Conspiraţia

52

Marjorie Tench zâmbea în vreme ce cobora scările către Biroul de Comunicaţii al Casei Albe, încăperea computerizată unde se diseminau comunicatele de presă concepute la etaj, în Sala de Comunicaţii. Întâlnirea cu Gabrielle Ashe decursese bine. Nu era sigur că femeia fusese suficient de înspăimântată ca să facă o declaraţie sub jurământ prin care recunoştea legătura intimă, dar încercarea merite cu prisosinţă efortul.

"Gabrielle ar fi deşteaptă dacă s-ar descotorosi de el", îşi zise Tench. Biata fată habar n-avea cât de dur avea să fie lovit Sexton.

În câteva ore, conferinţa de presă a preşedintelui legată de meteorit avea să-l îngenuncheze definitiv pe Sexton. Asta era deja o lovitură calculată. Dacă avea să coopereze, Gabrielle Ashe va furniza lovitura capitală prin care Sexton avea să fie definitiv redus la tăcere. A doua zi, Tench îi putea da presei jurământul Gabriellei, împreună cu declaraţia lui Sexton prin care nega totul.

Un croşeu stânga-dreapta.

În definitiv, politica nu însemna doar câştigarea alegerilor, ci câştigarea lor în mod decisiv, prin ducerea la bun sfârşit a viziunii cuiva. Din punct de vedere istoric, preşedinţii care se strecuraseră la putere câştigând cu câteva procente diferenţă obţinuseră foarte puţin în timpul mandatului; un astfel de om era slăbit din start, iar Congresul nu lăsa niciodată o astfel de pradă din gheare.

La modul ideal, distrugerea campaniei senatorului Sexton avea să fie consistentă — un atac din două părţi care îl distrugea şi politic şi etic. Cunoscută în Washington sub denumirea de "sus-jos", strategia fusese împrumutată din arta războiului. "Forţează inamicul să se bată pe două fronturi." Când un candidat deţinea o informaţie negativă despre adversarul său, adesea aştepta până primea o a doua informaţie şi ieşea în public simultan cu amândouă. Un atac din două părţi era întotdeauna mai eficient decât o împuşcătură izolată, mai ales când acel atac dual implica aspecte diferite ale campaniei -primul împotriva politicii duse, celălalt împotriva caracterului omului. Respingerea unui atac politic făcea apel la logică, în vreme ce respingerea unui atac etic necesita pasiune; respingerea simultană a amândurora reprezenta o acţiune aproape imposibilă.

În seara asta, senatorul Sexton avea să întâmpine dificultăţi enorme ca să iasă cu faţa curată din coşmarul politic al uluitorului triumf NASA; dezastrul avea să fie considerabil mai mare dacă el va fi forţat să-şi apere poziţia anti-NASA, în vreme ce era făcut mincinos de o femeie din echipa sa.

Ajungând la uşa Biroului de Comunicaţii, Tench simţea fiorul bătăliei curgându-i prin vene. Politica însemna război. Inspiră adânc şi se uită la ceas: 6.15 P.M. Urma să tragă primul foc.

Intră.

Biroul de Comunicaţii era mic, dar nu din lipsă de spaţiu, ci din lipsa nevoii. Era una dintre cele mai eficiente staţii de comunicaţii din lume şi era deservită de un personal alcătuit din doar cinci angajaţi. În acel moment, toţi cei cinci stăteau la mesele lor cu echipament electronic, arătând ca nişte înotători gata de start.

"Sunt pregătiţi", îşi zise Tench, observându-le privirile înfometate. O uluia mereu faptul că un birou atât de mic putea, cu o pregătire de doar două ore, să contacteze mai mult de o treime din populaţia lumii civilizate. Dispunând de conexiuni electronice la zeci de mii de surse globale de ştiri — de la cele mai mari conglomerate de televiziune la cele mai mici ziare de provincie -, Biroul de Comunicaţii al Casei Albe era capabil să ajungă la întreaga omenire prin doar câteva apăsări de buton.

Computerele folosite ca maşini-fax aruncau comunicatele de presă către cutiile poştale electronice ale celor mai diferite mijloace de comunicare, radiouri, televiziuni, ziare etc, din Maine şi până în Moscova. E-mail-urile acopereau serviciile de ştiri online. Maşini de formare automată a numerelor de telefon apelau mii de manageri media, punându-le la ureche anunţuri vocale preânregistrate. O pagină web cu ştiri de ultimă oră actualiza constant conţinutul ştirilor într-un cadru preformatat. Sursele de ştiri capabile de a trimite echipe pe teren în orice condiţii, cum erau canalele media CNN, NBC, ABC, CBS sau sindicatele media străine, erau asaltate din toate părţile şi li se promiteau transmisii de televiziune gratuite şi în direct. Drept rezultat, întotdeauna când se făcea un apel de urgenţă prezidenţial, orice altceva difuza în acel moment mass-media dispărea.

"Penetrare completă."

Ca un general care îşi inspecta trupele, Tench parcurse în tăcere distanţa până la biroul de redactare şi ridică hârtia care conţinea "comunicatul de presă" ce fusese deja încărcat în memoria tuturor aparatelor de transmisie, ca un cartuş multiplicat în mai multe arme gata de tragere.

După ce îl citi, lui Tench îi veni să râdă. În mod obişnuit, comunicatele care urmau să fie transmise erau în prealabil minuţios elaborate, astfel încât sunau mai degrabă a reclamă decât a anunţ, însă preşedintele ordonase acum ca orice "periaj" să fie lăsat deoparte. Rezultatul era un text perfect — bogat în cuvinte-cheie şi uşor de înţeles. O combinaţie mortală. Chiar şi serviciile de ştiri care foloseau programe software de depistare a cuvintelor-cheie pentru a sorta e-mailurile aveau să fie extrem de alertate în privinţa acestui mesaj:

De la: Biroul de Comunicaţii al Casei Albe;

Subiect: Adresa Prezidenţială Urgentă.

Preşedintele Statelor Unite va ţine o conferinţă de presă importantă în seara asta la ora opt, Eastern Standard Time, din camera de informări a Casei Albe. Subiectul anunţului este deocamdată confidenţial. Transmisiile în direct vor fi permise prin metodele obişnuite.

Punând hârtia înapoi pe birou, Tench privi prin Biroul de Comunicaţii şi dădu impresionată din cap în direcţia personalului. Aceştia părură recunoscători.

Îşi aprinse o ţigară, trase din ea câteva secunde şi lăsă tensiunea să crească. În cele din urmă zâmbi:

— Doamnelor şi domnilor, daţi drumul la motoare!