Conspiraţia

80

William Pickering privi pe fereastra biroului înspre şirul îndepărtat de felinare de pe Leesburg Highway. Se gândea adesea la ea când stătea singur acolo, pe acoperişul lumii.

"Atâta putere… şi n-am fost în stare să o salvez."

Diana, fata lui Pickering, murise în Marea Roşie, în vreme ce se afla la bordul unei mici nave de escortă şi se antrena să devină navigator. Nava ei era ancorată într-un port sigur într-o după-amiază însorită când o şalupă încărcată cu explozibil şi manevrata de doi terorişti sinucigaşi traversase încet portul şi explodase la contactul cu nava. În acea zi, alături de Diana Pickering, muriseră alţi treisprezece tineri soldaţi americani.

William Pickering fusese devastat. Furia îl copleşise săptămâni de-a rândul. După ce atacul fusese atribuit unei grupări teroriste pe care CIA o căuta de ani de zile fără succes, furia lui se transformase în turbare. Se dusese direct la sediul CIA şi ceruse răspunsuri.

Acceptase cu greu acele răspunsuri.

CIA se pregătise să ia cu asalt acea grupare cu luni de zile în urmă, dar aştepta fotografiile de înaltă rezoluţie de la sateliţi pentru a putea planifica un atac precis asupra ascunzătorii din munte a teroriştilor din Afganistan. Fotografiile trebuiau făcute de un satelit NRO în valoare de 1,2 miliarde dolari cu numele de cod Vortex 2, acelaşi satelit care fusese spulberat pe rampa de lansare de racheta purtătoare NASA. Din cauza accidentului NASA, lovitura CIA fusese amânată, iar Diana Pickering murise.

Mintea îi spunea lui Pickering că NASA nu fusese direct responsabilă, dar inimii îi venea greu să ierte. Ancheta declanşată asupra cauzelor accidentului dezvăluise că inginerii NASA responsabili cu sistemul de injectare a combustibilului fuseseră obligaţi să utilizeze materiale de mâna a doua în efortul de a nu depăşi bugetul alocat.

— În cazul zborurilor manevrate de la distanţă, explicase Lawrence Ekstrom într-o conferinţă de presă, NASA pune mai presus de toate eficienţa costurilor. În acest caz, rezultatele nu au fost optime. Vom avea mai multă grijă pe viitor.

"Nu au fost optime." Diana Pickering fusese ucisă.

Mai mult, deoarece satelitul spion era secret, publicul n-a aflat niciodată de dezintegrarea unui satelit NRO în valoare de 1,2 miliarde dolari şi nici de pierderea a numeroase vieţi.

— Domnule? se auzi vocea secretarei prin intercom, trezindu-l din reverie. Pe linia unu. Marjorie Tench.

Pickering se scutură ca să se trezească şi se uită la telefon. "Din nou?" Lumina din dreptul liniei unu părea să clipească a urgenţă. Pickering se încruntă şi răspunse:

— Aici Pickering.

Vocea lui Tench şuiera de mânie:

— Ce v-a spus?

— Pardon?

— V-a contactat Rachel Sexton! Ce v-a spus? Era pe un submarin, pentru numele lui Dumnezeu! Vreau nişte explicaţii pentru asta!

Lui Pickering i se părea evident că negarea nu constituia o opţiune. Tench îşi făcuse temele. Era surprins că individa aflase de Charlotte, dar probabil că îşi pusese la bătaie toată influenţa ca să obţină nişte răspunsuri.

— Da, am fost contactat de domnişoara Sexton.

— Aţi aranjat să fie luată de acolo. Şi nu m-aţi sunat?!?

— Am aranjat transportul. E corect.

Mai rămăseseră două ore până ce Rachel Sexton, Michael Tolland şi Corky Marlinson trebuiau să aterizeze la baza aeriană Bollings din apropierea NRO.

— Şi totuşi aţi hotărât să nu mă informaţi???

— Rachel Sexton a adus câteva acuzaţii foarte deranjante.

