Conspiraţia

76

Senatorul Sexton uitase de când se privea în gol când auzi bătăile. Când îşi dădu seama că zgomotele din urechi nu se datorau alcoolului, ci cuiva care bătea în uşa apartamentului său, se ridică de pe canapea şi porni împleticindu-se spre intrare.

— Cine e? strigă el, neavând chef de vizitatori.

Bodyguard-ul îi spuse identitatea musafirului. Sexton se trezi instantaneu. "Da' ştiu că se mişcă repede." Sperase să nu fie nevoit să poarte o asemenea conversaţie până a doua zi.

Inspirând adânc şi îndreptându-şi părul, Sexton deschise uşa. Cunoştea prea bine chipul din faţa lui — dur şi parcă de ceară, în ciuda celor şaptezeci şi ceva de ani ai omului. Sexton se întâlnise cu el de dimineaţă, în dubiţa albă Ford Windstar, în parcarea unui hotel. "Oare a fost azi-dimineaţă?", se întrebă Sexton. Doamne, cât se mai schimbaseră lucrurile de atunci!

— Pot să intru? întrebă vizitatorul.

Sexton se dădu la o parte, permiţându-i şefului SFF să treacă.

— A mers bine întâlnirea? se interesă omul, după ce Sexton închise uşa.

"Dacă a mers bine?" Sexton se întrebă pe ce lume trăia individul.

— Treburile mergeau excelent până ce şi-a făcut apariţia preşedintele la televizor.

Bărbatul în vârstă dădu din cap, părând dezgustat:

— Da. O victorie incredibilă. Va dăuna mult cauzei noastre.

"Va dăuna mult cauzei?" Iată un optimist. Cu triumful obţinut de NASA în acea seară, tipul avea să fie de mult mort şi îngropat înainte ca SFF să-şi atingă ţelurile legate de privatizare.

— De ani de zile bănuiesc existenţa unor astfel de dovezi, continuă bătrânul. Nu ştiam când şi sub ce formă, dar mai devreme sau mai târziu trebuiau să apară.

Sexton era uluit:

— Nu sunteţi surprins?

— Matematica universului vorbeşte de la sine despre existenţa altor forme de viaţă, replică musafirul, în timp ce se îndrepta spre biroul lui Sexton. Această descoperire nu mă surprinde deloc. Din punct de vedere intelectual, sunt chiar emoţionat. Din punct de vedere spiritual, sunt uimit. Politic însă, mă simt profund deranjat. Momentul ales nu putea fi unul mai prost.

Sexton se întreba de ce mai venise individul. Cu siguranţă, nu pentru a-l încuraja.

— După cum ştiţi, rosti bătrânul, companiile membre ale SFF au cheltuit milioane de dolari încercând să deschidă frontiera spaţială cetăţenilor particulari. În ultima perioadă, o mare parte din acei bani au intrat în campania dumneavoastră electorală.

Sexton trecu brusc în defensivă:

— N-am avut nici un control asupra dezastrului din seara asta. Casa Albă m-a ademenit să atac NASA!

— Da. Preşedintele şi-a jucat bine cărţile. Şi totuşi s-ar putea să nu fie totul pierdut!

În ochii individului se citea un licăr ciudat de speranţă.

"E senil", gândi Sexton. Totul fusese pierdut, definitiv. Toate posturile de televiziune dezbăteau acum problema eşecului campaniei electorale a senatorului.

Bătrânul intră în birou, se aşeză pe canapea şi îşi fixă privirea-i obosită asupra lui Sexton:

— Vă amintiţi, reluă el, de problemele pe care NASA le-a avut iniţial cu anomaliile aplicaţiilor software de la bordul sistemului de sateliţi PODS?

Sexton nu-şi putea imagina unde bătea individul. "Ce importanţă mai are acum? PODS a găsit un blestemat de meteorit cu fosile!"

— Dacă vă amintiţi, aplicaţiile software de la bordul sateliţilor nu au funcţionat cum trebuie la început. Chiar dumneavoastră aţi făcut mare tam-tam în presă pe tema asta!

— Aşa şi trebuia! izbucni Sexton, aşezându-se în faţa lui. Era un nou eşec înregistrat de NASA!

Bărbatul încuviinţă:

— De acord. Însă la puţin timp după aceea, NASA a ţinut o conferinţă de presă în care a anunţat că a găsit o cale de evitare a problemelor — un fel de "petic" pentru lipsurile din aplicaţia software.

Sexton nu văzuse acea conferinţă de presă, dar auzise că fusese scurtă, ternă şi cu greu demnă de vreo noutate — liderul proiectului PODS descriind în termeni tehnici plicticoşi cum reuşise NASA să depăşească o eroare minoră în software-ul PODS de detectare a anomaliilor, astfel încât totul devenise perfect operaţional.

— Am urmărit proiectul PODS cu interes de când a eşuat îi zise omul, după care scoase o casetă video şi se îndreptă spre televizorul lui Sexton.

Puse caseta în aparatul de redare şi continuă:

— Asta ar trebui să vă intereseze.

