Conspiraţia

7

Senatorul Sedgewick Sexton savura intimitatea limuzinei Lincoln în vreme ce aceasta se strecura către birou prin traficul infernal de dimineaţă din Washington. Pe bancheta din faţa lui, Gabrielle Ashe, asistenta personală în vârstă de 24 de ani, îi citea programul din acea zi. Sexton abia dacă auzea ceva.

"Iubesc Washington-ul", îşi zise el, admirându-i formele perfecte ascunse sub puloverul de caşmir. "Puterea este cel mai bun afrodiziac din câte există… şi ea atrage femeile ca aceasta pe care o am în faţă în D.C. precum mierea."

Gabrielle era o newyorkeză tipică, visând să devină ea însăşi senator al Statelor Unite într-o bună zi. "Şi chiar ar putea reuşi", îşi zise Sexton. Arăta incredibil de bine şi era ascuţită la minte. Mai presus de toate, înţelegea perfect regulile jocului.

Gabrielle Ashe era negresă, dar pielea ei avea mai degrabă o culoare arămie, între scorţişoară şi mahon, acea confortabilă nuanţă intermediară pe care Sexton ştia că "albii" fanatici o puteau accepta fără a avea senzaţia că fac un compromis. Amicilor lui, Sexton o descria pe Gabrielle ca pe un amestec între Halle Berry ca înfăţişare şi Hillary Clinton ca ambiţie şi creier, deşi uneori el însuşi credea că o asemenea descriere însemna o subestimare.

De când o promovase în poziţia de asistent personal, cu trei luni în urmă, Gabrielle devenise un bun de nepreţuit pentru campania lui. Şi, colac peste pupăză, femeia lucra şi pe gratis. Răsplata pentru zilele de lucru de şaisprezece ore o constituia învăţarea tuturor jocurilor de culise de la un expert într-ale politicii.

"Bineînţeles, îşi aminti Sexton cu plăcere, că am convins-o să se ocupe şi de altceva, în afară de muncă." După ce o promovase, Sexton o invitase la o "şedinţă de orientare" noaptea târziu în biroul lui. Aşa cum era de aşteptat, tânăra asistenta sosise gata să se apuce de treabă şi dornică de a-i mulţumi. Cu o răbdare şlefuită în decenii de "practică", Sexton îşi "desfăşura" magia… consolidând astfel încrederea lui Gabrielle, îndepărtându-i cu grijă inhibiţiile, exercitând un control înşelător şi, în cele din urmă, seducând-o chiar acolo, în birou.

Sexton era convins că întâlnirea fusese una dintre cele mai plăcute experienţe sexuale din viaţa tinerei femei, cu toate că, a doua zi, Gabrielle regretase escapada. Ruşinată, îşi depusese demisia. Sexton însă nu i-a acceptat-o. Gabrielle rămăsese în echipă, dar îşi exprimase foarte clar intenţiile. Din acel moment, relaţia lor fusese strict una de afaceri.

Buzele cărnoase ale fetei continuau să se mişte:

— … N-aş vrea să vă duceţi complet nepregătit la această dezbatere de după-amiază de la CNN. Încă nu ştim pe cine va trimite Casa Albă. Poate că vreţi să parcurgeţi notiţele pe care vi le-am pregătit.

Îi înmână un dosar.

Sexton îl luă, savurând aroma parfumului ei amestecat cu mirosul scaunelor de piele.

— Nu mă ascultaţi, zise ea.

— Ba da.

Sexton îi zâmbi:

— Lasă dezbaterea CNN. În cel mai rău caz, Casa Albă îmi dă cu tifla trimiţând vreun pălmaş de campanie de doi bani. În cel mai bun caz, trimit un mahăr, iar eu o să-l mănânc de viu.

Gabrielle se încruntă:

— Bine. Am inclus între notiţe o listă cu cele mai ostile subiecte cu putinţă.

— Fără îndoială cele deja cunoscute!

— E şi unul nou. Cred că aţi putea fi atacat de către comunitatea homosexualilor pentru comentariile de azi-noapte din emisiunea lui Larry King.

Sexton ridică din umeri, abia catadicsind să o asculte:

— Mda. Chestia cu căsătoria între aceleaşi sexe.

Gabrielle îl privi dezaprobator:

— Chiar aţi luat poziţie împotriva ei.

"Căsătorie între aceleaşi sexe, se gândi Sexton dezgustat. Dacă ar fi după mine, poponarii n-ar avea nici măcar drept de vot."

— Bine, o s-o las ceva mai moale!

— În regulă. Aţi cam insistat pe astfel de subiecte fierbinţi în ultima vreme. Să nu deveniţi prea încrezut. Alegătorii îşi pot modifica preferinţele într-o secundă. Acum sunteţi în câştig şi urcaţi pe creasta valului. Rămâneţi acolo. Azi nu e cazul să vă aventuraţi prea mult. Mulţumiţi-vă să jucaţi cu mult calm.

— Vreo veste de la Casa Albă?

Gabrielle păru surprinsă plăcut:

— O tăcere continuă. Acum a devenit oficial — contracandidatul dumneavoastră s-a transformat în "omul invizibil".

