Conspiraţia

41

Norah Mangor stătea în dreptul puţului de extracţie, lângă Tolland, Rachel şi Corky, şi privea gaura lăsată de meteorit, neagră ca smoala.

— Mike, rosti ea, eşti tu drăguţ, dar ai luat-o razna. Nu văd nici un fel de bioluminiscenţă aici.

Tolland îşi dorea acum să fi filmat scena; câtă vreme Corky se dusese după Norah şi după Ming, bioluminiscenţa începuse să se estompeze repede. În decurs de câteva minute, toate luminiţele dispăruseră.

Tolland aruncă o altă bucată de gheaţă în apă, însă nu se întâmplă nimic. Nici un fel de fosforescenţă verde:

— Unde au dispărut? se miră Corky.

Tolland avea cât de cât idee de ce se întâmplase. Bioluminiscenţa, unul dintre cele mai ingenioase mecanisme de apărare ale naturii, reprezenta un răspuns natural al planctonului atacat. Sesizând că e pe cale să fie consumat de organisme mai mari, planctonul începea să emită lumină în speranţa atragerii unor prădători mult mai mari, care ar fi speriat atacatorul iniţial. În cazul de faţă, planctonul, după ce intrase în puţ printr-o spărtură, se trezise brusc într-un mediu de apă dulce şi începuse să emită cu disperare lumină, deoarece apa dulce îl omora încet.

— Cred că au murit.

— Au fost ucişi, rosti Norah în bătaie de joc. A intrat iepuraşul în bazin şi i-a păpat.

Corky se uită urât la ea:

— Şi eu am văzut masa bioluminiscentă, Norah.

— Înainte sau după ce ţi-ai luat doza de LSD?

— De ce am minţi în privinţa asta? întrebă Corky, disperat.

— Bărbaţii sunt mincinoşi din fire.

— Mda, când se culcă cu alte femei, dar nu şi când e în joc un plancton bioluminiscent.

Tolland oftă:

— Norah, cu siguranţă ştii că planctonul trăieşte în oceane sub gheaţă.

— Mike, îi răspunse ea, străfulgerându-l cu privirea, te rog să nu-mi dai tu mie lecţii. Pentru ştiinţa voastră, există peste două sute de specii de diatomee¹⁶ care zburdă pe sub banchizele de gheaţă din Arctica. Paisprezece specii de nanoflagelate autotrofe, douăzeci de flagelate heterotrofe, patruzeci de dinoflagelate heterotrofe şi câteva specii de metazoare, incluzând aici polihete, amfipode, copepode, eufauside şi peşti. Vreo întrebare?

Tolland se încruntă:

— E clar că ştii mai multe despre fauna arctică decât mine şi mai eşti şi de acord că viaţa abundă sub noi. Ca atare, de ce eşti atât de sceptică în privinţa faptului că am văzut plancton bioluminiscent?

— Deoarece acest puţ este sigilat, Mike. Este un mediu de apă dulce închis. Nici un fel de plancton oceanic nu putea ajunge aici!

— Am depistat sare în apă, insistă Tolland. Foarte slab, dar era acolo. Apa sărată intră aici cumva.

— Corect, îl apostrofă cu scepticism Norah. Ai gustat sare. Ţi-ai lins mâneca unei vechi haine îmbibate de sudoare şi acum ai hotărât că scanările de densitate ale sateliţilor şi cele cincisprezece mostre de gheaţă luate nu sunt corecte.

Tolland îi întinse mâneca udă a hainei drept dovadă.

— Mike, eu nu-ţi ling blestemata de haină.

Norah privi în gaură:

— Aş putea să întreb de ce presupusul acela de plancton s-a hotărât să treacă prin acea presupusă spărtură?

— Să fie din pricina căldurii? îi sugeră Tolland. Multe creaturi marine sunt atrase de căldură. Am încălzit meteoritul atunci când l-am extras. Planctonul putea fi atras instinctiv către mediul temporar mai cald din puţ.

Corky dădu din cap:

— Sună logic.

— Logic?

Norah îşi dădu ochii peste cap:

— Să ştiţi că pentru un fizician premiat şi un oceanograf de talie mondială faceţi un cuplu de specimene ciudate.V-a trecut vreo clipă prin minte gândul că este imposibil, din punct de vedere fizic,ca în acest puţ să ajungă apă de mare, chiar dacă ar exista vreo spărtură, ceea ce vă asigur eu că nu e cazul?

Se uită la amândoi compătimindu-i amarnic:

— Dar, Norah…, începu Corky.

— Domnilor! Acum ne aflăm deasupra nivelului mării. Norah bătu piciorul în gheaţă. Alo? Foaia asta de gheaţă se ridică la treizeci de metri deasupra apei. Poate vă amintiţi creasta mare de la capătul acestui gheţar? Suntem mai sus decât nivelul oceanului. Dacă ar fi existat vreo fisură în acest puţ, apa ar fi trebuit să curgă din gheţar, nu în el. E o chestie care se numeşte gravitaţie!

Tolland şi Corky se uitară unul la altul:

— Rahat, exclamă cel de-al doilea. La asta nu m-am gândit.

Norah arătă înspre puţul plin cu apă:

— Poate că aţi observat şi că nivelul apei nu se schimbă!?!

Tolland se simţea ca un idiot. Norah avea dreptate întru totul. Dacă exista vreo spărtură, apa trebuia să curgă în afară, nu înăuntru. Tolland rămase tăcut o vreme, întrebându-se ce urma.

