Conspiraţia

132

Biroul Oval era întunecat. Lumina venea doar de la veioza de pe biroul preşedintelui Herney. Stând în faţa preşedintelui, Gabrielle îşi ţinea bărbia sus. Dincolo de fereastra încăperii se lăsa amurgul înspre orizont.

— Am auzit că ne părăseşti, zise Herney, părând dezamăgit.

Gabrielle dădu din cap. Cu toate că preşedintele îi oferise cu amabilitate adăpost pe termen nelimitat în Casa Albă, la distanţă de ziarişti, Gabrielle prefera să nu evite furtuna ascunzându-se chiar în mijlocul ei. Îşi dorea să se găsească la cât mai mare distanţă cu putinţă. Cel puţin pentru o vreme.

Herney se uită la ea. Părea impresionat:

— Gabrielle, alegerea pe care ai făcut-o în dimineaţa asta…

Se opri, de parcă nu-şi găsea cuvintele. Privirea lui era limpede — nu se asemăna nici pe departe cu ochii adânci şi enigmatici ai senatorului Sedgewick Sexton care o atrăseseră pe Gabrielle. Cu toate astea, chiar şi în atmosfera solemnă a unui astfel de loc, ea întrezări bunătatea în ochii preşedintelui, o anumită demnitate şi o onoare pe care nu avea să le uite în curând.

— Am făcut-o şi pentru mine, zise ea, într-un târziu.

Herney încuviinţă:

— Chiar şi aşa, îţi datorez mulţumiri.

Herney se ridică, făcându-i semn să îl urmeze în hol.

— De fapt, speram să mai stai pe aici suficient de mult ca să-ţi pot oferi un post în echipa mea care se ocupă cu bugetul.

Gabrielle îi aruncă o privire bănuitoare:

— Opriţi cheltuiala şi începeţi refacerea?

El chicoti:

— Ceva în genul acesta.

— Cred că ştim prea bine amândoi, domnule, că acum eu sunt mai degrabă o piatră de moară decât o valoare pentru dumneavoastră.

Herney ridică din umeri:

— Lasă să treacă vreo câteva luni. Totul se va uita. O mulţime de bărbaţi şi de femei de renume au trecut prin situaţii asemănătoare şi tot au atins măreţia.

Preşedintele îi făcu cu ochiul:

— Câţiva dintre aceştia au ajuns chiar preşedinţi ai Statelor Unite.

Gabrielle ştia că el avea dreptate. Şomeră de câteva ore, Gabrielle refuzase deja două alte slujbe în acea zi — una de la Yolanda Cole, de la reţeaua de televiziune ABC, cealaltă de la editura St. Martin, care îi oferise o sumă considerabilă pentru publicarea unei biografii complete. "Nu, mulţumesc."

Străbătând holul alături de preşedinte, Gabrielle se gândi la imaginile ei, difuzate acum de toate televiziunile.

"Altfel, ţara ar fi avut mult mai mult de suferit, se linişti ea. Mult mai mult."

După ce se dusese la postul de televiziune ABC pentru a-şi recupera fotografiile şi împrumutase legitimaţia de presă a Yolandei, Gabrielle se strecurase înapoi în biroul lui Sexton pentru a pregăti mapele de presă duplicat. Câtă vreme stătuse acolo, reuşise să printeze şi copiile de pe cecurile cu donaţii ilegale din computerul senatorului. După confruntarea de la Monumentul Washington, Gabrielle înmânase copiile cecurilor senatorului, care părea lovit de dambla, şi îşi formulase pretenţiile:

— Daţi-i preşedintelui ocazia de a-şi anunţa greşeala cu meteoritul sau chestiile astea devin şi ele publice.

Senatorul Sexton se uitase o singură dată la teancul de hârtii, apoi se urcase în limuzina personală şi dispăruse. Din acel moment, nimeni nu mai auzise nimic despre el.

Acum, ajungând la uşa din spate a Sălii de briefing alături de preşedinte, Gabrielle auzi mulţimea fremătând dincolo de uşă. Pentru a doua oară în mai puţin de douăzeci şi patru de ore, lumea se aduna ca să audă un comunicat special al preşedintelui.

— Ce le veţi spune? se interesă Gabrielle.

Herney oftă, păstrându-şi expresia de calm.

— De-a lungul anilor, am învăţat mereu un lucru…

Îşi puse o mână pe umărul ei şi zâmbi:

— Că nu există nici un substitut pentru adevăr.

Urmărindu-l cum se îndreaptă spre scenă, Gabrielle se simţi copleşită de un val neaşteptat de mândrie. Zach Herney era pe cale să recunoască greşeala vieţii lui şi totuşi, la modul cel mai ciudat cu putinţă, nu arătase niciodată mai preşedinte ca acum.