— Privind autenticitatea meteoritului… şi un soi de atac la adresa vieţii ei?

— Printre altele.

— Evident, minte!

— Sunteţi conştientă că e însoţită de alte două persoane care îi confirmă povestea?

Tench făcu o pauză:

— Da. Foarte neplăcut. Casa Albă este preocupată de pretenţiile lor.

— Casa Albă? Sau dumneavoastră personal?

Tonul ei deveni ascuţit ca un brici:

— În ceea ce vă priveşte, domnule director, în seara asta nu există nici o diferenţă între mine şi Casa Albă.

Pe Pickering nu-l impresiona deloc această afirmaţie. Nu era străin de manevrele politicienilor şi ale personalului angajat de a stabili capete de pod în comunitatea serviciilor de informaţii. Puţini se străduiau atât de amarnic precum Marjorie Tench.

— Preşedintele ştie că m-aţi sunat?

— Ca să fiu sinceră, domnule director, sunt şocată că aţi aplecat urechea la prostiile acestor lunatici.

"Nu mi-ai răspuns la întrebare."

— Nu văd nici un motiv logic pentru care aceşti oameni ar minţi. Trebuie să presupun fie că spun adevărul, fie că au comis o greşeală nevinovată.

— Eroare? Când apare şi acuzaţia de atac? Greşeli ale datelor despre meteorit pe care NASA nu le-a observat niciodată? Vă rog! Este în mod clar vorba de un complot politic.

— Dacă ar fi aşa, atunci motivele îmi scapă.

Tench oftă greu şi îşi coborî vocea:

— Domnule director, aici sunt implicate forţe despre care s-ar putea ca nici dumneavoastră să nu aveţi habar. Putem discuta mai pe larg ceva mai târziu, dar acum trebuie să aflu unde sunt domnişoara Sexton şi cei doi însoţitori ai ei. Trebuie să dau de capătul acestei poveşti înainte ca ei să provoace daune ireparabile. Unde sunt?

— Ăsta nu e genul de informaţie pe care să o împărtăşesc cu uşurinţă. Vă voi contacta după ce sosesc.

— Greşit. Voi fi chiar eu acolo ca să-i întâmpin.

"Tu şi cu câţi agenţi ai Serviciilor Secrete?", se întrebă Pickering.

— Dacă vă informez care este locul şi momentul sosirii, vom avea cu toţii ocazia să discutăm ca între prieteni sau veţi trimite o armată întreagă să îi ia sub custodie?

— Aceşti oameni reprezintă o ameninţare directă la adresa preşedintelui. Casa Albă are toate drepturile să-i reţină şi să-i interogheze.

Pickering ştia că avea dreptate. Conform Titlului 18, Secţiunea 3056 a Codului Statelor Unite, agenţii Serviciilor Secrete americane puteau purta arme de foc, puteau folosi forţa şi puteau executa arestări "fără mandat" prin simpla bănuială că o persoană a comis sau intenţionează să comită o infracţiune sau orice act de agresiune împotriva preşedintelui. Serviciul deţinea un cec în alb. Printre cei reţinuţi în mod curent se numărau cei care căscau gura prea mult în faţa Casei Albe şi puştii de şcoală generală care trimiteau mesaje ameninţătoare prin e-mail.

Pickering n-avea nici o îndoială că serviciul putea justifica ducerea lui Rachel Sexton şi a celorlalţi doi în subsolurile Casei Albe şi tinerea lor acolo pe o perioadă nedeterminată. Era un joc periculos, dar Tench ştia foarte bine cât de mare era miza. Întrebarea era ce s-ar fi întâmplat imediat ce Pickering i-ar fi permis lui Tench să preia controlul. N-avea nici un chef să afle răspunsul.

