Conspiraţia

27

Gheaţa din mijlocul habisferei NASA era dominată de un eşafodaj compozit cu trei picioare, înalt de şase metri, care arăta ca o încrucişare între o sondă de petrol şi o copie mai ciudată a Turnului Eiffel. Rachel studie dispozitivul, incapabilă să priceapă cum putea fi folosit acesta la extragerea imensului meteorit.

Sub turn, mai multe vinciuri fuseseră montate în plăci de oţel fixate de gheaţă cu buloane mari. Trecând prin vinciuri, cablurile metalice urcau spre mai mulţi scripeţi montaţi deasupra turnului. De acolo, cablurile plonjau vertical în jos, în găuri înguste forate în gheaţă. Mai mulţi bărbaţi bine făcuţi de la NASA strângeau cu rândul vinciurile. Cu fiecare nouă strângere, cablurile se ridicau câţiva centimetri prin găuri, ca şi cum acei bărbaţi ar fi ridicat o ancoră.

"E clar că îmi scapă ceva", îşi zise Rachel, apropiindu-se odată cu ceilalţi de locul extracţiei. Bărbaţii aceia păreau a ridica meteoritul direct prin gheaţă.

— TENSIUNE EGALĂ! LA NAIBA! le strigă o femeie în apropiere, cu o voce care avea suavitatea unei drujbe.

Rachel îşi îndreptă privirea în direcţia vocii şi văzu o femeiuşcă îmbrăcată cu un costum de iarnă, de un galben strălucitor, plin cu pete de unsoare. Femeia stătea cu spatele, dar chiar şi aşa Rachel o identifică imediat ca fiind cea care era responsabilă de coordonarea întregii acţiuni. Însemnând ceva pe o tăbliţă portabilă, femeia se legăna înainte şi înapoi, precum un şef de echipă dezgustat.

— Să nu-mi spuneţi, domnişoarelor, că aţi obosit deja!!!

Corky o strigă:

— Hei, Norah, nu mai face pe şefa cu bieţii băieţi de la NASA şi vino să flirtezi cu mine.

Femeia nici măcar nu catadicsi să se întoarcă:

— Tu eşti, Marlinson? Aş recunoaşte oriunde vocea aia piţigăiată. Întoarce-te când ajungi la pubertate!

Corky se întoarse spre Rachel:

— Norah ne ţine de cald cu farmecul ei.

— Te-am auzit, băieţaş spaţial, i-o întoarse doctorul Mangor, continuând să facă însemnări. Iar dacă îmi studiezi fundul, să ştii că pantalonii de iarnă mă fac mai grasă cu cincisprezece kile.

— Nu-ţi face griji, îi răspunse Corky. Nu bucile tale îmbrăcate cu lână mă scot din minţi, ci firea ta de învingător.

— Să mă lingi, ştii tu unde!

Corky izbucni în râs:

— Am nişte ştiri excelente, Norah. Se pare că nu eşti singura femeie pe care a recrutat-o preşedintele.

— Nu zău! Te-a recrutat şi pe tine!

Tolland se simţi dator să intervină:

— Norah? Ai o clipă liberă ca să-ţi prezint pe cineva?

Auzindu-i vocea lui Tolland, Norah se opri imediat şi se răsuci pe călcâie. Se înmuie instantaneu:

— Mike!

Porni în grabă spre ei, încântată la culme:

— Nu te-am văzut de câteva ore.

— Redactam documentarul.

— Cum e bucăţica mea?

— Arăţi minunat şi încântător.

— A folosit efecte speciale, strecură Corky o răutate.

Norah ignoră remarca, privind-o acum pe Rachel cu un zâmbet politicos, dar destul de reţinut. Se uită iarăşi la Tolland.

— Sper că nu mă înşeli, Mike!

Chipul colţuros al bărbatului se îmbujoră uşor, în vreme ce începu să facă prezentările:

— Norah, vreau să o cunoşti pe Rachel Sexton. Domnişoara Sexton lucrează în sfera informaţiilor şi a venit aici la cererea preşedintelui. Tatăl ei este senatorul Sedgewick Sexton.

Prezentarea dădu naştere unei expresii de nedumerire pe chipul lui Norah.

— Nici n-o să mă prefac că înţeleg, rosti ea, întinzând mâna, de pe care nu-şi scoase mănuşa, ca să strângă cu jumătate de inimă mâna lui Rachel. Bine aţi venit pe acoperişul lumii!

Rachel zâmbi:

— Mersi!

