Conspiraţia

23

Înainte cu zece minute de debutul dezbaterii de la CNN, senatorul Sexton se întreba cum de fusese atât de fraier încât să-şi facă vreo grijă. Ca oponent, Marjorie Tench fusese clar supraestimată.

În ciuda reputaţiei de viclenie nemiloasă a principalului consilier prezidenţial, femeia se dovedea a fi mai degrabă o oaie de sacrificiu decât un adversar valoros.

Categoric, la începutul conversaţiei Tench adoptase o tactică agresivă atacând platforma electorală a senatorului ca fiind îndreptată împotriva femeilor, însă, exact atunci când păruse a strânge mai bine şurubul, Tench comisese o greşeală din neglijenţă. În vreme ce întreba cum se aştepta senatorul să finanţeze îmbunătăţirile sistemului de educaţie fără a creşte taxele, femeia făcuse o aluzie perfidă la obsesia lui Sexton legată de NASA.

Deşi NASA constituia un subiect pe care Sexton intenţiona oricum să îl abordeze către sfârşitul dezbaterii, Marjorie Tench deschisese cutia Pandorei mai devreme. "Idioata!"

— Dacă tot aţi pomenit despre NASA, profită Sexton de ocazie, puteţi comenta zvonurile pe care le tot aud legate de faptul că NASA a suferit recent un nou eşec?

Marjorie Tench nici măcar nu clipi:

— Mă tem că eu nu am auzit acel zvon.

Vocea ei spartă, de fumătoare, era aspră precum glaspapirul.

— Aşadar, nici un comentariu?

— Mă tem că nu.

Sexton nu-şi mai încăpea în pene. În universul mass-media, expresia "nici un comentariu" se traducea uşor prin "vinovat".

— Înţeleg, reluă Sexton. Şi ce îmi puteţi spune despre zvonul referitor la o întâlnire secretă de urgenţă dintre preşedinte şi directorul administrativ al NASA?

De această dată, Tench păru surprinsă:

— Nu prea ştiu la care dintre întâlniri vă referiţi. Preşedintele are destul de multe.

— Bineînţeles că are.

Sexton decise să atace direct:

— Domnişoară Tench, sunteţi o persoană care sprijină din tot sufletul agenţia spaţială, nu?

Tench oftă, părând sătulă de obsesia senatorului:

— Cred în importanţa păstrării avantajului tehnologic american — indiferent dacă acesta ţine de resortul militar, industrial, al Serviciilor Secrete sau al telecomunicaţiilor. NASA face cu siguranţă parte din această viziune. Da.

Sexton o zărea pe Gabrielle în cabina de producţie cum îi face semn din ochi să o lase mai moale, dar senatorul adulmecase deja mirosul sângelui:

— Mă faceţi curios, stimată domnişoară. Influenţa dumneavoastră este cea care îl determină pe preşedinte să acorde mereu ajutor acestei agenţii aflate în suferinţă?

Tench clătină din cap:

— Nu. Preşedintele este şi el un adept fervent al NASA. Ia deciziile de unul singur.

Sexton nu-şi putea crede urechilor. Tocmai îi oferise lui Marjorie Tench o ocazie de a-l scuza parţial pe preşedinte prin acceptarea responsabilităţii ei personale pentru o parte din finanţarea NASA. În loc de a profita de ocazie, Tench aruncase totul în cârca preşedintelui. "Preşedintele ia singur deciziile." Părea că Tench încerca deja să se distanţeze de o campanie electorală dezastruoasă. Nici o surpriză. În definitiv, după ce praful se va fi aşezat, Marjorie Tench avea să fie în căutarea unei slujbe.

În următoarele minute, cei doi îşi parară reciproc loviturile. Tench încercă mai multe tentative patetice de a schimba subiectul, însă Sexton insista asupra bugetului alocat NASA.

— Domnule senator, încercă să argumenteze Tench, vreţi să tăiaţi bugetul NASA, însă aveţi idee câte slujbe din domeniul high-tech se vor pierde?

