Conspiraţia

30

Directorul administrativ al NASA se simţea mai puţin încordat acum, că meteoritul fusese scos cu succes din gheaţă. "Toate piesele încep să se aşeze la locul lor, îşi zise el, traversând domul către zona de lucru a lui Michael Tolland. Acum nimic nu ne mai poate opri."

— Cum iese? se interesă Ekstrom, ducându-se în spatele omului de televiziune.

Tolland îşi luă privirea de pe ecranul computerului. Părea obosit, dar entuziast.

— Redactarea e aproape terminată. Acum suprapun câteva dintre instantaneele luate de oamenii dumneavoastră în timpul extracţiei. Ar trebui să fie gata din clipă în clipă.

— Bine.

Preşedintele îi ceruse lui Ekstrom să trimită documentarul lui Tolland către Casa Albă cât mai curând posibil.

Deşi Ekstrom fusese cinic când auzise de dorinţa preşedintelui de a-l implica pe Michael Tolland în acest proiect, gândurile lui se schimbaseră de îndată ce văzuse materialele brute ale documentarului. Comentariul narativ al vedetei de televiziune, combinat cu intervievarea oamenilor de ştiinţă civili, transformase totul în cincisprezece minute de program ştiinţific inteligibil şi emoţionant. Tolland dobândise fără efort ceea ce NASA eşuase de atâtea ori să obţină — să descrie la nivelul americanului obişnuit o descoperire ştiinţifică, fără să pară că o face cu superioritate.

— După ce terminaţi redactarea, zise Ekstrom, aduceţi produsul finit în zona de presă. O să pun pe cineva să transmită o copie digitală la Casa Albă.

— Da, domnule!

Tolland se întoarse la lucru.

Ekstrom plecă mai departe. Când ajunse în dreptul peretelui nordic, descoperi bucuros că "zona de presă" a habisferei fusese drăguţ amenajată. Pe gheaţă fusese desfăşurat un imens covor albastru. În mijlocul covorului fusese pusă o masă lungă din acelea care se folosesc la simpozioane, cu câteva microfoane pe ea, un steag NASA şi un imens drapel american drept fundal. Pentru completarea dramatismului cadrului vizual, meteoritul fusese transportat pe un box-palet şi ocupa poziţia de onoare, chiar în faţa mesei de simpozion.

Ekstrom era mulţumit să constate că dispoziţia oamenilor din zona presei era una de sărbătoare. O mare parte a angajaţilor se îngrămădeau în jurul meteoritului, întinzând mâinile către masa caldă precum turiştii în jurul unui foc de tabără.

Ekstrom decise că, în sfârşit, sosise clipa. Se îndreptă spre câteva cutii care se odihneau pe gheaţă, dincolo de zona presei. Dăduse dispoziţia ca acele cutii să-i fie aduse din Groenlanda chiar în acea dimineaţă.

— Băutura e din partea mea! anunţă el cu glas tare, întinzând cutii cu bere personalului.

— Hei, şefu'! ţipă cineva. Mersi! E chiar rece!

Ekstrom zâmbi, lucru care nu se întâmpla prea des:

— Le-am păstrat la gheaţă.

Toată lumea râse.

— Staţi aşa! strigă altcineva, uitându-se urât la cutia lui. Chestia asta e canadiană! Unde e patriotismul?

— Avem un buget limitat, oameni buni. E cea mai ieftină bere pe care am găsit-o!

Alte râsete.

— Atenţiune, cumpărători! strigă într-o portavoce un membru al echipei NASA care se ocupă de transmisia în direct. Suntem pe punctul de a trece la lumina de studio. S-ar putea să fiţi temporar orbiţi.

— Şi fără pupături în întuneric, interveni cineva. Asta e o emisiune care se difuzează în timpul zilei!

Ekstrom chicoti, bucurându-se de replicile aruncate, în vreme ce echipa de transmisie efectua ultimele ajustări reflectoarelor de studio şi luminilor.

— Trecem la lumină de studio în cinci, patru, trei, doi…

Lumina din interiorul domului scăzu rapid în intensitate, pe măsură ce becurile cu halogen se stingeau. În câteva secunde, toate luminile se stinseră. Domul se cufundă într-un întuneric de mormânt.

Cineva ţipă, în glumă.

— Cine m-a ciupit de fund? strigă altcineva, izbucnind în râs.

Bezna totală dură doar câteva fracţiuni de secundă, după care reflectoarele de studio se aprinseră şi începură să arunce o lumină intensă. Toată lumea îşi miji ochii. Transformarea era acum completă; cadranul nordic al habisferei NASA devenise un studio de televiziune. Restul domului semăna cu un hambar în noapte. Singurele lumini în celelalte zone proveneau de la reflecţiile luminilor de studio în tavanul arcuit de deasupra, reflecţii care aruncau umbre lungi peste posturile de lucru acum pustii.

Ekstrom se retrase în întuneric, mulţumit să-şi vadă oamenii adunaţi în jurul meteoritului luminat. Se simţea ca un tată de Crăciun care observă cum se bucură copiii în jurul bradului.

"Dumnezeu e martor că merită o asemenea clipă", îşi zise el, nebănuind dezastrul care îl pândea.