Conspiraţia

123

La bordul navei, Rachel simţea că mintea i se limpezea. Misterele începeau să fie elucidate. Adevărul care începea să se contureze din ce în ce mai clar îi dădea un sentiment de goliciune şi de dezgust. Rachel se uita la străinul din faţa ei şi abia dacă îi auzea vocea.

— Trebuia să reconstruim imaginea NASA, spunea Pickering. Popularitatea şi fondurile aflate în vertiginoasă descreştere deveniseră periculoase pe mai multe planuri.

Pickering se opri, uitându-se ţintă la ea cu ochii lui cenuşii:

— Rachel, NASA căuta un triumf cu disperare! Cineva trebuia să materializeze această dorinţă.

"Ceva trebuia făcut", îşi zise Pickering.

Meteoritul însemnase un ultim act disperat. Pickering şi alţii încercaseră să salveze NASA prin susţinerea din răsputeri a ideii de încorporare a agenţiei spaţiale în comunitatea serviciilor secrete unde aceasta s-ar fi bucurat de niveluri de finanţare şi de securitate mai bune, însă Casa Albă refuzase în permanenţă ideea, ca fiind un atac împotriva ştiinţei pure. "Idealism mărginit." Odată cu creşterea în popularitate a retoricii anti-NASA a senatorului Sexton, Pickering şi gaşca lui de factori de putere militari se treziseră că nu mai dispun de timp. Hotărâseră că trebuie să captiveze imaginaţia contribuabililor şi a Congresului cu ceva, ca unică modalitate de a mai salva imaginea NASA şi de a împiedica vânzarea agenţiei pe bucăţi. Dacă voia să supravieţuiască, agenţia avea nevoie disperată de o infuzie de grandoare — ceva care să le reamintească contribuabililor de zilele de glorie ale misiunilor Apollo. Iar dacă Zach Herney voia să-l învingă pe senatorul Sexton, atunci avea nevoie de un ajutor serios.

"Am încercat să-l ajut", îşi spuse Pickering, amintindu-şi de dovezile zdrobitoare pe care i le trimisese lui Marjorie Tench. Din păcate, Herney interzisese folosirea lor, astfel că lui Pickering nu îi rămăsese altă soluţie decât să treacă la măsuri drastice:

— Rachel, zise Pickering, informaţia pe care ai trimis-o pe fax de pe această navă este extrem de periculoasă. Trebuie să înţelegi asta. Dacă se află tărăşenia asta, Casa Albă şi NASA vor părea complici. Preşedintele şi NASA vor primi o lovitură năucitoare. Nici preşedintele şi nici NASA nu ştiu nimic, Rachel. Agenţia şi Casa Albă sunt nevinovate! Sunt ferm convinşi că meteoritul este autentic.

Pickering nici măcar nu încercase să-i implice pe Herney şi pe Ekstrom, pentru că amândoi erau mult prea idealişti ca să accepte vreo înşelătorie, indiferent de potenţialul acesteia de a salva agenţia spaţială sau preşedinţia. Singura crimă pe care o înfăptuise administratorul Ekstrom fusese forţarea directorului de misiune PODS să mintă în legătură cu aplicaţia software de detectare a anomaliilor, o faptă pe care Ekstrom, fără îndoială, o regretase din clipa în care îşi dăduse seama cât de cercetat va deveni acest meteorit.

Frustrată de insistenţa lui Herney de a duce o bătălie cinstită, Marjorie Tench complotase cu Ekstrom pentru minciuna cu PODS, sperând că un mic succes în acea cauză va ajuta la limitarea dezastrului produs de atacurile lui Sexton.

"Dacă Tench ar fi folosit pozele şi datele financiare pe care i le-am dat, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat!"

Tench îşi semnase condamnarea la moarte — chiar dacă un asemenea asasinat era profund regretabil — în clipa în care o sunase pe Rachel şi îi aruncase acuzaţiile de fraudă în faţă. Pickering ştia că Tench ar fi efectuat investigaţii detaliate, până ce ar fi ajuns la motivele clare ale unor asemenea acuzaţii, iar directorul nu îşi putea permite o astfel de anchetă. Ca o ironie, Tench îşi slujea preşedintele mai bine moartă decât vie, căci sfârşitul ei violent nu putea decât să aducă voturi din simpatie pentru Casa Albă şi să arunce bănuiala unui joc murdar asupra senatorului Sexton, umilit în mod public de către Tench cu ocazia dezbaterii de la CNN.

Rachel rămase fermă pe poziţie. Din ochi îi ţâşneau flăcări.

