapoi. Căzu şi el pe gheaţă, zvârcolindu-se de durere.

Rachel uită imediat de hârtia pe care o ţinea în mână, de Ming, de meteorit şi de bizarul tunel de sub gheaţă. Simţi un proiectil mic care îi trecu razant pe lângă ureche, aproape atingând-i tâmpla. Din instinct, se lăsă în genunchi şi îl trase pe Tolland după ea.

— Ce naiba se petrece??? răcni Tolland.

Rachel nu-şi putea închipui decât că începuse o furtună cu grindină — mingi de gheaţă care coborau cu mare viteză pe panta gheţarului — şi totuşi, după forţa cu care tocmai fuseseră loviţi Norah şi Corky, grindina ar fi trebuit să cadă cu o viteză de câteva sute de kilometri pe oră. Ciudat, dar tirul brusc de obiecte de dimensiunea marmurei păru să se concentreze acum asupra ei şi a lui Tolland. Gheaţa în jurul lor sărea, trimiţând în aer săgeţi dure. Rachel se rostogoli pe burtă, îşi înfipse colţii crampoanelor în gheaţă şi se îndreptă cât putu de repede spre singura protecţie existentă. Sania. Tolland o ajunse din urmă o clipă mai târziu şi se ghemui lângă ea.

Bărbatul se uită la Corky şi la Norah, care zăceau pe gheaţă, lipsiţi de orice apărare.

— Trage-i cu frânghia! strigă el, apucând de frânghie şi încercând să tragă.

Însă frânghia era înfăşurată în jurul saniei.

Rachel mototoli hârtia imprimată în buzunarul costumului şi porni în patru labe spre sanie, încercând să descâlcească frânghiile din tălpicile vehiculului. Tolland o urma îndeaproape.

Grindina formă imediat un baraj alb împotriva saniei, de parcă brusc Mama Natură i-ar fi abandonat pe Corky şi pe Norah şi şi-ar fi îndreptat "atenţia" asupra lui Rachel şi a lui Tolland. Unul din proiectile se înfipse în pânza care acoperea sania, se desfăcu parţial, apoi se balansă şi căzu drept pe mâneca dreaptă a costumului lui Rachel.

Fata îngheţă când văzu despre ce era vorba. Într-o fracţiune de secundă, uimirea care puse stăpânire pe ea se transformă în groază. "Grindina" era fabricată de om. Mingea de gheaţă de pe mâneca ei nu era altceva decât un sferoid perfect modelat, de mărimea unei cireşe mari. Suprafaţa era lustruită şi netedă, pătată doar de o linie în jurul circumferinţei, precum demodatele proiectile de muschetă din plumb, stanţate în prese. Acele alice sferice erau, fără îndoială, fabricate de mâna omului.

"Gloanţe de gheaţă…"

Având acces la experimentele militare, Rachel cunoştea bine noile arme experimentale Improvised Munitions (IM) — muniţie îmbunătăţită -, puşti de zăpadă care compactau zăpada în alice de gheaţă, puşti de deşert care topeau nisipul în proiectile de sticlă, puşti de apă care trăgeau pulsuri de apă lichidă cu o asemenea forţă încât puteau rupe oase. Armamentul cu muniţie îmbunătăţită dispunea de un avantaj enorm faţă de cel convenţional pentru că folosea resursele în funcţie de mediul local de luptă şi fabricau literalmente muniţie pe loc, furnizându-le soldaţilor un număr nelimitat de cartuşe fără ca aceştia să fie obligaţi să mai care vechile lor cartuşiere grele. Rachel ştia că alicele de gheaţă cu care se trăgea acum în ei erau comprimate "la cerere" din zăpadă încărcată în patul puştii.

Aşa cum se întâmpla adesea în universul serviciilor secrete, cu cât cineva ştia mai multe, cu atât mai înfricoşătoare deveneau scenariile posibile. Acest moment nu făcea excepţie. Rachel ar fi preferat acum ignoranţa, însă cunoştinţele ei despre acest armament o conduceau către o singură concluzie înfiorătoare: erau atacaţi de un soi de unitate americană de operaţiuni speciale, singura forţă armată din ţară care dispunea în mod curent de permisiunea de a folosi aceste arme pe teren.

Prezenţa unei unităţi militare de elită însemna un al doilea lucru, şi mai înfiorător decât primul: probabilitatea de a supravieţui atacului era aproape nulă.

Gândul morbid îi fu brusc întrerupt când una dintre alicele de gheaţă găsi o deschizătură în pânza saniei şi traversă şuierând scutul, lovind-o pe Rachel chiar în stomac. Aceasta avu senzaţia că o izbeşte un pumn drept în vintre, deşi era protejată de costumul Mark IX. Văzu stele verzi. Rachel se dădu înapoi, dar reuşi să se prindă de sanie ca să nu-şi piardă echilibrul. Michael Tolland lăsă baltă frânghia lui Norah şi se întinse să o prindă pe Rachel, dar ajunse prea târziu. Rachel căzu pe spate, trăgând odată cu ea o stivă de echipamente. Începu, împreună cu Tolland să se rostogolească în jos pe gheaţă în mijlocul dispozitivelor electronice scăpate de sub control.

— Sunt… gloanţe…, icni ea, rămasă momentan fără suflu. Fugi!