Sexton aproape că îi râse femeii în faţă. "Fătuca asta chiar este considerată cea mai sclipitoare minte din Washington?" Tench mai avea în mod clar de învăţat câte ceva despre demografia americană. Slujbele din sectorul high-tech erau irelevante în raport cu numărul uriaş de gulere albastre din ţară.

Sexton atacă:

— Vorbim de economii de miliarde aici, Marjorie, iar dacă rezultatul este acela că o mână de oameni de ştiinţă de la NASA trebuie să se urce în BMW-urile lor şi să îşi pună talentele la dispoziţie în altă parte, atunci asta e. Eu sunt hotărât să fiu foarte atent cu cheltuielile!

Marjorie Tench tăcu,de parcă încerca să-şi revină de pe urma loviturii.

Gazda CNN interveni:

— Domnişoară Tench, vreo reacţie?

Femeia îşi drese glasul, într-un târziu, şi vorbi:

— Cred că sunt doar surprinsă să aflu că domnul Sexton ia o poziţie anti-NASA atât de categorică.

Sexton îşi miji ochii. "Frumoasă încercare, cucoană."

— Eu nu sunt anti-NASA şi resping orice acuzaţie în acest sens. Pur şi simplu spun că bugetul NASA este concludent pentru a ilustra genul de risipă pe care o promovează preşedintele dumitale. NASA a declarat că poate construi naveta spaţială cu un preţ de cinci miliarde; a costat, de fapt, douăsprezece miliarde. A mai spus că poate construi staţia spaţială cu un preţ de opt miliarde; acum a ajuns la o sută de miliarde.

— Americanii sunt lideri, contraatacă Tench, pentru că noi ne fixăm obiective ambiţioase şi nu renunţăm nici măcar în vremuri grele.

— Chestia asta cu mândria naţională nu mă impresionează deloc, Marge. NASA şi-a depăşit bugetul de trei ori în ultimii doi ani şi s-a îndreptat spre preşedinte cu coada între picioare, cerând alţi bani ca să-şi repare greşelile. Poate fi vorba, în acest context, de mândrie naţională? Dacă vrei să discuţi despre aşa ceva, atunci hai să vorbim despre şcoli puternice. Să vorbim despre sistemul de sănătate. Să vorbim despre copiii deştepţi care cresc într-o ţară a tuturor posibilităţilor. Asta este mândria naţională!

Tench răbufni:

— Pot să vă pun o întrebare directă, domnule senator?

Sexton nu-i răspunse. Aştepta.

Femeia îi adresă o întrebare atent elaborată, dând totuşi impresia că e ceva spontan:

— Domnule senator, dacă v-aş spune că nu putem explora spaţiul cosmic cu mai puţini bani decât cheltuieşte NASA, aţi închide agenţia spaţială?

Întrebarea se prăvăli ca un bolovan peste Sexton. Poate că Tench nu era chiar atât de naivă. Tocmai îl prinsese pe Sexton cu un "gard" — o întrebare de tip da/nu bine gândită, astfel încât oponentul să fie forţat să aleagă o parte a baricadei şi să îşi clarifice, o dată pentru totdeauna, poziţia.

Instinctiv, Sexton încercă să fenteze capcana:

— N-am nici o îndoială că, dispunând de un management eficient, NASA poate explora spaţiul cosmic cu cheltuieli mult mai reduse decât ceea ce în mod curent…

— Domnule senator, răspundeţi la întrebare. Explorarea spaţiului cosmic este o operaţiune periculoasă şi costisitoare. Este asemănătoare construcţiei unui avion de pasageri. Fie o facem cum trebuie fie n-o facem deloc. Riscurile sunt prea mari. Întrebarea mea rămâne: dacă ajungeţi preşedinte şi vă treziţi confruntat cu decizia de a continua finanţarea NASA la actualul nivel sau de a anula întregul program spaţial american, ce alegeţi?

"Rahat." Sexton se uită la Gabrielle prin geamul de sticlă. Expresia de pe chipul ei exprima ceea ce Sexton ştia deja. "Sunteţi atacat. Fiţi direct. Fără înflorituri." Sexton îşi ridică uşor bărbia.