Era surprinsă să constate că Norah Mangor,în ciuda durităţii din voce, avea un chip plăcut. Părul tuns scurt era castaniu, dar avea şi câteva fire cenuşii, iar ochii îi sclipeau de agilitate şi de inteligenţă — ca două cristale de gheaţă. Femeia inspira o încredere de oţel şi asta îi plăcea lui Rachel.

— Norah, reluă Tolland. Ai un minut să-i împărtăşeşti şi lui Rachel cu ce te ocupi tu?

Norah ridică din sprâncene:

— Voi doi vă spuneţi deja pe numele mic? Măi să fie!

Corky gemu:

— Ţi-am spus eu, Mike!

Norah Mangor o conduse pe Rachel în jurul bazei turnului, în vreme ce Tolland şi ceilalţi le urmară, discutând între ei.

— Vedeţi găurile alea din gheaţă, sub tripod? o întrebă Norah, arătându-i-le cu mâna.

Vocea i se înmuiase acum şi exprima entuziasmul faţă de ceea ce făcea.

Rachel dădu din cap, privind găurile. Fiecare dintre ele avea cam treizeci de centimetri în diametru şi prin fiecare trecea un cablu de oţel.

— Găurile alea au rămas de când am forat după mostre din miez şi am luat radiografii ale meteoritului. Acum le folosim ca puncte de intrare prin care am coborât buloane grele de prindere prin puţurile goale, pe care le-am prins de meteorit. După aceea, am lăsat vreo sută de metri de cablu torsadat prin fiecare gaură, pe care l-am prins de urechile buloanelor cu cârlige industriale şi acum pur şi simplu le ridicăm cu ajutorul vinciurilor. Domnişoarelor ăstora le trebuie ore întregi să îl aducă la suprafaţă, dar îl vor aduce în cele din urmă.

— Nu sunt convinsă că înţeleg, zise Rachel. Meteoritul se găseşte sub mii de tone de gheaţă. Cum îl ridicaţi?

Norah arătă înspre vârful eşafodajului, de unde un fascicul îngust de lumină roşie cobora vertical spre gheaţa de sub tripod. Rachel zărise ciudăţenia mai înainte şi presupusese că e doar un soi de indicator vizual — ca un semn care demarca locul în care era îngropat obiectul.

— Este un laser din semiconductor galiu-arseniu, explică Norah.

Rachel privi mai îndeaproape fasciculul de lumină şi observă că acesta topise o mică gaură în gheaţă şi dispărea undeva în profunzimi.

— E un fascicul foarte fierbinte, zise Norah. Încălzim meteoritul pe măsură ce îl ridicăm.

Rachel fu impresionată de cât de inteligent era planul femeii. Norah pur şi simplu ţintise fasciculul laser în jos, topind gheaţa până la contactul cu meteoritul. Fiind prea densă pentru a fi topită de laser, piatra absorbea căldura fasciculului şi în cele din urmă se încălzea suficient de mult ca să topească gheaţa din jurul ei. În vreme ce oamenii NASA trăgeau de meteorit, roca încălzită, în combinaţie cu presiunea de sus, topea gheaţa înconjurătoare, astfel creându-se un spaţiu prin care putea fi tras la suprafaţă. Apa topită care se acumula deasupra meteoritului se scurgea pe lângă marginile rocii pentru a reumple puţul.

"Ca un cuţit fierbinte tăind o bucată îngheţată de unt."

Norah făcu semn înspre oamenii NASA de la vinciuri:

— Generatoarele nu fac faţă la astfel de tensiuni în cabluri, aşa că folosesc forţa manuală pentru a ridica.

— Asta e o porcărie! interveni unul dintre muncitori. Foloseşte munca manuală pentru că îi place să ne vadă cum asudăm!

— Fii calm, îl avertiză Norah. Voi, fetiţelor, v-aţi plâns două zile că vă e frig. Am avut grijă de asta! Acum trageţi!

Muncitorii izbucniră în râs.

— Pentru ce sunt pilonii? se interesă Rachel, arătând înspre câteva conuri portocalii poziţionate în jurul turnului în locuri ce păreau alese la întâmplare.

Rachel zărise conuri similare dispersate în jurul domului.

— Sunt unelte glaciologice periculoase, explică Norah. Noi le numim OARG-uri. Asta e o prescurtare de la "opreşte aici şi rupe-ţi glezna".

Apucă unul dintre piloni, pentru a dezvălui o gaură circulară, ce plonja ca un puţ fără fund în adâncimile gheţarului.

— E rău pentru cine calcă aici.