Lui Sexton abia dacă îi venea să creadă cât noroc avusese în ultima vreme. Luni de zile preşedintele lucrase din greu la pregătirea campaniei proprii. Apoi, brusc, cu o săptămână în urmă, se închisese în Biroul Oval şi de atunci nimeni nu îl mai văzuse sau nu mai auzise de el. De parcă, pur şi simplu, nu mai putea suporta creşterea sprijinului electoral înregistrat de Sexton.

Gabrielle îşi trecu o mână prin părul ei negru şi drept:

— Am auzit că personalul de campanie de la Casa Albă e la fel de nedumerit ca noi. Preşedintele nu a oferit nici o explicaţie pentru dispariţia sa şi toată lumea de acolo e furioasă.

— Ceva ipoteze? se interesă Sexton.

Gabrielle îl privi peste rama ochelarilor săi de formă clasică:

— Azi-dimineaţă am primit nişte date interesante de la un cunoscut de la Casa Albă.

Sexton îi recunoscu privirea. Gabrielle Ashe făcuse rost din nou de nişte informaţii confidenţiale. Sexton se întreba dacă, în schimbul secretelor de campanie electorala, ea nu oferea cumva şedinţe generoase de felaţie pe bancheta din spate a maşinii vreunui asistent prezidenţial. Nu că i-ar fi păsat… câtă vreme informaţiile continuau să curgă.

— Se zvoneşte, începu asistenta, coborându-şi tonul vocii, că purtarea bizară a preşedintelui a început săptămâna trecută după o întâlnire privată de urgenţă cu directorul administrativ NASA. Se pare că preşedintele a ieşit destul de ameţit. Imediat după aceea şi-a anulat toate celelalte întâlniri şi din acel moment a rămas în contact permanent doar cu NASA.

Lui Sexton îi plăcea cum sună informaţia.

— Crezi că NASA i-ar fi putut livra alte veşti proaste?

— Pare a fi o explicaţie logică, zise Gabrielle. Deşi trebuia ca lucrurile care s-au petrecut să fie extrem de grave pentru ca preşedintele să lase totul baltă.

Sexton se gândi la posibilităţi. Evident, orice s-ar fi întâmplat în legătură cu NASA trebuia să fie ceva destul de serios. "Altfel preşedintele mi-ar fi dat cu tifla chiar în faţă." În ultima vreme, Sexton îl atacase destul de dur pe preşedinte în legătură cu fondurile alocate pentru NASA. Şirul recent de misiuni eşuate şi depăşirile groteşti de buget ale NASA atrăseseră agenţiei onoarea îndoielnică de a deveni portdrapelul neoficial al campaniei lui Sexton contra imenselor şi ineficientelor cheltuieli guvernamentale. În mod normal, atacarea NASA, unul dintre cele mai proeminente simboluri ale mândriei americane, nu reprezenta o cale la care politicienii să se gândească serios pentru a câştiga voturi, însă Sexton dispunea de o armă pe care puţini politicieni o aveau — Gabrielle Ashe şi instinctele ei extraordinare.

Tânăra cea isteaţă intrase în atenţia lui Sexton cu câteva luni în urmă, când lucra pe poziţia de coordonator în biroul de campanie din Washington. Văzând că Sexton e situat destul de rău în primele sondaje şi că mesajul lui referitor la cheltuielile guvernamentale exagerate se loveşte pretutindeni doar de urechi astupate, Gabrielle Ashe întocmise o notă internă sugerând un nou unghi de abordare, radical diferit de precedentul. Îi explicase senatorului că ar fi trebuit să atace depăşirile exorbitante de buget ale NASA şi permanentele manevre evazioniste ale Casei Albe ca pe un exemplu tipic pentru politica bugetară neglijentă a preşedintelui Herney.

"NASA îi costă pe americani o avere", îi scrisese Gabrielle în notă, incluzând o listă cu toate costurile operaţiunilor, misiuni eşuate şi manevre de eschivare. "Alegătorii habar n-au. Dacă ar şti, ar fi oripilaţi. Cred că ar trebui să faceţi din NASA o chestiune politică de prim rang."

Sexton râsese de naivitatea ei atunci când citise nota. "Da, şi dacă tot sar la gâtul celor de la NASA, aş putea la fel de bine să mă opun intonării imnului naţional la meciurile de baseball", îşi zisese.

În săptămânile care urmaseră, Gabrielle continuase să îi trimită informaţii despre NASA. Cu cât citea mai mult, cu atât senatorul Sexton îşi dădea seama că această tânără Gabrielle Ashe ştia ceva. NASA era un sac fără fund, chiar şi după propriile standarde ale acestei agenţii guvernamentale — scumpă, ineficientă şi, în ultimii ani, de o incompetenţă crasă.

Într-o după-amiază, Sexton era intervievat în direct în legătură cu probleme legate de educaţie. Gazda emisiunii insista să afle de unde va găsi Sexton fondurile necesare îndeplinirii promisiunilor legate de revizuirea sistemului şcolar. Ca răspuns, Sexton hotărâse să testeze teoria lui Gabrielle legată de NASA, mai mult în glumă decât în serios.