Caseta începu să ruleze. Se vedea sala de conferinţă a NASA a sediului din Washington al agenţiei. Un bărbat bine îmbrăcat se afla pe podium şi saluta audienţa. Sub podium se vedea o etichetă pe care scria:

— Chris Harper era un bărbat înalt, rafinat, care vorbea cu demnitatea discretă a unui american de origine europeană care încă mai ţinea la rădăcinile lui. Avea un accent şlefuit şi erudit. Se adresa presei cu încredere, oferindu-i veştile proaste despre PODS:

— Deşi PODS este pe orbită şi funcţionează bine, avem o problemă minoră cu computerele de la bord. E vorba despre o eroare minoră de programare pentru care îmi asum întreaga responsabilitate. Mai exact, filtrul FIR are un index voxel greşit, ceea ce înseamnă că aplicaţia software de detectare a anomaliilor nu funcţionează la parametri normali. Lucrăm acum la rezolvarea acestei probleme.

Mulţimea oftă, părând obişnuită cu eşecurile înregistrate de NASA.

— Ce înseamnă asta pentru eficacitatea curentă a satelitului? îl întrebă cineva.

Harper îi răspunse ca un profesionist. Cu încredere şi pragmatism:

— Imaginaţi-vă o pereche de ochi perfecţi fără un creier funcţional. În esenţă, satelitul observă totul, dar habar n-are la ce anume se uită. Scopul misiunii PODS este de a observa pungi de gheaţă topită în calota polară arctică, dar, fără un computer care să analizeze datele primite de la scanerele de densitate, satelitul nu poate discerne care sunt punctele de interes. Ar trebui să avem situaţia rezolvată după ce următoarea mişune a navetei spaţiale va face nişte reglaje la computerul de bord.

În încăpere izbucni un geamăt de dezamăgire.

Bătrânul îl fixă cu privirea pe Sexton:

— Ştie să prezinte bine veştile proaste, nu?

— E de la NASA, mormăi Sexton. E specialist în chestii de genul ăsta.

Banda rulă în gol câteva clipe, apoi le oferi imagini de la o altă conferinţă de presă NASA.

— Această a doua conferinţă de presă, zise bătrânul, s-a ţinut cu doar câteva săptămâni în urmă. Noaptea, destul de târziu. Puţini oameni au văzut-o. De această dată, doctorul Harper anunţă veşti bune.

Materialul înregistrat porni să ruleze. Acum Chris Harper părea îngrijorat şi neglijent.

— Sunt bucuros să vă anunţ, începu el, părând oricum numai bucuros nu, că NASA a găsit o modalitate de a evita problemele cauzate de anomalia din aplicaţia software a sistemului PODS.

Omul începu să explice ce însemna acea modalitate de evitare, căutându-şi cuvintele — ceva legat de redirecţionarea informaţiilor datelor brute de la satelit şi trimiterea lor prin intermediul computerelor direct pe Terra, în loc de folosirea computerului de bord pentru analiză. Toată lumea părea impresionată. Totul suna plauzibil şi încurajator. După ce Harper termină, sala izbucni în aplauze entuziaste.

— Deci ne putem aştepta în curând la ceva date? întrebă cineva din audienţă.

Harper încuviinţă, transpirând:

— În câteva săptămâni.

Alte aplauze. Mâini ridicate din toate părţile.

— Asta e tot ce vă pot spune acum, concluzionă Harper, părând de-a dreptul bolnav, în vreme ce îşi strângea hârtiile. PODS stă bine pe orbită şi funcţionează. O să avem şi date în curând!

Omul o luă practic la goană de pe scenă.

Sexton se strâmbă. Ceea ce văzuse era extrem de ciudat. De ce păruse Chris Harper atât de degajat când furnizase veştile proaste şi atât de stingher când le dăduse pe cele bune? Ar fi trebuit să fie exact pe dos. Sexton nu urmărise acea conferinţă de presă atunci când a fost transmisă în direct, deşi citise despre rezolvarea problemei software. La acea dată, rezolvarea păruse o măsură neconcludentă de salvare in extremis a NASA; percepţia publică nu fusese influenţată cu nimic — PODS însemna doar un alt proiect NASA care dădea rateuri şi era peticit în grabă printr-o soluţie departe de perfecţiune.

Bătrânul închise televizorul:

— NASA a pretins că doctorul Harper nu se simţea prea bine în acea seară.

Făcu o pauză:

— Din întâmplare, eu cred că Harper a minţit.

"A minţit?" Sexton făcu ochii mari, incapabil să pună cap la cap elementele necesare unui raţionament logic pentru care Harper ar fi minţit. Cu toate astea, Sexton însuşi spusese destule minciuni în viaţa lui ca să recunoască un mincinos jalnic, atunci când vedea unul. Trebuia să admită că, din acest punct de vedere, doctorul Harper dădea de bănuit.

— Oare nu vă daţi seama? întrebă bătrânul. Acest mic anunţ pe care tocmai l-aţi auzit din partea lui Chris Harper reprezintă cea mai importantă conferinţă de presă din istoria NASA.

Făcu o pauză:

— Acea rezolvare a problemei software este cea care a permis PODS să descopere meteoritul.

Sexton era în ceaţă. "Şi tu crezi că a minţit în această privinţă?"

— Dar, dacă Harper a minţit, iar software-ul PODS nu funcţionează, de fapt, atunci cum naiba a descoperit NASA meteoritul?

Bătrânul zâmbi.

— Chiar aşa.