— Înţelege, reluă Pickering. Dacă se află adevărul despre meteorit, vei distruge, un preşedinte şi o agenţie spaţială, amândoi nevinovaţi. Totodată, vei aduce un individ periculos în Biroul Oval. Trebuie să aflu unde ai trimis faxul.

În vreme ce directorul îi vorbea, pe chipul lui Rachel apăru o expresie ciudată. O imagine îndurerată a groazei cuiva care tocmai realizase că era posibil să fi comis o greşeală gravă.

După ce dăduse roată provei şi revenise pe partea babordului, Delta One stătea acum în hidrolabul din care o văzuse pe Rachel că iese. Un computer din laborator afişa o imagine neliniştitoare — o reprezentare policromică a vârtejului de apă care părea să stăruie deasupra fundului oceanic, undeva chiar sub Goya.

"Un alt motiv să plecăm naibii de aici", îşi zise el, îndreptându-se către ţintă.

Faxul se găsea pe o tejghea aflată la marginea cealaltă a peretelui. Tava era plină cu hârtii, exact aşa cum bănuise Pickering. Delta One înşfăcă stiva de hârtii. Prima era o notă de la Rachel. Doar două rânduri. Delta One o citi.

"Scurt şi concis", îşi zise el.

Frunzărind paginile, Delta One fu uimit, dar şi dezamăgit, de cât de mult din înşelătorie reuşiseră Rachel şi Tolland să descopere. Oricine ar fi văzut acele hârtii n-ar fi avut nici o îndoială asupra semnificaţiei lor. Din fericire, Delta One nici măcar nu avea nevoie să apese tasta "REDIAL" ca să afle unde ajunseseră mesajele. Ultimul număr continua să fie afişat în fereastra LCD a aparatului.

"Un prefix de Washington, D.C."

Copie cu grijă numărul respectiv, înşfăcă teancul de hârtii şi ieşi din laborator.

Tolland îşi simţea palmele cum îi asudau pe armă, în vreme ce o ţinea îndreptată spre pieptul lui William Pickering. Directorul NRO continua să o preseze pe Rachel, ca aceasta să-i dezvăluie unde trimisese faxul, iar Tolland începea să aibă neliniştitorul sentiment că de fapt, Pickering doar încerca să tragă de timp. "Pentru ce?"

— Casa Albă şi NASA n-au nici o vină, repetă Pickering. Vino alături de mine. Nu lăsa ca greşelile mele să distrugă ultima picătură de credibilitate a agenţiei. Dacă se răspândeşte mesajul tău, NASA va părea cea vinovată. Noi doi putem ajunge la o înţelegere. America are nevoie de acest meteorit. Spune-mi unde ai trimis faxul înainte de a fi prea târziu.

— Ca să îi mai ucideţi şi pe alţii? replică Rachel. Mi se face greaţă când vă aud!

Tolland era uimit de încăpăţânarea fetei. Îşi ura profund tatăl, şi cu toate astea n-avea de gând să îl pună în pericol sub nici o formă. Din păcate, planul ei de a trimite mesajul către tatăl ei în speranţa unui ajutor eşuase. Chiar dacă senatorul ar fi venit la birou, ar fi văzut mesajul şi l-ar fi sunat pe preşedinte dându-i vestea despre fraudă şi cerându-i să oprească atacul, nimeni de la Casa Albă n-ar fi avut nici cea mai vagă idee la ce s-ar fi referit Sexton şi n-ar fi ştiut poziţia lor pe hartă.

— Îţi mai spun doar o singură dată, insistă Pickering, ţintuind-o pe Rachel cu o privire ameninţătoare. Această situaţie depăşeşte puterea ta de înţelegere. Ai comis o imensă greşeală transmiţând acele informaţii de pe acest vas! Ţi-ai pus ţara în pericol!

Tolland înţelese că Pickering chiar trăgea de timp. Iar motivul unei asemenea atitudini venea calm spre ei de-a lungul tribordului navei. Când zări soldatul care se apropia, purtând în mâini un teanc de hârtii şi un pistol mitralieră, Tolland simţi un fior de panică.

Reacţionă cu o hotărâre care îl şocă şi pe el. Apucând pistolul mitralieră, se răsuci pe călcâie, ţinti spre soldat şi apăsă pe trăgaci. Arma scoase un ţăcănit sec.

— Am descoperit numărul de fax, anunţă soldatul, dându-i lui Pickering un bileţel. Iar domnul Tolland a rămas fără muniţie!