— Bani pentru educaţie? făcuse el pe miratul. Poate că aş reduce bugetul programului spaţial la jumătate. Cred că dacă NASA poate cheltui cincisprezece miliarde în spaţiu în fiecare an, atunci aş putea şi eu să cheltuiesc şapte miliarde şi jumătate pentru copiii de aici, de pe Pământ!

Aflaţi în cabina de transmisie, managerii de campanie ai lui Sexton răbufniră îngroziţi de gafa acestuia. În definitiv, alte campanii fuseseră îngropate pe veci de chestiuni mult mai puţin periculoase decât o lovitură directă îndreptată asupra subiectului mult prea fierbinte pe care-l reprezintă NASA. Liniile de telefon ale studioului de radio începuseră imediat să fie luate cu asalt. Managerii de campanie ai lui Sexton se făcuseră mici; patrioţii "spaţiali" începuseră să îi dea târcoale pradei.

Numai că se petrecuse ceva neaşteptat.

— Cincisprezece miliarde pe an? întrebase primul ascultător, care părea şocat. Miliarde? Vreţi să spuneţi că la ora de matematică a fiului meu clasa este supraaglomerată pentru că şcolile nu-şi pot permite destui profesori, în vreme ce NASA cheltuieşte cincisprezece miliarde pe an ca să fotografieze praful din spaţiu?

— Ăă… cam aşa ceva, răspunsese, cu prudenţă, Sexton.

— Dar e absurd! Preşedintele are puterea să întreprindă ceva în acest sens?

— Categoric, îi confirmă Sexton, din ce în ce mai încrezător. Un preşedinte are drept de veto asupra tuturor cererilor bugetare ale oricărei agenţii despre care el are impresia că are cheltuieli exagerate.

— Atunci aveţi votul meu, domnule senator Sexton! Cincisprezece miliarde pentru cercetarea în spaţiu, şi copiii noştri nu au profesori! Este inadmisibil! Noroc, domnule! Sper să mergeţi până la capăt.

Urmase un al doilea ascultător pe fir:

— Domnule senator, tocmai am citit că Staţia Spaţială Internaţională lansată de NASA a depăşit cu mult cheltuielile estimate şi că preşedintele se gândeşte să îi acorde agenţiei fonduri suplimentare pentru menţinerea în funcţiune a respectivului proiect. Este adevărat?

Sexton profită din plin de această ocazie:

— E adevărat!

Începuse să îi explice că acea staţie orbitală fusese concepută iniţial ca o realizare comună internaţională, douăsprezece ţări urmând să împartă cheltuielile. Numai că, după începerea construcţiei, bugetul proiectului ieşise de sub orice control, astfel încât multe ţări renunţaseră dezgustate la participarea lor. În loc să renunţe la proiect, preşedintele hotărâse să acopere toate costurile.

— Cheltuielile noastre pentru proiectul ISS, le dezvălui Sexton, au crescut de la cifra propusă de opt miliarde la uluitorul nivel de o sută de miliarde de dolari!

Ascultătorul se-nfurie:

— De ce naiba nu opreşte preşedintele totul???

Lui Sexton îi venea să îl pupe pe individ.

— A naibii de bună întrebare! Din nefericire, o treime din nevoile construcţiei sunt deja pe orbită, iar preşedintele a cheltuit dolarii voştri din taxe ca să le arunce acolo, astfel încât oprirea lucrărilor ar echivala cu a recunoaşte că a făcut o boacănă de mai multe miliarde de dolari din banii voştri.

Apelurile continuaseră pe acelaşi ton. Americanii păreau să priceapă de-abia acum că NASA constituia doar o opţiune şi nu o chestiune naţională imuabilă.

La sfârşitul emisiunii, cu excepţia câtorva adepţi fanatici ai NASA, care ţinuseră pledoarii emoţionante despre lupta eternă a omului pentru cunoaştere, consensul fusese stabilit. Campania lui Sexton dăduse marea lovitură; atinse punctul slab al contracandidatului — o chestiune controversată nedezvăluită unei opinii publice încă sensibile.

În săptămânile care au urmat, Sexton îşi doborâse contracandidaţii în cinci dintre cele mai importante circumscripţii electorale. O prezentase pe Gabrielle Ashe ca asistenta lui personală, lăudând-o pentru intuiţia ei de a aduce chestiunea NASA în atenţia alegătorilor. Cu un simplu gest, Sexton transformase o tânără afro-americană într-o stea în ascensiune în domeniul politicii, astfel încât opiniile lui rasiste şi misogine din trecut fuseseră imediat date uitării.

Acum, în vreme ce stăteau împreună în limuzină, Sexton îşi dădu seama că Gabrielle îşi demonstrase din nou valoarea. Informaţiile ei despre întâlnirea secretă care a avut loc săptămâna trecută dintre directorul administrativ al NASA şi preşedinte indicau cu siguranţă apariţia altor probleme referitoare la NASA, poate încă o ţară care se retrăgea din proiectul spaţiului orbital.

În vreme ce limuzina trecea pe lângă Monumentul Washington, senatorul Sexton avu brusc sentimentul că destinul l-a ales pe el.