— Da. Aş transfera actualul buget NASA direct în sistemul nostru de învăţământ, dacă aş fi confruntat cu o asemenea decizie. Aş vota pentru copiii noştri în dauna spaţiului cosmic.

Pe chipul lui Marjorie Tench se putea citi o expresie de consternare absoluta:

— Sunt şocată. V-am auzit bine? Ca preşedinte, aţi acţiona pentru abolirea programului spaţial al acestei naţiuni?

Sexton simţi cum îl cuprinde mânia. Acum Tench îi atribuia expresii care nu-i aparţineau. Încercă să pareze, dar Tench era în plină ofensivă:

— Vasăzică, dumneavoastră spuneţi în mod oficial, domnule senator, că aţi renunţa la agenţia care a dus omul pe Lună?

— Eu afirm doar că minunata cursă spaţială s-a terminat! Vremurile s-au schimbat. NASA nu mai joacă un rol esenţial în viaţa de zi cu zi a americanilor şi totuşi noi continuăm finanţarea ei, ca şi cum acest rol ar mai fi încă valabil.

— Deci nu credeţi că spaţiul reprezintă viitorul?

— Evident că spaţiul reprezintă viitorul, dar NASA este un dinozaur! Să lăsăm sectorul privat să exploreze spaţiul cosmic. Contribuabilii americani n-ar trebui să fie obligaţi să îşi deschidă portofelele de fiecare dată când un inginer din Washington vrea să ia o fotografie în valoare de un miliard de dolari a lui Jupiter. Americanii au obosit să vândă viitorul copiilor lor pentru a da bani unei agenţii depăşite care furnizează atât de puţine informaţii în schimbul costurilor sale îngrozitor de uriaşe!

Tench oftă cu dramatism:

— Atât de puţin? Poate cu excepţia programului SETI, NASA a avut rezultate impresionate.

Sexton era uluit că de pe buzele lui Tench a putut să iasă vreo menţiune despre SETI.¹¹ O gafă de proporţii. "Mersi că mi-ai amintit." SETI fusese cea mai mare gaură neagră financiară provocată vreodată de NASA. Deşi agenţia căutase să-i dea o nouă faţă rebotezând proiectul Origini şi schimbând câteva dintre obiective, pierderea exista în continuare.

— Marjorie, îi zise Sexton, o să vorbesc despre SETI doar fiindcă tu ai adus acest subiect în discuţie.

Paradoxal, Tench părea că abia aşteaptă să audă.

Sexton îşi drese glasul:

— Cei mai mulţi oameni nu sunt conştienţi că NASA caută urme de inteligenţă extraterestră de vreo treizeci de ani. Şi este o vânătoare de comori extrem de costisitoare — şiruri de antene satelit, transceivere uriaşe, milioane de dolari în salariile unor oameni care stau în întuneric şi ascultă benzi goale. Este o risipă stânjenitoare de resurse.

— Şi spuneţi că nu e nimic acolo sus?

— Spun că dacă oricare altă agenţie guvernamentală ar fi cheltuit patruzeci şi cinci de milioane de dolari în peste treizeci şi cinci de ani fără să aibă vreun rezultat, ar fi fost decapitată de mult. Sexton făcu o pauză ca lumea să priceapă bine vorbele lui. După treizeci şi cinci de ani, eu cred că e destul de clar că nu vom descoperi viaţă extraterestră.

— Şi dacă vă înşelaţi?

Sexton îşi ridică ochii în tavan, exasperat:

— Pentru numele lui Dumnezeu, domnişoară Tench, dacă mă înşel o să-mi mănânc pălăria.

Marjorie Tench îl fixă cu privirea pe senator:

— Nu o să uit acest lucru, domnule senator, şi îi zâmbi pentru prima dată. Cred că noi toţi ne vom aduce aminte.

La zece kilometri distanţă, în Biroul Oval, preşedintele Zach Herney îşi închise televizorul şi îşi turnă ceva de băut. Aşa cum Marjorie Tench promisese, senatorul Sexton muşcase momeala — şi înghiţise undiţa cu tot cu cârlig şi gută.