Conspiraţia

53

Din mintea lui Rachel Sexton dispăruse orice raţionament logic. Nu se mai putea gândi deloc la meteorit, la hârtia misterioasă din buzunar, la Ming, la oribilul atac de pe platforma de gheaţă. O preocupa o singură chestiune.

"Supravieţuirea."

Gheaţa aluneca fantomatic sub ea, ca o autostradă lucioasă şi nesfârşită. Habar n-avea dacă trupul îi era amorţit de frică sau doar protejat de costum, dar nu simţea nici o durere. Nu simţea nimic.

Încă.

Pe o parte, lipită de Tolland în dreptul mijlocului, Rachel stătea cu faţa înspre el, ca într-un fel de îmbrăţişare ciudată. Undeva, în faţa lor, balonul gonea, umflat de vânt, ca o paraşută în spatele unei maşini de curse. Corky venea târâş în spate, tot rostogolindu-se, o remorcă de tractor scăpată de sub control. Făclia care marca locul unde fuseseră atacaţi se făcuse deja nevăzută în depărtare.

Fâşâitul costumelor Mark IX la contactul cu gheaţa deveni tot mai puternic, pe măsură ce accelerau. Rachel habar n-avea cât de repede alunecau, dar vântul sufla cu cel puţin o sută de kilometri la oră, iar autostrada lunecoasă de sub ei părea să gonească tot mai mult cu fiecare secundă care trecea. Balonul impermeabil nu dădea nici un semn că s-ar rupe sau că şi-ar slăbi forţa cu care îi trăgea.

"Trebuie să ne dăm drumul", îşi spuse ea. Fugeau de un inamic fatal — drept în braţele altuia. "Probabil că oceanul e la mai puţin de un kilometru acum!" Gândul contactului cu apa extrem de rece îi provoca amintiri îngrozitoare.

Vântul sufla tot mai tare, astfel încât viteza lor crescu. Undeva, în spatele lor, Corky scoase un urlet de groază. La viteza asta, le mai rămăseseră doar câteva minute până ce aveau să fie aruncaţi peste creastă, direct în ocean.

Tolland părea că se gândeşte la acelaşi lucru, pentru că începu să se lupte cu clema prinsă de corpurile lor.

— Nu pot desface chestia asta! strigă el. E prea tare întinsă!

Rachel spera ca o liniştire momentană a vântului să-i ofere lui Tolland un răgaz, însă şuvoiul de aer continua să-i tragă cu o constanţă de nezdruncinat. Încercând să îi fie de ajutor, Rachel îşi răsuci corpul şi încercă să-şi înfigă crampoanele unui călcâi în gheaţă, trimiţând un şuvoi de aşchii de gheaţă în aer. Viteza se domoli un pic.

— Acum! ţipă ea, ridicându-şi piciorul.

Pentru o fracţiune de secundă, coarda care îi ţinea legaţi de balon îşi slăbi strânsoarea. Tolland se lăsă în jos, încercând să profite de moment pentru a desface clema, dar nu reuşi.

— Din nou! îi strigă el.

De această dată, se întoarseră amândoi în direcţii opuse şi îşi înfipseră călcâiele în gheaţă, trimiţând o jerbă dublă de aşchii în aer. Efortul aduse o încetinire mai mare.

— Acum!

La semnul lui Tolland, se ridicară amândoi. În vreme ce balonul plonja din nou înainte, Tolland îşi introduse degetul mare în închizătoarea clemei şi răsuci piedica, încercând să elibereze clema. Chiar dacă fusese mai aproape de reuşită, avea nevoie de mai mult spaţiu de manevră. Aşa cum se lăudase Norah, clemele de prindere erau de prima mână, special construite cu o buclă suplimentară de metal, astfel încât să nu se desfacă niciodată dacă simţeau o cât de mică tensiune.

"Omorâţi de clemele de siguranţă", îşi zise Rachel, găsind ironia de-a dreptul tragică.

— Încă o dată! îi strigă Tolland.

Punându-şi la bătaie toată energia şi toată speranţa, Rachel se răsuci cât de mult putu şi îşi înfipse ambele călcâie în gheaţă. Arcuindu-şi spatele, încercă să îşi lase toată greutatea corpului la nivelul călcâielor. Tolland o imită, până ce ajunseră amândoi contorsionaţi. Legătura din dreptul mijlocului le îngreuna efortul. Tolland îşi înfipse şi el călcâiele, în vreme ce Rachel se arcui mai tare. Vibraţiile trimiteau unde de şoc de-a lungul picioarelor. Avea senzaţia că i se rupeau gleznele.

— Ţine aşa… ţine aşa…

Tolland se contorsionă mai tare ca să desprindă clema, în vreme ce viteza scăzu simţitor.

— Aproape…

Crampoanele lui Rachel cedară. Bucăţile de metal se rupseră de pe talpa cizmelor ei şi zburară înapoi în noapte, trecând peste Corky. Balonul zvâcni imediat înainte, trimiţându-i pe Rachel şi pe Tolland împreună într-o parte. Tolland scăpă clema din mână.

— La dracu!