— Bine, oftă el. Se pare că teoria fisurii nu are nici un sens. Dar am văzut bioluminiscenţă în apă. Singura concluzie este că acesta nu este deloc un mediu închis. Îmi dau seama că multe dintre datele tale despre gheaţă sunt construite pe premisa că acest gheţar este un bloc solid de gheaţă, dar…

— Premisa?

Norah era din ce în ce mai agitată:

— Aminteşte-ţi că n-au fost numai datele mele, Mike. NASA a ajuns la aceleaşi concluzii. Cu toţii am confirmat că acest gheţar e solid. Fără fisuri.

Tolland privi dincolo de dom, către mulţimea strânsă în zona presei.

— Orice se întâmplă, cred că, prin prisma bunei-credinţe, ar trebui să îl informăm pe directorul administrativ şi…

— Rahat! sâsâi Norah. Îţi spun că acest bloc de gheaţă este pur. Nu o să las ca datele mele să fie puse la îndoială de un lins cu limba şi de nişte halucinaţii absurde.

Porni în goană către o zonă învecinată de aprovizionare şi începu să strângă câteva unelte:

— O să iau o mostră ca lumea de apă şi o să vă arăt că această apă nu conţine nici un fel de plancton — viu sau mort!

Rachel şi ceilalţi văzură cum Norah foloseşte o pipetă sterilă, legată de o sfoară, ca să culeagă o probă de apă din bazinul cu gheaţă topită. Norah puse câteva picături pe un dispozitiv minuscul care semăna cu un microscop în miniatură. După aceea se zgâi prin ocular, îndreptând dispozitivul către lumina provenind din cealaltă parte a domului. În câteva secunde, începu să înjure.

— Isuse Hristoase!

Norah scutură dispozitivul şi privi din nou prin ocular.

— La naiba! Ceva nu e în regulă cu acest refractometru!

— Apă sărată? o ironiza Corky.

Norah se încruntă:

— În parte. Înregistrează trei procente clorură — ceea ce este de-a dreptul imposibil. Gheţarul ăsta este zăpadă la pachet. Apă dulce pură. Ar trebui să nu fie nici un fel de sare.

Norah duse mostra la un microscop mai mare din apropiere şi o examină. Gemu.

— Plancton? o întrebă Tolland.

— G. polyhedra, îi răspunse ea, cu vocea extrem de calmă. Este una dintre speciile de plancton pe care noi, glaciologii, le vedem des în oceane sub banchizele de gheaţă.

Privi înspre Tolland:

— Sunt morţi acum. Evident, n-au supravieţuit prea mult într-un mediu cu apă sărată în procent de doar trei la sută.

Toţi patru rămaseră tăcuţi lângă puţul adânc.

Rachel se întrebă care era influenţa acestui paradox asupra descoperirii de ansamblu. Dilema părea minoră în comparaţie cu tot ceea ce era legat de meteorit, dar, ca analist de informaţii, ea fusese martoră la colapsul unor întregi teorii pornind de la chestiuni mai mărunte decât aceasta.

— Ce se petrece aici?

Vocea semăna cu un mormăit fioros.

Toată lumea îşi ridică privirea. Din întuneric, se ivi forma ca de urs a directorului administrativ al NASA.

— O dispută minoră legată de apa din puţ, îi răspunse Tolland. Încercăm să o rezolvăm.

Corky părea aproape bucuros:

— Datele lui Norah despre gheaţă sunt eronate.

— Să mă lingi de două ori, şopti Norah.

Directorul administrativ se apropie, cu sprâncenele încruntate:

— Care-i problema cu datele despre gheaţă?

Tolland oftă ezitând:

— Există apă sărată în procent de trei la sută în puţul meteoritului, ceea ce contrazice raportul glaciologic, în care se spune că meteoritul era prins într-un gheţar pur de apă dulce.

Făcu o pauză:

— Mai e prezent şi plancton.

Ekstrom părea aproape furios:

— E clar că aşa ceva este imposibil! În gheţarul ăsta nu există fisuri! Scanările din satelit o confirmă. Meteoritul a fost sigilat într-o matrice solidă de gheaţă.

Rachel ştia că Ekstrom avea dreptate. În conformitate cu scanările de densitate ale NASA, foaia de gheaţă era solidă ca o stâncă. Zeci de metri de gheţar înconjurau meteoritul din toate părţile. Fără fisuri. Şi totuşi, când îşi imagină cum fuseseră efectuate acele scanări de densitate, un gând bizar îi trecu prin minte…

— În plus, continuă Ekstrom, mostrele de gheaţă ale doctorului Mangor confirmă soliditatea gheţarului.

— Chiar aşa! exclamă Norah, punând refractometrul pe un birou. E o dublă corelare. Nici un fel de linii de fractură în gheaţă. Ceea ce ne lasă fără nici un fel de explicaţie pentru apa sărată şi pentru plancton.

— De fapt, interveni Rachel, cu o fermitate în voce care o surprinse chiar şi pe ea, mai există o posibilitate.

Ideea îi venise în timp ce prin minte i se învălmăşeau amintiri cu totul ciudate.

O priviră toţi, cu evidente expresii de scepticism pe chipuri.

Rachel zâmbi:

— Există o explicaţie perfect logică pentru prezenţa planctonului şi a apei sărate.

Îi aruncă o privire hoaţă lui Tolland:

— Şi chiar mă întreb, Mike, cum de nu te-ai gândit tu întâi la asta?