Puse pilonul la loc:

— Am forat găuri prin tot gheţarul pentru a face verificări de continuitate structurală. La fel ca în arheologia clasică, numărul de ani cât a stat un obiect îngropat este dat de adâncimea faţă de suprafaţă la care e găsit. Cu cât e găsit mai jos, cu atât a stat mai mult acolo. Aşadar, atunci când se găseşte un obiect sub gheaţă, putem data sosirea obiectului acolo după acumularea de gheaţă de deasupra lui. Ca să ne asigurăm că măsurarea miezului este corectă, verificam mai multe zone ale platformei de gheaţă, pentru a confirma că acea platformă este o bucată solidă şi omogenă, nezguduită de vreun cutremur, fisură, avalanşă sau altceva.

— Şi cum arată acest gheţar?

— Ireproşabil, zise Norah. Este o bucată perfectă şi solidă. Fără fisuri sau catastrofe glaciare. Meteoritul ăsta reprezintă ceea ce noi numim o "cădere statică". A stat în gheaţă, neatins şi neafectat, de când a aterizat aici, în 1716.

Rachel rămase cu gura căscată:

— Cunoaşteţi anul precis în care a căzut?

Norah păru surprinsă de întrebare:

— La naiba, da. De-asta m-au chemat pe mine. Eu citesc în gheaţă.

Porni spre o grămăjoară de tuburi de gheaţă care se aflau în apropiere. Fiecare tub arăta ca un receptor de telefon translucid şi era marcat cu o etichetă portocalie strălucitoare:

— Acele mostre de gheaţă sunt dovezi geologice îngheţate.

O conduse pe Rachel până la tuburi:

— Dacă vă uitaţi îndeaproape, puteţi vedea erele încrustate în gheaţă.

Rachel se lăsă pe vine şi putu zări, într-adevăr, că tubul era confecţionat din ceea ce păreau a fi straturi de gheaţă foarte uşor diferite în luminozitate şi claritate. Straturile variau ca grosime între o foaie de hârtie şi aproape un centimetru.

— Fiecare iarnă aduce un grad variat de ninsoare pe banchiza de gheaţă, îi explică Norah, şi fiecare primăvară aduce o topire parţială. Aşa că aici se pot observa straturi diferite de compresie corespunzătoare fiecărui sezon. Începem de la vârf — cea mai recenta iarnă — şi numărăm înapoi.

— Ca şi cum s-ar număra inelele pe un copac.

— Nu e chiar atât de simplu, domnişoară Sexton. Amintiţi-vă că măsurăm sute de metri de stratificări. Avem nevoie să citim repere climatologice ca să ne putem standardiza munca — înregistrări istorice ale precipitaţiilor, poluanţi din aer, chestii de genul ăsta.

Tolland şi ceilalţi li se alăturaseră între timp. Tolland îi zâmbi lui Rachel:

— Ştie o groază de lucruri despre gheaţă, nu?

Rachel se simţi ciudat de fericită să îl vadă:

— Mda, e uimitoare.

— Şi ca să precizez, continuă Tolland, data de 1716 pusă de doctorul Mangor este corectă. NASA a măsurat aceeaşi dată de impact cu mult înainte ca noi să ajungem aici. Doctorul Mangor şi-a forat propriile mostre, a rulat propriile teste şi a confirmat munca depusă de NASA.

Rachel era impresionată.

— Ca o coincidenţă, interveni Norah, 1716 este exact anul în care primii exploratori au pretins că au zărit o minge de foc strălucitoare pe cer deasupra nordului Canadei. Meteorul a devenit cunoscut drept Căderea lui Jungersoll, după numele conducătorului expediţiei.

— Aşadar, adăugă Corky, faptul că mostra de miez a fost datată şi înregistrările istorice se potrivesc reprezintă o dovadă virtuală a faptului că noi ne uităm acum la un fragment din acelaşi meteorit pe care Jungersoll a susţinut că l-a văzut în 1716.

— Doctore Mangor! strigă unul dintre muncitorii NASA. Încep să apară capetele buloanelor!

— Turul s-a încheiat,oameni buni, rosti Norah.A sosit clipa adevărului.

Apucă un scaun pliant, se urcă pe el şi strigă din răsputeri:

— Atenţiune, iese la suprafaţă în cinci minute!!

De jur împrejurul domului, ca nişte câini răspunzând pavlovian chemării la masă, oamenii de ştiinţă lăsară baltă totul şi se grăbiră spre zona de extracţie.

Norah Mangor îşi puse mâinile în şolduri şi inspectă cu privirea regatul ei.

— În regulă, să aducem Titanicul la suprafaţă.