— Voi întreprinde tot ceea ce este necesar, declară Tench, pentru a-l proteja pe preşedinte de acuzaţii false. Simpla sugestie de joc murdar a-runca un con de umbră asupra Casei Albe şi a NASA. Rachel Sexton a abuzat de încrederea pe care preşedintele i-a acordat-o, iar eu n-am nici cea mai mică intenţie să-l văd pe preşedinte plătind preţul.

— Iar dacă eu cer ca domnişoara Sexton să primească permisiunea de a-şi prezenta cazul unei comisii oficiale de anchetă.

— Atunci veţi desconsidera un ordin prezidenţial direct şi îi veţi oferi o platformă cu ajutorul căreia va transforma totul într-un blestemat de haos politic! Vă mai întreb o dată, domnule director! Încotro se îndreaptă?

Pickering oftă din străfundul plămânilor. Indiferent că îi mărturisea destinaţia avionului sau nu, Tench avea la dispoziţie mijloacele necesare de a afla. Întrebarea era dacă avea să se folosească de acele mijloace sau nu. După hotărârea din glasul ei, Pickering îşi dădea seama că femeia nu avea să renunţe la căutări. Marjorie Tench era speriată.

— Marjorie, rosti Pickering cu o limpezime în voce care nu lăsa loc la interpretări. Cineva mă minte. Sunt sigur de asta. Fie este Rachel Sexton şi cei doi oameni de ştiinţă civili, fie eşti tu. Eu cred că tu o faci.

Tench explodă:

— Cum îndrăzneşti…

— Indignarea ta nu mă impresionează, aşa că scuteşte-mă! Ar fi bine să ştii că dispun de dovezi certe ale faptului că NASA şi Casa Albă au spus neadevăruri în seara asta.

Tench tăcu brusc.

Pickering o lăsă să fiarbă câteva clipe:

— La fel ca tine, nici pe mine nu mă interesează haosul politic. Însă au fost spuse minciuni. Minciuni care nu stau în picioare. Dacă vrei să te ajut, va trebui să începi prin a fi cinstită cu mine.

Tench păru gata să accepte:

— Dacă sunteţi atât de sigur că au fost minciuni, de ce nu aţi ieşit în faţă?

— Eu nu mă amestec în chestiuni politice.

Tench mormăi ceva care părea a fi "rahat".

— Vrei să-mi spui, Marjorie, că anunţul preşedintelui din seara asta a fost în întregime corect?

Pe linie se lăsă o tăcere lungă.

Pickering ştia că o prinsese în laţ:

— Ascultă, ştim amândoi că asta e o bombă cu ceas care stă să explodeze. Încă nu e prea târziu. Putem face nişte compromisuri.

Tench nu zise nimic câteva secunde. În cele din urmă oftă:

— Ar trebui să ne vedem.

"Punct ochit, punct lovit", îşi zise Pickering.

— Trebuie să vă arăt ceva, rosti Tench. Ceva care cred că va arunca o lumină asupra acestei chestiuni.

— Vin la tine la birou.

— Nu, îl opri ea grăbită. E târziu. Prezenţa dumitale aici ar ridica semne de întrebare. Prefer ca această poveste să rămână între noi.

Pickering citi printre rânduri. "Preşedintele habar n-are despre ce e vorba."

— Eşti bine venită aici, o invită el.

Tench păru neîncrezătoare:

— Haideţi să ne întâlnim într-un loc mai discret.

Pickering se aşteptase la aşa ceva.

— FDR Memorial este un loc convenabil pentru Casa Albă, propuse Tench. La ora asta târzie din noapte locul e pustiu.

Pickering analiză propunerea. FDR Memorial se afla la jumătatea drumului dintre monumentele Jefferson şi Lincoln, într-o zonă extrem de sigură a oraşului. După mai multe secunde de tăcere, Pickering fu de acord.

— Într-o oră, încheie Tench conversaţia. Şi veniţi singur.

Imediat după ce închise, Marjorie Tench îl sună pe directorul administrativ al NASA. Îi relată lui Ekstrom veştile proaste cu o voce încordată:

— Pickering s-ar putea să reprezinte o problemă.