Ca şi cum s-ar fi înfuriat că fusese pentru moment încetinit, balonul porni şi mai vijelios înainte, trăgându-i şi mai abitir către ocean. Rachel ştia că se apropiau cu repeziciune de creastă, deşi pericolele îi pândeau chiar şi înainte de prăpastie. În calea lor se înălţau trei ridicaturi enorme de zăpadă. Chiar protejată fiind de un costum Mark IX, momentul lansării cu mare viteză peste movilele de zăpadă o umplea de groază.

Luptându-se disperată cu harnaşamentul, Rachel încercă să găsească o cale de a elibera balonul. Abia atunci auzi pocnetul ritmat — ţăcănitul rapid al metalului uşor care se izbeşte de platforma de gheaţă.

Toporul.

Cuprinsă de panică, uitase complet de toporul de gheaţă prins de centură. Unealta uşoară de aluminiu se bălăngănea pe lângă picior. Rachel îşi ridică privirea înspre clema de prindere de pe balon. Nailon gros, de sarcină grea. Se întinse, încercând disperată să apuce toporul. Prinse mânerul şi îl trase înspre ea, întinzând de coarda elastică de prindere. Continuând să stea într-o parte, Rachel încercă să-şi ridice braţele deasupra capului, apăsând cu muchia ascuţită a toporului pe coarda groasă. Stângace, începe să taie coarda, de parcă ar fi folosit un ferăstrău.

— Da! strigă Tolland, căutând acum şi el toporul pe care-l avea legat la picior.

Alunecând pe o parte, Rachel se întinse cât putu de mult. Materialul corzii era unul extrem de rezistent, iar fâşiile de nailon cedau cu mare greutate. Tolland apucă toporul lui, se răsuci, întinse braţele deasupra capului şi încercă să taie de dedesubt, exact în acelaşi loc. Lamele încovoiate se îngemănară. Coarda începu să se subţieze acum din două părţi.

"O să reuşim, îşi zise Rachel. Chestia asta o să se rupă!"

Pe neaşteptate, mingea argintie a balonului din faţa lor zvâcni în sus ca şi cum ar fi atins o platformă de lansare. Spre groaza ei, Rachel îşi dădu seama că balonul urmărea pur şi simplu conturul solului.

Ajunseseră.

Ridicăturile de zăpadă.

Zidul alb se ivi cu doar o secundă înainte de a-l atinge. Lovitura simţită în coaste o făcu pe Rachel să se zbată, fiindcă rămăsese fără suflu, şi toporul îi căzu din mâini. Ca un schior pe apă care e tras pe o platformă de lansare, Rachel îşi simţi corpul târât spre culmea dâmbului şi aruncat în aer. Ea şi Tolland se treziră brusc catapultaţi într-o vâltoare ameţitoare de aer. Canalul dintre dâmburi se întindea undeva, departe sub ei, însă cablul de remorcare continua să se ţină puternic, trăgându-le corpurile cu viteză în sus şi purtându-i cu siguranţă dincolo de primul canal. Pentru o clipă, Rachel zări ce îi aştepta în faţă. Încă două ridicături, un platou scurt, apoi prăpastia către ocean.

Ca şi cum ar fi simţit teroarea din sufletul lui Rachel, urletul ascuţit al lui Corky Marlinson sfâşie aerul. Undeva, în spatele lor, Corky se trezise aruncat peste primul dâmb. Toţi trei pluteau acum în aer, balonul trăgându-i în sus ca un animal sălbatic înnebunit care vrea să scape de capcana vânătorilor.

Brusc, în noapte se auzi un zgomot făcut de o plesnitură, ca un foc de armă. Coarda subţiată cedă din pricina greutăţii celor trei, iar capătul ei rupt o plesni pe Rachel drept în faţă. Într-o fracţiune de secundă, se treziră căzând de la înălţime. Undeva, deasupra capului lor, balonul ţâşni scăpat de sub orice control… năpustindu-se către apele oceanului.

Prinşi în carabiniere şi harnaşamente, Tolland şi Rachel se prăvăliră înapoi spre sol. Pe măsură ce vârful alb al celui de-al doilea dâmb se apropia cu repeziciune, Rachel se pregăti pentru a întâmpina impactul. Ratând pe puţin vârful celui de-al doilea dâmb, se prăbuşiră pe panta descendentă. Impactul fu atenuat de costume şi de panta dâmbului. În vreme ce universul din jur se transforma într-o masă nedefinită de braţe, picioare şi gheaţă, Rachel simţi cum zboară de-a lungul pantei către canalul central de gheaţă. Din instinct, îşi întinse braţele şi picioarele pentru a încetini înainte de a atinge următorul dâmb. Simţi cum încetinesc, însă prea lent. În câteva secunde, ea şi Tolland se rostogoleau pe panta ascendentă a celui de-al treilea dâmb. În vârf îi aşteptă un alt moment de imponderabilitate. După aceea, cuprinsă de panică, Rachel simţi cum alunecă din nou în jos de cealaltă parte a dâmbului, către platoul final… ultimii douăzeci şi cinci de metri ai gheţarului Milne.

Alunecând spre creastă, Rachel simţea cum Corky trage de coardă. Ştia că viteza lor se reduce. Însă mai ştia şi că era un pic prea târziu. Capătul gheţarului alerga acum înspre ei. Rachel ţipă îngrozită.

Şi atunci se întâmplă.

Marginea gheţarului alunecă de sub ei. Ultimul lucru pe care şi-l aminti Rachel era că se prăbuşea.